Pentru a se dezvoltă sănătos un copil are nevoie de iubire, atenție și siguranță emoțională.

Cele mai dureroase răni pe care un om le duce în viața sa sunt provenite din copilărie. Tocmai pentru că atunci a fost atât de vulnerabil și a depins de alții. Nu e ceva ce putem schimba în structura umană. Această nevoie de celălalt, atunci când ești copil, nu poate fi scoasă din celulele noastre. Ce putem face, în schimb, este să oferim un mediu sigur fizic, psihic și emoțional pentru copiii pe care îi creștem. Părinții pot fi cea mai importantă sursă de protecție împotriva rănilor atunci când oferă sentimentul de securitate. Dar tot ei pot fi cea mai profundă sursă a rănilor atunci când crează un mediu cu abuzuri, neglijare, expunere la violență domestică etc.

Ce înseamnă părinți care oferă medii sigure din punct de vedere emoțional?

– Părinți care oferă o stabilitate emoțională și se preocupă de satisfacerea nevoilor copiilor lor.

– Părinți care vorbesc cu copiii despre propriile emoții; care oferă empatie și sprijin copiilor pentru a-și identifica, numi și gestiona emoțiile pe care le simt.  

– Părinți care creează acea stare de siguranță în care copilul se simte liber să întrebe, să învețe, să descopere, să exploreze, să greșească, să depășească provocările cu care se va întâlni.

– Părinți care construiesc un loc numit ”acasă” plin de căldură și deschidere.

– Părinți care oferă spațiu și sprijin pentru ca un copil să-și dezvolte autonomia și abilitățile de viață.

– Părinți care au o bună autocunoaștere și gestionare a propriilor emoții; care lucrează cu ei pentru a-și păstra cât mai multă răbdare și empatie în momentele tensionate.

Care sunt punctele cheie care ajută la crearea unor medii sigure din punct de vedere emoțional?

– Crearea unei legături de atașament sănătos între copil și părinte. Sunt multe cercetări care arată că acei copii cu un atașament sănătos sunt mai predispuși să se dezvolte în adulți sănătoși fizic, psihic și emoțional. Copiii cu atașament nesigur, evitant, anxios, dezorganizant, care trăiesc în medii abuzive sunt predispuși să dezvolte probleme comportamentale, întârzieri în dezvoltare și manifestări antisociale ca adolescenți și adulți. 

– Oferirea de afecțiune și atingeri fizice. Afecțiunea se manifestă atât verbal cât și fizic. Copiii au nevoie să audă că sunt iubiți, dar și să simtă. Au nevoie de îmbrăţişări, zâmbete, ținut de mână, atins pe umăr, mângâiat, pupat. 

– Asigurarea unui ghidaj și stabilirea de reguli și limite, pentru a se simți în siguranță. Când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri.

– Asumarea responsabilității de părinte și prin luarea acelor decizii care sunt spre binele copilului, deși, poate, el refuză anumite lucruri.

De exemplu oferirea de medicamente, spălarea pe mâini înainte de masă, înscrierea în colectivitate etc. Încurajarea copilului de a lua propriile decizii acolo unde se poate. Copiii învață să ia decizii, luând decizii. Iar pentru a învăța să ia decizii au nevoie de ghidaj direct și de propriul exemplu al părinților.

– Sprijinirea copiilor pentru a înțelege ce sunt emoțiile, cum se formează, care este scopul lor și cum pot fi gestionate (autoreglare emoțională). Acceptarea propriile emoții, chiar și pe cele dureroase și acceptarea emoțiilor copiilor. 

– Dezvoltarea autonomiei copiilor pentru a-și putea dezvolta abilități de viață. 

– Sărbătorirea realizărilor și a eforturilor pe care copiii le depun pentru a învăța, a se autoregla, a corecta un comportament, a dezvolta o nouă abilitate.

– Ascultarea lor cu atenție și încercarea de a privi viața din perspectiva lor. 

Un rol important în dezvoltarea unui mediu sigur din punct de vedere emoțional este și modul în care un părinte se simte cu el însuși. Cu cât vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă, cu cât vă vindecați rănile, cu atât veți putea să fiți mai deschiși, mai liberi, mai flexibili, mai ”acolo” pentru copiii voștri. Așa putem să oprim spirala victimă-agresor care se tot perpetuează de la o generație la alta.

Sursă poza: Eugene Chystiakov @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii au nevoie de medii sigure, din punct de vedere emoțional, pentru a se putea dezvolta sănătos apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Are propria viață, nu o suprapune peste cea a copilului și nu transformă drumul copilului, în propriul lui drum.

Un părinte sănătos emoțional are pasiuni, preocupări, prieteni. Are propria viață familială, profesională și socială. Nu îi transformă pe copii în scopul suprem al vieții lor. Au propriul drum. Nu îi transmite copilului presiunea de a-i îndeplini visele lui neîmplinite. 

Acceptă propria imperfecțiune și imperfecțiunea copilului.

Știe că așteptând foarte mult de la el și de la copil va crea o presiune internă care îngreunează procesul de creștere. Știe că nici el nu va excela în absolut tot ce face, dar nici copilul lui. Atunci se va concentra pe a deveni o versiune cât mai bună a lui și îl va învăța și pe copil să facă același lucru. 

Se raportează realist la situațiile dificile, caută soluții și le transformă în posibilități de creștere.

Păstrează această abordare atât pentru el însuși cât și pentru copilul lui. Când apar situații dificile pentru copil (note mici, conflict cu prietenii, concursuri la care nu ajunge pe podium etc), îl încurajează să învețe din ele și să se uite la ce poate face mai bine data viitoare, ce poate îmbunătăți la el însuși. Nu îl transformă într-o victimă. În schimb îl ajută și îl învață cum să găsească modalități pozitive de a se raporta la o situație indiferent de circumstanțe.

Știe să își tolereze și să își gestioneze sentimentele de vinovăție. Ia decizii pentru binele copilului, nu pentru a evita vinovăția.

Vinovăția este un sentiment care apare frecvent atunci când deciziile pe care le iei pentru binele copilului, nu sunt ușor de acceptat. Copiii pot cere lucruri imposibile sau care le pot face rău. Să se uite mult la televizor, să mănânce dulciuri pe post de cină, să se culce foarte târziu, să le cumperi toate jucăriile din magazin, să nu te duci la serviciu ca să stai cu el acasă etc. Atunci când accepți astfel de cerințe nu din motive care țin de siguranța lui, ci pentru a nu te mai simți vinovat fiindcă ”superi” copilul, nu înseamnă că îi oferi un mediu sănătos.

De asemenea poți crea și un mediu instabil atunci când regulile nu sunt respectate. Acum permiți să mănânce ciocolată în loc de ciorbă, data viitoare îi spui nu, fără o regulă clară, până când el nu mai știe ce se poate și ce nu. Și un copil mic nu este în măsură să facă mereu alegeri sănătoase, aceasta este responsabilitatea părintelui. Și tot el este și un model.

Îl ghidează pe copil să ia decizii corecte și nu folosește scurtături pentru a evita disconfortul.

Evită să decită tot pentru copil și nici nu îl lasă pe el să decidă tot fără părinți. Găsește un echilibru între a-i permite să ia propriile decizii, încă de mic, pentru a învăța cum se iau decizii, și între a lua prea multe decizii, imperativ și pentru toți (copiii care decid ce mănâncă toată lumea la masă, când merg și unde, cu cine se văd sau nu, fără a lua în considerare și nevoile celor din jur).

Știe că dacă face totul pentru copilul lui îl va ultraproteja și îi va crea o imagine nerealistă asupra vieții. Evită să îmbrace copilul care este deja mare, doar pentru a pleca mai repede, să îi cumpere o jucărie scumpă doar pentru că plânge, să strângă jucăriile pentru că el refuză etc.

Își permite să fie liber în a explora viața și îl lasă și pe copil lui să facă asta.

Nu se lasă ghidat de frici, deși știe că lumea poate fi un loc periculos. Își crește copilul cu deschidere, îi permite să fie curios, să experimenteze, să încerce, să cadă, să crească. Nu îl pune într-un glob de cristal. 

Își asumă responsabilitatea propriilor decizii și simțiri și îl învață pe copil să fie responsabil.

Nu se teme să implice copilul în rezolvarea treburilor casnice, să îl învețe care sunt responsabilitățile lui, să îi dezvolte empatia față de cei din jur, să își asume responsabilitățile pentru propriile acțiuni și să îi dezvolte simțul realității. Acceptă propriile emoții, chiar și pe cele dureroase și le acceptă și pe cele ale copilului. Nu încearcă prin orice metodă să îl înveselească când este supărăt pentru că știe că asta este o distragere de la propriile emoții. Îl învață în schimb ceea ce știe și el – autoreglare emoțională. 

Are capacitatea de autoanaliză. Înțelege de unde îi provine durerea și ce îi dictează și îl învață pe copil cum să tolereze propriile momente de durere și tensiune.

Este dificil pentru un părinte să conțină emoțiile dureroase ale copilului. Un părinte sănătos emoțional înțelege că nu își poate proteja copilul de toate durerile de pe pământ. Și că de fapt nici nu l-ar ajuta să o facă. Copiii au nevoie să învețe să tolereze disconfortul, tensiunea, frustrarea, durerea emoțională. Iar părintele îl poate ajuta să câștige această încredere că poate face față situațiilor dificile din viață.

Practică o educație pozitivă în care nu confundă disciplina cu controlul.

Îl învață pe copil despre consecințe și evită pedeapsa pentru că știe diferența dintre ele. Consecințele transformă copilul într-un adolescent și adult responsabil, care se simte iubit, cu stimă de sine bună. Iar scopul părinților sănătoși emoțional este de a dezvolta în copiii lor abilitățile de autodisciplină.

Rămâne fidel propriilor valori și lui înșăși.

Într-o lume agitată, tentantă, rapidă, un părinte sănătos emoțional își rămâne fidel lui și valorilor pe care și le-a creat în jurul lui. Nu este preocupat de cum arată în lume și pe rețelele de socializare și în cărți. Este preocupat de relația pe care o are cu el însuși, cu copilul lui și cu oamenii pe care îi iubește. Și caută să creeze relații autentice și deschise.

Sursă poza: Jon Flobrant @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum este un părinte sănătos emoțional în relație cu copilul lui apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru unii dintre ei poți fi o salvare. 

Nu că aș vrea prin asta să ridic în slăvi pe cineva. Aș vrea mai degrabă ca asistenții sociali, coordonatorii din ong-uri, pedagogii și voluntarii din centrele de zi sociale, să înțeleagă cu adevărat cât de mult bine pot aduce în sufletul unui copil care acasă nu are exemplul unei familii sănătoase. Să înțeleagă că ei au puterea să le schimbe cursul vieții. Să îi treacă de la posibilitatea destul de mare, de a rămâne și ca adult în același timp de mediu sărăc și abuziv, la a evolua și la a vrea mai mult și mai bun pentru ei.

Șase ani am lucrat la Centrul Comunitar Generații, un centru de tip after school social foarte, foarte fain. Am fost voluntar, asistent social, psiholog și la final coordonatorul centrului. Au crescut sub privirile mele peste o sută de copii și tineri. Unii sunt cu mult, mult mai bine decât erau în copilărie, acasă la ei. Casă de care de multe ori fugeau. Veneau în fiecare zi la centru și ne rugau de fiecare dată să nu îl închidem în vacanțele școlare. Nu o făceam. Pentru unii dintre ei era pur și simplu un refugiu. 

Pentru unii dintre ei poți face diferența. 

Sunt copii cu care am lucrat, acum tineri, studenți sau angajați, cu copii sau cu iubite și logodnici, cu care mă întâlnesc și îmi spun, mai direct, mai indirect, cum s-au uitat la noi, angajații de acolo, ca la niște părinți. Cum spun că noi eram familia în care au crescut. 

Sigur, nu toți vedeau centrul ca pe o casă. Cei care se luptau doar cu sărăcia, nu cu lipsa fizică sau emoțională a unui părinte, nu aveau nevoie ca noi să fim mai mult decât ”prietenii” lor care îi ajutau o vreme. Pentru cei care ”acasă” era o casă goală, cu părinți alcoolici, violenți, sau fugiți pur și simplu pe undeva, o casă unde trăiau cu frică sau ca și cum nici nu ar fi existat, pentru ei, noi făceam diferența. Și de cele mai multe ori, în centrele de zi sociale, vin tocmai acești copii. 

Așa că, te rog să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii defavorizate!

Pentru ei puteți să fiți fix gura aia de aer de care au nevoie când cred că se vor îneca în propriile lor vieți. Fiți voi blânzi, și calmi, și disponibili să îi ascultați. Luptați voi pentru ca ei să rămână în școli, să învețe carte, să rupă cercul ăsta dureros al sărăciei. Luați-i voi în brațe când vă intră pe ușă. Pupați-i voi pe frunte din când în când. Spuneți-le voi că sunt minuni exact așa cum sunt, că îi iubiți, că merită să fie iubiți. Vorbiți-le voi frumos. Fiți voi exemplele pe care nu le-au avut niciodată! 

Articolul De ce ar trebui să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii dezavantajate  apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Mă iubește și dacă îl cert?

Indiferent ce și cum face un părinte, niciun copil nu va renunța să îl iubească. Aș vrea ca asta să vă rămâne în voi și să vă ajute atunci când ce vă doriți pentru ei, nu vă iese. Aș vrea în același timp să nu vă țină în confortul zicalei ”Lasă, nici părinții mei nu au făcut și nu au dres și uite ce bine am ieșit eu”. Că nu ești tocmai bine dacă te tot doare sufletul. Și pe câți dintre noi nu ne doare !?

Nu vă duceți în habotnicia de a fi un părinte perfect, dar nici nu vă mulțumiți doar cu faptul că îi iubiți. Perfecți nu aveți cum să fiți. Doar iubirea nu vă va ajuta să nu vă scoateți propriile dureri de copil în relația cu copilul vostru.

Transmit copilului limitele și temerile mele?

Știu că mulți părinți își doresc să crească copii fericiți. Știu că suntem o generație care este din ce în ce mai atentă la nevoile copiilor și capacitățile lor și la modul în care își pot dezvolta abilitățile pentru propriul bine. Și mai știu că intenția aceasta nobilă nu are întotdeauna și rezultatele dorite. De ce? Pentru că nu poți privi cu adevărat clar către copilul tău când te dor rănile și pentru că este greu să distingi clar care sunt nevoile copilului tău când îți urlă nevoile tale în urechi. Și în astfel de vârtejuri este foarte ușor să confuzi nevoile copilului cu ale tale, să îi transmiți limitele și temerile tale, să crezi că strategiile bune pentru tine sunt bune și pentru el, că el simte cum simțeai și tu la vârsta lui.

Am puterea să fiu un bun părinte?

Cu cât vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă, cu cât vă vindecați rănile, cu atât veți putea să fiți mai deschiși, mai liberi, mai flexibili, mai ”acolo” pentru copiii voștri. Aveți în voi toată această putere de a fi părinți buni, doar că resursele de care aveți nevoie pot fi blocate în experiențele  timpurii dureroase, nevindecate încă. Și copiii au această putere de a oglindi neajunsurile noastre.

Vă așteptăm la atelierul de lucru ”Vrei un copil fericit? Începe cu tine!”. Înscriere se face accesând formularul acesta https://forms.gle/ggd33M2SazQ6GC588 . Locul va fi garantat doar după plata integrală prin virament. După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată.

Alte date tehnice:

Psihologi: Cristina Buja & Oana Budiș
Ziua: Sâmbătă, 23 noiembrie 2019
Orele: 10:00 – 13:00
Număr locuri: 15
Locația: Str General Nicolae Haralambie, nr 37
Preț: 130 lei/persoană (pentru cupluri prețul este de 220 lei/cuplu)

Evenimentul îl găsiți și pe Facebook, aici.

(Sursă poză: just_shot_of_jameson)

Articolul Să privești înăutrul tău și să te cunoști este o lecție fundamentală când vrei să crești un copil fericit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În continuare suntem mai degrabă tentați să privim mai mult spre copil și mai puțin spre noi. 

Vedem un comportament pe care nu îl dorim și ne punem imediat să îl îndreptăm. E adevărat, comportamentul sare primul în ochi. Dar uităm 2 elemente importante:
– în spatele unui comportament neplăcut este o nevoie neîmplinită.
– copiii se manifestă în oglindă cu noi.

Nu avem cum să îi învățăm pe copiii noștri ceea ce noi nu știm!

Am auzit de multe ori și am spus și eu de multe ori că ”Vreau să cresc un copil fericit!”. Va crește așa și va rămâne așa, dacă noi vom fi. Am zis mereu că vreau să îl învăț pe copilul meu să iubească viața. Dar eu o iubesc? … m-am întrebat într-o zi. Că aș vrea să se iubească pe el, să știe ce își dorește și să trăiască încercând să obțină ce îl face împlinit. PE EL, nu pe ceilalți. Dar eu mă iubesc? … m-am întrebat într-o zi.

Vrei un copil fericit? Începe cu tine!

Fii conștient de ce ai în interiorul tău și aduci în relația cu copilul. Vindecă. Învață să te uiți cu atenție la tine și la binele tău și să îți trăiești viața în acord cu asta. Este o lecție fundamentală când vrei să crești un copil fericit.

Știți!? Noi am fost ca ei, ei vor fi ca noi!

Acesta este subiectul central al grupul de lucru ”Vrei un copil fericit? Începe cu tine!”. Este despre tine! Părinte care îți dorești să fii o variantă cât mai bună a ta pentru a putea să le oferi copiilor un exemplu de relaționare sănătoasă cu cei din jur. Adult care îți dorești să devii părinte și înțelegi că propriile dureri nerezolvate pot apărea în relația cu viitorii copii.

Beneficiile participării la acest grup de lucru:

– Vei fi parte dintr-un grup securizant care să te ajute în dezvoltarea abilităților parentale;
– Vei afla despre tipurile de temperament și impactul lor asupra modului în care îți construiești relația cu copilul;
– Te vei detensiona și te vei autodescoperi prin exercițiile practice;
– Vei afla despre caracteristicile unei iubiri sănătoase;
– Vei privi în tine să te întrebi, poate pentru prima dată, care este calea pe care ai nevoie să o urmezi, să ajungi înapoi la tine.

Date tehnice:

Psihologi la datorie: Cristina Buja & Oana Budiș
Ziua: Sâmbătă, 23 noiembrie 2019
Orele: 10:00 – 13:00
Numar locuri: 15
Locația: Str General Nicolae Haralambie, nr 37
Preț: 130 lei/persoană (pentru cupluri prețul este de 220 lei/cuplu)

Înscriere se face accesând formularul acesta https://forms.gle/ggd33M2SazQ6GC588

Locul va fi garantat doar după plata integrală prin virament. După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată.

Evenimentul îl găsiți și pe Facebook, aici.

* Valoarea a 15% din fiecare bilet va fi donată Fundației Regale Margareta a României, pentru a sprijini copiii să continue să meargă la școală … pentru că școala schimbă povestea copiilor sărăci.

Articolul Grup de lucru ”Vrei un copil fericit? Începe cu tine!” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Nu am cum să îl învăț pe copilul meu ceea ce eu nu știu.

Am spus de multe ori că vreau să cresc un copil fericit. Va crește așa și va rămâne așa dacă eu voi fi. Am zis mereu că vreau să îl învăț pe David să iubească viața. Dar eu o iubesc? Că aș vrea să se iubească pe el, să știe ce își dorește și să trăiască încercând să obțină ce îl face împlinit. PE EL, nu pe ceilalți. Dar eu mă iubesc? Și știu ce mă împlinește? Și îmi ofer asta?

De aici ar trebui să plecăm de fapt. În zilele noastre sunt informații despre parenting blând peste tot și asta e bine, e genial, am evoluat, cineva ne învață și pe noi cum să ne uităm cu blândețe la oamenii pe care îi creștem acasă. Dar informațiile astea pe ce se așează? Învățăm mecanic ce să facem pentru copiii noștri. Suntem în permanență de gardă la emoțiile lor. Le vorbim blând și ne înghițim suferințele cu lingurința și emoțiile la fel. Renunțam la ce ne place nouă să facem pentru noi, doar ca să fim cu ei. Fugim bezmetice între job și alte responsabilități ca să prindem cât mai multe ore cu ei. De multe ori cu mintea la rapoarte și câți pantaloni mai avem de spălat acasă, și pe ai cui.

Ce model văd ei în noi? Nu cumva să renunțe la ei înșiși pentru a fi atenți la omul pe care îl iubesc?

Eu vă întreb altceva? Și mă întreb și pe mine. Și vă rog să vă gândiți la asta. Eu o fac de ceva timp. Ce îi învățăm de fapt? Ce model văd ei în noi? Nu cumva să renunțe la ei înșiși pentru a fi atenți la omul pe care îl iubesc? Nu cumva le predăm lecția sacrificiului? Sau cea a ”nu fi atent la tine și la ce simți, fii atent la celălalt și ce simte el”? Nu cumva află că este în regulă să nu faci ce îți place, doar pentru a fi cu cel pe care îl iubești? Nu cumva asta învață ei că este iubirea și că așa se fac relațiile, de gardă mereu la emoțiile celuilalt? Trăind în raport cu relația pe care o ai și nu cu tine însuți? Știți, relațiile se modifică, unele se dizolvă, altele se duc odată cu moarte, dar tu rămâi cu tine în toată viața pe care o ai.

Știu că sunt linii fine trasate între renunțarea la tine și neglijarea omului pe care îl crești acasă. Dar să înveți să te uiți cu atenție la tine și la binele tău și să îți trăiești viața în acord cu asta, este o lecție fundamentală când vrei să crești un copil fericit.

Ești fericită? De fapt cu adevărat mulțumită de viața pe care o ai acum, AZI?

Atunci stai liniștită, copilul tău primește cea mai bună lecție pe care poți să i-o predai.

Nu ești?

Nu te îngrijora. Nu e niciodată prea târziu să înveți să fii.

De aici ar trebui început în munca asta de a fi un parinte bun pentru copilul tau. De la tine.

Să fim blânde cu noi. Să fim atente la noi. Să ne întrebăm frecvent ce simțim și de ce și ce putem să facem cu asta. Să ne îmbrățișăm prin interior. Să ne iubim cu toate imperfecțiunile de pe noi și din noi. Să ne zâmbim și când greșim. Să avem puterea să ne recunoaștem nouă ce greșim, să nu ne judecăm, să învățăm să facem altfel. Să nu trăim doar în raport cu copiii noștri. Să trăim cu noi.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Este greu sa fii un parinte bun pentru copilul tau pana nu esti un om bun pentru tine apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.