Ce mi-a plăcut la aceste cărți?

– Sunt realiste. Nu propun rețete perfecte. Din contră, normalizează greșelile, ezitările, regretele și nevoia firească de a învăța din mers.
– Sunt calde, dar ferme. Vocea autoarei e una empatică, dar încurajatoare, cu mult respect față de complexitatea relației părinte–copil.
– Sunt bine ancorate în știință și experiență. Maggie Dent este educator, consilier parental și mamă a patru băieți.
– Abordează și partea emoțională, nu doar comportamentele. Cărțile ne invită să privim dincolo de reacții, spre nevoile emoționale reale ale copiilor noștri.

Glumele cu pârțuri și râsetele zgomotoase – sunt moduri prin care băieții creează conexiune și descarcă tensiunea. Nu sunt lipsă de respect, ci parte din dezvoltarea lor socială.

Joaca cu arme – chiar și când nu au fost expuși la violență, mulți băieți transformă orice obiect într-o „armă”. Este o formă de joc simbolic care explorează puterea și protejarea celor dragi.

Fetele pot părea „prea sensibile” – dar reacțiile lor emoționale intense sunt expresii ale nevoii de siguranță, acceptare și validare. Ele învață cine sunt prin felul în care li se răspunde.

Presiunea să fie „drăguțe și cuminți” – afectează profund încrederea fetelor în propriile limite. Este esențial să le încurajăm să spună „nu” fără vinovăție. 

Ce conțin, concret?

 „Mame pentru băieții noștri”:
– ne ajută să înțelegem universul interior al băieților, vulnerabilitatea lor emoțională, modul diferit în care comunică, învață și procesează lumea;
– oferă instrumente clare pentru a ne conecta, pentru a încuraja exprimarea emoțiilor și pentru a cultiva încrederea;
– ne încurajează să fim o prezență constantă, fără a controla și să oferim iubire necondiționată într-un mod care să îi întărească, nu să îi înmoaie.

„Mame pentru fetele noastre”:
– vorbește despre imaginea de sine, presiunea socială, relația cu propriul corp, perfecționismul și anxietatea, toate frecvent întâlnite la fete;
– ne încurajează să cultivăm încrederea, autenticitatea, și o relație în care fiica noastră simte că poate vorbi despre orice, fără teamă de judecată;
– abordează și teme sensibile, precum dinamica socială dintre fete, competiția, gelozia sau relațiile de prietenie și iubire. 

Cui le recomand?

– Mamelor care simt că vor să înțeleagă mai bine lumea interioară a băiatului sau fetei lor.
– Mamelor care vor să rămână aproape emoțional, chiar și în perioade mai dificile (precum adolescența).
– Mamelor care își doresc o relație profundă, dar sănătoasă, bazată pe respect reciproc și deschidere.
– Oricărui părinte care simte că are nevoie de un reper blând, dar clar, într-un rol care vine fără manual.
– Oricărui adult care lucrează în mod direct cu copiii – educatori, profesori, asistenți sociali, psihologi etc 

Ce mi-a rămas în suflet după lectură?

Că nu trebuie să fim mame perfecte. Ci mame prezente, disponibile emoțional, care ascultă mai mult decât corectează, care întreabă înainte de a trage concluzii și care aleg apropierea, nu perfecțiunea.

Că relația cu copilul nostru este o călătorie – uneori lină, alteori anevoioasă – dar întotdeauna valoroasă. 

În cabinet…

Am recomandat aceste cărți mamelor care simțeau că pierd legătura cu copilul lor sau care voiau să îmbunătățească modul în care comunică, în special în preadolescență și adolescență. Ele pot fi un punct de sprijin, o oglindă, o încurajare. De multe ori, chiar și o formă de alinare.

Maggie Dent reușește, în aceste două cărți, „Mame pentru băieții noștri” și ”Mame pentru fetele noastre”, să ne aducă aminte că influența mamei este profundă, chiar și atunci când pare invizibilă. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce simte copilul tău, cum poți fi aproape de el în momentele grele și cum să cultivi o relație care durează în timp, îți recomand cu căldură aceste cărți.

Articolul ”Mame pentru băieții noștri” și ”Mame pentru fetele noastre„ apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În casa în care locuim noi, toți locuitorii casei fac curat. Raportat la vârstă, la cât de multe sunt de făcut și ce alte treburi prioritare și de neamânat are fiecare. Uneori facem curățenie în echipă. Alteori pe rând. Uneori alții mai scapă. Dar curățenia în casă nu este o datorie doar a femeii. Fie ea iubită, soție sau mamă. 

Funcționăm pe o regulă simplă: locuiești aici, faci dezordine și mizerie evident … faci și curat la fel de evident.

David nu a refuzat niciodată să se implice în treburile casnice. De foarte multe ori este chiar prompt să ajute. Da, sigur, depinde și ce îl rog și când. Uneori a cerut o amânare pe motive importante pentru el. Ne-am adaptat. Poate șterge praful și puțin mai târziu. Poate duce farfuria în chiuvetă și după ce caută nu știu ce jucărie. Poate porni mașina de spălat și după ce face duș. Și tot așa.

Nu i-am oferit și nu l-am rugat niciodată să facă ceva prea greu pentru el și nici ”fix acum” pentru că așa spun eu.

Sigur, uneori chiar aș vrea să se facă lucrurile ”fix acum”, dar aici lucrez eu cu mine destul de mult. E și responsabilitatea lui să facă ordine și curățenie în casă. Dar, în același timp, are dreptul să ceară ca asta să se rezolve mai târziu dacă are altceva important de făcut. Deși acest ceva important este cel mai adesea să facem un meci de fotbal . Na, fiecare cu activitățile și nevoile lui.

Nu l-am plătit niciodată pentru ce face! Nici el nu mă plătește pe mine că spăl wc-ul.

A prins și el asta de pe undeva și mi-a spus, când făcea baie, că vrea să spele el cada și eu să îi dau bani. Vă recunosc că i-am răspuns foarte sincer și direct: ”Tu îmi dai bani să spăl wc-ul? Și tu faci pipi și caca în el”. ”Bine, mami, am încercat și eu”. ”E în regulă, ai dreptul să încerci”. A continuat să spele cada, cu un burete și un sfert de sticlă de gel de duș. Nu a mai zis nimic despre bani.

Apoi i-am explicat calm, blând, cu răbdare și sinceritate exact ce am să vă spun și vouă aici. Este o responsabilitate a lui, nu o muncă pe care o face în plus, ca un serviciu unde te duci și primești salariu. Treburile casnice sunt responsabilități comune. Nimeni din casă nu primește bani pentru treaba pe care o face pentru el și pentru ceilalți. Nici alte beneficii. Toți primesc ”Mulțumesc frumos”. „Ce treabă excelentă am făcut”. „În echipă terminăm mai repede și ne rămâne mai mult timp pentru joacă”.  Apoi, ce se întâmplă dacă nu are nevoie de bani? Nu își mai îndeplinește partea lui de treabă? Rămâne cu praful în cameră sau cu jucăriile prin casă? 

David primește bani de buzunar de 2 ori pe lună. Nu face nimic pentru banii aceștia, el știe că sunt un cadou din partea mea. V-am povestit de ce am decis asta și cum ne ajută.

Noi, părinții, îi creștem adulții care vor deveni! Tu cum vrei să fie copilul tău?

Pentru copiii mai mici, să ajute la treburile casnice este o joacă. Pentru cei mai mari poate părea ceva neplăcut, este adevărat. Pe de altă parte, eu nu cunosc adulți care să spele wc-ul de plăcere . O facem pentru că este necesar pentru sănătatea noastră să păstrăm un mediu curat. Nu este plăcut, dar este parte din responsabilitatea tuturor. Este de înțeles că un copil nu poate folosi substanțe toxice, prin urmare nu spală el wc-uri. Este de înțeles că nu va găti 2 feluri de mâncare în fiecare zi. Dar este responsabilitatea lui să contribuie. Asta trebuie să știe și copiii! Noi, părinții, îi creștem adulții care vor deveni. Noi îi creștem responsabili, independenți, empatici, echilibrați. Să implicăm copiii în treburile casnice, fără a fi plătiți pentru ceva ce ține de responsabilitatea lor, îi vor face să se simtă capabili și autonomi.

Este important ca mai întâi să înțelegem noi că nu îi protejăm și nu îi ajutăm când nu le arătăm realitatea vieții și nu îi învățăm să fie responsabili. 

Ce poate ajuta pentru a evita refuzul de a rezolva treburile casnice?

– Să le dăm un exemplu. Părinții să lucreze împreună și să își împartă echitabil sarcinile. Mă gândesc aici la familiile care oferă ca exemplu un tată care nu face mai nimic prin casă. Știu că am evoluat foarte mult la acest capitol, dar vă spun că încă mai sunt bărbați care cred că treburile casnice sunt ale femeii. Și vor da mai departe aceeași mentalitate.  

– Să le oferim activități în funcție de vârstă.

– Să avem răbdare. Poate nu vor acum să strângă jucăriile, dar poate acceptă ușor dacă îi dau un timp de 10-20 minute să se mai joace.

– Să îi încurajăm, să le explicăm.

– Să nu îi criticăm dacă se întâmplă să nu facă tocmai bine un lucru (îi ajutăm, le dăm soluții, le mulțumim pentru efortul pe care îl depun). 

– Să rămânem constanți în a le da aceste treburi de făcut. 

Care sunt activitățile pe care le pot face copiii? 

– Să strângă jucăriile

– Să pună hainele murdare în coșul de rufe

– Să pornească mașina de spălat (inclusiv să pună rufe și detergent)

– Să strângă hainele de pe sârmă

– Să ducă gunoiul

– Să pună lucruri la locul lor (haine, telecomanda, cărți, perne etc)

– Să șteargă praful (eu îi dau șervețele umede de bebeluși pentru asta)

– Să așeze masa / Să strângă masa

– Să spele vasele / Să le pună în mașina de spălat vase

– Să spele cada (sigur, o mai spăl și eu o tură după el )

– Să ajute la gătit 

– Să ude florile

– Să șteargă geamurile și oglinzile

– Să pună cumpărăturile în frigider

(Pe toate de mai sus, David le face la 6 ani. Nu pe toate deodată, în fiecare zi )

– Să facă patul

– Să dea cu aspiratorul (noi avem un roboțel, nu are șanse să încerce asta)

– Să dea cu mopul

– Să pregătească micul dejun

– Să împăturească hainele

– Să calce … abia aștept momentul acesta :)) 

Să implicăm copiii în treburile casnice, câte puțin, din ce în ce mai mult, dar nu îi plătim pentru asta. În schimb, putem să le mulțumiți sincer și să îi apreciem pentru efortul pe care îl depun. Așa cum ar trebui să vi se mulțumească și vouă și să fiți și voi apreciați . 

Sursă poza: Ben White @ Unsplash

Articolul De ce este important să implicăm copiii în treburile casnice și de ce nu este în regulă să îi plătim apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am râs cu toții, dar copilul vorbea serios pentru că, exact asta am făcut … plus încă ceva. Sigur, el nu e nici acum genul de copil care rade două feluri de mâncare și apoi îl cere pe al treilea , dar măcar mănâncă și el normal la o masă.  Mândrul era până de curând un copil care mai mult frunzărea decât mânca. Iar ăsta a fost un subiect destul de tensionat pentru mine. Înainte de vară am cedat când am realizat că e posibil ca cea mai des folosită expresie a mea să fie ”David, mănâncă!” . Și asta deși știu sigur că îi spun de cel puțin un miliard de ori pe zi că îl iubesc. 

Ce am făcut a fost foarte simplu, în 2 pași, deși nu am gândit asta ca o strategie:

1. Nu i-am mai dat mai mult de 2 gustări mici, între mese și am lăsat să treacă 5 ore între cele 3 mese principale. Sigur, cu excepții, că doar nu lăsam copilul să miorlăie de foame pe lângă mine. Dar am zis că na, ce-ar mai fi de pierdut să încerc asta? Cu cât să mănânce mai puțin? Ideea e că, dacă trec cam 5 ore între mesele principale, apăi chiar i se face foame și chiar mănâncă.

2. L-am dus să facă un sport. O oră și jumătate de sport, de 2 ori pe săptămână și copilul are și mai multă poftă de mâncare.

Ce s-a întâmplat de când am făcut schimbarea asta? 

David a luat 1 kg în greutate. Sigur, s-a și înălțat de a trebuit să îi schimb toate hainele, mai puțin 2 perechi de chiloți. Iar eu … eu … eu pot să fiu liniștită acum când, cea mai des folosită expresie a mea este cu siguranță ”Te iubesc, David!”.

O strategie mai complexă și mai detaliată găsiți și pe blogul Florinei Badea care a scris despre ”Cum conving copilul să mănânce”. 

Sursă poza: Hannah Tasker @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să determini copilul să mănânce – fără stres, fără pedepse, fără recompense apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Există copii alintați, când îi iubim și îi dezmierdăm și copii răsfățați, când suprasatisfacem dorințele lor.

Până în 3 ani … ai copilului, eu nu vorbesc despre copii răsfățați, ei încă nu știu cum e cu autoreglajul emoțional. Au nevoie de timp să își dezvolte această capacitate, și de prezența, susținerea și exemplul părinților pentru a învăța exact ce să facă. Iar ținutul în brațe, mângâierea, cuvintele frumoase, respectul, aprecierea, iubirea necondiționată, evitarea pedepselor și recompenselor, nu va face un copil să fie răsfățat. Îl va face să se simtă iubit, văzut, auzit, validat, acceptat … iar de asta avem în fapt nevoie toți.

Cum se manifestă copiii răsfățați?

– te înțelegi greu cu ei, pentru că nici nu te ascultă când le vorbești;
– îl rogi ceva și îți întorc imediat spatele;
– se plâng des și oricum sunt de cele mai multe ori nemulțumiți;
– rar sunt recunoscători pentru ceea ce au;
– caută foarte multă atenție;
– vor ca tot timpul să se facă așa cum cer ei și se supără dacă nu li se face pe plac;
– nu se joacă singuri (aici mă refer la copiii care au peste 4 ani);
– cer în permanență ajutor pentru sarcinile pe care le pot face singuri;
– doresc să fie lăudați sau recompensați pentru orice fac;
– sunt foarte dependenți de părinți (sau figura reprezentativă pentru ei);
– manifestă reacții exagerate când trăiesc situații frustrante, dar normale (devin agresivi dacă un copil le ia jucăria, țipă dacă pierd la un joc etc).

Acum, unele dintre cele de mai sus, cu o frecvență redusă, sau cu un răspuns pozitiv în urma explicațiilor voastre, intră totuși în capitolul normalitate mai ales dacă vorbim de copii de 4-6 ani. 

De ce ajung copiii să fie răsfățați?

– nu există reguli clare;
– nu sunt stabilite limite;
– nu există consecvență în aplicarea și respectarea regulilor și limitelor;
– este prezentă o permanentă teamă de gura lumii; 
– este prezentă o permanentă teamă de copil atunci când plânge sau are o criză de furie, așa că se cedează în fața comportamentului. Exemplu pentru ultimele 2 care ”merg bine” împreună: copilul vrea o înghețată când a plecat din parc, deși nu a mâncat cina încă și regula este desert după masă, refuzați să îi luați, el face o criză, voi cumpărați înghețată numai să tacă și să nu vă facă de rușine în parc.

Recomandări:

– stabiliți reguli și limite adaptate vârstei și dezvoltării copiilor;
– implicați copiii în crearea lor, pentru a încuraja participarea și dezvoltarea responsabilității;
– încercați să faceți o diferență între nevoile copiilor și dorințele lor. Fiți atenți să impliniți nevoile, este absolut în regulă să nu satisfaceți toate dorințele copiilor.
– fiți consecvenți în aplicarea regulilor și limitelor;
– implicați copiii în activitățile casei, astfel vor înțelege că este parte și din responsabilitățile lor;

– lăudați-i, mai ales atunci când observați o mică evoluție în comportament, de exemplu de data asta au zis ”te rog”, ”au pus șosetele la spălat”, ”au strâns masa” etc. Lauda pe o schimbare de comportament vine să întărească comportamentul pozitiv. Un mic secret, dacă îi lăudați tot timpul, pentru absolut orice, se va pierde din impactul laudei. 
– lăsați-i să aleagă atunci când este posibil asta și explicați-le când ceva nu se poate negocia și mai ales de ce (exemplu: ”poți să alegi dacă te încalți cu adidașii sau sandalele”, ”nu e negociabil să rămâi acasă azi, vei merge la grădiniță și eu la muncă”). Acum, dacă aveți bunici la colțul blocului și vreți să apelați la ei, e deja altă discuție . Este important pentru copii să înțeleagă până unde pot negocia și unde nu se poate negocia.
– încercați să rămâneți calmi în momentele tensionate, sunteți un exemplu pentru ei.

Nu uitați răsfățul nu vine din prea multă iubire, vine din lipsa regulilor, limitelor și a consecvenței. Și fiți încrezători în copiii voștri și propriile lor forțe!

În cadrul Programului ÎMPREUNĂ vom discuta într-o sesiune dedicată special acestui subiect, exact cum să punem limite și reguli care să ne ajute să avem un mediu sigur și susținător pentru copil, dar și o relație stabilă și bazată pe încredere.

Detalii despre program și înscriere găsiți în articolul special dedicat acestui program.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Răsfățul nu vine din prea multă iubire, vine din lipsa regulilor, limitelor și a consecvenței   apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

„Eu te-am făcut, eu te omor!”

De parcă asta îți dă dreptul să îi iei viața, de fapt, nici măcar să ameninți cu așa ceva nu ar trebui să îți permiți. E viața lui, îi aparține într-un totul. E corpul lui și tot lui îi aparține. Că l-ai făcut nu îți dă dreptul să mutilezi corpul și sufletul cu palmele tale de mamă. Si apoi să îl omori, că doar tu l-ai făcut. 

Copiii nu sunt marionetele noastre. 

Nu i-am făcut, sau nu ar fi trebuit să îi facem, pentru că voiam o păpușă mai mare care să joace după cum gândim noi. Să stea drepți la masă, cu brocolli în furculița, să ia numai 10 și să poarte coroniță, să realizeze ce n-am fost noi în stare să facem și abia apoi să le arătăm că îi iubim. Iubirea de părinte nu e ceva ce trebuie câștigat! 

Copiii nu sunt arme de rănit oameni.

Copiii nu sunt arme de rănit oameni, oricât de mult îi urâm pe cei pe care vrem să îi rănim sau oricât ne-au rănit ei la rândul lor. Nu sunt obiecte de schimb, de șantajat, de manipulat. Nu sunt obiecte, sunt oameni. Și nu îi deținem. Nu avem dreptul să le dictăm pe care părinte să iubească mai mult. Și evident, dacă noi divorțăm de tatăl copilului, nu trebuie să o facă și ei. Dacă voi o urâți pe mama copilului, nu, nu trebuie să o urască și ei. Și apoi, să pui orice fel de ură în sufletul unui copil numai dovadă de iubire nu e.

Copiii noștri nu sunt proprietatea noastră! 

Nu sunt obiecte. Nu funcționează cu telecomandă și baterii. Nu sunt obligați să facă doar ce vrem noi fiindcă noi suntem mai mari. Nu sunt mijloc de obținut plăceri sau creat dureri. Sunt oameni și își aparțin doar lor, chiar dacă e celulă celulă din tine și îi curg prin vene fire din sângele tău.

Sursă poza: Alex Pasarelu @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii noștri nu sunt proprietatea noastră! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Acum eu îi înțeleg dorințele. La fel cum pare să înțeleagă și el că banii nu se înmulțesc singuri la mine în portofel. Am încercat, i-am și udat o dată din greșeală, n-a crescut nimic. Eu vorbesc cu David des despre bani. Cât costa una și alta, cum se plătește întreținerea și cablul TV și abonamentul la telefon. Îi spus și despre cum strâng eu bani în fiecare lună, pentru a putea să plătesc toate vacanțele plănuite vara.

De fapt, de aici a pornit și înțelegerea noastră cu banii.

Într-o zi discutam despre cum sunt eu calculată cu banii. Cum prefer să analizez când și ce haine îmi cumpăr pentru a avea suficienți lei pentru altceva ce îmi doresc. Despre cum, în fiecare lună, pun deoparte o anumită sumă de bani pentru a avea pentru multele excursii plănuite vara asta. Cum, dacă el își cumpără o jucărie azi și una mâine, din pușculița lui, apoi nu va putea să mai strângă suficient cât să își cumpere mai repede baza aceea de pompieri pe care a ochit-o.

Și David mi-a spus sincer și direct ”Da, mami, dar tu ai salariu în fiecare lună, eu de unde strâng bani?”.

La fel de sincer i-am răspuns și eu. ”La asta nu m-am gândit, iubirea mea”. De aici a pornit stabilirea unei strategii prin care poate și el să aibe bani. Varianta care se mai practică prin care el face ceva în casă și eu îl plătesc, nu este o variantă pentru mine. Și asta mai ales pentru că, să își strângă lucrurile, să ducă farfuria în chiuvetă, să pună rufele în coșul de rufe murdare etc, sunt parte din responsabilitățile lui și din autonomia pe care și-o creează. I-am propus să vândă din jucării, nu a acceptat acum, poate altă dată. Se pare că nu se poate despărți de ele. Mai lucrăm la asta.

Atunci i-am povestit de alocația pe care o primește în fiecare lună și i-am promis că îi voi da o parte din ea. Nu vă zic cât, că apoi îi spuneți lui că alocația e mult mai mult decât atât . Și i-am propus să îi ofer și restul care îmi rămâne de la întreținere. Măcar cineva e foarte fericit când fac plăți

De ce îi dau bani copilului meu? Pentru mine este important ca David să învețe ce înseamnă banii. Să înțeleagă că doar aerul e gratuit pe lumea asta, mă rog, cu mici excepții. Să învețe să economisească și să își calculeze banii din pușculiță. Să decidă ce jucărie este mai ”urgentă” pentru el. Să gândească cu mintea lui pentru nevoile lui.

Nu îmi doresc să ne învârtim în jurul banilor și nici să îl cresc pe el crezând că e sănătos să vedem doar bani și calcule în fața noastră.

Discut cu el despre finanțe doar pentru a-l face să gândească cu mintea lui și să înțeleagă cum funcționează lumea. În focusul nostru rămân totuși plimbările prin parc și prin lume și inventarea de jocuri cu ce avem prin casă și pe afară.

Și merge foarte bine până acum. Uneori e tentat să calculeze și banii mei :)) Cică aș putea să am grijă să nu mai lovesc mașina ca să nu mai dau bani la mecanicul auto și să îmi cumpăr și altceva decât cărți. Asta e veche, de astă iarnă când am pupat un taximetrist și am dat banii pentru o pereche nouă de cizme, pentru o bară nouă de mașină Cărțile nu le sacrific niciodată și el știe asta. 

Sursă poza: Fabian Blank @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce îi dau bani copilului meu în fiecare lună, chiar dacă are doar 5 ani? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copiii greșesc din necunoaștere, nu din intenție, iar disciplinarea ar trebui să presupună în primul rând formarea, instruirea și educarea copiilor, într-un sens pozitiv. Când pedepsim, criticăm, amenințăm, ne folosim de fapt de emoții ca frica, rușinea, suferința, pentru a produce comportamente pozitive. Nu merge așa. Cu rău nu produci bine. Niciodată!

Printre cele mai des întâlnire reacții cu impact negativ pe termen lung sunt pedepsele, critica excesivă, reproșurile, cicăleala, amenințările, pedepsele abuzive, lipsa de consecvențã, lipsa feedback-urilor pozitive și negarea emoțiilor copiilor.

Când pedepsim, amenințăm, criticăm, reproșăm, de fapt îi penalizăm pentru comportamentele inadecvate pe care le au.

Pedepsele duc la stimă de sine scăzută, anxietate și vină. Pedepsele au un efect imediat, dar temporar. Nu elimină motivul unui comportament nedorit și nu îl face pe copil să înțeleagă cu adevărat cum se poate face altfel. În schimb, pe termen lung, pedepsele sădesc în sufletul copilului frică, nesiguranță, umilință și resentimentele.

Ce se poate face altfel, în loc de a pedepsi, este exprimarea consecințelor unui comportament.

Este indicat ca exprimarea consecințelor să fie legată de comportamentul copilului, nu de modul lui de a fi. Nu judecăm, nu etichetăm și nu jignim copilul. Este important și să îi explicăm ce poate să facă altfel și să îl asigurăm că este iubit și apreciat indiferent de comportamentele pe care le are. Și din curiozitatea sau neîndemânarea firească este imposibil să nu greșească niciodată.

Disciplinarea pozitivă presupune concentrarea pe comportamentele pozitive ale copilului, stabilirea şi impunerea regulilor în comportamentul copilului, stabilirea limitelor şi monitorizarea comportamentelor.

Și mai clar, cum poți să abordezi pozitiv comportamentele neadecvate ale copiilor?

–        Învață-i cum să construiască o relație frumoasă cu colegii lui, cum să colaboreze cu ei;
–        Învață-i cum să își controleze agresivitatea, să înțeleagă de unde vine de fapt;
–        Învață-i să fie atenți la ei înșiși și încrezători în ei;
–        Învață-i să ofere sprijin celor din jur și să primească sprijin la nevoie;
–        Învață-i să fie independenți și încrezători în forțele proprii;
–        Învaţă-i să fie atenți la ceea ce fac şi la consecinţele actelor lor;
–        Învaţă-i să fie prietenoși şi să înţeleagă sentimentele celor din jur şi în primul rând pe ale lor.

Și cum poți să reacționezi pozitiv la comportamentele neadecvate ale copiilor?

–        Pune limite!
–        Oferă îmbrățișări.
–        Stabilește o pauză (pauză pentru copil sau pauză pentru adulți)

Să nu uităm nici că au nevoie de limite. Într-o lume plină de necunoscut, limitele creează siguranță. Copiii au nevoie de limite impuse cu claritate și iubire în funcție de capacitățile vârstei lor. Limitele sunt importante pentru copii, încă de mici, pentru a înțelege regulile lumii, ale naturii și ale relațiilor cu ceilalți.

Și copiii și adulții au nevoie de iubire chiar și atunci, mai ales atunci, când trec prin situații dificile sau au comportamente care nu sunt acceptate de cei din jur. Îmbrățișarea copiilor îi ajută să se conecteze cu adulții și să se simtă iubiți.

Când copiii se comporta inadecvat și mai ales când devin furioși le puteți acorda o pauză, de exemplu să stea pe un fotoliu pentru a se calma, departe de situația generatoare de conflict. Este foarte important ca adultul să rămână aproape, pentru a nu se resimți ca un abandon sau respingere când copilul face ceva greșit.

Pentru adulți pauza poate însemna îndepărtarea de locul situației conflictuale și explicarea copiilor că are nevoie de câteva minute pentru a se liniști. Încercați să fiți blânzi când faceți această mișcare, dar sinceri și direcți. Este important să gestionați cu înțelepciune această pauză pentru a nu crea copilului senzația că fugiți de el când este ”rău”. Pe de altă parte dacă simțiți că se declanșează taifunul în voi, e clar timpul pentru o pauză.

Sursă poza: Patrick Fore @ Unsplash

* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.

Articolul Cum poți să abordezi pozitiv comportamentele neadecvate ale copiilor? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

La ce ar trebui să lucrăm?

La noi înșine. Este simplu, logic, real și des demonstrat. Nu putem să învățăm un copil ceea ce noi nu suntem. Ne dorim un copil responsabil, educat și fericit? Va fi, dacă noi suntem!

Copilul soarbe fiecare informație directă și mai ales indirectă pe care o oferim. Strânge lucrurile prin casă dacă te vede că faci asta, îi explici de ce este important și îl lași să o facă și el. Spune „bună ziua” vecinilor pe care nu îi cunoaște, dacă și tu le-ai spus ”bună ziua” fără să îi cunoști. Se va bucura că ninge afară, dacă te va vedea și pe tine că te bucuri pentru puțin, chiar dacă urăști zăpada, dar te bucuri că e verde iar afară, când se face primăvară. Vorbește politicos, calm, cu iubire, oamenilor pe care îi iubește, dacă și lui i s-a vorbit așa. Le transmitem copiilor noștri ceea ce suntem noi în fiecare miime de secundă a existenței noastre, prin tot ceea ce facem și ce nu facem.

Ce mai poți face pentru copil?

Să îl sprijini să își dezvolte o imagine puternică și pozitivă față de el însuși. Și asta se poate atât prin modelul pe care i-l oferi, cât și prin încrederea pe care i-o oferi. El se va privi prin ochii tăi, mai ales în primii ani de viață.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul La ce ar trebui să lucrăm mai mult pentru a avea un copil responsabil, educat și fericit? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Înregistrarea video a evenimentului o găsiți  pe pagina lor de Facebook, aici. M-am ținut tare până am văzut sala plină de oameni. Atât de mulți oameni încât se tot aduceau scaune și participații tot stăteau în picioare. Am avut emoții, nu o să vă mint. Au avut emoții toți invitații de la masă și niciunul dintre noi nu făcea asta pentru prima dată. Bine, eu cumva o făceam, de obicei sunt invitată ca speaker, nu ca moderator. Plus că eu sunt obișnuită cu tastele și pixul, în fața mea se află de cele mai multe ori un ecran de laptop, sau un sigur om, maxim 20 la consilierea de grup. Nu peste 200 de perechi de ochi cum erau aseară. Dar a fost fain, super, super fain!

La așa zisul speech al meu de început aveam o mie de idei în minte și o coală A4 scrisă. Pe ea am sintetizat, fără să am habar, ideea cu care și-au încheiat prezentările fiecare invitat în parte. Iar eu nu știam prezentările lor. Și nu m-am bucurat pentru că îmi confirma mie că mi-s deșteaptă . M-am bucurat pentru că 200 de părinți au avut ocazia să se simtă normali și pe drumul cel bun.

Creșterea și educarea copiilor nu este matematică cu legi fixe.

Pe foaia mea scria “După 10 ani de lucru cu copii și familiile lor și după 4 ani de când sunt mama mândrului David, o singură certitudine am: creșterea și educarea copiilor nu este matematică cu legi fixe, nu există o rețetă universal valabilă, nu există linii fix trasate pe care să le urmezi cu încăpățânare și la final să ai garanția că ai crescut un copil frumos, adaptabil, fericit și devreme acasă . Există teorii și oameni, secretul este să le îmbinăm, să ne uităm la noi și la ei, să facem viața de părinte să fie interesantă și fun, fără prea multe războaie”.

Când înțelegi asta, informațiile ajung altfel la tine, ajung fără presiune, fără a te pune într-un șablon în care dacă nu încapi și îți iese fundul pe afară, gata, nu mai ești bun de nimic. Teoria parentingului modern este bună, este foarte bună. Este o teorie. Parte din ea se va mula bine pe tine ca om și parte din ea se va mula bine pe copilul tău. Corina Manole a spus aseară “uită-te la copilul tău cu atenție, îți va spune tot ce are nevoie “ iar Mihai Manole a spus aseară “Uită-te la tine cu atenție, îți vei spune tot ce ai nevoie “.

Exact așa!  Distracție plăcută să aveți în călătoria asta de a fi părinte.

Partenerii evenimentului care au făcut posibil ca această conferință să fie gratuită pentru părinți, au fost: LIDL, Lupilu,  Pam Pam  și Play Youth.

Articolul Nu exista o reteta universal valabila pentru a creste un copil fericit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Partea bună a vremurilor noastre este că nu ne lipsește informația, o găsim peste tot. Ține apoi de noi cum o integrăm și cum o aplicăm. De la somn, la diversificare, la dezvoltare emoțională și cognitivă, la crize de furie și plâns, la joacă și relaxare. Și unde mai pui că parentingul modern te aduce cumva și mai aproape de tine ca om, crescându-ți copilul cu afecțiune, blândețe și calm. Tot ce avem de fapt fiecare nevoie de la viață. Nu mă mai lungesc, că nu m-aș mai opri nici mâine.

Sigur, oricâte informații am avea și oricâte curente de parenting ar exista, nu vor dispărea provocările. Doar că învățăm să le facem față cu mai multă ușurință, fiecare cu limitele lui. Despre presiunile parentingului modern v-am mai scris și altă dată.

Dacă vreți să aprofundați noțiunea de parenting modern, să vă așezați informațiile și să mai adăugați și altele, vă invit la evenimentul ”Parenting modern. Totul despre limite, disciplină, plânsul, furia și învățarea cu blândețe”, pe care am plăcerea de a-l modera, așa că ne putem cunoaște și dincolo de blogul acesta unde mă citiți.

Evenimentul este gratuit și se va organiza săptămâna viitoare pe 31 ianuarie, ora 18:00, Hotel Marshal Garden, iar înscrierile se fac aici.

Agenda evenimentului este:

1. Attachment parenting și co-sleeping – Corina Manole – Consilier pe probleme de somn ale copilului acreditat Institulul Național pentru Somn Blând
2. Disciplina, crizele de furie, plânsul și limitele – Mihai Manole – Psihoterapeut autonom specializat în hipnopza clinică și terapie eriksoniană
3. Provocarea de a crește gemeni sau multipleți – Nina Sofian, Psiholog, Asociația Prematurilor

Și vă mai rețin cu un singur detaliu, la eveniment voi merge cu o colegă de la ONG-ul la care lucrez și anume Fundația Principesa Margareta a României, colegă care vă poate prezenta activitatea noastră ca fundație și cu care, dacă doriți, puteți să completați formularul 2%. Nu te costă nimic să completezi un formular 2%, dar nici nu îți poți imagina ce impact puternic poate avea gestul tău. Fiecare formular înseamnă în medie 73 de lei, bani care ajung la copii din familii foarte sărace. Mai mult de atât, aceste formulare completate la eveniment vor intra la tombola pe care o organizez unde voi extrage un câștigator care poate veni la o ședință de consiliere cu mine, pe orice subiect de parenting care îi macină sufletul .

Sper să ne vedem pe 31 ianuarie ! Eu voi fi acolo sigur !

Articolul Despre parentingul modern – un eveniment unde ne putem cunoaste apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.