Uneori avem tendința de a ne crește copiii în bule de cristal. Și eu o fac uneori cu David. Nu mă grăbesc să îl pun față în față cu duritatea vieții. E adevărat că nici nu vreau să îl cresc cu ochii închiși în această bulă de cristal. Pentru că, nu este totul în viața asta despre banii din portofel, jucăriile la discreție, mâncarea prea multă din frigider și blândețea părinților. Deși, cea din urmă îți creează o reziliență fantastică, un scut cu care treci mult mai ușor prin furtunile vieții. 

Așa că, fiți blânzi și când le vorbiți, și când îi învățați despre lucruri care numai blânde nu sunt.

Eu am profitat mult de norocul de a lucra într-o organizație neguvernamentală. L-am luat pe David de la 2 ani în tabără cu mine. L-am dus și la afterschool-ul social, Centrul Comunitar Generații, vara, în vacanțe, câteva zile, să își facă prieteni și acolo. A jucat șah, a alergat pe terenul de sport, a mâncat la cantină cu copiiii.

I-am povestit despre viețile acestor copii, cenzurat totuși, nu am vrut să îl sperii. Realitatea acestor copii ar putea îndurera și un adult bine ancorat pe pământ. Am mers în tabără cu ei și am primit un băiețel să doarmă în cameră cu noi. Nu pot să vă povestesc cât de mândră am de David când a acceptat, fără sclipire, ca acest copil să stea cu noi. În pat cu noi, că na, locuri limitate. A fost fantastic. I-am povestit despre banii puțini pe care îi au părinții și despre cât de mult îi ajută pachetul cu rechizite și cât îi bucură cadourile de Crăciun. 

Iar am fost mândră pentru el când a venit la noi la birou, de sărbători și a văzut stiva de cadouri frumos împachetate. S-a oprit în fața lor și i-am povestit că vor fi oferite copiilor sărăci din toată țara, a căror părinți nu își permit să le cumpere jucării, haine, dulciuri și alte nebunii de care noi ne bucurăm în fiecare zi. M-a întrebat dacă printre ele sunt și cadouri pentru prietenii lui de la Generații. Bineînțeles că erau! A plecat fericit, deși era un copil de aproape 6 ani, care saliva la orice poate să fie un cadou. Nu a cerut niciunul.

Implicarea copiilor în acțiuni caritabile, care vin în ajutorul celor din jur, îi ajută pe ei să își dezvolte empatia.

Nu scriu aici ca să îl laud pe el, deși da, simt că am de ce. E o minune de copil. Scriu ca să vă explic cât mai clar, cum implicarea copiilor în acțiuni caritabile, care vin în ajutorul celor din jur, îi ajută pe ei să își dezvolte empatia. Devin mai receptivi la mediul din jurul lor, mai atenți la acțiunile lor, mai ancorați și mai mulțumiți în viața lor. Învață despre lume dincolo de propria lor experiență. Tot genul acesta de mod de viață previne bullying-ul sau aderarea la un grup care practică bullying-ul. Învață despre efectul mare al actelor mici adunate la un loc și despre binele pe care îl poate aduce fiecare dintre noi în sufletul semenilor noștri.

Implicarea noastră, a părinților, în acțiuni caritabile va fi cel mai bun exemplu.

Oricum ei ne urmează în orice, să le dăm ceva bun de urmat! Hainele pe care le donăm, banii cu care susținem alți oameni în nevoie, vorba bună pe care o spunem vânzătoarei de la farmacie, voluntariatul pe care îl facem. Până și să strângi hârtiile din curtea blocului este o dovadă de implicare civică și un bun moment să îl înveți multe pe copil, de la ”ce să nu faci” la ”ce poți să faci pentru mediu și implicit pentru tine”.

Cu cât copilul este mai mic când începem discuțiile despre ”a da celor în nevoie” și le oferim exemple despre ”a da”, cu atât va fi mai natural pentru ei, va deveni o practică normală și la vârsta adultă. Cu cât copiii își dezvoltă empatia mai devreme în viața lor, cu atât vor avea abilități empatice mai puternice pe tot parcursul vieții. Vor deveni adulți care se raportează la cei din jur cu respect, înțelegere, bunătate și iubire. Vor deveni copii, părinți, parteneri de cuplu, prieteni, colegi, vecini, șefi empatici și deschiși.

Și lumea are nevoie de ei!

Articolul De ce recomand implicarea copiilor în acțiuni caritabile, încă de la vârste mici apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru unii dintre ei poți fi o salvare. 

Nu că aș vrea prin asta să ridic în slăvi pe cineva. Aș vrea mai degrabă ca asistenții sociali, coordonatorii din ong-uri, pedagogii și voluntarii din centrele de zi sociale, să înțeleagă cu adevărat cât de mult bine pot aduce în sufletul unui copil care acasă nu are exemplul unei familii sănătoase. Să înțeleagă că ei au puterea să le schimbe cursul vieții. Să îi treacă de la posibilitatea destul de mare, de a rămâne și ca adult în același timp de mediu sărăc și abuziv, la a evolua și la a vrea mai mult și mai bun pentru ei.

Șase ani am lucrat la Centrul Comunitar Generații, un centru de tip after school social foarte, foarte fain. Am fost voluntar, asistent social, psiholog și la final coordonatorul centrului. Au crescut sub privirile mele peste o sută de copii și tineri. Unii sunt cu mult, mult mai bine decât erau în copilărie, acasă la ei. Casă de care de multe ori fugeau. Veneau în fiecare zi la centru și ne rugau de fiecare dată să nu îl închidem în vacanțele școlare. Nu o făceam. Pentru unii dintre ei era pur și simplu un refugiu. 

Pentru unii dintre ei poți face diferența. 

Sunt copii cu care am lucrat, acum tineri, studenți sau angajați, cu copii sau cu iubite și logodnici, cu care mă întâlnesc și îmi spun, mai direct, mai indirect, cum s-au uitat la noi, angajații de acolo, ca la niște părinți. Cum spun că noi eram familia în care au crescut. 

Sigur, nu toți vedeau centrul ca pe o casă. Cei care se luptau doar cu sărăcia, nu cu lipsa fizică sau emoțională a unui părinte, nu aveau nevoie ca noi să fim mai mult decât ”prietenii” lor care îi ajutau o vreme. Pentru cei care ”acasă” era o casă goală, cu părinți alcoolici, violenți, sau fugiți pur și simplu pe undeva, o casă unde trăiau cu frică sau ca și cum nici nu ar fi existat, pentru ei, noi făceam diferența. Și de cele mai multe ori, în centrele de zi sociale, vin tocmai acești copii. 

Așa că, te rog să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii defavorizate!

Pentru ei puteți să fiți fix gura aia de aer de care au nevoie când cred că se vor îneca în propriile lor vieți. Fiți voi blânzi, și calmi, și disponibili să îi ascultați. Luptați voi pentru ca ei să rămână în școli, să învețe carte, să rupă cercul ăsta dureros al sărăciei. Luați-i voi în brațe când vă intră pe ușă. Pupați-i voi pe frunte din când în când. Spuneți-le voi că sunt minuni exact așa cum sunt, că îi iubiți, că merită să fie iubiți. Vorbiți-le voi frumos. Fiți voi exemplele pe care nu le-au avut niciodată! 

Articolul De ce ar trebui să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii dezavantajate  apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Sigur, atunci avea aproape un an, era destul de mic pentru a înțelege întru totul că sunt copii sărăci în lume. Eu știam în schimb. Și mai știam că este în putearea mea să îl învăț din timp să dăruiască, să fie empatic, să se gândească din când în când și la ceilalți. De altfel David știe deja destul de bine că există familii sărace, pentru care viața nu este tocmai ușoară. A fost cu mine în vizită la unii dintre ei acasă, când eu avea de făcut anchete sociale. A fost cu mine în tăbără cu copiii de la Centrul Comunitar Generații, un after shool social pentru copiii din sectorul 6 care provin din familii cu venituri foarte mici.

Păstrez ideea pentru fiecare an, ca o tradiție a noastră pentru Moș Nicolae și Moș Crăciun.

În primii ani a acceptat imediat. A ales împreună cu mine câteva jucării de care se plictisise. Am ales doar jucării în stare foarte bună, funcționale, curate.  Le-a pus lângă ghete, să le ia Moș Nicolae, să le ducă copiilor care nu au cu ce să se joace. Dimineață devreme, le-am luat, le-am ascuns bine și apoi le-am donat unui copil.

Avea și are mult prea multe jucării, trebuia să găsesc o soluție pentru asta . Plus că învață să dăruiască, nu doar să primească.

Am păstrat tradiția pentru fiecare an. Sunt 5 ani de când facem asta. Mă aștepam să fie ușor, dar nu a fost. Cu cât a crescut mai mult cu atât a devenit mai atașat de jucăriile lui. Eu, în schimb, am pus această idee în calendarul de Advent, pentru ziua de 5 a lunii decembrie și am continuat să îi explic cât de important este să ofere și el.

Activitatea ajută copilul să învețe să daruiască și să fie empatic. Dar asta nu se face cu forța, așă că pot să accept când refuză să pună jucării . Dar păstrez ideea pentru fiecare an, ca o tradiție a noastră pentru Moș Nicolae și Moș Crăciun. Și continui să îi vorbesc despre cât de fericită sunt eu când dăruiesc altora. Despre cât de mult bine poți să faci, chiar și cu o jucărie, o haină, o pâine, un cuvânt bun.

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificari articole”). 

Sursă poza: Anastasiia Chepinska @ Unsplash

Articolul O idee de activitate care ajută copilul să învețe să daruiască apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am lucrat 5 ani într-un centru de zi pentru copii din medii defavorizate. Ni se întâmpla des ca oamenii pe care îi întâlneam în diferite conjuncturi, să își dorească să ajute, donând din lucrurile pe care ei nu le mai foloseau. Haine, jucării, mobilă, uneori bani și alimente. Mereu i-am apreciat pe cei care se gândesc la alții mai puțin norocoși decât ei, chiar și atunci când se gândesc la asta doar de Crăciun. Cu toate că, oamenii sărăci nu mănâncă doar de Crăciun.

Acceptam orice fel de donații. Încă acceptăm!

Am de altfel și în ziua de azi un coleg care te rezolvă cu orice. Ai ceva de dat, el are o familie în nevoie de acel ceva. Are un beneficiar fără aragaz, găsește unul la cineva. Și tot așa. Au fost situații, destule, când donațiile veneau în stare bună, sau măcar ”bună de bun simț”. Au fost situații, destule, când locul acelor donații era fix la gunoi. Jucării stricate, sparte, unele chiar periculoase. Haine murdare sau rupte. Vorba colegei mele, ”măi, dacă sunt demodate, nu contează, se poartă, dar să nu fie rupte și pătate”.

Nu se pune ”egal” între ”sărăc” și ”neîngrijit”. 

Cum să vă explic? Acești oameni cu care noi lucrăm sunt OAMENI. Sunt sărăci, e adevărat, dar nu se pune ”egal” între ”sărăc” și ”neîngrijit”. Au și ei respect de sine, sau măcar lucrăm noi la asta, să îl crească. Ies pe stradă. Sunt copii și tineri cu prieteni și cu colegi de școală. Sunt sărăci, dar asta nu înseamnă că merg pe stradă cu capul plecat și cu hainele rupte. Sunt copii care au 5-6 jucării toate, dar asta nu înseamnă că este în regulă să le dăm noi pistoale crăpate în care își pot tăia buricile degetelor și mingi sparte cu care nu pot juca fotbal. Nu înseamnă că este în regulă să le dăm un căruț pentru păpuși, fără roți și păpuși fără o mână. 

Păstrați în voi dorința de a ajuta! Sunt atât de mulți oameni care se pot bucura de ceea ce noi nu mai folosim. Doar alegeți cu respect ce le oferiți și restul duceți la gunoi. Asta facem și noi, să știți. Ne uităm în donații și le dăm doar ceea ce am pune și pe copiii noștri. 

Nu mai donați jucării stricate și haine rupte! Copiii săraci nu sunt groapă de gunoi!

Este foarte simplu! Spălați hainele înainte să le donați. Nu le mai dați dacă sunt rupte, pătate, descusute. Sau coase nasturele desfăcut. Curățați atât cât se poate jucăriile. Nu le mai dați pe cele care sunt rupte, stricate, nefuncționale. Este o dovadă de respect față de voi înșivă și față de cei care nu au bani, ca noi, să își cumpere din magazine tot ce au nevoie.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Nu mai donați jucării stricate și haine rupte! Copiii săraci nu sunt groapă de gunoi! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Totuși, noi nu locuim cu șobolani.

Am intrat. Mirosul de săpun și odorizant și canalizare a zis tot. Apoi bucătăria aia cu vase pe jos și pereții scorojiți. De undeva tot picura în vase. Tatăl visează să termine să o renoveze într-o zi, când va avea iar serviciu. De curând a rămas șomer. Nici nu pare să fi început cândva renovarea. Poate peretele ăla dărâmat a fost cândva începutul. Un stâlp în mijlocul a ceva ce ar trebui să fie o bucătărie.

În prima cameră nu am voie să intru. Acolo doarme bunica. Bolnavă psihic de foarte mulți ani. Pensie foarte mică, crize, toți vecinii o știu. Apartamentul e al ei.

Găurile din suflet … și le duc și ei cum pot.

În cea de-a doua cameră dorm ei, tatăl și copilul. Mama e decăzută din drepturi. Găurile din casă sunt mereu acoperite să nu mai vină șobolanii. Două paturi, o mobilă îngrămădita cu lucruri, un televizor. Găurile din suflet … și le duc și ei cum pot.

Nevoile și dorințele sunt același ca ale oricărui copil de vârsta lui, că trăiește în aceeași lume și el. Telefon ultima generație, haine de firmă, bani să meargă la Mc, un calculator care să nu mai bâzâie în halul ăsta. Oprește calculatorul. Se face liniște. L-au primit donație, în urmă cu câțiva ani. Bun și ăsta așa gălăgios.

S-a îmbrăcat să meargă la școală. Haine curate, ghiozdan îngrijit, și-a aranjat puțin părul. Geaca … ușor mică, luată anul trecut, dacă tragi un pic de mânecă nu se vede. Tatăl i-a dat câțiva lei să își ia covrigi în drum spre școală.

Acasă nu cheamă pe nimeni.

A ieșit în aceeași lume ca și noi. Când treci pe lângă el pe stradă n-ai zice că are șobolani ca animale de companie. Nici că a dus o copilărie pe care n-aș îndrăzni eu vreodată să o spun. Nici colegii lui nu îi știu suferințele. Acasă nu cheamă pe nimeni.

Am plecat spre birou. Cu piciorul meu în orteză și cârjele în mâini. Era groaznic de frig și nici nu îndrăzneam să mă mai plâng. Am chemat un taxi. Îmi permit un taxi. 

Dincolo de bula noastră de cristal, e o altă lume …  El e doar unul dintre copiii care au nevoie de noi! Sunt atâția copii care au nevoie de noi în fiecare zi a vieții lor!

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Baiatul care are sobolani ca animale de companie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copiii saraci nu mananca doar de Craciun!

Există această îmbulzeală a facerii de bine în luna decembrie de parcă dacă le pui copiilor în stomac 10 kg de portocale într-o săptămână, le va ține tot anul. Nu-i așa! Copiii aceștia au nevoie de haine, încălțăminte, mâncare și multă iubire și atenție TOT ANUL! TOT! Ca și ai noștri. Că nici ai noștri nu mănâncă doar o săptămână înainte de Crăciun și una după.

Când eram clasa a X-a am făcut voluntariat la un centru de plasament împreună cu 4-5 prieteni. Ne duceam în fiecare sâmbăta și fiecare dintre noi avea în grijă câțiva copii. La un moment dat am renunțat, din păcate. Nu știu dacă a fost mai degrabă lipsa noastră de structură la 16 ani, angajații de acolo, sau încărcătura emoțională, sau toate. Cert e că am prins câteva sărbători. Primeau multe dulciuri, și fructe, și haine, și cine știe ce mai ajungea pe acolo. În restul timpului primeau de la noi o eugenia sau o gumă turbo, sâmbătă dimineața. Bani nu aveam nici noi, voluntarii, că din familii sărace venea și noi. Și nici măcar nu primeau toți. Fiecare voluntar cumpăra ceva pentru copiii pe care îi avea în grijă. Total incorect, știu asta acum.

Săptămânile trecute l-am ascultat pe Alin Comșa vorbind despre experiența lui ca orfan de ambii părinți. Acum un OM așezat în viața lui!

Pe mult prea scurt, Alin Comşa este specialist în relaţii publice şi comunicare, conduce Institutul de Management al Artei, este fondator al companiilor de training All in Trust Attitude și Selftrust Academy. Alin povestea de cadourile astea care veneau atât de multe de Crăciun că ajunsese și să simuleze fericirea doar pentru că știa că asta așteaptă cei care le dăruiau. În celelalte zile ei nu mai existau pentru nimeni.

Așa că, ascultați-mă, vă rog! Păstrați în voi această dorință de a face bine oamenilor față de care nu aveți până la urmă nicio datorie. Folosiți-o în fiecare zi, și dacă nu e Crăciun, Paști sau vreo altă sărbătoare. Sunt atâția copii care au nevoie de noi în fiecare zi a vieții lor!

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii saraci nu mananca doar de Craciun! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.