Nevoia de independență, înțeleasă greșit, poate deveni amenințătoare.

De exemplu, bebelușii au nevoie de prezența părinților pentru a se simți în siguranță. Să îi vadă, să îi audă, să îi simtă. Riscul, când pui accent pe libertate și independență la vârste atât de mici, este să mărești tocmai dependența copilului de tine. Nevoia fundamentă de siguranță nu este îndeplinită când părintele îl lasă pe bebeluș să plângă până se calmează singur, când îl culcă în altă cameră chiar dacă pare că nu vrea asta, când îl hrănește la program chiar dacă el cere mai devreme. Este de fapt un cerc vicios. Părintele căută să îi creeze independență, copilul simte că nu este în siguranță și îl solicită și mai mult. Părintele devine și mai speriat când îl percepe ”dependent” și insistă lăsându-l singur.

Prea multă libertate poate crea prea puțină flexibilitate pentru integrarea în grupuri noi.

Atunci când un copil crește într-un mediu fără limite și reguli, fără granițe proprii, atunci poate deveni irascibil, inadaptabil când intră în medii noi unde există reguli și limite. Devine debusolat de normalitate. Integrarea în grupuri, la grădiniță, la școală, înseamnă să faci și ce vor ceilalți nu numai ce îți dorești tu. Am întâlnit și părinți care devin îngrijorați când copilul face ce îi spun cei din jur. Acea teamă că va deveni o marionetă. Să ajungi în punctul în care faci și ce vrei dar și ți se cere, fără a te frustra asta, este uneori o artă chiar și pentru adulți.

Lipsa regulilor și a limitelor poate îngreuna dobândirea auto-reglării emoționale.

Reglarea emoțională este un proces care se învață inițial din exterior și abia apoi este interiorizată. Concret, când un copil are un tantrum, are nevoie de părinte pentru a învăța să își stăpânească emoțiile, să le cunoască, să le accepte și să învețe să le regleze. Doar libertatea de a-l lăsa să se trântească pe jos nu este suficientă. Sigur că îl ajută să se poată descărca, dar, în funcție de vârstă și de nivelul dezvoltării are nevoie să îl înveți cum să gestioneze frustrarea pe care o simte. Să îl înveți ce tipuri de comportamente sunt ”acceptate” sau nu (de exemplu, să nu îi lovești pe cei din jur).

Copiii învață să ia decizii, luând decizii, nu executând ordine.

Acesta este motivul pentru care susțin libertatea oferită copiilor de a face ceea ce nu îi pune în pericol, chiar dacă ar părea activități de oameni mari. Și susțin și libertatea de a spune „nu”, de a purta ce vor, de a nu împărți cu oricine, orice, de a hotărî singuri pentru ei. Dar și pentru a învăța să ia decizii au nevoie de ghidaj direct și de propriul exemplu al părinților.

Doar în numele libertății nu îi ajutăm când le permitem să smulgă jucăria unui copil fără să îl întrebe, să țipe deranjând oamenii din jur, să umble cu obiecte periculoase fără a ști cum să le folosească, să strige lucrurile celorlalți, etc. Oprindu-i cu blândețe, nu le răpim libertatea, doar îi învățăm lucruri esențiale pentru ei și dezvoltarea lor ca adulți responsabili.

Punând reguli și limite nu le furăm libertatea și fericirea. Ne asumăm responsabilitatea de părinte, aceea de a crește un copil care se simte în siguranță, protejat, ghidat și susținut. Altfel, când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri!

Sursă poza: darius Bashar @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Este important să satisfacem nevoile copiilor noștri. Este în regulă să nu le împlinim toate dorințele.

Nevoia – Este o necesitate pe care o satisfacem pentru a asigura sănătatea fizică, psihică și emoțională a copilului. Dacă nu satisfacem aceste nevoi putem pune în pericol buna funcționare a copilului, sănătatea lui și uneori chiar supraviețuirea lui.

Dorința – Este o aspirație interioară spre obținerea sau realizarea unui anumit lucru. Este ceva la care copilul râvnește, dar fără care poate trăi, poate supraviețui. Dacă nu împlinim anumite dorințe este posibil să producem sentimente de frustare, furie, tristețe, dezamăgire, dar nu îi punem în pericol viața.

Nu e sănătos să le satisfacem toate cerințele și să le scoatem din cale toate sursele de frustrare.

Copiii au nevoie ca părinții să evalueze cât de util și necesar este să le împlinească anumite dorințe. Deși, poate, am putea să le satisfacem pe toate. Copiii nu au nevoie să li se satisfacă toate cerințele și să le fie scoase din cale toate sursele de frustrare. Uneori părinții se tem de reacția copilului când îi refuză satisfacerea anumitor dorințe. Eu le zic să gândească un pic mai mult pe termen lung și să se întrebe de ce se tem de asta. Ce cred ei că se întâmplă dacă prin deceziile luate au ”supărat” copilul.

Și le amintesc că pe termen lung, copiii obișnuiți să primească tot ceea ce își doresc, își stăpânesc cu greu emoțiile, devin pretențioși, au o toleranță scăzută la frustrare, au reacții furioase atunci când li se refuză ceva, sunt dispuși să facă orice pentru a obține ceea ce vor, au așteptarea ca alții să facă orice pentru dorințele lor.

Dorințele au și ele rolul lor și pot ajuta copiii să se dezvolte. Nu putem și nici nu e cazul să încercăm să le scoatem din copiii noștri. Până la urmă dorințele sunt cele care îi fac să viseze și lucrează la dezvoltarea imaginației lor. Important este, după cum spuneam, să evaluăm cât de util și necesar este împlinirea unei anumite dorințe.

Pentru dezvoltarea capacității copiilor de a lua decizii și pentru dezvoltarea autonomiei lor, putem să îi încurajăm și să îi sprijinim să își prioritizeze dorințele.

Discutați cu ei despre ce își doresc, de ce, puneți împreună în balanță dorințele. Vorbiți-le despre dorințele voastre și cum procedați voi cu ele. Cum le prioritizați, cum vă simțiți când nu puteți să vă împliniți o dorință. Stabiliți unele dorințe pe post de cadou pentru zile onomastice sau pentru evenimente speciale. Asta îi va ajuta și pentru dezvoltarea rezistenței la frustrare.

Vă povesteam altă dată că eu îi dau băiatului meu bani în fiecare lună, pe care el îi adună la pușculită. Asta îl ajută să își poate îndeplini din dorințe. Și când a fost vorba de bugetul lui a fost clar pentru mine cât de ușor a învățat să prioritize. Sigur, a avut și sprijinul meu o vreme.

Pentru o dezvoltare sănătoasă este necesar să le satisfacem nevoile copiilor noștri, să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. 

Uneori poate fi mai dificil să le satisfacem nevoile copiilor noștri și să facem o analiză nevoi versus dorințe, mai ales atunci când ne stau ca barieră propriile dureri și traume nevindecate. Uneori fix de acolo vine și acea teamă ca nu cumva să ”supărăm” copilul. Nu spune nimeni că trebuie să facem asta singuri. Putem căuta ajutor și resurse în jurul nostru. Putem să ne informăm sau putem apela la un psiholog care să ne ajute să înțelegem ce se întâmplă în interiorul nostru. Să ne vindecăm pentru a putea să fim acolo pentru copiii noștri.

Citește și Care sunt nevoile esențiale ale copiilor și cum putem să le satisfacem?

Sursă poza: Tanaphong Toochinda @ Unsplash

Articolul Nevoi versus dorințe – De ce are nevoie cu adevărat copilul tău? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Există copii alintați, când îi iubim și îi dezmierdăm și copii răsfățați, când suprasatisfacem dorințele lor.

Până în 3 ani … ai copilului, eu nu vorbesc despre copii răsfățați, ei încă nu știu cum e cu autoreglajul emoțional. Au nevoie de timp să își dezvolte această capacitate, și de prezența, susținerea și exemplul părinților pentru a învăța exact ce să facă. Iar ținutul în brațe, mângâierea, cuvintele frumoase, respectul, aprecierea, iubirea necondiționată, evitarea pedepselor și recompenselor, nu va face un copil să fie răsfățat. Îl va face să se simtă iubit, văzut, auzit, validat, acceptat … iar de asta avem în fapt nevoie toți.

Cum se manifestă copiii răsfățați?

– te înțelegi greu cu ei, pentru că nici nu te ascultă când le vorbești;
– îl rogi ceva și îți întorc imediat spatele;
– se plâng des și oricum sunt de cele mai multe ori nemulțumiți;
– rar sunt recunoscători pentru ceea ce au;
– caută foarte multă atenție;
– vor ca tot timpul să se facă așa cum cer ei și se supără dacă nu li se face pe plac;
– nu se joacă singuri (aici mă refer la copiii care au peste 4 ani);
– cer în permanență ajutor pentru sarcinile pe care le pot face singuri;
– doresc să fie lăudați sau recompensați pentru orice fac;
– sunt foarte dependenți de părinți (sau figura reprezentativă pentru ei);
– manifestă reacții exagerate când trăiesc situații frustrante, dar normale (devin agresivi dacă un copil le ia jucăria, țipă dacă pierd la un joc etc).

Acum, unele dintre cele de mai sus, cu o frecvență redusă, sau cu un răspuns pozitiv în urma explicațiilor voastre, intră totuși în capitolul normalitate mai ales dacă vorbim de copii de 4-6 ani. 

De ce ajung copiii să fie răsfățați?

– nu există reguli clare;
– nu sunt stabilite limite;
– nu există consecvență în aplicarea și respectarea regulilor și limitelor;
– este prezentă o permanentă teamă de gura lumii; 
– este prezentă o permanentă teamă de copil atunci când plânge sau are o criză de furie, așa că se cedează în fața comportamentului. Exemplu pentru ultimele 2 care ”merg bine” împreună: copilul vrea o înghețată când a plecat din parc, deși nu a mâncat cina încă și regula este desert după masă, refuzați să îi luați, el face o criză, voi cumpărați înghețată numai să tacă și să nu vă facă de rușine în parc.

Recomandări:

– stabiliți reguli și limite adaptate vârstei și dezvoltării copiilor;
– implicați copiii în crearea lor, pentru a încuraja participarea și dezvoltarea responsabilității;
– încercați să faceți o diferență între nevoile copiilor și dorințele lor. Fiți atenți să impliniți nevoile, este absolut în regulă să nu satisfaceți toate dorințele copiilor.
– fiți consecvenți în aplicarea regulilor și limitelor;
– implicați copiii în activitățile casei, astfel vor înțelege că este parte și din responsabilitățile lor;

– lăudați-i, mai ales atunci când observați o mică evoluție în comportament, de exemplu de data asta au zis ”te rog”, ”au pus șosetele la spălat”, ”au strâns masa” etc. Lauda pe o schimbare de comportament vine să întărească comportamentul pozitiv. Un mic secret, dacă îi lăudați tot timpul, pentru absolut orice, se va pierde din impactul laudei. 
– lăsați-i să aleagă atunci când este posibil asta și explicați-le când ceva nu se poate negocia și mai ales de ce (exemplu: ”poți să alegi dacă te încalți cu adidașii sau sandalele”, ”nu e negociabil să rămâi acasă azi, vei merge la grădiniță și eu la muncă”). Acum, dacă aveți bunici la colțul blocului și vreți să apelați la ei, e deja altă discuție . Este important pentru copii să înțeleagă până unde pot negocia și unde nu se poate negocia.
– încercați să rămâneți calmi în momentele tensionate, sunteți un exemplu pentru ei.

Nu uitați răsfățul nu vine din prea multă iubire, vine din lipsa regulilor, limitelor și a consecvenței. Și fiți încrezători în copiii voștri și propriile lor forțe!

În cadrul Programului ÎMPREUNĂ vom discuta într-o sesiune dedicată special acestui subiect, exact cum să punem limite și reguli care să ne ajute să avem un mediu sigur și susținător pentru copil, dar și o relație stabilă și bazată pe încredere.

Detalii despre program și înscriere găsiți în articolul special dedicat acestui program.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Răsfățul nu vine din prea multă iubire, vine din lipsa regulilor, limitelor și a consecvenței   apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.