Joi, David a început prima zi de grădiniță din ultimul an. Nu că aș avea idee când a crescut atât de mare! Și nici când a devenit mai ușor dusul la grădi, dar a devenit.

Începerea grădiniței nu este o poveste despre copil, este o poveste despre întreaga familie. 

Uneori călătoria este ușoară, am întâlnit și astfel de povești, dar de cele mai multe ori, este, în schimb, cu ceva dureri sufletești. Și e normal să fie așa. Este o schimbare importantă în dinamica familiei și orice schimbare aduce tensiune până se găsește un nou echilibru. 

Ce am știut ca psiholog și nu mi-a ieșit ca mamă

Ce am știut eu, ca psiholog, când băiatul meu a început creșa la 2 ani și 2 luni, a fost că, dacă părinții sunt calmi, împăcați cu schimbarea, încrezători în locul în care își duc copilul, disponibili emoțional pentru a-l susține cu adaptarea, atunci copilul va accepta cu ușurință noul mediu. Dar ca mamă, asta nu mi-a ieșit întocmai, și nu mi-e rușine să recunosc. Atât am putut eu atunci, într-o vreme în care deja puteam prea mult. Atunci, eu nu eram pregătită să mă despart atâtea ore pe zi de puiul meu, deși înțelegeam că era necesar să o fac.

Sigur, nu doar nivelul de anxietate al părinților influențează adaptarea copilului la grădiniță. Contează și alți factori, cum ar fi vârsta copilului, temperamentul lui și oamenii pe mâna cărora își lasă marea iubirea. 

O adevărată distracție în echilibrul familei!

Odată cu prima zi de grădiniță a urmat o perioadă de câteva luni de adaptare pentru toți. De astea obișnuite, viruși, plâns, somn agitat, schimbări de comportament, crize de furie, ale lui, că eu mă abțineam, deși aș fi vrut. Unde mai pui că, de cele mai multe ori, intrarea copilului în colectivitate coincide și cu reîntoarcerea mamei la muncă. O adevărată distracție în echilibrul familei! Și nu știu cum a fost la voi, dar să găsim un echilibru tot în brațele mele a căzut. 

Dupa câteva luni am schimbat o creșă privată cu o grădiniță de stat si am luat-o de la capăt. Numai ca de data asta am avut marele noroc să găsesc 2 educatoare foarte tinere, blânde și atât de iubitoare încât le-am simțit dorul în vacanța asta lungă. 

Am lucrat mult cu mine, să reduc anxietatea mea și am stat la prindere pentru el. 

Așa îmi place mie să spun când sprijini pe cineva să treacă printr-o perioada dificilă, stai la prindere. Am căutat strategii potrivite pentru noi, am folosit jocuri de rol, jocuri de conectate, povești terapeutice, timp împreună după grădiniță, multe explicații și mai ales multă iubire. Am mai scris despre asta pe blog.

Plânsul este normal!

Copiii sunt diferiți, așa și părinții lor. Dar vreau să înțelegeți că este normal să plângă la început chiar dacă e un copil prietenos și l-ați pregătit dinainte și ați mers la cursuri și conferințe doar să aflați cum să faceți asta. E normal să plângeti și voi ascunși prin baia de la birou. Vinovată! E normal să plângă chiar dacă îi place și grădiniță și  educatoarea și și-a făcut prieteni. Chiar dacă el singur a cerut să meargă la grădiniță!  E la fel de normal și să nu plângă, deși realitatea arată că asta se întâmplă mai rar. Vă doresc să va lovească norocul ăsta. Pe mine m-a ocolit. 

Mesajul meu pentru voi, dupa 3 ani de grădiniță și o adaptare cu plâns?

Aveți răbdare o vreme! Cu ei și cu voi. Nu ați făcut nimic greșit, nu e nimic în neregulă cu copilul vostru pentru că plânge și nici cu voi, pentru că vă este greu. Amintiți-vă că este doar o nouă schimbare în viața voastră la care trebuie să vă regăsiți echilibrul. Și o veți face! Vă promit!

Sursă poza: BBC Creative @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Mesajul meu pentru voi, dupa 3 ani de grădiniță și o adaptare cu plâns apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Îmi amintesc că atunci când a început David grădinița, reușita unei zile de muncă pentru mine era direct proporțională cu plânsul lui. Nu plângea, pfiuu, ce zi bună! Cădeau câteva lacrimi, hmm, hai, nu e grav. Băga o porție zdravănă de plâns, omg, ziua era total compromisă. Și asta chiar dacă știam că plânsul în perioada de acomodare e pentru băiatul meu, doar un pas firesc. El este un copil învățat să își manifeste emoțiile.

De ce plâng copiii când merg la grădiniță? Care este motivul pentru care nu vor să meargă la grădiniță?

Repet, nu există un motiv standard pentru fiecare copil în parte. În schimb, dacă înțelegi motivele propriului copil poate reușeti să găsești soluții și sprijin pentru el. Și simplul fapt că înțelegi motivul poate fi în sine o liniștire pentru tine, ca părinte.

Copilul nu este suficient de pregătit să se desprindă de cei cu care a stat până atunci. Am mai scris despre asta, vârsta recomandată pentru intrarea în colectivitate este de 3 ani, sigur, nu vorbesc de o vârstă fixă pentru toți, este aproximativă. Un copil care nu este pregătit intelectual și mai ales emoțional, se va adapta mai greu.

Copilul are un temperament melancolic, este mai retras, își face cu greutate prieteni și îl suprasolicită mediul zgomotos și agitat cum este de obicei la grădiniță.

Copilul este empatic și plânge pentru că plâng ceilalți copii. Aici ridic mâna sus pentru David. În primele zi de grădiniță, anul trecut, spunea că nu îi place să meargă pentru că plânge Sofia și lui îi pare rău.

Copilul nu a fost pregătit suficient pentru intrarea în colectivitate.

Copilul este centrul universului în familie. Are nevoie de o perioadă pentru a integra noua poziție în care pentru multe ore pe zi, nu mai este totul doar despre el.

Părintele nu este pregătit pentru intrarea copilului în colectivitate . Se întâmplă uneori ca părintele să fie dependent de copil și să simtă că este în siguranță doar în grija lui. Această situație se întâlnește mai frecvent la mame. Mai ales la cele care sunt casnice și își definesc ca scop în viață creșterea copilului.

Părintele este sensibil la plânsul copilului și acceptă cu greu normalitatea acestor manifestări.

Experiența părintelui la grădiniță sau la școală nu a fost una fericită și se teme că și copilul va avea aceași trăire.

În cadrul familiei au avut recent loc evenimente dureroase (divorț, deces, certuri frecvente, violență etc). Acestea îi accentuează copilului sentimentul de abandon. Are nevoie de o perioadă mai lungă de tranziție pentru a echilibra situația solicitantă prin care trece.

Grădinița aleasă nu este mediul potrivit pentru copilul tău. În acest caz încearcă să te asiguri că într-adevăr s-a întâmplat ceva neplăcut, că nu a fost tratat cu respect. Altfel riști să bulversezi copilul cu schimbarea grădiniței.

Ce faci când copilul refuză să meargă la grădiniță sau când protestează vehement?

Fiecare părinte știe care este cea mai bună soluție, sau măcar o intuiește. Uneori ajută o pauză, perioadă în care îl poți pregăti pentru reîntoarcere și te poți pregăti și tu. Riscul este ca această decizie să îi creeze sentimentul că poate apela mereu la acestă variantă când îi va fi greu. Alteori au nevoie să fim mai convingători . Mai fermi în decizia de a continua să meargă la grădiniță, asigurându-l că este o etapă normală, acceptând plânsul lui, stând mai mult cu el până intră în clasă, căutând soluții să îi facem adaptarea mai ușoară. Dacă pare că nimic nu funcționează, apelează la sprijin specializat.

Știu că începerea grădiniței poate fi o perioadă dificilă pentru toți ai casei, cum știu sigur că nu e musai. Sunt și copii care cer să meargă la grănidință. Sunt și copii care nu plâng când ajung acolo. Cunosc și eu cel puțin un caz . Când vă este cel mai greu, amintiți-vă că este o etapă trecătoare. Este și o etapă care ajută copiii să fie autonomi și să se integreze în societate.

* Nu, nu sunt de acord cu teoriile care spun să lași copilul acolo repede urlând și să fugi, dar nici nu îi judec pe cei care fac asta. Mi-aș dori, în schimb, ca cineva să îi învățăm cu empatie, răbdare și grijă, că se poate și altfel. Înțeleg și îmbrățișez metoda în care stai cu copilul progresiv la grădiniță, sau la ușa clasei, cât are nevoie. Dar, din păcate, sistemul acesta este acceptat la mult prea puține grădinițe. Și nu vreau să scriu doar pentru cei care își permit să plătească mai bine decât un salariu minim pe economie, la o grădiniță privată.

Sursă poza: Sandy Millar @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce plange copilul la gradinita? Si de ce nu vrea sa mearga la gradinita?   apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Din punct de vedere al mamei și pregătirii ei emoționale, nu există o vârstă recomandată . Sincer, cam mama dă tonul, ea taie cordonul obilical. Dacă ea vede această schimbare ca pe un pas firesc de urmat și nu ca pe o ruptură și o traumă, și copilul va fi pregătit.

Primii 2 ani din viața unui copil sunt semnificativi pentru a stabili atașamentul față de părinți.

Apoi, la intrarea în colectivitate va fi de ajutor dacă vorbește suficient cât să se facă înțeles. Este posibil să adune frustrări și va ajuta dacă va ști să își exprime și să își gestioneze emoțiile. Oastfel de schimbare aduce cu ea o presiune pentru copil. Din experiență vă spun că la 1-2 ani, copiii nu sunt atrași de activități organizate ci mai degrabă de libertatea de a explora. Da, la creșă/grădiniță dezvoltă aptitudini noi, prin imitare. De exemplu să mănânce singur (asta dacă nu mergi pe BLW și deja știe de foarte mic). Să se spele pe dinți. Să se dezbrace și îmbrace singur etc. La fel de bine le poate învăța de la părinte.

După 3 ani copilul are nevoie, și cere asta, de colectivitate și interacțiune de mai lungă durată cu copiii.

Știe și vrea să se joace cu alți copii. Înțelege regulile și participă la activități organizate. Știe să meargă bine, să urce și să coboare scări, să folosească toaleta. Să se exprime, să comunice cu educatoare dar și să îți povestească ce face la grădiniță. Să gestioneze conflicte sau să înțeleagă cum să o facă atunci când i se explică. De obicei are un sistem imunitar mai matur în sensul că face altfel față bolilor și în colectivitate e greu să îi protejezi de viroze și alți crocobauri.

Asta nu înseamnă că înscrierea in colectiv la 1 an si chiar mai puțin, îi va traumatiza pe viață, dar cred că strict pentru ei este mai securizant să stea cu părinții. Grădinița sau creșa, până în 3 ani NU îi poate oferi copilului ceva ce un părinte nu îi poate asigura. Noi credem că ei au nevoie de colectivitate, și da, au, dar este suficientă interacțiunea în parc și locuri de joacă, strict pentru necesitățile lor la vârsta asta.

Nu discut despre motivele fiecăruia de a înscrie copilul la creșă la o vârstă mai mică.

Eu l-am înscris pe David la creșă la 2 ani și 2 luni, devreme față de vârsta pe care eu o consider optimă. Așa că știu foarte bine cum e cu potriveala din târg. Nu discut despre motivele fiecăruia de a înscrie copilul la creșă la o vârstă așa mică. Știu că ele sunt întemeiate: nu există bunică de încredere care să poată și să vrea să stea cu nepotul/nepoata, trebuie să te întorci la muncă, ești la 2 pași de depresie pentru că nu te poți adapta noului statut, indemnizația nu îți ajunge să plătești nici măcar facturile, mai ai un copil mic etc … etc … sigur mai există și altele.

Dacă circumstanțele te ajută să amâni înscrierea în colectivitate până la 3 ani, bucură-te de privilegiul de a petrece mult timp cu copilul tău, făcând diverse activități interactive și cu potențial de a-i dezvolta intelectul și compensează prin înscrierea la ateliere și locuri de joacă pentru a interacționa cu copiii de vârsta lui.

Sursă poza: Paige Cody @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Varsta potrivita pentru a inscrie copilul in colectivitate? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru părinți adaptarea are linii mai simple, atât timp cât copilul este tratat cu respect, îi sunt satisfăcute nevoile și merge cu plăcere la creșă/grădiniță, le mai rămâne de temperat doar dorul, dar părinții sunt adulți, știu, de fapt sper că știu, cum să își accepte sentimentele și să se adapteze la noua etapă din viața lor.

În schimb, pentru copii, tranziția poate fi mai dificilă, uneori chiar imposibil de realizat.

Poți să îl ajuți din timp și să fii atent/ă la ceea ce arată că are nevoie. De cele mai multe ori începutul este greu. Copiii au nevoie de 2-3 săptămâni pentru a se adapta la creșă/grădiniță, uneori chiar mai mult. Depinde de fiecare copil în parte. Și sugestiile pe care le voi trece mai jos pot funcționa în unele cazuri și în altele nu. Am scris într-un articol separat  ce a funcționat la noi.

Cum poți să pregătești copilul pentru creșă/grădiniță?

– Prezintă-i creșa/grădinița în termeni cât mai pozitivi, ca un loc unde copiii se joacă, se distrează, se simt bine, fac multe activități foarte atractive, mănâncă și dorm acolo. Evită să vorbești de față cu el de temerile tale sau de lucrurile care te nemulțumesc, dacă există așa ceva. Povestește-i despre copiii (prieteni, rude) care merg deja la grădiniță; poți chiar să îi rogi pe aceștia să îi povestească cum e.

– Familiarizează-l cu grădinița și educatoarea. Dacă ți se permite, ceea ce ar fi normal de altfel, înainte de a începe efectiv grădinița mergi cu el pentru a cunoaște locația și pesoanele cu care va sta, asta îi va oferi un sentiment de siguranță.

– Fiind o perioadă solicitantă pentru un copil, încearcă să nu se suprapună cu alte situații stresante pentru el (renunțarea la scutec, apariția unei surioare/unui frățior, conflicte familiale puternice, deces etc).

– Înscrie-l la un program scurt și fă trecerea treptat către program lung, evident, dacă dorești să rămână la un program lung. Este important ca adaptarea să se facă treptat, minim o lună, în cazul în care conjuctura permite asta.

– Fii atent/ă la reacțiile lui.

Este în regulă ca în primele zile/săptămâni să nu mai mănânce bine, să doarmă mai agitat, să fie irascibil/ă, acestea sunt efecte normale ale schimbărilor majore din viața lui. Dacă reacțiile persistă o perioadă îndelungată sau instinctul îți dă ceva de bănuit caută alte soluții sau apelează la un specialist.

– Lasă-l să ia cu el la grădiniță jucăria preferată, sau un obiect al tău, care să îi aline dorul.

– Spune-i exact când vei veni să îl iei. E adevărat că ei nu au noțiunea timpului și ”peste 5 ore” nu înseamnă mare lucru pentru ei. Dar îi poți spune ”vin după ce mănânci prânzul”, ”vin după ce te trezești” etc. Dacă îi spui ”imediat” sau ”repede” el poate sta nerăbdător lângă ușă fără a se preocupa de joacă sau explorare. Și poate simți sentimentul de abandon fiindcă nu ai venit așa repede cum ai spus.

– Starea ta de spirit va fi transmisă și lui. Dacă te simte îngrijorată și temătoare, va deveni și el. Nu ajută nici să joci teatru, din contră, eu cred că e mai bine să îi vorbești de sentimentele tale, altfel va simți o discrepanță între ce spui și cum ești și îl vei bulversa.

– Încurajează-l să se exprime, chiar dacă asta înseamnă să plângă. Plânsul este modul firesc de a arăta că îi este dor de tine. Nu îl inhiba. Acceptă emoțiile lui exact așa cum sunt.

– Nu pleca pe furiș când il duci și încearcă să nu cedezi tentației de a te întoarce cu el acasă dacă plânge că nu vrea să rămână fiindcă îi vei face mai grea adaptarea la grădiniță. Știu, asta e partea cea mai grea!

– Nu îl minți!

Sper că acum ai mai multe idei despre cum ajuti copilul sa se adapteze la cresa. Succes dacă vă pregătiți pentru pasul acesta, aveți nevoie !

Sursă poza: Jelleke Vanooteghem @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum ajuti copilul sa se adapteze la cresa/gradinita apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.