Scopul terapiei este să îți recunoști propriul adevăr pentru a putea să diminuezi sau să elimini o anumită suferință.

Până nu faci asta, nu te uiți sincer la ce ai trăit, cum ai trăit și ce a produs asta în tine, nu ai cum să te vindeci. Scopul terapiei este să înțelegi despre tine azi, ca rezultat a ceea ce ai trăit până acum. Să analizezi trecutul pentru a înțelege prezentul. Și mai mult de atât discuțiile despre copilărie apar în cadrul ședințelor de terapie doar atunci când au legătură cu momentul actual al clientului. Cumva ghidarea spre trecut vine natural atunci când ne dorim să identificăm originea unui simptom, de exemplu un anumit tipar de comportament.

Terapia nu este despre a-ți judeca părinții, este despre a te înțelege pe tine.

Părinții au făcut atât cât au putut ei. Asta știu sigur despre orice părinte, fără să cunosc toate poveștile. La fel de adevărat este că unele acțiuni sau lipsă de acțiuni rănesc. Sigur că un părinte care își bate copilul când face o prostioară, îl bate pentru că se simte neputincios. Și pentru că își pierde controlul și nu știe cum altfel să facă … sau chiar crede că asta îi face bine. Dar asta nu face să fie mai puțin adevărat că un copil care este bătut se simte umilit, rănit, neputincios, furios … furios pe el însuși și pe părinte. Și la fel de adevărat este că ajunge un adult în care rămân înregistrate toate aceste informații.

De fapt, cred că pe mulți oameni această teamă inconștientă îi ține departe de terapie, deși ar avea nevoie de un sprijin. Pentru că o parte din ei știu adevărul a ceea ce au trăit, dar le este greu să pună în cuvinte și să lase să se evapore iluzia pe care și-au creat-o pentru a putea supraviețui … iluzia părinților buni.

Sursă poza: Roman Kraft @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Mituri despre terapie – Terapia înseamnă să îți judeci părinții apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

De ce este important să le vorbim copiilor despre sex?

Pentru că aşa îi protejăm de mesajele false sau periculoase pe care le primesc și le văd acum peste tot.  

Cum să le spunem despre sex? 

Treptat, în funcție de vârstă și de nivelul de dezvoltare cognitivă a lor. Spunând adevărul folosind cuvinte simple şi umor.

Cartea este structurată în 4 părți importante:

1. Ce trebuie să ştie copiii dvs. şi când (subcapitole delimitate pe categorii de vârste). 
2. Întrebările copiilor. Cum răspundem fără ocolişuri la întrebările copiilor. 
3. Cum ne ajutăm copiii să rămână sănătoşi (adolescenți activi sexual, protecție).
4. Cum le comunicăm copiilor valorile noastre. 

Este un ghid foarte util atât pentru părinți cât și pentru personalul educațional care își dorește să discute cu copiii despre acest subiect. Poate nu știți cu ce să începeți, cum să veniți în întâmpinarea lor, cum să le răspundeți la întrebări. 

Găsiți în cartea ”Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex” recomandările autoarei pe categorii de vârste, iar asta îmi pare extrem de util. De asemenea veți găsi multe exemple și povești reale. Dar și informații teoretice și sfaturi practice despre cum să îți crești copilul sănătos și din punct de vedere al sexualității.

Ca și alte cărți pe care vi le-am recomandat în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” și aceasta vă poate duce cu un pas mai aproape de voi înșivă și de copiii voștri.

Articolul ”Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex” – Meg Hickling – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

”Mama se teme de școală” scrisă de Sandra Nelson și Caroline Ayraul este în primul o carte amuzantă. Mai ales dacă ești mamă și o citești cu voce tare . Sigur, m-am regăsit în puține dintre exemple, dar ca senzație totală eram acolo. Dacă ar fi fost o carte scrisă în România, povestirile ar fi fost ceva mai diferite.

O carte care normalizează teama de școală … a copiilor și a părinților.

Eu am cumpărat-o cu dorința de a lucra cu David, pentru el și pentru mine, la gestionarea a ceea ce simțim referitor la faptul că el va începe școala în toamnă. Oricum, pentru copii este inițial amuzant să audă istorisirile de acolo, apoi rămân cumva cu ideea aceasta că până și mama se sperie, deci e în regulă să fiu și eu speriat. Asta numesc eu normalizare a trăirilor. 

Aceeași reacție am observat-o și la David, dar și la colegii de la grădiniță. Toți m-au întrebat ce anume mă face pe mine să simt teamă. Și am discutat deschis despre asta. Au un proiect fain la grădiniță, o dată pe săptămână vine un părinte să le citească o poveste copiilor și donează cartea pentru biblioteca grupei. Așa că, mai întâi copiii s-au distrat copios cu povestea din carte, apoi au urmat întrebările. Și eu am făcut ceea ce îmi place să fac, i-am întrebat ce simt ei când se gândesc că vor începe școala în toamnă. I-am ascultat și le-am explicat despre cât de normal este să simțim teamă când începem o nouă etapă în viața noastră. I-am îndemnat să vorbească cu un adult în care au încredere, despre ceea ce simt. Le-am dat exemplul grădiniței … nu cum mult timp în urmă, un nou început pentru ei.

Aaaa, e grădiniță de stat, ca să fie clar asta și să fie și pentru voi, așa cum este și pentru mine, o sursă de optimism că și la grădinițele de stat poate fi absolut fantastic. Mă rog să mă lovească același noroc și cu școala … poate că ”Mama se teme de școală” .

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” .

Articolul ”Mama se teme de școală” – Cărți pentru copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Noi femeile și bărbații, noi la locul de muncă și noi părinții.

“Curajul de a fi vulnerabil” este o carte care te întoarce pe toate părțile. Așa, ca puiul la rotisor și te privește din toate unghiurile. Brene Brown scrie despre “Nemulțumirea” pe care o purtăm mereu cu noi in cultura noastră, “cultura niciodată nu-i destul”. “Cultura nemulțumirii, de fapt, este problema lui “eu însumi nu sunt de ajuns. Sentimentul de nemulțumire inflorește într-o cultură in care fiecare este hiperconștient de ceea ce-i lipsește”.

In capitolul “Demascarea miturilor vulnerabilității ” scrie despre cele 4 mituri cel mai des întâlnite:

1. Vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune
2. Nu stă în firea mea să fiu vulnerabil
3. Să fii vulnerabil înseamnă să renunți la intimitate
4. Cel mai important este să te descurci de unul singur

Vorbește despre rușine, „Ce este rușinea și cum lupți împotriva ei”. A fost probabil capitolul meu preferat și știți de ce? Pentru că scrie foarte mult despre bărbați, ceea ce nu am întâlnit prea des, despre ce înseamnă rușinea pentru femei și ce înseamnă pentru bărbați. Și a confirmat toată lupta pe care o regăsesc în jurul meu. Lupta femeilor care caută să fie cât mai slabe, draguțe, tăcute, modeste, mame perfecte și soții la fel. Și despre bărbații care șad în colțul opus al ringului, cum spun eu, ca Tarzan în junglă, bătând cu pumnul în piept, cu autocontrol emoțional, veșnic puternici, de nu le curge urmă de lacrimă ca și cum nu ar exista asa ceva în ei, cuceritori de averi și femei, învingători, agresivi uneori, să știe să de cu pumnul în masă, cu atitudine superioară față de femei și cu scârbă față de homosexualitate. Și când parte din acestea nu există atunci apare rușinea și frica de a fi judecat.

Pentru a te putea bucura de momentele fericite pe care ți le aduce viața, e nevoie să fii vulnerabil.

Scrie despre „Armura împotriva vulnerabilității” pe care ne-am construit-o în copilărie și pe care o purtăm cu noi uneori până plecăm din lumea asta. Fără a îndrăzni să trăim din plin. Pentru prima dată am citit puse în cuvinte sentimentele cu care am trăit eu foarte mulți ani fără să pot să le dau cu adevărat o formă. “Bucuria rău-prevestitoare” o denumește Brene Brown, care este de fapt o modalitate de a minimaliza vulnerabilitatea. Și mă refer la momentele de bucurie când îmi imaginam cele mai rele scenarii, chipurile să mă protejez, să fiu pregătită dacă se întâmplă ceva rău.

Când am pierdut-o pe Emma am înțeles că nu există nimic, absolut nimic care să te pregătească pentru așa o durere, și mai mult, ce am făcut fără să vreau a fost să înlocuiesc  momente liniștite și fericite cu frica, doar pentru că mă mințeam, și mă credeam, că poți să te aperi de durere. Și Brene Brown spune “pentru a te putea bucura de momentele fericite pe care ți le aduce viața, e nevoie să fii vulnerabil”. Acum o cred!

În capitolul “Atenție la interval! Cum să cultivi schimbarea și să reduci sentimentul de înstrăinare creat de detașarea emoțională” sunt prezentate 10 întrebări prin care poți afla foarte multe lucruri despre cultura și valorile unui grup. Sunt exemple bune despre diferența în educația copiilor, între ceea ce spun părinții și ceea ce fac, și cum pot transmite valorile pe care și le doresc pentru copii lor.

Despre rușine și frică la locul de muncă.

“Să ne asumăm o schimbare radicală, reumanizând munca si educația” este un capitol în care vorbește despre rușine și frică la locul de muncă. Aș printa și aș face cadou acest capitolul tuturor șefilor, liderilor și “everything between”.

Ultimul capitol “Parenting-ul, element al vieții trăite din plin: să îndrăznim să fim așa cum am vrea să fie copiii noștri” a fost iar pansament pe sufletul meu, pentru că am tot scris despre asta în ultimul timp, pentru că eu cred cu tărie că un copil învață din ceea ce este părintele lui, nu din ce îi spune. “Cine suntem și cum ne raportăm la lume sunt predictori mai buni cu privire la felul cum se vor descurca, la vârsta adultă, copiii noștri, decât cunoștințele noastre despre parenting.”

Nu suntem roboți oricâte armuri ne-am pune pe noi. Nu putem să ne așteptăm să simțim fericire dacă ne închidem într-o cușcă să nu simțim durere. Să trăiești înseamnă să simți. Aveți curaj să trăiți viața din plin. E singura pe care o aveți!

10 „principii” ale vieții trăite din plin – “Curajul de a fi vulnerabil”, Brene Brown

1. Dezvoltă-ti autenticitatea: nu te mai gândi mereu la ce spun ceilalți.
2. Dezvoltă-ți compasiunea față de tine însuți: renunță la perfecționism.
3. Dezvoltă-ți reziliența: combate-ți apatia și sentimentul de neputință.
4. Dezvoltă-ți sentimente de recunoștință și  bucurie: îndepărtează fricile neîntemeiate și nu te mai gândi la ce-ți lipsește.
5. Dezvoltă-ți intuiția și încrederea în tine și în ceilalți: renunță la nevoia de certitudine.
6. Dezvoltă-ți creativitatea: nu te mai compara cu alții tot timpul.
7. Dedică mai mult timp jocului și odihnei. Nu mai face din epuizare o marcă a statutului tău și nu-ți mai defini sentimentul de valoare prin prisma rezultatelor muncii.
8. Dezvoltă-ți o stare de calm și de liniște: renunță la anxietate ca stil de viață.
9. Dedică-te muncii care are sens pentru tine: nu te mai îndoi de propria persoană și nu încercă mereu să te conformezi așteptărilor celorlalți.
10. Râzi, cântă și dansează: nu mai încerca să pari tare și stăpân(ă) pe situație.

Va las aici și prezentarea ei într-un TED unde vorbește despre puterea vulnerabilității . O să vă convingă!

Ca și alte cărți pe care vi le-am recomandat în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” și aceasta vă poate duce cu un pas mai aproape de voi înșivă.

Articolul “Curajul de a fi vulnerabil” – Brene Brown  📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Harriet Lerner scrie că nefericirea este alimentată de frică, anxietate și rușine, emoții care apar neinvitate când dăm nas în nas cu necazurile. Și soluția nu este să le evităm, oricum asta ar fi imposibil cât încă suntem în viață, ci să le conștientizăm și să le înfruntăm. Și asta se numește curaj!

Vorbește despre teama de a fi respins, despre perfecționism, despre frica de schimbare chiar și atunci când ne-o dorim, despre anxietatea la locul de muncă, despre puterea secretă a rușinii, despre rușinea față de propriul corp, despre boală și suferință, despre curajul în fața fricii.

În cartea aceasta am citit pentru prima dată despre acțiunile contraofensive care apar atunci când te schimbi.

Și mi-a fost mai ușor să înțeleg, să accept și să potolesc acțiunile contraofensive care m-au lovit pe mine în nas în ultimii 2 ani.

”Anxietatea care acompaniază schimbarea abia începe să se manifeste când întreprindeți primul pas și spuneți, cereți sau faceți ceva diferit, care amenință prezentul statu-quo. Imediat, interlocutorul va iniția o mișcare de contraofensivă, o manevră de genul ”Schimbă-te la loc!” – prin care încearcă să reinstaureze vechiul tipar și și să îl recapete pe cel care erați ….

Din perspectiva teoriei sistemelor de familie, procesul schimbării se desfășoară după cum urmează. Cineva începe să manifeste un sine mai puternic și mai independent sau face ceva care contravine rolurilor și regulilor de familie. Anxietatea se ridică la suprafață ca aburul din oală. Invariabil, împotrivirea arată cam așa:

1. ”Te înșeli!” (remarcă însoțită de tone de dovezi, menite să sprijine poziția adversă)
2. ”Schimbă-te la loc și te primesc înapoi!”
3. ”Dacă nu te schimbi la loc, uite care vor fi consecințele!” (listate pentru mai multă elocvență)

Contraofensiva poate lua variate forme …”

„Dansul fricii” – Dr. Harriet Lerner

Am citit cartea în câteva zile și a fost genul acela, de carte despre care îți pare rău că s-a terminat. Vă recomand să o cumpărați! Este o carte care vă pune degetul pe rană și apoi vă ajută să o pansați!

”Trăim viața care ne-a fost dată

Stima de sine autentica nu vine din comparația cu alții și nici din surclasarea altora. Și nu e nici rezultatul inevitabil al unei copilării pline de iubire, siguranță și stabilitate. (Ca și cum așa ceva ar exista…). O stimă de sine robustă la vârsta maturității se câștigă cu greu. Se naște din explorarea propriei creativități și a plăcerilor personale, din exersarea competențelor și consolidarea conexiunilor noastre, din implicarea în legături de prietenie, intimitate și ajutorare a comunității. Ea devine tot mai puternică, dacă trăim în acord cu valorile și prioritățile noastre cele mai profunde, dacă învățam să recunoaștem și să împărtășim forța și vulnerabilitatea și dacă navigam prin relații cu integritate, echilibru și generozitate. Să trăiești frumos este un efort de o viață, care îți solicită întreaga atenție conștientă.

Fiecare ființă este unică în felul său și fiecare viață e neprețuită. M-am fost meniți să fim altcineva – ne-am născut să fim noi înșine. Toți ne confruntăm cu provocarea de a trăi viața pe care-o avem, nu viața pe care ne imaginăm că am fi putut-o avea, nici viața pe care ne-am dori să o avem și nici măcar viața pe care credem c-o merităm. Prin urmare, trebuie să facem tot ce este necesar pentru a ne elibera se judecățile și comparațiile cauzate de anxietate. Viața e scurtă și niciunul dintre noi nu are timp de pierdut cu așa ceva.”

„Dansul fricii” – Dr. Harriet Lerner

Recomandări de cărți și materiale pentru dezvoltarea personală a adultului găsiți în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” .

Articolul “Dansul fricii” – Harriet Lerner  📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Băiețelul acesta care îmi venea până la umăr când îl îmbrățișam acum mai bine de 3 ani. Era zilele trecute mult peste înălțimea mea când l-am îmbrățișat iar. Dar cu același zâmbet cald și cu aceeași privire ghidușă. L-am întrebat ce clasă e. După calculele mele ar fi trebuit să îi țâțâie pantalonii pe el în așteptarea examenului de capacitate. Este clasa a VI-a. A rămas 2 ani.

Știți, este un copil bun, cum sunt toți copiii din lume. Dar a nimerit într-un mediu familial dur și cu lipsuri. Din respect și iubire pentru el mă opresc aici cu detaliile. Vă mai spun doar că în spatele lui stă povestea copiilor sărăci care suferă de anxietate și depresie. Trei factorii des întâlniți în studiul abandonul școlar.

Potrivit statisticilor, evitarea școlii apare la aproximativ 5% din copiii de vârstă școlară și afectează în mod egal atât fetele cât și băieții. Acest fenomen este întâlnit cel mai frecvent la copiii cu vârste între 5-6 ani și între 10-11 ani. Fiind asociat de multe ori cu începerea clasei pregătitoare sau a V-a. Printre primii factori care conduc la povestea abandonului scolar sunt anxietatea și depresia.

Știi ce trăiește un copil când devine anxios?

Inima îi bate rapid, gura este uscată, simte un „rău” la stomac. Transpiră excesiv, are dureri de cap, îi tremură mâinile. Urinează des, îi apar gânduri confuze sau negative, are coșmaruri, trece prin momente de panică. Stima de sine se zdruncită la o vârstă în plină formare.

Anxietatea școlară se manifestă prin frica de necunoscut, de disciplina, teama de eșec, lucrări și examene, angoasa de separare, neînțelegeri cu profesorii. Mediul în care crește copilul îi influențează emoțiile, gândurile și comportamentele. Dacă părintele e anxios, copilul va prelua din atitudinea şi comportamentul lui într-o anumită situație de viață.

Cauzele anxietății școlare și modalități de a le evita:

Anxietatea de separare este mai pregnantă la copiii care nu au fost la grădiniță, care nu au stat destul timp cu alte persoane, în afară de părinți. În astfel de situații ajută crearea unui mediu structurat și mai ales predictibil, să știe copilul la ce să se aștepte, ajută să își exprime îngrijorările pe care le simte și să îi fie validate emoțiile (”înțeleg că îți este greu …”).

Teama de necunoscut. Copilul nu cunoaște noul mediu în care va sta câteva ore pe zi. Vorbește cu el și explică-i că la început tuturor ni s-a părut puțin ciudat. Că este posibil să nu știe unde să se așeze, unde este toaleta, că nu își va cunoaște colegii, dar în timp le va învăța pe toate. Sunt școli care organizează vizite înaintea începerii anului școlar, tocmai pentru a-i informa pe părinți și a-i familiariza pe copii. Dacă nu sunt realizate astfel de activități roagă-l pe director să vă primească în școală, cu câteva zile înainte, pentru a-i arata copilului locul.

Teama de disciplină. Mediul școlar este diferit de cel familiar, pentru unii adaptarea la reguli și integrarea lor poate fi mai ușor de realizat, pentru alții, mai greu. Încearcă să stabilești un set de reguli asemănătoare cu cele aplicate la școală. Nu mă refer să o faci pe profesor și să îi predai , dar puteți spune ”bună ziua” la intrare într-o încăpere, să faceți activitățile care presupun colorat, lipit etc, doar la masă, să îl înveți să nu întrerupă pe cineva când vorbește … dacă nu ai făcut deja toate astea.

Teama față de activități școlare. Copiilor le este greu la o vârstă mică să se schimbe pentru activitățile sportive sau să se dezbrace atunci când merg la toaletă. Ai grijă ca hainele copilului să fie ușor de dezbrăcat și de îmbrăcat. Încearcă să eviți pantalonii cu mulți nasturi, încălțămintea cu șireturi și cămășile.

De multe ori copiii care refuză să meargă la școală, care chiulesc, care nu fac față cerințelor mediului educațional sunt de fapt copii care trăiesc situații emoționale dureroase.

Atunci când anxietatea școlară pare complexă și nu știi de unde să începi și ce să faci ca să îți ajuți copilul, un psiholog poate fi cheia.

Sursă poza: Angelina Litvin @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copilul cu zambet cald si privire ghidusa si povestea abandonului scolar apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.