Studiul Harvard a început în 1938 și a durat 75 de ani, timp în care au fost studiați 724 de adulți, bărbați, din adolescență și până la bătrânețe. 

Ei proveneau din medii diferite, cu traiectorii sociale diferite și moduri de educație diferite. Au fost incluși doar bărbați pentru că studiul a început cu un grup de 268 de elevi de la Harvard, iar pe vremea aceea la Colegiul Harvard erau accepți doar bărbați. În fiecare an au fost întrebați despre cum este viața lor (familie, muncă, sănătate etc) și filmați în mediul lor. Au fost întrebări puse și membrilor familiei și chiar înregistrarea fișelor medicale. Este un studiu foarte amplu.

Unii dintre ei au devenit avocați, doctori, oameni de afaceri, alții zidari sau muncitori în fabrică. Unul dintre ei a fost chiar președintele Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy. Unii dintre bărbați au avut probleme cu alcoolul și alții au făcut schizofrenie. Se pare că aproximativ 50 din cei 724 de bărbați sunt încă în viață și continuă să participe la studiu, o dată la 2 ani, deși au în jur de 90 de ani. Studiu continuă și cu cei peste 2000 de copii ai acestor bărbați.

Bun, și ce spune studiul? Care este secretul fericirii și al vieții sănătoase?

Relațiile bune, semnificative. Se pare că secretul fericirii nu a însemnat să fii căsătorit, să ai copii, prieteni, sau mulți bani, sau vreo funcție înaltă. Secretul este să ai relații sănătoase, bune cu ceilalți. Asta ne protejează și sănătatea, asta ne face fericiți și asta ne prelungește viața. Tipul de relații pe care le avem și cât de fericiți suntem în relațiile noastre, este ceea ce influențează chiar și sănătatea noastră.

Și ce înseamnă să ai relații bune, sănătoase?

– Să cunoaștem care sunt nevoile noastre și ale celuilalt. Și toți avem nevoia să fim văzuți, auziți, iubiți, apreciați, înțeleși și acceptați. Avem nevoie să fim stăpâni pe corpul nostru și să decidem fiecare în funcție de cum avem nevoie să îl folosim.

– Să ne satisfacem aceste nevoie individuale (autonomie), dar să satisfacem și nevoile celuilalt și pe ale noastre comune (simbioză).

– Să permitem și să stimulăm creșterea și vindecarea și să dezvoltăm capacitatea de a înțelege durerea proprie, dar și a celuilalt.

– Să ne implicăm intim, real. Ceea ce înseamnă să ne simțim în siguranță să ne arătăm vulnerabili în fața altora.

– O relație sănătoasă scoate la iveală tot ce este mai bun din fiecare parte implicată.

Alte elemente cheie care au fost deduse din studiu:

– Alcoolismul a fost principala cauză care a dus la divorț. Împreună cu fumatul el a fost și cauza principală a deceselor timpurii.

– După un anumit nivel (min IQ 110) succesul financiar depinde de relațiile bune, sănătoase pe care le avem.

– Tipul relației cu mama, în copilărie, contează până la maturitate. Bărbații care au avut relații „calde” în copilărie cu mamele, au avut succes profesional și financiar, iar cei care au avut relații ”reci” au fost mult mai predispuși să dezvolte demență când au fost în vârstă.

– O relație „caldă” cu tatăl, în copilărie, conduce la rate mai mici de anxietate la vârsta adultă și la creșterea „satisfacției de viață” la 75 de ani.

Sursă poza: Krakenimages @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Care este secretul fericirii și al vieții sănătoase? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Faptul că nu suntem tot timpul de acord cu motivele și acțiunile ce le urmează, nu înseamnă că nu sunt importante pentru ei.

Există acest risc de a avea așteptări nerealiste de la copiii noștri. Există situații și contexte în care noi, adulții, greșim, ne agităm, îi încurcăm, îi limităm, deși nici nu ne dăm seama. De exemplu, când le dăm de mici un pic de ciocolată pe buze, că nu le face rău o frimitură. Și nu le face. Dar ei se entuziasmează de simțuri, descoperă un gust nou, adictiv, că doar știm toți cum este cu ciocolată. Apoi ei refuză ciorba de legume și noi nu mai știm ”ce să facem cu ei”. Sau spunem că ne testează limitele când deschid la nesfârșit sertarul cu lucruri periculoase, când strică tocmai globul pe care i-am rugat să nu îl sfărâme, când măzgălesc peretele cu mâna la spate. Dar ei nu ne testează pe noi. Sunt doar foarte curioși, atât de autentici în curiozitatea lor încât nu prea contează ce urmează. Uneori nici nu întrevăd ce urmează … știți ce vă spuneam cu privirea de ansamblu.

Nu luăm copiii în brațe de teamă să nu se învețe și așa refuzăm să le fim alături când au cel mai mult nevoie de noi.

Pentru ei foamea, frigul, căldura, umezeala sub fund, chiar și plictiseala la sol, în căruț, pătuț sunt treburi serioase, nu mofturi. În ciuda sfaturilor bătrânești, dacă îi lași să plângă nu fac plămâni, nu devin rapid independenți. Ei doar renunță să mai ceară iubirea și grija de care au nevoie. Nu sunt neapărat independenți, cât înțeleg că sunt pe cont propriu. Deși copiii prin natura lor sunt vulnerabili și depedenți de adulți pentru a-și putea satisface nevoile.

Ne speriem când îi vedem trântindu-se pe jos, țipând, urlând, lovind, mușcând, aparent fără motiv.

Pentru ei de multe ori e doar modul de a-și descărca supărările, fie cele de moment, fie cele adunate cu câteva ore înainte, fie cele și mai vechi ascunse bine. Poate plânge fiindcă portocala nu e portocalie. Nu înseamnă musai că despre asta e vorba și nici că rezolvăm criza dacă îi repetăm vehement că e portocalie maxim. Au nevoie de exemple de la noi pentru a gestiona furia și au nevoie de sprijinul nostru până își dezvoltă capacitatea de autoreglare.

Ne enervăm că le spunem de mii de ori un lucru, sau îi rugăm să facă ceva și ei reacționează de parcă n-ar auzi bine de fel sau au uitat să se spele în urechi.

Dar nici asta nu o fac din dorința de a testa câtă răbdare mai zace în noi. Pentru ei este mult mai important ce fac ei atunci, față de ce anume le cerem noi. Uneori copiii ignoră pentru că noi i-am învățat să răspundă abia după ce am țipat sau i-am amenințat. Alteori fiindcă se simt deconectați de noi și asta le îngreunează capacitate de a ne asculta. Iar soluția tot la noi, adulții, se află. Nu zic că este ușor. Părintele este un om și el. Cu timp limitat și resurse limitate, cu griji și nevoi, cu propriile răni nevindecate. Și nu au nevoie să fim părinți perfecți, este în regulă că mai greșim uneori. Dar copiii au nevoie să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. Să încercăm să îi înțelegem și să căutăm soluții să le satisfacem nevoile.

Sursă poza: Benjamin Manley @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii au nevoie să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Nu-l poți ”duce la psiholog”, îi poți doar recomanda.

Ce șanse ai să te asculte și să meargă la terapie? Nu atât de multe pe cât ai avea cu o femeie. De ce femeile sunt mult la deschise la a merge la terapie? Pentru că lor nu le este rușine să primească ajutor și pentru că sunt mai conectate cu ce simt.

Bărbații se văd acești gladiatori, “A-U! A-U!”, imaginați-vă că mă bat cu pumnul în piept când scriu asta. Acești gladiatori crescuți pe principiul “mă descurc singur, oamenii puternici nu suferă, bărbații nu plâng”. Bărbații nu sunt în contact cu ce simt și fug de durere, ca țânțarul de busuioc. Când un bărbat vine la terapie și îl întrebi ce simte în raport cu situația care l-a adus la tine, el spune ce s-a întâmplat. Apoi îl întrebi iar ce simte și spune care este soluția, ce ar trebui să facă. Îl întrebi și a treia oară, uneori de mai multe ori, în mai multe nuanțe și abia apoi numește emoția (tristețe, rușine, neputință, furie etc).

Bărbații sunt mai centrați pe soluții și mai puțin pe cauze.

Bărbații vorbesc mai clar, scurt, cu mai puține detalii, la subiect. Sunt mai centrați pe viitor în sensul de a găsi soluții. Vorbesc mai puțin despre dificultățile pe care le resimt. Femeile ventilează durerea pentru că sunt educate să se descarce, să se lase să simtă, să fie văzute “slabe”. Ele vorbesc despre ce simt cu prietenele, colegele, vecinele, chiar și vânzătoarea de la Mega.

Acum ce nu înțeleg oamenii despre durere este că oricât te vei strădui să o bagi sub preș ea îți va exploda în nas când te vei aștepta mai puțin.

Dacă privim procesul terapeutic în 3 pași …

1. Atenție pe probleme, simptome, obiective;
2. Vreau mai mult, vreau să îmi fie mai bine;
3. Eu vreau să fiu cea mai bună variantă a mea;

… bărbații vor sta multe ședințe în pasul 1, câteva în pasul 2 și posibil să nu ajungă în pasul 3. Și dacă ajung, abia atunci discută partea cu adevărat profundă a “durerii” cu care a venit.

Ca psihoterapeuți vor căuta femei din simplul motiv al competiției. Cu femei se simt mult mai confortabili să devină umani, să renunțe la armuri, să fie vulnerabili, să își expună durerile.

Cunosc bărbați care merg la psiholog și îi admir pentru curajul de a-și permite să fie vulnerabili și de a cunoaște ce le urlă durerea. Numai cei care merg la terapie știu de fapt câtă putere îți trebuie să te cauți prin interior. La exterior ne pricepem toți să punem ce vrem alții să vadă din noi.

Sursă poza: Nik Shuliahin @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Barbații și mersul la psiholog apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Și a scris o carte bună pentru femei pe care aș da-o să o citească fiecărui bărbat din lumea asta.

Deși pare doar despre furie, Harriet Lerner scrie cu compasiune și blândețe despre multe alte emoții. Emoțiile puternice pe care le simțim. Și nu știm de unde vin și mai ales ce să facem cu ele.

”Când ne folosim mânia ca ghid pentru a stabili care sunt nevoile, valorile și prioritățile noastre lăuntrice nu trebuie să ne neliniștim dacă descoperim cât de puțin clare sunt ideile noastre. Dacă resimțim furie sau amărăciune cronică într-o relație importantă, acesta este un semnal că aici s-a compromis mult din sinele nostru și nu suntem sigure ce poziție ar trebui să adoptăm și ce opțiuni avem. Nu este o slăbiciune să ne recunoaștem lipsa de claritate în gândire. Ci este o ocazie, o provocare și o sursă de putere.”

În ”Dansul furiei” citești despre relația cu părinții, cu partenerul, cu copii, dar și cu șefii.

Practic abordează treptat mai multe situații des întâlnite în viața de zi cu zi, în diverse medii și în diverse relații interumane. Scrie despre relația cu părinții, cu partenerul, cu copii, dar și cu șefii. Despre suprafuncționare emoțională, triunghiuri în relațiile de familie dar și la muncă, despre contramișcări când vrei să faci o schimbare, culpabilizare, despre aparente probleme care ascund cu totul alte frustrări, despre ce aducem în noi din durerile generațiilor trecute și furia îndreptată spre copiii noștri și multe altele.

Îmi place mult modul în care este scrisă cartea ”Dansul furiei”, de altfel ca și alte cărți ale ei. Cu un vocabular simplu și facil de înțeles și cu multe exemple din sesiunile ei de terapie. M-am regăsit în câteva pagini și vă asigur că vă veți regăsi și voi. Plus propuneri despre cum puteți să reechilibrați relațiile din viața voastră.

Și la final vă las cumva concluzia întregii cărți: „Pentru a învăța să ne folosim eficient furia trebuie să renunțăm la unele lucruri: la a-i învinui pe cei pe care îi consideram a fi cauza problemelor noastre și despre care credem că nu contribuie la fericirea noastră; trebuie să renunțăm la noțiunea că este de datoria noastră să îi schimbăm pe alții sau să le spunem cum trebuie să gândească, să simtă, să se comporte. Cu toate acestea, nu înseamnă că trebuie să acceptăm pasiv sau să aprobăm orice comportament”.

Nu, nu suntem responsabili de sentimentele celorlalți așa cum nici ei nu sunt de vină pentru orice simțim noi, chiar și furie.  

Nu ratați cartea asta! Este un balsam pentru suflet!

Recomandări de cărți și materiale pentru dezvoltarea personală a adultului găsiți în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” .

Articolul “Dansul furiei” – Harriet Lerner – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Noi femeile și bărbații, noi la locul de muncă și noi părinții.

“Curajul de a fi vulnerabil” este o carte care te întoarce pe toate părțile. Așa, ca puiul la rotisor și te privește din toate unghiurile. Brene Brown scrie despre “Nemulțumirea” pe care o purtăm mereu cu noi in cultura noastră, “cultura niciodată nu-i destul”. “Cultura nemulțumirii, de fapt, este problema lui “eu însumi nu sunt de ajuns. Sentimentul de nemulțumire inflorește într-o cultură in care fiecare este hiperconștient de ceea ce-i lipsește”.

In capitolul “Demascarea miturilor vulnerabilității ” scrie despre cele 4 mituri cel mai des întâlnite:

1. Vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune
2. Nu stă în firea mea să fiu vulnerabil
3. Să fii vulnerabil înseamnă să renunți la intimitate
4. Cel mai important este să te descurci de unul singur

Vorbește despre rușine, „Ce este rușinea și cum lupți împotriva ei”. A fost probabil capitolul meu preferat și știți de ce? Pentru că scrie foarte mult despre bărbați, ceea ce nu am întâlnit prea des, despre ce înseamnă rușinea pentru femei și ce înseamnă pentru bărbați. Și a confirmat toată lupta pe care o regăsesc în jurul meu. Lupta femeilor care caută să fie cât mai slabe, draguțe, tăcute, modeste, mame perfecte și soții la fel. Și despre bărbații care șad în colțul opus al ringului, cum spun eu, ca Tarzan în junglă, bătând cu pumnul în piept, cu autocontrol emoțional, veșnic puternici, de nu le curge urmă de lacrimă ca și cum nu ar exista asa ceva în ei, cuceritori de averi și femei, învingători, agresivi uneori, să știe să de cu pumnul în masă, cu atitudine superioară față de femei și cu scârbă față de homosexualitate. Și când parte din acestea nu există atunci apare rușinea și frica de a fi judecat.

Pentru a te putea bucura de momentele fericite pe care ți le aduce viața, e nevoie să fii vulnerabil.

Scrie despre „Armura împotriva vulnerabilității” pe care ne-am construit-o în copilărie și pe care o purtăm cu noi uneori până plecăm din lumea asta. Fără a îndrăzni să trăim din plin. Pentru prima dată am citit puse în cuvinte sentimentele cu care am trăit eu foarte mulți ani fără să pot să le dau cu adevărat o formă. “Bucuria rău-prevestitoare” o denumește Brene Brown, care este de fapt o modalitate de a minimaliza vulnerabilitatea. Și mă refer la momentele de bucurie când îmi imaginam cele mai rele scenarii, chipurile să mă protejez, să fiu pregătită dacă se întâmplă ceva rău.

Când am pierdut-o pe Emma am înțeles că nu există nimic, absolut nimic care să te pregătească pentru așa o durere, și mai mult, ce am făcut fără să vreau a fost să înlocuiesc  momente liniștite și fericite cu frica, doar pentru că mă mințeam, și mă credeam, că poți să te aperi de durere. Și Brene Brown spune “pentru a te putea bucura de momentele fericite pe care ți le aduce viața, e nevoie să fii vulnerabil”. Acum o cred!

În capitolul “Atenție la interval! Cum să cultivi schimbarea și să reduci sentimentul de înstrăinare creat de detașarea emoțională” sunt prezentate 10 întrebări prin care poți afla foarte multe lucruri despre cultura și valorile unui grup. Sunt exemple bune despre diferența în educația copiilor, între ceea ce spun părinții și ceea ce fac, și cum pot transmite valorile pe care și le doresc pentru copii lor.

Despre rușine și frică la locul de muncă.

“Să ne asumăm o schimbare radicală, reumanizând munca si educația” este un capitol în care vorbește despre rușine și frică la locul de muncă. Aș printa și aș face cadou acest capitolul tuturor șefilor, liderilor și “everything between”.

Ultimul capitol “Parenting-ul, element al vieții trăite din plin: să îndrăznim să fim așa cum am vrea să fie copiii noștri” a fost iar pansament pe sufletul meu, pentru că am tot scris despre asta în ultimul timp, pentru că eu cred cu tărie că un copil învață din ceea ce este părintele lui, nu din ce îi spune. “Cine suntem și cum ne raportăm la lume sunt predictori mai buni cu privire la felul cum se vor descurca, la vârsta adultă, copiii noștri, decât cunoștințele noastre despre parenting.”

Nu suntem roboți oricâte armuri ne-am pune pe noi. Nu putem să ne așteptăm să simțim fericire dacă ne închidem într-o cușcă să nu simțim durere. Să trăiești înseamnă să simți. Aveți curaj să trăiți viața din plin. E singura pe care o aveți!

10 „principii” ale vieții trăite din plin – “Curajul de a fi vulnerabil”, Brene Brown

1. Dezvoltă-ti autenticitatea: nu te mai gândi mereu la ce spun ceilalți.
2. Dezvoltă-ți compasiunea față de tine însuți: renunță la perfecționism.
3. Dezvoltă-ți reziliența: combate-ți apatia și sentimentul de neputință.
4. Dezvoltă-ți sentimente de recunoștință și  bucurie: îndepărtează fricile neîntemeiate și nu te mai gândi la ce-ți lipsește.
5. Dezvoltă-ți intuiția și încrederea în tine și în ceilalți: renunță la nevoia de certitudine.
6. Dezvoltă-ți creativitatea: nu te mai compara cu alții tot timpul.
7. Dedică mai mult timp jocului și odihnei. Nu mai face din epuizare o marcă a statutului tău și nu-ți mai defini sentimentul de valoare prin prisma rezultatelor muncii.
8. Dezvoltă-ți o stare de calm și de liniște: renunță la anxietate ca stil de viață.
9. Dedică-te muncii care are sens pentru tine: nu te mai îndoi de propria persoană și nu încercă mereu să te conformezi așteptărilor celorlalți.
10. Râzi, cântă și dansează: nu mai încerca să pari tare și stăpân(ă) pe situație.

Va las aici și prezentarea ei într-un TED unde vorbește despre puterea vulnerabilității . O să vă convingă!

Ca și alte cărți pe care vi le-am recomandat în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” și aceasta vă poate duce cu un pas mai aproape de voi înșivă.

Articolul “Curajul de a fi vulnerabil” – Brene Brown  📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.