Furia este o emoție puternică și intensă care poate fi pornită de triggeri, de stimuli, de alte emoții. Păpușarii din spate care sunt? Uneori frustrarea, alteori dezamăgirea, poate chiar și rușinea, dar de cele mai multe ori sunt suferința și neputința. Astea două stau ascunse sub costumul de Halloween. Furia este de fapt mecanismul nostru de apărare pentru a nu intra în contact cu emoțiile acelea vulnerabile și greu de stat cu ele. Și dacă ar fi să fiu mai exactă, aș declara ca șef de trib, neputința. E cam așa, apare furia să mascheze suferința. Iar în spatele suferinței, ceea ce a produs de fapt suferința, este neputința. Neputința de atunci, din traumele noastre. Și neputința de acum.

Furia este costumul de Halloween pentru alte emoții … pentru suferință și neputință.

Neputința este emoția cea mai grea de dus. La toate celelalte avem senzația că e ceva de făcut. De țipat, de plâns, de râs, de spus, de urlat, de ascuns, de dat, de luat, de … orice. Dar cu neputința ce să faci !? Spun adesea clienților mei că neputința nu se rezolvă cu și mai multă voință. Pentru că poți să vrei, dar să nu poți.

Vă invit să analizați ce simțiți de fapt când vine furia.

Ce se simte în corpul vostru? Ce gândiți atunci? Ce vă lipsește? Ce vă zgârâie sufletul de fapt? Este important să ne recunoaștem și să ne înțelegem emoțiile și senzațiile asociate cu furia, pentru a putea regla această emoție. Și primul pas din reglare este întotdeauna tocmai această înțelegere.

De exemplu, să știu că atunci când copilul comentează că nu îi place mâncarea, deși am gătit ce a vrut el, nu ce pofteam eu și încep să mă înfurii, să înțeleg că nu este atât de mult despre comentariul lui cât despre suferința noastră că ne-am străduit și nu a fost suficient pentru celălalt. Pentru că asta atinge suferința aia veche a noastră că ”nu suntem suficient de buni”. Pentru că nu am fost ”suficient de buni” pentru părinții noștri, fiindcă dacă am fi fost ne-ar fi iubit și ne-ar fi protejat [așa percepe un copil lucrurile atunci când nu simte că este iubit]. Și nu am putut să schimbăm nimic din asta și am simțit foarte multă neputință. Și asta este la suprafață când copilul comentează despre amărâta aia de mâncare și noi ne înfuriem. Pentru că, dacă nu ar fi fost tot șirul ăsta de conexiuni despre care v-am scris, nu ne-am înfuria, ne-am uita la copil, i-am spus ”îmi pare rău că nu a ieșit așa cum îți doreai, încerc data viitoare altă rețetă”.

Nu ne-ar trigger-ui pentru că nu ar fi avut ce durere să zgândere. Pentru că nu triggerii sunt problema … ei nu pot funcționa în lipsa unei dureri din noi.

Sursă poza: Alexas Fotos @ Unsplash

Articolul Furia este costumul de Halloween pentru alte emoții apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

De curând mi-a spus o clientă în ședință, după ce i-am explicat treaba asta cu schimbarea și cu disconfortul ”Eu chiar mă întrebam dacă e bine cum mă simt”. Păi este! Nu zic că e bine în sensul de plăcut. Nu e. Schimbarea nu e plăcută la început. Dar e bine în sensul de „vei ajunge la binele acela pe care îl vrei”. Și i-am spus și povestea cu fluturele pe care i-o citisem și băiatului meu cu o seară înainte. V-o scriu pe scurt aici.

O poveste despre procesul natural al transformării și despre importanța acestuia.

Un tânăr a văzut un fluture luptându-se să iasă dintr-un cocon. Observând că fluturele pare să aibă dificultăți, tânărul a decis să îi facă o favoare și a tăiat coconul pentru a ajuta fluturele să iasă mai ușor.

Dar când fluturele a ieșit din cocon, tânărul a realizat că acesta nu avea forța necesară să își folosească aripile. Așa a aflat că lupta fluturelui pentru a ieși din cocon era esențială pentru dezvoltarea musculaturii sale și pentru a-i permite să zboare.

De multe ori oamenii vor să se schimbe, dar fără să ducă greul. Iar asta este ca și cum mi-ar spune că vor să mănânce foarte multă ciocolată fără să îi doară stomacul, fără să simtă vinovăție și fără să se îngrașe. Toți am vrea, dar nu-i posibil. Am vrea să ne fie bine, când lucrurile nu sunt bine în noi și în afara noastră, dar fără să ne doară golul din stomac când vedem adevărul, fără să simțim vinovăție că ne schimbăm și ne alegem pe noi și fără să simțim disconfort.

De cele mai multe ori schimbarea vine cu disconfort mai întâi și asta și pentru că suntem proiectați să alegem cunoscutul, pentru că tindem să ne obișnuim cu rutinele și cu ceea ce ne este familiar. Și vine cu disconfort pentru că, dacă ne schimbăm doar noi, asta nu dă bine pentru alții. Va protesta sistemul. Atunci când apare o schimbare, chiar și una pozitivă, avem nevoie de timp și de ajustări să ne adaptăm la noile reguli ale jocului.

Disconfortul acesta inițial poate fi cauzat de:

• Contactul cu suferința internă
• Sentimentul de incertitudine
• Lipsa de control în fața noilor situații
• Vinovăția că schimbăm noi și ”trădăm” sistemul.

Este important să avem încredere în abilitățile noastre de a face față schimbării. Este important să nu uităm că deși doare uneori, ce căutăm când schimbăm este să ne aducem mai mult bine pentru noi, înăuntrul nostru și în afara noastră.

Sursă poza: Jackson David @ Unsplash

Articolul Schimbarea vine cu disconfort mai întâi, nu cu happy happy joy joy apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Sigur, nu spune nimeni să le creăm durere. Doar să înțelegem că e o luptă, aceasta de ultra protecție, la finalul căreia nimeni nu câștigă. Părintele devine mult prea epuizat să poată investi energie în relația cu copilului lui și mult prea speriat să se poată bucura de el. Copilul nu își dezvoltă reziliența de care are nevoie să poată să treacă prin viața cu bine, de unul singur, indiferent câte obstacole vor apărea în calea lui.

Cum arată părinții care merg în vârful degetelor pe lângă copii?

Sunt plini de temeri, încearcă să controleze tot, îi răsplătesc, și pedepsesc, și mituiesc. Îi feresc de orice numai le trece prin gând că ar putea să îi deranjeze. Stau ca soldații drepți în fața comandantului. Se tem să le spună ”NU„. Fug de limite și de reguli și de plânsul copilului căruia nu îi convine decizia părintelui. Îi feresc de ploaie, frig, furtună, conflicte, respingeri și frustrare. Le este frică să îi înțarce, să îi ducă la grădiniță, să îi lase la bunici, să le dea spațiu să fie respinși de prieteni. Le este frică să fie cei care nu îi lasă la desene și nu le cumpără ciocolată. Știu că nu își dau seama, dar le crează o bulă instabilă de cristal. Nimeni nu trăiește în bulă pentru prea mult timp. Toți trăim în lume.

Ce putem să facem pentru copiii noștri este să pășim pe lângă ei, uneori la distanță, dar suficient de aproape încât să știe că se pot baza pe noi oricând.

Ceea ce face diferența atunci când ne confrutăm cu momente cu potențial traumatic este atât reziliența noastră cât și susținerea mediului. Și e valabil și pentru copii și pentru adulți. Dacă avem lângă noi oameni care să ne fie un sprijin emoțional real, care să ne permită spațiul de a ne manifesta și de a trăi durerea rezultată dintr-o traumă, atunci ea nu ne mai nimicește prin interior.

Haideți să mergem, împreună și separați, liberi prin viață!

Așa cum părinții noștri au făcut ce au putut ei mai bine, așa vom face și noi pentru copiii noștri. Și vom face fix atât cât putem. Datoria noastră este să fim cea mai bună variantă a noastră pentru ei. Și să privim cu încredere și iubire către noi înșine. Să îmbrățișăm responsabilitatea de a ne crește copiii cu toate greșelile pe care le vom face, și le vor face, știind că există influențe, și factori, și traume, și durere, și fericire, și bine dincolo străduința noastră de a controla imprevizibilul.

Haideți să avem încredere în noi și în copiii noștri, să îi lăsăm liberi să devină ceea ce pot deveni. Să renunțăm la control excesiv și la vină. Să mergem, împreună și separați, liberi prin viață. Să ne oprim să punem baza unei generații de copii care par a fi în pericol de a deveni extrem de fragili emoționali și de speriați de durere. Durerea e viață și ea.

Sursă poza: Kevin Gent @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Să nu mai pășim în vârful degetelor pe lângă copiii noștri! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Să fii bun nu e o favoare pe care o faci celorlați, e una pe care ți-o faci ție. Așa cum, să îți permiți să iubești, nu e un beneficiu pentru cel pe care îl iubești, e pentru tine. E puterea ta!

Bunătatea și iubirea stau în fiecare dintre noi și tare faină echipă mai fac împreună. Numai că mulți le ascund de văzut lumii ca pe bibelourile de cristal urcate sus pe mobilă să nu le apuce vreun copil și să le spargă. Ca bibelourile de porțelan ascunde în fundul dulapului ca nu cumva vreo cunoștință venită în vizită, să le fure și să le vândă pe bani puțini, lăsându-te în fundul gol și plin de rușine.

Sunt fricile noastre pe care le transmitem fără să vrem, de cele mai multe ori, copiilor noștri.

Și se mai întâmplă ceva. Vrem să creștem copii ascultători și buni. E mai simplu pentru noi, și mai mult, cu fiecare comportament bun al copilului nostru avem o confirmare că noi suntem părinți buni. „Acum” e încă atenția de azi! Foarte puțini își propun să crească adulți sănătoși emoțional, nu doar sănătoși fizic.

Ne dorim copii ascultători acum. Toți căutăm asta. Să mănânce ACUM, să se îmbrace ACUM, să meargă de mână ACUM, să înceteze să lovească ACUM, să se spele pe mâini ACUM. Ne presează timpul, societatea și teama. Când copiii nu fac ceea ce vrem noi să facă, nivelul de stres creşte uimitor. Și unii apelează la metode rapide, cu impact negativ pe termen lung. Și știți ce se întâmplă când folosim bătaia, șantajul, pedepsele? Folosim de fapt de emoțiile dureroase, cum sunt frica, rușinea, suferința, pentru a produce comportamente pozitive. Nu merge așa. Cu rău nu produci bine. Ei sunt viitori adulți deconectați de ei înșiși. Adulți care vor intra în relații de co-dependență, incapabili să fie tot ce sunt, puternici, curajoși, buni, fericiți, dar și slabi, plini de frici, mai puțin buni, îndurerați, vulnerabili!

În schimb, cu bunătate și iubire, le punem copiilor noștri în suflet bunătate și iubire. Și putem să ne creștem copiii cu siguranța că a fi bun și a iubi îți va aduce înapoi doar bunătate și iubire. Trebuie doar să avem încredere. Puterea de a-ti permite sa fii bun e un dar și pentru ei.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Puterea de a-ti permite sa fii bun. Puterea de a iubi. apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.