Nu există „prea multă iubire”! La „domnul Goe” era prea puțin din altceva.

Copilul meu nu a fost învățat în brațe. Așa s-a născut. Dorind să se lipească de trupul meu, căutând să îl iubesc la fiecare pas făcut. Nu știu cum au fost ai voștri, probabil tot la fel și totuși, “sfătuitorii” sunt de altă părere. Ei susțin că acești “monstruleți” care nu știu a vorbi încă, dar se pare că dețin arta șantajului, pot fi “îmblânziți” cu ușurință, prin ignorare, pentru a scăpa de pericolul de a-ți ține prea mult copilul în brațe. Mare pericol, ce-i drept! Întotdeauna prea multă iubire a dăunat și din prea multă iubire s-au născut numai copii răsfățați precum “domnul Goe”. Sunt ironică, evident .

Copiii își trăiesc primele lor 9 luni de viață într-o lume perfectă. Ascultă muzica inimii mamei, o îmbrățișează în fiecare secundă, știind că acolo este casa lor. Apoi, brusc, ajung într-o altă lume, atât de diferită, probabil înfricoșător de diferită. Într-o lume în care primesc mâncare când plâng, sunt schimbați când cineva hotărăște că este timpul, sau când plâng iar. Într-un loc plin de lumină, zgomot, oameni, unde singurul element cunoscut este mama.

Tu cum te-ai simți oare?

Cum ar fi dacă nu ai putea să îți iei singur o cană cu apă când ți-ar fi sete? Dacă ar trebui să stai zeci de minute țintuit într-un loc, să privești un tavan alb și trei plușuri atârnate? Cum ar fi să te doară groaznic o măsea dar să nu primești tratament pentru că medicul nu înțelege ce spui și apoi te mai și dojenește “ce tot plângi atât”? Ar fi greu, nu? Imaginează-ți acum, faptul că în aceste momente, când nu știi altfel cum să comunici, decât prin strigăt fără de cuvinte, ar veni “mama”, știi tu, cea cu lumea perfectă, te-ar privi lung, uneori încruntat, te-ar întreba, într-o limbă pe care, de altfel, nu o cunoști, “de ce plângi” și ar pleca, că na’, e periculos să iei omul în brațe.

Luatul în brațe nu creează dependență și nici nu formează un copil lipit de fusta mamei.

Oricât de periculos ar suna, luatul în brațe nu creează dependență și nici nu formează un copil lipit de fusta mamei. Orice bebeluș își dorește să vadă și mai ales să simtă mama aproape. Frecvența ține de capacitatea lui de a putea realiza activități la vârsta respectivă și de cât de pronunțată este anxietatea de separare. Aceasta apare aproximativ la 7-8 luni, urmând ca în jurul vârstei de 2 ani să intre în declin.

Cu cât ești mai aproape de copil și îi răspunzi la nevoile pe care le are, cu atât el se va simți mai în siguranță. Apoi va deveni din ce în ce mai independent, știind că mama este mereu acolo, pentru el.

Copilul meu adoarme de cele mai multe ori plimbat în brațe. E greu uneori, e mai ușor folosind SSC-ul, devine și mai ușor în multele momente în care, simțindu-mă obosită de kilogramele lui, îl ridic ușor în sus, îmi lipesc fața de fața lui și aștept. Întotdeauna îmi mângâie obrazul ca și cum ar vrea să spună “mami, stai aici, am nevoie de tine, te iubesc”. Rămânem așa lipiți. Îi miros pielea. Miroase a fericire și iubire.

Copilul meu m-a îmbrățișat pe dinăuntru timp de 9 luni și îl voi lasă să mă îmbrățișeze pe dinafară de câte ori va vrea el … oricât de “periculos” ar fi.

Sursă poza: Isaac Quesada @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii se invata in brate? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

La scurt timp dupa ce am aflat ca sunt insarcinata agenda mea cea rosie a inceput sa se umple cu liste de cumparaturi. Treceam acolo tot ce aflam ca voi avea nevoie. Si tot ce stiam ca nu am neaparat nevoie, dar imi doream. Asa se intampla la primul copil. Ajungi sa cumperi miliarde de lucruri cand el tot ce isi doreste sunt bratele tale si lapticul tau.

Pe David l-am purtat de la 4 luni, cand brusc a descoperit el ca bratele mele sunt mult mai confortabile si amuzante decat carutul pe care tatal lui l-a ales cu greu. Nici nu pot sa imi amintesc cate saptamani s-a informat asupra acestui aspect. Atunci am aflat, din intamplare, despre comunitatea mamicilor indragostite de purtat bebelusi. De la ele am invata si am inteles cum, de ce, de la ce varsta, iti poti purta sanatos copilul, folosind tot felul de “carpe” frumos colorate.

De ce sa ne purtam bebelusul in sisteme ergonomice?

1. Picioarele sunt mentinute intr-o pozitie sanatoasa (se formeazea un M intre solduri, femur si tibii, tipic pozitiei de ”broscuta”). Aceasta pozitie este recomandata in prevenirea si tratarea displaziei de sold. In marsupiile neergonomice copilul are picioare atarnate, presiunea fiind exercitata pe oasele pubiene.
2. Spatele este curbat în formă de “C”, o pozitie naturala pentru bebelusi. In marsupiile neergonomice un copil este fortat sa isi tina spatele drept, asta in cel mai “fericit” caz (daca pot sa zic asa), atunci cand nu este purtat cu fata catre lume si isi curbeaza spatele concav, care ne conduce la urmatorul punct:

Purtarea copilului in sisteme ergonomice îl ajută din punct de vedere emoțional.

3. Copilul poate fi supus ultra-stimularii, fara a putea sa se ascunda cand ceva il sperie, fara a se putea linisti vazand chipul cunoscut si simtind mirosul cunoscut.
4. Pozitia cangur (lipit de pieptul mamei) intr-un mediu sigur si bland, il relaxeaza pe bebelus. Sunt studii care sustin ca aceasta pozitie ajuta copiii sa planga mai putin (1981 al lui Hunziker şi Barr) si calmeaza durerile de colici.
5. Este un ajutor incredibil pentru mama sau persoana care ingrijeste copilul. In timp ce ii oferi bebelusului prezenta ta, de care el are nevoie ca de aer, iti raman si doua maini libere pentru alte activitati (gatit, spalat vase, cumparaturi, joaca cu celalalt copil, plimbari relaxante fara sa iti faci griji de scari si alte impedimente etc).

Care sunt aceste sisteme ergonomice?

1. Wrap-ul elastic sau neelastic. Este potrivit chiar de la nastere si se poate folosi pana cand copilul are 20 de kg.
2. Sling-ul cu inele se poate folosi din primele zile de viata si pana cand copilul e mare, aproximativ 18 kg.
3. Marsupi Plus, este recomandat din primele luni de viata (3,5kg pana la 15kg).
4. Sling- ul fix (Pouch-ul) este potrivit din jurul varstei de 4 luni si pana cand copilul e mare (este singurul sistem pe marimi, deci nu poate fi folosit acelasi si de mama si de tata).
5. Mei-Tai-ul se poate utiliza de la 4-6 luni, cand copilul isi poate tine singur spatele.
6. Soft Structured Carrier (SSC) se poate folosi de la o anumită greutate (7 kg) pana la aproximativ 20 kg.

 Sursa poza

Sunt firme care, cu ajutorul unor accesorii, sustin ca este posibila folosirea de la nastere a Marsupiului Plus si a SSC-ului. Eu personal, si nu numai, nu recomand Marsupi Plus mai devreme de 4 luni si SSC-ul mai devreme de 6 luni (aproximativ 70 cm si 7 kg). Pana la aceasta varsta un bebelus nu isi sustine foarte bine capul si nu sta in fundulet nesprijinit.

Din pacate aceste sisteme nu le puteti achizitiona din magazine (nu inteleg de ce firme mari isi “murdaresc” numele cu sisteme nesanatoase in loc sa confectioneze ceva cu adevarat util). In schimb exista site-uri de unde puteti comanda, care va ofera inclusiv oportunitatea de a proba sau de a inchiria sisteme pentru cateva zile, pentru a vedea cum functioneaza si cum reactioneaza bebelusul vostru. Exista si grupuri de suport unde puteti adresa intrebari, cumpara produse second hand sau chiar invata cum sa va confectionati singure un sistem de purtare.

Stiu ca uneori aceste sisteme pot parea complicat de utilizat, dar credeti-ma, sunt atat de prietenoase, simple si folositoare incat va veti indragosti instantaneu.

Link-uri utile:
Poarta-ma
Isara
Scutecila
HipHip
Bumbo Design
MeiTai Bebe
Mamagolo
Kiddyshop
Pufushop
Bebepufulete
KinderStuff
Casa Zamfirei
Grup de suport
Grup de vanzare/cumparare
Grup confectionare sisteme

Sursă poza: Jenna Christina @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Purtarea bebelusilor in sisteme ergonomice apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.