Un pas esențial este să înțelegem ce s-a întâmplat cu noi. Pentru a face putea face asta este important să:

1. Să cunoaștem despre ”trauma”. Să avem informații clare și validate științific despre ceea ce presupune a ”fi traumatizat”.
2. Să fim deschiși să ne acceptăm adevărul! Să putem să ne ”dezbrăcăm” de iluziile cu care am fost nevoiți să supraviețuim … pentru a vedea ce am trăit cu adevărat.

“Poate fi foarte dezamăgitor să realizezi că ceea ce ai considerat până acum a fi propria personalitate este de fapt un conglomerat de traume și strategii de supraviețuire transferate. Acesta duce la o nesiguranță sporită și la o criză identitară temporară. Întregul proces este un stadiu necesar pentru formarea structurilor sănătoase ale Eului. Întrucât pentru a face loc noului, trebuie să renunți la vechi.”

”Să admiți existența unei complicații simbiotice, să recunoști că te-ai supus unui mit al mamei, tatălui, familiei sau al iubirii, că probabil l-ai apărat cu vehemență în fața altora, poate fi foarte dureros și profund rușinos. Dar, pe termen lung, este un pas esențial pentru o sănătate psihică mai bună. Renunțarea la dorința de a primi iubirea părinților, pe care ei o pot dărui, din cauza clivajului lor psihic, cel mult prin forma strategiilor de supraviețuire, eliberează ambele părți de o mare povară. Părinții nu mai sunt chinuiți cu cereri imposibil de îndeplinit. Iar copiii se pot elibera de nevoia de a bate zadarnic la uși care nu li se vor deschide niciodată.”

„În corpul nostru este stocat adevărul cu privire la experiențele noastre de viață. Corpul nu minte!“. Bolile nu sunt doar predispoziții organice, sau un efect al îmbătrânirii, sau rezultatul unor „gene rele“ moștenite. Bolile sunt și un efect al experiențelor de viață copleșitoare, pe care nu le-am putut procesa emoțional. Sunt consecințele traumelor care se exprimă prin intermediul corpului nostru.

„A funcționa în registru pozitiv al psihicului înseamnă să te simți plin de energie și de forță, de vitalitate și de bucuria de a trăi.”

„Sănătatea psihică se manifestă în capacitatea de a intra în relații afective profunde. Putem stabili o relație bună cu altcineva, în momentul în care avem o relație bună cu noi înșine. Dacă observăm că pierdem legătura cu noi înșine pentru că suntem într-o relație proastă, putem să ne eliberăm din aceasta.”

Sigur, doar să cunoaștem informațiile teoretice nu va duce automat și la procesarea lor, ele oferă un prim pas în înțelegere. De ce nu este suficient doar să citim cărțile scrise de PhD Franz Ruppert ? Pentru că, pe de o parte, avem tendința să citim și să aplicăm mai mult la alții decât la noi, pentru că ne este greu să ne vedem suferința. Pe de altă parte să citim și să căutăm foarte mult informații ne poate ține captivi în raționalizări și interpretări legate de ceea ce ni s-a întâmplat. Și am o vorbă pe care o spun des în ședințele de terapie:

”Cu cât gândim mai mult, simțim mai puțin”.

Articolul Cărțile scrise de PhD Franz Ruppert 📚 Să înțelegem despre funcționarea psihicului nostru apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Psihicul pornește acest mecanism de disociere pe cont propriu, pentru a asigura supraviețuirea … nu ne cere nouă acordul pentru asta.

Disocierea, adică această deconectare de sine, apare și în cazul altor evenimente traumatice despre care am spune că sunt mai trauma cu ”t” mic. De fapt, este un răspuns la orice tip de traumă. Singura diferență fiind gradul de disociere.

Cum se manifestă disocierea?

– senzația de a te privi din afară, atât propriul corp, cât și propria viață

– privit în gol

– dificultatea de a-ți aminti informații, discuții, acțiuni pe care le-ai făcut, situații pe care le-ai trăit (goluri de memorie)

– senzația de a trăi într-o lume din mintea ta

– senzație de pierdere a timpului – simțul că o anumită perioadă de timp a fost pierdută sau dificultatea de a-ți aminti ce ai făcut sau ai spus într-un anumit moment

– tulburări de atenție și concentrare

– simptome fizice inexplicabile, cum ar fi dureri de cap sau probleme gastrointestinale, fără o cauză medicală identificabilă.

În grade mai înalte de disociere poate să apară și:

– confuzia identității (nu mai știi cine ești)

– alterarea identității (sentimentul că acționezi ca o persoana diferită)

– depersonalizare (sentimentul profund de detașare față de sine și emoții, față de propriul corp, ca și când l-ai privi din exterior)

– derealizare (perceperea distorsionată a oamenilor și lucrurilor din jur, sentimentul lipsei oricărei legâturi cu persoane sau locuri cunoscute, ca și când acestea ar fi străine).

– amnezie disociativă.

Disocierea este un mecanism de supraviețuire a psihicului care apare atât la adulți cât și la copii.

Aceste simptome pot fi tulburătoare și pot afecta negativ calitatea vieții. Este important să căutăm ajutor psihologic dacă disocierea persistă sau devine mai gravă. Intervenție terapeutică ne poate ajuta să reducem disocierea, să învățăm să facem față simptomelor și să ne îmbunătățim funcționarea psihologică și emoțională. Tratamentul, dar și recuperarea, variază în funcție de severitatea simptomelor și de cauzele disocierii.

Sursă poza: Anthony Tran @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce este disocierea și cum ne afectează viața de zi cu zi apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Trauma poate afecta modul în care percepem și interpretăm lumea din jurul nostru.

Cei care trec prin experiențe traumatice pot percepe lumea ca fiind un loc periculos, imprevizibil sau ostil. Devin mai precauți și mai rezervați în interacțiunile sociale. Evită situațiile, oamenii sau locurile care le amintesc de traumă. Dezvoltă o hipervigilență crescută. Sunt foarte atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor și mereu în alertă pentru a evita situațiile periculoase. Percep intens tot ce trăiesc și consumă foarte multă energie, iar asta produce multă oboseală. De multe ori au afectată capacitatea de a se concentra sau de a  se relaxa.

Trauma poate afecta și percepția asupra propriului sine.

Cei care trec prin experiențe traumatice dezvoltă adesea sentimente de vină, rușine sau inutilitate. Mai mult, uneori au o imagine distorsionată asupra propriilor capacități și valori. Toate aceste simptome sunt firești atunci când treci printr-o experiență traumatică. Dacă, de exemplu, pierzi un partener de viață, când sunteți tineri, toate aceste manifestări fac parte dintr-un proces normal de vindecare și adaptare la viață, după o pierdere neașteptată a unei persoane semnificative. Sigur, fiecare are un mod unic de a reacționa la experiențe traumatice. Dar, fără o procesare traumatică, toate aceste simptome firești pentru ceva nefiresc trăit, pot rămâne cu noi și asta până chiar în punctul în care nu mai suntem funcționali în viața noastă. Sau nu mai suntem cu adevărat prezenți.

Ce putem să facem cu noi și pentru noi?

Ce ne ajută pe toți când ducem cu noi dureri atât de mari este terapia și sprijinul celor dragi. Terapia poate ajuta la deblocarea sau procesarea amintirilor traumatice, eliberându-le de a fi blocate în sistemul nostru. Când memoria traumatică este reintegrată și procesată, începem să ne videcăm. Terapia și oamenii dragi sunt resurse care ne pot ajuta să ne regăsim un echilibru și o perspectivă mai pozitivă, adaptativă și sănătoasă asupra lumii și a sinelui.

Sursă poza: Priscilla Du-Preez @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Trauma poate afecta modul în care percepem și interpretăm lumea din jurul nostru apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.