”A fost o dată ca niciodată un băiețel isteț, și frumos, și cu multă energie, pe care îl chema Bumbic”.

Bumbic e un băiețel inteligent, frumos, vesel, uneori mai e și trist, tot timpul pus pe alergătură și pe făcut experimente, cu ochișorii lui de ciocolată cu lapte și părul castaniu deschis. ”Aaa, Bumbic, seamănă cu mine, mami!”, îmi spune David mereu când îi fac descrierea de început. Bumbic e David și eu știu asta.

Bumbic mă ajută pe mine să îi pun în imaginație scene din viața noastră reală. Fricile lui, sau ale mele, nevoia de reguli și de a le respecta, schimbările pe care ni le aduce viața la picioare, situațiile problematice de care ne mai lovim și tot așa. Bumbic trăiește prin povești și mă ajută pe mine să îl ajut pe David.

Bumbic merge la grădiniță, dar nu pomenesc asta foarte des, are o mamă și un tată, și bunici, prieteni, uneori se joacă cu ei și alteori singur, este zvăpăiat și iubește experimentele, vrea să se ducă la școală, îi este frică de întuneric și adoră înghețata, este un băiețel iubit tare, tare de părinți, până dincolo de lună și înapoi.

Întotdeauna aleg o temă de interes pentru noi. Tema pusă în poveste îl ajută pe David să găsească soluții și să se regleze emoțional.

Aseară la ultima poveste am primit cuvintele masă, farfurie și mașinuță. La cină David a cam fentat prezența, ocupat cu jucăriile lui la care abia ajunsese după multe ore de stat în parc. Obișnuieste destul de des să facă asta.

Și ce credeți, Bumbic nu vrea să stea la masă, pe scăunel, cu părinții lui, pentru că îi place atât de mult să se joace. Când părinții îi cer să stea la masă el simte neliniște în corp și îi vine mereu să se ducă la jucării. Nu are răbdare. Și tot Bumbic a găsit soluția care să îi mulțumească pe toți, inclusiv burtica lui. Și-a adus două jucării mici la masă și așa a avut răbdare să mănânce aproape tot din farfurie. V-am spus povestea pe scurt.

De dimineața David mânca micul dejun cu o mașinută Lego lângă și cu Pisoi cel din plastic.

Cineva a plecat liniștit la muncă, azi ! Eu, cu ajutorul tehnicii de reglare emoțională ”3 cuvinte și o poveste”.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul 3 cuvinte și o poveste – o tehnică pentru reglare emoțională apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Heraclit din Efes spunea acum mai bine de 2.500 de ani că „Nimic nu este permanent cu excepţia schimbărilor”. Și da, schimbările se petrec în jurul nostru indiferent că suntem conștienți sau nu, indiferent că ne dorim sau nu. Și oamenilor, de fapt, nu le plac schimbările atât de mult pe cât se străduiesc să o afirme. Am fost crescuți să glorificăm trecutul, obiceiurile, rutina și tiparele. Pentru că toate astea ne oferă de fapt singuranță. Oamenii vor să se simtă în siguranță mai mult decât orice. Se numește protecție.

De ce ne sperie schimbarile?

Pentru că ne este frică de ceea ce nu cunoaștem. Pentru că nu avem capacitatea să anticipăm cum va fi diferită viața noastră dacă vom schimba ceva. Va fi mai bună? Va fi mai rea? Ne dorim rezultatele pozitive care vin odată cu schimbarea, dar de multe ori evităm efortul sau poate chiar sacrificiul pe care ar trebui să îl facem să ajungem acolo.

Ne dorim un job nou, dar nu muncim mai mult, nu studiem mai mult, nu căutăm mai mult.

Ne dorim o nouă relație, dar nu suntem dispuși să investim iar, să muncim iar, să riscăm iar.

Ne dorim o casă nouă, dar fugim de stresul mutării și al asigurării financiare că vom plăti toate ratele la timp.

Ne dorim prieteni noi, dar nu găsim timp să  investim în ei.

Ne dorim să fim altfel, să creștem, să ne îmbunătățim, să excelăm, dar când trebuie să renunțăm la părți din noi pentru care am lucrat și zeci de ani să le construim, ne pierdem curajul.

Și ca să fac o comparație mai simplă, ne dorim abdomen de atlet, dar asta dacă am putea să ne culcăm seara cu burtă și să ne trezim a două zi cu pătrățele … nu de ciocolată.

Un nou job? O nouă relație? O casă nouă? Prieteni noi? Un nou Eu? Să renunți la părțile pe care deja le știi din noul job? Din relația pe care o trăiești? De la casa în care stai? De la prietenii pe care îi ai? Să dezlipești părți din tine? Dar știți, uneori avem nevoie să închidem un geam pentru a deschide altul nou, altfel se face curent și ceva sigur se trântește și se sfărâmă.

Rezistența la schimbare este o modalitate de apărare. Să decizi să rămâi în confortul cu care ești obișnuit, este o modalitate de apărare. Dar zona de confort nu îți oferă mai mult decât ai, dincolo de ea te așteaptă câștigurile.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce ne sperie schimbarile chiar si atunci cand le cautam? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.