Nici nu vreau să îmi mai amintesc de vremea bebelușiei și protestele lui și drumul București-Azuga. L-am făcut în peste 4 ore și nu de la trafic, de la oprit să îi dau țâță că poate nu mai protestează atât de tare. Și asta nu s-a întâmplat o singură dată. La un moment dat s-a învățat, a acceptat că altă variantă nu există, s-a resemnat și eu am răsuflat liniștită. Am preferat plânsul lui, pe care de fapt niciodată nu l-am luat așa zen, ci mai degrabă ca pe o suliță în coastă. Dar știți vorba aia, ”Decât să plângă mama, mai bine plânge mă-sa?”. Ei, în cazul plânsului pe motiv că nu îmi place să stau în scaun auto, mai bine plânge el, decât să îl plâng eu pe el.

Nu, nu e de joacă, nu riscați. Nu veți putea să dați timpul înapoi să îl puneți într-un scaun în mașină dacă îl veți primi pe un pat de spital cu zeci de perfuzii și operații sau și mai rău. Nu mai mergeți pe varianta ”mie nu mi se întâmplă”. Să știți că nici eu nu am crezut că mie o să îmi moară un copil. A murit totuși!

Nu vă mai jucați cu viețile copiilor voștri și nici cu ale voastre. Nu prea e viața aia care rămâne după moartea unui copil pe care ai fi putut să îl salvezi.

Săptămâna trecută am depășit o mașină în care, o fetiță de 5-6 ani, era jumătate afară pe geam. Ieri așteptam la trecerea de pietoni și prin fața noastră a trecut o dubiță unde doi copii de 3-4 ani erau liberi lângă șofer. Mi s-a ridicat părul pe mine și m-am aricit toată verbal, într-o discuție cu domnul soț. Cum să fii atât de inconștient !?

Și nu vreți să știți cum m-am rățoit la tatăl meu când am aflat că și-a permis să îl ia pe David în mașină, fără scaun. Așa ceva nu, nu pot să accept! La fel cum nu accept argumentul ”Eu conduc bine și prudent”. La fel conduc și eu și totuși ce să vezi, în ultimele 3 luni au intrat doi în mașina mea pentru că nu s-au asigurat. A doua oară fix în partea pe care era David, doar zgârieturi pe aripa din față și din spate, mașina se numește momentan ”Zebruța”.

Nimeni nu îți spune când vei avea un accident.

În schimb, la primul accident, bine că nu aveam băiatul în mașină. M-a lovit unul atât de tare încât și eu și el ne-am dat cu capul de volan, lucrurile de pe bancheta din spate au venit peste scaunul meu. Mașina a fost nedeplasabilă, toată partea dreaptă, plus fața făcute zob. Nu mai vorbesc de sperietură. Primul meu gând atunci, după lovit volanul cu pumnii de la nervi că am făcut țăndări mașina mea, care nici nu e a mea, e a socrului, a fost ”Bine că nu îl am pe David în mașină”. Iar lipsa lui din mașină a fost doar o conjunctură.

Așa că nu vă mai jucați cu asta! Puneti copiii in scaune auto! Nu acceptă copilul să stea în scaun? A scris Ioana un articol foarte fain despre cum să rezolvi partea asta, îl puteți citi aici. Cumpărați un scaun, instalați-l corect, de preferat cu spatele la sensul de mers, nu cedați la plânsul copilului și nici la argumentele neamurilor că nu e chiar atât de grav. Nu transportați păpuși pe care le puteți cârpi ușor. Transportați copiii voștri! Țineți-i în viață!

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Puneti copiii in scaune auto, nu va mai jucati cu vietile voastre! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.