Program online pentru adulți care cresc sau însoțesc copii – acasă, în cabinet sau în școală.

Pentru ca un copil să își dezvolte reziliența, are nevoie de un părinte care să fie prezent și rezilient. Să își poată regla emoțiile, să rămână conectat la realitate și la copil chiar și în momentele dificile … și mai ales atunci. Este exact ca în avion:  mai întâi îți pui tu masca de oxigen, apoi o pui copilului.  Dacă tu nu ai aer, nu poți ajuta pe nimeni.

Am creat acest program cu grijă și cu multă motivație. Pentru că eu cred că prevenția este cea mai valoroasă formă de intervenție. Într-o cultură care se concentrează adesea pe reparare, eu lucrez la o schimbare de perspectivă: în loc să corectăm mai târziu rănile emoționale, putem construi încă de la început o fundație sănătoasă pentru noi și pentru copiii noștri.

Ce înveți în acest program:

Întâlnirea 1 – Reziliență și reglare emoțională la părinte

• Cum funcționează reglarea emoțională la adult
• Cum construim reziliența în viața de zi cu zi
• Exerciții practice și un plan personal de auto-susținere

Întâlnirea 2 – Reziliență și coreglare la copil

• Ce este coreglarea și de ce este vitală în copilărie
• Cum susținem dezvoltarea emoțională și stima de sine
• Exercițiu ghidat și plan de sprijin pentru copil

Pentru cine este acest program

Părinți și tutori care își doresc să:

• își înțeleagă emoțiile și reacțiile
• dezvolte reziliență și capacitate de autoreglare
• fie mai conectați și mai blânzi cu ei înșiși și cu copilul
• dezvolte un mediu emoțional sigur acasă
• crească un copil echilibrat, cu încredere și reziliență

Specialiști în sănătate mentală și educație care vor să:

• își extindă perspectivele în lucrul cu părinții și copiii
• integreze noțiuni de co-reglare și reziliență în practica lor
• aducă instrumente practice în comunitatea lor educațională

Detalii organizatorice

Unde? Online, platforma Zoom. Veți primi link-ul după achitarea taxei de participare.

Când? Întâlnire 1 – Miercuri, 19 noiembrie 2025, orele 18:00-20:00

             Întâlnire 2 – Miercuri, 26 noiembrie 2025, orele 18:00-20:00

Cost? 250 lei /persoană/ 2 intalniri. Locuri limitate.

Cum te poți înscrie?

Înscrierea se face accesând formularul acesta https://forms.gle/PQMH62F8WNigGPLw6 . După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată și locul va fi garantat doar după plata taxei prin virament bancar. 

Dacă aveți întrebări suplimentare îmi puteți scrie la adresa de e-mail: buja.cristina@yahoo.com 

Despre mine

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am peste 14 ani de experiență în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în ONG-uri, și sunt colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT).

Misiunea mea este să sprijin părinții și specialiștii în a crea relații sănătoase cu copiii, bazate pe siguranță emoțională, reziliență și blândețe. Cred profund în puterea prevenției, pentru că prevenția este cea mai valoroasă formă de intervenție.

Cred cu toată inima că, atunci când un copil este văzut, înțeles și susținut, lumea lui se poate transforma. Și atunci când părintele învață să respire înainte de a răspunde, când își cultivă răbdarea și curiozitatea, copilul învață să-și deschidă aripile.

Articolul Reziliență în familie: de la părinte la copil – program pentru părinți și specialiști apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Vorbește deschis despre emoțiile tale

Copiii învață prin imitare. Atunci când văd că și adulții din viața lor se confruntă cu emoții intense, ei înțeleg că aceste trăiri sunt normale și că este în regulă să le simtă. De exemplu, dacă te simți furios, frustrat sau trist, poți spune:

– „Și adulții se înfurie sau se întristează, exact așa cum fac și copiii. Uneori, ne ajută să plângem sau să vorbim cu cineva despre ce simțim pentru a reduce din intensitatea emoțiilor.”

Aceasta le arată copiilor că nu sunt singuri în trăirile lor și că există modalități sănătoase de a le face față.

Normalizează emoțiile dureroase

Este important să le explicăm copiilor că este normal să simțim frustrare sau furie atunci când lucrurile nu merg așa cum ne dorim. Un exemplu de cum poți face acest lucru este să spui:

– „Este foarte greu când lucrurile nu merg așa cum ne dorim, de aceea simțim frustrare și furie. În momentele acestea, îmi amintesc că fac tot ce pot eu și că este în regulă să simt această frustrare.”

Acest tip de comunicare nu doar că normalizează emoțiile dificile, dar le oferă copiilor un cadru sănătos în care să își exprime și să își gestioneze propriile emoții.

Arată-le cum te reechilibrezi (reglezi)

Atunci când ai o zi grea și reacționezi poate mai intens decât de obicei, ajută să le arăți copiilor cum alegi să te calmezi și să te reechilibrezi. De exemplu:

– „Îmi pare rău că m-am înfuriat atât de rapid. Astăzi a fost o zi grea pentru mine. Cred că m-ar ajuta să mă plimb puțin/să ascult muzică/să fac o baie/să ne jucăm împreună.”

Prin aceste exemple, le oferi copiilor soluții concrete pe care le pot folosi și ei când se confruntă cu emoții puternice.

Încurajează recunoașterea emoțiilor

Ajută-ți copilul să își identifice și să își denumească emoțiile. Spune-i că este normal să simtă o gamă variată de emoții și învață-l să le recunoască. Poți spune ceva de genul:

– „Văd că ești supărat. Poți să îmi spui ce te deranjează?”

Acest lucru îl ajută să devină conștient de ceea ce simte și să își exprime emoțiile într-un mod sănătos.

Modelarea empatiei

Empatia este esențială în gestionarea relațiilor și a emoțiilor. Arată-i copilului tău cum să fie empatic prin propriul tău comportament. Dacă cineva din familie sau din cercul vostru de prieteni este trist, poți spune:

– „Cred că Andrei se simte trist. Ce crezi că am putea face ca să îi fim alături?”

Această abordare îl învață pe copil să recunoască emoțiile altora și să răspundă cu compasiune.

Învață-l despre importanța pauzelor

Explică-i copilului importanța de a lua o pauză atunci când se simte copleșit de emoții. Spune-i că și tu faci același lucru atunci când ai nevoie să te calmezi. De exemplu:

– „Când mă simt foarte supărată, îmi iau câteva minute singură ca să respir adânc și să mă liniștesc. Apoi mă simt mai bine și pot să gândesc mai clar.”

Oferindu-i copilului această strategie, îl ajuți să înțeleagă că este în regulă să își ia un moment de respiro pentru a-și gestiona emoțiile.

Încurajează analizarea emoțiilor

După ce furtuna emoțională a trecut, ajută-l pe copil să reflecteze asupra a ceea ce a simțit și cum a gestionat situația. Poți discuta despre ce s-a întâmplat și ce ar putea face diferit data viitoare. De exemplu:

– „Hai să vorbim despre ce s-a întâmplat mai devreme. Ce ai simțit atunci? Cum te-ai simțit după ce ai vorbit despre asta?”

Aceasta îl ajută să învețe din experiențele sale și să devină mai conștient de propriile reacții.

Creează un mediu sigur pentru exprimarea emoțiilor

Este important ca un copil să simtă că poate exprima orice emoție fără teamă de a fi judecat. Asigură-te că oferi un spațiu sigur unde emoțiile pot fi discutate deschis. Poți încuraja acest lucru spunând:

– „Orice ai simți, e în regulă. Poți vorbi cu mine despre orice și împreună vom găsi o soluție.”

Un mediu sigur și deschis îl ajută pe copil să înțeleagă că toate emoțiile sunt valoroase și merită atenție.

Să îi învățăm pe copii să își regleze emoțiile nu este întotdeauna ușor de făcut. Dar învățarea reglării emoționale începe acasă, cu ajutorul părinților care își modelează propriile reacții în fața emoțiilor. Prin comunicarea deschisă, normalizarea sentimentelor și arătarea unor metode de reechilibrare, părinții pot ajuta copiii să dezvolte abilități esențiale de gestionare a emoțiilor. În timp, aceste abilități îi vor sprijini pe copii să devină adulți rezilienți și echilibrați.

Sursă poza: Austin Pacheco @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să îi învățăm pe copii să își regleze emoțiile: Rolul părinților ca model apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Aș vrea să vorbim mai mult și despre asta. Pentru că experiențele traumatice, da, ne rănesc profund și de multe ori ne încurcă mult și mult timp. În același timp noi avem în interiorul nostru și resurse. Și avem cu siguranță și în exteriorul nostru. Unii mai mult, alții mai puțin. Dar cu toții avem. Și asta este bine să cunoaștem. Atât pentru a ne întoarce la ele în procesul nostru de reglare emoțională și așezare internă, cât și pentru a știi ce este bun în noi și să lucrăm să creștem asta. 

În weekend am participat la cea de a VII-a ediție a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie, organizată de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT), locul unde m-am format ca specialist în psihotraumatologie. Am notat pentru voi esența prezentării lui Michael Ungar, PhD, despre creșterea capacității oamenilor de a face față adversității extreme. Mi-a plăcut teribil de mult atât ceea ce ne-a spus, dar și cum ne-a spus. A crescut în mine perspectiva pozitivă asupra vieții și a viitorului. Și de asta avem nevoie toți. 

Cum să ne creștem reziliența? PhD Michael Ungar a cercetat și a scris mult despre reziliență și a cuprins-o în acești 12 piloni importanți:

– Structură – un mediu care oferă limite clare și structuri predictibile. A vorbit despre ritualuri pe care să le menținem: să facem exerciții la aceeași oră, să ne cumpărăm cafea din același loc, să plimbăm cățelușul în aceeași zonă, să mergem la aceeași sală etc. 

– Responsibilitate – Să ne simțim doriți și responsabili. Să fie cineva care are nevoie de noi (animal de companie, copil, partener, prieten, loc de munca etc). 

– Iubire – Să ne simțim cu adevărat iubiți și să iubim. Conectarea reală ne ajută în reglarea noastră emoțională. 

– Relații bune de suport – Legăturile strânse cu familia, prietenii, colegii sau comunitatea pot oferi sprijin emoțional și practic în momentele dificile.

– Identitate puternică – Când o persoană are o conștiință solidă a identității sale, acest aspect poate oferi o ancoră în momentele dificile și poate contribui la capacitatea de a face față adversității lor. 

– Simțul controlului – avem nevoie să simțim că avem un control asupra noastră și a vieții noastre. Este important să vedem ce putem gestiona cu adevărat în viața noastră. Aceasta poate implica dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor, stabilirea obiectivelor realiste și cultivarea unei atitudini pozitive față de propria capacitate de a influența evenimentele vieții.

– Apartenență familială/culturală – A avea aparența la o familie, și/sau o bază spirituală, o conexiune cu comunitatea mai largă. 

– Cunoașterea și respectarea drepturilor – drepturile individuale și respectarea acestora sunt fundamentale pentru construirea unei societăți reziliente și a unor indivizilor rezilienți, oferind protecție, sprijin și o bază solidă pentru a face față provocărilor vieții.

– Nevoi umane de bază împlinite – Atunci când nevoile fundamentale sunt satisfăcute, oamenii au resursele necesare pentru a face față stresului și provocărilor. Cum le spun adesea clienților mei, întotdeauna celor care sunt și părinți:

„Dacă ai paharul gol de unde să dai apă când ți se cere?”. 

– Psihic sănătos – un psihic mai degrabă sănătos oferă o fundație puternică pentru construirea și menținerea rezilienței, facilitând abordarea pozitivă a vieții și adaptarea la schimbări și provocări. Este important să ne îngrijim de sănătatea noastră mentală pentru a ne consolida reziliența și a ne crește calitatea vieții. 

– Stabilitate financiară – Accesul la resurse financiare și materiale ne consolidează sentimentul de stabilitate și predictibilitate. 

– Gândire pozitivă – Este foarte important să înțelegem că gândirea pozitivă nu înseamnă ignorarea problemelor sau negarea emoțiilor dureroase, ci mai degrabă reprezintă o abordare constructivă în gestionarea acestora. Susținută cu alte strategii și abilități, gândirea pozitivă poate contribui semnificativ la construirea și menținerea rezilienței individuale.

Roata aceasta, cu acești piloni, este un Domino în cerc. Așa merge modelul.

Dacă scoatem o piesă din cerc, va fi greu. Dacă scoatem iubirea părinților din cerc va fi greu, dar putem găsi un alt om care să o ofere, care să compenseze pierderea. Sau mergem către un alt pilon să îl întărim. Poate lipsește sentimentul de aparență la o familie, dar uite, mergem și ghidăm să contribuim o casă „acasă”, prieteni apropiați („familia pe care ne-o alegem”), voluntariat către o comunitate etc. 

Creșterea rezilienței ne ajută să gestionăm mai eficient stresul și să facem față dificultăților, și celor minore, și celor cu potențial traumatic. La acești piloni ar trebui să ne uităm fiecare dintre noi, să ne ghidăm copiii și să nu îi uităm în lucrul cu clienții noștri. 

Sursă poza: Jackson David @ Unsplash

Articolul Cum să ne creștem reziliența – Capacitatea de a face față adversității  apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Secretul nu este să ne bucurăm când căștigăm, asta poate oricine . Secretul este să continuăm să credem în noi mai ales atunci când am pierdut.

Am avut această discuție cu el adesea după ce a ales să intre în lumea sportivă. Pentru că, atunci când participi la competiții este greu spre imposibil să fii doar pe podium. Și nici nu cred că ar ajuta într-un totul. Am pierde lecțiile cele mai valoroase dacă am câștiga tot timpul.

A crede în tine înseamnă a avea încredere în propriile abilități și în propria persoană. Înseamnă să ai încredere în tine că vei face ce ți-ai propus, chiar dacă te vei mai opri pe drum. Să știi că aceste eforturi vor avea rezultat, iar dacă nu iese fix ce îți dorești, să poți să stai cu asta, pentru că știi că ai făcut tot ce ai putut. Înseamnă să crezi cu adevărat adevărul – că un concurs, un eveniment, un interviu, un job nu te definește. Asta înseamnă să crezi în tine însuți chiar și atunci când pierzi!

Sigur, este important să ne oprim și să ne bucurăm de propriile reușite. Nu se exclud unele pe altele.

Este minunat când câștigăm și când obținem ce ne dorim în urma muncii pe care am depus-o. Pentru unii este dificil și să se oprească să se bucure de propriile reușite. Fie nu le văd, fie sunt prea ocupați să se apuce de următoarele. Dar cu siguranță pentru mulți este mai dificil să continue să creadă în propria persoană când au pierdut. Și este o lecție cu atât mai valoroasă pentru copii și cu atât mai valoroasă pentru cei care intră în lumea sportivă.

Reziliența copiilor, și nu numai, se formează tocmai în urma evenimentelor care aduc dezamăgire, regrete, eșecuri și durere.

Copiii află astfel că pot face față evenimentelor neplăcute și că nu pățesc nimic. Că se descurcă cu ceea ce simt. Că nu rămâne scris pe cer o greșeală pe care au făcut-o. Puștiul meu adoră vorba asta . Adevărul este că toate trec și viața aduce loc pentru alte reușite și alte pierderi. Eșecul nu este sfârșitul lumii. Și până la urmă reziliența este tocmai capacitatea de a ne reveni după ce am trăit un eveniment dureros.

Sursă poza: Robert Collins @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Secretul este să continuăm să credem în noi mai ales atunci când am pierdut apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

”Vestea proastă este că trauma este un fapt de viață. Vestea bună este că există reziliență. Pe scurt, reziliența este capacitatea pe care o avem cu toții de a ne reveni de pe urma stresului și a sentimentelor de frică, neajutorare și neputință (…). Oamenii, în special cei tineri, nu își pierd reziliența prin utilizarea ei. Dimpotrivă, avem puterea de a ne construi și a ne crește capacitatea de reziliență când ne confruntăm cu situații stresante și tensionate ale vieții”.

Cartea abordează subiecte precum probleme medicale, divorț, doliu, abuz sexual, probleme medicale, catastrofe naturale, atacuri armate și hărțuieli.

Veți afla despre traumă, cum apare ea, și mai ales ce putem să faceți să preveniți instaurarea efectelor ei. Putem să aplicăm măsuri de prevenire și putem să fim un sprijin pentru copiii noștri, astfel încât să nu fie nevoiți să trăiască în permanență cu tensiuni interioare.

Partea care mi-a plăcut foarte mult a fost ghidul de prim-ajutor în prevenirea traumelor, o procedură în 8 pași, valabil pentru orice tip de traumă. 

Sunt abordate subiecte sensibile și extrem de importante. Probabil că cel mai sensibil rămâne abuzul sexual. Dar avem nevoie să înțelegem cât mai multe și să vorbim cât mai des despre asta. Să ne învățăm copiii să se apare și mai ales să fim noi conștienți că există. Cele mai profunde răni se întâmplă tocmai când abuzul este negat și nerecunoscut.

”Aproximativ 10% dintre agresiunile sexuale și se întâmplă copiilor mai mici de 5 ani. Copiii cu vârste între 8 și 12 ani raportează molestarea mai mult decât adolescenții. Între 30% și 46% dintre toți copiii suferă o agresiune sexuală de orice fel înainte de a atinge vârsta de 18 ani (…). Între 85% și 90% dintre agresiunile sexuale sunt din partea unor persoane pe care victimele le cunosc.”

Aceste procente, deloc mici, deloc, sunt calculate pornind de copiii care au spus unui alt adult, dar adevărul este că de cele mai multe ori majoritatea victimelor nu spun nimic, niciodată, nimănui.

În cartea ”Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor” veți găsi propuneri de jocuri și exerciții specifice.

De asemenea, sunt recomandate jocurile cu marionete, jocurile de rol, jocurile simbolice cu jucării în miniatură. Dar și desenul, plastilina și lutul, pictatul cu degetele, poeziile și poveștile vindecătoare. Toate sunt resurse cu ajutorul cărora copiii pot fi sprijiniți să proceseze evenimentele traumatice.

Este, din punctul meu de vedere,  o carte care nu ar trebui să lipsească din casa nimănui.

 Ca și alte cărți pe care vi le-am recomandat în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” și aceasta vă poate duce cu un pas mai aproape de voi înșivă și de copiii voștri.  

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor”– 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Are propria viață, nu o suprapune peste cea a copilului și nu transformă drumul copilului, în propriul lui drum.

Un părinte sănătos emoțional are pasiuni, preocupări, prieteni. Are propria viață familială, profesională și socială. Nu îi transformă pe copii în scopul suprem al vieții lor. Au propriul drum. Nu îi transmite copilului presiunea de a-i îndeplini visele lui neîmplinite. 

Acceptă propria imperfecțiune și imperfecțiunea copilului.

Știe că așteptând foarte mult de la el și de la copil va crea o presiune internă care îngreunează procesul de creștere. Știe că nici el nu va excela în absolut tot ce face, dar nici copilul lui. Atunci se va concentra pe a deveni o versiune cât mai bună a lui și îl va învăța și pe copil să facă același lucru. 

Se raportează realist la situațiile dificile, caută soluții și le transformă în posibilități de creștere.

Păstrează această abordare atât pentru el însuși cât și pentru copilul lui. Când apar situații dificile pentru copil (note mici, conflict cu prietenii, concursuri la care nu ajunge pe podium etc), îl încurajează să învețe din ele și să se uite la ce poate face mai bine data viitoare, ce poate îmbunătăți la el însuși. Nu îl transformă într-o victimă. În schimb îl ajută și îl învață cum să găsească modalități pozitive de a se raporta la o situație indiferent de circumstanțe.

Știe să își tolereze și să își gestioneze sentimentele de vinovăție. Ia decizii pentru binele copilului, nu pentru a evita vinovăția.

Vinovăția este un sentiment care apare frecvent atunci când deciziile pe care le iei pentru binele copilului, nu sunt ușor de acceptat. Copiii pot cere lucruri imposibile sau care le pot face rău. Să se uite mult la televizor, să mănânce dulciuri pe post de cină, să se culce foarte târziu, să le cumperi toate jucăriile din magazin, să nu te duci la serviciu ca să stai cu el acasă etc. Atunci când accepți astfel de cerințe nu din motive care țin de siguranța lui, ci pentru a nu te mai simți vinovat fiindcă ”superi” copilul, nu înseamnă că îi oferi un mediu sănătos.

De asemenea poți crea și un mediu instabil atunci când regulile nu sunt respectate. Acum permiți să mănânce ciocolată în loc de ciorbă, data viitoare îi spui nu, fără o regulă clară, până când el nu mai știe ce se poate și ce nu. Și un copil mic nu este în măsură să facă mereu alegeri sănătoase, aceasta este responsabilitatea părintelui. Și tot el este și un model.

Îl ghidează pe copil să ia decizii corecte și nu folosește scurtături pentru a evita disconfortul.

Evită să decită tot pentru copil și nici nu îl lasă pe el să decidă tot fără părinți. Găsește un echilibru între a-i permite să ia propriile decizii, încă de mic, pentru a învăța cum se iau decizii, și între a lua prea multe decizii, imperativ și pentru toți (copiii care decid ce mănâncă toată lumea la masă, când merg și unde, cu cine se văd sau nu, fără a lua în considerare și nevoile celor din jur).

Știe că dacă face totul pentru copilul lui îl va ultraproteja și îi va crea o imagine nerealistă asupra vieții. Evită să îmbrace copilul care este deja mare, doar pentru a pleca mai repede, să îi cumpere o jucărie scumpă doar pentru că plânge, să strângă jucăriile pentru că el refuză etc.

Își permite să fie liber în a explora viața și îl lasă și pe copil lui să facă asta.

Nu se lasă ghidat de frici, deși știe că lumea poate fi un loc periculos. Își crește copilul cu deschidere, îi permite să fie curios, să experimenteze, să încerce, să cadă, să crească. Nu îl pune într-un glob de cristal. 

Își asumă responsabilitatea propriilor decizii și simțiri și îl învață pe copil să fie responsabil.

Nu se teme să implice copilul în rezolvarea treburilor casnice, să îl învețe care sunt responsabilitățile lui, să îi dezvolte empatia față de cei din jur, să își asume responsabilitățile pentru propriile acțiuni și să îi dezvolte simțul realității. Acceptă propriile emoții, chiar și pe cele dureroase și le acceptă și pe cele ale copilului. Nu încearcă prin orice metodă să îl înveselească când este supărăt pentru că știe că asta este o distragere de la propriile emoții. Îl învață în schimb ceea ce știe și el – autoreglare emoțională. 

Are capacitatea de autoanaliză. Înțelege de unde îi provine durerea și ce îi dictează și îl învață pe copil cum să tolereze propriile momente de durere și tensiune.

Este dificil pentru un părinte să conțină emoțiile dureroase ale copilului. Un părinte sănătos emoțional înțelege că nu își poate proteja copilul de toate durerile de pe pământ. Și că de fapt nici nu l-ar ajuta să o facă. Copiii au nevoie să învețe să tolereze disconfortul, tensiunea, frustrarea, durerea emoțională. Iar părintele îl poate ajuta să câștige această încredere că poate face față situațiilor dificile din viață.

Practică o educație pozitivă în care nu confundă disciplina cu controlul.

Îl învață pe copil despre consecințe și evită pedeapsa pentru că știe diferența dintre ele. Consecințele transformă copilul într-un adolescent și adult responsabil, care se simte iubit, cu stimă de sine bună. Iar scopul părinților sănătoși emoțional este de a dezvolta în copiii lor abilitățile de autodisciplină.

Rămâne fidel propriilor valori și lui înșăși.

Într-o lume agitată, tentantă, rapidă, un părinte sănătos emoțional își rămâne fidel lui și valorilor pe care și le-a creat în jurul lui. Nu este preocupat de cum arată în lume și pe rețelele de socializare și în cărți. Este preocupat de relația pe care o are cu el însuși, cu copilul lui și cu oamenii pe care îi iubește. Și caută să creeze relații autentice și deschise.

Sursă poza: Jon Flobrant @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum este un părinte sănătos emoțional în relație cu copilul lui apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.