”Dacă rana ta sufletească profundă a fost neglijarea pe care ai simțit-o în copilărie, aceasta va crea ulterior o convingere limitativă subconștientă că nu ești demn de iubire. Convingerea va sădi emoția rușinii toxice, care apoi va da naștere ideii că relațiile sunt inutile, care apoi duce la comportamentul de adaptare manifestat prin evitarea și abandonarea totală a relațiilor.”

Un adevăr esențial pe care l-am regăsit în paginile cărții este acesta: nu trebuie să ne dorim un sistem nervos relaxat permanent, ci un sistem flexibil, capabil să revină, iar și iar, în starea de siguranță. Trauma nu se dizolvă printr-un exercițiu rapid sau printr-o ședință în cabinet. Este o călătorie pe termen lung. În ea învățăm să ne simțim din nou corpul. Să ne apropiem de el cu blândețe. Să îl acceptăm și, odată cu el, să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, cu ce putem și cu ce putem gestiona în acel moment.

Atunci când nu suntem conectați la corp, mintea preia controlul, încearcă să explice, să rezolve, să găsească sens.

Un alt aspect care mi-a atras atenția este perspectiva că gândirea excesivă nu este o problemă de „prea mult”, ci de „prea puțin simțit”. Așa cum spun adesea și în cabinet: „cu cât gândim mai mult, simțim mai puțin.” Atunci când nu suntem conectați la corp, mintea preia controlul, încearcă să explice, să rezolve, să găsească sens. Însă adevărata recuperare începe atunci când coborâm din cap în corp și ne permitem să simțim. Și nu este un proces ușor, necesită multă răbdare, compasiune și acceptarea ritmului propriu.

Scopul nu este să ne „reparăm”, ci să învățăm să fim prezenți în corpul nostru, să trăim întreaga sa complexitate.

Starea de siguranță este esențială pentru a ne putea regăsi. Și pentru a crea, a râde, a juca și a ne conecta autentic cu noi și cu ceilalți. Pentru a ajunge acolo avem nevoie de resurse reale. De exemplu coreglarea prin prezența unor oameni de încredere. Dar și compasiune și curajul de a accepta propriul ritm. Piper subliniază că tehnicile somatice, oricât de valoroase, sunt doar o parte dintr-un proces mult mai amplu. Scopul nu este să ne „reparăm”, ci să învățăm să fim prezenți în corpul nostru. Să trăim întreaga sa complexitate.

”Vindecarea Somatică” nu este doar o carte. Este o invitație la a asculta corpul, la a înțelege că recuperarea înseamnă mișcare, tăcere, joacă, lacrimi și prezență. Este o lectură pe care o recomand tuturor celor care vor să privească propria lor vindecare cu mai multă blândețe și curiozitate.

Mai multe recomandări de cărți despre autocunoaștere și recuperare post-traumatică, găsiți aici.

Articolul ”Vindecarea somatică” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu recomand aceste cărți oricărui părinte, să le citească înainte de a le oferi copiilor, ca prim punct de informare, cu atât mai mult cu cât venim din timpuri în care subiectele acestea erau tabu. Noi aflam unii de la alții câte ceva, uneori mai adevărat, alteori deloc. Și am crescut mulți din noi cu o rușine asociată cu subiecte ce țin de sexualitate, transformări corporale și intimitate. Asta face ca pentru mulți părinți și educatori, profesori, îngrijitori, deschiderea acestor conversații să fie cel puțin provocator. Nu pentru că nu își doresc, ci pentru că nu știu mereu cum să înceapă sau ce cuvinte să folosească. Aici intervin două cărți pe care le recomand cu toată încrederea: „Ce se întâmplă cu mine?” – pentru fete și „Ce se întâmplă cu mine?” – pentru băieți, scrise de Alex Frith.

De ce aceste cărți?

– Pentru că vorbesc clar, prietenos și natural despre schimbările din perioada pubertății.
– Pentru că folosesc un limbaj accesibil, dar deloc infantil.
– Pentru că normalizează subiecte despre care, din păcate, încă se vorbește cu jenă.
– Pentru că oferă răspunsuri oneste și imagini explicite fără să fie stânjenitoare sau forțate.
– Pentru că ne învață și pe noi, adulții, cum să explicăm pe înțelesul copiilor.

Ce găsim în ele?

Fiecare carte este adaptată specific băieților sau fetelor, cu informații utile despre:

– modificările fizice: dezvoltarea sânilor, apariția părului corporal, schimbările vocii, menstruația sau erecțiile – totul prezentat cu naturalețe și respect;
– modificările emoționale și psihologice: stări noi, rușine, confuzie, impulsuri firești;
– teme precum igiena, intimitatea, sexualitate, concepția copiilor, protecție, relațiile, imaginea de sine și respectul față de propriul corp.

Toate aceste informații sunt susținute de ilustrații simple și prietenoase, care ajută copilul să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în corpul lui – fără a dramatiza, fără a ascunde, fără a exagera. 

Cui le recomand?

Aceste cărți sunt potrivite pentru copii între 9 și 13 ani, dar pot fi folosite și mai devreme, în funcție de nivelul de maturitate și de întrebările pe care le adresează copilul. Sunt gândite pentru a fi citite fie împreună cu părintele, fie de unul singur, în intimitate. Important e să rămânem disponibili apoi pentru întrebări, curiozități sau dialog.

Ce îmi place cel mai mult?

Faptul că nu doar informează, ci și normalizează. Nu există un ton moralizator, nu se cultivă rușinea sau frica. Din contră, e ca o conversație blândă, sinceră și necesară, care îi transmite copilului: „Corpul tău se schimbă. E firesc. Și nu ești singur. Ai voie să întrebi. Ai voie să simți.”

În cabinet…

Le-am recomandat de multe ori părinților care își doresc să creeze un spațiu sigur pentru discuții despre pubertate. Pentru unii copii, lectura cărții a fost primul pas spre a pune întrebări. Pentru alții, o confirmare liniștitoare că nu e nimic „greșit” cu ce li se întâmplă.

În încheiere

Cred că astfel de cărți nu sunt doar despre pubertate, ci despre relația de încredere dintre părinte și copil, despre educație emoțională și construcția unei imagini sănătoase de sine. Poți să le pui pe noptieră, să le citiți împreună sau să le lași la îndemână. Dar cel mai important este să le folosești ca un punct de plecare pentru conversații reale, adaptate ritmului copilului tău. Dacă ești în căutarea unei resurse clare, echilibrate și blânde pentru a-ți sprijini copilul în perioada pubertății, aceste două cărți pot fi exact ce aveți nevoie.

Articolul „Ce se întâmplă cu mine?” – Două cărți necesare pentru copii și părinți deopotrivă apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Ce mi-a plăcut la aceste cărți?

– Sunt realiste. Nu propun rețete perfecte. Din contră, normalizează greșelile, ezitările, regretele și nevoia firească de a învăța din mers.
– Sunt calde, dar ferme. Vocea autoarei e una empatică, dar încurajatoare, cu mult respect față de complexitatea relației părinte–copil.
– Sunt bine ancorate în știință și experiență. Maggie Dent este educator, consilier parental și mamă a patru băieți.
– Abordează și partea emoțională, nu doar comportamentele. Cărțile ne invită să privim dincolo de reacții, spre nevoile emoționale reale ale copiilor noștri.

Glumele cu pârțuri și râsetele zgomotoase – sunt moduri prin care băieții creează conexiune și descarcă tensiunea. Nu sunt lipsă de respect, ci parte din dezvoltarea lor socială.

Joaca cu arme – chiar și când nu au fost expuși la violență, mulți băieți transformă orice obiect într-o „armă”. Este o formă de joc simbolic care explorează puterea și protejarea celor dragi.

Fetele pot părea „prea sensibile” – dar reacțiile lor emoționale intense sunt expresii ale nevoii de siguranță, acceptare și validare. Ele învață cine sunt prin felul în care li se răspunde.

Presiunea să fie „drăguțe și cuminți” – afectează profund încrederea fetelor în propriile limite. Este esențial să le încurajăm să spună „nu” fără vinovăție. 

Ce conțin, concret?

 „Mame pentru băieții noștri”:
– ne ajută să înțelegem universul interior al băieților, vulnerabilitatea lor emoțională, modul diferit în care comunică, învață și procesează lumea;
– oferă instrumente clare pentru a ne conecta, pentru a încuraja exprimarea emoțiilor și pentru a cultiva încrederea;
– ne încurajează să fim o prezență constantă, fără a controla și să oferim iubire necondiționată într-un mod care să îi întărească, nu să îi înmoaie.

„Mame pentru fetele noastre”:
– vorbește despre imaginea de sine, presiunea socială, relația cu propriul corp, perfecționismul și anxietatea, toate frecvent întâlnite la fete;
– ne încurajează să cultivăm încrederea, autenticitatea, și o relație în care fiica noastră simte că poate vorbi despre orice, fără teamă de judecată;
– abordează și teme sensibile, precum dinamica socială dintre fete, competiția, gelozia sau relațiile de prietenie și iubire. 

Cui le recomand?

– Mamelor care simt că vor să înțeleagă mai bine lumea interioară a băiatului sau fetei lor.
– Mamelor care vor să rămână aproape emoțional, chiar și în perioade mai dificile (precum adolescența).
– Mamelor care își doresc o relație profundă, dar sănătoasă, bazată pe respect reciproc și deschidere.
– Oricărui părinte care simte că are nevoie de un reper blând, dar clar, într-un rol care vine fără manual.
– Oricărui adult care lucrează în mod direct cu copiii – educatori, profesori, asistenți sociali, psihologi etc 

Ce mi-a rămas în suflet după lectură?

Că nu trebuie să fim mame perfecte. Ci mame prezente, disponibile emoțional, care ascultă mai mult decât corectează, care întreabă înainte de a trage concluzii și care aleg apropierea, nu perfecțiunea.

Că relația cu copilul nostru este o călătorie – uneori lină, alteori anevoioasă – dar întotdeauna valoroasă. 

În cabinet…

Am recomandat aceste cărți mamelor care simțeau că pierd legătura cu copilul lor sau care voiau să îmbunătățească modul în care comunică, în special în preadolescență și adolescență. Ele pot fi un punct de sprijin, o oglindă, o încurajare. De multe ori, chiar și o formă de alinare.

Maggie Dent reușește, în aceste două cărți, „Mame pentru băieții noștri” și ”Mame pentru fetele noastre”, să ne aducă aminte că influența mamei este profundă, chiar și atunci când pare invizibilă. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce simte copilul tău, cum poți fi aproape de el în momentele grele și cum să cultivi o relație care durează în timp, îți recomand cu căldură aceste cărți.

Articolul ”Mame pentru băieții noștri” și ”Mame pentru fetele noastre„ apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

„Când o mamă își ține în brațe nou-născutul și zâmbește și gângurește, toate semnalele senzoriale primare – informațiile vizuale din zâmbetul mamei, informațiile auditive din gângurit, semnalele olfactive din mirosul mamei și informația tactilă care provine din căldura și presiunea atingerii mamei – se transformă în tipare de activitate neuronală care se duc în creierul bebelușului și efectiv stimulează părțile din creier care corespund părților cerebrale pe care mama le folosește ca să zâmbească, ca să gângurească, ca să legene și așa mai departe. Creierul copilului este format de stimularea repetitivă, ca un tipar al interacțiunilor care provin de la mamă.”

O lectură indispensabilă pentru toți cei interesați de sănătatea mentală și bunăstarea copiilor.

„Noi, cei care lucrăm cu copiii problematici, trebuie să fim foarte atenți la preconcepțiile legate de o situație; „adolescentul problematic” din punctul de vedere al unei persoane ar putea fi „victima abuzului sexual” al altei persoane, iar eticheta pe care o primește un copil determină deseori modul în care este tratat. Un copil considerat obraznic va fi tratat diferit de unul considerat furios. Iar comportamentele ambilor vor fi văzute într-o lumină foarte diferită, în funcție de cum îl percepe medicul pe fiecare. Fie ca pe o victimă, fie ca pe un agresor. Mai mult, în funcție de cum vede cineva lucrurile, exact același comportament poate fi catalogat ca o fugă de acasă sau ca o mișcare spre căutarea unei forme de ajutor. Perspectiva va influența profund deciziile legate de ce se va face pentru copil și ce consecințe va suporta el.”

Cartea este structurată în capitole ce descriu cazuri concrete.

Fiecare poveste este o mărturie a rezilienței umane, dar și a fragilității copiilor. Titlul provine dintr-o situație specifică. Autorul a lucrat cu un băiat care a fost tratat ca un câine de către cel în grija căruia a ajuns. Este o poveste care subliniează dintr-un anumit punct de vedere, modul în care sunt/au fost ”văzuți” copiii. Și mă refer aici la mitul conform căruia copiii ar fi mai rezistenți decât adulții în fața traumelor.

Timp de decenii, s-a crezut că cei mici „vor uita” sau „se vor adapta” mai ușor în situații dificile. Atenția era adesea concentrată asupra adulților, lăsând copiii în plan secundar. Această percepție greșită a dus la neglijarea profundelor efecte pe care traumele le pot avea asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor. Bruce Perry arată însă că, dimpotrivă, creierele în dezvoltare ale celor mici sunt mult mai vulnerabile. Astfel neglijarea nevoilor emoționale poate avea consecințe grave pe termen lung.

„Contează în mod special o anumită serie de factori care sunt influențați genetic. Temperamentul, care este afectat de genetică și de mediul intrauterin (influențat la rândul lui de ritmul cardiac al mamei, de nutriție, de nivelurile de hormoni și de medicamente) este unul dintre ei. Așa cum am observat anterior, copiii ale căror sisteme de reacție la stres sunt bine reglate în mod natural încă de la naștere sunt bebeluși mai ușor de crescut. Prin urmare părinții lor sunt mai puțin predispuși la frustrare din cauza lor și la abuzuri ori neglijență.”

Ce face cartea aceasta specială?

Unul dintre aspectele care fac cartea remarcabilă este modul în care Bruce Perry reușește să explice concepte complexe de neurobiologie. Scrie despre plasticitatea creierului sau stresul toxic, integrând perfect aceste idei în povești reale, profund emoționante. Emoția nu este separată de știință. Ea face parte din înțelegerea modului în care funcționează creierul uman, mai ales atunci când e supus traumei. Stilul său de scriere este empatic și accesibil, fără a pierde din claritatea informației științifice. Asta face cartea ușor de înțeles chiar și pentru cei fără o pregătire în psihologie.

„Faptul că un creier se dezvoltă secvențial – și atât de rapid în primii ani de viață – explică de ce copiii extrem de mici sunt expuși riscului atât de mare de a suferi efecte de durată în urma traumei: creierul lor este încă în plină dezvoltare. Din păcate, aceeași plasticitate miraculoasă care îi permite unui creier tânăr să învețe rapid ce sunt iubirea și limbajul îl face să fie și foarte sensibil la experiențele negative. Exact așa cum feții sunt vulnerabili în special la anumite toxine – în funcție de trimestrul sarcinii când sunt expuși la ele –, la fel și copiii sunt vulnerabili la efectele de durată ale traumei în funcție de momentul în care aceasta se petrece. Ca urmare, pot să apară simptome diferite în urma traumei în funcție de etapa de dezvoltare în care a fost experimentată trauma.”

Trauma modifică atât structura, cât și funcționarea creierului.

„Și odată cu frica prelungită pot să se producă schimbări cronice sau aproape permanente în creier. Modificările cerebrale care rezultă din frica permanentă, în special în primii ani de viață, pot provoca o schimbare de durată în comportament. Copilul devenind mai impulsiv, mai agresiv, mai puțin rațional și mai puțin înțelegător în interacțiunea cu lumea.

Acest lucru se datorează faptului că sistemele din creier se schimbă într-un mod „dependent de utilizare”. Exact ca un mușchi, cu cât un sistem din creier, precum rețeaua neuronală de răspuns la stres, este mai antrenat, cu atât mai mult se schimbă și cu atât mai mult există riscul [instalării] unei funcționări defectuoase. În același timp, cu cât sunt mai puțin folosite, cu atât mai mici și mai slabe devin zonele cortexului care de obicei controlează și gestionează stresul.”

Relevanța pentru părinți, educatori și profesioniști în sănătate mentală. 

Bruce Perry ne arată cum traumele din copilărie pot avea consecințe pe termen lung. Și cum intervențiile corecte, bazate pe înțelegerea dezvoltării creierului, pot ajuta copiii să se vindece și să își recâștige potențialul. Cartea este esențială nu doar pentru părinți și educatori, dar și pentru oricine lucrează cu copii, oferindu-le o viziune despre cât de important este sprijinul și iubirea în viețile celor mici.

„Cu toate că utilizarea drogurilor de către adolescenți este deseori catalogată ca simplu hedonism sau rebeliune, de fapt, tinerii care sunt cei mai expuși riscului unor probleme îndelungate cu drogurile sunt cei ca Amber, ale căror sisteme de reacție la stres au suferit o lovitură timpurie și de durată. Cercetările realizate asupra dependenților de droguri și a alcoolicilor au descoperit existența unui număr extrem de mare de evenimente traumatice suferite în primii ani de viață ai oamenilor care au ajuns dependenți, comparativ cu cei care nu au suferit de dependențe.„

Despre rezilineță și capacitatea remarcabilă a psihicului de a se adapta și vindeca …

Deși cartea explorează subiecte extrem de dureroase, Bruce Perry reușește să sublinieze constant reziliența extraordinară a copiilor. Și capacitatea remarcabilă a psihicului de a se adapta și vindeca, chiar și în fața celor mai grele circumstanțe. Această perspectivă a recuperării este inclusă în fiecare capitol. Bruce Perry subliniază că niciun copil nu este „stricat” sau „pierdut” definitiv. Prin îngrijire și înțelegere adecvată, majoritatea pot să-și depășească traumele și să ducă vieți împlinite.

Această capacitate de recuperare nu poate fi activată însă în izolare. Este esențial sprijinului pe care copiii îl primesc din partea adulților. Fie că vorbim despre părinți, profesori, terapeuți sau comunitate, este esențial ca cei mici să aibă un sistem de suport care să le ofere siguranță, încredere și resursele emoționale necesare pentru a depăși traumele. Iubirea, înțelegerea și răbdarea joacă un rol vital în procesul de vindecare. La fel și joaca și conectarea bună cu părinții. Fără aceste elemente, potențialul lor de a se adapta și de a se vindeca rămâne adesea neexploatat.

„Din fericire, spirala virtuții se autoamplifică și are efect de cascadă exact la fel ca spirala violenței. De exemplu, un cuvânt de laudă la momentul potrivit poate face ca un copil cu un interes moderat față de artă să devină pasionat de domeniu. Interesul poate deveni și mai profund, făcându-l pe copil să dezvolte abilități mai importante, să primească mai multe laude și, în cele din urmă, să construiască în creierul lui geniul artistic acolo unde la un moment dat ar fi putut să existe doar un potențial modest. Câteva cercetări recente accentuează puterea acestui efect în domeniul sportiv.”

A fi alături de copii, oferindu-le atenție și sprijin constant, poate face diferența între o viață marcată de durere și una în care ei reușesc să își construiască o viață bună pentru ei.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Băiatul care a fost crescut ca un câine” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Autoarea încurajează părinții să privească divorțul nu ca pe un eșec, ci ca pe o oportunitate de a redefini prioritățile, punând accent pe bunăstarea copiilor și pe construirea unui viitor echilibrat pentru întreaga familie.

Isolina Ricci PhD, oferă o perspectivă empatică și bine documentată, ajutând familiile să-și regăsească echilibrul și să construiască relații sănătoase după divorț. Aceste cărți sunt esențiale pentru orice părinte care dorește să asigure o adaptare lină și echilibrată pentru copii, în urma unei separări. De asemenea, ele reprezintă un ghid post-divorț și pentru specialiștii din domeniul sănătății mintale. Ele oferă o înțelegere a dinamicii familiale în caz de separare și a nevoilor tuturor membrilor familie.

„Acasă la mama, acasă la tata” – Ghidul complet pentru părinții despărțiți, divorțați sau recăsătoriți care își doresc să construiască două case primitoare pentru copilul lor.

Este un ghid post-divorț pentru părinți. Sunt abordate subiecte sensibile precum comunicarea eficientă cu fostul partener, gestionarea conflictelor și menținerea unei atmosfere de colaborare. Conține un capitol dedicat și detaliilor juridice. Sunt incluse strategii practice și sugestii bazate pe cercetări. Un accent deosebit este pus pe nevoile emoționale ale copiilor și pe modul în care părinții pot lucra împreună, chiar și după separare, pentru a asigura că cei mici se simt iubiți și protejați. Focusul este pe soluții de a crea un mediu stabil și sănătos pentru copii, chiar și atunci când aceștia trebuie să trăiască în două case separate.

Un aspect deosebit de valoros al acestei cărți este abordarea echilibrată și practică, oferită de autoare. Ea recunoaște dificultățile inerente ale divorțului și propune soluții concrete pentru a reduce impactul negativ asupra copiilor și părinților. Foarte important, subliniază esența co-parentalității în menținerea unui mediu sănătos pentru copii.

„Acasă la mami, acasă la tati – cartea copiilor” – Cum să te simți acasă într-un cămin sau în două

Această carte este concepută pentru copiii de toate vârstele. Îi ajută să înțeleagă și să se adapteze la schimbările din viața lor familială. Printr-o poveste simplă și ilustrații prietenoase, Isolina Ricci le explică copiilor că, deși părinții nu mai locuiesc împreună, rămân o familie iubitoare. Cartea conține mesaje pozitive care oferă asigurare și confort. Este un instrument util și pentru părinți. Vă ajută să înțelegeți lumea emoțională a copiilor. Vă recomand să o citiți înainte de a o oferi copiilor. Dacă aveți copii mici, puteți să le citiți voi cartea.

Mi-a plăcut modul în care autoarea le transmite copiilor că e normal să aibă sentimente mixte legate de divorț. De asemenea, subliniază importanța exprimării emoțiilor. Copiii sunt încurajați să discute deschis cu părinții despre ce simt și gândesc. Sunt incluse exerciții și tehnici simple pentru a-i ajuta să gestioneze emoțiile și să-și exprime gândurile. Astfel, copiii primesc un exemplu practic despre cum să facă față schimbărilor.

Dacă drumul de reconstrucție a noii vieți devine prea greu, căutați sprijin profesional. Terapia poate oferi un cadru sigur pentru exprimarea emoțiilor și pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de adaptare. Puteți primi ghidaj în procesul de co-parentalitate, pentru a mențineți un mediu sănătos și stabil pentru copii.

Articolul Ghid post-divorț – „Acasă la mama, acasă la tata” și „Acasă la mami, acasă la tati – cartea copiilor” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

”Copilăria primară este caracterizată de un creier imatur și de o perioadă lungă de neajutorare și dependență, ceea ce îi face pe bebeluși foarte vulnerabil la traume. Aceștia sunt ușor de speriat, confuzi și traumatizați de evenimente înfricoșătoare, durere fizică, schimbări bruște, zgomote puternice, separarea de părinți și nesatisfacerea nevoilor. Pentru a supraviețui și a se dezvolta, ei trebuie să se bazeze pe capacitatea părinților de a le satisface nevoile de protecție, căldură, hrană și sprijin emoțional.”

Prin combinarea tehnicilor bazate pe cercetare și a exemplelor din viața reală, Aletha Solter scrie cum să:

• Construim un mediu sigur și protector pentru copiii noștri.
• Dezvoltăm relații puternice și de încredere cu aceștia.
• Îmbunătățim abilitățile de adaptare.

”Copiii tind în mod natural către sănătatea emoțională, știu cum să se vindece și vor face acest lucru spontan când se simt în siguranță. Copiii caută în permanență oportunități de a se vindeca de traume, iar părinții pot juca un rol important prin recunoașterea și încurajarea încercărilor lor de a face acest lucru.”

”Condiții de bază pentru vindecarea de traume a copiilor: să simtă o siguranță emoțională și să se simtă conectați, să reviziteze trauma într un fel sau altul, să reacționeze prin mecanismele biologice naturale de vindecare”

Citind această carte, veți descoperi:

• Informații de bază despre studii în domeniul traumelor din copilărie, dar și scurte studii de caz.
• Impactul traumei asupra copiilor și principiile fundamentale ale vindecării.
• Abilități practice pentru a vă ajuta copiii să se recupereze.
• Activități simple și eficiente bazate pe joc, care facilitează conectarea cu copiii.
• Interpretarea comportamentelor cauzate de traumă și soluții eficiente fără a recurge la pedepse, recompense sau agresiune.
• Modul în care etapele de dezvoltare ale copiilor influențează reacția lor la traume și cele mai eficiente tehnici pentru fiecare vârstă.

Cartea „Ajută-ți copilul să se vindece de traumă” oferă părinților ghidajul necesar pentru a sprijini copiii în depășirea experiențelor traumatice. Înțelegând copilul și aplicând metodele prezentate, veți putea crea un mediu sigur și susținător pentru copilul vostru, ajutându-l să se recupereze și să se dezvolte sănătos.

Cu toate acestea, este important să rețineți că unele traume pot necesita intervenția unui specialist. Nu ezitați să căutați ajutor profesionist dacă simțiți că este necesar. Sprijinul unui psihoterapeut specializat în traumele copiilor poate face o diferență semnificativă în procesul de vindecare. De asemenea, este esențial ca și voi, ca părinți, să vă îngrijiți de sănătatea voastră. Terapie proprie vă poate oferi instrumentele și sprijinul necesar pentru a gestiona stresul și emoțiile. Astfel deveniți un model pozitiv pentru copiii voștri. Și puteți cu adevărat să fiți acolo pentru ei.

Articolul „Ajută-ți copilul să se vindece de traumă” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

este unul dintre oamenii cu care am avut șansa să lucrez, să mă lucrez și să învăț ce înseamnă să fii psihoterapeut.  Am așteptat cartea așa cum așteaptă copiii cadoul de la Moș Crăciun când încă mai cred în el și copiii mai mari autografe de la fotbaliștii pe care îi admiră

Dr. Diana Vasile este psihoterapeut, psiholog clinician principal și cadru didactic universitar. Din 2013 este președinte și membru fondator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT). De peste 25 de ani se axează pe tot ce înseamnă cercetare în înțelegerea traumei. Și oferă modalități prin care ne putem recupera resursele psihice. Resurse care au rămas blocate în urma trăirii unor experiențe traumatice.

Trauma blochează dezvoltarea. Asta înseamnă că putem să fim adulți și să acționăm ca niște copii. Dacă nu procesăm partea aceea unde ne-am blocat, nu putem să dăm drumul la dezvoltare.

”Experiențele dificile, adverse de viață modifică funcționarea fizică și psihică, având efecte atât pozitive, cât și negative asupra acestor factori care influențează sănătatea noastră. Te ajută mult să cunoști și să gestionezi aceste efecte, pentru a le limita sau elimina pe cele negative și pentru a le valoriza, stimulat pe cele pozitive. Dificultățile actuale de viață își au deseori o sursă în modul în care aceste adversități au afectat resursele tale și modul în care le folosești (gândirea negativă sau rigidă, emoții neplăcute, relații superficiale, bazate exclusiv pe interese și fără satisfacție profundă, sentimente de eșec și de neîncredere în sine sau în viață, comportamente nepotrivite sau de risc etc).”

Cartea „Anatomia traumei” prezintă o parte consistentă de informare, psihoeducație despre traumă. Sunt informații științifice, validate prin studii și explicate într-un limbaj accesibil tuturor. Pe lângă aceste informații teoretice, Diana Vasile prezintă și studii de caz și exemple practice. Scopul este de a aduce claritate în ceea ce privește funcționarea psihică sănătoasă și modalitățile de creștere a calității vieții.

”Sănătatea umană depinde mult de funcționarea psihicului, astfel că nu există sănătate umană fără o componentă a sănătății mintale.”

Aceasta este partea pe care o admir cel mai mult la această carte. Sigur că Diana Vasile scrie despre suferință. Este o carte despre traumă, totuși. Dar ce face ea este să o explice cu toate părțile ei. Punctează mecanismele prin care suferința veche apare în prezent, cum ne încurcă și mai ales cum putem să ne recuperăm pe noi. Poate nu v-ați fi așteptat, dar cartea aduce multă speranță și are o perspectivă pozitivă. Pentru că Diana Vasile și psihoterapeuții pe care ea îi formează, cred mult în partea sănătoasă din noi și în capacitățile psihicului de a se recupera.

În ”Anatomia traumei” descoperi cum poți să te recuperezi pentru a-ți permite să te dezvolți și să trăiești conștient și relaxat în tine și în viața ta. Asta aduce o viață interioară și exterioară mai bună și mai împlinitoare.

”Protejarea și împlinirea nevoilor fizice și psihice, ca regulă de funcționare, îndeosebi în primii 25 de ani de viață, asigură buna funcționare a noastră, adică sănătatea fizică și psihică” … ”Suntem predispuși la ceea ce am numit traumă transgenerațională dacă sau cu atât mai mult cu cât nu suntem educați, nu întâlnim alți oameni cu care să construim relații bune și nu muncim un pic cu noi în relațiile existente.”

Cartea „Anatomia traumei” este structurată în 6 capitole:

• Capitolul 1: Sănătate mintală. Psihic sănătos.
• Capitolul 2: Definiție, cauze, evenimente, fazele procesului traumatic.
• Capitolul 3: Tipologia traumei.
• Capitolul 4: Trăirile traumatice.
• Capitolul 5: Cum folosim resursele – Când ne protejează, când ne încurcă.
• Capitolul 6: Recuperarea.

Fiecare capitol se încheie cu ”Întrebări de reflecție”, o parte care îmi place foarte mult. Este important să avem informația, este la fel de important să o putem înțelege prin prisma noastră, adaptată la noi. Asta ne ajută să procesăm și să ne recuperăm. Cartea conține și un mic capitol de încheiere cu ”Concluzii” care vin în sprijinul cititorului și cu o bibliografie consistentă pe care o putem folosi pentru aprofundare.

”Mersul la psiholog ajută atât la obținerea unor informații valoroase pentru funcționarea ta (se numește psihoeducație sau informare adecvată pentru tine,  raportată la viața ta și la problemele cu care te confrunți),  cât și la restabilirea sau ameliorarea reglajului funcțiilor psihice, care te va face să te descurci mai bine cu dificultățile de viață, să ai o stare emoțională mai bună, să construiești relații mai satisfăcătoare, să devii mai productiv, mai longeviv, să te bucuri de viața pe care o ai (inclusiv în ciuda pierderilor și tulburărilor suferite).” 

Pentru cine este această carte? Pentru absolut fiecare dintre noi. O puteți comanda de aici sau o puteți găsi pe rafturile librăriilor Cărturești.

Articolul ”Anatomia traumei” – Dr Diana Vasile 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Un pas esențial este să înțelegem ce s-a întâmplat cu noi. Pentru a face putea face asta este important să:

1. Să cunoaștem despre ”trauma”. Să avem informații clare și validate științific despre ceea ce presupune a ”fi traumatizat”.
2. Să fim deschiși să ne acceptăm adevărul! Să putem să ne ”dezbrăcăm” de iluziile cu care am fost nevoiți să supraviețuim … pentru a vedea ce am trăit cu adevărat.

“Poate fi foarte dezamăgitor să realizezi că ceea ce ai considerat până acum a fi propria personalitate este de fapt un conglomerat de traume și strategii de supraviețuire transferate. Acesta duce la o nesiguranță sporită și la o criză identitară temporară. Întregul proces este un stadiu necesar pentru formarea structurilor sănătoase ale Eului. Întrucât pentru a face loc noului, trebuie să renunți la vechi.”

”Să admiți existența unei complicații simbiotice, să recunoști că te-ai supus unui mit al mamei, tatălui, familiei sau al iubirii, că probabil l-ai apărat cu vehemență în fața altora, poate fi foarte dureros și profund rușinos. Dar, pe termen lung, este un pas esențial pentru o sănătate psihică mai bună. Renunțarea la dorința de a primi iubirea părinților, pe care ei o pot dărui, din cauza clivajului lor psihic, cel mult prin forma strategiilor de supraviețuire, eliberează ambele părți de o mare povară. Părinții nu mai sunt chinuiți cu cereri imposibil de îndeplinit. Iar copiii se pot elibera de nevoia de a bate zadarnic la uși care nu li se vor deschide niciodată.”

„În corpul nostru este stocat adevărul cu privire la experiențele noastre de viață. Corpul nu minte!“. Bolile nu sunt doar predispoziții organice, sau un efect al îmbătrânirii, sau rezultatul unor „gene rele“ moștenite. Bolile sunt și un efect al experiențelor de viață copleșitoare, pe care nu le-am putut procesa emoțional. Sunt consecințele traumelor care se exprimă prin intermediul corpului nostru.

„A funcționa în registru pozitiv al psihicului înseamnă să te simți plin de energie și de forță, de vitalitate și de bucuria de a trăi.”

„Sănătatea psihică se manifestă în capacitatea de a intra în relații afective profunde. Putem stabili o relație bună cu altcineva, în momentul în care avem o relație bună cu noi înșine. Dacă observăm că pierdem legătura cu noi înșine pentru că suntem într-o relație proastă, putem să ne eliberăm din aceasta.”

Sigur, doar să cunoaștem informațiile teoretice nu va duce automat și la procesarea lor, ele oferă un prim pas în înțelegere. De ce nu este suficient doar să citim cărțile scrise de PhD Franz Ruppert ? Pentru că, pe de o parte, avem tendința să citim și să aplicăm mai mult la alții decât la noi, pentru că ne este greu să ne vedem suferința. Pe de altă parte să citim și să căutăm foarte mult informații ne poate ține captivi în raționalizări și interpretări legate de ceea ce ni s-a întâmplat. Și am o vorbă pe care o spun des în ședințele de terapie:

”Cu cât gândim mai mult, simțim mai puțin”.

Articolul Cărțile scrise de PhD Franz Ruppert 📚 Să înțelegem despre funcționarea psihicului nostru apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Uneori uităm ce am trăit, mai ales dacă este ceva extrem de dureros, dar corpul nostru păstrează inregistrate aceste amintiri traumatice. Experiențe precum abuzul, respingerea și abandonul pot fi traumatice. Iar ele se văd uneori în ceea ce noi numim ”somatizări”. Corpul vorbește pentru noi.

Babette Rothschild explică trauma psihică, folosind experienţa sa din cabinet. Prezintă caracteristicile unui psihic ”în durere” şi desfăşurarea procesului traumatic. Și ce îmi place foarte mult este perspectiva aceasta că vindecarea în urma traumei nu cere în primul rând să recuperăm amintirile, ci să adresăm problemele cu care se confruntă clientul în prezent (decompensarea, disocierea, anxietatea, atacurile de panică, flashback-urile, confuzia, rușinea etc). Mulți vin la terapie cu așteptarea că trebuie să divulge toate secretele lor sau să prezinte toate detaliile vieții lor, din prima ședință. Dar asta poate fi destabilizator și nu este cea mai bună utilizare a timpului și a resurselor terapeutice.

Babette Rothschild sugerează să folosim aceste obiective în lucrul cu clienții:

• stabilizarea clientului astfel încât să nu își facă mai mult rău
• să îi arătăm clientului că trauma s-a încheiat
• sprijin în gestionarea simptomele
• îmbunătățirea calității vieții

Volumele ”Corpul își amintește” oferă răspunsuri la întrebări precum:

• Dezvoltarea timpurie a creierului, relațiile de atașament și trauma
• Cum își ”amintește” corpul experiența traumatică
• Disocieri și flashback-uri
• Rolul relației terapeutice în vindecarea traumei
• Oaze, ancore și locul sigur
• Conștientizarea corporală
• Cum poate fi ghidată relatarea traumei
• Cum abordăm consecințele traumei

O parte care îmi pare dificilă în aceste cărți este secțiunea despre cum să înțelegem răspunsul sistemului nervos … foarte utilă, dar mai greu de înțeles și de aplicat.

Recomand aceste cărți atât pentru profesioniști, dar nu numai, pentru că autoarea explică manifestările psihice și fizice ale traumei pe înțelesul tuturor. Este extrem de valoros să înțelegem psihofiziologia traumei și să știm ce să facem cu privire la manifestarea acesteia. Veți găsi de asemenea exemple clinice clare, despre cum să integrăm ce am trăit și cum să venim în sprijinul clienților noștri.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Corpul își amintește” – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

„Cel care are un „de ce” pentru care să trăiască, va suporta orice CUM.”, după cum spune filosoful Nietzsche, este mesajul repetitiv al cărții.

Și știu asta și din viața mea și toate luptele duse cu suferința, dar văd asta și în clienții mei. Știu că acest ”De ce” a fost ceea ce m-a salvat când am simțit că am ajuns pe fundul prăpastiei. Pentru că îl aveam pe băiatul meu și el avea nevoie de mama lui. Asta mă ajuta să mă trezesc în fiecare dimineața deși mă durea cumplit fiecare colț al existenței mele. Așa că da, cine are un ”de ce” pentru care să trăiască, va suporta orice ”cum”.

”𝑈𝑛 𝑜𝑚 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠̦𝑡𝑖𝑒𝑛𝑡𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜 𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑜 𝑎𝑙𝑡𝑎̆ 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑙 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑎 𝑠𝑎 𝑛𝑒𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑒𝑖𝑎𝑡𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎𝑝𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑠𝑎̆-𝑠̦𝑖 𝑖𝑟𝑜𝑠𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑙 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒 „𝑑𝑒 𝑐𝑒”-𝑢𝑙 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑎𝑝𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑑𝑢𝑟𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 „𝑐𝑢𝑚”.„

„𝑂 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑎𝑛𝑜𝑟𝑚𝑎𝑙𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑜 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑎𝑛𝑜𝑟𝑚𝑎𝑙𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑛𝑜𝑟𝑚𝑎𝑙.”

Cartea este structurată în două părți:

– în prima parte, descrie regimul inuman la care erau supuşi prizonierii în lagărele de concentrare din timpul celui de-al doilea război mondial. El fiind unul dintre prizonieri.

– în cea de a doua parte, detaliază metoda lui de lucru, numită logoterapia. Pe scurt, logoterapia vede ca rezolvare a suferinței, direcţionarea atenţiei către viitor și găsirea unui sens.

Cele trei principii de bază ale logoterapiei sunt:

– viaţa are sens în toate circumstanţele, chiar şi cele în cele mai dureroase

– motivaţia noastră principală pentru a trăi este dorința de a găsi sens în viaţă

– avem libertatea de a găsi sens chiar și atunci când ne confruntăm cu o suferinţă care nu poate fi schimbată

”𝑆𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑛𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖, 𝑙𝑎 𝑓𝑒𝑙 𝑐𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑠̦𝑖 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎. 𝑉𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡𝑎̆ 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒”.

„𝑁𝑢 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑓𝑖 𝑗𝑒𝑓𝑢𝑖𝑡̧𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑏𝑠𝑜𝑙𝑢𝑡 𝑡𝑜𝑡 𝑐𝑒 𝑎𝑣𝑒𝑚, 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑐𝑎̂𝑡 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑚 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑑𝑒 𝑐𝑢𝑚 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎̆𝑚.”

„𝐴𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙, 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑢𝑚𝑝𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙 𝑢𝑚𝑎𝑛 𝑠̦𝑖 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠̦𝑡𝑖𝑒𝑛𝑡𝑎̆, 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑚𝑖𝑐𝑎̆. 𝑃𝑟𝑖𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑟𝑒, „𝑑𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎” 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑏𝑠𝑜𝑙𝑢𝑡 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡𝑖𝑣𝑎̆.”

„𝑉𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑟𝑎̂𝑛𝑑 𝑜 𝑐𝑎̆𝑢𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑎𝑠̦𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑎 𝐹𝑟𝑒𝑢𝑑, 𝑠𝑎𝑢 𝑜 𝑐𝑎̆𝑢𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑎𝑠̦𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑎 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎𝑡 𝐴𝑙𝑓𝑟𝑒𝑑 𝐴𝑑𝑙𝑒𝑟, 𝑐𝑖 𝑜 𝑐𝑎̆𝑢𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖.”

„Omul în căutarea sensului vieții” este o carte pe care mi-am propus-o să o recitesc periodic, la fel cum recitesc și ”Privind soarele în față” scrisă de Irvin Yalom.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Omul în căutarea sensului vieții” – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.