Faptul că nu suntem tot timpul de acord cu motivele și acțiunile ce le urmează, nu înseamnă că nu sunt importante pentru ei.

Există acest risc de a avea așteptări nerealiste de la copiii noștri. Există situații și contexte în care noi, adulții, greșim, ne agităm, îi încurcăm, îi limităm, deși nici nu ne dăm seama. De exemplu, când le dăm de mici un pic de ciocolată pe buze, că nu le face rău o frimitură. Și nu le face. Dar ei se entuziasmează de simțuri, descoperă un gust nou, adictiv, că doar știm toți cum este cu ciocolată. Apoi ei refuză ciorba de legume și noi nu mai știm ”ce să facem cu ei”. Sau spunem că ne testează limitele când deschid la nesfârșit sertarul cu lucruri periculoase, când strică tocmai globul pe care i-am rugat să nu îl sfărâme, când măzgălesc peretele cu mâna la spate. Dar ei nu ne testează pe noi. Sunt doar foarte curioși, atât de autentici în curiozitatea lor încât nu prea contează ce urmează. Uneori nici nu întrevăd ce urmează … știți ce vă spuneam cu privirea de ansamblu.

Nu luăm copiii în brațe de teamă să nu se învețe și așa refuzăm să le fim alături când au cel mai mult nevoie de noi.

Pentru ei foamea, frigul, căldura, umezeala sub fund, chiar și plictiseala la sol, în căruț, pătuț sunt treburi serioase, nu mofturi. În ciuda sfaturilor bătrânești, dacă îi lași să plângă nu fac plămâni, nu devin rapid independenți. Ei doar renunță să mai ceară iubirea și grija de care au nevoie. Nu sunt neapărat independenți, cât înțeleg că sunt pe cont propriu. Deși copiii prin natura lor sunt vulnerabili și depedenți de adulți pentru a-și putea satisface nevoile.

Ne speriem când îi vedem trântindu-se pe jos, țipând, urlând, lovind, mușcând, aparent fără motiv.

Pentru ei de multe ori e doar modul de a-și descărca supărările, fie cele de moment, fie cele adunate cu câteva ore înainte, fie cele și mai vechi ascunse bine. Poate plânge fiindcă portocala nu e portocalie. Nu înseamnă musai că despre asta e vorba și nici că rezolvăm criza dacă îi repetăm vehement că e portocalie maxim. Au nevoie de exemple de la noi pentru a gestiona furia și au nevoie de sprijinul nostru până își dezvoltă capacitatea de autoreglare.

Ne enervăm că le spunem de mii de ori un lucru, sau îi rugăm să facă ceva și ei reacționează de parcă n-ar auzi bine de fel sau au uitat să se spele în urechi.

Dar nici asta nu o fac din dorința de a testa câtă răbdare mai zace în noi. Pentru ei este mult mai important ce fac ei atunci, față de ce anume le cerem noi. Uneori copiii ignoră pentru că noi i-am învățat să răspundă abia după ce am țipat sau i-am amenințat. Alteori fiindcă se simt deconectați de noi și asta le îngreunează capacitate de a ne asculta. Iar soluția tot la noi, adulții, se află. Nu zic că este ușor. Părintele este un om și el. Cu timp limitat și resurse limitate, cu griji și nevoi, cu propriile răni nevindecate. Și nu au nevoie să fim părinți perfecți, este în regulă că mai greșim uneori. Dar copiii au nevoie să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. Să încercăm să îi înțelegem și să căutăm soluții să le satisfacem nevoile.

Sursă poza: Benjamin Manley @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii au nevoie să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Treaba ta ca părinte nu este să faci tot posibilul să previi un tantrum. Treaba ta ca părinte este să faci tot posibilul să nu ai tu unul.

Da, știu, e greu, mai ales când se dezlănțuie și ești într-un loc public și simți o mie de priviri asupra-ți. E și mai greu pe măsură ce el plânge cu patos și tu simți că parcă nu reușești să faci nimic. Și ai vrea doar să se liniștească. Se va liniști, după ce va scoate toate apăsările afară. Pentru că asta sunt crizele de furie, o descărcare de tensiuni, frustrări, frici, stres. Prin urmare dacă este inhibat sau distras frecvent de la ce simte, va deveni un copil interiorizat, care nu este în contact cu propriile trăiri și cu propria vitalitate.

Ce te poate ajuta pe tine, ca părinte, când copilul intră în perioada crizelor de furie?

– Să înțelegi normalitatea și necesitatea lor. Pentru asta îți recomand cartea „Lacrimi și crize de furie”, scrisă de Aletha Solter.

– Să nu te mai simți vinovată când el are o criză de furie. Este absolut imposibil să faci în așa fel încât copilul tău să nu fie frustrat în veci. Frustrarea face parte din viață. Important este cum îi facem față și aici, noi, părinții, avem mult de lucru. Noi îi învățăm, treptat, în funcție de vârstă și conjunctură, să gestioneze astfel de emoții.

Să previi momentele de criză care sunt cel mai greu de conțin de către tine. Să le amâni dacă nu le poți conține.

– Să fii atentă la copilul tău, să îl cunoști, să îl simți când e pe cale să răbufnească. Să fii atentă la tine să știi când nu poți să duci, de exemplu dacă ești într-un supermarket și nu te simți confortabil cu expunerea. Și să fii pregătită să apară mai târziu tatrumul.

– Să îți amintești că este copilul tău pe care îl iubești, chiar dacă te face uneori să-ți fiarbă sângele în tine. Nu te testează, nu te sfidează, nu se joacă cu nervii tăi. Pur și simplu nu poate altfel și nu știe altfel să descărce toate nemulțumirile adunate și/sau toată oboseala.

– Să tragi aer adânc în piept. Să cunoști câteva tehnici de relaxare.

– Să analizezi ce te doare pe tine mai exact atunci când el are o criză de furie. Ce produce în tine, ce atâță, ce te sperie, ce e acolo în tine, ce îți spui de fapt, ce îți amintește? Pentru unii părinți durerea vine din crezul pe care îl au, că pot fi iubiți când sunt buni și când copilul face o criză înseamnă că ei, părinții, nu sunt buni. Pentru alții poate fi revolta că ei nu am fost acceptați așa furioși, copiii fiind. Pentru alții poate fi activată frica pe care o simțeam când știam că vor fi certați sau pedepsiți pentru criza lor de furie. Pentru fiecare poate fi altă durere. Dar să te uiți la ea, să o vindeci, să o înțelegi, înseamnă să fii mai disponibil pentru copilul tău.

– Să ai răbdare, va trece, va fi bine, vor veni altele !

Sursă poza: 傅甬 华 @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce te poate ajuta când copilul intră în perioada crizelor de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru unii părinți durerea vine din crezul pe care îl au, că nu pot fi iubiți când sunt buni și când copilul face o criză înseamnă că ei, părinții, nu sunt buni. Pentru alții poate fi revolta că ei nu au fost acceptați așa furioși, copiii fiind. Pentru alții poate fi activată frica pe care o simțeau când știau că vor fi certați sau pedepsiți pentru criza lor de furie. Crize interne simțeam și pe alte vremuri, dar mai puțin exista curajul să fie scoase afară. Și mai puțin exista înțelegerea pe care noi, părinții, o avem acum asupra psihicului uman.

Cu cât noi suntem mai în contact cu ce produc în noi, crizele lor de furie, cu cât ne vindecăm durerile noastre, cu atât vom putea să fim acolo, prezenți pentru ei, deschiși să le conținem durerea. Asta este ceea ce poți să faci cu tine și pentru tine și mai revin cu câteva idei.

Cum să ajuți copilul când are o criză de furie?

– Să te apleci la nivelul lui înainte de a-i vorbi. Dacă stă pe jos, stai și tu pe jos, cumva.

– Să rămâi acolo, lângă el, să îi conții durerea. Să folosești puține cuvinte pentru a nu-l distrage de la procesul lui intern. Îi poți spune pe un ton bând ”Sunt aici lângă tine. Nu plec nicăieri. Ești în siguranță. Te iubesc. Vom găsi împreună o soluție”.

– Să îi vorbești calm și să încerci să găsești o soluție împreună cu el. Dacă într-adevăr vrea o soluție, dacă nu, doar stai lângă el când plânge … de multe ori doar asta are nevoie de fapt. Acesta este motivul pentru care uneori soluțiile nu funcționează, dar ”se folosește” de diferite cerințe ”imposibile” pentru a se putea descărca.

– Să îl iei în brațe dacă acceptă să fie luat în brațe. Poate accepta sau nu, important este să rămâi aproape și să întărești mesajul că poate veni oricând dorește, că ești acolo pentru el.

– Să nu îl ignori. Nimeni nu vrea să fie ignorat nici măcar atunci când pare că cere asta pentru că te gonește, sau te împinge, sau aparent se liniștește mai repede fiind singur. De cele mai multe ori acel ”pleacă” înseamnă de fapt ”rămâi aici aproape și arată-mi că mă iubești și nu mă părăsești orice prostie aș face”. Dă-i spațiu, dar rămâi acolo în liniște pentru a vedea că este important pentru tine și îl accepți și când este supărat sau furios.

Să îți amintești că acum, când trece printr-o criză, are cel mai mult nevoie de tine.

– Să știi că dacă îl ignori, sau te ascunzi în budă, sau îl pedepsești, sau faci absolut orice să nu mai verse o lacrimă, tot ce vei obține, va fi un copil interiorizat, plin de frustrări și furie. Și toate ies la suprafață la un moment dat.

– Să îi oferi alternative pentru descărcarea acestor tensiuni, fără să îi permiți să devină violent. Este posibil să vrea să lovească când este furios. Atunci îi oprești mâinile și îi spui „Nu pot să te las să mă lovești, mă doare” sau „Înțeleg că ești foarte supărat. Nu pot să te las să mă lovești„.

– Să îi vorbești despre emoții. Ce sunt, cum se numesc, unde se simt, ce reacții produc în corp. Cum ne determină să ne comportăm, ce putem face.

– Să aștepți să se liniștească pentru a discuta. Vei observa că, de cele mai multe ori, nu poți purta o conversație cu copilul atunci când este nervos. Pentru că, pur și simplu nu poate. Un copil nu are dezvoltat neocortexul, partea responsabilă cu gestionarea emoțiilor. Prin urmare nu și-a dezvoltat încă nici mecanisme proprii de autocontrol și autoreglare. Dar o va face în timp. Acesta este și motivul pentru care nu funcționează dacă este certat fix atunci, dacă țipi, îl pedepsești, îl izolezi. El nu va înțelege ce trebuie să facă altfel. Pentru că nu poate să gândească atunci când este nervos.

Diferența dintre el și adulții, este că noi putem înțelege tot acest mecanism. Și putem …. de cele mai multe ori, să ne reglăm emoțiile dureroase simțite într-un astfel de moment tensionat, pentru a-l ghida pe copil. Vom fi un bun exemplu. Dacă reușim să facem asta, va învăța că poți reacționa și altfel atunci când ești extrem de supărat.

Sursă poza: Caleb Woods @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să ajuți copilul când are o criză de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copiii au nevoie să fim atenți la ce se întâmplă în ei!

Au nevoie să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. Să îi înțelegem, să fim acolo, lângă ei, prezenți cu sufletul deschis. Să simtă că îi acceptăm cu toate ale lor, că îi iubim și când sunt la dungă și cu siguranță și când nu sunt. Să știe că se pot baza pe noi exact când le este mai greu. Și când le este greu cu ceva, se vede clar în comportamentul lor.

Știu, sunt situații în care pur și simplu par de neînțeles. De neînțeles în termenii noștri. Se trântesc și plâng prin magazine și aeroporturi. Smulg jucăriile din mâinile copiilor. Își împing frații. Le spun prietenilor preferați că nu mai vor să le fie prieteni dacă nu se joacă cum vor ei. Insistă să aranjeze o jucărie într-un anume fel și asta are prioritate în fața oricărui alt demers. Cer să poarte pantaloni de trening indiferent de ocazie. Iau note mici deși au stat cu orele cu ochii în caiet. Refuză să meargă la școală. Mănâncă prea mult sau deloc. Dar adevărul este că, dacă putem să privim viața din perspectiva lor, vom descoperi suficientă logică în comportamentele pe care le au. Ei reacționează.

Ce trebuie să facem este să ”intrăm” în mintea copiilor.

Să aflăm ce se întâmplă cu ei. Ce îi face să aibă aceste comportamente? La ce reacționează de fapt? Știu, comportamentul poate părea nejustificat, uneori. Pentru că asta e ceea ce vedem cu ochii. Adevărul este că au o justificare pentru orice. Ei reacționează în funcție de experiențele anterioare, în funcție de percepțiile lor despre lume sau ca un strigăt de atenție la nevoile care nu au fost îndeplinite. Dacă suntem suficienți de atenți să îi ”citim”, putem să venim în întâmpinarea acestor „dureri”.

Gabor Mate evidenția asta foarte clar și amuzant în prelegerea intitulată ”How emotions affects our cognitive functioning”:

”Când copiii se închid emoțional, au dificultăți în a învăța, în special din experiențele negative. Așa că repetă aceleași lucruri din nou și din nou și în ciuda consecințelor negative, ei nu învață nimic din asta. Și atunci adultul devine exasperat ”I-am spus de o mie de ori să nu mai facă asta și el tot o face”. Și răspunsul potrivit este: ”Dacă i-ai spus de o mie de ori și el încă o face, cine are o problemă de învățare aici?”. 

Data viitoare când veți vedea un comportament catalogat ca fiind ”greșit”, încercați să aflați ce vrea de fapt să vă spună. 

Poate este obosit sau plictisit. Poate îi este dor de cineva. Poate are nevoie de atenție sau este speriat de ceva. Poate îi lipsește ceva fundamental. Poate se simte neiubit și neînțeles. Poate, cândva, ceva i-a blocat capacitatea de a rămâne concentrat pe sarcină. Poate a trăit o experiență copleșitoare. Poate se simte singur într-o lume care îl sperie.

Copiii au nevoie de noi! Au nevoie ca noi să fim acolo cu empatie, înțelegere, încredere și răbdare. Au nevoie să știe că pot conta pe noi. Că îi luăm în serios când par iraționali și manifestă comportamente nedorite de cei din jur … de fapt, atunci au cel mai mult nevoie de noi! E strigătul lor de ajutor. Să îi ascultăm!

Sursă poza: Caroline Hernandez @ Unsplash

Articolul Copiii au nevoie să fim atenți la ce se întâmplă în ei! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Bineînțeles totul a inclus și:

– Explicații despre cum nu este politicos să întrerupi … multe explicații 

– O foarte scurtă pauză în care îi spuneam „Te rog, așteaptă 3 minute” sau câte credeam că am nevoie.

– Discuții cu el după ce trecea momentul și eram conectați. Îi explicam că este important pentru mine să pot să vorbesc la telefon sau cu persoana din fața mea. 

Dar tehnica asta a venit într-o completare fix pe fix. I-am spus că, atunci când vorbesc și el vrea să îmi spună ceva, să își țină gândul între degete și să își imagineze cum stă gândul acolo. Asta îl ajuta să nu uite, așa cum se tot plângea. Acesta era de fapt motivul pentru insista să îmi spună fix atunci ceva. Este o tehnică care dezvoltă răbdarea și lucrează imaginația. Iar pe mine mă ajută să port conversații normale. Și să nu le întrerup des fiindcă doar îi fac semnul cu degetele și el știe. 

Sigur că mai sunt scăpări și momente când mă trage de fustă, pantaloni sau ce oi avea pe mine și insistă „Mami, mami, uit, uit, l-am pus între degete, dar uit„. :)) 

”Ține gândul între degete” este o tehnică bună și pentru lucru de grup cu copiii, pentru a putea să vorbească pe rând. Și sincer, e o tehnică pe care eu am folosit-o și la un grup de dezvoltare emoțională pentru adulți . 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul „Ține gândul între degete” – o tehnică bună atunci când te întrerupe copilul apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

David a primit această carte superbă, de ziua lui. Nu îmi amintesc exact de la cine, prea multe cadouri, dar îi mulțumesc pentru intenție. ”Erus și Valea Răbdării” este un basm altfel decât cele tradiționale pe care le-am evitat până acum, din cauza mesajelor cu tentă agresivă. Pentru mine fantezia este grozavă, dar nu cu capete tăiate și alte din astea .  

Cartea prezintă aventura unui băiețel cu ochii mari și părul albastru care învață cât de important este să fii răbdător, să asculți, să fii generos, să consumi alimente sănătoase, să îți faci prieteni, să găsești curajul, să crezi în adevăr și să îți permiți să fii vulnerabil. 

”Apoi, în viaţă, trebuie să ai răbdare şi să nu-i întrerupi pe alţii când vorbesc, chiar dacă ai impresia că ai ceva mai interesant de spus …”

Ilustrațiile sunt frumoase, vesele, calde, cu culori vii, o adevărată plăcere să le privești. Și pentru David asta este important, pentru că își pune capul cald pe umărul meu și analizează desenele în timp ce îi citesc.

Sunt integrate expresii și învățăminte bolduite, să fii sigură că nu treci fără să le accentuezi și tu Cuprinde poezii și cântece ușor de fredonat pentru care găsești și link-uri să le asculți online. Multă vreme ne-am amuzat spunând versurile de mai jos indiferent că eram în mașină, la cumpărături sau în parc:

– Ce faci, Pac?
– Bine, Mac.
– Ce-ai în sac?
– Am spanac.
– De lângă lac?
– Care lac?
– Pe care trece-un bac.
– Care bac?
– De pe lac.
– Aha, de pe lac!
– Bine, Pac.
– Dar tu ce-ai în sac?
– Pai, tot spanac.
– De lângă lac?

Și mesajul meu preferat din cartea ”Erus și Valea Răbdării”? “Totul se crește cu iubire și răbdare.” Pentru că, așa este!

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” .

Articolul “Erus și Valea Răbdării” – Cărți pentru copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

1. Cum să îl înveți culorile II 

2. Cum să îl înveți culorile III 

3. Cum să îl înveți culorile VI 

4. Carduri cu animale (puteți să descarcați gratuit carduri cu animale) 

5. Carduri cu legume și fructe (puteți să descarcați gratuit carduri cu legume și fructe) 

6. Modele pe animale – Ghicește cine e (puteți să descarcați gratuit carduri) 

7. Vehicule colorate cu dopuri de plută 

8. Forme, geometrice, logică și sentimente

9. Construiește camioane cu forme geometrice 

10.  Semaforul și motricitatea fină

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

Sursă poza: Felix Prado @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul 10 idei de jocuri si activitati de asociere apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.