După o perioadă de terapie, autoanaliză și căutare personală, mintea știe. A analizat, a pus etichete, a înțeles logica din spatele unor reacții sau evenimente. Știe că am supraviețuit, știe că acum suntem în siguranță. Dar în plan emoțional, ceva tot nu se simte bine. Trăim cu frică, agitație în corp, reacții disproporționate, rușine sau vinovăție greu de explicat. Este ca și cum emoțiile nu țin cont că prezentul este diferit de trecut. De ce? Pentru că procesarea emoțională nu este același lucru cu înțelegerea rațională.

Ce înseamnă, de fapt, procesare emoțională și vindecare?

Procesarea este un proces activ și conștient de integrare a emoțiilor rămase blocate în urma unor experiențe dificile sau traumatice. Este acel moment în care corpul și emoțiile tale „recuperează” și reușesc să simtă că acum este, într-adevăr, altfel decât atunci. Este acel moment în care plânsul vine după luni întregi de ”sunt bine„ spus automat, respiri altfel într-un moment în care, înainte, te-ai fi închis, apare gândul: „Nu a fost vina mea” și îl simți cu adevărat, nu doar îl spui. Mintea poate formula și explica. Dar întregul corp, cu amintirile lui somatice, cu emoțiile reprimate, cu sistemul nervos hiperactiv, are nevoie de altceva: de timp, de siguranță și de prezență.

De ce nu se întâmplă „peste noapte”?

Pentru că, în fața durerii, sistemul nostru ne protejează, reprimă, disociază, ne închide. Și face asta ca să putem merge mai departe. Dar la un moment dat, dacă vrem cu adevărat să ne vindecăm, e nevoie să ne întoarcem cu blândețe spre acele părți din noi care au rămas „înghețate în timp”. A sta cu ceea ce doare nu înseamnă să suferi din nou. Înseamnă să creezi un spațiu în care durerea se poate transforma: în înțelegere, în acceptare, în eliberare.

În psihoterapie, nu grăbim procesul. Îl onorăm. Îl însoțim.

Vindecarea nu vine când înțelegi. Vindecarea vine când poți simți, în siguranță, ceea ce înainte era de nesuportat. Când nu te mai sperii de tine. Când poți rămâne acolo, prezent, cu ceea ce e. Când începi, încet-încet, să te simți din nou… acasă în tine.

Dacă te regăsești în acest articol, poate e momentul să îți oferi spațiul în care procesarea emoțională să devină posibilă. Terapia nu este despre a repara ceva „stricat”. Este despre a reconstrui o relație de siguranță cu tine însuți.

Pentru întrebări, programări sau mai multe informații despre procesul terapeutic, mă poți contacta aici. Ești binevenit(ă) exact așa cum ești.

Sursă poza: Esther Wechsler @ Unsplash

Articolul Când înțelegerea nu e suficientă: despre procesare emoțională și vindecare apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

”Dacă rana ta sufletească profundă a fost neglijarea pe care ai simțit-o în copilărie, aceasta va crea ulterior o convingere limitativă subconștientă că nu ești demn de iubire. Convingerea va sădi emoția rușinii toxice, care apoi va da naștere ideii că relațiile sunt inutile, care apoi duce la comportamentul de adaptare manifestat prin evitarea și abandonarea totală a relațiilor.”

Un adevăr esențial pe care l-am regăsit în paginile cărții este acesta: nu trebuie să ne dorim un sistem nervos relaxat permanent, ci un sistem flexibil, capabil să revină, iar și iar, în starea de siguranță. Trauma nu se dizolvă printr-un exercițiu rapid sau printr-o ședință în cabinet. Este o călătorie pe termen lung. În ea învățăm să ne simțim din nou corpul. Să ne apropiem de el cu blândețe. Să îl acceptăm și, odată cu el, să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, cu ce putem și cu ce putem gestiona în acel moment.

Atunci când nu suntem conectați la corp, mintea preia controlul, încearcă să explice, să rezolve, să găsească sens.

Un alt aspect care mi-a atras atenția este perspectiva că gândirea excesivă nu este o problemă de „prea mult”, ci de „prea puțin simțit”. Așa cum spun adesea și în cabinet: „cu cât gândim mai mult, simțim mai puțin.” Atunci când nu suntem conectați la corp, mintea preia controlul, încearcă să explice, să rezolve, să găsească sens. Însă adevărata recuperare începe atunci când coborâm din cap în corp și ne permitem să simțim. Și nu este un proces ușor, necesită multă răbdare, compasiune și acceptarea ritmului propriu.

Scopul nu este să ne „reparăm”, ci să învățăm să fim prezenți în corpul nostru, să trăim întreaga sa complexitate.

Starea de siguranță este esențială pentru a ne putea regăsi. Și pentru a crea, a râde, a juca și a ne conecta autentic cu noi și cu ceilalți. Pentru a ajunge acolo avem nevoie de resurse reale. De exemplu coreglarea prin prezența unor oameni de încredere. Dar și compasiune și curajul de a accepta propriul ritm. Piper subliniază că tehnicile somatice, oricât de valoroase, sunt doar o parte dintr-un proces mult mai amplu. Scopul nu este să ne „reparăm”, ci să învățăm să fim prezenți în corpul nostru. Să trăim întreaga sa complexitate.

”Vindecarea Somatică” nu este doar o carte. Este o invitație la a asculta corpul, la a înțelege că recuperarea înseamnă mișcare, tăcere, joacă, lacrimi și prezență. Este o lectură pe care o recomand tuturor celor care vor să privească propria lor vindecare cu mai multă blândețe și curiozitate.

Mai multe recomandări de cărți despre autocunoaștere și recuperare post-traumatică, găsiți aici.

Articolul ”Vindecarea somatică” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Trauma nu este doar despre ce ți s-a întâmplat

Unul dintre cele mai valoroase mesaje ale acestei cărți este că trauma nu este doar despre evenimentul în sine, ci și despre felul în care corpul și mintea au fost nevoite să răspundă pentru a supraviețui. Acest cadru schimbă fundamental felul în care ne putem privi pe noi înșine și pe cei din jur. Să eliminăm judecata, să ne privim cu înțelegere și empatie.

Dr. Bruce Perry aduce în carte o fundamentare științifică solidă despre dezvoltarea creierului, răspunsurile la stres și neurobiologia traumei. Alături de el, Oprah contribuie cu relatări personale și povești de viață care emoționează și aduc un plus de umanitate fiecărei pagini.

O invitație la introspecție

Pentru mine, fiecare capitol a fost o invitație la introspecție. Am regăsit în paginile cărții confirmarea unui adevăr pe care îl văd zi de zi în cabinet: multe dintre reacțiile noastre emoționale sau comportamentale își au rădăcina în experiențele timpurii, în felul în care am fost (sau nu am fost) văzuți, înțeleși, ținuți în brațe.

Este o carte care nu doar că oferă explicații, dar propune și un cadru de reflecție, sprijinind cititorul în procesul propriei vindecări. Este relevantă pentru oricine s-a simțit vreodată copleșit de trecut sau dorește să înțeleagă mai bine persoanele apropiate.

Un ghid, o sursă de speranță

„Ce s-a întâmplat cu tine?” nu este doar o lectură, ci un ghid. Un instrument de lucru, dar și o sursă de inspirație. Un reminder că dincolo de orice rană, există speranță și reziliență. O recomand cu toată încrederea tuturor celor care simt că a venit timpul să-și asculte povestea cu mai multă blândețe. Pentru mine, cartea a fost o reamintire importantă: vindecarea începe cu înțelegerea.

Dacă simți că această temă a rezonat cu tine…

…și îți dorești să explorezi mai profund felul în care trecutul tău te influențează în prezent, te invit cu drag în cabinetul meu – un spațiu sigur, în care povestea ta poate fi ascultată, înțeleasă și onorată. Poți afla mai multe sau să programezi o întâlnire accesând www.cristinabuja.ro.

Articolul „Ce s-a întâmplat cu tine?” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Este important să ne amintim că fiecare om răspunde în mod diferit la un eveniment traumatic și că aceste manifestări pot varia în intensitate și durată. Dacă cineva simte că suferă de efectele unui eveniment traumatic neprocesat, este esențial să caute sprijinul unui specialist, de preferat un psihoterapeut specializat în tratarea traumelor. De asemenea vă recomand și cărțile ”Trauma: 8 strategii de vindecare„ și ”Anatomia traumei”.

Care sunt efectele evidente ale unui eveniment traumatic neprocesat?

– ”Retrăirea” evenimentului. În contact cu anumiți stimuli pot apărea amintiri despre eveniment, amintiri care uneori par a fi reale, ca și cum ai retrăi evenimentul. Aceste trăiri se numesc flashback-uri și pot fi intense, invazive și greu de dus.

– Evitarea. Apare evitarea unor oameni, locuri și activități care amintesc de evenimentul traumatic. Această evitare conduce de multe ori și la izolarea socială.

– Hipervigilență. Trauma neprocesată poate determina o persoană să devină foarte vigilentă în privința pericolelor reale, sau nu, din jurul ei. Acest nivel crescut de alertă poate duce la anxietate constantă, dificultăți în relaxare și somatizări.

– Modificări emoționale. Neprocesarea traumelor poate provoca schimbări semnificative emoționale, de la tristețe, furie, rușine, până la depresie.

– Tulburări de somn. Insomnia apare frecvent în cazul traumelor neprocesate. Apar dificultăți în adormire, somn întrerupt frecvent sau coșmaruri frecvente legate de evenimentul traumatic.

– Probleme cognitive. Pentru că, inconștient, mare parte din energia noastră merge către a nega trauma sau a o minimaliza, apar dificultăți de memorie, concentrare și dificultăți de a lua decizii.

– Vinovăție exagerată. Persoanele traumatizate pot dezvolta sentimente de vinovăție exagerată sau autoculpabilizare, chiar dacă nu au avut nicio responsabilitate în producerea evenimentului traumatic.

Care sunt efectele mascate ale unui eveniment traumatic neprocesat?

– Stimă de sine scăzută

– Devalorizare de sine

– Frica permanentă că ar putea să se întâmple ceva rău

– Codependeța în relații

– Dependențe … de alcool, țigări, droguri, sex, shopping, muncă etc

– Frică de a fi abandonat

– Tolerarea abuzului sub orice formă de manifestare (verbal, fizic, emoțional, sexual)

– Dificultatea de a pune limite și de a spune ”Nu”

– Preocuparea permanentă pentru alții (”people pleaser”)

– Dificultatea de a alege să îți satisfaci propriile nevoi

– Un sentiment permanent de rușine

– Căutarea excesivă a validării externe

– Dificultatea de a tolera un conflict

– Senzația de gol intern

– Manifestări anxioase.

Experiențele traumatice pot răni profund și ne pot afecta pe termen lung calitatea vieții și a relațiilor cu cei importanți nouă. Să nu uităm că avem resurse atât în interiorul nostru, cât și în exteriorul nostru, pentru a ne procesa durerea. Psihoterapia poate fi un mijloc prin care să descoperim și să valorificăm aceste resurse, pentru a ne recupera și a ne elibera de povara trecutului.

Sursă poza: Daria Nepriakhina @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Umbrele trecutului: Cum se manifestă efectele unui eveniment traumatic neprocesat apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

este unul dintre oamenii cu care am avut șansa să lucrez, să mă lucrez și să învăț ce înseamnă să fii psihoterapeut.  Am așteptat cartea așa cum așteaptă copiii cadoul de la Moș Crăciun când încă mai cred în el și copiii mai mari autografe de la fotbaliștii pe care îi admiră

Dr. Diana Vasile este psihoterapeut, psiholog clinician principal și cadru didactic universitar. Din 2013 este președinte și membru fondator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT). De peste 25 de ani se axează pe tot ce înseamnă cercetare în înțelegerea traumei. Și oferă modalități prin care ne putem recupera resursele psihice. Resurse care au rămas blocate în urma trăirii unor experiențe traumatice.

Trauma blochează dezvoltarea. Asta înseamnă că putem să fim adulți și să acționăm ca niște copii. Dacă nu procesăm partea aceea unde ne-am blocat, nu putem să dăm drumul la dezvoltare.

”Experiențele dificile, adverse de viață modifică funcționarea fizică și psihică, având efecte atât pozitive, cât și negative asupra acestor factori care influențează sănătatea noastră. Te ajută mult să cunoști și să gestionezi aceste efecte, pentru a le limita sau elimina pe cele negative și pentru a le valoriza, stimulat pe cele pozitive. Dificultățile actuale de viață își au deseori o sursă în modul în care aceste adversități au afectat resursele tale și modul în care le folosești (gândirea negativă sau rigidă, emoții neplăcute, relații superficiale, bazate exclusiv pe interese și fără satisfacție profundă, sentimente de eșec și de neîncredere în sine sau în viață, comportamente nepotrivite sau de risc etc).”

Cartea „Anatomia traumei” prezintă o parte consistentă de informare, psihoeducație despre traumă. Sunt informații științifice, validate prin studii și explicate într-un limbaj accesibil tuturor. Pe lângă aceste informații teoretice, Diana Vasile prezintă și studii de caz și exemple practice. Scopul este de a aduce claritate în ceea ce privește funcționarea psihică sănătoasă și modalitățile de creștere a calității vieții.

”Sănătatea umană depinde mult de funcționarea psihicului, astfel că nu există sănătate umană fără o componentă a sănătății mintale.”

Aceasta este partea pe care o admir cel mai mult la această carte. Sigur că Diana Vasile scrie despre suferință. Este o carte despre traumă, totuși. Dar ce face ea este să o explice cu toate părțile ei. Punctează mecanismele prin care suferința veche apare în prezent, cum ne încurcă și mai ales cum putem să ne recuperăm pe noi. Poate nu v-ați fi așteptat, dar cartea aduce multă speranță și are o perspectivă pozitivă. Pentru că Diana Vasile și psihoterapeuții pe care ea îi formează, cred mult în partea sănătoasă din noi și în capacitățile psihicului de a se recupera.

În ”Anatomia traumei” descoperi cum poți să te recuperezi pentru a-ți permite să te dezvolți și să trăiești conștient și relaxat în tine și în viața ta. Asta aduce o viață interioară și exterioară mai bună și mai împlinitoare.

”Protejarea și împlinirea nevoilor fizice și psihice, ca regulă de funcționare, îndeosebi în primii 25 de ani de viață, asigură buna funcționare a noastră, adică sănătatea fizică și psihică” … ”Suntem predispuși la ceea ce am numit traumă transgenerațională dacă sau cu atât mai mult cu cât nu suntem educați, nu întâlnim alți oameni cu care să construim relații bune și nu muncim un pic cu noi în relațiile existente.”

Cartea „Anatomia traumei” este structurată în 6 capitole:

• Capitolul 1: Sănătate mintală. Psihic sănătos.
• Capitolul 2: Definiție, cauze, evenimente, fazele procesului traumatic.
• Capitolul 3: Tipologia traumei.
• Capitolul 4: Trăirile traumatice.
• Capitolul 5: Cum folosim resursele – Când ne protejează, când ne încurcă.
• Capitolul 6: Recuperarea.

Fiecare capitol se încheie cu ”Întrebări de reflecție”, o parte care îmi place foarte mult. Este important să avem informația, este la fel de important să o putem înțelege prin prisma noastră, adaptată la noi. Asta ne ajută să procesăm și să ne recuperăm. Cartea conține și un mic capitol de încheiere cu ”Concluzii” care vin în sprijinul cititorului și cu o bibliografie consistentă pe care o putem folosi pentru aprofundare.

”Mersul la psiholog ajută atât la obținerea unor informații valoroase pentru funcționarea ta (se numește psihoeducație sau informare adecvată pentru tine,  raportată la viața ta și la problemele cu care te confrunți),  cât și la restabilirea sau ameliorarea reglajului funcțiilor psihice, care te va face să te descurci mai bine cu dificultățile de viață, să ai o stare emoțională mai bună, să construiești relații mai satisfăcătoare, să devii mai productiv, mai longeviv, să te bucuri de viața pe care o ai (inclusiv în ciuda pierderilor și tulburărilor suferite).” 

Pentru cine este această carte? Pentru absolut fiecare dintre noi. O puteți comanda de aici sau o puteți găsi pe rafturile librăriilor Cărturești.

Articolul ”Anatomia traumei” – Dr Diana Vasile 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Un pas esențial este să înțelegem ce s-a întâmplat cu noi. Pentru a face putea face asta este important să:

1. Să cunoaștem despre ”trauma”. Să avem informații clare și validate științific despre ceea ce presupune a ”fi traumatizat”.
2. Să fim deschiși să ne acceptăm adevărul! Să putem să ne ”dezbrăcăm” de iluziile cu care am fost nevoiți să supraviețuim … pentru a vedea ce am trăit cu adevărat.

“Poate fi foarte dezamăgitor să realizezi că ceea ce ai considerat până acum a fi propria personalitate este de fapt un conglomerat de traume și strategii de supraviețuire transferate. Acesta duce la o nesiguranță sporită și la o criză identitară temporară. Întregul proces este un stadiu necesar pentru formarea structurilor sănătoase ale Eului. Întrucât pentru a face loc noului, trebuie să renunți la vechi.”

”Să admiți existența unei complicații simbiotice, să recunoști că te-ai supus unui mit al mamei, tatălui, familiei sau al iubirii, că probabil l-ai apărat cu vehemență în fața altora, poate fi foarte dureros și profund rușinos. Dar, pe termen lung, este un pas esențial pentru o sănătate psihică mai bună. Renunțarea la dorința de a primi iubirea părinților, pe care ei o pot dărui, din cauza clivajului lor psihic, cel mult prin forma strategiilor de supraviețuire, eliberează ambele părți de o mare povară. Părinții nu mai sunt chinuiți cu cereri imposibil de îndeplinit. Iar copiii se pot elibera de nevoia de a bate zadarnic la uși care nu li se vor deschide niciodată.”

„În corpul nostru este stocat adevărul cu privire la experiențele noastre de viață. Corpul nu minte!“. Bolile nu sunt doar predispoziții organice, sau un efect al îmbătrânirii, sau rezultatul unor „gene rele“ moștenite. Bolile sunt și un efect al experiențelor de viață copleșitoare, pe care nu le-am putut procesa emoțional. Sunt consecințele traumelor care se exprimă prin intermediul corpului nostru.

„A funcționa în registru pozitiv al psihicului înseamnă să te simți plin de energie și de forță, de vitalitate și de bucuria de a trăi.”

„Sănătatea psihică se manifestă în capacitatea de a intra în relații afective profunde. Putem stabili o relație bună cu altcineva, în momentul în care avem o relație bună cu noi înșine. Dacă observăm că pierdem legătura cu noi înșine pentru că suntem într-o relație proastă, putem să ne eliberăm din aceasta.”

Sigur, doar să cunoaștem informațiile teoretice nu va duce automat și la procesarea lor, ele oferă un prim pas în înțelegere. De ce nu este suficient doar să citim cărțile scrise de PhD Franz Ruppert ? Pentru că, pe de o parte, avem tendința să citim și să aplicăm mai mult la alții decât la noi, pentru că ne este greu să ne vedem suferința. Pe de altă parte să citim și să căutăm foarte mult informații ne poate ține captivi în raționalizări și interpretări legate de ceea ce ni s-a întâmplat. Și am o vorbă pe care o spun des în ședințele de terapie:

”Cu cât gândim mai mult, simțim mai puțin”.

Articolul Cărțile scrise de PhD Franz Ruppert 📚 Să înțelegem despre funcționarea psihicului nostru apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Uneori uităm ce am trăit, mai ales dacă este ceva extrem de dureros, dar corpul nostru păstrează inregistrate aceste amintiri traumatice. Experiențe precum abuzul, respingerea și abandonul pot fi traumatice. Iar ele se văd uneori în ceea ce noi numim ”somatizări”. Corpul vorbește pentru noi.

Babette Rothschild explică trauma psihică, folosind experienţa sa din cabinet. Prezintă caracteristicile unui psihic ”în durere” şi desfăşurarea procesului traumatic. Și ce îmi place foarte mult este perspectiva aceasta că vindecarea în urma traumei nu cere în primul rând să recuperăm amintirile, ci să adresăm problemele cu care se confruntă clientul în prezent (decompensarea, disocierea, anxietatea, atacurile de panică, flashback-urile, confuzia, rușinea etc). Mulți vin la terapie cu așteptarea că trebuie să divulge toate secretele lor sau să prezinte toate detaliile vieții lor, din prima ședință. Dar asta poate fi destabilizator și nu este cea mai bună utilizare a timpului și a resurselor terapeutice.

Babette Rothschild sugerează să folosim aceste obiective în lucrul cu clienții:

• stabilizarea clientului astfel încât să nu își facă mai mult rău
• să îi arătăm clientului că trauma s-a încheiat
• sprijin în gestionarea simptomele
• îmbunătățirea calității vieții

Volumele ”Corpul își amintește” oferă răspunsuri la întrebări precum:

• Dezvoltarea timpurie a creierului, relațiile de atașament și trauma
• Cum își ”amintește” corpul experiența traumatică
• Disocieri și flashback-uri
• Rolul relației terapeutice în vindecarea traumei
• Oaze, ancore și locul sigur
• Conștientizarea corporală
• Cum poate fi ghidată relatarea traumei
• Cum abordăm consecințele traumei

O parte care îmi pare dificilă în aceste cărți este secțiunea despre cum să înțelegem răspunsul sistemului nervos … foarte utilă, dar mai greu de înțeles și de aplicat.

Recomand aceste cărți atât pentru profesioniști, dar nu numai, pentru că autoarea explică manifestările psihice și fizice ale traumei pe înțelesul tuturor. Este extrem de valoros să înțelegem psihofiziologia traumei și să știm ce să facem cu privire la manifestarea acesteia. Veți găsi de asemenea exemple clinice clare, despre cum să integrăm ce am trăit și cum să venim în sprijinul clienților noștri.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Corpul își amintește” – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

„Cel care are un „de ce” pentru care să trăiască, va suporta orice CUM.”, după cum spune filosoful Nietzsche, este mesajul repetitiv al cărții.

Și știu asta și din viața mea și toate luptele duse cu suferința, dar văd asta și în clienții mei. Știu că acest ”De ce” a fost ceea ce m-a salvat când am simțit că am ajuns pe fundul prăpastiei. Pentru că îl aveam pe băiatul meu și el avea nevoie de mama lui. Asta mă ajuta să mă trezesc în fiecare dimineața deși mă durea cumplit fiecare colț al existenței mele. Așa că da, cine are un ”de ce” pentru care să trăiască, va suporta orice ”cum”.

”𝑈𝑛 𝑜𝑚 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠̦𝑡𝑖𝑒𝑛𝑡𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜 𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑜 𝑎𝑙𝑡𝑎̆ 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑙 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑎 𝑠𝑎 𝑛𝑒𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑒𝑖𝑎𝑡𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎𝑝𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑠𝑎̆-𝑠̦𝑖 𝑖𝑟𝑜𝑠𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑙 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̦𝑡𝑒 „𝑑𝑒 𝑐𝑒”-𝑢𝑙 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑎𝑝𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑑𝑢𝑟𝑒 𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 „𝑐𝑢𝑚”.„

„𝑂 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑎𝑛𝑜𝑟𝑚𝑎𝑙𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑜 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑎𝑛𝑜𝑟𝑚𝑎𝑙𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑛𝑜𝑟𝑚𝑎𝑙.”

Cartea este structurată în două părți:

– în prima parte, descrie regimul inuman la care erau supuşi prizonierii în lagărele de concentrare din timpul celui de-al doilea război mondial. El fiind unul dintre prizonieri.

– în cea de a doua parte, detaliază metoda lui de lucru, numită logoterapia. Pe scurt, logoterapia vede ca rezolvare a suferinței, direcţionarea atenţiei către viitor și găsirea unui sens.

Cele trei principii de bază ale logoterapiei sunt:

– viaţa are sens în toate circumstanţele, chiar şi cele în cele mai dureroase

– motivaţia noastră principală pentru a trăi este dorința de a găsi sens în viaţă

– avem libertatea de a găsi sens chiar și atunci când ne confruntăm cu o suferinţă care nu poate fi schimbată

”𝑆𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑛𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖, 𝑙𝑎 𝑓𝑒𝑙 𝑐𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑠̦𝑖 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎. 𝑉𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡𝑎̆ 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒”.

„𝑁𝑢 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑓𝑖 𝑗𝑒𝑓𝑢𝑖𝑡̧𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑏𝑠𝑜𝑙𝑢𝑡 𝑡𝑜𝑡 𝑐𝑒 𝑎𝑣𝑒𝑚, 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑐𝑎̂𝑡 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑚 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑑𝑒 𝑐𝑢𝑚 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎̆𝑚.”

„𝐴𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙, 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑢𝑚𝑝𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙 𝑢𝑚𝑎𝑛 𝑠̦𝑖 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠̦𝑡𝑖𝑒𝑛𝑡𝑎̆, 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑚𝑖𝑐𝑎̆. 𝑃𝑟𝑖𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎𝑟𝑒, „𝑑𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎” 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑏𝑠𝑜𝑙𝑢𝑡 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡𝑖𝑣𝑎̆.”

„𝑉𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑢𝑙 𝑟𝑎̂𝑛𝑑 𝑜 𝑐𝑎̆𝑢𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑎𝑠̦𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑎 𝐹𝑟𝑒𝑢𝑑, 𝑠𝑎𝑢 𝑜 𝑐𝑎̆𝑢𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑎𝑠̦𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑎 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎𝑡 𝐴𝑙𝑓𝑟𝑒𝑑 𝐴𝑑𝑙𝑒𝑟, 𝑐𝑖 𝑜 𝑐𝑎̆𝑢𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖.”

„Omul în căutarea sensului vieții” este o carte pe care mi-am propus-o să o recitesc periodic, la fel cum recitesc și ”Privind soarele în față” scrisă de Irvin Yalom.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Omul în căutarea sensului vieții” – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

De curând mi-a spus o clientă în ședință, după ce i-am explicat treaba asta cu schimbarea și cu disconfortul ”Eu chiar mă întrebam dacă e bine cum mă simt”. Păi este! Nu zic că e bine în sensul de plăcut. Nu e. Schimbarea nu e plăcută la început. Dar e bine în sensul de „vei ajunge la binele acela pe care îl vrei”. Și i-am spus și povestea cu fluturele pe care i-o citisem și băiatului meu cu o seară înainte. V-o scriu pe scurt aici.

O poveste despre procesul natural al transformării și despre importanța acestuia.

Un tânăr a văzut un fluture luptându-se să iasă dintr-un cocon. Observând că fluturele pare să aibă dificultăți, tânărul a decis să îi facă o favoare și a tăiat coconul pentru a ajuta fluturele să iasă mai ușor.

Dar când fluturele a ieșit din cocon, tânărul a realizat că acesta nu avea forța necesară să își folosească aripile. Așa a aflat că lupta fluturelui pentru a ieși din cocon era esențială pentru dezvoltarea musculaturii sale și pentru a-i permite să zboare.

De multe ori oamenii vor să se schimbe, dar fără să ducă greul. Iar asta este ca și cum mi-ar spune că vor să mănânce foarte multă ciocolată fără să îi doară stomacul, fără să simtă vinovăție și fără să se îngrașe. Toți am vrea, dar nu-i posibil. Am vrea să ne fie bine, când lucrurile nu sunt bine în noi și în afara noastră, dar fără să ne doară golul din stomac când vedem adevărul, fără să simțim vinovăție că ne schimbăm și ne alegem pe noi și fără să simțim disconfort.

De cele mai multe ori schimbarea vine cu disconfort mai întâi și asta și pentru că suntem proiectați să alegem cunoscutul, pentru că tindem să ne obișnuim cu rutinele și cu ceea ce ne este familiar. Și vine cu disconfort pentru că, dacă ne schimbăm doar noi, asta nu dă bine pentru alții. Va protesta sistemul. Atunci când apare o schimbare, chiar și una pozitivă, avem nevoie de timp și de ajustări să ne adaptăm la noile reguli ale jocului.

Disconfortul acesta inițial poate fi cauzat de:

• Contactul cu suferința internă
• Sentimentul de incertitudine
• Lipsa de control în fața noilor situații
• Vinovăția că schimbăm noi și ”trădăm” sistemul.

Este important să avem încredere în abilitățile noastre de a face față schimbării. Este important să nu uităm că deși doare uneori, ce căutăm când schimbăm este să ne aducem mai mult bine pentru noi, înăuntrul nostru și în afara noastră.

Sursă poza: Jackson David @ Unsplash

Articolul Schimbarea vine cu disconfort mai întâi, nu cu happy happy joy joy apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Psihicul pornește acest mecanism de disociere pe cont propriu, pentru a asigura supraviețuirea … nu ne cere nouă acordul pentru asta.

Disocierea, adică această deconectare de sine, apare și în cazul altor evenimente traumatice despre care am spune că sunt mai trauma cu ”t” mic. De fapt, este un răspuns la orice tip de traumă. Singura diferență fiind gradul de disociere.

Cum se manifestă disocierea?

– senzația de a te privi din afară, atât propriul corp, cât și propria viață

– privit în gol

– dificultatea de a-ți aminti informații, discuții, acțiuni pe care le-ai făcut, situații pe care le-ai trăit (goluri de memorie)

– senzația de a trăi într-o lume din mintea ta

– senzație de pierdere a timpului – simțul că o anumită perioadă de timp a fost pierdută sau dificultatea de a-ți aminti ce ai făcut sau ai spus într-un anumit moment

– tulburări de atenție și concentrare

– simptome fizice inexplicabile, cum ar fi dureri de cap sau probleme gastrointestinale, fără o cauză medicală identificabilă.

În grade mai înalte de disociere poate să apară și:

– confuzia identității (nu mai știi cine ești)

– alterarea identității (sentimentul că acționezi ca o persoana diferită)

– depersonalizare (sentimentul profund de detașare față de sine și emoții, față de propriul corp, ca și când l-ai privi din exterior)

– derealizare (perceperea distorsionată a oamenilor și lucrurilor din jur, sentimentul lipsei oricărei legâturi cu persoane sau locuri cunoscute, ca și când acestea ar fi străine).

– amnezie disociativă.

Disocierea este un mecanism de supraviețuire a psihicului care apare atât la adulți cât și la copii.

Aceste simptome pot fi tulburătoare și pot afecta negativ calitatea vieții. Este important să căutăm ajutor psihologic dacă disocierea persistă sau devine mai gravă. Intervenție terapeutică ne poate ajuta să reducem disocierea, să învățăm să facem față simptomelor și să ne îmbunătățim funcționarea psihologică și emoțională. Tratamentul, dar și recuperarea, variază în funcție de severitatea simptomelor și de cauzele disocierii.

Sursă poza: Anthony Tran @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce este disocierea și cum ne afectează viața de zi cu zi apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.