De curând mi-a spus o clientă în ședință, după ce i-am explicat treaba asta cu schimbarea și cu disconfortul ”Eu chiar mă întrebam dacă e bine cum mă simt”. Păi este! Nu zic că e bine în sensul de plăcut. Nu e. Schimbarea nu e plăcută la început. Dar e bine în sensul de „vei ajunge la binele acela pe care îl vrei”. Și i-am spus și povestea cu fluturele pe care i-o citisem și băiatului meu cu o seară înainte. V-o scriu pe scurt aici.

O poveste despre procesul natural al transformării și despre importanța acestuia.

Un tânăr a văzut un fluture luptându-se să iasă dintr-un cocon. Observând că fluturele pare să aibă dificultăți, tânărul a decis să îi facă o favoare și a tăiat coconul pentru a ajuta fluturele să iasă mai ușor.

Dar când fluturele a ieșit din cocon, tânărul a realizat că acesta nu avea forța necesară să își folosească aripile. Așa a aflat că lupta fluturelui pentru a ieși din cocon era esențială pentru dezvoltarea musculaturii sale și pentru a-i permite să zboare.

De multe ori oamenii vor să se schimbe, dar fără să ducă greul. Iar asta este ca și cum mi-ar spune că vor să mănânce foarte multă ciocolată fără să îi doară stomacul, fără să simtă vinovăție și fără să se îngrașe. Toți am vrea, dar nu-i posibil. Am vrea să ne fie bine, când lucrurile nu sunt bine în noi și în afara noastră, dar fără să ne doară golul din stomac când vedem adevărul, fără să simțim vinovăție că ne schimbăm și ne alegem pe noi și fără să simțim disconfort.

De cele mai multe ori schimbarea vine cu disconfort mai întâi și asta și pentru că suntem proiectați să alegem cunoscutul, pentru că tindem să ne obișnuim cu rutinele și cu ceea ce ne este familiar. Și vine cu disconfort pentru că, dacă ne schimbăm doar noi, asta nu dă bine pentru alții. Va protesta sistemul. Atunci când apare o schimbare, chiar și una pozitivă, avem nevoie de timp și de ajustări să ne adaptăm la noile reguli ale jocului.

Disconfortul acesta inițial poate fi cauzat de:

• Contactul cu suferința internă
• Sentimentul de incertitudine
• Lipsa de control în fața noilor situații
• Vinovăția că schimbăm noi și ”trădăm” sistemul.

Este important să avem încredere în abilitățile noastre de a face față schimbării. Este important să nu uităm că deși doare uneori, ce căutăm când schimbăm este să ne aducem mai mult bine pentru noi, înăuntrul nostru și în afara noastră.

Sursă poza: Jackson David @ Unsplash

Articolul Schimbarea vine cu disconfort mai întâi, nu cu happy happy joy joy apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Va fi, ca și ”Fram începe la școală”, o carte adresată atât copiilor, cât și părinților. Pentru copii va fi o poveste în care se pot regăsi și astfel pot ventila emoțiile dureroase, își pot normaliza trăirile și mai ales pot discuta deschis despre ceea ce simt și trăiesc. Pentru părinți va fi un ghid gândit să îi ajute să își ajute copiii. Scopul este ca divorțul să rămână doar un moment dureros, dar nu unul traumatic.

Știu că divorțul este unul dintre cele mai grele momente prin care pot trece copiii, dar și părinții lor. Și că, cu cât părinții sunt mai pregătiți și capabili să lucreze cu propria durere, dar să conțină și durerea copiilor lor, cu atât le va fi mai ușor copiilor să proceseze ceea ce se întâmplă în interiorul lor.

Cel mai important rol în adaptarea copilului la nouă viață de după divorț îl are relația părinte-copil.

”În primul rând, înainte de a discuta cu copilul, este important ca părinții să stabilească cât mai clar toate detaliile separării, în așa fel încât să îi poată răspunde la întrebările pe care le va pune. … Trebuie să le spunem adevărul, dar adaptat la înțelegerea cognitivă pe care copilul o are.

”Indiferent de ceea ce s-a întâmplat între părinți și indiferent care este motivul pentru care au decis să divorțeze, încercați să eliminați furia pe care o simțiți din povestea pe care i-o oferiți. Amintiți-vă că a vorbi de rău pe celălalt părinte este o formă de abuz emoțional”.

Despre cum să le vorbim copiilor despre divorț am povestit în interviul pe care îl găsți integral aici.

Sursă poza: Chinh le Duc @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să le vorbim copiilor despre divorț – Interviu pentru Lumea lui Fram apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Cum îi putem ajuta și sprijini am scris în interviul pe care îl găsți integral aici.

Este important să avem răbdare cu ei și să înțelegem că sunt în plină formare. Nu, nu sunt niște adulți în miniatură. Sunt copii care au nevoie de noi și de experiențe de viață să se modeleze. Să le oferim experiențe bune și exemple bune și vor crește oameni buni.

Iar atunci când agresivitatea este în fapt un comportament învățat, ce putem să facem pentru ei este să ne uităm la noi înșine și să îndreptăm reacțiile noastre. Să vedem de unde vine furia noastră, ce ascunde ea și cum putem să o îmblânzim în așa fel încât să nu o mai îndreptăm către alții.

Sursă poza: Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Despre comportamentele agresive ale copiilor – Interviu pentru Lumea lui Fram apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Dacă unui copil i se îndeplinesc nevoile suficient de bine, el va dezvolta trăirea profundă de a simți că lumea este un loc bun în care el se poate manifesta. Dacă nu există îndeplinirea nevoilor, va simți că lumea este un loc periculos. Atunci el „va trebui” să se apere, sa muncească pentru a fi iubit, să se modeleze dupa alții. El nu va avea încredere în lume și mai târziu nici încredere în sine.

Este destul de imposibil să le oferim copiilor absolut tot ce au nevoie, absolut tot timpul. În același timp este extrem de important să facem o treabă bună în mod constant.

Și este extrem de important să nu uităm că această etapă de dezvoltare stă la baza următoarelor etape de dezvoltare. Sunt câteva moduri elementare prin care putem să oferim siguranță și sprijin copilului aflat în primul an de viață, pentru a dezvolta acest atașament sigur și am discutat despre ele în interviul de mai jos.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Interviu – Care este cea mai mare nevoie a copiilor în primul an de viață și cum o satisfacem? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Tipul de experiențe relaționale pe care le-am avut în copilărie determină modul în care ”privim” relațiile la vârsta adultă, în trei mari direcții:

1. Capacitatea de a recunoaște adulții potriviți și disponibili.
2. Așteptările pe care le avem de la ceilalți. Ne „așteptăm” să fie conform tiparului pe care îl cunoaștem.
3. Capacitatea de a iniția și menține relații sănătoase.

Toate aceste aspecte influențează tipul de persoană cu care alegem să intrăm în relație și modul în care aceasta din urmă ne tratează.

Teoria atașamentului, una dintre cele mai cercetate teorii din domeniul psihologiei relaționale, descrie în detaliu cum tipul de atașament pe care l-am avut cu părinții noștri, ne dezvoltă în noi ideea despre ”cum arată dragostea” și așteptările pe care le avem de la cei cu care intrăm într-o relație. Mai mult de atât ”familiaritatea” este reconfortantă. Se pare că mergem până într-acolo unde confundăm ”chimia” relației cu ceea ce este de fapt familiaritatea copilăriei noastre.

Conform teoriei atașamentului, dezvoltăm un stil de atașament sigur (securizant), cel care ne ajută să creăm relații sănătoase, dacă părinții noștri au fost receptivi și disponibili la nevoile noastre în copilărie, făcându-ne să ne simțim iubiți și în siguranță. Ca adulți reușim să dezvoltăm relații sănătoase în care avem capacitatea de a ne recunoaște și verbaliza propriile nevoi și de a ni le satisface, dar și de a fi deschiși la nevoile celuilalt. Avem încredere în oameni, în lume. Suntem disponibili să ne arătăm vulnerabilitățile pentru a crea o relație cu adevărat intimă și știm să percepem și față de cine putem face asta. Nu intrăm în relații abuzive. Ne trasăm limite și granițe clare. Ne permitem să simțim și să manifestăm iubire. Creăm relații baze pe conexiune reală.

Când părinții nu au fost receptivi și disponibili, dezvoltăm un stil de atașament nesigur, manifestat ca atașament anxios, evitant sau dezorganizat. Cum se manifestă aceste tipuri de atașament nesigur la copii și ulterior la vârsta adultă?

Atașamentul evitant.

Se dezvoltă atunci când părinții au neglijat nevoile copilului. Acești copii dezvoltă convingerea că nimeni nu este acolo pentru a le satisface nevoile. La vârsta adultă tratează conflictele tot în mod evitant. Manifestă o atitudine fie pasivă, fie de retragere, deși în interior trăiesc o furtună. Ca adulți se manifestă ca fiind foarte independenți. Între noi fie vorba, independența nu este opusul la ”a nu depinde de cineva”. Este mai degrabă manifestarea de tipul ”pe alții nu mă pot baza așa că nici nu îi mai caut”. Opusul dependenței este de fapt autonomia.

Atașamentul ambivalent (anxios).

Se dezvoltă atunci când părinții au fost inconsecvenți în a fi receptivi și disponibili, situație care face copilul să nu mai știe la ce să se aștepte de la părinte, simțindu-se confunz și nesigur în mediul lui. Ca adult are tendința de a se lega de partenerul în care de fapt nu are cu adevărat încredere pentru că, inconștient, se ”așteaptă” la inconsecvență și de la el. Față de conflictele care apar în relație are o atitudine de exacerbare venită din teama de a nu fi respins.

Atașament dezorganizat.

Se dezvoltă atunci când copilul trăiește într-un mediu abuziv în care învață să îi fie frică de părinții lui pe care îi percepe ca fiind o amenințare. Copilul trăiește într-un mediu plin de nesiguranță, durere și incertitudine. Pentru a face față unui astfel de mediu, de cele mai multe ori, copiii se disociază încercând să blocheze experiențele traumatice din conștiință. Acești copii ajung adulți cu o autoreglare emoțională deficitară. Uneori cu manifestări violente de furie. Uneori par ca fiind lipsiți de empatie și compasiune. Crează de obicei relații conflictuale și haotice tocmai pentru că nu au încredere în cei din jur și percep lumea ca fiind un loc periculos. Conflictele inevitabile care apar în cadrul relațiilor sunt tratate cu furie și uneori chiar violență.

Bine, bine și acum ce facem dacă am avut un atașament nesigur în copilărie? Îl putem schimba?

Da! Nu o să vă mint că este ușor, e nevoie de mult efort, dar vă spun sigur că se poate. Terapia individuală poate fi de mare ajutor. Este important ca mai întâi să conștientizați care este tipul de atașament în baza căruia funcționați și în baza căruia faceți alegeri și acțiuni în relațiile pe care le aveți. Apoi mergeți către următorul pas, cel de rescriere interioară.

Sursă poza: Simon Rae  @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Relațiile din copilărie influențează modul în care ne creăm relațiile la vârsta adultă apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Simptomele depresiei la copii sunt diferite de cele la adulți. 

Depresia este diferită de situațiile normale de tristețe pe care le trăiesc copiii pe măsură ce cresc și se dezvoltă. Am scris într-un interviu pentru Lumea lui Fram despre cum recunoști depresia la copii și ce poți face concret. Ce poți face tu acasă, ca părinte. Dar și despre consilierea părinților pentru că ei pot interveni să îndepărteze factorii stresanți care îl perturbă pe copil și tot ei sunt cei care pot lucra la o conexiune apropiată de copii și la sprijinirea copilului pentru a reconstrui o imagine de sine pozitivă.

Sunt părți pe care le putem face acasă. Sunt și situații în care nu știm exact cum să intervenim. Uneori nu știm exact nici ce are copilul nostru. Ceea ce spun eu părinților, atunci când sunt temători, este să apeleze la un specialist care să facă o evaluare și un plan de intervenție terapeutică. Până la urmă sunt două variante, fie copilul nu are nimic și scapi de o apăsare, fie are ceva și astfel ai șansa să îl ajuți.

Sursă poza: Egor Myznik @ Unsplash

Articolul Semnele depresiei la copii și cum îi putem ajuta – Interviu pentru Lumea lui Fram apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Atunci când pui o limită este posibil să existe proteste din partea copilului. Este normal, stăm cu supărarea lui și gestionăm protestele. Sunt părinți care nu pot sta cu durerea copilului și cu supărarea copilului, motiv pentru care le vine greu și să pună limite. Așa că, nu este despre limita copilului, este despre durerea noastră. Iar copiii chiar au nevoie de limite și reguli, fără ele se simt dezorientați și nesiguri.

De ce este atât de important să ne vindecăm rănile ? Cum ne influențează ele relația cu copilul?

Laura este din Alba Iulia, mămică, soție, marketing manager, voluntar în asociații, fan al cărților pentru copii, pasionată de scris. De curând și-a găsit vocea aceea care o îndeamnă să pună pe foaie sentimente, trăiri, experiențe, lucruri ce o schimbă, influențează, țin pe linia de plutire. Ori care o determină să fie o versiune mai bună a ei pentru ea și cei din jur. Așadar, pe blogul ei, dialogurisincere.ro vei citi, în mare parte, versiunea ei de adevăr în legătură cu starea de bine personală și cum influențează ea relațiile în special cu cei mici. Dar și cu soțul, familia extinsă, prietenii, serviciul, comunitatea ori societatea în general. Încă un exemplu că propria vindecare te face să fii mai bine cu copilul tău, dar și cu cei din jur   .

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Interviu – Despre terapie și cum propria vindecare te face să fii mai bine cu copilul tău apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am vorbit despre motivele pentru care ne enervăm, ce se ascunde de fapt în spatele furiei noastre.

Ne enervăm pentru că suntem oameni și noi, cu resurse limitate și cu nevoi, nevoi care nu sunt tot timpul îndeplinite. De fapt aici este și buba. Când nevoile noastre de bază rămân neacoperite, ni se golește rezervorul de răbdare. Și mai este un aspect, ne enervăm mult mai ușor când ei calcă pe rănile noastre. Sigur că ei nu fac asta dinadins, nu ne cunosc rănile. Uneori nici noi nu le conștientizăm cu adevărat.

Cum reacționăm când ne enervăm este cu totul altă poveste.

Tot interviul îl puteți citi aici, pe blogul Ancăi – Cum să faci să nu te enervezi pe copil?

Acesta este un subiect pe care îl vom dezbate profund și cu blândețe în sesiunea 7 din Programul ÎMPREUNĂ:

Gestionează propria furie pentru a putea să îl gestionezi blând pe el.

Furia este un sentiment normal și un semnal pe care trebuie să îl luăm în seamă. Este important să învățăm noi, și prin exemplul nostru și pe copiii noștri, modalități sănătoase prin care să gestionăm sau să manifestăm furia. Părinții sunt oameni și ei, cu propriile limite și propriile nevoi, cu stres și cu momente când le este greu să își gestioneze furia, neputința, frustrarea. Vom discuta despre dificultățile cu care vă confruntați și despre soluții practice pentru acestea și pentru momentele tensionate.

Sursă poza: Engin Akyurt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Interviu – Cum să faci să nu te enervezi pe copii? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am fost la emisiunea Vorbește Lumea , de la PRO TV și am răspuns la întrebarea pe care o primesc cel mai des de la clienții mei: „𝑪𝒖𝒎 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒖 𝒖𝒏 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒄𝒂̂𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖?”. Sigur, timpul a fost prea scurt pentru un subiect atât de amplu. Dar am pregătit pentru voi un Program Online complex care să abordeze acest subiect în profunzime. Am discutat în emisiune despre timp special, limite, reguli, consecințe și pedepse. Am povestit despre cât de important este să înțelegem ce se întâmplă cu copilul nostru și ce nevoi au ei de fapt. Nu am uitat să amintesc la emisiunea Vorbește Lumea că și părinții au nevoi .

Vor fi 8 întâlniri online, timp de 8 săptămâni și vom aborda 8 teme principale care să te ajute:

să-ți cunoști mai bine copilul și să te cunoști pe tine însuți/însăți mai bine decât o faci acum

să creați ÎMPREUNĂ o relație sănătoasă, deschisă, autentică, stabilă.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Vorbește Lumea – Cum să fiu un părinte cât mai bun pentru copilul meu apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.