Am fost la emisiunea Vorbește Lumea , de la PRO TV și am răspuns la întrebarea pe care o primesc cel mai des de la clienții mei: „𝑪𝒖𝒎 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒖 𝒖𝒏 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕𝒆 𝒄𝒂̂𝒕 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖?”. Sigur, timpul a fost prea scurt pentru un subiect atât de amplu. Dar am pregătit pentru voi un Program Online complex care să abordeze acest subiect în profunzime. Am discutat în emisiune despre timp special, limite, reguli, consecințe și pedepse. Am povestit despre cât de important este să înțelegem ce se întâmplă cu copilul nostru și ce nevoi au ei de fapt. Nu am uitat să amintesc la emisiunea Vorbește Lumea că și părinții au nevoi .

Vor fi 8 întâlniri online, timp de 8 săptămâni și vom aborda 8 teme principale care să te ajute:

să-ți cunoști mai bine copilul și să te cunoști pe tine însuți/însăți mai bine decât o faci acum

să creați ÎMPREUNĂ o relație sănătoasă, deschisă, autentică, stabilă.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Vorbește Lumea – Cum să fiu un părinte cât mai bun pentru copilul meu apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Situații care îl pot stresa pe copil:

– Teama generată de pandemie
– Lipsa contactului social (cu copiii de vârsta lui)
– Expunerea la știri/informații negative
– Conflicte între părinţi
– Conflicte cu prieteni, colegi, cadre școlare
– Divorţul / lipsa unui părinte
– Boala/moartea unui părinte sau a unei persoane apropiate
– Schimbarea locuinţei, a şcolii, a unui cadru didactic etc
– Apariția unui frate/soră
– Începerea grădiniței/școlii
– Rezultate slabe obţinute la şcoală
– Un program cu prea multe activități
– Un abuz (emoțional, fizic, sexual) 

Comportamentele unui copil stresat. Cum se manifestă stresul la copii:

– Agresivitate
– Schimbări radicale de dispoziție
– Regresie
– Lipsa dorinței de cooperare. Încăpățânare
– Refuzul de a merge la școală/grădiniță/la activități
– Dificultate în a se concentra
– Uitarea frecventă a informațiilor
– Recurgere la minciuni
– Dezvoltare de frici
– Văicăreală
– Nivel imunitar scăzut
– Somatizare – dureri de cap, de burtă, schimbări de temperatură
– Pierderea poftei de mâncare
– Coșmaruri frecvente
– Modificarea programului de somn 

Cum poate fi ajutat copilul expus la condiții stresante:

– Crează un mediu sigur, liniștit, previzibil
– Oferă-i iubire necondiționată
– Crează un atașament sănătos cu copilul
– Vorbește cu el despre situațiile care îl neliniștesc
– Acceptă-i modalitățile naturale prin care își eliberează stresul (plâns/râs/activitate fizică etc)
– Oferă-i sprijin pentru a descoperi modalități sănătoase de eliberare a stresului
– Fii un exemplu pentru el
– Caută sursa stresului și elimin-o dacă se poate
– Discută deschis cu el pentru a avea curaj să vină spre tine să îți povestească
– Joacă-te cu el. Jocul poate reduce nivelului de stres
– Crează momente de bună dispoziție atât pentru copil, cât și pentru tine
– Păstrează-i o rutină zilnică
– Învață-l tehnici de respirație pentru relaxare

Uneori situația care produce un stres copilului este una care produce un stres și părintelui. Uneori ne simțim mai puțin capabili să gestionăm tot acest cumul de tensiuni. Uneori nu cunoaștem suficiente metode de a sprijini un copil într-o astfel de perioadă. Dar nu spune nimeni că trebuie să facem asta singuri. Putem căuta ajutor și resurse în jurul nostru. Să ne îndreptăm către un prieten sau o rudă în care avem încredere și care poate fi un sprijin. Sau putem apela la un psiholog care ne poate ajuta să înțelegem mecanismele care au produs stresul, cele care îl întrețin și mai ales cum putem interveni pentru a veni în sprijinul copilului nostru.

Sursă poza: Jerry Wang @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum se manifestă stresul la copii și cum putem să îi ajutăm apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Care sunt efectele psihologice ale pandemiei pe care le poți resimți?

– creșterea frecvenței cardiace

– transpirația ambundentă

– dereglări ale tranzitului intestinal

– tensiune musculară

– dificultăți de respirație

– dificultăți de glutiție (senzația de nod în gât)

– senzație de iritabilitate permanentă

– furie crescută

– apariția insomniilor

– dificultăți de concentrare

– pierderea memoriei

Ce poți să faci practic pentru a reduce din anxietate și din efectele ei?

 – Menține un mod de viață sănătos. Mănâncă sănătos, limitează consumul de alcool, țigări și zahăr și realizează exerciţiile fizice regulate pentru a menţine un sistem imunitar puternic.

– Evită știrile false și evită să petreci prea mult timp citind știri despre COVID-19. Citește doar site-urile care oferă informații verificate prin sursele oficiale. O perioadă îndelungată de expunere la informații despre pandemia coronavirusului poate crește senzația de anxietate. Cel puțin cu o oră înainte de culcare nu mai folosi telefonul și nu mai citi știri, pentru a putea avea un somn liniștit.

– Rămâi concentrat pe ceea ce este în controlul tău. Cu cât ne gândim mai mult la care ar putea fi implicațiile dacă noi sau cineva apropiat contactează virusul, deși nu știm că asta se va întâmpla, cu atât mai anxioși ne vom simți. Este important să te concentrezi pe ceea ce este în controlul tău – izolarea, protecția când părăsești domiciliul, comportamentul cu cei din jur, atribuțiile de muncă, interacțiunea cu copiii etc.

Încearcă să recunoaști anxietatea înainte de a se transforma în furie.

Pentru a evita să transpui furia în comportamente care îi pot răni pe cei dragi, poți să practici tehnici de relaxare, de respirație, să te retragi câteva minute în singurătate, să faci exerciții fizice simple.

– Discută despre ceea ce simți. Prin această pandemie trecem toți și împreună, deși suntem separați. Ce putem să facem unii pentru ceilalți este să vorbim, să ascultă, să ne simțim auziți și acceptați.

– Păstrează un program de somn de minim 8 ore. Pentru a evita insomniile menține o oră de culcare consecventă, limitează consumul de cafeină și alcool, limitează utilizarea telefonului și citirea știrilor cu cel puțin o oră înainte de somn, păstrează o temperatură confortabilă în cameră.

– Realizează o listă cu lucruri pe care le ai de făcut și prioritizează ce este urgent de indeplinit. Într-o perioadă ca aceasta în care se lucrează de acasă, cu copiii fiind acasă, este important să realizezi un program al activităților și o prioritizarea a lor. Această organizare te va ajuta și pentru a evita dificultățile de concentrare.

– Notează informațiile importante în telefon sau într-o agendă. Astfel nu uiți ce ai de făcut, dar nici nu îți încarci mintea cu informații.

– Fii mai blând și mai înțelegător cu tine însuți și cu cei din jurul tău, zilele acestea. Este normal ca funcționarea noastră să fie altfel în această perioadă. Este normal să trăim stări de anxietate. Este normal ca uneori să ne fie greu să gestionăm relația cu copilul. Trăim vremuri grele la care ne adaptăm fiecare în propriul ritm.

Când să apelezi la un specialist?

– Dacă nu îți poți realiza activitățile zilnice din cauza gândurilor persistente care sunt pline de temeri.

– Dacă anxietatea este foarte intensă.

– Dacă te confrunți cu atacuri de panică (îți bate inima foarte tare sau respiri accelerat din cauza fricii).

– Dacă nu mai funcționează nicio metodă de a te liniști când simți teamă intensă.

– Dacă suferi de insomnii datorate acestor îngrijorări.

– Dacă te speli obsesiv pe mâini chiar dacă nu părăsești locuința și nu intri în contact cu surse de contaminare.

– Dacă simți o frică paralizantă la ideea de a părăsi locuința (de exemplu pentru a duce gunoiul, a face cumpărături etc)

Pentru programare accesează formularul de Contact sau trimite-mi un e-mail pe adresa buja.cristina@yahoo.com .

FotoCredit: Foto Experience Ro

Articolul Care sunt efectele psihologice ale pandemiei și cum le poți reduce apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru unii dintre ei poți fi o salvare. 

Nu că aș vrea prin asta să ridic în slăvi pe cineva. Aș vrea mai degrabă ca asistenții sociali, coordonatorii din ong-uri, pedagogii și voluntarii din centrele de zi sociale, să înțeleagă cu adevărat cât de mult bine pot aduce în sufletul unui copil care acasă nu are exemplul unei familii sănătoase. Să înțeleagă că ei au puterea să le schimbe cursul vieții. Să îi treacă de la posibilitatea destul de mare, de a rămâne și ca adult în același timp de mediu sărăc și abuziv, la a evolua și la a vrea mai mult și mai bun pentru ei.

Șase ani am lucrat la Centrul Comunitar Generații, un centru de tip after school social foarte, foarte fain. Am fost voluntar, asistent social, psiholog și la final coordonatorul centrului. Au crescut sub privirile mele peste o sută de copii și tineri. Unii sunt cu mult, mult mai bine decât erau în copilărie, acasă la ei. Casă de care de multe ori fugeau. Veneau în fiecare zi la centru și ne rugau de fiecare dată să nu îl închidem în vacanțele școlare. Nu o făceam. Pentru unii dintre ei era pur și simplu un refugiu. 

Pentru unii dintre ei poți face diferența. 

Sunt copii cu care am lucrat, acum tineri, studenți sau angajați, cu copii sau cu iubite și logodnici, cu care mă întâlnesc și îmi spun, mai direct, mai indirect, cum s-au uitat la noi, angajații de acolo, ca la niște părinți. Cum spun că noi eram familia în care au crescut. 

Sigur, nu toți vedeau centrul ca pe o casă. Cei care se luptau doar cu sărăcia, nu cu lipsa fizică sau emoțională a unui părinte, nu aveau nevoie ca noi să fim mai mult decât ”prietenii” lor care îi ajutau o vreme. Pentru cei care ”acasă” era o casă goală, cu părinți alcoolici, violenți, sau fugiți pur și simplu pe undeva, o casă unde trăiau cu frică sau ca și cum nici nu ar fi existat, pentru ei, noi făceam diferența. Și de cele mai multe ori, în centrele de zi sociale, vin tocmai acești copii. 

Așa că, te rog să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii defavorizate!

Pentru ei puteți să fiți fix gura aia de aer de care au nevoie când cred că se vor îneca în propriile lor vieți. Fiți voi blânzi, și calmi, și disponibili să îi ascultați. Luptați voi pentru ca ei să rămână în școli, să învețe carte, să rupă cercul ăsta dureros al sărăciei. Luați-i voi în brațe când vă intră pe ușă. Pupați-i voi pe frunte din când în când. Spuneți-le voi că sunt minuni exact așa cum sunt, că îi iubiți, că merită să fie iubiți. Vorbiți-le voi frumos. Fiți voi exemplele pe care nu le-au avut niciodată! 

Articolul De ce ar trebui să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii dezavantajate  apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

”Sunt rarisime cazurile în care violul se soldează cu graviditate. Vă rog să rețineți, sunt rarisime cazurile când violul se soldează cu graviditate. Când se soldează cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie că este vorba de un viol la care ai consimțit și care ți-a plăcut să se repete, fie că te-ai găsit în imposibilitatea de a face de așa manieră încât celulele germinale care sunt pe punctul de a se întâlni, să se și întâlnească și să fie fertilizat oul”. – declară domnul preot într-o emisiune la Radio Trinitas.

Nici nu pot să îmi imaginez ce ar putea fi în sufletul unei femei abuzate care aude astfel de declarații. Și știți ce îmi mai pare iar groaznic de grav? Că el predică asta către alți preoți, viitori preoți care vor gândi la fel. Biserica ar trebui să fie o protecție. Preotul un duhovnic cu sufletul, nu cu hârtia. Un om în care să te încrezi pentru a te ajuta să îți aduci pace în suflet. Și cu siguranță orice om abuzat are nevoie de sprijin, și cu atât mai mult o femeie care a fost violată.

Fiindcă nu e doar un trup violat, e un suflet ucis.

Care sunt o parte dintre efectele psihologice ale abuzului sexual? 

– traumatizare profundă cu efecte până în vârsta adultă (chiar dacă abuzul are loc la vârstă mică și ai crede că un copil nu conștientizează ce se întâmplă. Nu conștientizează, dar efectele se instalează).

– frică intensă.

– pierderea încrederii în oameni (cu atât mai mult cu cât abuzul sexual este înfăptuit de cele mai multe ori de către un apropiat). Incestul și molestarea intrafamilială sunt cele mai frecvente forme de abuz sexual asupra copilului.

– vinovăție (de multe ori victimele sunt stigmatizate sau acuzate din diverse motive, citiți ce zice și domnul preot, ba că nu s-au împotrivit suficient, ba că s-au îmbrăcat neadecvat, ba că au zis sau că nu au zis, ba că mint sau exagerează, ba că de fapt le-a plăcut și multe altele).

– sentiment profund de rușine și umilință. 

– sentiment de murdărie corporală … pentru că nimic nu spală un viol.

– furie (de multe ori ascunsă, care stă la dospit, mai ales dacă abuzul nu este demascat).

– somatizări (dureri de cap, de stomac, astm, dureri pelviene, infecții, boli cronice, infertilitate).

– predispunere la consum de droguri și alcool.

– posibilitatea de a dezvolta bulimie sau anorexie.

– probleme școlare (incapacitate de concentrare, scădere a performanțelor școlare, absenteism școlar, conflicte cu profesorii – procese care duc unele spre altele ca un domino dărâmat).

– dificultăți în a stabili sau menține relații interpersonale (inclusiv comportamente sexuale nesănătoase, masturbări compulsive, alegeri de parteneri care duc la revictimizare).

– comportamente autodistructive, disociere, sentimente de izolare și stigmatizare, stimă de sine scăzută, tendințe spre revictimizare (Sperry & Gilbert, 2004).

– tulburări psihologice severe (stres posttraumatic, anxietate crescută, depresie cu tendințe suicidale, tulburare de personalitate Borderline (Polusny & Follette, 1995)).

Sursă poza: Larm Rmah @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Nu e doar un trup violat, e un suflet ucis apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Traumele te modelează.

Nu te definesc, te definești singur, după ceva muncă, dacă devii conștient de ce războaie se dau prin tine. Cu terapie înțelegi ce au produs traumele, ce au rupt, pe unde au rupt și cum ai reușit să cicatrizezi ce nu a fost vindecat de la sine. Dar și cum poți să înveți să trăiești cât mai aproape de tine. Să te iubești așa cum ai fi avut nevoie să fii iubit, să te valorizezi așa cum ai fi avut nevoie să fii valorizat, să te auzi, să te vezi, să te sprijini așa cum, poate, nu ai fost.

De ce este important să vorbim despre traumă? Pentru că ea se întâmplă fiecăruia dintre noi. Este o realitate. Să ne uitam la ea ca atare. Ea există, se produce în interiorul nostru. Așa cum ne îngrijim trupul și ne ducem, la un moment dat la medic, să rezolvam nu știu ce pete de pe noi, așa ar trebui să ne pansam și rănile din suflet. Dacă nu vorbim despre traumele noastre ele tot lucrează pe ascuns și se agravează. Îmbătrânim prematur, ne îmbolnăvim, pierdem pofta de a trăi, construim relații nesănătoase, dezvoltăm dependențe, ne prelungim o suferință inutilă pe care am putea să o oprim.

Să vă explic altfel.

Știți, într-o dimineață mi-am rupt un os de la picior. E o poveste cât se poate de amuzantă și de penibilă. Am coborât din pat, am vrut să iau rapid telefonul care mă trezea din somn, m-am împiedicat sau m-am lovit de marginea patului. Nici nu mai știu exact cum, dar mi-am rupt un os de la picior. Evident, nu știam că este rupt.

Mă durea, nu mai puteam să calc bine, aveam o întâlnire și am zis că mă duc. Cum, eu sunt puternică, mă descurc cu durerea! M-am îmbrăcat, m-am încălțat și mi-am dat seama că nu pot să merg, că mă doare groaznic. M-am dus la urgență. Nu vă mai povestesc și amuzamentul de acolo, că nu m-a luat nimeni în serios, nu se vedea nimic, piciorul meu era ca nou. Dar mă durea groaznic. Asta știam cu adevărat doar eu. Am zis că mă descurc eu cu puterile mele, am înțeles că de fapt nu pot și că e o durere și o agravare pe care o pot evita și m-am dus la medic.

Cu ruptura din suflet nu e foarte diferit, ca proces. Ca vindecare, e altceva, pentru că te duci la medic când te doare piciorul, puțini acceptă să meargă la medic când îi dor sufletele. Dar te doare. Iți zici că te descurci singur că doar ești puternic, șchiopătezi o vreme. Mai bagi un calmant (alcool, țigări, prieteni, orice iți poate lua atenția de la durere). Și o duci așa și o viață dacă nu ți se sfărâmă sufletul de tot. Nici măcar nu se vede cu adevărat la exterior. Si piciorul meu părea ca nou. Dar se poate trăi și altfel și cu mai mult bine decât schiopătând. Va zic, e nasol rău să conduci cu un os rupt la picior!

E nasol să trăiești o viață cu sufletul rupt!

Articolul De ce este important să vorbim despre traumă? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Este binecunoscut faptul că o parte dintre reacțiile emoționale pe care le avem au asigurat de-a lungul timpului supraviețuirea noastră ca specie.

Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă ele nu ar fi fost arhivate în sistemul nostru nervos și activate în situații specifice. Psihologul Daniel Goleman, cunoscut în special pentru cercetările sale privind inteligenţa emoţională, recunoaște ca emoții fundamentale: furia, tristețea, frica, bucuria, iubirea, supriza, dezgustul și rușinea.

Psihologul Robert Plutchik consideră, de asemenea, ca există 8 emoţii fundamentale. La acestea adaugă şi 8 emoţii complexe, formate din câte două emoţii fundamentale. Această clasificare poartă numele de „Cercul emoţiilor”. După Plutchik emoţiile fundamentale sunt bucurie, încredere, frică, surpiză, tristețe, dezgust, mânie, anticipație. Cele complexe sunt: optimism, dragoste, supunere, înfiorare, dezaprobare, remuşcare, dispreţ şi agresivitate.

Opiniile specialiștilor privind clasificarea emoțiior sunt diferite. Majoritatea lor sunt însă de acord cu privire la existența emoțiilor fundamentale, ca reacții evidente, tipice la lumea exterioară, și a celor care sunt nuanțate din acestea, mai puțin evidente, sub forma unui set complex de reacții mult mai greu de identificat, de acceptat și de rezolvat.

Mecanismul de producere al emoției poate fi observat prin:

• Modificări la nivelul corpului, organice, fiziologice
• Comportamente specifice
• Trăiri afective din punct de vedere psihic

Având în minte acești indicatori, putem cu ușurință să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi.  Care este de fapt scopul emoțiilor noastre de bază, adică atunci când experimentăm:

FURIA (MÂNIA):

Scopul furiei este să ne ajute să luptăm împotriva oricărei ameninţări asupra integrităţii persoanei noastre. Ne simțim expuși și atunci îi avertizăm pe ceilalți că suntem pregătiți să ripostăm. Că nu îi vom lăsa să profite de noi.

FRICA:

Scopul fricii este de a ne proteja integritatea în fața amenințării pe care o percepem.

BUCURIA:

Scopul bucuriei este de a ne odihni, la modul general, corpul și de a crea dispoziția de a face diferite lucruri, având focus pe scopuri variate.

IUBIREA:

Scopul iubirii este de a favoriza cooperarea.

SURPRIZA:

Scopul surprizei este să ne ajute să înțelegem mai ușor și clar ce se întâmplă, în vederea realizării celei mai bune acțiuni pentru noi.

DEZGUST:

Scopul dezgustului este de a ne proteja de factori care ne pot afecta integritatea.

TRISTEȚEA:

Scopul tristeții este de a-ți permite să te adaptezi atunci când ai suferit o pierdere, să-ți dea un timp de gândire și în care să îți plângi pierderea, te ajută să-ți economisești energia investită acum în evaluarea situației. Totodată, reprezintă un mijloc prin care comunicăm celorlalți că avem nevoie de sprijinul lor.

RUȘINEA:

Scopul rușinii este de a ne ajuta să ne adaptăm comportamentul individual și colectiv la normele din comunitate.

Sursă poza: Annie Spratt @ Unsplash

* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Care este de fapt scopul emoțiilor noastre de bază? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu nu cred în depresie sezonieră. Cred în oameni meteodependeti, dar depresia este altceva.

Vremea închisă, rece, ploioasă, mohorâtă e un factor de agravare a depresiilor, mai ales din cauza faptului că oamenii stau foarte mult în casă și se izolează social. Da, vreme poate influența stările noastre emoționale, dar nu creează depresie.

Adesea confundăm depresia cu înrăutățirea temporară a stării de spirit. Conform ultimelor cercetări, aproape 90 la sută din oamenii meteodependenți comit această încurcătură. Mai ales că majoritatea oamenilor reacționează la sezonul rece printr-o stare apatică, iar la sezonul cald printr-o stare mai plină de vitalitate.

Ce este de fapt depresia am povestit într-un alt articol. Depresia se identifică prin prezența a 2 simptome majore și 4 minore, pentru o perioadă de cel puțin 2 săptămâni consecutive:

• tristețe profundă
• pierderea plăcerii și a interesului pentru activități care înainte îți făceau plăcere
• lipsă de poftă de mâncare sau apetit sever
• pierderi semnificative în greutate sau creștere în greutate
• incapacitate de a dormi sau somnolență excesivă
• agitație psihomotorie sau întârziere
• scăderea capacității de concentrare și de procesare a informațiilor
• sentimente de lipsă de valoare sau vinovăție excesivă
• gânduri recurente de moarte sau suicid

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Există depresie sezonieră? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Din punct de vedere neurologic, studiile arată că nucleul amigdalian este specializat în treburile emoționale. Rolul lui este de gardian emoțional. Activarea lui fiind responsabilă de toate acele situații în care reacțiile emoționale le copleșesc pe cele raționale. El se confruntă cu toate împrejurările, toate percepțiile și este gata să transmită la nevoie semnale de urgență. Pregătește întregul corp pentru răspunsul pe care îl găsește potrivit contextului.

De ce este important ca noi să înțelegem arhitectura emoțională a creierului?

Pentru că asta ne poate oferi o nouă perspectivă privind situațiile în care ceea ce simțim copleșește partea rațională. Iar noi reacționăm total diferit față de modul în care ne-am aștepta sau dori. De fiecare dată când trăim o emoție puternică, nucleul amigdalian este stimulat pe măsură. Iar aceste momente vor fi stocate în memoria emoțională. Cu cât stimularea este mai puternică, cu atât amintirea va fi mai puternică și de durată mai mare. Cu siguranță și voi aveți amintiri în care ați trăit emoții puternice și pe care le povestiți cu ușurință și claritate.

”Asta îmi amintește de groaza pe care am simțit-o când am dat bacalaureatul la matematică. Și în ziua de azi, când trec prin perioade stresante, visez noaptea că dau bac-ul la mate. Mai mult de atât, fiind obișnuită să mă analizez permanent și descopăr în interiorul meu, reacții emoționale care nu țin atât de mult de situația prezentă trăită. Țin de una mult mai veche, repetată și imprimantă în mine.”

De fiecare dată când va apărea în viața voastră o situație similară cu una din trecut, nucleul amigdalian se va activa.

Va pregăti corpul pentru confruntarea cu situația respectivă, așa cum a fost ea memorată. Aceasta este adesea și sursa unor reacții nepotrivite. Așa cum probabilitatea ca situațiile să fie identice este relativ mică.

Cercetările lui LeDoux, specialist în neurologie, susțin că nucleul amigdalian este format in totalitate la nașterea copilului și se maturizează rapid în creierul sugarului. El construiește setul de bază de modele emoționale, utilizate ulterior de adult. Astfel, lecțiile emoționale învățate din interacțiunile cu persoanele care ne îngrijesc în primii ani de viață, sunt acumulate sub o formă neprelucrată, reprezentând tipare fără cuvinte ale vieții noastre emoționale. Ulterior, aceste tipare sunt modelate de experiența noastră de viață și de cultura în care trăim. Desigur, nu trebuie pierdut din vedere faptul că fiecare dintre noi înțelege și interpretează lumea în așa fel în care să îi fie util. Chiar dacă realitatea personală nu este obiectivă absolut. Caracterul neclar al interpretării este numit de psihologul Daniel Goleman ca “greșeală emoțională” sau “traseul stării de urgență“.

Procesarea emoțiilor se realizează de către lobii prefrontali.

Rolul lor este de frânare a impulsurilor generate la nivelul nucleului amigdalian, de analiza reacțiilor și adaptarea lor la realitate. De asemenea, se pare că lobul prefrontal drept este responsabil de emoțiile dureroase (frică, furie), în timp ce lobul prefrontal stâng este implicat în stăpânirea emoțiilor generate la nivelul lobului drept.

Fiecare emoție joacă un rol unic și important pentru noi.

Ele ne pregătesc corpul prin impulsuri ce conduc la fapte, lucru natural și ușor de observat la copii. Într-un fel reacționăm când ne înfuriem și în altul atunci când suntem fericiți.

Studiile arată că un IQ peste medie nu reprezintă o garanție a unui succes profesional și personal, pentru aceasta fiind necesară și o bună funcționare a lobilor prefrontali în raport cu impulsurile primite. Adică o bună stăpânire a vieții emoționale. Dr. Antonio Damasio, neurolog al Colegiului de Medicină din Universitatea Iowa, descrie în lucrările sale cum emoțiile sunt implicate în luarea deciziilor tocmai prin circuitul prefrontal-amigdal. Pierderea contactului cu învățăturile de tip emoțional pot aduce persoane cu o capacitate cognitivă împresionantă în situația de a lua hotărâri total nepotrivite pentru ele. Sau mai mult, de a avea dificultăți în luarea unor decizii extrem de simple.

Concluzia lui a fost că emoțiile sunt absolut necesare pentru a lua decizii raționale potrivite. Felul cum reușim în viață este determinat de echilibrul pe care fiecare îl stabilește între inteligența rațională și cea emoțională. Cele două părți ale minții umane!    

Sursă poza: Ramin Talebi @ Unsplash

* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cele două părți ale minții umane – și modul în care lucrează una cu cealaltă depinde succesul nostru apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Ca nivel de pregătite un psihoterapeut trece prin acest proces:

– studii universitare – psihologie (minim 5 ani)
– formare profesională – psihologie (minim 2 ani)
– experiența psihoterapiei proprii (da, pentru un psihoterapeut este obligatorie terapia)
– practică deliberată
– supervizare (minim 2 ani în care terapeutul discută cazurile cu un expert pentru a-și dezvolta abilitățile necesare pentru o bună intervenție)
– intervizare (grup de terapeuți din aceeași categorie în care își împărtășesc experiențele de lucru)
– formare continuă (pentru rafinarea abilităților)

Psihoterapeutul este parțial:

– figură parentală – simbolistic este părintele de la care aștepți acceptarea necondiționată.
– educator – îți oferă informații.
– antrenor (coach) – îți dezvoltă capacitatea de autoreflexie (psihicul se uită la el însuși și se restructurează pe măsură ce se uită)
– evaluator – îți evaluează parcursul și dezvoltarea.
– model – decurge în mod natural din figura parentală. Clientul se uită la psihoterapeut, evaluează și preia.
– mentor – cumva spre finalul terapiei devine și acea figură care te sprijină în luarea deciziilor. Nu toți clienții ajung aici. Mulți se opresc la educator sau model. Educatorul oferă informația, mentorul îți oferă o viziune, te ajută să îți creezi calea ta specifică.

– MOAȘĂ. Ooo, da, psihoterapeutul este ”moașă”. Te ajută, te susține să te naști din nou. Nu te scapă de durerile nașterii, dar le face mai suportabile. Te întoarce, te ține de cap un pic, face procesul mai confortabil, mai fluid. Nu folosește forceps. Când zici că o să mori de durere, îți arată că mai e doar puțin. E parte dintr-un proces care se întâmplă în mod natural în tine, oricât de dureros ar fi. Iar la final, se bucură cu tine de ceea ce ești, în cea mai pură și definită și integrată formă a ta.

Informațiile sunt sintetizate în cadrul formării complementare pe care am urmat-o în psihoterapia integrativă a traumei (formarea este condusă de psiholog doctor Diana Vasile).

Articolul Ce este de fapt un psihoterapeut? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.