Program online pentru adulți care cresc sau însoțesc copii – acasă, în cabinet sau în școală.

Pentru ca un copil să își dezvolte reziliența, are nevoie de un părinte care să fie prezent și rezilient. Să își poată regla emoțiile, să rămână conectat la realitate și la copil chiar și în momentele dificile … și mai ales atunci. Este exact ca în avion:  mai întâi îți pui tu masca de oxigen, apoi o pui copilului.  Dacă tu nu ai aer, nu poți ajuta pe nimeni.

Am creat acest program cu grijă și cu multă motivație. Pentru că eu cred că prevenția este cea mai valoroasă formă de intervenție. Într-o cultură care se concentrează adesea pe reparare, eu lucrez la o schimbare de perspectivă: în loc să corectăm mai târziu rănile emoționale, putem construi încă de la început o fundație sănătoasă pentru noi și pentru copiii noștri.

Ce înveți în acest program:

Întâlnirea 1 – Reziliență și reglare emoțională la părinte

• Cum funcționează reglarea emoțională la adult
• Cum construim reziliența în viața de zi cu zi
• Exerciții practice și un plan personal de auto-susținere

Întâlnirea 2 – Reziliență și coreglare la copil

• Ce este coreglarea și de ce este vitală în copilărie
• Cum susținem dezvoltarea emoțională și stima de sine
• Exercițiu ghidat și plan de sprijin pentru copil

Pentru cine este acest program

Părinți și tutori care își doresc să:

• își înțeleagă emoțiile și reacțiile
• dezvolte reziliență și capacitate de autoreglare
• fie mai conectați și mai blânzi cu ei înșiși și cu copilul
• dezvolte un mediu emoțional sigur acasă
• crească un copil echilibrat, cu încredere și reziliență

Specialiști în sănătate mentală și educație care vor să:

• își extindă perspectivele în lucrul cu părinții și copiii
• integreze noțiuni de co-reglare și reziliență în practica lor
• aducă instrumente practice în comunitatea lor educațională

Detalii organizatorice

Unde? Online, platforma Zoom. Veți primi link-ul după achitarea taxei de participare.

Când? Întâlnire 1 – Miercuri, 19 noiembrie 2025, orele 18:00-20:00

             Întâlnire 2 – Miercuri, 26 noiembrie 2025, orele 18:00-20:00

Cost? 250 lei /persoană/ 2 intalniri. Locuri limitate.

Cum te poți înscrie?

Înscrierea se face accesând formularul acesta https://forms.gle/PQMH62F8WNigGPLw6 . După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată și locul va fi garantat doar după plata taxei prin virament bancar. 

Dacă aveți întrebări suplimentare îmi puteți scrie la adresa de e-mail: buja.cristina@yahoo.com 

Despre mine

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am peste 14 ani de experiență în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în ONG-uri, și sunt colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT).

Misiunea mea este să sprijin părinții și specialiștii în a crea relații sănătoase cu copiii, bazate pe siguranță emoțională, reziliență și blândețe. Cred profund în puterea prevenției, pentru că prevenția este cea mai valoroasă formă de intervenție.

Cred cu toată inima că, atunci când un copil este văzut, înțeles și susținut, lumea lui se poate transforma. Și atunci când părintele învață să respire înainte de a răspunde, când își cultivă răbdarea și curiozitatea, copilul învață să-și deschidă aripile.

Articolul Reziliență în familie: de la părinte la copil – program pentru părinți și specialiști apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Ce mi-a plăcut la aceste cărți?

– Sunt realiste. Nu propun rețete perfecte. Din contră, normalizează greșelile, ezitările, regretele și nevoia firească de a învăța din mers.
– Sunt calde, dar ferme. Vocea autoarei e una empatică, dar încurajatoare, cu mult respect față de complexitatea relației părinte–copil.
– Sunt bine ancorate în știință și experiență. Maggie Dent este educator, consilier parental și mamă a patru băieți.
– Abordează și partea emoțională, nu doar comportamentele. Cărțile ne invită să privim dincolo de reacții, spre nevoile emoționale reale ale copiilor noștri.

Glumele cu pârțuri și râsetele zgomotoase – sunt moduri prin care băieții creează conexiune și descarcă tensiunea. Nu sunt lipsă de respect, ci parte din dezvoltarea lor socială.

Joaca cu arme – chiar și când nu au fost expuși la violență, mulți băieți transformă orice obiect într-o „armă”. Este o formă de joc simbolic care explorează puterea și protejarea celor dragi.

Fetele pot părea „prea sensibile” – dar reacțiile lor emoționale intense sunt expresii ale nevoii de siguranță, acceptare și validare. Ele învață cine sunt prin felul în care li se răspunde.

Presiunea să fie „drăguțe și cuminți” – afectează profund încrederea fetelor în propriile limite. Este esențial să le încurajăm să spună „nu” fără vinovăție. 

Ce conțin, concret?

 „Mame pentru băieții noștri”:
– ne ajută să înțelegem universul interior al băieților, vulnerabilitatea lor emoțională, modul diferit în care comunică, învață și procesează lumea;
– oferă instrumente clare pentru a ne conecta, pentru a încuraja exprimarea emoțiilor și pentru a cultiva încrederea;
– ne încurajează să fim o prezență constantă, fără a controla și să oferim iubire necondiționată într-un mod care să îi întărească, nu să îi înmoaie.

„Mame pentru fetele noastre”:
– vorbește despre imaginea de sine, presiunea socială, relația cu propriul corp, perfecționismul și anxietatea, toate frecvent întâlnite la fete;
– ne încurajează să cultivăm încrederea, autenticitatea, și o relație în care fiica noastră simte că poate vorbi despre orice, fără teamă de judecată;
– abordează și teme sensibile, precum dinamica socială dintre fete, competiția, gelozia sau relațiile de prietenie și iubire. 

Cui le recomand?

– Mamelor care simt că vor să înțeleagă mai bine lumea interioară a băiatului sau fetei lor.
– Mamelor care vor să rămână aproape emoțional, chiar și în perioade mai dificile (precum adolescența).
– Mamelor care își doresc o relație profundă, dar sănătoasă, bazată pe respect reciproc și deschidere.
– Oricărui părinte care simte că are nevoie de un reper blând, dar clar, într-un rol care vine fără manual.
– Oricărui adult care lucrează în mod direct cu copiii – educatori, profesori, asistenți sociali, psihologi etc 

Ce mi-a rămas în suflet după lectură?

Că nu trebuie să fim mame perfecte. Ci mame prezente, disponibile emoțional, care ascultă mai mult decât corectează, care întreabă înainte de a trage concluzii și care aleg apropierea, nu perfecțiunea.

Că relația cu copilul nostru este o călătorie – uneori lină, alteori anevoioasă – dar întotdeauna valoroasă. 

În cabinet…

Am recomandat aceste cărți mamelor care simțeau că pierd legătura cu copilul lor sau care voiau să îmbunătățească modul în care comunică, în special în preadolescență și adolescență. Ele pot fi un punct de sprijin, o oglindă, o încurajare. De multe ori, chiar și o formă de alinare.

Maggie Dent reușește, în aceste două cărți, „Mame pentru băieții noștri” și ”Mame pentru fetele noastre”, să ne aducă aminte că influența mamei este profundă, chiar și atunci când pare invizibilă. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce simte copilul tău, cum poți fi aproape de el în momentele grele și cum să cultivi o relație care durează în timp, îți recomand cu căldură aceste cărți.

Articolul ”Mame pentru băieții noștri” și ”Mame pentru fetele noastre„ apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

„Când o mamă își ține în brațe nou-născutul și zâmbește și gângurește, toate semnalele senzoriale primare – informațiile vizuale din zâmbetul mamei, informațiile auditive din gângurit, semnalele olfactive din mirosul mamei și informația tactilă care provine din căldura și presiunea atingerii mamei – se transformă în tipare de activitate neuronală care se duc în creierul bebelușului și efectiv stimulează părțile din creier care corespund părților cerebrale pe care mama le folosește ca să zâmbească, ca să gângurească, ca să legene și așa mai departe. Creierul copilului este format de stimularea repetitivă, ca un tipar al interacțiunilor care provin de la mamă.”

O lectură indispensabilă pentru toți cei interesați de sănătatea mentală și bunăstarea copiilor.

„Noi, cei care lucrăm cu copiii problematici, trebuie să fim foarte atenți la preconcepțiile legate de o situație; „adolescentul problematic” din punctul de vedere al unei persoane ar putea fi „victima abuzului sexual” al altei persoane, iar eticheta pe care o primește un copil determină deseori modul în care este tratat. Un copil considerat obraznic va fi tratat diferit de unul considerat furios. Iar comportamentele ambilor vor fi văzute într-o lumină foarte diferită, în funcție de cum îl percepe medicul pe fiecare. Fie ca pe o victimă, fie ca pe un agresor. Mai mult, în funcție de cum vede cineva lucrurile, exact același comportament poate fi catalogat ca o fugă de acasă sau ca o mișcare spre căutarea unei forme de ajutor. Perspectiva va influența profund deciziile legate de ce se va face pentru copil și ce consecințe va suporta el.”

Cartea este structurată în capitole ce descriu cazuri concrete.

Fiecare poveste este o mărturie a rezilienței umane, dar și a fragilității copiilor. Titlul provine dintr-o situație specifică. Autorul a lucrat cu un băiat care a fost tratat ca un câine de către cel în grija căruia a ajuns. Este o poveste care subliniează dintr-un anumit punct de vedere, modul în care sunt/au fost ”văzuți” copiii. Și mă refer aici la mitul conform căruia copiii ar fi mai rezistenți decât adulții în fața traumelor.

Timp de decenii, s-a crezut că cei mici „vor uita” sau „se vor adapta” mai ușor în situații dificile. Atenția era adesea concentrată asupra adulților, lăsând copiii în plan secundar. Această percepție greșită a dus la neglijarea profundelor efecte pe care traumele le pot avea asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor. Bruce Perry arată însă că, dimpotrivă, creierele în dezvoltare ale celor mici sunt mult mai vulnerabile. Astfel neglijarea nevoilor emoționale poate avea consecințe grave pe termen lung.

„Contează în mod special o anumită serie de factori care sunt influențați genetic. Temperamentul, care este afectat de genetică și de mediul intrauterin (influențat la rândul lui de ritmul cardiac al mamei, de nutriție, de nivelurile de hormoni și de medicamente) este unul dintre ei. Așa cum am observat anterior, copiii ale căror sisteme de reacție la stres sunt bine reglate în mod natural încă de la naștere sunt bebeluși mai ușor de crescut. Prin urmare părinții lor sunt mai puțin predispuși la frustrare din cauza lor și la abuzuri ori neglijență.”

Ce face cartea aceasta specială?

Unul dintre aspectele care fac cartea remarcabilă este modul în care Bruce Perry reușește să explice concepte complexe de neurobiologie. Scrie despre plasticitatea creierului sau stresul toxic, integrând perfect aceste idei în povești reale, profund emoționante. Emoția nu este separată de știință. Ea face parte din înțelegerea modului în care funcționează creierul uman, mai ales atunci când e supus traumei. Stilul său de scriere este empatic și accesibil, fără a pierde din claritatea informației științifice. Asta face cartea ușor de înțeles chiar și pentru cei fără o pregătire în psihologie.

„Faptul că un creier se dezvoltă secvențial – și atât de rapid în primii ani de viață – explică de ce copiii extrem de mici sunt expuși riscului atât de mare de a suferi efecte de durată în urma traumei: creierul lor este încă în plină dezvoltare. Din păcate, aceeași plasticitate miraculoasă care îi permite unui creier tânăr să învețe rapid ce sunt iubirea și limbajul îl face să fie și foarte sensibil la experiențele negative. Exact așa cum feții sunt vulnerabili în special la anumite toxine – în funcție de trimestrul sarcinii când sunt expuși la ele –, la fel și copiii sunt vulnerabili la efectele de durată ale traumei în funcție de momentul în care aceasta se petrece. Ca urmare, pot să apară simptome diferite în urma traumei în funcție de etapa de dezvoltare în care a fost experimentată trauma.”

Trauma modifică atât structura, cât și funcționarea creierului.

„Și odată cu frica prelungită pot să se producă schimbări cronice sau aproape permanente în creier. Modificările cerebrale care rezultă din frica permanentă, în special în primii ani de viață, pot provoca o schimbare de durată în comportament. Copilul devenind mai impulsiv, mai agresiv, mai puțin rațional și mai puțin înțelegător în interacțiunea cu lumea.

Acest lucru se datorează faptului că sistemele din creier se schimbă într-un mod „dependent de utilizare”. Exact ca un mușchi, cu cât un sistem din creier, precum rețeaua neuronală de răspuns la stres, este mai antrenat, cu atât mai mult se schimbă și cu atât mai mult există riscul [instalării] unei funcționări defectuoase. În același timp, cu cât sunt mai puțin folosite, cu atât mai mici și mai slabe devin zonele cortexului care de obicei controlează și gestionează stresul.”

Relevanța pentru părinți, educatori și profesioniști în sănătate mentală. 

Bruce Perry ne arată cum traumele din copilărie pot avea consecințe pe termen lung. Și cum intervențiile corecte, bazate pe înțelegerea dezvoltării creierului, pot ajuta copiii să se vindece și să își recâștige potențialul. Cartea este esențială nu doar pentru părinți și educatori, dar și pentru oricine lucrează cu copii, oferindu-le o viziune despre cât de important este sprijinul și iubirea în viețile celor mici.

„Cu toate că utilizarea drogurilor de către adolescenți este deseori catalogată ca simplu hedonism sau rebeliune, de fapt, tinerii care sunt cei mai expuși riscului unor probleme îndelungate cu drogurile sunt cei ca Amber, ale căror sisteme de reacție la stres au suferit o lovitură timpurie și de durată. Cercetările realizate asupra dependenților de droguri și a alcoolicilor au descoperit existența unui număr extrem de mare de evenimente traumatice suferite în primii ani de viață ai oamenilor care au ajuns dependenți, comparativ cu cei care nu au suferit de dependențe.„

Despre rezilineță și capacitatea remarcabilă a psihicului de a se adapta și vindeca …

Deși cartea explorează subiecte extrem de dureroase, Bruce Perry reușește să sublinieze constant reziliența extraordinară a copiilor. Și capacitatea remarcabilă a psihicului de a se adapta și vindeca, chiar și în fața celor mai grele circumstanțe. Această perspectivă a recuperării este inclusă în fiecare capitol. Bruce Perry subliniază că niciun copil nu este „stricat” sau „pierdut” definitiv. Prin îngrijire și înțelegere adecvată, majoritatea pot să-și depășească traumele și să ducă vieți împlinite.

Această capacitate de recuperare nu poate fi activată însă în izolare. Este esențial sprijinului pe care copiii îl primesc din partea adulților. Fie că vorbim despre părinți, profesori, terapeuți sau comunitate, este esențial ca cei mici să aibă un sistem de suport care să le ofere siguranță, încredere și resursele emoționale necesare pentru a depăși traumele. Iubirea, înțelegerea și răbdarea joacă un rol vital în procesul de vindecare. La fel și joaca și conectarea bună cu părinții. Fără aceste elemente, potențialul lor de a se adapta și de a se vindeca rămâne adesea neexploatat.

„Din fericire, spirala virtuții se autoamplifică și are efect de cascadă exact la fel ca spirala violenței. De exemplu, un cuvânt de laudă la momentul potrivit poate face ca un copil cu un interes moderat față de artă să devină pasionat de domeniu. Interesul poate deveni și mai profund, făcându-l pe copil să dezvolte abilități mai importante, să primească mai multe laude și, în cele din urmă, să construiască în creierul lui geniul artistic acolo unde la un moment dat ar fi putut să existe doar un potențial modest. Câteva cercetări recente accentuează puterea acestui efect în domeniul sportiv.”

A fi alături de copii, oferindu-le atenție și sprijin constant, poate face diferența între o viață marcată de durere și una în care ei reușesc să își construiască o viață bună pentru ei.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Băiatul care a fost crescut ca un câine” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Autoarea încurajează părinții să privească divorțul nu ca pe un eșec, ci ca pe o oportunitate de a redefini prioritățile, punând accent pe bunăstarea copiilor și pe construirea unui viitor echilibrat pentru întreaga familie.

Isolina Ricci PhD, oferă o perspectivă empatică și bine documentată, ajutând familiile să-și regăsească echilibrul și să construiască relații sănătoase după divorț. Aceste cărți sunt esențiale pentru orice părinte care dorește să asigure o adaptare lină și echilibrată pentru copii, în urma unei separări. De asemenea, ele reprezintă un ghid post-divorț și pentru specialiștii din domeniul sănătății mintale. Ele oferă o înțelegere a dinamicii familiale în caz de separare și a nevoilor tuturor membrilor familie.

„Acasă la mama, acasă la tata” – Ghidul complet pentru părinții despărțiți, divorțați sau recăsătoriți care își doresc să construiască două case primitoare pentru copilul lor.

Este un ghid post-divorț pentru părinți. Sunt abordate subiecte sensibile precum comunicarea eficientă cu fostul partener, gestionarea conflictelor și menținerea unei atmosfere de colaborare. Conține un capitol dedicat și detaliilor juridice. Sunt incluse strategii practice și sugestii bazate pe cercetări. Un accent deosebit este pus pe nevoile emoționale ale copiilor și pe modul în care părinții pot lucra împreună, chiar și după separare, pentru a asigura că cei mici se simt iubiți și protejați. Focusul este pe soluții de a crea un mediu stabil și sănătos pentru copii, chiar și atunci când aceștia trebuie să trăiască în două case separate.

Un aspect deosebit de valoros al acestei cărți este abordarea echilibrată și practică, oferită de autoare. Ea recunoaște dificultățile inerente ale divorțului și propune soluții concrete pentru a reduce impactul negativ asupra copiilor și părinților. Foarte important, subliniază esența co-parentalității în menținerea unui mediu sănătos pentru copii.

„Acasă la mami, acasă la tati – cartea copiilor” – Cum să te simți acasă într-un cămin sau în două

Această carte este concepută pentru copiii de toate vârstele. Îi ajută să înțeleagă și să se adapteze la schimbările din viața lor familială. Printr-o poveste simplă și ilustrații prietenoase, Isolina Ricci le explică copiilor că, deși părinții nu mai locuiesc împreună, rămân o familie iubitoare. Cartea conține mesaje pozitive care oferă asigurare și confort. Este un instrument util și pentru părinți. Vă ajută să înțelegeți lumea emoțională a copiilor. Vă recomand să o citiți înainte de a o oferi copiilor. Dacă aveți copii mici, puteți să le citiți voi cartea.

Mi-a plăcut modul în care autoarea le transmite copiilor că e normal să aibă sentimente mixte legate de divorț. De asemenea, subliniază importanța exprimării emoțiilor. Copiii sunt încurajați să discute deschis cu părinții despre ce simt și gândesc. Sunt incluse exerciții și tehnici simple pentru a-i ajuta să gestioneze emoțiile și să-și exprime gândurile. Astfel, copiii primesc un exemplu practic despre cum să facă față schimbărilor.

Dacă drumul de reconstrucție a noii vieți devine prea greu, căutați sprijin profesional. Terapia poate oferi un cadru sigur pentru exprimarea emoțiilor și pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de adaptare. Puteți primi ghidaj în procesul de co-parentalitate, pentru a mențineți un mediu sănătos și stabil pentru copii.

Articolul Ghid post-divorț – „Acasă la mama, acasă la tata” și „Acasă la mami, acasă la tati – cartea copiilor” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

”Copilăria primară este caracterizată de un creier imatur și de o perioadă lungă de neajutorare și dependență, ceea ce îi face pe bebeluși foarte vulnerabil la traume. Aceștia sunt ușor de speriat, confuzi și traumatizați de evenimente înfricoșătoare, durere fizică, schimbări bruște, zgomote puternice, separarea de părinți și nesatisfacerea nevoilor. Pentru a supraviețui și a se dezvolta, ei trebuie să se bazeze pe capacitatea părinților de a le satisface nevoile de protecție, căldură, hrană și sprijin emoțional.”

Prin combinarea tehnicilor bazate pe cercetare și a exemplelor din viața reală, Aletha Solter scrie cum să:

• Construim un mediu sigur și protector pentru copiii noștri.
• Dezvoltăm relații puternice și de încredere cu aceștia.
• Îmbunătățim abilitățile de adaptare.

”Copiii tind în mod natural către sănătatea emoțională, știu cum să se vindece și vor face acest lucru spontan când se simt în siguranță. Copiii caută în permanență oportunități de a se vindeca de traume, iar părinții pot juca un rol important prin recunoașterea și încurajarea încercărilor lor de a face acest lucru.”

”Condiții de bază pentru vindecarea de traume a copiilor: să simtă o siguranță emoțională și să se simtă conectați, să reviziteze trauma într un fel sau altul, să reacționeze prin mecanismele biologice naturale de vindecare”

Citind această carte, veți descoperi:

• Informații de bază despre studii în domeniul traumelor din copilărie, dar și scurte studii de caz.
• Impactul traumei asupra copiilor și principiile fundamentale ale vindecării.
• Abilități practice pentru a vă ajuta copiii să se recupereze.
• Activități simple și eficiente bazate pe joc, care facilitează conectarea cu copiii.
• Interpretarea comportamentelor cauzate de traumă și soluții eficiente fără a recurge la pedepse, recompense sau agresiune.
• Modul în care etapele de dezvoltare ale copiilor influențează reacția lor la traume și cele mai eficiente tehnici pentru fiecare vârstă.

Cartea „Ajută-ți copilul să se vindece de traumă” oferă părinților ghidajul necesar pentru a sprijini copiii în depășirea experiențelor traumatice. Înțelegând copilul și aplicând metodele prezentate, veți putea crea un mediu sigur și susținător pentru copilul vostru, ajutându-l să se recupereze și să se dezvolte sănătos.

Cu toate acestea, este important să rețineți că unele traume pot necesita intervenția unui specialist. Nu ezitați să căutați ajutor profesionist dacă simțiți că este necesar. Sprijinul unui psihoterapeut specializat în traumele copiilor poate face o diferență semnificativă în procesul de vindecare. De asemenea, este esențial ca și voi, ca părinți, să vă îngrijiți de sănătatea voastră. Terapie proprie vă poate oferi instrumentele și sprijinul necesar pentru a gestiona stresul și emoțiile. Astfel deveniți un model pozitiv pentru copiii voștri. Și puteți cu adevărat să fiți acolo pentru ei.

Articolul „Ajută-ți copilul să se vindece de traumă” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Știu că nu este ușor să jonglăm cu toate și că trăim vremuri în care avem și mai multe posibilități, și mai multă informație, dar și mai mult stres, tocmai pentru că dinamica societății în care trăim azi, este pe foarte repede înainte. Dar timpul nu s-a schimbat. Tot 24 de ore are o zi. Sunt multe detalii mici și mari care contribuie la stresul vieții de zi cu zi. Și este important să le cunoaștem, tocmai pentru a preveni ce putem și a regla ce nu putem să evităm. 

Sunt câteva modalități eficiente de reducere a stresului când ești părinte:

– Să ne amintim că este un copil, nu un adult în miniatură. Este o regulă de aur! Multe momente grele, și multe griji, și multă presiune pusă pe copii, pot fi evitate atunci când ne raportăm la copilul nostru conform vârstei pe care o are.

– Să înțelegem că este un om separat de noi, cu propriile dorințe, gânduri, preferințe. Fiecare copil este un individ unic, cu propria sa personalitate, dorințe, gânduri și preferințe. Este important să îi tratăm ca pe niște ființe separate și să le respectăm autonomia și identitatea.

– Să știm că alături de copilul nostru creștem și noi ca părinți. Învățăm practicând.

Creșterea unui copil este un proces continuu de învățare și dezvoltare, nu doar pentru copil, ci și pentru părinți. 

– În relaționare cu copiii să ne permitem să simțim ce simțim … și vinovăția, frustrarea, furia, tristețea. Pe toate le simțim cu un motiv de protecție și creștere. Și să rămânem atenți să ne controlăm vorbele și comportamentul atunci când furia ne invadează.

– Să avem oamenii noștri apropiați cu care să împărtășim ce simțim și ce gândim. Când vorbim despre ce simțim cu cineva care este acolo pentru noi, ne ajută la a ne regla emoțional. 

– Să adaptăm informațiile din jur, de la alții, din cărți, la noi înșine și la copiii noștri. Nu există o rețetă general valabilă! Este esențial să rămânem flexibili și deschiși și să ne adaptăm strategiile și metodele în funcție de nevoile și cerințele individuale ale copiilor noștri.

– Planificarea și organizarea activităților zilnice pot reduce stresul legat de gestionarea timpului și a sarcinilor. Să împărțim sarcinile cu partenera/partenerul, sau cu un alt membru al familiei (adult), sau cu o prietenă/un prieten ne ajută să conservăm din energie și să putem să fim cu adevărat prezenți când interacționăm cu copilul/copiii. 

– Setarea priorităților este absolut necesară! Fii conștient de ceea ce este cu adevărat important. Acordă prioritate activităților și relațiilor care contează cu adevărat pentru tine și familia ta.

– Să ne oferim grija și empatia pe care o oferim și copiilor noștri. Binele nostru înseamnă și binele copiilor noștri.

– Să ne oferim zilnic timp pentru noi. Știu, poate fi provocator să găsim acest timp, dar chiar și 15-30 de minute pe zi dedicate activităților care îți plac, cum ar fi cititul, meditația, sportul sau plimbările, pot face o mare diferență în gestionarea stresului.

– Să ne preocupăm de sănătatea noastră fizică și psihică pentru a ne bucura de viață, de ei și de viața cu ei. Alimentația echilibrată, somnul adecvat și exercițiile fizice regulate pot îmbunătăți starea generală de sănătate și pot ajuta la gestionarea stresului. 

– Să găsim momente de bucurie în orice mic detaliu. În ciuda provocărilor zilnice, să încercăm să găsim și să apreciem momentele de bucurie și de conexiune cu copiii noștri. 

Organizez un workshop pentru părinții care doresc să înțeleagă mai bine emoțiile lor și ale copiilor și să descopere strategii practice pentru a gestiona mai eficient aceste emoții în familie. Dacă dorești să participii găsești mai multe detalii în acest articol: Workshop ”Atelierul emoțiilor”.

Sursă poza: Jessica Rockowitz @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Modalități eficiente de reducere a stresului când ești părinte apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În primul rând și înainte de toate … pur și simplu, ești părinte. Poziționarea este diferită atunci când ești prieten și atunci când ești părinte. Responsabilitatea la fel. Este important să înțelegem asta. Responsabilitatea unui părinte este complexă și are consistență adultă, ca să spun așa. Cea a unui prieten … e cea a unui copil de 5, 10, 15 ani, cât are fiecare. Cu un prieten poți să stai nopți la rând treaz până la 1 noapte, mâncând chipsuri. Ca părinte ești pur și simplu responsabil să iei decizii în interesul lui pe termen lung, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna pe placul lui. Părinții au un alt rol, acela care implică stabilirea limitelor, ghidajul și asigurarea unui mediu sigur. Prietenia poate aduce riscul de a slăbi aceste limite și de a confunda rolurile.

Poziționarea este diferită atunci când ești prieten și atunci când ești părinte. Ca părinți trebuie să luăm decizii în interesul lor pe termen lung, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna pe placul lor.

În al doilea rând, în mare, prietenii sunt ceva mai apropiați de vârsta și cu interese comune. Mai greu asta când ești părinte. De cele mai multe ori prieteniile se construiesc în baza asemănărilor. Nu e același lucru când ești părinte. Ca părinte este foarte important să accepți cu adevărat copilul așa cum este el, și cu ce este asemănător, și cu ce este diferit, și cu ce îți place, și cu ce nu îți place. Nu îl modelezi după tine, îl modelezi în jurul lui. Dacă tu ești mare microbist, nu pui copilul să se dedice visului tău de a juca fotbal. Sigur, există multe șanse să îi placă fotbalul dacă asta se urmărește în casă. Dar poate o să ceară să cânte la țambal. Nu îl dai mai încolo pentru că nu ți se potrivește, îl susții în unicitatea lui. Cu prietenii, vedeți și voi, sportivi cu sportivi, muzicieni cu muzicieni, psihologi cu psihologi. Nu zic ca 100%, dar zic că în mare, cam așa e. Unul dintre motivele pentru care unele prietenii se mai și încheie. Legătura părinte-copil nu o închei că te apuci să îți găsești un copil care îți seamănă mai mult … .

Ca părinte este foarte important să accepți cu adevărat copilul așa cum este el, și cu ce este asemănător, și cu ce este diferit, și cu ce îți place, și cu ce nu îți place.

În al treilea rând, pentru că este o capcană. Sigur, e minunat ca părinte să te dedici și să construiești o relația apropiată în așa fel încât să vină către tine și cu bucuriile lui, cu iubirile lui, și mai ales cu suferințele și nevoile de sprijin. Asta nu înseamnă să fii cel mai bun prieten. Înseamnă să fi fost prezent cu bine pentru el, de-a lungul vieții lui. Toți copiii crescuți cu iubire se vor duce către părinți. Este pur și simplu o nevoie umană. Cei răniți … vor fugi sau vor trăi dependenți emoțional de părinți, nu în acord cu ei înșiși. Capcana nu vine din a fi acolo pentru copil, vine din a te axa pe a fi un bun prieten si a uita să fii părinte.

Copilul nu are nevoie ca părintele să fie cel mai bun prieten, prieteni își poate face oricâți, părintele e unul singur. Are o mamă, are un tată și mai mulți foarte buni prieteni de-a lungul vieții.

În al patrulea rând, pentru că asta spune ceva despre tine și cum vrei tu să te prezinți în lume. Este nevoia ta, nu a copilului tău! Copilul nu are nevoie ca părintele să fie cel mai bun prieten, prieteni își poate face oricâți, părintele e unul singur. Are o mamă, are un tată și mai mulți foarte buni prieteni de-a lungul vieții. El are nevoie ca părintele să fie acolo, asta fără doar și poate … are nevoie să fie acolo ca părinte. Este important să avem o relație sănătoasă și apropiată cu copiii noștri. Cred că mulți părinți nici nu înțeleg cu adevărat cât de multă nevoie are un copil de o mamă prezentă pentru el și un tată prezent pentru el. Cred că dacă părinții ar știi asta mai profund și mai devreme, multe inimi s-ar îmblânzi și multă iubire ar curge în lume.

Fiți părinți cât mai buni pentru copiii voștri, ca ei să știe cum să își facă prieteni cu adevărat buni pentru ei înșiși.

Sursă poza: Dim Hou @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce nu ar trebui să fim cei mai buni prieteni ai copiilor noștri? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Părinții au o mare influență îm dezvoltarea încrederii în sine a copiilor și adolescenților prin modul în care interacționează cu aceștia, prin modul în care oferă, sau nu, sprijin și afecțiune, prin dezvoltarea autonomiei, prin acordarea de feedback pozitiv și constructiv și încurajarea exprimării emoțiilor și gândurilor.

Încrederea în sine se dezvoltă în mod obișnuit prin următoarele etape:

Experiențe de succes. Dacă avem succes atunci când facem ceva va crește încrederea în abilitățile noastre. Fiecare experiență de succes, indiferent cât de mică este, ne ajută să ne simțim mai siguri pe noi înșine și să avem mai multă încredere în abilitățile noastre. Încă de când suntem bebeluși merge treaba asta, mână în mână cu următorul punct. Când bebelușul încearcă să mânănce singur și nimerește gurița iar mama îl vede și îi spune cu tot sufletul ”Bravo, puiul meu! Ce treabă grozavă ai făcut! Așa, bravo, te descurci minunat!” este o experiență de succes urmată de încurajare și feedback pozitiv.

Încurajare și feedback pozitiv. Atunci când primim încurajare și feedback pozitiv din partea altora, acest lucru poate crește încrederea noastră în sine. Este important să fim atenți la feedback-ul pe care îl primim și pe care îl oferim.

Acceptarea și învățarea din greșeli. Greșelile nu sunt plăcute, dar oferă cele mai mari oportunități de creștere. Dacă suntem capabili să acceptăm că am greșit și să învățăm din asta, putem dezvolta o încredere mai mare în noi înșine.

Este important să ne reamintim și să îi învățăm pe copiii noștri că ”a greși” este o parte naturală a procesului de învățare și că toată lumea experimentează asta de-a lungul vieții.

Învățarea și dezvoltarea abilităților. Procesul de învățare continuă ne asigură dezvoltarea de noi abilități. Iar noile abilități ne pot crește încrederea noastră în sine. Astfel devenim mai capabili să abordăm sarcini mai complexe și să depășim obstacolele care ne apar inevitabil în viață.

Auto-reflecția și auto-observarea. Auto-reflecția și auto-observarea sunt procese prin care o persoană examinează și analizează propriile gânduri, sentimente, comportamente și experiențe. În copilărie, procesele de auto-reflecție și auto-observare pot fi mai simple și mai puțin profunde, deoarece copiii nu au dezvoltate încă abilitățile cognitive și de introspecție necesare pentru a realiza o analiză mai profundă a propriilor lor gânduri și emoții. Pentru asta au nevoie ca părinții să oglindească. Pe măsură ce vor crește vor putea să realizeze și ei acest proces pe cont propriu. Auto-reflecția și auto-observarea ne pot ajuta să ne cunoaștem mai bine și să înțelegem mai bine abilitățile și limitele noastre. Înțelegerea acestor lucruri poate crește încrederea noastră în noi înșine și ne poate ajuta să identificăm zonele în care trebuie să ne dezvoltăm.

Iar când ne încurcăm în acești pași, sau nu avem motivația de a lucra pentru a ne crește pe noi, poate e semn că ceva ne ține blocați în a ne aduce bine. Este un moment bun să căutăm sprijinul unui psihoterapeut care să ne oferă ghidaj și sprijin să ne redescosperim și să ne creștem.

Sursă poza: Alvin Mahmudov @ Unsplash

Articolul Cum se formează încrederea în sine? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Beneficiile participării la acest grup:

Vom asigura un spațiu sigur și confidențial unde vei putea să-ți dai voie să suferi și să trăiești.

Vei avea ocazia să întâlnești alți părinți care trăiesc aceeași experiență și cu care vei putea să-ți împărtășești povestea, să-ți exprimi gândurile și emoțiile.

Vei fi întâmpinat și ascultat cu blândețe, empatie și înțelegere.

Vei fi ghidat să descoperi resurse interne și/sau externe care să te ajute să duci durerea pe care o simți.

Vei fi primit într-un mediu sigur și non-judicativ în care să poți să vorbești despre copilul tău. Vom respecta ritmul fiecăruia.

Vei putea să te conectezi cu alți părinți care au pierdut un copil.

Vei avea oportunitatea de a începe și a continua procesul de vindecare prin împărtășirea propriei povești și ascultarea altor povești.

Vei învață și dezvolta abilități care să te ajute să faci față zilelor mai grele.

Vei putea să descoperi noi idei cu ajutorul cărora să păstrezi copilul prezent atât în inima ta cât și în amintirile tale.

Vei afla despre fazele doliului și despre toate schimbările care vin atunci când copilul nostru pleacă dintre noi (viața de cuplu, creșterea copilului rămas în viață, profesie, relații cu familia extinsă etc).

Cui i se adresează grupul:

Părinților care au pierdut un copil, în orice stadiu al sarcinii, la naștere sau în copilărie. Pierderea ar fi putut fi recentă sau cu mulți ani în urmă. 

Detalii organizatorice:

Unde? Evenimentul se desfășoară cu prezență fizică. Cabinetul este situat în zona Unirii, ușor accesibil de la metrou. Locația exactă va fi comunicată participanților după înscriere.

Când? În fiecare zi de joi, începând cu data de 20 octombrie, intervalul orar 17:00 – 19:00. Ultima întâlnire 22 decembrie. 

Cum? Vor fi 10 întâlniri alocate primului modul de lucru. Vom decide împreună dacă vom continua ulterior întâlnirile. Locuri limitate – maximum 10 participanți. Numărul minim de participanți pentru ca acest grup să funcționeze este 8.

Cost? 160 lei/întâlnire. Este foarte important angajamentul de a participa la acest grup pe toată durata programului. Rezervarea unui loc se face prin plata avansului în valoare de 50%, restul sumei urmând a fi plătită până la a cincea întâlnire. 

Cum te poți înscrie:

Înscrierea se face accesând formularul acesta https://forms.gle/t7Xgd3TnZ9oT2EZd7. Locul va fi garantat doar după plata avansului prin virament bancar. După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată.

Dacă aveți întrebări suplimentare despre acest grup de suport pentru părinți ne puteți scrie la adresele de e-mail: buja.cristina@yahoo.com sau corina.tolea@gmail.com.

Câteva detalii despre noi:

Corina Țolea – Sunt psiholog clinician, psihoteraput specializat în “Psihoterapie sistemica de familie, cuplu și copil” cât și în Psihoterapia integrativa a traumei și terapeut EMDR. Întotdeauna am crezut că ÎMPREUNĂ  este mai ușor și că umăr lângă umăr poate fi mai bine. Și că oricât de greu ar fi, important este să știi și să simți că nu ești singur.

Cristina Buja – Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în ”Psihoterapia integrativă a Traumei” și în ”Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei”. Profesez cu credința că terapia poate fi salvarea când înăuntrul nostru sunt atâtea lupte pe care nu le înțelegem și nici nu știm cum să le potolim. Pentru că știu că toate luptele din noi crează războaie și în afara noastră. 

Am creat și un eveniment online pe care îl puteți distribui pentru a ajunge la câți mai mulți părinți care au nevoie să nu mai fie singuri în durerea lor.

Articolul ”Între două lumi” – Grup de suport pentru părinți care și-au pierdut copilul apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Scopul terapiei este să îți recunoști propriul adevăr pentru a putea să diminuezi sau să elimini o anumită suferință.

Până nu faci asta, nu te uiți sincer la ce ai trăit, cum ai trăit și ce a produs asta în tine, nu ai cum să te vindeci. Scopul terapiei este să înțelegi despre tine azi, ca rezultat a ceea ce ai trăit până acum. Să analizezi trecutul pentru a înțelege prezentul. Și mai mult de atât discuțiile despre copilărie apar în cadrul ședințelor de terapie doar atunci când au legătură cu momentul actual al clientului. Cumva ghidarea spre trecut vine natural atunci când ne dorim să identificăm originea unui simptom, de exemplu un anumit tipar de comportament.

Terapia nu este despre a-ți judeca părinții, este despre a te înțelege pe tine.

Părinții au făcut atât cât au putut ei. Asta știu sigur despre orice părinte, fără să cunosc toate poveștile. La fel de adevărat este că unele acțiuni sau lipsă de acțiuni rănesc. Sigur că un părinte care își bate copilul când face o prostioară, îl bate pentru că se simte neputincios. Și pentru că își pierde controlul și nu știe cum altfel să facă … sau chiar crede că asta îi face bine. Dar asta nu face să fie mai puțin adevărat că un copil care este bătut se simte umilit, rănit, neputincios, furios … furios pe el însuși și pe părinte. Și la fel de adevărat este că ajunge un adult în care rămân înregistrate toate aceste informații.

De fapt, cred că pe mulți oameni această teamă inconștientă îi ține departe de terapie, deși ar avea nevoie de un sprijin. Pentru că o parte din ei știu adevărul a ceea ce au trăit, dar le este greu să pună în cuvinte și să lase să se evapore iluzia pe care și-au creat-o pentru a putea supraviețui … iluzia părinților buni.

Sursă poza: Roman Kraft @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Mituri despre terapie – Terapia înseamnă să îți judeci părinții apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.