Uneori avem tendința de a ne crește copiii în bule de cristal. Și eu o fac uneori cu David. Nu mă grăbesc să îl pun față în față cu duritatea vieții. E adevărat că nici nu vreau să îl cresc cu ochii închiși în această bulă de cristal. Pentru că, nu este totul în viața asta despre banii din portofel, jucăriile la discreție, mâncarea prea multă din frigider și blândețea părinților. Deși, cea din urmă îți creează o reziliență fantastică, un scut cu care treci mult mai ușor prin furtunile vieții. 

Așa că, fiți blânzi și când le vorbiți, și când îi învățați despre lucruri care numai blânde nu sunt.

Eu am profitat mult de norocul de a lucra într-o organizație neguvernamentală. L-am luat pe David de la 2 ani în tabără cu mine. L-am dus și la afterschool-ul social, Centrul Comunitar Generații, vara, în vacanțe, câteva zile, să își facă prieteni și acolo. A jucat șah, a alergat pe terenul de sport, a mâncat la cantină cu copiiii.

I-am povestit despre viețile acestor copii, cenzurat totuși, nu am vrut să îl sperii. Realitatea acestor copii ar putea îndurera și un adult bine ancorat pe pământ. Am mers în tabără cu ei și am primit un băiețel să doarmă în cameră cu noi. Nu pot să vă povestesc cât de mândră am de David când a acceptat, fără sclipire, ca acest copil să stea cu noi. În pat cu noi, că na, locuri limitate. A fost fantastic. I-am povestit despre banii puțini pe care îi au părinții și despre cât de mult îi ajută pachetul cu rechizite și cât îi bucură cadourile de Crăciun. 

Iar am fost mândră pentru el când a venit la noi la birou, de sărbători și a văzut stiva de cadouri frumos împachetate. S-a oprit în fața lor și i-am povestit că vor fi oferite copiilor sărăci din toată țara, a căror părinți nu își permit să le cumpere jucării, haine, dulciuri și alte nebunii de care noi ne bucurăm în fiecare zi. M-a întrebat dacă printre ele sunt și cadouri pentru prietenii lui de la Generații. Bineînțeles că erau! A plecat fericit, deși era un copil de aproape 6 ani, care saliva la orice poate să fie un cadou. Nu a cerut niciunul.

Implicarea copiilor în acțiuni caritabile, care vin în ajutorul celor din jur, îi ajută pe ei să își dezvolte empatia.

Nu scriu aici ca să îl laud pe el, deși da, simt că am de ce. E o minune de copil. Scriu ca să vă explic cât mai clar, cum implicarea copiilor în acțiuni caritabile, care vin în ajutorul celor din jur, îi ajută pe ei să își dezvolte empatia. Devin mai receptivi la mediul din jurul lor, mai atenți la acțiunile lor, mai ancorați și mai mulțumiți în viața lor. Învață despre lume dincolo de propria lor experiență. Tot genul acesta de mod de viață previne bullying-ul sau aderarea la un grup care practică bullying-ul. Învață despre efectul mare al actelor mici adunate la un loc și despre binele pe care îl poate aduce fiecare dintre noi în sufletul semenilor noștri.

Implicarea noastră, a părinților, în acțiuni caritabile va fi cel mai bun exemplu.

Oricum ei ne urmează în orice, să le dăm ceva bun de urmat! Hainele pe care le donăm, banii cu care susținem alți oameni în nevoie, vorba bună pe care o spunem vânzătoarei de la farmacie, voluntariatul pe care îl facem. Până și să strângi hârtiile din curtea blocului este o dovadă de implicare civică și un bun moment să îl înveți multe pe copil, de la ”ce să nu faci” la ”ce poți să faci pentru mediu și implicit pentru tine”.

Cu cât copilul este mai mic când începem discuțiile despre ”a da celor în nevoie” și le oferim exemple despre ”a da”, cu atât va fi mai natural pentru ei, va deveni o practică normală și la vârsta adultă. Cu cât copiii își dezvoltă empatia mai devreme în viața lor, cu atât vor avea abilități empatice mai puternice pe tot parcursul vieții. Vor deveni adulți care se raportează la cei din jur cu respect, înțelegere, bunătate și iubire. Vor deveni copii, părinți, parteneri de cuplu, prieteni, colegi, vecini, șefi empatici și deschiși.

Și lumea are nevoie de ei!

Articolul De ce recomand implicarea copiilor în acțiuni caritabile, încă de la vârste mici apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru unii dintre ei poți fi o salvare. 

Nu că aș vrea prin asta să ridic în slăvi pe cineva. Aș vrea mai degrabă ca asistenții sociali, coordonatorii din ong-uri, pedagogii și voluntarii din centrele de zi sociale, să înțeleagă cu adevărat cât de mult bine pot aduce în sufletul unui copil care acasă nu are exemplul unei familii sănătoase. Să înțeleagă că ei au puterea să le schimbe cursul vieții. Să îi treacă de la posibilitatea destul de mare, de a rămâne și ca adult în același timp de mediu sărăc și abuziv, la a evolua și la a vrea mai mult și mai bun pentru ei.

Șase ani am lucrat la Centrul Comunitar Generații, un centru de tip after school social foarte, foarte fain. Am fost voluntar, asistent social, psiholog și la final coordonatorul centrului. Au crescut sub privirile mele peste o sută de copii și tineri. Unii sunt cu mult, mult mai bine decât erau în copilărie, acasă la ei. Casă de care de multe ori fugeau. Veneau în fiecare zi la centru și ne rugau de fiecare dată să nu îl închidem în vacanțele școlare. Nu o făceam. Pentru unii dintre ei era pur și simplu un refugiu. 

Pentru unii dintre ei poți face diferența. 

Sunt copii cu care am lucrat, acum tineri, studenți sau angajați, cu copii sau cu iubite și logodnici, cu care mă întâlnesc și îmi spun, mai direct, mai indirect, cum s-au uitat la noi, angajații de acolo, ca la niște părinți. Cum spun că noi eram familia în care au crescut. 

Sigur, nu toți vedeau centrul ca pe o casă. Cei care se luptau doar cu sărăcia, nu cu lipsa fizică sau emoțională a unui părinte, nu aveau nevoie ca noi să fim mai mult decât ”prietenii” lor care îi ajutau o vreme. Pentru cei care ”acasă” era o casă goală, cu părinți alcoolici, violenți, sau fugiți pur și simplu pe undeva, o casă unde trăiau cu frică sau ca și cum nici nu ar fi existat, pentru ei, noi făceam diferența. Și de cele mai multe ori, în centrele de zi sociale, vin tocmai acești copii. 

Așa că, te rog să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii defavorizate!

Pentru ei puteți să fiți fix gura aia de aer de care au nevoie când cred că se vor îneca în propriile lor vieți. Fiți voi blânzi, și calmi, și disponibili să îi ascultați. Luptați voi pentru ca ei să rămână în școli, să învețe carte, să rupă cercul ăsta dureros al sărăciei. Luați-i voi în brațe când vă intră pe ușă. Pupați-i voi pe frunte din când în când. Spuneți-le voi că sunt minuni exact așa cum sunt, că îi iubiți, că merită să fie iubiți. Vorbiți-le voi frumos. Fiți voi exemplele pe care nu le-au avut niciodată! 

Articolul De ce ar trebui să îți iei rolul foarte în serios când lucrezi cu copiii din medii dezavantajate  apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Poate pentru cei care au o familie stabilă, un venit de bază, un plan de rezervă, cineva care să le țină plasa de siguranță în cazul în care cad, poate pentru ei aceste proiecte sociale nu sunt mare brânză pe pâine. Dar pentru cei care nu au nimic din toate astea, proiectele sociale sunt, uneori, salvarea din condițiile sărace în care sunt obligați să trăiască.

Conform datelor UNICEF, doar patru din cinci copii termină clasa a VIII-a și doar șapte din zece termină liceul sau școala profesională.

 Pentru acel unul din cinci copii și pentru acei trei din zece, nu a fost nimeni acolo. Așa că, eu sprijin orice inițiativă care ajută copiii și tinerii să rămână în sistemul de învățământ. Pentru că eu știu că educația este salvarea copiilor sărăci! Pentru că eu știu că, deși fiecare copil are dreptul la educație nu înseamnă că o și obține. Iar copiii din familiile foarte sărace, din mediul rural şi din comunitățile rrome, sunt copiii care sunt în cel mai mare risc de a abandona școala sau de a avea rezultate școlare foarte slabe.

Lidl a lansat campania ”1 jucărie #pentruunviitormaibun”.

Potrivit datelor furnizate de INS, 17,5% dintre tinerii români din intervalul de vârstă cuprins între 18 şi 24 de ani renunţă la studii înainte de a termina liceul (preluat din studiului UNICEF, Costul investiției insuficiente în educație). Pentru a-i ajuta, Lidl a lansat campania ”1 jucărie #pentruunviitormaibun” . Astfel, în perioada 11 noiembrie-15 decembrie 2019, pentru fiecare jucărie cumpărată din magazinele sale, Lidl donează 1 leu către UNICEF. Prin această inițiativă Lidl își propune să vină în întâmpinarea a peste 1.000 de adolescenți din medii vulnerabile din județul Bacău. Tinerii au fost identificați de UNICEF pe parcusul anului școlar 2018 – 2019. Dintre aceștia 150 sunt în risc de abandon școlar.

Lidl și UNICEF susțin copiii din comunitățile vulnerabile să își continue studiile la liceu sau școli profesionale.

Parteneriatul dintre Lidl și UNICEF a început în 2017. Aproape 3 ani care au însemnat:

• creșterea numărului de elevi care își continuă studiile la liceu sau în școli profesionale;
• identificarea, pregătirea și consilierea elevilor din mediul rural aflați în risc de abandon școlar;
• susținerea cadrelor didactice în dezvoltarea competențelor necesare care să le permită să vină în sprijinul elevilor;
• cursuri de educație parentală pentru părinții elevilor din grupul țintă;
• 500.000 lei sprijin oferit UNICEF cu ajutorul clienților LIDL.

Vă reamintesc că, pentru fiecare jucărie pe care o cumpărați în perioada 11 noiembrie-15 decembrie 2019 din magazinele Lidl, 1 leu va fi donat către UNICEF, pentru a oferi copiilor din medii defavorizate acces la educație de calitate și șansa unui viitor mai bun.

Articolul Educația este salvarea copiilor săraci! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pe Andreea am avut șansa să o cunosc în urmă cu mulți ani, nici nu îmi vine să îi calculez Eu abia mă formam în domeniul acesta social, ea era clasa a-I-a. Azi este studentă și voluntară în centrul unde altă dată era beneficiar al unui program social. Azi este un exemplu clar, viu și încurajator, că se poate. Că poți să vii de oriunde, să te împiedici de orice și totuși să crești în tine o mână de perle. Cu Andreea am sute de povești și toate au la bază acel zâmbet inconfundabil al ei, o forță internă pe care mi-aș dori să o regăsesc în oricine și o responsabilitate pe care rar am simțit-o în jurul meu. Ea este Andreea, o dovadă că se poate să vezi lumină în viața ta deși ai avut o copilărie dificilă.

Numele meu este Andreea Osman, am 20 de ani și sunt studenta in cadrul Universitatea de Studii Economice din București.

Copilăria mea nu a fost ușoară, a fost o copilărie dificilă.

Părinții mei sunt divorțați și mama mea trăiește acum cu sora mea. Divorțul părinților mei a venit după ce tatăl meu ne-a alungat din casa noastră și ne-a lăsat să trăim pe străzi. El a vrut să lucrez și să susțin bugetul familiei. Eu, în schimb, am vrut să studiez!

În acel moment, mi-am spus: mă simt ca în familie.

Am întâlnit Centrul de Generații la începutul clasei I. Îmi amintesc primii pași în acea cameră luminata, cu multe chipuri zâmbitoare, dansând, cântând dar …. O zonă a acelei încăperi mi-a atras privirea. Pe o canapea stătea o doamnă și două fetițe care îi făceau două codițe împletite, cântând împreună. În acel moment, mi-am spus: mă simt ca în familie. Acolo am fost înconjurată de oameni cu vârste diferite, de la 6 la 75 de ani, unde m-am simțit ca acasă și înca mă simt.

Acum 7 ani la Centrul Generații cu două moțate adorabile

În anii mei de școală, m-am luptat cu matematica și engleza. Mama mea nu a avut timp să mă ajute la temele mele și nu prea știa cum să mă ajute. Am început lecțiile individuale la centru cu o studentă de la Facultatea de Framacie. Ea m-a ajutat până când am absolvit. Am reușit să trec examene pe care nu credeam ca am sa le trec cu o notă mare datorită sprijinului pe care l-am primit pentru temele mele. Nu numai ajutorul la teme a contat ci si oamenii care lucrau. Ei au construit familia în care eu am crescut: dommul Sorin, doamna Cristina, domnul Silviu, doamna Anca și ei sunt doar câțiva. Sunt recunoscător pentru acest ajutor, pentru că a fost momentul în care am învățat cum să muncesc din greu în toate acțiunile mele pentru a reuși.

Vara trecută am luat parte la primul meu EVS–stagiu de voluntariat pentru 2 luni in Turcia, Gaziantep într-un oraș aproape de granița cu Siria.

A fost primul meu proiect pe tema refugiațiilor din Siria și primul contact cu ei. Aici, în Gaziantep, sunt voluntară în GEGED, asociație ce se ocupă cu copiii refugiaților din Siria. M-am atașat foarte repede de ei. E imposibil să nu te atașezi de ei pentru că te copleșesc cu dragostea lor. E adevărat că au nevoie de afecțiune dar și noi, voluntarii avem nevoie de dragostea lor.

M-am întrebat zilele astea oare ce e în mintea unui copil care a văzut războiul?

Oare cum înțelege el toată tragedia asta? Într-o zi când încercam să învăț cuvinte noi în arabă (de la copii), se străduiau să îmi explice un cuvânt imitând sunetul bombardamentelor. Apoi au menționat televiziunea. Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama că se referă la “Știri”. M-am întristat gândindu-mă că pentru ei asta înseamnă (doar) știri. Dar apoi mi-am dat seama că ei nu înțeleg gravitatea situației și e mai bine că nu o înțeleg.

Experiența din Gaziantep m-a făcut să mă gândesc foarte serios la viitor și la modul în care mă pot implica în problema refugiaților.

Consider de datoria mea ca ființă umană să îmi aduc aportul în problema războiului din Siria. Sunt conștientă că nu voi putea să opresc războiul, dar pot să le fiu alături celor care trec prin tragedia asta. Și aici nu mă refer la resurse financiare. Vreau să privesc lucrurile ca și cum ar fi propria mea familie în situația asta. De fapt, chiar ar putea fi.

La urma urmei nimeni nu hotărește unde să se nască sau în ce cultură să crească. Faptul că ți-ai format anumite principii influențat fiind de cultura în care ai crescut nu schimbă ceea ce ești cu adevărat.

Centrul de Tineret Gazikent, activități cu copii din Siria

Centrul comunitar KIZILAY. Făceam desen, activități de artizanat și pictura cu copiii cu vârstă între  4 și 10 ani care veneau la grădiniță.

Cantina Socială din Gazintep

Într-o experiență EVS există un risc foarte mare: în cele mai multe cazuri oamenii care trăiesc astfel de experiențe nu se mai pot întoarce la viața obișnuită pe care o aveau înainte și vor să se implice tot mai mult. Personal, mi-am schimbat mult planurile de viitor și știu că acest proiect EVS este doar un nou început.

Până la urmă totul are un început iar începutul meu a fost când am intrat prima dată pe ușa Centrului Generații și acum vreau să fac ceea ce am vazut în familia mea. Să creez un viitor, un viitor unde nimic nu este imposibil și unde mereu să găsească sprijin!

Articolul Am avut o copilărie dificilă, dar lor le este și mai greu apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Totuși, noi nu locuim cu șobolani.

Am intrat. Mirosul de săpun și odorizant și canalizare a zis tot. Apoi bucătăria aia cu vase pe jos și pereții scorojiți. De undeva tot picura în vase. Tatăl visează să termine să o renoveze într-o zi, când va avea iar serviciu. De curând a rămas șomer. Nici nu pare să fi început cândva renovarea. Poate peretele ăla dărâmat a fost cândva începutul. Un stâlp în mijlocul a ceva ce ar trebui să fie o bucătărie.

În prima cameră nu am voie să intru. Acolo doarme bunica. Bolnavă psihic de foarte mulți ani. Pensie foarte mică, crize, toți vecinii o știu. Apartamentul e al ei.

Găurile din suflet … și le duc și ei cum pot.

În cea de-a doua cameră dorm ei, tatăl și copilul. Mama e decăzută din drepturi. Găurile din casă sunt mereu acoperite să nu mai vină șobolanii. Două paturi, o mobilă îngrămădita cu lucruri, un televizor. Găurile din suflet … și le duc și ei cum pot.

Nevoile și dorințele sunt același ca ale oricărui copil de vârsta lui, că trăiește în aceeași lume și el. Telefon ultima generație, haine de firmă, bani să meargă la Mc, un calculator care să nu mai bâzâie în halul ăsta. Oprește calculatorul. Se face liniște. L-au primit donație, în urmă cu câțiva ani. Bun și ăsta așa gălăgios.

S-a îmbrăcat să meargă la școală. Haine curate, ghiozdan îngrijit, și-a aranjat puțin părul. Geaca … ușor mică, luată anul trecut, dacă tragi un pic de mânecă nu se vede. Tatăl i-a dat câțiva lei să își ia covrigi în drum spre școală.

Acasă nu cheamă pe nimeni.

A ieșit în aceeași lume ca și noi. Când treci pe lângă el pe stradă n-ai zice că are șobolani ca animale de companie. Nici că a dus o copilărie pe care n-aș îndrăzni eu vreodată să o spun. Nici colegii lui nu îi știu suferințele. Acasă nu cheamă pe nimeni.

Am plecat spre birou. Cu piciorul meu în orteză și cârjele în mâini. Era groaznic de frig și nici nu îndrăzneam să mă mai plâng. Am chemat un taxi. Îmi permit un taxi. 

Dincolo de bula noastră de cristal, e o altă lume …  El e doar unul dintre copiii care au nevoie de noi! Sunt atâția copii care au nevoie de noi în fiecare zi a vieții lor!

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Baiatul care are sobolani ca animale de companie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

A fost fantastic! M-am umplut de viață și am deschis ochii.

Știam și eu că lumea adună în ea de toate, de la mașini scumpe cât o casă, la oameni care dorm în dărăpănături de chirpici. De la școli private cu metodologii străine, la sate unde școala e văzută ca o opțiune și părinții negociază cu profesorii prezența la ore. De la brânză cu mucegai, la mucegai pe tavan. Mă opresc aici.

Dar când stai într-un oraș mare, îți duci copilul la grădiniță cu mașina, nu îți lipsește nimic din frigider, copilul are un magazin de jucării în propria casă și tot mai cere și tot mai primește, când poate să aleagă să facă orice activitate vrea, a zburat cu avionul, vede mare și munte în țara lui și în afara ei, când e așa, cam trăiești într-o bulă. Copilul tău face engleză și dicție și sport, dar nu are 5 ani împliniți. Și poate te gândești să îl înveți deja și alfabetul. Copilul trăiește ca un prinț și tu cu el, chiar dacă mașină e de împrumut și plătești chirie pentru ”acasă”. Îți cumperi haine la reducere, dar ai pierdut numărul perechilor de pantofi, apăi, da, trăim într-o bulă. 

Dincolo de bulă sunt …

Copiii care nu au creioane la școală. Școli unde clasa 0 și clasa I și clasa a-III-a stau în aceeași încăpere mică, toți cu o singură învățătoare. Părinții îi țin acasă pentru a avea cine să le pună un pahar cu vin chiar dacă ei vor la școală. Evoluția lor se măsoară în “mâncați-aș doamna te iubesc “ și în trecerea de la “fă” la “fă doamna”. Ei nu joacă “țară, țară vrem ostași” ci “țară, țară dă-mi muștar“. Părinții nu mai trântesc ușa de perete pentru a sări la bătaie că de ce copilul a luat 4. Acum ciocane și … “Doamna, pot să intru să vă întreb ceva?”.

Copiii iubesc școala pentru că îi scoate din familie și mai ales pentru că le dă speranța unei vieți mai bune. Și asta se întâmplă acolo unde sunt oameni cu suflete atât de pline cu iubire, OAMENI ca cei pe care i-am cunoscut eu. Și abia aștept să îl duc și pe David în vizită la centrele unde sunt ei.

Știți cum sunt ei? Își mănâncă prânzul cu copii, le aduc haine și creioane de acasă, îi aud când îi ascultă, îi îmbrățișează, le arată că merită să fie iubiți, că și ei contează.

Avem nevoie de OAMENI! Și putem să facem asta când ieșim din bula noastră de cristal.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Dincolo de bula noastra de cristal e o alta lume! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

De mai bine de 11 ani lucrez cu copiii, adolescenții, familiile lor, vârstnicii și voluntarii din fundația aceasta în care mi-am format profesia pe care o am azi. Am un loc de muncă pe care îl iubesc și care se potrivește ca o mănușă brodată pe sufletul meu. Mai multe detalii despre viața mea de Ong-ist, am povestit pe blogul Andreei Carmen​ Radu.

Sunt ONGist si pur si simplu iubesc ceea ce fac. Este fantastic să ai o profesie care îți place. Să te trezești cu drag dimineața când pleci la muncă. E fantastic să ai un loc de muncă prin care aduci bine în viețile oamenilor care au nevoie să fie cineva lângă ei, să le întinzi o mână.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Sunt ONGist si iubesc ce fac apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Acum 20 de ani, când eu aveam 13 ani, teoriile erau altele. Acum mă uit la fratele meu în plină adolescență și nu fac altceva decât să mă văd pe mine la vârsta lui. Nici nu aveți idee cât semănăm fără să ne curgă prin vene același sânge, doar o iubire comună purtată unul altuia de când avea el 11 zile și aveam amândoi nevoie de Iubire.

De 10 ani lucrez cu oameni aflați în nevoie. Ăsta e jobul meu de zi cu zi. Nu aș putea să renunț la asta.

E parte din viața mea și parte din mine. Uneori uit că e un job și îl tratez ca “acasă”. Nu zic că e bine așa, dar stau acolo, uneori, mai mult decât stau la adevărata casă. Plus că, știți, birourile noastre, sunt, la propriu, într-un apartament. Locul preferat rămâne bucătăria unde ne adunam la împărțit opinii, la mese câmpenești și la strâns farfuriile. Unde ne certăm pe motiv de cine duce gunoiul și cine bagă mașina de spălat vase. E ca o bulă și eu o iau ca atare. Nu e perfectă. Nici măcar familiile nu sunt. Dar e o bulă în care întotdeauna îmi găsesc camarazi pentru a face bine.

Uneori mai ies din bula mea. Ies când mă doare. Ies când bebelușul abandonat pe care îl țin la piept nu este Emma. Când aflu că vârstnicii cu care am lucrat nu mai trăiesc. Când îmi povestește cineva că tânărul cu care am făcut terapie câțiva ani a ajuns acolo unde nimeni nu ar dori să ajungă, jos, singur, în suferință, fără speranța de a mai trăi. Când îmi dau seama că sunt oameni pe care aș fi putut să îi ajut mai mult, dar nu am știut cum.

Și intru inapoi în bulă când văd binele din viața oamenilor cu care am lucrat, când mă îmbrățișează și plâng cu mine de fericire. Altă dată ne ștergeam cu aceeași batistă plânsul de durere.

După 20 de ani de când trăiesc crescând oameni, mă uit înapoi și sunt mulțumită că am ales asta și chiar dacă nu știu exact cât i-am ajutat pe alții să crească, știu cât m-au ajutat ei pe mine să fiu ce sunt azi.

***

Sub sloganul „Reginele Neștiute ale Societății Civile”, în campania de comunicare pentru cea de-a XVI-a ediție a Galei Societății Civile sunt celebrate o serie de personalități feminine de astăzi, care continuă să creadă în principiile Reginei Maria prin munca lor în cadrul ONG-urilor și fundațiilor caritabile. 

Nouă personalități feminine, reprezentante ale sectorului asociativ, sunt anul acesta imaginea campaniei Galei Societății Civile: Cristina Buja – Fundația Principesa Margareta a României, Simona Voicescu – Asociația Necuvinte, Daniela Buzducea – Fundația World Vision România, Marina Dragu – Grupul de Inițiativă „Lacul Tei”, Cristina Grigore – Fundația Părinți din România, Ștefania Popp – Junior Achievement Romania, Silvia Asandi – Fundația Romanian Angel Appeal, Mirela Nemțanu – Fundația Hospice Casa Speranței și Raluca Tănase – Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cariera de ONG-ist – un mod de viata apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Claudia Matei, psiholog și vicepreședinte ATCA, ne vorbește despre ce este ABA, importanța ABA în România și importanța Conferinței Internaționale ABA în țară  

•  Ce este ABA si cu ce este ea diferita fata de toate celelalte terapii?

Deși nu ne amintim momentul în care ne naștem și primii ani de viață, putem să observăm modul în care mediul ne modelează ulterior comportamentul și cum învățăm, prin experiențe noi, plăcute sau negative, forme prin care ne adaptăm mai bine contextelor sociale, de comunicare sau relaționare. Cel mai plăcut este să urmărim evoluția unui copil. Cum învață să vocalizeze ca reacție la prezența mamei, să ridice mâinile deoarece îi place să fie ridicat și învârtit în aer, să deseneze pentru că părinții sunt fericiți și zâmbesc de fiecare dată când primesc un desen, să citească sau să exploreze informații noi.

ABA descrie funcțional toate aceste relații dintre comportamentul uman și factorii din jur, având ca scop îmbunătățirea calității vieții fiecărui individ. Precum medicina, a cărei evoluție ne permite astăzi proceduri complexe de tratament și recuperare ce salveaza vieți, principiile și tehnicile ABA, aplicate eficient, permit dezvoltarea comportamentelor adaptative și dezirabile. Este responsabilitatea noastră, ca specialiști, să facem bine ceea ce facem. Căci nu există loc pentru erori în recuperarea unui copil. ABA este o știință, iar acesta este avantajul suprem pe care ni-l oferă, în comparație cu alte abordări empirice, cu interpretări subiective.

• De ce este ABA eficienta in recuperarea copiilor cu autism sau alte probleme comportamentale?

Statistica din centrele noastre arată că 8 din 10 copii reușesc să dezvolte limbaj, abilități de joc și autonomie personală, învață concepte și pot face față cerințelor sociale de bază.

ABA este singura intervenție care oferă șanse reale de recuperare unui număr mare de copii diagnosticați cu tulburare de spectru autist deoarece asigură un mediu structurat și intensiv de predare. Se centrează pe consolidarea motivației copilului de a învăța. Pe stimularea continuă a tuturor ariilor de dezvoltare. Pe crearea unui parteneriat între părinte-copil-terapeut. Fiecare rezultat depinde însă de câțiva factori extrem de importanți, precum diagnosticarea precoce, intervenția timpurie (vârsta 1-2 ani), programul intensiv de terapie (20-30 de ore pe saptamana), implicarea familiei, respectiv gradul de afectare sau diagnosticele asociate.

Putem privi ABA ca fiind un joc sistematic de tehnici pozitive ce întăresc comportamentele adecvate ale copilului cu autism sau tulburări comportamentale. Fiecare copil are un mod propriu de exprimare și de dezvoltare, cu toții avem motivații și interese diferite. Așadar, programele ABA de terapie sunt individualizate, fiecare plan de recuperare urmărind obiective specifice, adaptate copilului.

• ABA este dedicata exclusiv in recuperea din spectrul autist sau se poate aplica si in alte domenii/medii?

În orice direcție privim, observăm comportamentele celorlați. Așadar, ABA poate fi aplicată peste tot. Terapia are un impact extraordinar în recuperarea copiilor cu autism, acesta fiind motivul asocierii directe cu segmentul educației speciale. Putem folosi însă principiile ABA atât în școală, cât și pe stradă, acasă sau la muncă. Putem modela comportamentul altor persoane sau pe al nostru, prin tehnici de self-management, pentru a citi mai mult, pentru a petrece timp de calitate cu familia, pentru a fi mai organizați și a atinge obiective mai repede și eficient. Cred în continuare că dacă toți am aplica ABA, am fi mai fericiți!

• ABA se poate aplica si in familie, in cazul copiilor tipici? De ce?

A stabili obiective împreună cu propriul copil, a-l ajuta să învețe, a descoperi ce îi place și a folosi acest lucru în avantajul său, a crea arii de interes și a-l lăuda când reușește să rezolve o problemă – asta înseamnă ABA în familie, pentru orice copil. Copiii cu dezvoltare tipică au nevoie de un mediu care să le stimuleze interesele, de reguli clare și oneste, de consecințe imediate, care să le ofere feedback din partea adultului. Au nevoie să fie motivați și să se simtă apreciați.

În situația în care părintele interpretează greșit cauzele comportamentelor neadecvate ale copilului, acestea pot deveni probleme reale. Niciun copil nu este răsfățat, leneș sau rău. Acestea sunt etichete ce reflectă comportamente nepotrivite, întărite neintenționat de către adult. De exemplu, este important să-i ofer atenție copilului pentru un comportament pozitiv, nu și atunci când țipă. Să-l redirecționez către un comportament dezirabil, dar nu să-l păcălesc sau să-i promit o recompensă ca „momeală”. Să-l învăț moduri adecvate pentru a negocia timp extra pentru jocuri sau calculator, nu să-i ofer mai mult doar pentru a scăpa de protestul lui.

Așadar, ar fi ideal ca părinții să aplice o parte din tehnicile ABA acasă, nu doar pentru a crește performanțele copilului, ci mai ales pentru a-i oferi echilibru și siguranță.

• De ce este importanta o Conferinta Internationala ABA in Romania?

Conferința Internațională ABA a devenit cel mai mare eveniment din sud-estul Europei dedicat analizei aplicate a comportamentului, oferind specialiștilor oportunitatea de a aduce calitate intervenției și profesionalism. Adună anual peste 500 de participanți, psihologi, medici, părinți, cadre didactice, așadar construiește o punte de comunicare între factorii implicați în educația și sănătatea copilului. Fiind un domeniu tânăr în România, experiența specialiștilor acreditați internațional și noile cercetări adaugă un plus de valoare și stabilesc criterii clare de abordare și eficacitate.

• De unde a pornit ideea si care este scopul evenimentului?

Acum 10 ani, la înființarea asociației noastre – ATCA, ne-am propus să construim în România un cadru specializat. Să oferim servicii de terapie la nivelul standardelor internaționale. Trebuia să construim un nucleu. Să direcționăm atenția tuturor spre intervenții de succes, valide din punct de vedere științific, care să aibă rezultate.

Aflată la cea de-a VII-a ediție, Conferința Internațională ABA și-a atins obiectivul inițial și evoluează înspre domenii de aplicabilitate noi și orizonturi mai ample.

• Ziua a 3-a este dedicata autismului, in timp ce primele 2 zile sunt dedicate specialistilor. Care este diferenta dintre cele doua si de ce sunt ele separate?

Primele două zile marchează mai multe arii de aplicabilitate ABA. Cuprind prezentări și cercetări științifice, în care terminologia are o nuanță tehnică, specializată. Un alt element distinctiv este faptul că toți lectorii au acreditare internațională în analiza aplicată a comportamentului. Fiind condiție esentială de prezentare. Evident, părinții pot participa la toate cele trei zile ale conferinței. Însă ziua a treia atinge, în mod special, subiecte de interes în ceea ce privește tulburările de spectru autist. Am încercat să oferim o abordare multimodală a intervențiilor în ziua a treia, astfel încât să cuprindem logopedia, utilizarea tehnologiei în terapie, sfaturi de parenting și consiliere, într-o formă cât mai interactivă și prietenoasă.  

• Cu ce ii ajuta pe oamenii din afara mediului de specialitate sa participe la Conferinta, in mod special pe parinti?

Împreună, informându-ne și comunicând eficient unii cu ceilalți, putem stabili obiective comune. Care să depășească cele trei zile ale conferinței și să aibă impact social. A înțelege mai bine comportamentul uman. A găsi soluții pentru a face sistemul de învățământ modern și adaptat copiilor noștri. A-i ajuta pe cei mici să dezvolte abilități noi. Sau a ne modela comportamentul propriu, toate acoperă subiecte de interes general, dincolo de mediul de specialitate. Este precum a citi o carte bună despre educație și comportament, apoi a împărtăși experiența și cunoștințele cu prietenii.

Claudia Matei
Psiholog BCaBA
Vicepreședinte ATCA

Detalii despre Conferința ABA găsiți aici: http://conferinta-aba.ro/editia-2018/

Articolul Conferinta Internationala ABA 2018 – Interviu cu Claudia Matei, vicepresedinte ATCA apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am fost voluntar, asistent social, psiholog, coordonator și mai nou manager de programe.

Sunt 10 ani de lucrat la Fundația Principesa Margareta a României. Am făcut cam tot ce se putea în domeniul ONG-istic. Am fost voluntar, asistent social, psiholog, coordonator și mai nou manager de programe. Am coordonat 3 dintre cele 5 proiecte actuale ale fundației. Celelalte două s-au înființat când eu eram ocupată să fiu mamă de bebeluș David și în paralel deschideam blogul pe care mă citiți.

Nu am fost tot timpul mulțumită aici. Am vrut să plec de câteva ori și mereu am găsit un motiv să nu o fac. Apoi chiar am plecat și după 3 luni am găsit un motiv să mă întorc. Îmi place locul ăsta atât de mult încât atunci când m-am întors, și oamenii mă întrebau aproape râzând ”Ce ai făcut mă?”, le răspundeam ”M-am întors acasă”. Nu e un loc perfect, nu mă mint și nu vă mint, dar e ”acasă” pentru mine și asta e tot ce am nevoie momentan.

Am descoperit ce îmi place cel mai mult să fac și ce nu mă încântă.

Sunt 10 ani de când mă joc de-a omul mare cu serviciu serios. Sunt 10 ani în care am crescut enorm, am învățat din greșelile mele și ale altora, din încercările reușite și mai ales nereușite, de la colegi pe care i-am admirat și mai ales de la cei pe care nu i-am plăcut. Și cel mai mult am învățat de la copiii și tinerii și vârstnicii cu care am lucrat. Am descoperit ce îmi place cel mai mult să fac și ce nu mă încântă. Care îmi sunt temerile și care îmi sunt visurile. Cât de mult pot să urc și ce limite am. Cât de mult iubesc să ascult și cât de mănușă simt că îmi vine terapia și orice fel de lucru emoțional cu oamenii.

Am făcut de toate în ăștia 10 ani.

Am spălat căni și wc-uri. Am făcut teme cu copiii proveniți din medii defavorizat. Am jucat rummy cu vârstnicii. Am cărat la cadouri, pungi și punguțe până am crezut că voi rămâne cocoșată. Am scris la calculator cartea unui bătrân aproape nebun, dar doamne ce își mai trăise omul viața. Am supervizat și monitorizat organizații, am ținut traininguri, am organizat evenimente caritabile și întâlniri regale, am organizat și tabere. Am lucrat cu tineri post-instituționalizați și cu tineri artiști. Am susținut consiliere individuală și de grup, am scris proiecte, am visat mare și am îmbrățișat de mii de ori oameni în suferință.

Săptămâna trecută m-a întrebat cineva de ce fac asta, de ce nu altceva, de ce nu mă ocup pe cont propriu de terapie și de blog și de ce stau mai bine de 8 ore în altă parte. Nu a trebuit să mă gândesc la un răspuns. Era în mine. Pentru că asta îmi place să fac, pentru că nici nu aveți idee cât de fain poate să fie ca în fișa postului tău să scrie că treaba ta e să ajuți oameni 8 ore pe zi .

Sunt 10 ani. Continui!

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul 10 ani de cand ma joc de-a omul mare cu serviciu serios apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.