Aș vrea să vorbim mai mult și despre asta. Pentru că experiențele traumatice, da, ne rănesc profund și de multe ori ne încurcă mult și mult timp. În același timp noi avem în interiorul nostru și resurse. Și avem cu siguranță și în exteriorul nostru. Unii mai mult, alții mai puțin. Dar cu toții avem. Și asta este bine să cunoaștem. Atât pentru a ne întoarce la ele în procesul nostru de reglare emoțională și așezare internă, cât și pentru a știi ce este bun în noi și să lucrăm să creștem asta. 

În weekend am participat la cea de a VII-a ediție a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie, organizată de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT), locul unde m-am format ca specialist în psihotraumatologie. Am notat pentru voi esența prezentării lui Michael Ungar, PhD, despre creșterea capacității oamenilor de a face față adversității extreme. Mi-a plăcut teribil de mult atât ceea ce ne-a spus, dar și cum ne-a spus. A crescut în mine perspectiva pozitivă asupra vieții și a viitorului. Și de asta avem nevoie toți. 

Cum să ne creștem reziliența? PhD Michael Ungar a cercetat și a scris mult despre reziliență și a cuprins-o în acești 12 piloni importanți:

– Structură – un mediu care oferă limite clare și structuri predictibile. A vorbit despre ritualuri pe care să le menținem: să facem exerciții la aceeași oră, să ne cumpărăm cafea din același loc, să plimbăm cățelușul în aceeași zonă, să mergem la aceeași sală etc. 

– Responsibilitate – Să ne simțim doriți și responsabili. Să fie cineva care are nevoie de noi (animal de companie, copil, partener, prieten, loc de munca etc). 

– Iubire – Să ne simțim cu adevărat iubiți și să iubim. Conectarea reală ne ajută în reglarea noastră emoțională. 

– Relații bune de suport – Legăturile strânse cu familia, prietenii, colegii sau comunitatea pot oferi sprijin emoțional și practic în momentele dificile.

– Identitate puternică – Când o persoană are o conștiință solidă a identității sale, acest aspect poate oferi o ancoră în momentele dificile și poate contribui la capacitatea de a face față adversității lor. 

– Simțul controlului – avem nevoie să simțim că avem un control asupra noastră și a vieții noastre. Este important să vedem ce putem gestiona cu adevărat în viața noastră. Aceasta poate implica dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor, stabilirea obiectivelor realiste și cultivarea unei atitudini pozitive față de propria capacitate de a influența evenimentele vieții.

– Apartenență familială/culturală – A avea aparența la o familie, și/sau o bază spirituală, o conexiune cu comunitatea mai largă. 

– Cunoașterea și respectarea drepturilor – drepturile individuale și respectarea acestora sunt fundamentale pentru construirea unei societăți reziliente și a unor indivizilor rezilienți, oferind protecție, sprijin și o bază solidă pentru a face față provocărilor vieții.

– Nevoi umane de bază împlinite – Atunci când nevoile fundamentale sunt satisfăcute, oamenii au resursele necesare pentru a face față stresului și provocărilor. Cum le spun adesea clienților mei, întotdeauna celor care sunt și părinți:

„Dacă ai paharul gol de unde să dai apă când ți se cere?”. 

– Psihic sănătos – un psihic mai degrabă sănătos oferă o fundație puternică pentru construirea și menținerea rezilienței, facilitând abordarea pozitivă a vieții și adaptarea la schimbări și provocări. Este important să ne îngrijim de sănătatea noastră mentală pentru a ne consolida reziliența și a ne crește calitatea vieții. 

– Stabilitate financiară – Accesul la resurse financiare și materiale ne consolidează sentimentul de stabilitate și predictibilitate. 

– Gândire pozitivă – Este foarte important să înțelegem că gândirea pozitivă nu înseamnă ignorarea problemelor sau negarea emoțiilor dureroase, ci mai degrabă reprezintă o abordare constructivă în gestionarea acestora. Susținută cu alte strategii și abilități, gândirea pozitivă poate contribui semnificativ la construirea și menținerea rezilienței individuale.

Roata aceasta, cu acești piloni, este un Domino în cerc. Așa merge modelul.

Dacă scoatem o piesă din cerc, va fi greu. Dacă scoatem iubirea părinților din cerc va fi greu, dar putem găsi un alt om care să o ofere, care să compenseze pierderea. Sau mergem către un alt pilon să îl întărim. Poate lipsește sentimentul de aparență la o familie, dar uite, mergem și ghidăm să contribuim o casă „acasă”, prieteni apropiați („familia pe care ne-o alegem”), voluntariat către o comunitate etc. 

Creșterea rezilienței ne ajută să gestionăm mai eficient stresul și să facem față dificultăților, și celor minore, și celor cu potențial traumatic. La acești piloni ar trebui să ne uităm fiecare dintre noi, să ne ghidăm copiii și să nu îi uităm în lucrul cu clienții noștri. 

Sursă poza: Jackson David @ Unsplash

Articolul Cum să ne creștem reziliența – Capacitatea de a face față adversității  apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Ce se întâmplă apoi cu noi? Pe termen scurt și lung apar deteriorări în 3 planuri ale vieții: vitalitate (câtă energie avem), identitate (imagine despre sine), autoregrare (fizică și psihică). Consecințele care se văd cu ochiul liber sunt bolile sau tulburări psihice de orice tip.

Diferă traumele la copii față de adulți? 

Ca proces intern, cum se simte inauntru, nu. Vorbim despre aceeași ruptură internă, aceeași copleșire urmată de neputința care blochează funcționarea noastră, frica intensă și vulnerabilitate fără protecție. În schimb, diferă cauzele și efectele.

Care sunt evenimentele care produc traume pentru copii?

Copiii pot percepe ca traume atât evenimentele care sunt evidente pentru adulți, cum ar fi abuzul, violența, decesul unui părinte. Dar pot fi traumatizante evenimentele ”obișnuite”, cum ar fi nașteri dificile, separarea de mamă, absența emoțională a mamei, căzăturile, accidentele, intervențiile medicale, divorțul, mutarea, bătăile, umilirea.

În cazul copiilor vorbim de 3 tipuri de traume:
– traumele existenţiale – când viaţa lor este pusă în pericol
– traumele de pierdere – pierderea cuiva drag, probleme de funcționare fizică, dispariția unor obiecte sau locuri semnificative
– traumele de relaţie/de iubire – separarea de părinți, violență, lipsa de iubire sau de dorinţă de a fi cu copilul (copilul simte asta).

Cum se vede trauma la exterior?

Copiii manifestă anxietăți, fobii, se retrag. Devin singuratici, prezintă probleme de comportament, inclusiv agresivitate, hiperactivitate. Și, pe măsură ce cresc, dezvoltă adicții de diferite tipuri. Au probleme de adaptare școlară și de creare a unor legături de atașament. Sunt copiii despre care profesorii spun fie că sunt neastâmpărați, că vorbesc compulsiv și nu stau în bancă, sau chiar intră în conflicte, inclusiv bătăi, fie că sunt absenți, mereu obosiți, nu se pot concentra și par că visează cu ochii deschiși (disociere). Sunt irascibili și prezintă afecțiuni somatice (dureri de cap, de burtă), se îmbolnăvesc des, sunt deprimați și nu manifestă încredere în propriile forțe.

Oamenii au o capacitate înnăscută, fantastică, de a se vindeca, să depășească o experiență traumatică. Iar ceea ce putem să facem noi, ca părinți, este să ne ajutăm copiii să acceseze această capacitate. Să fim pentru ei stâlpul de încredere, calm și plin de iubire pe care au nevoie să se sprijine. Credeți-mă, de traume nu veți putea să îi feriți! Ele vor exista la un moment dat, într-o formă sau alta.

Este important să validăm reacțiile emoționale și fizice ale copiilor, în timp ce rămânem calmi și iubitori și cu adevărat prezenți. Ceea ce au nevoie copiii să simtă, atât la nivel conștient cât și inconștient, este că:
– vor fi în siguranță pentru că vom avea grijă de ei și de nevoile lor
– înțelegem prin ce trec
– este normal ce simt
– știm cum să îi ajutăm, că avem soluții
– răul a trecut, situația va fi mai bună în curând
– suntem lângă ei atât timp cât au nevoie.

Când efectele traumei sunt tulburări severe, apelați la un terapeut!

Și nu doar când sunt severe, și când simțiți că situația vă depășește, că oricât de mult sunteți prezenți, și atenți, și implicați ceva nu se potrivește, că ați obosit. Fiți sinceri cu voi!

În octombrie, pe 2 și 3 octombrie mai exact, are loc Conferința Internațională de Psihotraumatologie organizată de ISTT,  numită ”Trauma complexă și tulburările disociative”.

Se va discuta despre PTSD (Tulburarea de stres posttraumatic) și PTSD Complex la adulți și la copii. Vor fi și alte subiecte atinse, pe care le găsiți aici, în agenda evenimentului.

Vă spun încă de pe acum că la conferință Carlijn de Roos va povesti despre metodele de intervenție în cazul copiilor care trăiesc evenimente traumatice. Carlijn de Roos, Ph.D. este psiholog clinician, psihoterapeut la Centrul de Traumă și Familie din Olanda, formator EMDR, presedinta Asociației Olandeze de EMDR și trainer EMDR.

Evenimentul îl găsiți și pe Facebook, aici. Înscrierile se fac DOAR pe site-ul ISTT, accesând link-ul https://www.istt.ro/event/cinpt-editia-a-v-a-trauma-complexa-si-tulburarile-disociative-2-3-octombrie-2019/

Sursă poza: Jason Rosewell @ Unsplash

Articolul Cum pot să îmi ajut copilul să depășească o experiență traumatică? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Termenul de ”depresie” pare cel mai cunosc pentru cei care nu sunt formați în domeniul psihoterapeutic. Cum se pune diagnosticul depresiei și cum se simte am scris în articolul ”Depresia – acest balaur care iti ia toate simturile si te lasa gol”.

PTSD influențează modul normal de a funcționa, până în punctul în care nu mai ești capabil să realizezi nici cele mai banale sarcini din viața ta.

PTSD nu e așa, ca o răceală, te dărâmă un pic 3 zile, dar bagi un pic de ceai de ghimbir și ești ca nou. Este o tulburare care îți afectează capacitatea de a lucra, de a menține relații sănătoase cu oamenii pe care îi iubești și chiar de a face o simplă activitate de zi cu zi. Nici să îți iei o gogoașă de la patiserie nu mai vrei, nu mai poți, nu o mai faci. Te acaparează cu totul amintirile de simți că retrăiești aceeași traumă în fiecare zi. Te autosabotezi apelând la alcool și droguri, asta când nu vrei să te arunci de pe cea mai înaltă clădire din orașul tău. Și încerci atât de tare să nu mai gândești și să nu mai simți, până chiar reușești să nu mai simți nimic. Și totul se reduce la NIMIC!

Dar, dar, e suficientă o mică pâlpâială de dorință de a retrăi iar și cu un tratament adecvat ai șansa să te întorci la o funcționare normală.

Ce este tulburarea de stres posttraumatic (PTSD)? 

PTSD este un termen recent introdus în clasificarea tulburărilor psihice. Prima dată a fost menționat în 1980 în ”Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, ediția a III-a (DSM-III)”. Are o istorie lungă, dacă mă gândesc de exemplu la veteranii de război, dar a fost denumită sub diverse alte forme.

PTSD se poate dezvolta după expunerea la evenimente înspăimântătoare sau după o experiență traumatică prelungită, de tipul:
– agresiune fizică sau sexuală;
– abuz (inclusiv abuzul din copilărie);
– accidente grave;
– evenimente care presupun moartea, vătămarea sau amenințarea altor persoane;
– probleme grave de sănătate;
– moartea neașteptată a unui membru al familiei sau a cuiva foarte apropiat;
– război;
– tortură;
– atac terorist.

Care sunt simptomele tulburării de stres posttraumatic (PTSD)?

Simptomele pot varia foarte mult de la un individ la altul, dar în mare se încadrează în următoarele categorii:

Retrăirea evenimentului traumatic, în mod involutar, sub formă de:

– amintiri permanente ale evenimentului (detalii, imagini, sunete, mirosuri etc)
– flashback-uri;
– coșmaruri;
– senzații fizice în momentul amintirii evenimentului (durere, transpirație, tremur, senzație de rău etc);
– senzații emoționale în momentul amintirii evenimentului (teamă, vinovăție, rușine, tristețe, nervozitate etc).

Evitarea și amorțirea emoțională:

– încercarea de a evita stimuli care reamintesc de evenimentul traumatic (locuri, persoane, obiecte etc);
– pierderi de memorie;
– izolarea față de oameni;
– amorțirea emoțională (încercarea de a nu simți nimic, deloc);
– pierderea interesului pentru activități care altă dată produceau plăcere;
– senzația de vid interior;
– neîncrederea într-un viitor pozitiv.

Supraexcitarea sistemului nervos autonom:

– neliniștire, imposibilitatea de a te relaxa;
– iritabilitate;
– nervozitate;
– insomnie, somn agitat;
– dificultăți de concentrare;
– căutarea permanentă a unor semne de pericol.

Alte elemente somatice întâlnite la persoanele care suferă de PTSD:

– depresie, anxietate sau fobii;
– comportamente auto-distructive (consum de droguri, alcool etc);
– dureri de cap, amețelile, durerile toracice, durerile de stomac;
– inadaptare la locul de muncă;
– ruperea relațiilor cu oamenii dragi.

Diagnosticul PTSD este complex și poate fi realizat doar de un specialist (psihoterapeut sau psihiatru). Tot un specialist te poate ajuta și să te vindeci, cu psihoterapie, și uneori, dacă este nevoie și medicamentație.

Specialiștii vorbesc și despre sindromul PTSD Complex care poate fi diagnosticat la adulți sau copii care au fost expuși în mod repetat la evenimente traumatice.

Mai multe despre PTSD și PTSD Complex voi merge și eu să aflu la cea de a V-a ediție a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie organizată de ISTT,  numită ”Trauma complexă și tulburările disociative”. 

Evenimentul va avea loc la Hotel Ramada Nord, Sala Diamond, pe 2 și 3 octombrie, între orele 09:00 și 17:00.

Lectori vor fi:
– Suzette Boon, Ph.D., psiholog clinician, psihoterapeut, cofondator al Societății Europene pentru Traumă și Disociere, cu peste treizeci de ani de experiență în domeniul sănătății mentale.
– Ad de Jongh, Ph.D., psiholog clinician, profesor la catedra de Tulburări de Anxietate și Comportamentale, Universitatea din Amsterdam și formator EMDR, directorul Centrului de Psihoterapie și Psihotraumă din Bilthoven, Olanda.
– Carlijn de Roos, Ph.D., psiholog clinician, psihoterapeut la Centrul de Traumă și Familie din Olanda, formator EMDR, presedinta Asociației Olandeze de EMDR, trainer EMDR.

„Este necesar să vorbim despre traumă pentru că ea se-ntâmplă, e un fapt de realitate și, așa cum cu toții știm, dacă ignorăm realitatea, nu poate să ne fie bine. Dacă vorbim despre traumă, înțelegem că, pe de o parte, nu suntem perfecți, iar pe de alta parte, că putem deveni mult mai buni și mai dezvoltați decât suntem, înțelegând ce s-a întâmplat cu noi.” – Conf. Dr. Univ. Diana Vasile, președinte ISTT

Evenimentul îl găsiți și pe Facebook, aici. Înscrierile se fac DOAR pe site-ul ISTT, accesând link-ul https://www.istt.ro/event/cinpt-editia-a-v-a-trauma-complexa-si-tulburarile-disociative-2-3-octombrie-2019/

Articolul Ce este tulburarea de stres posttraumatic și cum îți încurcă viața apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.