Încrederea în sine este importantă pentru succesul personal și profesional. Când avem încredere în abilitățile noastre, ne putem confrunta cu provocările care apar și ne putem implica în activitățile pe care ni le dorim. Partea aceasta se reflectă în viața noastră personală – cuplu, prieteni, pasiuni. Influența o regăsim firește și în viața noastră profesională.

Cum sunt adulții care au încredere în sine?

– Sunt în general capabili să înțeleagă valoarea lor personală. Ei își recunosc atât abilitățile cât și limitele și sunt în regulă cu asta.

– Au o bună capacitate de autoreglare emoțională în perioadele de schimbări sau stresante.

– Își asumă responsabilitatea pentru propriile alegeri.

– Au capacitatea de a lua decizii dificile și de a-și asuma riscuri în mod responsabil.

– Înțeleg că greșelile sunt parte din procesul de învățare și dezvoltare și sunt capabili să le accepte și să învețe din ele.

– Se concentrează pe progres și pe îmbunătățirea abilităților lor, în loc să se descurajeze de faptul că au greșit.

– Se simt confortabili în propriul lor corp și în propriul lor mediu social.

– Sunt capabili să stabilească și să mențină relații sănătoase și satisfăcătoare.

Cum să dezvoltăm încrederea în sine când suntem adulți?

Obervăm reușitele pe care le avem. Vă spuneam că încrederea în sine se crește cu reușite mici și dese. Cu siguranță există. Toți avem și reușite în viață, important este să ne și oprim să le vedem. Uneori, cum discutam cu o clientă, reușita este și ziua asta care a trecut fără să țip la copil. Pentru că, atunci când este multă durere în interiorul nostru, ea iese așa afară. E cu adevărat o reușită să recunoaștem asta și să lucrăm cu noi să ne alinăm durerile.

Identificăm punctele forte si dezvoltăm. Ne uităm la ceea ce facem bine și la ceea ce ne face să ne simțim bine. Ne concentrăm pe aceste lucruri și dezvoltăm abilitățile acestea. Unii vor fi buni la făcut brioșe, alții la citit, alții la rezolvat treburile casnice, alții la condus echipe și alții la condus un cor de copii. Important este să găsești ceva-ul tău.

Acceptăm că greșelile sunt firești și fac parte din procesul de învățare. Greșelile și eșecurile sunt o foarte bună oportunitate de a crește și de a ne imbunătăți.

Învațăm să ne stabilim obiective realiste și lucrăm pentru a le atinge.

Acordăm atenție emoțiilor noastre. Sunt conștienți de gândurile și emoțiile noastre și modul în care ele ne influențează. Folosim introspecția pentru a descoperi cât din ele este despre realitatea de azi și cât despre durerea din trecut.

Observăm care sunt nevoile noastre și învațăm să le comunicăm. De asemenea este important să ne afirmăm nevoile într-un mod pozitiv și constructiv, fără a-i răni pe cei din jurul nostru.

Practicăm autoîngrijirea. Îngrijirea de sine este importantă pentru sănătatea mentală și fizică. Ne asigurăm că ne oferim timp pentru a face lucrurile care ne aduc placere și ne fac să ne relaxăm.

Ne construim un mediu sigur și cald. Este important sa avem alături oameni care ne încurajează și ne oferă sprijin în momentele dificile.

Cautăm sprijin din partea altor persoane dacă avem nevoie!

Sursă poza: Priscilla Du Preez @ Unsplash

Articolul Cum să ne dezvoltăm încrederea în sine când suntem adulți apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Părinții au o mare influență îm dezvoltarea încrederii în sine a copiilor și adolescenților prin modul în care interacționează cu aceștia, prin modul în care oferă, sau nu, sprijin și afecțiune, prin dezvoltarea autonomiei, prin acordarea de feedback pozitiv și constructiv și încurajarea exprimării emoțiilor și gândurilor.

Încrederea în sine se dezvoltă în mod obișnuit prin următoarele etape:

Experiențe de succes. Dacă avem succes atunci când facem ceva va crește încrederea în abilitățile noastre. Fiecare experiență de succes, indiferent cât de mică este, ne ajută să ne simțim mai siguri pe noi înșine și să avem mai multă încredere în abilitățile noastre. Încă de când suntem bebeluși merge treaba asta, mână în mână cu următorul punct. Când bebelușul încearcă să mânănce singur și nimerește gurița iar mama îl vede și îi spune cu tot sufletul ”Bravo, puiul meu! Ce treabă grozavă ai făcut! Așa, bravo, te descurci minunat!” este o experiență de succes urmată de încurajare și feedback pozitiv.

Încurajare și feedback pozitiv. Atunci când primim încurajare și feedback pozitiv din partea altora, acest lucru poate crește încrederea noastră în sine. Este important să fim atenți la feedback-ul pe care îl primim și pe care îl oferim.

Acceptarea și învățarea din greșeli. Greșelile nu sunt plăcute, dar oferă cele mai mari oportunități de creștere. Dacă suntem capabili să acceptăm că am greșit și să învățăm din asta, putem dezvolta o încredere mai mare în noi înșine.

Este important să ne reamintim și să îi învățăm pe copiii noștri că ”a greși” este o parte naturală a procesului de învățare și că toată lumea experimentează asta de-a lungul vieții.

Învățarea și dezvoltarea abilităților. Procesul de învățare continuă ne asigură dezvoltarea de noi abilități. Iar noile abilități ne pot crește încrederea noastră în sine. Astfel devenim mai capabili să abordăm sarcini mai complexe și să depășim obstacolele care ne apar inevitabil în viață.

Auto-reflecția și auto-observarea. Auto-reflecția și auto-observarea sunt procese prin care o persoană examinează și analizează propriile gânduri, sentimente, comportamente și experiențe. În copilărie, procesele de auto-reflecție și auto-observare pot fi mai simple și mai puțin profunde, deoarece copiii nu au dezvoltate încă abilitățile cognitive și de introspecție necesare pentru a realiza o analiză mai profundă a propriilor lor gânduri și emoții. Pentru asta au nevoie ca părinții să oglindească. Pe măsură ce vor crește vor putea să realizeze și ei acest proces pe cont propriu. Auto-reflecția și auto-observarea ne pot ajuta să ne cunoaștem mai bine și să înțelegem mai bine abilitățile și limitele noastre. Înțelegerea acestor lucruri poate crește încrederea noastră în noi înșine și ne poate ajuta să identificăm zonele în care trebuie să ne dezvoltăm.

Iar când ne încurcăm în acești pași, sau nu avem motivația de a lucra pentru a ne crește pe noi, poate e semn că ceva ne ține blocați în a ne aduce bine. Este un moment bun să căutăm sprijinul unui psihoterapeut care să ne oferă ghidaj și sprijin să ne redescosperim și să ne creștem.

Sursă poza: Alvin Mahmudov @ Unsplash

Articolul Cum se formează încrederea în sine? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

De fiecare dată când rezolvăm problemele copiilor noștri și vorbim în locul lor, le luăm o parte din puterea de a înțelege singuri lucrurile.

Sunt câțiva pași care ne pot ajuta să trecem de la răspunsul standard ”Bine” la fiecare întrebare ”Ce ai făcut?”, la a afla mai multe detalii despre copiii noștri. Fiecare interacțiune pe care o avem cu copilul este o formă de comunicare. Prin urmare să nu uităm că sunt importante și mesajele nonverbale pe care le transmitem. Va conta tonul vocii, intonația, privirea, mimica. Modul în care noi comunicăm cu copilul, îl va învăța pe acesta să comunice la rândul său cu ceilalți.

Cum să îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei?

– Să vorbim cu ei despre noi și ziua noastră și astfel le dăm un exemplu.

– Să le lăsăm și să le creăm spațiu să vorbească despre ei.

– Să îi căutăm, în sensul să fim interesați și preocupați de ce au făcut, trăit, simțit, într-un mod real și sincer. „Mă întreb de ce …”, „Am observat că …”.

– Să fim curioși cu privire la gândurile lor. „De unde ai învățat asta?”, „Cum ți-a venit gândul ăsta?”, „Interesant, spune-mi mai multe”.

– Să evităm întrebări închise cu răspunsuri de tipul ”Da„ și ”Nu„.

– Să fim creativi și real interesați și asta ne va ajuta să formulăm întrebări deschise.

– Să le oferim toată atenția noastră atunci când ne povestesc ce au făcut.

– Să oferim sfaturi și părerea noastră doar atunci când ni le cer. Dacă nu ni le cer, să verificăm înainte că vor sfatul sau părerea noastră pentru a nu deveni intruzivi.

– Să le permitem să fie în dezacord cu noi. Oamenii pot avea păreri diferite chiar dacă aparțin aceleeași familii.

– Să nu îi judecăm, etichetăm, criticăm sau pedepsim pentru ce ne-au povestit.

– Să evităm comparațiile cu ceilalți.

– Să îi implicăm de-a lungul timpului în discuții și decizii care îi privesc, adaptat la vârsta lor.

Puteți de asemenea să folosiți carduri cu întrebări care favorizarea conectarea și comunicarea. Găsiți pe site modele pe care le puteți descărca gratuit. 

Sursă poza: Sai de Silva @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Firește, foarte important este și ce facem cu și pentru ei. Întotdeauna cuvintele se cer întărite de acțiuni.

Este foarte important să cunoaștem nevoile copiilor și să le oferim ceea ce este mai bun pentru ei. Să mergem către ei cu gesturile și acțiunile prin care ne arătăm afecțiunea. Să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. Și să întărim gesturile și acțiunile folosind cuvintele. Orice copil are nevoie să audă cuvinte afectuoase, începând chiar cu firescul „Te iubesc!”.

Ce să le spunem copiilor pentru a se simți iubiți și conectați la noi:

– Te iubesc!

– Ador să fiu mama ta/tatăl tău!

– Îmi place să petrec timp cu tine!

– Ești foarte important pentru mine!

– Sunt mândră/mândru de tine!

– Îmi place să te ascult când îmi povestești despre tine!

– Sunt fericită/fericit că exiști!

– Ai un pic de la mine, și un pic de la tati, și cu un pic de la tine ai ieșit atât de minunat!

– Îmi place să fiu în preajma ta și să facem lucruri împreună!

– Nimic, niciodată nu va schimba iubirea mea pentru tine!

– Apreciez ajutorul tău!

– Sunt foarte norocoasă/norocos că ești fix așa cum ești!

– Ești un membru foarte important al acestei familii!

– Ador să râd cu tine și chiar și să plângem împreună!

Sursă poza: Jessica Rockowitz @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce să le spunem copiilor pentru a se simți iubiți și conectați la noi apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Nu funcționează atunci când vorbele celor din exterior nu au pe ce să se așeze în tine. Este ca și cum ai vrea să faci pâine fără maia. Primești apă, sare, făină de la prieteni, dar nu ai maia. Poți să ții coca câte ore, zile, luni vrei tu la căldura vorbelor celor din jur. Nu va crește. Nu are maia. Iar maiaua este ceea ce s-a creat în tine atunci când tu abia te formai.

Cei care nu au „maiaua” în ei nu se văd real așa cum sunt. 

Este ca imaginea aceea standard al persoanelor care suferă de anorexie. Sunt slabe și se văd în oglindă grase. Au o imagine deformată asupra propriei persoane. Oricât li s-ar spune că sunt slabe, oricât ar arăta cântarul, oricât și-ar simți singure toate oasele corpului, ele se văd grase. La fel se întâmplă și cu aprecierile și laudele spuse de ceilalți atunci când tu nu vezi cu adevăr cine ești.

Și nu vezi, pentru că, atunci când erai în formare și aveai nevoie să fii văzut în toată unicitatea ta, asta nu prea s-a întâmplat. 

Nu înseamnă că nu se mai poate, că nu ai cum să crești iubirea de sine și încrederea în sine. Se poate, sigur, dar procesul începe mai întâi din interior, nu din exterior. Începe cu vindecarea și cu dezvoltarea percepției reale asupra propriei persoane.

Apoi, după ce ai miezul acela de încredere în sine, partea aceea care chiar se iubește și se vede pe sine, oricât de mică ar fi, atunci și vorbele celor din jur vor avea pe ce să se așeze. Și vei crește la căldură vorbelor celor din jur. Să te vezi, să te iubești, să te accepți înseamnă să îți valorifici părțile bune și să îți accepți părțile mai puțin bune în timp ce îți păstrezi empatia față de propria persoană. Pentru că, iubirea de sine înseamnă, de multe ori, doar să ai compasiune față de propria persoană.

Sursă poza: Freestocks @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce încrederea în sine nu crește doar cu aprecierile celor din jur?  apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pe scurt, lauda are o funcție pozitivă în relaţia dintre părinte şi copil doar atunci când are valoare de încurajare. Iar efectul ei depinde foarte mult și de măsura în care copilul are încredere în adultul care îl laudă.

Fii sincer!

Dacă folosești ”Bravo” pentru orice face copilul, el va simți că doar aplici o strategie. Dacă spui robotic ”Bravo” pentru el va deveni doar un sunet de fond. 

Fii specific și descriptiv!

Evită exprimările generale de tipul ”Ești cuminte”. Subliniază cât mai exact acele comportamente care sunt o evoluție. Detaliază momentul clar, cine, ce, când a făcut un anumit lucru. ”M-a ajutat că astazi ai avut răbdare să aștepți 20 minute cât am stat la rând să plătim facturile”. ”E curat în camera ta” este impersonal, nu duce cu gândul la cine a făcut și ce anume mai exact. ”Îmi place cum ai aranjat plușurile în pat” exprimă o atitudine clară asupra unei acțiuni exacte făcută de copil.

Amintește-i de momentele în care a progresat și altă dată.

”Cât de bine te descurci să mănânci singur, acum”. ”Citești mult mai corect acum, ai reușit să înveți toate literele”.

Rămâi axact pe efortul depus, nu pe rezultat!

Arată-i că apreciezi eforturile lui. ”Bănuiesc că este greu să aștepți mult timp să vină și rândul tău să folosești leagănul. Mi-a plăcut cum ai vorbit cu fetița din leagăn și cum i-ai explicat cât de mult îți dorești să îl folosești și tu ”. Deși, poate, a fost și nerăbdător pe alocuri pentru că a fost greu să aștepte.

Exprimă încurajarea cât mai aproape de momentul când se întâmplă acțiunea!

Cu cât este mai aproape oferită, cu atât îi este mai ușor să facă legătura între comportamentul lui pozitiv și reacția părintelui.

Nu lăuda copilul prin comparație cu alții!

Copiii învaţă să-şi aprecieze propria valoare în comparație cu alții, nu prin prisma a ceea ce este el.

Nu exagera cu laudele și încurajările!

Folosește aprecieri și încurajări atunci când observați o mică evoluție în comportament. Lauda oferită pentru o schimbare de comportament vine să întărească comportamentul pozitiv. Dacă îi lăudați tot timpul, pentru absolut orice, va pierde din încrederea că sunteți sinceri.

Fii atent la ceea ce face copilul și spune-i ceea ce vezi.

”Observ că ai strâns jucăriile”, ”Te-ai încălțat singur”, ”Ai făcut deja jumătate din temă, încă 2 exerciții și ai terminat”.

Spune-i copilul ce simți pentru el, cât mai des posibil.

Când copilul se simte iubit necondiționat devine mai deschis, mai comunicativ și mai cooperant.

Sursă poza: Anna Kolosyuk @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să folosești laudele pentru a dezvolta stima de sine a copilului apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Și, deși majoritatea instituțiilor de tipul ”cămine pentru copii” s-au desființat în ultimii ani, mulți copii din întreaga lume trăiesc în familii și în medii în care lipsește afecțiunea și atingerea fizică. Iar acești copii prezintă un risc mai mare de întârzieri în dezvoltare și de probleme comportamentale și sociale atât ca adolescenți cât și ca adulți.

Copiii au nevoie de afecțiune și atingeri fizice pentru a se dezvolta sănătos.

Una dintre cele mai importante nevoi ale copiilor, pentru a se putea dezvolta sănătos, este nevoia de afecțiune și atingeri fizice oferite de părinți. Afecțiunea se manifestă atât verbal cât și fizic. Copiii au nevoie să audă că sunt iubiți, dar și să simtă. Au nevoie de îmbrăţişări, zâmbete, ținut de mână, atins pe umăr, mângâiat, pupat. Nu este vorba de a-ţi răsfăţa copilul, am mai scris despre asta. Este pur și simplu vorba de a veni în întâmpinarea nevoii sale umane: Nevoia de relații și de îngrijire emoțională.

Copiii care sunt extrem de privați de afecțiune, provoacă situații prin care să primească bătaie.

Chiar și atunci când atingerea produce durere (bătaia) ea tot satisface oarecum nevoia de atingere afectivă. Știu că sună dur dar studiile arată că acei copii care nu primesc afectiune, dar sunt obișnuiți cu bătaia, caută inconștient o atingere, provocând situații prin care să primească bătaie. Măcar așa sunt atinși și își asigură supraviețuirea. În aceeași măsură sunt expuși riscului de a fi abuzați ulterior.

Iar când atingerea părinților a fost înregistrată de psihic ca fiind periculoasă, se va asocia iubirea cu durerea. Iubirea înseamnă să te doară și eu vreau să fug de durere dar am nevoie de iubire. Va apărea și frica de intimitate. În același om va trăi o nevoie de intimitate și o frică de ea, un conflict greu de gestionat de psihicul uman. 

Oferiți atenție și afecțiune copiilor voștri! Luați-i în brațe, mângâiați-i, pupaț-i!

Este timpul să lăsăm în urmă ghidajul după vorbele „îl pup în somn ca să nu i se urce la cap” și ”bătaia este ruptă din rai”. Acestor copii, crescuți într-un astfel de mediu, li se plantează în suflet durerea că nu merită să fie iubiți. Este cea mai cruntă durere care poate exista!

Atingerea fizică transmite mesajului că nu sunt singuri, că au sprijin și empatie din partea părinților.  Și totodată reduce și tensiunea pentru că stimulează eliberarea de serotonină, care corespunde cu reduceri ale cortizolului, un hormon implicat în răspunsul la stres. Iar îmbrățișările eliberează hormonul oxitocină, un hormon produs în glanda hipofiză și este cunoscut pentru susținerea sentimentului de atașament.

Copiii care trăiesc cu afecțiune și atingeri fizice își dezvoltă abilitățile de autocontrol și abilitățile sociale. Sunt mai încrezători în ei și în părinți și în viață. Sunt mai fericiți și mai capabili să creeze relații sănătoase cu cei din jur. 

Acești copii simt că sunt iubiți!

Sursă poza: Bethany Beck @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii au nevoie de afecțiune și atingeri fizice pentru a se dezvolta sănătos apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Structura pe care lucrez eu, atât cu copilul meu cât și în cabinet, pleacă de la clasificarea făcută de T. Barry Brazelton (pediatru) și Stanley I. Greenspan (psihiatru pediatru) și detaliată în cartea ”Nevoi esențiale ale copiilor”.

Care sunt nevoile esențiale ale copiilor și cum putem să le satisfacem?

– Nevoia de protecție fizică și siguranță. O dietă sănătoasă care exclude consumul de alcool, tutun, droguri atunci când copilul este în uterul mamei. Hrană sănătoasă, apă potabilă, aer, somn, igienă, locuință, mediu sigur, stabil și curat.

– Nevoia de relații și de îngrijire emoțională. Să fie iubiți, să primească afecțiune, atenție, respect. Să fie ascultați, să se simtă înțeleși, apreciați, valorizați de către cei din jur. Să primească sprijin în gestionarea temerilor, să aibă flexibilitate și răbdare din partea părinților. Să simtă că aparțin unei familii.

– Nevoia de experiențe adaptate diferențelor individuale și nivelului dezvoltării. Să se țină cont de caracteristicile fiziologice și trăsăturile de personalitate, de etapa de dezvoltare în care se află. Să li se asigure experiențe care să îi stimuleze pentru a evolua. Să li se ofere timp de joacă liberă, de timp liber, timp redus petrecut la televizor, telefon și pe jocuri video.

– Nevoia de autorespect. Iubire necondiționată, sprijin în luarea deciziilor, acceptare a modului individual de a fi. Punerea în valoare a punctelor forte, sprijin în îmbunătățilea punctelor slabe. Ascultare, acceptare și înțelegere.

– Nevoia de autorealizare. Acces la cunoștințe și informaţii, acces la educație, susținere în procesul de educaţie. Înscrierea la activități extra-școlare pentru a-și potența talentul, pentru a-și dezvolta abilitățile. Libertate de a alege care sunt activitățile pe care se concentrează. Evitarea părinților de a proiecta asupra copiilor propriile nevoi neîmplinite în copilărie (de exemplu mama a vrut să fie balerină, dar nu a avut șansa să facă asta și apoi îi impune direct sau indirect fetiței să urmeze cursuri de balet).

– Nevoia de stabilire a limitelor, de structură și de așteptări. Limite și reguli clare și consecvente stabilite în funcţie de vârsta şi dezvoltarea copiilor, fără a se folosi pedepse corporale, şantaj şi abuz emoţional. Așteptări în funcție de nivelul de dezoltare și de trăsăturile copiilor.

– Nevoia de timp petrecut cu părinții. Jocuri, activități, vacanțe, acceptare a dorințelor care pot fi diferite de ale părinţilor, libertate în luarea unor decizii.

Pentru o dezvoltare sănătoasă este necesar să le satisfacem nevoile copiilor noștri, să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. 

Acestea sunt nevoile esențiale ale copiilor. Uneori poate fi mai dificil să le satisfacem aceste nevoi copiilor noștri, mai ales atunci când ne stau ca barieră propriile dureri și traume nevindecate. Nu spune nimeni că trebuie să facem asta singuri. Putem căuta ajutor și resurse în jurul nostru. Putem să ne informăm, putem apela la un psiholog care să ne ajute să înțelegem ce se întâmplă în interiorul nostru. Să ne vindecăm pentru a putea să fim acolo pentru copiii noștri.

Sursă poza: Guillaume de Germain @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Care sunt nevoile esențiale ale copiilor și cum putem să le satisfacem? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

La ce ar trebui să lucrăm?

La noi înșine. Este simplu, logic, real și des demonstrat. Nu putem să învățăm un copil ceea ce noi nu suntem. Ne dorim un copil responsabil, educat și fericit? Va fi, dacă noi suntem!

Copilul soarbe fiecare informație directă și mai ales indirectă pe care o oferim. Strânge lucrurile prin casă dacă te vede că faci asta, îi explici de ce este important și îl lași să o facă și el. Spune „bună ziua” vecinilor pe care nu îi cunoaște, dacă și tu le-ai spus ”bună ziua” fără să îi cunoști. Se va bucura că ninge afară, dacă te va vedea și pe tine că te bucuri pentru puțin, chiar dacă urăști zăpada, dar te bucuri că e verde iar afară, când se face primăvară. Vorbește politicos, calm, cu iubire, oamenilor pe care îi iubește, dacă și lui i s-a vorbit așa. Le transmitem copiilor noștri ceea ce suntem noi în fiecare miime de secundă a existenței noastre, prin tot ceea ce facem și ce nu facem.

Ce mai poți face pentru copil?

Să îl sprijini să își dezvolte o imagine puternică și pozitivă față de el însuși. Și asta se poate atât prin modelul pe care i-l oferi, cât și prin încrederea pe care i-o oferi. El se va privi prin ochii tăi, mai ales în primii ani de viață.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul La ce ar trebui să lucrăm mai mult pentru a avea un copil responsabil, educat și fericit? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

M-a întrebat Diana.

„Au fost crescuți departe de ei înșiși, privind din exterior spre interior. Atunci na, pare logic și normal să nu îți asumi.”

I-am răspuns.

Când eram copii și ne împiedicam de covor și loveam cu nasul în masă, era vina mesei că ne-a stat în cale și mama îi dădea ”na-na”.

Când luam note proaste la școală, adică 8 sau 9, era vina profesorului. El ne-a ascultat pe neanunțate sau a schimbat ordinea de la catalog.

Când nu luam coroniță, sigur învățătoarea avea preferințe sau era cumpărată cu sacoșe de rafie pline cu găini de țară și ouăle ei.

Când un băiat nu te plăcea, era el orb, sau surd, sau cam prost sau ceva. De asta nu înțelegea clar ce minunăție de fată nu primește în inima lui.

Când luam notă ceva mai mică la bacalaureat era pentru că nu am avut bani de meditații. Și oricum am picat pe lângă subiect, de parcă n-ar fi trebuit să le știm pe toate.

Când aveam o relație abuzivă, era pentru că iubeam, punct, de parcă iubeam cu forța sau iubirea ne forța să și rămânem.

Când ne afundau emoțional conflictele la muncă, era pentru că lucram cu un șef dobitoc, noi fiind sfințenia întruchipată.

Când copilul țipa furios la noi că mingea e prea puțin rotundă, era pentru că habar nu are să își controleze emoțiile, nu pentru că la fel ni le gestionam și noi pe ale noastre.

Adică na, eu vă dau exemple din viața mea, da, sunt toate din viața mea, dar miram-aș să nu fi trăit și voi ceva asemănător.

Am învățat devreme să mergem prin viața noastră cu degetul îndreptat spre alții. Ei sunt vinovați de orice ne dărâmă nouă fericirea.

Să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce trăiești înseamnă să faci tot ce îți stă în putință să schimbi ce nu îți place din ce trăiești. Pentru că nu e treaba nimănui să facă asta pentru noi. Să stai așa cu mâinile în buzunare și să aștepți să vină schimbarea din exterior este iluzia celui care umblă prin lume cu eșarfa la ochi, dar se așteaptă să se bucure de lumină.

Și pentru a ne da seama dacă suntem responsabili pentru viața noastră sau fugim din ea, putem doar să ne întrebăm dacă ce facem acum ne ajută să fim mai bine cu noi, împăcați, liniștiți, mulțumiți, mândri de cine suntem și dacă prin ceea ce facem rezolvăm ce ne nemulțumește, sau doar rămân în loc cu tot ce nu ne stă bucurie în suflet.

Noi cedăm puterea celor din jur când ne așezăm comod în fotoliu și așteptăm să ne repare viața.

Dar putem lua puterea înapoi, putem să ne asumăm responsabilitatea vieții noastre! Știu că am fost învățați să îmi altruiști, să tăcem, să nu deranjăm, să nu supărăm, să nu ne gândim prea mult la noi, să îi protejăm pe cei pe care îi iubim, chiar și în defavoarea noastră. Știu că vrem să facem asta pentru a fi apreciați, și văzuți, și iubiți. Ne uităm în exterior și ne construim viața în funcție de alții și apoi ne așteptăm ca și ei să facă asta pentru noi. Numai că din când în când unii își mai asumă responsabilitatea vieții lor, au grijă de ei, și de nevoile lor, și de ce simt. Unii se mai iubesc. Și nu este egoism. Este iubire. Își trăiesc viața pentru ei. Viața așa se trăiește! Din interior spre exterior.

Și nu așa vrem de fapt să ne creștem și copiii? Să îi privim și să vedem că nu sunt printre cei care nu isi asuma responsabilitatea pentru ce trăiesc? Nu uitați că ei învață din ceea ce suntem!

Sursă poza: Javier Allegue Barros @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce unii oameni nu isi asuma responsabilitatea pentru ce traiesc? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.