Furia este o emoție puternică și intensă care poate fi pornită de triggeri, de stimuli, de alte emoții. Păpușarii din spate care sunt? Uneori frustrarea, alteori dezamăgirea, poate chiar și rușinea, dar de cele mai multe ori sunt suferința și neputința. Astea două stau ascunse sub costumul de Halloween. Furia este de fapt mecanismul nostru de apărare pentru a nu intra în contact cu emoțiile acelea vulnerabile și greu de stat cu ele. Și dacă ar fi să fiu mai exactă, aș declara ca șef de trib, neputința. E cam așa, apare furia să mascheze suferința. Iar în spatele suferinței, ceea ce a produs de fapt suferința, este neputința. Neputința de atunci, din traumele noastre. Și neputința de acum.

Furia este costumul de Halloween pentru alte emoții … pentru suferință și neputință.

Neputința este emoția cea mai grea de dus. La toate celelalte avem senzația că e ceva de făcut. De țipat, de plâns, de râs, de spus, de urlat, de ascuns, de dat, de luat, de … orice. Dar cu neputința ce să faci !? Spun adesea clienților mei că neputința nu se rezolvă cu și mai multă voință. Pentru că poți să vrei, dar să nu poți.

Vă invit să analizați ce simțiți de fapt când vine furia.

Ce se simte în corpul vostru? Ce gândiți atunci? Ce vă lipsește? Ce vă zgârâie sufletul de fapt? Este important să ne recunoaștem și să ne înțelegem emoțiile și senzațiile asociate cu furia, pentru a putea regla această emoție. Și primul pas din reglare este întotdeauna tocmai această înțelegere.

De exemplu, să știu că atunci când copilul comentează că nu îi place mâncarea, deși am gătit ce a vrut el, nu ce pofteam eu și încep să mă înfurii, să înțeleg că nu este atât de mult despre comentariul lui cât despre suferința noastră că ne-am străduit și nu a fost suficient pentru celălalt. Pentru că asta atinge suferința aia veche a noastră că ”nu suntem suficient de buni”. Pentru că nu am fost ”suficient de buni” pentru părinții noștri, fiindcă dacă am fi fost ne-ar fi iubit și ne-ar fi protejat [așa percepe un copil lucrurile atunci când nu simte că este iubit]. Și nu am putut să schimbăm nimic din asta și am simțit foarte multă neputință. Și asta este la suprafață când copilul comentează despre amărâta aia de mâncare și noi ne înfuriem. Pentru că, dacă nu ar fi fost tot șirul ăsta de conexiuni despre care v-am scris, nu ne-am înfuria, ne-am uita la copil, i-am spus ”îmi pare rău că nu a ieșit așa cum îți doreai, încerc data viitoare altă rețetă”.

Nu ne-ar trigger-ui pentru că nu ar fi avut ce durere să zgândere. Pentru că nu triggerii sunt problema … ei nu pot funcționa în lipsa unei dureri din noi.

Sursă poza: Alexas Fotos @ Unsplash

Articolul Furia este costumul de Halloween pentru alte emoții apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru că furia ta este despre tine, este povestea ta, nu este despre copil. 

De ce spun că ajută să să vindeci durerea care se ascunde în spatele furiei tale? Pentru că furia ta este despre tine, este povestea ta, nu este despre copil, în fapt nu are legatură cu comportamentul copilului. Comportamentul copilului este doar factorul declanșator care scoate durerea la suprafață. Din fericire sunt mulți, din ce în ce mai mulți părinți care lucrează la ei pentru a fi o variantă cât mai bună pentru copiii lor. Să nu îi lovească, să nu țipe, să nu îi jignească, să nu le reteze aripile, să nu îi facă mai mici decât sunt. Din ce în ce mai mulți părinți care se îngrijesc de partea emoțională a copiilor și a lor.

Că mai sunt scăpări, mai sunt, important este să fim conștienți de ele. 

Să găsim modalități de a evita să deschidem supapa de presiune cu țipete. Copiii sunt percepuți ca fiind solicitanți mai ales atunci când rezerva noastră de energie funcționează deja pe roșu, când gândurile noastre sunt deja un haos cu îndatoriri, când rănile ne stau la suprafață cu puroi cu tot.

Ce te poate ajuta în momentele când te cuprinde furia?

– Ideal ar fi să îți dai seama cu un pas înainte când ești pe cale să o faci. Cu cât ești mai în contact cu tine însuți/însăți cu atât poți să simți mai rapid că ești aproape de a-ți pierde controlul.

– Să îți amintești că este doar un copil. Nu face nimic special cu scopul de a te enerva, chiar dacă uneori îi iese . El trăiește așa cum știe el, ca un copil care face experimente, este curios, vorbește non-stop, nu te aude când îl rogi și a treia oară ceva, te contrazice când simte asta, încearcă și greșește etc … și tot ce mai fac copiii normali.

Folosește îmbrățișarea ca modalitate de reglare.

– Îl poți ruga, dacă este în regulă și pentru el, când recunoaște furia în privirea ta …. și o va recunoaște de cele mai multe ori … să te îmbrățișeze. Când îl vei simți lipit de tine, cu mânuțele lui mici, când îi vei simți pielea și mirosul îți vei aminti că este copilul tău mult iubit

– Să respiri adânc. Inspira adânc pe nas și expira pe gură ușor. Poți să ridici din umeri și apoi să îi lași la locul lor. Am mai scris despre tehnici de respirație într-un articol trecut.

– Numără. Pe principiul ”Mihai, număr până la 5, și cât eu mă liniștesc, tu te dai jos de pe masă”. Ție îți dai timp să te potolești, lui îi dai timp să proceseze informația. Da, uneori le ia mai mult decât avem noi răbdare.

– Vorbește cu copilul despre furie și modul în care reacționăm când o trăim. Și cu ”așa da” și cu ”așa nu”. Vă zic mereu că suntem model pentru ei în fiecare secundă a vieții noastre. Ajută să învățăm noi să ne reglăm, ajută să le povestim despre asta.

– Caută soluții potrivite pentru tine și copilul tău. Poți discuta despre ele și deschis cu copilul. Vorbește-i despre cât de important este să ceri sprijin celor în care ai încredere.

Sursă poza: Marcos Paulo @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Pași simpli pentru momentele în care te cuprinde furia   apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

A-și manifesta furia intr-un mod sanatos înseamnă să nu rănească pe nimeni, nici pe el însuși, să nu jignească, să nu strice lucruri.

Rămâi aproape de el atunci când este furios, sigur, dacă îți permite. Nu îl lăsa singur, dar nici nu insista prea mult. Dacă nu îți permite să te apropii, rămâi în aria lui vizuală. Abia după ce se liniștește poți cu adevărat să ai o conversație cu el, dar este important să rămâi aproape pentru a ști că îți pasă de el și că îi iei în serios durerile. Dacă nu ne ajutăm copiii să se simtă în siguranță cu noi, să știe că le acceptăm toate emoțiile, că este în regulă să simtă ce simt, ei vor continua să își piardă controlul, să aibă aceste crize de furie, pentru că nu au altă cale de a face față durerilor.

Jocuri simple care ajută copilul atunci când este furios:

 – Jocuri de inversare a puterii. Sunt de fapt moduri de a preveni crizele de furie pentru că descarcă tensiunile înainte de a se face ghem în sufletul lui.

–  Să deseneze furia pe o coală de hârtie, să o mototolească și să o arunce la coș. Dacă nu are răbdare să deseneze fix când este nervos, atunci poate mototoli direct coli de hârtie. Puteți folosi această ocazie să vă jucați împreună, să vă ”bateți cu bulgări de zăpadă”, bulgării fiind cocoloașele de hârtie.

– Să lovească o pernă. Instinctual ei simt nevoia să lovească și folosind o pernă nu rănesc pe nimeni, timp în care își descărca tensiunea corporală.

– Să arunce cu mingi moi, într-un coș improvizat.

– Să folosească “butonul furiei”. Cu degetul arătător își ating nasul și inspiră pe nas, numărând până la 2, apoi expiră pe gură numărând până la 2.

– Să facă “Dansul furiei” pe o anumită muzică. ”Dansul furiei” fiind o mișcare pe care el o inventează.

Fiecare își cunoaște copilul și cu atenție poate găsi soluția perfectă pentru toți. Nu zic că va funcționa chiar de fiecare dată, dar va ajuta cu siguranță. Și să nu uităm că este foarte important modelul pe care îl oferim copiilor noștri. Ne sunt oglindă și le suntem punct de referință. Copiii învață de la noi cum să își controleze comportamentul rezultat din emoții.

Sursă poza: Bekah Russom @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Jocuri simple care ajută copilul atunci când este furios apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Este dificil să fii mama copilului lovit, poate fi dificil pur și simplu să îți gestionezi emoțiile. La fel cum este inconfortabil să fii și mama copilului care lovește. Și uneori ambele mame ajung să facă pe polițiștii între copii, la locul de joacă, sau acasă, sau la activitățile unde copiii se întâlnesc.

Dacă vă aflați în astfel de situații, în poziția uneia dintre mame, sau sunteți persoana care supraveghează doi copii care intră într-un conflict, sunt câteva modalități de a preveni, interveni, rezolva astfel de conflicte, în așa fel încât ambii copii să fie bine și odată cu ei și voi.

Partea cea mai dificilă în toată situația este că atunci când sunt mici funcționează mai greu explicațiile. Chiar și așa, nu le ocoliți!

Nu zic că nu sunt de folos explicațiile, dar nu au același impact ca pentru copiii mai mari, care au capacitatea de a se concentra la ceea ce le spui și integra mai ușor conținutul. Nu uitați că atunci când sunt mici agresivitatea este instinctuală și se manifestă ca un mecanism de apărare.

Prin urmare, ce putem să facem când un copil mic este lovit de alt copil

Încercați să opriți blând agresiunea. Când știți că un copil cu care se joacă are tendința de a lovi, împinge, zgâria, mușca etc stați pe cât posibil mai aproape de ei. Sigur, nu tot timpul, nu chiar în sufletul lor, până la urmă au și ei nevoie de spațiu. Când nu sunteți fizic fix lângă ei, rămâneți suficient de aproape încât să vedeți ce se întâmplă și să interveniți.

Uneori veți putea să interveniți, alteori copilul celălalt poate fi mai rapid decât voi. Atunci ocupați-vă în primul rând de copilul lovit. Verificați dacă este în regulă fizic. Întrebați-l dacă vrea să stea în brațele voastre. Alinați-l și dați-i ocazia să își descarce frustrarea, neputința, frica … sau ceea ce simte el.

Ulterior discutați și cu copilul care a lovit, calm și bând. Este doar un copil mic, care nu a învățat încă autoreglajul emoțional, să nu uitați asta! Arătați-i că pe copilul lovit îl doare, asta fiind consecința acțiunii lui. Rugați-l ca atunci când îl supără ceva, sau își dorește ceva, să îi spună băiețelului/fetiței, sau să îi arate, sau să apeleze la un adult.

O reacție dură a voastră nu ar învăța pe nimeni nimic despre empatie, iertare și despre a fi bun, ceea ce încercăm să le transmitem copiilor noștri.

Dacă se întâlnesc frecvent la activități și tot frecvent sunt conflicte și simțiți deja că apare taifunul între ei, încercați să puneți ”o barieră” fizică între ei. De exemplu, îi asezați la masă astfel încât să nu stea unul lângă altul. Evitați să emiteți judecăți de tipul ”Matei vino aici, nu mai sta lângă Tudor, te va lovi, este rău, nu știe să se joace etc”. Puteți înlocui cu  ”Matei, uite aici un loc liber, pe scaunul albastru”. Scaunul fiind la distanță de celălalt băiat.

Încercați să îi faceți să lucreze împreună, atunci când arată interes pentru aceleași jucării. Încercați să le oferiți un joc care să îi atragă pe amândoi. Este posibil să nu funcționeze imediat după incident, depinde de starea fiecăruia. Cu atât mai mult dacă vorbim de copii care se întâlnesc frecvent, îi poate ajuta să colaboreze punctual, pe anumite activități, măcar puțin câte puțin.

Sursă poza: Sandy Millar  @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce putem să facem când un copil mic este lovit de alt copil apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am vorbit despre motivele pentru care ne enervăm, ce se ascunde de fapt în spatele furiei noastre.

Ne enervăm pentru că suntem oameni și noi, cu resurse limitate și cu nevoi, nevoi care nu sunt tot timpul îndeplinite. De fapt aici este și buba. Când nevoile noastre de bază rămân neacoperite, ni se golește rezervorul de răbdare. Și mai este un aspect, ne enervăm mult mai ușor când ei calcă pe rănile noastre. Sigur că ei nu fac asta dinadins, nu ne cunosc rănile. Uneori nici noi nu le conștientizăm cu adevărat.

Cum reacționăm când ne enervăm este cu totul altă poveste.

Tot interviul îl puteți citi aici, pe blogul Ancăi – Cum să faci să nu te enervezi pe copil?

Acesta este un subiect pe care îl vom dezbate profund și cu blândețe în sesiunea 7 din Programul ÎMPREUNĂ:

Gestionează propria furie pentru a putea să îl gestionezi blând pe el.

Furia este un sentiment normal și un semnal pe care trebuie să îl luăm în seamă. Este important să învățăm noi, și prin exemplul nostru și pe copiii noștri, modalități sănătoase prin care să gestionăm sau să manifestăm furia. Părinții sunt oameni și ei, cu propriile limite și propriile nevoi, cu stres și cu momente când le este greu să își gestioneze furia, neputința, frustrarea. Vom discuta despre dificultățile cu care vă confruntați și despre soluții practice pentru acestea și pentru momentele tensionate.

Sursă poza: Engin Akyurt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Interviu – Cum să faci să nu te enervezi pe copii? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru unii părinți durerea vine din crezul pe care îl au, că nu pot fi iubiți când sunt buni și când copilul face o criză înseamnă că ei, părinții, nu sunt buni. Pentru alții poate fi revolta că ei nu au fost acceptați așa furioși, copiii fiind. Pentru alții poate fi activată frica pe care o simțeau când știau că vor fi certați sau pedepsiți pentru criza lor de furie. Crize interne simțeam și pe alte vremuri, dar mai puțin exista curajul să fie scoase afară. Și mai puțin exista înțelegerea pe care noi, părinții, o avem acum asupra psihicului uman.

Cu cât noi suntem mai în contact cu ce produc în noi, crizele lor de furie, cu cât ne vindecăm durerile noastre, cu atât vom putea să fim acolo, prezenți pentru ei, deschiși să le conținem durerea. Asta este ceea ce poți să faci cu tine și pentru tine și mai revin cu câteva idei.

Cum să ajuți copilul când are o criză de furie?

– Să te apleci la nivelul lui înainte de a-i vorbi. Dacă stă pe jos, stai și tu pe jos, cumva.

– Să rămâi acolo, lângă el, să îi conții durerea. Să folosești puține cuvinte pentru a nu-l distrage de la procesul lui intern. Îi poți spune pe un ton bând ”Sunt aici lângă tine. Nu plec nicăieri. Ești în siguranță. Te iubesc. Vom găsi împreună o soluție”.

– Să îi vorbești calm și să încerci să găsești o soluție împreună cu el. Dacă într-adevăr vrea o soluție, dacă nu, doar stai lângă el când plânge … de multe ori doar asta are nevoie de fapt. Acesta este motivul pentru care uneori soluțiile nu funcționează, dar ”se folosește” de diferite cerințe ”imposibile” pentru a se putea descărca.

– Să îl iei în brațe dacă acceptă să fie luat în brațe. Poate accepta sau nu, important este să rămâi aproape și să întărești mesajul că poate veni oricând dorește, că ești acolo pentru el.

– Să nu îl ignori. Nimeni nu vrea să fie ignorat nici măcar atunci când pare că cere asta pentru că te gonește, sau te împinge, sau aparent se liniștește mai repede fiind singur. De cele mai multe ori acel ”pleacă” înseamnă de fapt ”rămâi aici aproape și arată-mi că mă iubești și nu mă părăsești orice prostie aș face”. Dă-i spațiu, dar rămâi acolo în liniște pentru a vedea că este important pentru tine și îl accepți și când este supărat sau furios.

Să îți amintești că acum, când trece printr-o criză, are cel mai mult nevoie de tine.

– Să știi că dacă îl ignori, sau te ascunzi în budă, sau îl pedepsești, sau faci absolut orice să nu mai verse o lacrimă, tot ce vei obține, va fi un copil interiorizat, plin de frustrări și furie. Și toate ies la suprafață la un moment dat.

– Să îi oferi alternative pentru descărcarea acestor tensiuni, fără să îi permiți să devină violent. Este posibil să vrea să lovească când este furios. Atunci îi oprești mâinile și îi spui „Nu pot să te las să mă lovești, mă doare” sau „Înțeleg că ești foarte supărat. Nu pot să te las să mă lovești„.

– Să îi vorbești despre emoții. Ce sunt, cum se numesc, unde se simt, ce reacții produc în corp. Cum ne determină să ne comportăm, ce putem face.

– Să aștepți să se liniștească pentru a discuta. Vei observa că, de cele mai multe ori, nu poți purta o conversație cu copilul atunci când este nervos. Pentru că, pur și simplu nu poate. Un copil nu are dezvoltat neocortexul, partea responsabilă cu gestionarea emoțiilor. Prin urmare nu și-a dezvoltat încă nici mecanisme proprii de autocontrol și autoreglare. Dar o va face în timp. Acesta este și motivul pentru care nu funcționează dacă este certat fix atunci, dacă țipi, îl pedepsești, îl izolezi. El nu va înțelege ce trebuie să facă altfel. Pentru că nu poate să gândească atunci când este nervos.

Diferența dintre el și adulții, este că noi putem înțelege tot acest mecanism. Și putem …. de cele mai multe ori, să ne reglăm emoțiile dureroase simțite într-un astfel de moment tensionat, pentru a-l ghida pe copil. Vom fi un bun exemplu. Dacă reușim să facem asta, va învăța că poți reacționa și altfel atunci când ești extrem de supărat.

Sursă poza: Caleb Woods @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să ajuți copilul când are o criză de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Care sunt nevoile care urlă cel mai des în noi? 

De a fi în siguranță, auziți, văzuți, conectați, iubiți, respectați, apreciați, recunoscuți, îngrijiți, de a primi atingere, afecțiune, empatie, de a avea un cadru unde să manifestăm creativitate, să ne mișcăm, să fim liberi, să ne relaxăm, să avem limite și reguli clare, să avem perspectiva unui viitor sigur. Am crede inițial că sunt nevoile unui copil, dar mai citiți-le încă o dată, sunt la fel de actuale și valabile și pentru adulți.

Furia este doar semnalul că o nevoie umană importantă nu este împlinită.

Furia nu e nefuncțională, este o emoție cât se poate de normală și naturală. Ce trebuie să înțelegem noi și să îi învățăm și pe copii este că manifestarea furiei printr-un comportament agresiv nu duce la rezolvare nevoii. Furia este doar o emoție. Important este să învățăm să o exprimăm într-un mod sănătos.

Ce putem să facem când copilul este furios?

Să privim în spatele furiei, să vedem ce a produs-o, să validăm normalitatea ei și să căutăm împreună modalități de a satisface nevoia. Iar când satisfacerea nevoii nu este posibilă ajută doar să o recunoaștem (copilul se va simți înțeles și acceptat). 

Revin în curând și cu câteva indicii despre ”Cum să vorbești cu copilul tău când este furios”. Și nu uitați în spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită.

Sursă poza: Annie Spratt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul În spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Într-o zi am realizat că băiețelul meu știe foarte bine când mai am puțin și explodez. Mi-a spus chiar el, sincer și deschis, așa cum am învățat noi doi să creștem unul cu celălalt, ”Mami, faci o altfel de față și eu știu că o să te superi tare și o să țipi”. Nu că asta s-ar fi întâmplat des, dar și o singură dată este suficient ca un copil să știe că nu îi place fața ta atunci . Așa am

Primul lucru pe care l-am făcut atunci a fost să verific ce simte el în astfel de momente. Bănuiam și mi-a confirmat că fața mea îl sperie. Nimic în neregulă cu asta, a fost de fapt un punct de creștere pentru fiecare dintre noi. De altfel a fost și un semn bun că este capabil să identifice emoțiile dureroase în alții. Mai mult de atât are capacitatea de a se apăra prin faptul că îmi spune, ”Mami, faci fața aia care mă sperie și tu mi-ai zis că nimeni nu are voie să țipe la mine”. După ce l-am ascultat cu atenție, i-am explicat ce simt și eu înăuntrul meu. De aici s-a născut acest ”Se trezește balaurul”.

Tehnica este foarte simplă și incredibil de utilă. Cum să procedați?

Când simțiți că vă înfuriați foarte tare îi spuneți copilului doar atât: ”David, simt că se trezește balaurul”. David fiind înlocuit cu numele copilului vostru . De aici vă adaptați la situația de moment, de exemplu: ”David, am nevoie de o mică pauză în care (…..) să se culce balaurul la loc”. 

(…..)  ce puneți aici între paranteze este opusul situației care v-a adus în starea de furie, de exemplu ”am nevoie să mănânci stând la masă, să te oprești din aruncat mașinuțele, să stai liniștit pe canapea, să vorbești mai încet” etc.

Tehnica poate fi folosită și invers, pentru copil.

Cum îl vedeți sau îl simțiți că frustrarea e la cote maxime și va începe în curând să urle, îl întrebați ”Se trezește balaurul, așa-i?”. ”Spune-mi, ce putem să facem, să liniștim împreună balaurul?”.

Pe lângă exersarea reglării emoționale, tehnica ajută și la dezvoltarea capacității de a găsi soluții în momente tensionate. 

Sigur, ajută mai ales la început să întăriți tehnicile pe care le folosiți prin discuții purtate cu copilul. Vorbiți după ce trece criza, întotdeauna după ce trece, despre emoții și reacțiile pe care le avem când simțim anumite emoții. Este important să îl faceți să înțeleagă care este modul uman de a funcționa, să îl ajutați să se cunoască și să dezvolte toate abilitățile de care are nevoie pentru a trăi cu bine și iubire și când părinții nu sunt lângă el. Veți vedea că după o vreme de folosit această tehnică, devine chiar mult mai simplu, este suficient să spuneți ”Se trezește balaurul” .

Sursă poza: FotoCredit: Максим Власенко  @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Se trezește balaurul” – o tehnică de ajutor pentru a nu mai țipa la copil apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Perfect valabil și pentru părinți.

Este important să știm cum să reacționăm la emoțiile copiilor noștri, mai ales atunci când vorbim de cele dureroase. Important este și propriul nostru exemplu. Copiii învață de la noi cum să își controleze comportamentul rezultat din emoții.

Când observați:

Bucurie – atunci când copilul este vesel, bucurați-vă împreună și încurajați-l să facă mai des lucrurile care îl fac bucuros.

Frică – Întrebați copilul ce anume îi provoacă frică și arătați înțelegere și respect pentru propria emoție. Îi puteți explica copilului diferența între frica, care “ne ajută” (Exemplu: frica nu ne lasă să traversăm printre mașini) și frica, care “nu ajută”, ba mai mult, nu ne lasă să facem ceea ce ne dorim (Exemplu: să vorbim în public despre o idee a noastră). Încercați să acomodați copilul treptat cu obiectul fricii până când aceasta va dispărea sau se va diminua. Lăudați și încurajați copilul pentru fiecare efort depus pentru a-și depăși frica.

Tristețe – Întrebați copilul care este motivul pentru care este trist. Veți știi cum să procedați în funcție de răspunsul lui. La baza tristeții copilului poate sta o nemulțumire (nu a primit o jucărie), o dezamăgire (prietenul lui i-a făcut o promisiune și nu a mai ținut-o), o pierdere (a murit animalul de companie) sau o problemă cu care copilul s-a confruntat și căreia nu a știut cum să îi facă față (un coleg l-a ironizat). Vorbiți cu copilul despre motiv, oricare ar fi acesta și căutați să găsiți împreună o soluție de rezolvare. În cazul în care copilul este trist din cauza unei pierderi, explicați-i că este normal să fie trist, pentru că așa se simt toți oamenii care trec prin așa ceva, chiar și voi.

Furie – Lăsați copilul să se liniștească.

Îi puteți spune că observați că este furios și că o să vorbiți cu el când va fi calm ca să nu vă răniți reciproc. Așteptați lângă el să se liniștească. Discutați apoi despre modul în care s-a comportat și cum v-ați simțit dumneavoastră atunci când el a fost furios. Explicați-i că orice comportament are consecințe pozitive sau negative, și că un astfel de comportament are consecințe negative (stare de tensiune între părți, rănirea unei persoane dragi) și că nu-l ajută deloc să obțină ceea ce dorește. Puteți adăuga că atunci când îl deranjează ceva, cel mai bine este să spună acel lucru pe un ton calm și fără a răni sentimentele celuilalt. Îl puteți învăța cum să își controleze emoția printr-un exercițiu simplu de inspirație și expirație, numărând de fiecare dată până la 5. Puteți repeta exercițiul împreună de mai multe ori.

Rușine – Mulți copii timizi se simt rușinați atunci când trebuie să vorbească cu persoane mai puțin cunoscute sau atunci când trebuie să vorbească în public (exemplu:să iasă la tablă să rezolve o problemă). Încercăm să îi creștem încrederea în sine copilului vorbindu-i și arătându-i apreciere pentru calitățile sale. Îi spunem apoi că toată lumea are părți bune și părți mai puțin bune (putem da și un exemplu personal). Discutăm apoi cu copilul despre părțile lui mai puțin bune, spunându-i faptul că, dacă dorim, noi putem să le îmbunătățim. Încurajați copilul pentru fiecare încercare de îmbunătățire.

Regret – Încurajați copilul să recunoască atunci când a greșit, fără a se învinovăți.

Spuneți-i că fiecare persoană poate să greșească, chiar și adulții, și că dacă dorește își poate repara greșeala. Oferiți sprijin în acest sens și amintiți-i ca pe viitor să fie atent pentru a nu repeta greșeala. Lăudați-l de fiecare dată când și-a recunoscut greșeala.

Surpriza – Surpriza apare des în viața copiilor atunci când întâlnesc o situație nouă sau diferită de cea cunoscută. Învățați copilul să-și exprime adecvat uimirea, explicându-i situația pe înțelesul lui și motivul pentru care este de preferat să nu-i judece sau să râdă de alte persoane atunci când ele sunt diferite.

Dezgust – Vorbiți cu copilul despre faptul că este normal uneori să simțim dezgust față de anumite comportamente, alimente sau mirosuri. Învățați copilul să-și exprime dezgustul într-o manieră potrivită. Dacă comportamentul unei persoane îi provoacă dezgust, să îi spună într-un mod politicos că nu îi place când face comportamentul respectiv. Dacă un aliment îi provoacă dezgust să spună că nu dorește să mănânce alimentul respectiv.

* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.

Articolul Cum să reacționăm la emoțiile copiilor? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Este binecunoscut faptul că o parte dintre reacțiile emoționale pe care le avem au asigurat de-a lungul timpului supraviețuirea noastră ca specie.

Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă ele nu ar fi fost arhivate în sistemul nostru nervos și activate în situații specifice. Psihologul Daniel Goleman, cunoscut în special pentru cercetările sale privind inteligenţa emoţională, recunoaște ca emoții fundamentale: furia, tristețea, frica, bucuria, iubirea, supriza, dezgustul și rușinea.

Psihologul Robert Plutchik consideră, de asemenea, ca există 8 emoţii fundamentale. La acestea adaugă şi 8 emoţii complexe, formate din câte două emoţii fundamentale. Această clasificare poartă numele de „Cercul emoţiilor”. După Plutchik emoţiile fundamentale sunt bucurie, încredere, frică, surpiză, tristețe, dezgust, mânie, anticipație. Cele complexe sunt: optimism, dragoste, supunere, înfiorare, dezaprobare, remuşcare, dispreţ şi agresivitate.

Opiniile specialiștilor privind clasificarea emoțiior sunt diferite. Majoritatea lor sunt însă de acord cu privire la existența emoțiilor fundamentale, ca reacții evidente, tipice la lumea exterioară, și a celor care sunt nuanțate din acestea, mai puțin evidente, sub forma unui set complex de reacții mult mai greu de identificat, de acceptat și de rezolvat.

Mecanismul de producere al emoției poate fi observat prin:

• Modificări la nivelul corpului, organice, fiziologice
• Comportamente specifice
• Trăiri afective din punct de vedere psihic

Având în minte acești indicatori, putem cu ușurință să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi.  Care este de fapt scopul emoțiilor noastre de bază, adică atunci când experimentăm:

FURIA (MÂNIA):

Scopul furiei este să ne ajute să luptăm împotriva oricărei ameninţări asupra integrităţii persoanei noastre. Ne simțim expuși și atunci îi avertizăm pe ceilalți că suntem pregătiți să ripostăm. Că nu îi vom lăsa să profite de noi.

FRICA:

Scopul fricii este de a ne proteja integritatea în fața amenințării pe care o percepem.

BUCURIA:

Scopul bucuriei este de a ne odihni, la modul general, corpul și de a crea dispoziția de a face diferite lucruri, având focus pe scopuri variate.

IUBIREA:

Scopul iubirii este de a favoriza cooperarea.

SURPRIZA:

Scopul surprizei este să ne ajute să înțelegem mai ușor și clar ce se întâmplă, în vederea realizării celei mai bune acțiuni pentru noi.

DEZGUST:

Scopul dezgustului este de a ne proteja de factori care ne pot afecta integritatea.

TRISTEȚEA:

Scopul tristeții este de a-ți permite să te adaptezi atunci când ai suferit o pierdere, să-ți dea un timp de gândire și în care să îți plângi pierderea, te ajută să-ți economisești energia investită acum în evaluarea situației. Totodată, reprezintă un mijloc prin care comunicăm celorlalți că avem nevoie de sprijinul lor.

RUȘINEA:

Scopul rușinii este de a ne ajuta să ne adaptăm comportamentul individual și colectiv la normele din comunitate.

Sursă poza: Annie Spratt @ Unsplash

* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Care este de fapt scopul emoțiilor noastre de bază? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.