Anxietatea poate avea efecte semnificative asupra dezvoltării sociale, emoționale și cognitive.

Printre semnele și simptomele de anxietate la copii mici, întâlnim cel mai frecvent:

• dureri de burtică,
• coșmaruri
• scrâșnirea dinților
• plâns
• retragere
• comportament agitat.

Printre semnele și simptomele de anxietate la copii mai mari, întâlnim cel mai frecvent:

• dureri de stomac sau de cap
• insomnie
• mâncat compulsiv
• lipsa poftei de mâncare
• iritabilitate
• dificultăți de concentrare
• refuzul de a coopera
• evitarea activităților sociale.

Copiii anxioși sunt mereu pe câmpul de luptă – creierul lor se străduiește să îi protejeze de pericole.

În cazul în care identificați semne și simptome la copiii voștri, apelați la un specialist. Cu cât intervenim mai devreme cu atât este mai simplu de reglat. Simptomele anxietății devin din ce în ce mai evidente cu trecerea timpului, asta și pentru că ele tot cresc. Este important să se identifice și să se trateze anxietatea în stadii incipiente pentru a preveni complicații pe termen lung și pentru a îmbunătăți calitatea vieții copiilor și adolescenților afectați.

De asemenea părinții sunt cei care pot ajuta cel mai mult copilul, doar că și ei au nevoie să cunoască pașii care sunt de făcut. Și uneori, chiar și ei au nevoie de specialistul lor, pentru că nu este deloc ușor emoțional să fii un sprijin pentru un copilul care trăiește cu ”doamna anxietate” cot la cot.

Despre cum se manifestă anxietatea la copii am scris într-un articol detaliat pentru campania ”Educația contează„.

Sursă poza: Solen Feyissa @ Unsplash

Articolul Semnele și simptomele de anxietate la copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Acest exercițiu pentru copiii care se confruntă cu frica de a greși este o resursă atât pentru părinți, cât și pentru specialiști. Îl puteți face acasă cu copiii voștri dacă se confruntă cu această teamă. Îl puteți folosi în lucrul terapeutic dacă sunteți specialiști. Și la fel de bine îl puteți aplica în cadrul oricărui grup de lucru cu copiii.

Tot ce aveți nevoie este o coală de hârtie și un moment de liniște în care să vă puteți conecta cu copilul.

Începeți prin a-l îndemna pe copil să își imagineze că această coală de hârtie este creierului lui. Îi înmânați foaia și îi spuneți că va trebui să o mototolească.

”Imaginează-ți că această coală este creierul tău. Ești pregătit? Acum amintește-ți cât de frustrat ai fost ultima dată când ai greșit. Folosește această senzație să mototolești hârtia cu mânuțele tale, așa, ca pe un ghem”.

Luați apoi bucată de hârtie și îndreptați-o la loc, în forma de coală care era inițial. Apoi întrebați-l pe copil:

”Ce vezi acum? Cum arată creierul tău? Este diferit?

Este posibil să ofere răspunsuri de tipul: ”Este distrus”. ”Arată urât”. ”Este stricat”. ”Este îndoit” etc

Acesta este momentul important în care îi explicați că de fapt ce s-a întâmplat este că au apărut noi conexiuni în creier. Toate acele linii și imperfecțiuni sunt noi conexiuni care duc la învățare.

”Aceste noi dungi sunt noi conexiuni care s-au creat în creierul tău. Acesta este felul în care noi învățăm mereu, prin noi conexiuni. O singură greșeală poate crea o întreagă rețea de conexiuni noi. Tocmai acesta este motivul pentru care greșelile sunt atât de importante și bune pentru creierul nostru”.

Puteți să folosiți carioci pentru a desena liniile create. Puteți păstra modelul undeva la îndemână în așa fel încât, atunci când copilul va deveni din nou frustrat sau furios pentru o greșeală pe care o face, să vă puteți întoarce la ”creierul” creat de voi și să îi vorbiți despre noile conexiuni care se dezvoltă în creierul lui. Dacă nu păstrați modelul puteți pur și simplu să îi amintiți de el.

Sursă poza: Steve Johnson @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Exercițiu pentru copiii care se confruntă cu frica de a greși apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Acțiunile părinților care amplifică fricile copiilor + câteva soluții:

Interzicerea sau minimalizarea fricii.

Uneori părinții, din propria teamă pe care o simt sau din neputința pe care o resimt, încep să interzică frica. Dar, cum oare să dispară ceva ce simți, doar spunând ”Nu mai simți asta!”. Sigur, părinții nu se exprimă direct astfel, ci mai degrabă în termeni de tipul ”Nu are de ce să îţi fie frică!”, ”Nu există moștri!” sau ”Astea sunt prostii!”. Rezultatul nu este că frica dispare. De fapt, copilul ajunge să se simtă neînţeles, singur, ruşinat, ca și cum ceva este greșit la el fiindcă se simte astfel. Mai mult, probabil ca începe să îşi ascundă frica. Și știti !? O frică ascunsă şi nerostită devine o frică mai puternică!

Vă recomand să lăsați copiii să exprime ceea ce simt. Uneori doar simpla împărtășire face ca frica să își diminueze din forță. Ajută să îi rămâi acolo, disponibil, cu validare și iubire. Să îi răspunzi la întrebări, să îl încurajezi să vorbească și abia apoi puteți trece și la soluții.

Luarea prea în serios a fricii, accentuarea ei.

Există și extrema opusă, cea în care părinții exagerează frica, făcând-o să fie mai mare decât este în realitate. Aici intră strategiile de evitare a confruntării cu stimulii care declanșează frica. De exemplu trec pe partea opusă a străzii dacă văd un câine.

Vă recomand să învățați copiii cum să înfrunte frica prin expunere graduală la ea.

Accentuarea pericolelor posibile.

Aici mă refer în principal la situațiile în care părinții înșiși sunt temători și tind să transmită asta copilului prin exprimările de tipul ”Ai grijă când te urci, să nu cazi şi să îţi rupi mâna!”, ”Nu te duce acolo că te muşcă câinele!”, ”Stai aici că te lovește bicicleta!”, ”Nu te sui în tobogan că o să cazi” etc. Când se expun în permanență diverse posibile pericole se induce o stare de frică și de alertă care îngrădește copilul să fie așa cum este el, să exploreze.

Vă recomand să analizați obiectiv când o situație poate fi cu adevărat periculoasă.

Expunerea la imagini și filmulețe media nepotrivite vârstei.

Sunt imagini, desene, filmulețe, emisiuni TV care pot induce frica. De exemplu știrile TV unde se prezintă informații negative, uneori chiar distorsionate. De asemenea există filme și desene recomandate pentru copii mai mari care pot percepe foarte bine diferența dintre realitate și ficțiune, dar care pot fi nocive copiilor mici care nu au capacitatea să facă această diferențiere la fel de bine.

Vă recomand să limitați accensul copiilor la imagini și filmulețe care nu sunt recomandate pentru vârsta lor. De asemenea este important să alegeți programele pe care le vizionează copilul și să rămâneți atenți la ce are acces copilul în lipsa voastră.

Un mediu familial stresant.

Când copiii trăiesc într-un mediu imprevizibil, cu schimbări frecvente, fără cel puțin un adult care să rămână atent la nevoile copilului și să îi ofere un sentiment al siguranței, există riscul să se dezvolte frici. Bineînțeles, cu cât mediul este mai stresant sau traumatic (abuz fizic, emoțional, psihologic) cu atât riscul de a se manifesta frici intense este mai mare.

Vă recomand să le asigurați copiilor un mediu stabil, clar, cu reguli și limite clare adaptate vârstei și să rămâneți o prezență previzibilță și constantă în viața lor.

Sursă poza: Ralston Smith @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Care sunt acțiunile părinților care amplifică fricile copiilor? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Frica în sine este o emoție bună, așa cum sunt de altfel toate emoțiile. Neplăcută, da, dar bună.

Frica are funcția de a ne proteja în fața unui pericol. Ea ne pune în gardă și ne face să fim prevăzători. Rolul fricii este de a ne apăra de posibile pericole prin declanșarea reacțiilor defensive (luptă, fuga sau înghețare). Nu putem să ne oprim din a simți frică și nici nu ar fi sănătos pentru noi. Ce putem să facem în schimb este să reglăm ceea ce simțim, mai ales dacă frica în sine nu are și un obiect real. Îmi place să le dau clienților mei acest exemplu:

”Dacă tu ieși acum din cabinetul meu și vezi un urs la colțul străzii, ar fi bine să îți fie frică. Așa te vei proteja. Dacă nu simți frică și te duci să îl mângâi cum ai face-o cu cățelul tău, s-ar putea să ai ceva probleme. Dacă ieși acum din cabinetul meu și îți este frică deși nu vezi un urs la colțul străzii, poate s-ar merita să vezi ce e cu frica asta.”.

Sigur, nu merg mai departe și cu exemplu ”dacă vezi un urs, dar el nu există”, asta nu mai ține de domeniul meu de activitate .

Bun, ce am scris mai sus este perfect valabil și pentru copii. Mai mult, ei au nevoie de sprijinul nostru pentru a autoregla aceste frici, pentru că, la vârste mici, nu am capacitatea de a face asta singuri. Există tehnici care pot liniști un copil speriat, despre ele vom vorbi azi. Există și lucruri care doar amplifică şi agravează frica, iar despre asta vom discuta într-un articol viitor.

Cum poți să il ajuți pe copil să își autoregleze fricile?

Ia în serios ceea ce simte copilul.

Dacă el spune că îi este frică, înseamnă că asta simte, chiar dacă, poate, pentru noi este greu de crezut cum ar putea să se sperie de un cățelul mic și jucăuș. Niciodată nu ajută să îl iei peste picior. Nici să ignori ce simte. Ajută să îți amintești ce spuneam mai sus, că frica în sine este o emoție bună, care este declanșată instictual.

Vorbiți deschis despre frici.

Să poată vorbi cu un părinte despre ceea ce simte, este un dar valoros pentru un copil. Asta îi va da sentimentul că nu este singur cu frica lui. Asta îl va ajuta să descarce din tensiune. Asta îl va ajuta să simtă că este în siguranță chiar dacă e neplăcut ce simte.

Normalizează și validează.

Întotdeauna, întotdeauna ajută să știe, să îi transmiți, să înțeleagă că e normal ceea ce simte. Că nu e nimic în neregulă dacă simțim frică. Va putea astfel să se relaxeze, ceea ce ajută la autoreglare. Și va putea să aducă în conștient ceea ce simte.

Exersează ”starea de siguranță”.

”Starea de siguranță” este opusul fricii. Exersați prin jocuri (de exemplu jocuri de rol) și prin diverse activități, această stare de siguranță.

Evită ultra protecția.

Aici aveți nevoie să vă găsiți propriul echilibru între ”îl expun prea mult la stimulii care produc frică” și ”elimin total confruntarea cu frica”. Recomandarea este să îl expuneți treptat, progresiv oferindu-i în același timp susținere. Să rămâi întotdeauna în preajma lui.

Autoreglează-te și tu.

Pe lângă exemplul propriu pe care îl oferim ca autoreglaj în general, la propriile frici, mă refer și la gestionarea fricii părintelui când copilul se confruntă cu propria frică. Dacă tu, ca părinte, vei reacționa exagerat când copilul intră în contact cu stimulii care îi provoacă frica, atunci îi vei transmite că într-adevăr acolo este un pericol. Nu uita că modul în care vorbești cu copilul despre frică este la fel de important ca ceea ce spui.

Va crește, se va autoregla singur.

Asta e mai mult pentru părinți . Amintește-ți că va crește și va putea să se autoregleze singur și în absența prezenței tale. Cu cât e mai mic, cu atât are, încă, nevoie de tine.

Îți recomand să citești și articolul Cum să ajutăm un copil care simte o frică intensă?.

Sursă poza: Sabina Fratila @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum poți să il ajuți pe copil să își autoregleze fricile? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem, este, ”Când ele, fricile, nu mai intră în categoria firescului?”.

Ghidajul pe care îl ofer părinților este să evalueze dacă s-a schimbat intensitatea fricii și dacă afectează funcționarea zilnică a copilului. La intensitate ne uităm mai ales la perioada de timp în care se manifestă frica (ore, zile, ani). Dar și la un soi de forță, deși aici îmi este greu să vă ofer o unitate de măsură. Când vine vorba de ”funcționare zilnică” ne uităm dacă își poate desfășura activitatea de zi cu zi, sau dacă, temerea respectivă îl blochează. De exemplu, îi este atât de frică de separare încât refuză să rămână la școală, deși are 8 ani deja.

Care sunt fricile normale ale copiilor, în funcție de vârsta pe care copilul o are?

În perioada 0-3 ani fricile care apar cel mai frecvent sunt cele de separare. Acesta este unul dintre motivele pentru care intrarea în colectivitatea poate fi o provocare. Apare la vârste și mai mici frica de zgomote și de cădere. De asemenea este întâlnită frica de animale și insecte. Și o altă provocare în îngrijirea copilului este dată de frica de a folosi olița, de a merge la somn și de baie … Bănuiesc că majoritatea cunoașteți perioada ”nespălatului pe cap”.

În perioada 3-6 ani persistă frica de animale și insecte, și frica de a adormi, și de întuneric. Partea aceasta de refuz de a adormi are legătură și cu dificultatea copilului de a se ”desprinde” de părinte, pentru că, pentru a adormi trebuie să renunți la conectarea cu părintele. În această perioadă se întâlnește adesea și frica de fantome și monștri, dar și frica de pierdere, fie pierderea unui părinte (moarte, divorț), fie pierderea copilului într-o mulțime sau într-un loc.

Refuzul de a adormi are legătură și cu dificultatea copilului de a se ”desprinde” de părinte, pentru că, pentru a adormi trebuie să renunți la conectarea cu părintele.

În perioada 7-12 ani întâlnim într-o primă parte frica de separare. La școlarii mici se manifestă frica de situații noi, mai ales la începutul școlii. La școlarii mai mari observăm frica de respingere socială, de hoți, de conflicte puternice (război) și chiar și de situații noi.

În perioada 13-19 ani rămâne frica de hoți și de situații noi (mai ales la începutul liceului). Și odată cu dezvoltarea fizică, psihică și emoțională, revine frica de divorț, dar apare și frica legată de relații sexuale.

Revin și cu un articol cu tema ”Cum îl ajuți pe copil să își autoregleze fricile”.

Sursă poza: Nathan Dumlao @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Care sunt fricile normale ale copiilor, în funcție de vârsta pe care copilul o are? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Care sunt reacțiile care arată că teama este profundă și copilul anxios?

Reacțiile se observă la 3 niveluri – corporal, rațional și comportament. Primul semn este starea de tensiune și încordarea corporală, ca și cum ar crede că este în pericol. Este tipul de reacție luptă sau fugi. Crește ritmul cardiac, respirația, apare transpirație abundentă, greață. Are dureri de burtică, de cap, oboseală, tranzit intestinal modificat, somn agitat, insomnie, bruxism, coșmaruri etc. Anxietatea se manifestă și prin gânduri, raționamente cu referire la un anumit pericol. Anxietatea se manifestă și comportamental – sunt neliniștiți, neatenți, agitați, furioși, plâng mai mult și se plâng mai mult, evită anumite sarcini, locuri, oameni.

Ce determină frica intensă?

Sunt mai mulți factori care contribuie la apariția anxietății, printre care trăirea avută în pântecul mamei, tipul de părinți, dacă sunt ei anxioși sau nu, factorii de stres existenți în prezent. Iar intervenția este diferită pe fiecare factor în parte.

Când vine vorba de factori de stres prezenți, copilul a acumulat nesiguranță, îngrijorare, neliniște, stres, datorită unui eveniment trăit în familie sau în afara ei (conflict, boală, deces, divorț, alcoolism, abuz, filme sau imagini cu conținut agresiv, acțiuni violente în comunitate etc). În astfel de momente copilul simte că lumea lui este nesigură. Și are nevoie ca părintele să îl ajute să repună realitatea în drepturile ei.

Vă recomand să evitați expunerea difrectă și bruscă la situațiile care crează anxietate. Asta îi poate crește și mai mult anxietatea.

Atunci când copilul se confruntă cu o teamă mare, ajută să o împarți în temeri mai mici și să le rezolvați pe rând . De exemplu, frica de întuneric poate avea mai multe frici incorporate, frica de a exista un monstru/lup/câine, frica de necunoscut, frica de a fi rănit, frica de a rămâne singur. Așa că e de luat pe pași mici. Ajută explicațiile, imaginile vizuale, carțile terapeutice, video-uri cu câini/lupi în haită, în pădure, nimic agresiv. Punerea indirect în contact cu teama, prin imagini, îi oferă control și îl transpune în realitatea pe care frica a deformat-o. de exemplu, va vedea și înțelege că lupii nu vin în orașe, ei trăiesc în păduri.

Cum să ajutăm un copil care simte o frică intensă?

– Să avem răbdare, frica nu a apărut în 2 secunde, nici nu va dispărea în 2 secunde.

– Să nu ne propunem ca frica să dispară pentru totdeauna. Frica este o emoție care apare și dispare independent de voința noastră. Este în regulă ca frica să mai reapară, important este comportamentul copilului când o simte. Devine copleșit de ea? Anxios? Încordat? Nu își mai poate îndeplini activitățile? Dacă frica a fost intensă este posibil să nu fie extrem de relaxat când se confruntă cu stimuli. Poate că nu va cere să facă înot de performanță dacă i-a fost frică de apă și nu va vrea să îi cumperi un cățel dacă i-a fost frică de câini. Dar va ști cum să gestioneze trăirile când se va confrunta cu stimuli. Asta este bine să îi spunem și lui. Să nu se sperie când va apărea din nou teama.

– Să înțelegem că sunt diferiți, reacționează diferit, interiorizează trăirile diferit. Pentru unii teama poate fi stopată cu ușurință și pentru alții durează mai mult.

– Când împărțim frica pe etape, ajută ca prima frică să fie cât mai mică pentru a-i da încredere că poate să o depășească.

Să folosim povești terapeutice și jocuri de rol pentru a-l învăța pe copil cum să reacționeze atunci când se confruntă cu o teamă.

De exemplu, dacă are teamă de a merge la medic jocul de rol îl poate pune în situația de a exersa reacțiile lui fără a se simți copleșit pentru că știe că e doar un joc.

– Să transmitem mesaje pozitive și să avem o atitudine calmă. Dacă simte că părintele vede în jurul său numai pericole, atunci și el va deveni temător.

– Să îi recunoaștem frica fără să o minimalizăm. Îl va ajuta și doar să vorbească despre ceea ce simte. Să vadă că este important pentru noi, că nu îi luăm în derâdere sentimentele.

– Să nu mărim fricile încercând să găsim mereu modalități de a le evita, pentru că astfel îi confirmăm copilului faptul că este ceva greu de învins.

– Să îi construim un mediu sigur și previzibil – un rol important îl au rutinele și regulile, modalități care îl fac pe copil să știe la ce să se aștepte și să simtă un control asupra propriei vieți.

– Să îi asigurăm de dragostea noastră și sprijinul nostru chiar și atunci când frica îl domină.

Când frica intensă devine anxietate permanentă și nu mai găsești soluții pentru a o liniști, îți recomand să apelezi la sprijin de specialitate. Anxietatea și depresia merg de multe ori mână de mână. Frica intensă devine anxietate atunci când devine o stare și o credință că lucrurile se pot înrăutați și că viața va deveni din ce în ce mai grea și dureroasă. Depresia este o stare și o credință că oricum ar fi nimic nu va merge bine și viața nu va fi niciodată mai bună.

Sursă poza: Sharon Mccutcheon @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să ajutăm un copil care simte o frică intensă? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Care sunt efectele psihologice ale pandemiei pe care le poți resimți?

– creșterea frecvenței cardiace

– transpirația ambundentă

– dereglări ale tranzitului intestinal

– tensiune musculară

– dificultăți de respirație

– dificultăți de glutiție (senzația de nod în gât)

– senzație de iritabilitate permanentă

– furie crescută

– apariția insomniilor

– dificultăți de concentrare

– pierderea memoriei

Ce poți să faci practic pentru a reduce din anxietate și din efectele ei?

 – Menține un mod de viață sănătos. Mănâncă sănătos, limitează consumul de alcool, țigări și zahăr și realizează exerciţiile fizice regulate pentru a menţine un sistem imunitar puternic.

– Evită știrile false și evită să petreci prea mult timp citind știri despre COVID-19. Citește doar site-urile care oferă informații verificate prin sursele oficiale. O perioadă îndelungată de expunere la informații despre pandemia coronavirusului poate crește senzația de anxietate. Cel puțin cu o oră înainte de culcare nu mai folosi telefonul și nu mai citi știri, pentru a putea avea un somn liniștit.

– Rămâi concentrat pe ceea ce este în controlul tău. Cu cât ne gândim mai mult la care ar putea fi implicațiile dacă noi sau cineva apropiat contactează virusul, deși nu știm că asta se va întâmpla, cu atât mai anxioși ne vom simți. Este important să te concentrezi pe ceea ce este în controlul tău – izolarea, protecția când părăsești domiciliul, comportamentul cu cei din jur, atribuțiile de muncă, interacțiunea cu copiii etc.

Încearcă să recunoaști anxietatea înainte de a se transforma în furie.

Pentru a evita să transpui furia în comportamente care îi pot răni pe cei dragi, poți să practici tehnici de relaxare, de respirație, să te retragi câteva minute în singurătate, să faci exerciții fizice simple.

– Discută despre ceea ce simți. Prin această pandemie trecem toți și împreună, deși suntem separați. Ce putem să facem unii pentru ceilalți este să vorbim, să ascultă, să ne simțim auziți și acceptați.

– Păstrează un program de somn de minim 8 ore. Pentru a evita insomniile menține o oră de culcare consecventă, limitează consumul de cafeină și alcool, limitează utilizarea telefonului și citirea știrilor cu cel puțin o oră înainte de somn, păstrează o temperatură confortabilă în cameră.

– Realizează o listă cu lucruri pe care le ai de făcut și prioritizează ce este urgent de indeplinit. Într-o perioadă ca aceasta în care se lucrează de acasă, cu copiii fiind acasă, este important să realizezi un program al activităților și o prioritizarea a lor. Această organizare te va ajuta și pentru a evita dificultățile de concentrare.

– Notează informațiile importante în telefon sau într-o agendă. Astfel nu uiți ce ai de făcut, dar nici nu îți încarci mintea cu informații.

– Fii mai blând și mai înțelegător cu tine însuți și cu cei din jurul tău, zilele acestea. Este normal ca funcționarea noastră să fie altfel în această perioadă. Este normal să trăim stări de anxietate. Este normal ca uneori să ne fie greu să gestionăm relația cu copilul. Trăim vremuri grele la care ne adaptăm fiecare în propriul ritm.

Când să apelezi la un specialist?

– Dacă nu îți poți realiza activitățile zilnice din cauza gândurilor persistente care sunt pline de temeri.

– Dacă anxietatea este foarte intensă.

– Dacă te confrunți cu atacuri de panică (îți bate inima foarte tare sau respiri accelerat din cauza fricii).

– Dacă nu mai funcționează nicio metodă de a te liniști când simți teamă intensă.

– Dacă suferi de insomnii datorate acestor îngrijorări.

– Dacă te speli obsesiv pe mâini chiar dacă nu părăsești locuința și nu intri în contact cu surse de contaminare.

– Dacă simți o frică paralizantă la ideea de a părăsi locuința (de exemplu pentru a duce gunoiul, a face cumpărături etc)

Pentru programare accesează formularul de Contact sau trimite-mi un e-mail pe adresa buja.cristina@yahoo.com .

FotoCredit: Foto Experience Ro

Articolul Care sunt efectele psihologice ale pandemiei și cum le poți reduce apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Cei care au trăit până acum câteva atacuri de panică, învață să le recunoască începutul. Eu am învățat. În urmă cu mai bine de 10 ani l-am trăit pe primul. A fost o perioadă în care am citit mult despre asta și m-am analizat foarte mult pentru a fi pe fază când apar. Tot trăind atacuri de panică am găsit și o soluție simplă care mi-a fost de mare ajutor în anii care au urmat.

Fii atentă la corpul tău, menține o poziție dreaptă și respiră calculat. Mai exact, inspiri pe nas ușor și numeri până la 4. Apoi expiri la fel de ușor pe gură și numeri până la 4. Rămâi concentrată doar pe inspirat și expirat și pe numărat până la 4. Pe mine mă ajuta și să țin mâna pe inimă. 

Da, atât de simplu. Uneori, metodele care ne pot ajuta să facem față vieții, sunt extrem de simple. Oricare din aceste 5 tehnici de repirație vă pot liniștiți când vă luptați cu anxietatea.

Atacurile de panică sunt ca un strigăt de ajutor. Ne spun clar că trăiește în noi o spaimă uriașă. Soluția pe termen lung este să mergi la bază, să afli de unde vin, să vindeci partea aceea și ele nu se vor mai întoarce. Dar până la vindecare fii atent când simți că te cuprind și respiră ca mai sus. Va fi bine!

Sursă poză: Teo Ungureanu

Articolul O tehnică de ajutor pentru atacuri de panică apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pe el nu îl cheamă nimeni, niciodată, vine el așa, nepoftit.

Recunosc, nimic nu mă sperie mai mult decât asta. Probabil, de fapt cu siguranță și pentru că nu a avut boli grave și nici accidente periculoase. A rămas mereu în limita copilului cu căzături și boli normale de copil. Mai puțin când i-a crescut temperatura la peste 41 deși luase antitermic în urmă cu mai puțin de 4 ore, deși era în prosoape umede, în brațele mele, în baie. Atunci l-am cunosc prima dată pe Bau-Bau-ul Febră. De ce nu o fi rămas el la treaba lui, nu știu ! Dorit și chemat nu a fost. Sigur, pe el nu îl cheamă nimeni, niciodată, vine el așa, nepoftit. Ar trebui să am o discuție cu mama lui pe tema asta. Dar mi-e cam frică și de ea.

Nu sar imediat să îi dau tratament cu paracetamol când are 38. Dar, practic, îl urmăresc cu termometrul, de parcă îi iau temperatura la fiecare inspirație. Noroc că David nu are o problemă vizibilă cu asta. Mai zice din când în când ”Dă-mi mie, că îmi iau eu febra”. Nu pot să vă descriu aici și ochii dați peste cap. Dar uite că la treaba asta ignor ușor ochii dați peste cap.

”Ia să te văd, mamă Cristina, ce faci matale acum?”. 

Cum începe să crească temperatura peste 38.5, cum intru în alertă. Simt cum Bau-Bau-ul meu mă pândește. Parcă îl și văd. Stă cu trabucul în colțul gurii, că na`, îi place căldura, și ridică așa dintr-o sprânceană ”Ia să te văd, mamă Cristina, ce faci matale acum?”. Știu că este un semnal că îi luptă corpul, dar după câteva episoade în care a avut frisoane în brațele mele, înfășurat în prosoape ude, nu prea îmi mai arde de stat liniștită că își face virusul treaba.

Încerc să rămân echilibrată … am zic că încerc. Urmăresc evoluția, dozez întotdeauna corect paracetamolul în funcție de greutate și vârstă, cresc intervalul de oferit tratament, îl las mai dezbrăcat-îmbrăcat să nu se supra-încălzească de la haine groase. Zic niște rugăciuni, deși eu nu prea mă rog, și dau câteva telefoane să îmi vină întăririle dacă sunt în timpul săptămânii și am de lucru. Ultima oară ne-am distrat cu musafirul Bau-Bau Febră nepoftit în vacanță. Măcar nu am fost nevoită să chem bunicii, dar nici nu am ieșit din casă … de fapt, am ieșit, de 2 ori până la urgență.

Vedeți voi, acesta este Bau-Bau-ul invizibil al vieții mele de mamă.

Mă sperie cu ceea ce iubesc cel mai mult pe lumea asta: copilul. Apoi, mă obligă să îl țin acasă până are el chef să plece. Sigur, asta îl încântă pe David întotdeauna. Și îl înțeleg. Dar recunosc că mie îmi face haos înăuntru și afară. Ba concediu, ba chemat ajutoare. Asta se traduce fie în prea mult de lucru când se termină concediul, fie în casă mult prea plină … punct. Alergat de la muncă la medic, de acasă la medic, uneori la ore la care și bolnavii de insomnie dorm. Întotdeauna neodihnită noaptea fiindcă păzesc copilul și îi dau tratament. Și incertitudinea aia pe care trebuie să o rabd o vreme: a plecat Bau-Bau sau doar face mișto de mine și stă ascuns în coșul de rufe murdare, până aproape zic eu că am scăpat și apoi sare de acolo ”Ha! Ha! Nu am terminat încă cu voi”? De câte ori nu mi-a făcut așa  ….

Înțelegeți? Nu îmi place deloc Bau-Bau-ul ăsta! Febra … acest Bau-Bau invizibil …

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Febra … acest Bau-Bau invizibil al vieții mele de mamă apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu nu vreau să vă sperii cu #StămAcasă și #Rămâneți izolați dar cred că, cu cât stăm mai mulți izolați, mai multă vreme, cu atât avem șanse mai mari să scăpăm de nebunia asta mai repede.

Ce i-am spus copilul meu despre Coronavirus, izolare și toată această perioadă?

Inițial nu foarte multe, ca să fiu sinceră cu voi. I-am oferit câteva informații de bază, dar în momentul în care am decis să ne izolăm și noi, am realizat din reacția lui că este momentul unei discuții amănunțite. Cum așa? A coborât din mașina, a pus imediat cotul îndoit la gură și la nas. L-am întrebat ce s-a întâmplat, din moment ce nu tușea și nu strănuta. A răspuns că încearcă să nu respire ca să nu ia virusul. Oricât de amuzant a părut pentru o secundă, eu am înțeles că nu am discutat suficient despre asta. Copilului îi era frică să nu se îmbolnăvească doar pentru că respiră.

Este foarte important să adaptăm discursul nostru la vârsta pe care o are copilul, la nivelul lui de dezvoltare și la alte particularități pe care le cunoaștem despre el.

Indiferent de subiect, sex, viruși, violență, bulllying, etc. este foarte important să discutăm deschis cu copiii noștri. De multe ori ceea ce nu cunosc și nu înțeleg, deși văd ceva și aud ceva, îi pot speria mai mult decât adevărul. Necunoscutul creează foarte multă anxietate. Să le oferim suficiente informații cât să poată să înțeleagă aceste fenomene, dar nu prea multe încât să îi sperie. Este foarte important să adaptăm discursul nostru la vârsta pe care o are copilul. Și la nivelul lui de dezvoltare și la alte particularități pe care le cunoaștem despre el. 

Fiți voi sursa lor de informare! Nu îi expuneți la știrile TV!

Eu îl feresc în general pe David de știrile TV. Nu știu ce se va spune acolo, nu am încredere în general în capacitatea lor de a oferi informații doar atent verificate și întotdeauna există știri cu impact negativ (violuri, accidente cu morți și tot așa). La noi TV-ul este deschis strict pentru anumite posturi de desene animate, Netflix, HBO Go și Nintendo Wii. Eu mă informez de pe site-urile online care oferă doar informații verificate prin sursele oficiale. Ministerul Sănătății este primul pe care îl citesc acum (deși site-ul lor este incredibil de greu de frunzărit). 

Dacă aveți copii mai mari, acum este o bună ocazie să discutați cu ei despre știrile false, importanța informării corecte, atenția la mesajele pe care noi le transmitem, impactul unor astfel de perioade asupra oamenilor ca indivizi și ca grupuri.

Spuneți-le ce înseamnă virus, pandemie, anxietate, izolare, în termeni simpli, direcți și neutri.

Când zic ”neutri” mă refer să evitați să îi faceți să se simtă în pericol. Dați-le exemple de mai multe tipuri de viruși, cum se iau, cum reacționează organismul, care sunt soluțiile. Folosiți-vă de ultima lui răceală pentru exemplificare, cu atât mai mult cu cât este un foarte bun exemplu că îți revii după contactarea unui virus.

Nu este cazul să îi speriem sau să le inducem frica de moarte!

Băiețelului meu i-am explicat că este un virus apărut nou pentru care medicii nu au încă un vaccin și care se răspândește foarte repede. Dar medicii și oamenii de știință lucrează la asta acum, să găsească soluții și vor găsi. I-am spus și că virușii nu umblă așa la întâmplare prin aer, ca vântul. Ei se transmit atunci când cineva care îl are, strănută sau tușește aproape de tine. Sau nu se spală corect pe mâini și atinge o clanță. Punem și noi mâna acolo să deschidem ușa. Apoi nu ne spălăm, dar o ducem la gură și așa am înghițit și noi virusul. Din acest motiv este important să păstram distanța fața de oameni și este și mai important ca în aceasta perioadă să stăm cât mai mult în casă. Până când virusul va pleca liniștit de unde a venit, că aici nu îl mai bagă nimeni în seamă. Sau inventează medicii vaccinul sau medicamentul care teleportează virusul la casa lui.

David are 6 ani, crearea unei astfel de imagini, ca un desen cu un virus care se plictisește și o roiește de unde a venit, îl ține departe de anxietatea de moarte. Cu atât mai mult cu cât la 6 ani ai lui a pierdut și o soră și un bunic. Eu am mare grijă să îi spun adevărul. Îl mențin în realitatea vieții noastre, dar nu îi cresc anxietatea provocată de teama că ar mai putea pierde pe cineva.

Ce facem dacă ne întreabă direct dacă mor oameni?

M-a întrebat și i-am spus că au existat câteva persoane care au murit. Erau oameni bătrâni sau oameni care deja erau foarte bolnavi și organismul lor nu s-a descurcat cu acest nou virus. Am încheiat iar cu mesajul de mai sus ”medicii și oamenii de știință lucrează acum pentru a inventa un vaccin sau un medicament care să potolească acest virus și îl vor găsi în curând. Până atunci, ce putem noi să facem este să respectăm regulile de igienă și să rămânem cât mai mult în casă, pentru a nu ajuta la răspândirea virusului”. 

Până la urmă, treaba mea ca părinte este să îmi protejez copilul atât fizic cât și emoțional.

Pentru a realiza asta am vorbit mult despre ce putem să facem noi pentru a ne proteja:

– Ne spălăm și mai des pe mâini. Exact așa am formulat pentru că el chiar se spală atent pe mâini, fără să fie nevoie să îl bat eu la cap cu asta. 

– Dezinfectăm suprafețele folosite des, inclusiv jucăriile. 

– Stăm izolați câteva zile. După asta, în funcție de situație, vom mai rămâne o vreme în casă dacă așa va fi mai bine pentru noi și cei din jurul nostru. 

– Nu primim vizite și nu mergem în vizite. Rămânem în contact doar cu persoanele cu care locuim.

– Profităm din plin de perioada aceasta în care el nu merge la grădiniță și eu nu merg la birou și avem atât de mult timp să stăm împreună. Avem cărți necitite încă, ne jucăm, inventăm activități și jocuri noi, facem experimente cu ce avem prin casă, ne uităm la desene și eu lucrez printre toate astea.

Rămâneți cât puteți de calmi și pozitivi!

Ce suntem și ce simțim transmitem și copiilor noștri. Sigur, nu vă zic să vă mințiți că sunteți bine când vă urlă anxietatea în urechi. Vă gestionați cu greu trăirile, discutați cu un prieten. Aveți deja atacuri de panică, apelați la un specialist. Sunt terapeuți care în perioada aceasta oferă consultații via skype, majoritatea, cel puțin toți cei pe care îi știu eu, nu mai fac terapie față în față o vreme.

Și … Fiți și mai blânzi și mai înțelegători cu voi înșivă și cu cei din jurul vostru, zilele acestea! Avem nevoie! Nu trăim deloc cele mai simple vremuri …

Sursă poza: Volodymyr Hryshchenko @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce le spunem copiilor despre Coronavirus fără să îi speriem sau să le inducem frica de moarte? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.