Emoțiile de toate felurile sunt mesaje pe care ni le dăm singuri.

Sigur că fericirea este o emoție minunată pe care o căutăm cu toții. Dar la fel este și frica, furia, tristețea, gelozia, vinovăția … etc. Toate emoțiile noastre sunt în fapt pozitive când ai nevoie de ele, la fel cum sunt negative când apar la momentul nepotrivit. Dacă ne întâlnim la colțul blocului cu un urs, atunci avem nevoie de frică să putem să ne apărăm. Dacă suntem la colțul blocului și simțim frica așa, ca și cum ar fi un urs, dar el nu este, atunci emoția noastră nu este adaptată realității și ar fi timpul să analizăm ce se întâmplă cu noi. Am scris într-un articol trecut care este de fapt scopul emoțiilor noastre de bază.

Dacă noi vom continua să ne raportăm la emoții ca fiind pozitive sau negative, vom avea tendința să ne concentrăm pe cele presupuse pozitive și să le evităm pe cele presupuse negative. Astfel ne vom bloca singuri din a dezvolta o gamă completă de abilități emoționale sau sociale. Și nu e ca și cum putem evita cu adevărat să simțim anumite emoții care nu ne plac. Și nici sănătos pentru noi nu ar fi. Ce facem dacă chiar suntem într-o situație periculoasă și nu simțim frică? Cum ne apărăm?

Înlocuiți ”negativ” cu ”dureros” sau ”neplăcut”.

Emoțiile nu sunt pozitive sau negative, toate au un rol pozitiv. Ce vă îndemn este să înlocuiți ”negativ” cu ”dureros” sau ”neplăcut”, tocmai pentru a ne fi mai simplu să le acceptăm atunci când vin și să nu mai fugim de ele. Asta îi va ajuta foarte mult și pe copiii noștri când vor simți emoții dureroase și vor crede că e ceva în neregulă cu ei. În neregulă ar fi să nu mai simțim frică, furie, tristețe, vinovăție etc. Fără aceste emoții ar fi foarte greu să percem și să luptăm împotriva oricărei ameninţări asupra integrităţii persoanei noastre. Asta putem să le explicăm și copiilor noștri.

Ce ajută este să învățăm să acceptăm, să înțelegem și să reglăm ceea ce simțim.

Voi reveni într-un articol viitor cu mai multe detalii despre cum putem să ne descurcăm cu emoțiile dureroase. Ceea ce noi numim pe scurt autoreglare emoțională.

Sursă poza: Madison Oren @ Unsplash

Articolul Emoțiile nu sunt pozitive sau negative. Emoțiile doar sunt. apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am vorbit despre motivele pentru care ne enervăm, ce se ascunde de fapt în spatele furiei noastre.

Ne enervăm pentru că suntem oameni și noi, cu resurse limitate și cu nevoi, nevoi care nu sunt tot timpul îndeplinite. De fapt aici este și buba. Când nevoile noastre de bază rămân neacoperite, ni se golește rezervorul de răbdare. Și mai este un aspect, ne enervăm mult mai ușor când ei calcă pe rănile noastre. Sigur că ei nu fac asta dinadins, nu ne cunosc rănile. Uneori nici noi nu le conștientizăm cu adevărat.

Cum reacționăm când ne enervăm este cu totul altă poveste.

Tot interviul îl puteți citi aici, pe blogul Ancăi – Cum să faci să nu te enervezi pe copil?

Acesta este un subiect pe care îl vom dezbate profund și cu blândețe în sesiunea 7 din Programul ÎMPREUNĂ:

Gestionează propria furie pentru a putea să îl gestionezi blând pe el.

Furia este un sentiment normal și un semnal pe care trebuie să îl luăm în seamă. Este important să învățăm noi, și prin exemplul nostru și pe copiii noștri, modalități sănătoase prin care să gestionăm sau să manifestăm furia. Părinții sunt oameni și ei, cu propriile limite și propriile nevoi, cu stres și cu momente când le este greu să își gestioneze furia, neputința, frustrarea. Vom discuta despre dificultățile cu care vă confruntați și despre soluții practice pentru acestea și pentru momentele tensionate.

Sursă poza: Engin Akyurt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Interviu – Cum să faci să nu te enervezi pe copii? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru unii părinți durerea vine din crezul pe care îl au, că nu pot fi iubiți când sunt buni și când copilul face o criză înseamnă că ei, părinții, nu sunt buni. Pentru alții poate fi revolta că ei nu au fost acceptați așa furioși, copiii fiind. Pentru alții poate fi activată frica pe care o simțeau când știau că vor fi certați sau pedepsiți pentru criza lor de furie. Crize interne simțeam și pe alte vremuri, dar mai puțin exista curajul să fie scoase afară. Și mai puțin exista înțelegerea pe care noi, părinții, o avem acum asupra psihicului uman.

Cu cât noi suntem mai în contact cu ce produc în noi, crizele lor de furie, cu cât ne vindecăm durerile noastre, cu atât vom putea să fim acolo, prezenți pentru ei, deschiși să le conținem durerea. Asta este ceea ce poți să faci cu tine și pentru tine și mai revin cu câteva idei.

Cum să ajuți copilul când are o criză de furie?

– Să te apleci la nivelul lui înainte de a-i vorbi. Dacă stă pe jos, stai și tu pe jos, cumva.

– Să rămâi acolo, lângă el, să îi conții durerea. Să folosești puține cuvinte pentru a nu-l distrage de la procesul lui intern. Îi poți spune pe un ton bând ”Sunt aici lângă tine. Nu plec nicăieri. Ești în siguranță. Te iubesc. Vom găsi împreună o soluție”.

– Să îi vorbești calm și să încerci să găsești o soluție împreună cu el. Dacă într-adevăr vrea o soluție, dacă nu, doar stai lângă el când plânge … de multe ori doar asta are nevoie de fapt. Acesta este motivul pentru care uneori soluțiile nu funcționează, dar ”se folosește” de diferite cerințe ”imposibile” pentru a se putea descărca.

– Să îl iei în brațe dacă acceptă să fie luat în brațe. Poate accepta sau nu, important este să rămâi aproape și să întărești mesajul că poate veni oricând dorește, că ești acolo pentru el.

– Să nu îl ignori. Nimeni nu vrea să fie ignorat nici măcar atunci când pare că cere asta pentru că te gonește, sau te împinge, sau aparent se liniștește mai repede fiind singur. De cele mai multe ori acel ”pleacă” înseamnă de fapt ”rămâi aici aproape și arată-mi că mă iubești și nu mă părăsești orice prostie aș face”. Dă-i spațiu, dar rămâi acolo în liniște pentru a vedea că este important pentru tine și îl accepți și când este supărat sau furios.

Să îți amintești că acum, când trece printr-o criză, are cel mai mult nevoie de tine.

– Să știi că dacă îl ignori, sau te ascunzi în budă, sau îl pedepsești, sau faci absolut orice să nu mai verse o lacrimă, tot ce vei obține, va fi un copil interiorizat, plin de frustrări și furie. Și toate ies la suprafață la un moment dat.

– Să îi oferi alternative pentru descărcarea acestor tensiuni, fără să îi permiți să devină violent. Este posibil să vrea să lovească când este furios. Atunci îi oprești mâinile și îi spui „Nu pot să te las să mă lovești, mă doare” sau „Înțeleg că ești foarte supărat. Nu pot să te las să mă lovești„.

– Să îi vorbești despre emoții. Ce sunt, cum se numesc, unde se simt, ce reacții produc în corp. Cum ne determină să ne comportăm, ce putem face.

– Să aștepți să se liniștească pentru a discuta. Vei observa că, de cele mai multe ori, nu poți purta o conversație cu copilul atunci când este nervos. Pentru că, pur și simplu nu poate. Un copil nu are dezvoltat neocortexul, partea responsabilă cu gestionarea emoțiilor. Prin urmare nu și-a dezvoltat încă nici mecanisme proprii de autocontrol și autoreglare. Dar o va face în timp. Acesta este și motivul pentru care nu funcționează dacă este certat fix atunci, dacă țipi, îl pedepsești, îl izolezi. El nu va înțelege ce trebuie să facă altfel. Pentru că nu poate să gândească atunci când este nervos.

Diferența dintre el și adulții, este că noi putem înțelege tot acest mecanism. Și putem …. de cele mai multe ori, să ne reglăm emoțiile dureroase simțite într-un astfel de moment tensionat, pentru a-l ghida pe copil. Vom fi un bun exemplu. Dacă reușim să facem asta, va învăța că poți reacționa și altfel atunci când ești extrem de supărat.

Sursă poza: Caleb Woods @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să ajuți copilul când are o criză de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copiii au nevoie să fim atenți la ce se întâmplă în ei!

Au nevoie să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. Să îi înțelegem, să fim acolo, lângă ei, prezenți cu sufletul deschis. Să simtă că îi acceptăm cu toate ale lor, că îi iubim și când sunt la dungă și cu siguranță și când nu sunt. Să știe că se pot baza pe noi exact când le este mai greu. Și când le este greu cu ceva, se vede clar în comportamentul lor.

Știu, sunt situații în care pur și simplu par de neînțeles. De neînțeles în termenii noștri. Se trântesc și plâng prin magazine și aeroporturi. Smulg jucăriile din mâinile copiilor. Își împing frații. Le spun prietenilor preferați că nu mai vor să le fie prieteni dacă nu se joacă cum vor ei. Insistă să aranjeze o jucărie într-un anume fel și asta are prioritate în fața oricărui alt demers. Cer să poarte pantaloni de trening indiferent de ocazie. Iau note mici deși au stat cu orele cu ochii în caiet. Refuză să meargă la școală. Mănâncă prea mult sau deloc. Dar adevărul este că, dacă putem să privim viața din perspectiva lor, vom descoperi suficientă logică în comportamentele pe care le au. Ei reacționează.

Ce trebuie să facem este să ”intrăm” în mintea copiilor.

Să aflăm ce se întâmplă cu ei. Ce îi face să aibă aceste comportamente? La ce reacționează de fapt? Știu, comportamentul poate părea nejustificat, uneori. Pentru că asta e ceea ce vedem cu ochii. Adevărul este că au o justificare pentru orice. Ei reacționează în funcție de experiențele anterioare, în funcție de percepțiile lor despre lume sau ca un strigăt de atenție la nevoile care nu au fost îndeplinite. Dacă suntem suficienți de atenți să îi ”citim”, putem să venim în întâmpinarea acestor „dureri”.

Gabor Mate evidenția asta foarte clar și amuzant în prelegerea intitulată ”How emotions affects our cognitive functioning”:

”Când copiii se închid emoțional, au dificultăți în a învăța, în special din experiențele negative. Așa că repetă aceleași lucruri din nou și din nou și în ciuda consecințelor negative, ei nu învață nimic din asta. Și atunci adultul devine exasperat ”I-am spus de o mie de ori să nu mai facă asta și el tot o face”. Și răspunsul potrivit este: ”Dacă i-ai spus de o mie de ori și el încă o face, cine are o problemă de învățare aici?”. 

Data viitoare când veți vedea un comportament catalogat ca fiind ”greșit”, încercați să aflați ce vrea de fapt să vă spună. 

Poate este obosit sau plictisit. Poate îi este dor de cineva. Poate are nevoie de atenție sau este speriat de ceva. Poate îi lipsește ceva fundamental. Poate se simte neiubit și neînțeles. Poate, cândva, ceva i-a blocat capacitatea de a rămâne concentrat pe sarcină. Poate a trăit o experiență copleșitoare. Poate se simte singur într-o lume care îl sperie.

Copiii au nevoie de noi! Au nevoie ca noi să fim acolo cu empatie, înțelegere, încredere și răbdare. Au nevoie să știe că pot conta pe noi. Că îi luăm în serios când par iraționali și manifestă comportamente nedorite de cei din jur … de fapt, atunci au cel mai mult nevoie de noi! E strigătul lor de ajutor. Să îi ascultăm!

Sursă poza: Caroline Hernandez @ Unsplash

Articolul Copiii au nevoie să fim atenți la ce se întâmplă în ei! apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Care sunt nevoile care urlă cel mai des în noi? 

De a fi în siguranță, auziți, văzuți, conectați, iubiți, respectați, apreciați, recunoscuți, îngrijiți, de a primi atingere, afecțiune, empatie, de a avea un cadru unde să manifestăm creativitate, să ne mișcăm, să fim liberi, să ne relaxăm, să avem limite și reguli clare, să avem perspectiva unui viitor sigur. Am crede inițial că sunt nevoile unui copil, dar mai citiți-le încă o dată, sunt la fel de actuale și valabile și pentru adulți.

Furia este doar semnalul că o nevoie umană importantă nu este împlinită.

Furia nu e nefuncțională, este o emoție cât se poate de normală și naturală. Ce trebuie să înțelegem noi și să îi învățăm și pe copii este că manifestarea furiei printr-un comportament agresiv nu duce la rezolvare nevoii. Furia este doar o emoție. Important este să învățăm să o exprimăm într-un mod sănătos.

Ce putem să facem când copilul este furios?

Să privim în spatele furiei, să vedem ce a produs-o, să validăm normalitatea ei și să căutăm împreună modalități de a satisface nevoia. Iar când satisfacerea nevoii nu este posibilă ajută doar să o recunoaștem (copilul se va simți înțeles și acceptat). 

Revin în curând și cu câteva indicii despre ”Cum să vorbești cu copilul tău când este furios”. Și nu uitați în spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită.

Sursă poza: Annie Spratt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul În spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

– Autoexplorarea cu scopul autocunoașterii și modelării psiho-comportamentale;

– Focalizarea atenției asupra propriilor sentimente și percepții interioare;

– Exersarea capacității de exprimare a unor percepții personale.

 Vârstă recomandată: 7-14 ani

 Tehnica utilizată: matafora

 Materiale: bilețele cu calități, o cutie colorată, coli de hârtie, pixuri, creioane colorate

Descrierea exercițiului:

Pe o măsuță sunt înșirate bilețele cu calități (scrise de către formator; pot fi implicață și participanții). Copiii au posibilitatea de a lua orice calitate pe care și-o doresc și de care cred că au nevoie. Ulterior, este adusă cutia magică, care poate să primească trăsături pe care copiii consideră că le au și de care vor să scape. Bilețele cu trăsături sunt scrise fie de copii, fie de formator dacă sunt mai mici și nu știu încă să scrie. Tot formatorul îi poate ghida și pe cei care nu pot identifica trăsături și calități.

În final, fiecare participant spune ce simte și cum gândește o persoană care a primit tot ceea ce și-a dorit și a aruncat tot ceea ce era rău sau de prisos. După caz, se poate apela la externalizare – reprezentarea trăsăturilor prin intermediul desenului și eliminarea lor.

Acest joc pentru dezvoltare emoțională – “Cutia magică” poate fi folosit și în lucrul cu adulții.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc pentru dezvoltare emoțională – “Cutia magică” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Vârstă recomandată: 10-14 ani

Tehnica utilizată: jocul

Materiale: –

Descrierea exercițiului: Copiii sunt asezați în cerc. Fiecare participant își lasă câte un pantof în centrul cercului, formând o grămadă. Apoi, fiecare alege un pantof la întâmplare (îndemnați să nu își ia propriul pantof). Ulterior, participanții formează un lanț, ținându-se de mâini. Pantofii încep să fie transmiși în cerc, pentru a ajuge la proprietarii lor. Atenție să nu se arunce cu pantofii, să nu se acccidenteze Când fiecare își capătă pantoful jocul ia sfârșit.

La final, participanții rămân în cerc, dar se așează confortabili și sunt încurajați să reflecte asupra expresiei “a fi în pantofii celuilalt”, stimulând astfel empatia. De asemenea, se vor purta discuții facilitate de lucrătorul educațional despre trăirile experimentate prin joc.

Acest joc pentru dezvoltare emoțională – ”Pantofii călători” poate fi folosit și în lucrul cu adulții atât în grupuri de dezvoltare personală cât și ca joc de dezvoltare a coeziunii de grup în cazul livrării unor cursuri.

* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc pentru dezvoltare emoțională – ”Pantofii călători” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Vârstă recomandată: 7-14 ani

Tehnica utilizată: Jocul

Materiale: o eșarfă

Descrierea exercițiului:
Membrii grupului formează un cerc (în picioare sau pe jos, să zicem în poziția turcească, după cum simțiți mai potrivit). Toți sunt rugați să nu vorbească pe parcursul jocului. Este important să se păstreze tăcerea.

Unul dintre participanți se așează în mijlocul cercului și este legat la ochi cu o eșarfă. Colegii se apropie de el și își manifestă iubirea/afecțiunea (sentimente pozitive) într-o formă nonverbală, timp de 1-2 minute. Pentru copiii mici este posibil să fie nevoie să le oferim indicații, iar în cazul adolescenților este posibil să discutăm în prelabil despre gesturile care nu se pot face (de exemplu să nu se atingă anumite zone). Pe rând, fiecare membru al grupului intră în centrul cercului pentru a primi iubire, ghidat de formator.

Observații:

În funcție de dinamica grupului și nivelul lor de cunoaștere și încredere puteți realiza ulterior discuții despre modul în care s-au simțit și despre situații în care le este greu să își exprime sentimentele.

Acest joc pentru dezvoltare emoțională – “Iubire fără cuvinte” poate fi folosit și în lucrul cu adulții atât în grupuri de dezvoltare personală cât și ca joc de dezvoltare a coeziunii de grup în cazul livrării unor cursuri.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc pentru dezvoltare emoțională – ”Iubire fără cuvinte” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Vârstă recomandată: minim 9 ani

Tehnica utilizată: Jocul

Materiale:

– ochelari (tipuri diferite, de preferat fără  sticlă, doar rama, îi puteți confecționa și din carton)

– masă

Descrierea exercițiului:

Pe o masă/birou sunt puși ochelarii, fiecare având o etichetă cu o emoție (fericire, iubire, încântare, recunoaștere, durere, frică, neîncredere, dezgust etc). Sunt necesari un număr de ochelari egal cu numărul de emoții pe care doriți să le scoateți spre lucru.

Formatorul explică ”Aceștia sunt ochelarii fricii. Când porți acești ochelari simți frică. Povestește-ne ce te sperie”.

Se creează o bună ocazie pentru discuții deschise, ghidate de formator, pentru a găsi soluții.

Observații:

Recomand să folosiți doar emoții negative/dureroase dacă s-a dezvoltat coeziunea de grup și încrederea în grup, pentru a identifica ”durerile” fiecăruia și a lucra pentru vindecarea lor.

Acest joc pentru dezvoltare emoțională – “Ochelarii emoțiilor” poate fi folosit și în lucrul cu adulții atât în grupuri de dezvoltare personală cât și ca joc de dezvoltare a coeziunii de grup în cazul livrării unor cursuri.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc pentru dezvoltare emoțională – ”Ochelarii emoțiilor” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Vârstă recomandată: 7-10 ani

Tehnica utilizată: imaginația ghidată, desenul, metafora

Materiale: coli de hârtie, muzică, culori colorate

Descrierea exercițiului: Copiii sunt rugați să închidă ochii, să se proiecteze în propriul spațiu și să-și imagineze că sunt tufe de trandafiri. Pe fondul unei muzici de relaxare, le oferim copiilor mai multe situații, ei alegând ceea ce li se potrivește mai bine. De exemplu: Ce fel de tufă de trandafiri ești tu? Ești una foarte mică sau foarte mare? Ești înflorită? Ai frunze? Cum arată rădăcinile tale? Ai spini? Unde te afli? Are cineva grijă de tine? Copiii nu vor verbaliza răspunsul la aceste întrebări. Apoi, le cerem copiilor să deschidă ochii când sunt gata. Le oferim o foaie de hartie și creioane colorate și îi rugăm să-și deseneze tufa de trandafiri. După terminarea desenelor, copiii sunt rugați să-și prezinte tufa de trandafiri și să povestească despre ea.

Acest joc pentru dezvoltare emoțională – “Cine sunt eu?” poate fi folosit și în lucrul cu adolescenții în grupuri de dezvoltare personală.

* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc pentru dezvoltare emoțională – ”Cine sunt eu?” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.