Una dintre ideile centrale ale cursului a fost că simptomele corpului nu apar întâmplător. De multe ori, ele sunt modul prin care organismul încearcă să se adapteze la stres, la conflicte emoționale sau la situații de viață care ne-au depășit resursele la un moment dat. Sigur, știam asta deja și am scris de multe ori pe această temă. Voi sintetiza în acest articol câteva dintre ideile de bază ale cursului, adăugând și câteva explicații suplimentare din teoria traumei. Din păcate, partea de exerciții nu o pot cuprinde aici, dar o voi folosi în cabinet, cu clienții mei și la cursurile pe care le predau.

Sistemul nervos: echilibrul dintre mobilizare și relaxare

 Funcționarea noastră este reglată în mare măsură de două sisteme ale nervului autonom:

• sistemul ortosimpatic, responsabil de reacțiile de mobilizare de tipul luptă, fugă sau îngheț
• sistemul parasimpatic, care susține relaxarea, digestia și refacerea organismului

În situații de stres, activarea sistemului ortosimpatic este firească. Problema apare atunci când organismul rămâne blocat în această stare de mobilizare sau, dimpotrivă, cade într-o stare de epuizare profundă. De multe ori, după o perioadă intensă de activare apare un moment scurt de ajustare fiziologică, în care sistemul încearcă să își regăsească echilibrul. Dacă acest proces este susținut și înțeles, organismul poate reveni la o stare de reglare. Dacă nu, simptomele pot continua.

Unele persoane dezvoltă probleme digestive atunci când trăiesc conflicte emoționale sau stres prelungit: reflux gastric, dureri de stomac sau senzația de „nod în stomac”. Sistemul digestiv este puternic influențat de sistemul nervos, iar atunci când suntem în stare de mobilizare sau anxietate, digestia se dereglează. În acest sens, corpul poate transmite că există o tensiune emoțională care nu a fost încă integrată.

Ce sunt, de fapt, tulburările psihosomatice?

Tulburările psihosomatice apar la intersecția dintre biologie și experiența psihologică. Corpul și mintea nu sunt separate, iar emoțiile intense sau prelungite pot influența funcționarea organismului. Uneori, simptomele pot avea un rol adaptativ. O întrebare utilă este: „Ar fi acest simptom folositor într-o situație de luptă sau supraviețuire?”. Dacă răspunsul este da, este posibil ca sistemul nervos să fie încă într-o stare de mobilizare. În astfel de situații, este important să ne întrebăm cât de real este pericolul pe care îl percepem și care ne determină să ne mobilizăm. Dacă pericolul nu există în prezent, este posibil ca reacția noastră să fie declanșată de experiențe traumatice din trecut. În acest caz, răspunsul organismului nu mai este adaptat realității actuale, ci unei experiențe vechi care continuă să fie activată.

O persoană care trăiește mult timp sub presiune sau în relații tensionate poate dezvolta dureri frecvente de gât și umeri. Mușchii rămân în permanență încordați, ca și cum corpul s-ar pregăti pentru o situație de luptă sau apărare. Chiar dacă persoana nu mai este într-un pericol real, sistemul nervos continuă să funcționeze ca și cum ar fi. În acest fel, corpul transmite că tensiunea trăită nu a fost încă procesată.

În alte situații, corpul intră într-o stare de epuizare și neputință, în care energia scade, apare lipsa speranței, iar organismul încearcă să conserve resursele rămase. Astfel, extenuarea emoțională și sentimentul de neputință pot contribui, în timp, la dezvoltarea unor simptome fizice. În aceste momente, corpul nu mai încearcă să lupte sau să fugă, ci să supraviețuiască cu energia minimă disponibilă. Uneori, simptomele devin modul prin care organismul ne obligă să încetinim, atunci când noi nu am reușit să o facem singuri.

În alte situații, corpul poate răspunde prin epuizare profundă. Persoana simte că nu mai are energie, că orice activitate devine dificilă. Uneori, această stare apare după perioade lungi în care cineva a încercat să facă față unor situații dificile fără suficient sprijin sau fără posibilitatea de a se opri. În acest caz, corpul pare să spună: „Resursele sunt epuizate, este nevoie de oprire și reglare.”

Nu schimbăm doar simptomul, ci relația cu el

O idee care mi-a plăcut foarte mult este că în psihoterapie nu încercăm doar să eliminăm simptomele, ci să schimbăm relația pe care o avem cu ele. Simptomul devine o formă de mesaj al corpului. Atunci când începem să îl observăm fără grabă, fără judecată și fără presiunea de a-l face să dispară imediat, apare spațiu pentru înțelegere și integrare. Mindfulness-ul clinic susține exact această poziție: observatorul conștient care poate privi experiența din interior, fără să fie complet copleșit de ea.

Importanța relației terapeutice

Un alt element esențial în lucrul cu simptomele psihosomatice este relația terapeutică. Mi-a plăcut această exprimare folosită la curs, de „loving presence”, prezență iubitoare, o prezență atentă, caldă și empatică a terapeutului. Această formă de prezență creează siguranță și permite clientului să exploreze experiențele dificile fără să se simtă singur. Uneori, simplul fapt de a fi ascultat cu adevărat și de a simți că cineva este prezent cu tine poate avea un efect profund de reglare.

Corpul ca loc al emoțiilor

Oamenii se uită adesea la emoții ca fiind ceva mental, dar în realitate ele sunt experiențe corporale. Multe dintre ele sunt resimțite în zona dintre gât și abdomen, în piept, în stomac sau în zona diafragmei. Cortexul prefrontal, responsabil de reflecție și autoreglare, poate influența aceste experiențe atunci când reușim să adoptăm o poziție de observare conștientă, fără grabă și fără presiunea de a schimba imediat ceea ce simțim.

Pași mici către schimbare

Un alt principiu important este acela că schimbarea nu se face prin salturi bruște. În terapie, este util să construim o „scară a schimbărilor”, pornind de la pașii cei mai mici și mai ușor de realizat. Între etapele de procesare a experiențelor dureroase, lucrăm la construirea unui stil de viață mai sănătos și mai stabil. Activitatea fizică, contactul cu propriul corp, relațiile de susținere și momentele de autoîngrijire devin astfel resurse esențiale.

Când avem grijă de noi, corpul nu mai trebuie să strige

Un mesaj important al cursului a fost că autoîngrijirea reduce nevoia de somatizare. Atunci când avem grijă de corpul nostru, când ne permitem odihnă, relații autentice și momente de conectare cu noi înșine, sistemul nervos începe treptat să se regleze. Corpul nu mai trebuie să transmită mesaje prin simptome atât de puternice.

”Suntem mai mari decât emoțiile noastre”

Mi-a plăcut foarte mult această exprimare din curs. Așa este. Adevărul este că emoțiile, chiar și cele intense, ocupă doar o mică parte din interiorul nostru. Prof. dr. Luca Ostacolli se referea la aceste emoții ca fiind emoții protective. Știți cum avem tendința să spunem emoții pozitive și emoții negative? Zic adesea la cursurile mele ”Nu există emoții pozitive și emoții negative, toate emoțiile au funcție pozitivă. Există emoții care ne plac și emoții care nu ne plac, asta este altă poveste”.

Atunci când emoțiile noastre se află în fereastra noastră de toleranță, avem acces la resursele noastre interne, la capacitatea de a înțelege, de a ne regla și de a merge mai departe. Doar atunci când suntem complet copleșiți pierdem temporar acest acces. Iar psihoterapia, în esență, este tocmai acest proces: regăsirea accesului la propriile resurse și la propria vitalitate.

Corpul nostru nu se manifestă împotriva noastră. De cele mai multe ori, încearcă doar să spună o poveste care nu a avut încă spațiu să fie ascultată. Iar atunci când învățăm să îl ascultăm cu blândețe, procesul de vindecare poate începe. Pentru că vindecarea nu începe atunci când simptomele dispar, ci atunci când începem să înțelegem mesajul pe care corpul nostru încearcă să ni-l transmită.

Sursă poza: Giulia Bertelli @ Unsplash

Articolul Tulburările psihosomatice: când corpul spune ceea ce nu am putut spune apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Vorbește deschis despre emoțiile tale

Copiii învață prin imitare. Atunci când văd că și adulții din viața lor se confruntă cu emoții intense, ei înțeleg că aceste trăiri sunt normale și că este în regulă să le simtă. De exemplu, dacă te simți furios, frustrat sau trist, poți spune:

– „Și adulții se înfurie sau se întristează, exact așa cum fac și copiii. Uneori, ne ajută să plângem sau să vorbim cu cineva despre ce simțim pentru a reduce din intensitatea emoțiilor.”

Aceasta le arată copiilor că nu sunt singuri în trăirile lor și că există modalități sănătoase de a le face față.

Normalizează emoțiile dureroase

Este important să le explicăm copiilor că este normal să simțim frustrare sau furie atunci când lucrurile nu merg așa cum ne dorim. Un exemplu de cum poți face acest lucru este să spui:

– „Este foarte greu când lucrurile nu merg așa cum ne dorim, de aceea simțim frustrare și furie. În momentele acestea, îmi amintesc că fac tot ce pot eu și că este în regulă să simt această frustrare.”

Acest tip de comunicare nu doar că normalizează emoțiile dificile, dar le oferă copiilor un cadru sănătos în care să își exprime și să își gestioneze propriile emoții.

Arată-le cum te reechilibrezi (reglezi)

Atunci când ai o zi grea și reacționezi poate mai intens decât de obicei, ajută să le arăți copiilor cum alegi să te calmezi și să te reechilibrezi. De exemplu:

– „Îmi pare rău că m-am înfuriat atât de rapid. Astăzi a fost o zi grea pentru mine. Cred că m-ar ajuta să mă plimb puțin/să ascult muzică/să fac o baie/să ne jucăm împreună.”

Prin aceste exemple, le oferi copiilor soluții concrete pe care le pot folosi și ei când se confruntă cu emoții puternice.

Încurajează recunoașterea emoțiilor

Ajută-ți copilul să își identifice și să își denumească emoțiile. Spune-i că este normal să simtă o gamă variată de emoții și învață-l să le recunoască. Poți spune ceva de genul:

– „Văd că ești supărat. Poți să îmi spui ce te deranjează?”

Acest lucru îl ajută să devină conștient de ceea ce simte și să își exprime emoțiile într-un mod sănătos.

Modelarea empatiei

Empatia este esențială în gestionarea relațiilor și a emoțiilor. Arată-i copilului tău cum să fie empatic prin propriul tău comportament. Dacă cineva din familie sau din cercul vostru de prieteni este trist, poți spune:

– „Cred că Andrei se simte trist. Ce crezi că am putea face ca să îi fim alături?”

Această abordare îl învață pe copil să recunoască emoțiile altora și să răspundă cu compasiune.

Învață-l despre importanța pauzelor

Explică-i copilului importanța de a lua o pauză atunci când se simte copleșit de emoții. Spune-i că și tu faci același lucru atunci când ai nevoie să te calmezi. De exemplu:

– „Când mă simt foarte supărată, îmi iau câteva minute singură ca să respir adânc și să mă liniștesc. Apoi mă simt mai bine și pot să gândesc mai clar.”

Oferindu-i copilului această strategie, îl ajuți să înțeleagă că este în regulă să își ia un moment de respiro pentru a-și gestiona emoțiile.

Încurajează analizarea emoțiilor

După ce furtuna emoțională a trecut, ajută-l pe copil să reflecteze asupra a ceea ce a simțit și cum a gestionat situația. Poți discuta despre ce s-a întâmplat și ce ar putea face diferit data viitoare. De exemplu:

– „Hai să vorbim despre ce s-a întâmplat mai devreme. Ce ai simțit atunci? Cum te-ai simțit după ce ai vorbit despre asta?”

Aceasta îl ajută să învețe din experiențele sale și să devină mai conștient de propriile reacții.

Creează un mediu sigur pentru exprimarea emoțiilor

Este important ca un copil să simtă că poate exprima orice emoție fără teamă de a fi judecat. Asigură-te că oferi un spațiu sigur unde emoțiile pot fi discutate deschis. Poți încuraja acest lucru spunând:

– „Orice ai simți, e în regulă. Poți vorbi cu mine despre orice și împreună vom găsi o soluție.”

Un mediu sigur și deschis îl ajută pe copil să înțeleagă că toate emoțiile sunt valoroase și merită atenție.

Să îi învățăm pe copii să își regleze emoțiile nu este întotdeauna ușor de făcut. Dar învățarea reglării emoționale începe acasă, cu ajutorul părinților care își modelează propriile reacții în fața emoțiilor. Prin comunicarea deschisă, normalizarea sentimentelor și arătarea unor metode de reechilibrare, părinții pot ajuta copiii să dezvolte abilități esențiale de gestionare a emoțiilor. În timp, aceste abilități îi vor sprijini pe copii să devină adulți rezilienți și echilibrați.

Sursă poza: Austin Pacheco @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să îi învățăm pe copii să își regleze emoțiile: Rolul părinților ca model apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Acceptă și procesează durerea

Prima etapă a recuperării este acceptarea faptului că durerea este o parte normală a acestui proces. Este firesc să simți tristețe, furie, confuzie sau chiar ușurare. Permite-ți să trăiești aceste emoții fără a te judeca. Scrierea într-un jurnal, discuțiile cu un prieten de încredere sau terapia pot fi metode eficiente de a procesa aceste emoții.

Construiește o rețea de sprijin

Nu trece prin această perioadă dificilă de unul singur. Înconjoară-te de prieteni, familie și membri ai comunității care te susțin. O rețea de sprijin îți poate oferi grijă emoțională, perspective noi și un sentiment de apartenență. Nu ezita să ceri ajutor atunci când ai nevoie.

Îngrijește-te

În momentele dificile, îngrijirea de sine este esențială. Asigură-te că dormi suficient, mănânci sănătos și faci mișcare regulat. Activitatea fizică, chiar și o simplă plimbare zilnică, poate ajuta la eliberarea stresului și la îmbunătățirea stării de spirit. Nu neglija sănătatea ta fizică și mentală.

Menține o rutina zilnică

După un divorț sau o separare, viața poate părea haotică și lipsită de structură. Menținerea unei rutine zilnice te poate ajuta să îți recâștigi sentimentul de control și stabilitate. Rutina oferă confort și predictibilitate, elemente deosebit de importante într-o perioadă de tranziție.

Stabilește obiective realiste

Setează-ți obiective mici și realiste pentru a-ți menține motivația și a progresa în recuperarea ta. Aceste obiective pot fi legate de carieră, sănătate, relații sau dezvoltare personală. Nu te presa să faci schimbări mari prea repede. Dă-ți timp să te adaptezi și să îți refaci viața pas cu pas.

Evită deciziile majore pe moment

În perioada imediat după divorț sau separare, este recomandat să eviți luarea unor decizii majore, cum ar fi mutarea în alt oraș sau schimbarea locului de muncă. Emoțiile intense pot influența negativ capacitatea de a lua decizii raționale. Așteaptă până când te simți mai stabil emoțional pentru a lua astfel de hotărâri.

Găsește noi scopuri și interese

Această perioadă de tranziție poate fi o oportunitate de a descoperi noi pasiuni și interese. Poți explora hobby-uri noi, te poți implica în activități de voluntariat sau poți participa la cursuri care să îți dezvolte noi abilități. Focalizarea pe activități care îți aduc bucurie și împlinire te poate ajuta să îți reconstruiești identitatea și să îți regăsești un scop.

Caută sprijin psihologic dacă devine prea greu

Recuperarea după un divorț sau separare poate necesita sprijin profesionist. Terapia individuală sau de grup poate fi extrem de benefică pentru a naviga prin emoțiile complexe și pentru a-ți dezvolta abilitățile de gestionare a stresului. De asemenea există resurse create de psihoterapeuți. Îți recomand să parcurgi și acest articol despre ghiduri post-divorț și această carte terapeutică pe care am scris-o pentru părinți și copii.

Ai încredere în procesul de recuperare

Recuperarea după un divorț sau o separare nu se întâmplă peste noapte. Este un proces care necesită timp, răbdare și compasiune față de tine însuți/însăți. Încrederea în acest proces și în capacitatea ta de a depăși dificultățile te va ajuta să îți regăsești echilibrul și să îți construiești o viață nouă și plină de sens.

Divorțul sau separarea sunt etape dificile ale vieții, dar nu sunt sfârșitul drumului. Cu sprijinul adecvat și cu abordările corecte, poți transforma această experiență dureroasă într-o oportunitate de creștere și reconstrucție personală. Amintește-ți că fiecare pas înainte contează și că ești capabil să îți creezi o viață bună și împlinită.

Despre acest subiect am vorbit și în podcastul Dialoguri pe canapea – Despre divorț: consecințe și perspective. Dacă simți că ai nevoie de sprijin suplimentar, nu ezita să apelezi la terapie. Un terapeut te poate ghida prin acest proces de recuperare, oferindu-ți instrumentele necesare pentru a depăși dificultățile și pentru a-ți recâștiga echilibrul emoțional.

Sursă poza: Carolina @ Unsplash

Articolul Cum să te recuperezi după un divorț sau o separare apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Autoarea încurajează părinții să privească divorțul nu ca pe un eșec, ci ca pe o oportunitate de a redefini prioritățile, punând accent pe bunăstarea copiilor și pe construirea unui viitor echilibrat pentru întreaga familie.

Isolina Ricci PhD, oferă o perspectivă empatică și bine documentată, ajutând familiile să-și regăsească echilibrul și să construiască relații sănătoase după divorț. Aceste cărți sunt esențiale pentru orice părinte care dorește să asigure o adaptare lină și echilibrată pentru copii, în urma unei separări. De asemenea, ele reprezintă un ghid post-divorț și pentru specialiștii din domeniul sănătății mintale. Ele oferă o înțelegere a dinamicii familiale în caz de separare și a nevoilor tuturor membrilor familie.

„Acasă la mama, acasă la tata” – Ghidul complet pentru părinții despărțiți, divorțați sau recăsătoriți care își doresc să construiască două case primitoare pentru copilul lor.

Este un ghid post-divorț pentru părinți. Sunt abordate subiecte sensibile precum comunicarea eficientă cu fostul partener, gestionarea conflictelor și menținerea unei atmosfere de colaborare. Conține un capitol dedicat și detaliilor juridice. Sunt incluse strategii practice și sugestii bazate pe cercetări. Un accent deosebit este pus pe nevoile emoționale ale copiilor și pe modul în care părinții pot lucra împreună, chiar și după separare, pentru a asigura că cei mici se simt iubiți și protejați. Focusul este pe soluții de a crea un mediu stabil și sănătos pentru copii, chiar și atunci când aceștia trebuie să trăiască în două case separate.

Un aspect deosebit de valoros al acestei cărți este abordarea echilibrată și practică, oferită de autoare. Ea recunoaște dificultățile inerente ale divorțului și propune soluții concrete pentru a reduce impactul negativ asupra copiilor și părinților. Foarte important, subliniază esența co-parentalității în menținerea unui mediu sănătos pentru copii.

„Acasă la mami, acasă la tati – cartea copiilor” – Cum să te simți acasă într-un cămin sau în două

Această carte este concepută pentru copiii de toate vârstele. Îi ajută să înțeleagă și să se adapteze la schimbările din viața lor familială. Printr-o poveste simplă și ilustrații prietenoase, Isolina Ricci le explică copiilor că, deși părinții nu mai locuiesc împreună, rămân o familie iubitoare. Cartea conține mesaje pozitive care oferă asigurare și confort. Este un instrument util și pentru părinți. Vă ajută să înțelegeți lumea emoțională a copiilor. Vă recomand să o citiți înainte de a o oferi copiilor. Dacă aveți copii mici, puteți să le citiți voi cartea.

Mi-a plăcut modul în care autoarea le transmite copiilor că e normal să aibă sentimente mixte legate de divorț. De asemenea, subliniază importanța exprimării emoțiilor. Copiii sunt încurajați să discute deschis cu părinții despre ce simt și gândesc. Sunt incluse exerciții și tehnici simple pentru a-i ajuta să gestioneze emoțiile și să-și exprime gândurile. Astfel, copiii primesc un exemplu practic despre cum să facă față schimbărilor.

Dacă drumul de reconstrucție a noii vieți devine prea greu, căutați sprijin profesional. Terapia poate oferi un cadru sigur pentru exprimarea emoțiilor și pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de adaptare. Puteți primi ghidaj în procesul de co-parentalitate, pentru a mențineți un mediu sănătos și stabil pentru copii.

Articolul Ghid post-divorț – „Acasă la mama, acasă la tata” și „Acasă la mami, acasă la tati – cartea copiilor” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Despre emoții, stres, autoreglare și co-reglare …

Studiile ne arată că abilitatea noastră de a regla emoțiile este strâns legată de starea noastră generală de sănătate. Un reglaj emoțional bun este asociat cu o mai mare reziliență și un grad mai înalt de bunăstare mentală și fizică. Pe de altă parte, dificultățile în gestionarea emoțiilor pot duce la somatizări, boli fizice și tulburări psihice.

Prin intermediul acestui workshop, mi-am propus să creez un spațiu sigur și deschis în care să explorăm împreună aceste aspecte sensibile și să lucrăm pentru a găsi căile către un reglaj emoțional mai sănătos și mai echilibrat. Vom învăța să recunoaștem și să înțelegem aceste emoții. Să le acceptăm și să le gestionăm într-un mod care să ne ajute să ne menținem echilibrul. Să ne îmbunătățim calitatea vieții. Vom explora și dezvolta împreună abilități practice de reglare emoțională, pe care le putem utiliza atât pentru gestionarea propriilor noastre emoții, cât și pentru sprijinirea emoțională a copiilor noștri. Vom descoperi strategii de autoreglare emoțională și vom învăța cum să-i sprijinim pe ceilalți în gestionarea emoțiilor.

Workshopul este structurat în 2 module, unul axact pe teorie și un altul axat pe practică.

 Modulul 1: Fundamentele teoretice ale reglării emoționale

– De ce contează emoțiile?

– Identificarea emoțiilor. Diferențierea între emoții primare, secundare și sentimente. Înțelegerea impactului emoțiilor asupra comportamentului.

– Să înțelegem reglarea emoțională – Ce este reglarea emoțională? De ce este importantă? De ce este importantă pentru părinți și copii?

Timp alocat pentru întrebări. Vom avea 60 de minute de teorie și 30 de minute de întrebări deschise.

Modulul 2: Kit de supraviețuire emoțională – Aplicații practice

– Să dezvoltăm abilități practice de reglare emoțională pe care le putem utiliza în gestionarea propriilor emoții și în sprijinirea copiilor noștri

– EU și Emoțiile mele – prezentarea unor strategii de autoreglare emoțională

– EU și Emoțiile celor din jur – cum îi sprijinim pe ceilalți în managementul emoțional

– Strategii, instrumente și tehnici care favorizează reglarea emoțională

Timp alocat pentru întrebări. Vom avea 60 de minute de teorie și 30 de minute de întrebări deschise. 

Cui i se adresează acest Workshop ”Atelierul emoțiilor”:

Atelierul se adresează tuturor celor care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de gestionare a emoțiilor și să înțeleagă mai profund modul în care acestea influențează viața noastră de zi cu zi.

Este potrivit pentru:

– Părinți și tutori: Care doresc să înțeleagă mai bine emoțiile lor și ale copiilor și să descopere strategii practice pentru a gestiona mai eficient aceste emoții în familie.

– Profesioniști în domeniul sănătății mintale: Care doresc să își consolideze cunoștințele și abilitățile în domeniul reglării emoționale pentru a oferi un sprijin mai eficient clienților.

– Persoane interesate de dezvoltarea personală: Care sunt curioase să exploreze și să înțeleagă mai bine lumea emoțiilor și să descopere modalități practice de a le gestiona în viața de zi cu zi.

Detalii organizatorice:

Unde? Online, platforma Zoom. Veți primi link-ul după achitarea taxei de participare.

Când? Modul 1 – Marți 28 mai intervalul 17:00 – 18:30

Modul 2 – Marți 4 iunie intervalul 17:00 – 18:30

Cost? 150 lei /persoană/ 2 module. Locuri limitate, maxim 26 participanți.

Cum te poți înscrie?

Înscrierea se face accesând formularul acesta https://forms.gle/9cuwXCf2Vs5k4PMx6 . După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată și locul va fi garantat doar după plata taxei prin virament bancar.

Dacă aveți întrebări suplimentare îmi puteți scrie la adresa de e-mail: buja.cristina@yahoo.com

Despre mine:

Sunt psiholog și psihoterapeut cu diverse specializări în terapia traumei și cu un master în ”Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei”. Am experiență de peste 13 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în domeniul ONG-urilor și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT).

Am pus bazele unui proiect prin care formez personalul educațional în vederea dezvoltării emoționale a copiilor cu care lucrează la clase sau în centrele de tip Școală după Școală. Este visul meu mare! În fiecare școală din România, profesorii să sprijine copiii să își dezvolte reziliența și inteligența emoțională. Să îi ajute să găsească resurse interioare și să capete abilități sociale și emoționale prin care să se adapteze mediului și să progreseze, indiferent de condițiile de viață.

Am creat și un eveniment online. Îl puteți distribui pentru a ajunge la cât mai mulți doritori de cunoaștere emoțională .

Articolul Workshop ”Atelierul emoțiilor” – Navigăm împreună prin furtunile interioare apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

„Unii oameni înfometați după afectivitate dezvoltă fixații asupra mâncării, în încercarea de a înlocui hrana emoțională cu cea fizică. Probabil pentru că acest lucru nu este posibil, satisfacția nu va fi niciodată totală”. – Jasmin Lee Cori 

Nevoia de a umple un gol este o expresie pe care o aud des în cabinet. Și o înțeleg foarte bine. Unii specialiști o numesc ”gol de atașament”. Cred ca este o descriere foarte bună. E un gol pe care nu poți să îl umplii, de aceea devine și o compulsie, pentru că nu are cu adevărat rezultatul dorit. Nu de puține ori, în generațiile trecute, nevoile emoționale nu erau cunoscute și împlinite. În schimb, multe erau despre a mânca. Iubirea însemna să ai mâncare pe masă. Sarbâtorile erau despre ciunșpe feluri de mâncare. Vorba unei cliente, ”mama și acum gătește de parcă vine sfârșitul lumii și ne prinde nemâncați”. Nu este deloc greu ca într-un astfel de context să asociezi iubirea cu mâncarea. Și astfel, când îți este ”foame de iubire” să te duci inconștient către mâncare. Nu potolește durerea. O iei de la capăt. Până înveți că există și alt drum.

Și atunci, ce ai putea să faci dacă acest gol nu se poate umple?

Să procesezi suferința produsă de acest gol, să construiești pe lângă el și astfel ”golul” se va simți mai mic. Exemplific adesea asta clienților mei. Folosesc o piatră adusă din Grecia … albă, compactă, rotundă. O așez pe rând pe un post-it, pe telefon, pe o agendă mică și pe o agendă mai mare. Piatra rămâne aceeași. Perspectiva, nu. E la fel ca în doliu. Așa este și cu procesarea doliului când pierdem pe cineva drag sau ceva drag. Pentru că, și când vine vorba despre acest gol avem de procesat o pierdere veche, pierderea celui care nu a fost acolo să avem de cine să ne atașam într-un mod sănătos … nu din supraviețuire.

De ce vorbesc despre procesarea acestui gol?

Pentru că în corpul nostru este înregistrată toată informația experiențelor noastre trecute. De aceea se simte golul (lipsa din trecut) și în prezent. Doar atunci când suntem în contact cu noi, cu adevărul nostru, cu emoțiile noastre, cu durerea noastră, vom fi și cu vitalitatea noastră. Atunci putem să modificăm acest mecanism inconștient. Pentru că nu putem să schimbăm ceea ce nu cunoaștem sau nu recunoaștem și nici ceea ce nu ne lăsăm să trăim.

Sursă poza: Artem Labunsky @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Mâncatul compulsiv nu este despre foame … ci despre foamea de iubire apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Când întrerupem contactul cu copilul ca mod de a-l ”învăța” ceva, nu doar că nu o vom putea face, dar mai mult de atât partea responsabilă de atașament, din creierul copilului, va intra în alertă.

Această metodă este veche de când lumea, doar că acum folosim o expresie parțial în limba română și parțial în engleza. Poate pentru a face să pară mai potrivită decât e. Se mai folosesc de asemenea termeni precum „consecinţă“, „timp pentru reflectare“ sau „pauza de gândire“ pentru a face abordarea să pară inofensivă. Înainte părinții și cadrele didactice puneam copiii să stea la colț, cu fața la perete sau îi trimiteau în camera lor. Eventual, pusul la perete venea și cu o poziție incomodă pentru a evita ca ceva să fie relaxant. Iar trimisul în cameră venea cu ”să faci curat”, sau teme suplimentare, sau ceva ce copilul percepea ca fiind neplăcut.

Din perspectiva copilului ”time-out-ul” este resimţit în mod sigur ca o pedeapsă. 

Cine ar vrea să fie izolat sau ignorat? Cine ar vrea să simtă că i se retrage iubirea când greșește? Și nimic nu poate fi mai înspăimântător pentru un copil decât riscul de a pierdea iubirea părinților. Mai mult de atât, deși este adesea folosită pentru comportamente agresive nu face altceva decât să producă furie, rușine și umiliță. Și toate acestea la un loc vor face să fie și mai greu să funcționeze reglarea emoțională pentru a nu mai exista comportamentul agresiv.

Cel mai des am întâlnit abordarea aceasta când sunt loviți frații. Și eu îi întreb pe părinți: ”La ce crezi că se gândește un copil când îl trimiți în camera lui că și-a lovit fratele?”, ”Probabil la cum să i-o da cu prima ocazie, fără să fie prins”. Le răspund tot eu, adesea. Când metoda este folosită ca un mod de a pedepsi pentru că a existat agresivitate, nu facem altceva decât să crștem tocmai agresivitatea. Copilul se va simți neînțeles, frustrat și lipsit de iubire. Și frustrarea este ca gazul pe foc pentru agresivitate.

Metoda „time-out” nu oferă cu adevărat educație și modelare de comportament.

De ce? Pentru că noi putem să ne educăm copiii și să le modelăm comportamentele doar fiind conectați cu ei. Asta este regula de bază. Conectarea este de fapt puterea noastră ca părinți. Schimbările reale în comportamentele copiilor noștri nu se realizează cu amenințări, frică, durere și pedeapsă. Schimbările reale se produc cu o conectare profundă și puternică, cu înțelegere, sprijin și iubire. Metoda ”time-out” nu oferă nimic din toate acestea.

Și mai este un scurt exercițiu pe care îl recomand celor care folosesc această metodă. Îi invit să își imagineze cum s-ar simți dacă, atunci când ar fi furioși pentru că se simt copleșiti de treburile zilnice și țipă la copil din acest motiv, ar veni partenerul și,folosind arătătorul să îi invinuiască pentru comportamentul lor, l-ar trimite în cameră să mediteze la ce a făcut. Aș vrea să știu cum s-ar simți? Dacă asta ar fi ceea ce ar avea nevoie? Dacă asta e ceea ce le oferă dorința de schimbare? Sau ar deveni și mai furioși pe partener considerând că este lipsit de empatie și de respect? Și am dat acest exemplu pentru că nu știu părinte care să nu îl fi trăit. Deși nu am întâlnit părinte izolat în camera lui pentru acest motiv.

Sursă poza: Mick Haupt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Metoda „time-out” nu oferă educație și modelare de comportament, ci duce la insecuritate apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În general, povestile terapeutice sunt un instrument valoros pentru terapeuții care lucrează cu copiii. Și pentru părinți care doresc să ajute copiii să-și dezvolte abilitățile emoționale și de comunicare.

Pe copii, povestile terapeutice îi ajută să își înțeleagă mai ușor fricile, emoțiile, preocupările, pentru că se identifică cu personajele. Și îi ajută să clarifice de unde vin manifestările lor comportamentale și cum le pot regla. Sunt de multe ori folosite chiar în lucrul cu anxietatea sau depresia.

”Povești ca să te iubești mai mult” și ”Povești pentru copii fericiți” sunt două cărți scrise de Alex Rovira și Francesc Miralles care cuprind fiecare câte 35 de povești scurte. Nouă ne-au plăcut atât de mult încât ne opream cu greu din citit. Sunt așa, ca un balsam pentru suflet. Și sufletele de copii, dar și de adulți. ”Povești ca să te iubești mai mult” este preferata noastră, ne-au prins mai mult poveștile .

Nu e ușor să mai surprinzi un copil care citește adesea și căruia i s-au citit multe cărți.

După fiecare poveste în parte este alocată aproximativ o pagina, intitulată ”Gândește și crește” unde sunt sintetizate învățăminte legate de povestea citită. Oricum poveștile sunt simbolice și atât de bine scrise încât la final te prinzi și care este povața, dar de multe ori nu chiar de la început, ceea ce te ține prins în subiect. Și asta este bine. Nu e ușor să mai surprinzi un copil care citește adesea și căruia i s-au citit multe cărți.

Cărțile acestea deschid un portal către discuții intime și profunde despre viață cu toate miracolele și neajunsurile ei.

Ambele cărți le puteți folosi atât cu copiii de vârstă școlară, cât și cu pre-adolescenții și adolescenții. Dar sunt la fel de fermecătoare și pentru noi adulții. Ele deschid un portal către discuții intime și profunde despre imaginea de sine, despre percepția celor din jur, despre puterile noastre și durerile noastre, despre forță și neputință … despre viață cu toate miracolele și neajunsurile ei.

La finalul cărții ”Povești ca să te iubești mai mult” veți regăsi îndemnuri pentru părinți și cadre didactice. La finalul cărții ”Povești pentru copii fericiți” veți regăsi cele 12 chei ale stimei de sine la copii. Am descoperit ulterior că există și cartea ”Povești pentru copii curajoși”, scrisă în același stil, de aceeași autori. Este pusă pe lista mea de cumpărături .

Alte cărți cu povești terapeutice pe care vi le recomand. Toate conțin și ghidaj pentru părinți:

– ”Fram și Bumbic cel cu două case”

– ”Fram începe școala!”

– “A fost odată … 24 de povești terapeutice”

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Povești ca să te iubești mai mult” și ”Povești pentru copii fericiți” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Anxietatea poate avea efecte semnificative asupra dezvoltării sociale, emoționale și cognitive.

Printre semnele și simptomele de anxietate la copii mici, întâlnim cel mai frecvent:

• dureri de burtică,
• coșmaruri
• scrâșnirea dinților
• plâns
• retragere
• comportament agitat.

Printre semnele și simptomele de anxietate la copii mai mari, întâlnim cel mai frecvent:

• dureri de stomac sau de cap
• insomnie
• mâncat compulsiv
• lipsa poftei de mâncare
• iritabilitate
• dificultăți de concentrare
• refuzul de a coopera
• evitarea activităților sociale.

Copiii anxioși sunt mereu pe câmpul de luptă – creierul lor se străduiește să îi protejeze de pericole.

În cazul în care identificați semne și simptome la copiii voștri, apelați la un specialist. Cu cât intervenim mai devreme cu atât este mai simplu de reglat. Simptomele anxietății devin din ce în ce mai evidente cu trecerea timpului, asta și pentru că ele tot cresc. Este important să se identifice și să se trateze anxietatea în stadii incipiente pentru a preveni complicații pe termen lung și pentru a îmbunătăți calitatea vieții copiilor și adolescenților afectați.

De asemenea părinții sunt cei care pot ajuta cel mai mult copilul, doar că și ei au nevoie să cunoască pașii care sunt de făcut. Și uneori, chiar și ei au nevoie de specialistul lor, pentru că nu este deloc ușor emoțional să fii un sprijin pentru un copilul care trăiește cu ”doamna anxietate” cot la cot.

Despre cum se manifestă anxietatea la copii am scris într-un articol detaliat pentru campania ”Educația contează„.

Sursă poza: Solen Feyissa @ Unsplash

Articolul Semnele și simptomele de anxietate la copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Firește, foarte important este și ce facem cu și pentru ei. Întotdeauna cuvintele se cer întărite de acțiuni.

Este foarte important să cunoaștem nevoile copiilor și să le oferim ceea ce este mai bun pentru ei. Să mergem către ei cu gesturile și acțiunile prin care ne arătăm afecțiunea. Să fim disponibili cu răbdare, blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva lor. Și să întărim gesturile și acțiunile folosind cuvintele. Orice copil are nevoie să audă cuvinte afectuoase, începând chiar cu firescul „Te iubesc!”.

Ce să le spunem copiilor pentru a se simți iubiți și conectați la noi:

– Te iubesc!

– Ador să fiu mama ta/tatăl tău!

– Îmi place să petrec timp cu tine!

– Ești foarte important pentru mine!

– Sunt mândră/mândru de tine!

– Îmi place să te ascult când îmi povestești despre tine!

– Sunt fericită/fericit că exiști!

– Ai un pic de la mine, și un pic de la tati, și cu un pic de la tine ai ieșit atât de minunat!

– Îmi place să fiu în preajma ta și să facem lucruri împreună!

– Nimic, niciodată nu va schimba iubirea mea pentru tine!

– Apreciez ajutorul tău!

– Sunt foarte norocoasă/norocos că ești fix așa cum ești!

– Ești un membru foarte important al acestei familii!

– Ador să râd cu tine și chiar și să plângem împreună!

Sursă poza: Jessica Rockowitz @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce să le spunem copiilor pentru a se simți iubiți și conectați la noi apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.