Și atunci când ofer cadouri altor copii am grijă să includ și o carte. Cred că este extrem de important să le insuflăm copiilor noștri dragostea pentru citit. Sunt multe modalități prin care le putem dezvolta copiilor plăcerea de a citi. Una dintre ele este să aibă la îndemână cărți. De preferat să fie unele care să îi prindă, să le placă, să îi captiveze. Nu dau greși cărțile care au ceva amuzant și ceva aventură .

Regula casei – buget nelimitat pentru cărți.

Nu cumpăr cărți doar de sărbători. De fapt, nu există o lună în care să nu comand măcar câteva cărți. Regula casei la noi este ”buget nelimitat pentru cărți”. Oricând, orice carte își dorește nu îi spun ”Nu”. Uneori doar amân o scurtă perioadă, cum s-a întâmplat chiar săptămâna trecută, dar asta doar pentru că, acea carte pe care o văzuse în magazin știam că o găsesc la preț redus online. Iar din când în când donăm cărți copiilor care sunt mai puțin norocoși decât noi.

David are 3 scriitori preferați, colecția cu Ema și Eric, cărți scrise de Ioana Chicet Macoveiciuc și cărțile scrise de Cristina și Alex Donovici (revin în curând și cu un review despre câteva dintre ele).

Sursă poza: Ben Mullins @ Unsplash

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” .

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Nicio sărbătoare fără cărți apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copiii au nevoie ca noi să fim părinți suficienți de buni pentru ei. Nu au nevoi de părinți perfecți.

Știți de ce anume au nevoie copiii de la noi? Așa, direct la subiect și în puține cuvinte? Să fim părinți cât mai buni pentru ei, suficienți de buni. Nu au nevoi de părinți perfecți. Știți, de fapt ei nu există nicăieri în lumea asta. Nu există oameni care să fie buni și atât și care să facă totul absolut perfect. Iar asta este incredibil de bine din 2 perspective:

1. Copiii se simt liberi să fie exact cine sunt ei când nu cresc sub umbrela perfecțiunii. Își dau voie să greșească, să încerce din nou, acceptă adevărul că nu știu totul și caută să învețe mai mult.
2. Să ne imaginăm că noi am fi părinți perfecți. Să zicem că printr-o minune ar sufla cineva praf de stele perfecte peste noi noaptea când dormim. Și facem totul perfect. Știți ce nu le-am mai da lor? Frustrare și provocare. Pentru că noi am face totul pentru ei, nu-i așa? Dar ei mai trebuie să facă și singuri pentru ei, nu-i așa?

Până la urmă scopul final al creșterii copiilor noștri ar trebui să fie acela ca ei să devină autonomi.

Nu îi ajutăm deloc dacă noi îi menținem prinși într-o relație cu noi. Ei învață să fie autonomi și prin împlinirea nevoilor de către noi, și prin modelele de autoreglaj emoțional pe care le oferim, dar și prin momentele de provocare și frustrare. Fără acestea din urmă ei ar purta scutece și la 4 ani, ar chema părintele să îi șteargă la fund și la 7 ani, ar vrea să sugă la piept și la 5 ani.

Gândiți-vă și la noi ca adulți cât de mult ne dezvoltăm atunci când există frustrare și provocare, când ieșim din zona noastră de confort. Nici pentru ei nu este diferit. Singura diferență este într-adevăr că ține de noi ca părinți să le permitem lor, copiilor, spațiul acesta de provocare. Nu să avem de la ei așteptarea să se bucure că i-am frustrat și să ne dea voie. ”Aaaa, ce bine mami că acum când am 7 ani insiști să dormim fiecare în patul lui”. Important este să înțelegem noi că facem bine.

Și important este să găsim acest echilibru între cât satisfac nevoile și cât las loc pentru provocare.

Ca să traduc altfel, să găsim un echilibru între siguranță, susținere, structură, conținere și iubire și partea aceasta de provocare, frustrare. Pentru că toate acestea sunt necesare pentru ca ei să crească sănătoși și autonomi. Dacă ei nu au de la noi, în momentele cheie, un pic de împingere de la spate, atunci există riscul de a rămâne blocați la un nivel sub vârsta lor, de a regresa sau de a crea anxietate în dezvoltarea de relații. Când îi ducem la grădiniță, când îi expunem la alte persoane decât noi, când îi înscriem la activități, când îi sprijinim să fie perseverenți în ceea ce fac, atunci noi ne facem treaba de a fi părinții lor suficienți de buni. Cei care îi cresc să plece câte puțin în lume, cu toate bagajele la ei, știind că noi vom rămâne de partea cealaltă, la prindere.

Aș vrea să vă spun care este doza potrivită de satisfacere a nevoilor și care este cea de provocare, dar asta trebuie adaptat la copiii noștri. Fiecare copil este diferit, fiecare părinte este diferit. Important este să existe și provocare și frustrare. Iar când părintele nu poate sta cu frustrarea copilului, atunci să privească la asta. Să se întrebe de ce, să caute ce ascunde de fapt acest ”nu pot să stau cu frustrarea lui”.

Frustrarea este, ca toate emoțiile care ne-au fost date, o emoție bună.

Ea ne motivează să depășim obstacole, să depun efort, să ne îmbunătățim, să învățăm, să căutăm soluții, să privim viața din mai multe perspective, să ne adaptam, să înțelegem despre noi, ce ne trebuie de fapt. Ca și toate celelalte emoții ea ne-a asigurat supraviețuirea și evoluția ca specie. Sigur, nu am spus că intră la capitolul emoții plăcute de simțit, dar asta nu o face să fie mai puțin utilă.

Așa că, atunci când copilul nostru trăiește frustrarea, sau când o producem chiar noi prin deciziile pe care le luăm, să ne amintim că un copil are nevoie și de provocare și frustrare pentru a se dezvolta sănătos, nu doar de îndeplinirea nevoilor.

Sursă poza: Robert Collins @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Un copil are nevoie și de provocare și frustrare pentru a se dezvolta sănătos apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu nu știu cum se descurcă mama mea cu ei când vine vorba de mâncare și asigurarea necesarului nutritiv de care ei au nevoie. Unuia îi place ceva, altul nici nu vrea să audă, dacă altul cere ceva, celălalt se pune pe comentat. Nu mai zic că mândrul ăsta mare se strâmbă la carne de zici că îi dai lămâie putrezită.

Nevoia lor de vitamine și de energie este mai mare decât a copiilor care nu fac sport de performanță.

Pe de altă parte nevoia lor de vitamine și de energie este crescută. Efortul pe care îl depun este mult mai mare decât al copiilor care nu fac sport de performanță. Ei merg la antrenament de 6 ori pe săptămână. Sigur, au și pătrățele pe abdoment. Eu încă visez la ele. Eu n-aș rezista să duc până la final nici măcar încălzirea pe care o fac ei.

Alexandru Șendrea – fratele meu … daaa, sunt foarte mândră de el!

Știu că o dietă echilibrată și bogată în nutrienți este necesară oricărui copil. Și oricărui adult. Dar pentru sportivi este cu atât mai important să li se asigure toate substanțele nutritive esențiale. În general, copii care fac sport au nevoie de proteine, grăsimi saturate, carbohidrați sănătoși și fructe și legume bogate în antioxidanți.

Alimentația de bază, sănătoasă, ar trebui să le asigure creșterea și dezvoltarea și în același timp să le asigure energia de care au nevoie la școală și apoi la antrenament.

Sigur, ei fac periodic analize și controale medicale și iau suplimente alimentare la recomandarea antrenorului și medicului echipei. O variantă pe care a folosit-o fratele mai mic a fost și Minimarțieni FUTURA 6-9 ani. I-am făcut eu cadou un pachet. David mai are ceva până să atingă pragul de 6 ani și mai mult de atât și-a dorit să ia și unchiul lui aceleași vitamine ca și el.

Minimarțienii FUTURA 6-9 ani sunt suplimente alimentare sub formă de plicuri cu gel oral. Nu au coloranți și nici zahăr. Conțin vitamina D3 și K2 utile pentru dezvoltarea sistemului osos, beta-glucani, vitamina D3 și vitamina C necesare pentru dezvoltarea imunității și DHA care are un rol esențial în susținerea funcțiilor cognitive.

DHA este extras din alge. Mare parte din produsele asemănătoare de pe piață, folosesc Omega 3 extras din pește, ceea ce duce la un gust uleios nu tocmai atractiv pentru copii. Fiind extras din alge, gustul este mai plăcut, dar păstrează și proprietățile acizilor Omega 3.

Suplimentele alimentare pot ajuta la îmbunătățirea performanței sportive. Sigur, prioritară este asigurarea unei alimentații variate și de calitate. Suplimentele nutritive nu înlocuiesc un regim alimentar variat și echilibrat. Asta o scriu și pentru fratele meu că mă citește uneori !

Articolul Vitamine si suplimente pentru copii sportivi ? (P) apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Dezvoltare fizică:

Au loc în continuare creşteri în înălţime şi greutate. Se dezvoltă sistemul osos şi muscular, crescând forţa musculară, precizia şi viteza motrică. Se intensifică calcifierea osăturii mâinilor şi se întăresc articulaţiile fiind un plus pentru învăţarea scrisului.

Pentru mulți dintre ei există o creștere a poftei de mâncare.

În ceea ce priveşte sistemul nervos, cresc lobii frontali care ajută la organizarea şi dezvoltarea legăturilor funcţionale implicate în citire şi scriere.

Dezvoltare cognitivă:

În această perioadă se va dezvolta sensibilitatea tactilă, vizuală şi auditivă. Au nevoie de toate în același timp !

Din punct de vedere intelectual are loc un salt în procesul gândirii, concretizat în apariţia operaţiilor logice. Fantezia infantilă se transformă în gândire logică şi are loc înțelegerea relaţiilor cauză – efect.

Crește capacitatea de a fi atent, dar există încă fluctuații. În general copilul de 6-7 ani nu va fi atent în cadrul unei activităţi, mai mult de 25-30 de minute.

Devine mult mai stabilă și clară percepţia spaţiului şi al timpului. Acum un copil poate aprecia corect durata de desfăşurare a evenimentelor.

La vârsta şcolară mică predomină memoria mecanică, cea involuntară şi cea de scurtă durată. Toate procesele memoriei înregistrează salturi evidente. Şcolarul poate învăţa şi memora uşor tot ceea ce i se oferă, aşa cum învaţă să meargă, să vorbească.

Limbajul copilului se modifică şi se îmbogăţeşte. Progresele evidente se înregistreză în ceea ce priveşte debitul verbal şi cel scris pe măsură ce se aproprie de sfârşitul clasei a –IV-a.

La vârsta şcolară mică elevul va fi un mare amator de basme, povestiri şi jocuri. Imaginaţia reproductivă îl va ajuta să înțeleagă atât timpul istoric al evenimentelor cât şi raportul dintre acestea.

Copiii de 6-9/10 ani sunt foarte energici și au imaginația dezvoltată. Reușesc să învețe mai ușor și mai rapid dacă procesul este defalcat pe pași astfel încât să poată avea satisfacția fiecărui pas realizat. Este important să le oferiți feedback pozitiv și încurajări pentru că sunt într-o perioadă în care sunt sensibili la critică. Este important ca activitatea pe care o efectuează să aibe sens pentru ei, așa că au nevoie să li se explice scopul activităților.

Dezvoltare comportamentală:

Viaţa emoţională a micului şcolar devine mai echilibrată şi apare sentimentul datoriei. Imitaţia adultului, dorinţa de a demonstra ca nu mai este mic, devine o cale de socializare afectivă (manifestă acte de curaj intrând într-o încăpere fără lumină, când se loveşte afirmă că nu îl doare etc).

Copiii devin mai selectivi în alegerea prieteniilor fiind întâlnită des expresia „cel mai bun prieten”. La această vârstă sunt întâlnite frecvent certurile, mai ales la nivel verbal. În cazul băieţilor apar şi implicaţii fizice, în funcţie de intensitatea certurilor şi de temperamentul celor implicaţi. În timpul anilor de şcoală, relaţiile sociale ale copiilor devin tot mai importante. Interesul lor crescut pentru legarea de prietenii este un semn al independenţei. Lumea lor se extinde. Ei invaţă despre cum gândesc, ce cred și cum se comportă ceilalţi.

În a doua perioadă a ciclului primar, copiii manifestă interes pentru cunoştinte, “demască” mai rar pe cei care încalcă regulile de comportare, folosesc tehnici intelectuale de învăţare, prezintă o atracţie pentru jocurile de competiţie şi o conturare treptată a mentalităţii realiste şi cu destrămarea credulităţii naive.

Dezvoltare emoțională:

Fiți atenți! Încep să depășească fixaţia afectivă pe care o au față de unul dintre părinți. La începutul acestei perioade este încă cumva ambivalent afectiv: și atașat de părinte și în căutare de independență. Se observă o mai mare stabilitate în manifestarea emoțiilor și exprimarea dorințelor.

Crește capacitatea de a înțelege emoții mai complexe, cum este rușina, mândria, datoria, empatia. Înțelege mult mai bine și emoțiile altor și de aici observăm și tendința de a judeca reacțiile oamenilor în anumite circumstanțe.

Se dezvoltă capacitatea de a ”ascunde” emoțiile care ar fi putut fi văzute cu un impact negativ.

Acest articol este realizat la invitația Minimarțieni, în cadrul campaniei ”Zi de zi, pas cu pas, până va crește mare” prin care ajută părinții să crească copii sănătoși.

Citește și:
Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Copilul intre 3-6 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Sursă poza: Ben Wicks @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copilul intre 6-9 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

” am realizat că am mulți cititori cu copii pe undeva pe lângă David . Asta judecând după mesajele nerăbdătoare să apară următoarea categorie, copilul intre 3-6 ani. 

Dezvoltare fizică:

În perioada de vârstă preșcolară, creşterea este mai lentă, dar cu detalii semnificative. În lungime crește cu aproximativ 6-8 cm pe an, iar în greutate cu aproximativ 2 kg pe an. Ca repere, la 6 ani copilul are în jur de 116-120 cm înălţime şi aproximativ 22-23 kg.

Ce am observat și iar este cât se poate de normal, se modifică configuraţia corpului. Știți burtica aceea în față și fundul înapoi la copii mici, de îți vine să îi muști de ambele părți? Dispar. Se schimbă și structura musculară, descreşte ponderea ţesutului adipos și destul de mulți copii par lungani și slăbănogi. Și structura feței se modifică. Pe la 6 ani copilul arată ca un adult în miniatură, relativ proporţionat.

Copilul merge fără probleme, urcă şi coboară scările, manevrează cu relativă abilitate obiectele. Mulți copii devin titirezi sau iezi pe adrenalină, cum îi spun eu mândrului. Depinde foarte mult și de temperamentul fiecărui copil. Grădinița îi ajută să mai controleze din nevoia permanentă de mișcare, dar ea tot există.

Abilitățile motrice sunt sigure și precise undeva după vârsta de 4 ani. Învață să mănânce singuri. Să se dezbrace și să se îmbrace singuri. Se spelă pe mâini când intră în casă și înainte de masă. Merg singuri la toaletă și altele. Devin din ce în ce mai independeți, își dezvoltă autonomia și capătă acuratețe în deprinderile formate.

Dezvoltare cognitivă:

Au un limbaj activ, tot mai îmbogățit de la an la an. Comunică cu cei din jur prin propoziţii şi îşi exprimă dorinţele. Nu vă așteptați totuși ca la 3 ani să vorbească în propoziții complicate. Spre 6 ani învaţă să pronunțe corect fonetic şi gramatical. Și turuie cu întrebări în toată această perioadă, de la ”De ce?” la ”Ce înseamnă asta?”. Eu sunt la a doua parte Nici nu știam că există!

Sunt foarte receptivi la a învăța cuvinte noi pe care le repetă pentru că se mândresc. Învață ușor și cuvinte urâte . Înțeleg și înmagazinează sensul propriu al cuvintelor, dar nu înțeleg sensurile figurate. De exemplu ”Ți-a mâncat pisica limba?”, când a fost întrebat asta de o vânzătoare ”drăguță”, David s-a uitat speriat la mine ”Pisicile mănâncă limbi de oameni?”.

Limbajul este puternic influenţat de mediul în care trăiesc. Veți observa cum folosesc clişeele verbale ale adulţilor. Sunt super amuzanți. Devin varianta noastră în miniatură. Asta îmi amintește de David la magazin, unde a văzut cipsuri, eu am apucat să îi spun doar că sunt nesănătoase și el a răspuns ”Adică, în niciun caz nu îmi iei, asta ai vrut să zici?”. Exact asta voiam să zic.

Imaginația lor explodează. Este perioada de vârstă în care se adaptează la jocuri complexe și inițiază jocuri complexe, își ”crează” tot felul de personaje și povești. De multe ori prin jocuri își expun și procesează durerile. Este un bun echilibru psihologic. Cooperează mult mai bine cu alţi copii, își fac prieteni, acceptă să împartă jucăriile, învaţă să-şi aştepte rândul la un joc.

Încă persistă egocentrismul în gândire. Veți vedea că încă raportează totul la propria persoană și cred că tot ce îi înconjoară este pentru ei sau are legătură cu ei.

Dezvoltare comportamentală:

Spre 4 ani veți observa o schimbare în comportamentul copilului. Crizele de furie sunt tot mai rare. Nu dispar pentru totdeauna. Să fim serioși, cunosc și adulți care au crize de furie așa ca David, la aproape 5 ani ai lui. Dar se diminuează considerabil și pot fi mai ușor de gestionat datorită capacității copilului de a exprima ce simte și de a înțelege ce îl frustrează … dacă am lucrat la asta.

În această perioadă are loc conturarea multor componente ale personalităţii care va fi influențată de dezvoltarea conştiinţei de sine şi a identităţii de sine. Vorbim aici de realizarea apartenenței la sex, simțul proprietății asupra obiectelor, apartența la un grup (inițial familia, apoi grădinița), identificarea cu părinții etc.

Jocul rămâne activitatea fundamentală la vârsta preşcolară. Jocul este cel care susţine dezvoltarea psihică a copiilor, prin antrenarea motorie, senzorială, intelectuală şi afectivă. Copii descoperă că pe plan imaginar îşi pot satisface orice dorinţă sau să se transpună în orice situaţie și asta îi poate ajuta foarte mult în gestionarea emoțiilor dureroase.

Dezvoltare emoțională:

În această perioadă, copiii reușesc să perceapă lumea ca pe o realitate din afara lor. De exemplu, părinţii nu mai sunt văzuți doar ca niște persoane care îndeplinesc dorinţele lor, ci au propriile nevoi, cerințe, dureri și plăceri.

Încă manifestă teamă de separare când se despart de persoanele semnificative din viaţa lor, mai ales în situaţii dificile pentru ei (de exemplu când schimbă grădiniţa, sau se schimbă educatoarele, sau când dorm în altă parte decât acasă).

Între 4-5 ani unii copii trec printr-o perioadă de diminuare a poftei de mâncare. Mie mi-a luat ceva până m-am calmat cu asta. Diminuarea are loc fie datorită monotoniaei regimului alimentar sau din cauza unor tensiuni afective. 

Începând cu 3 ani copiii încep să vorbească despre propriile emoţii. Este foarte important și exemplul nostru și suportul pe care îl oferim. Ei pot identifica emoțiile de bază (furie, tristeţe, frică şi bucurie, urmând ruşine, mândrie, vină) analizând expresiile faciale și tonul vocii și le numesc cu ușurință dacă au o dezvoltare emoțională deja în curs de realizare. Cum zice David ”Mami, ai fața aia când vrei să plângi. Ești tristă?”.

După 4-5 ani vor să exploreze și să înțeleagă emoţiilor celorlalţi. Întreabă de ce plânge mama, de ce e furios tatăl, de ce e trist colegul lui etc. De asemenea încep să înțeleagă impactul pozitiv sau negativ al exprimării diverselor emoţii.

O altă achiziţie importantă este dezvoltarea empatiei (abilitarea de a înţelege emoţiile celorlalţi). Își formează simţul moralităţii şi înţeleg regulile societății.

Tot după 4-5 ani apare autoreglarea emoțională.

Caută sprijin în adulții în care au încredere, apropiere (emoțională și fizică) de adulți. Identifică singuri soluții și modalități de calmare și descărcare a furiei. Analizează ce anume a produs o suferință. Îi ajută și faptul că în această perioadă interiorizează regulile sociale și familiale şi se supun cu o mai mare uşurinţă lor.

Da, este într-adevăr încurajator. Devine ceva mai simplu să crești un copil, în toată complexitatea lui. Nu vă amăgiți, nu va fi ca și cum mâncați câtă ciocolată vreți fără să vă îngrășați. Au în continuare mare nevoie de noi. Să se simtă iubiți, acceptați, valorizați, integrați așa cu tot ceea ce sunt ei, și când sunt adorabili și mai ales când ne fac creierul ca popcornul într-o oală.

Acest articol este realizat la invitația Minimarțieni, în cadrul campaniei ”Zi de zi, pas cu pas, până va crește mare” prin care ajută părinții să crească copii sănătoși.

Citește și:
Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Copilul intre 6-9 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Articolul Copilul intre 3-6 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltării fizice, cognitive, comportamentale și emoționale:

Dezvoltare fizică:

Este perioada în care înfățișarea copilului se schimbă, sau cum am auzit eu despre David ”Vai! Nu mai arată ca un bebeluș, zici că e un băiețel” . Ritmul de creștere este intens și cumva inegal, cert este că de la an la an cam schimbați și toată garderoba copilului.

Creșterea în greutate este mai lentă față de perioada de bebeluș. Ca o medie vorbim de aproximativ 2,5-3 kg/an, iar în lungime 10-12 cm/an. Teoretic se zice că un copil de 3 ani va cântări aproximativ 15 kg. David a atins pragul la 4 ani și jumătate, asta apropo de cât de unic este fiecare copil sau cât de mici îi sunt părinții.

Se definitivează dentiţia provizorie, așa numiții dinți „de lapte”. Marea distracție cu măsele și plânsul copilului.

Dezvoltarea motorie este intensă. Până la 3 ani copilul va dobândi un mai mare grad de independenţă prin faptul că deja merge foarte bine, aleargă și se cațără peste tot, spre stopul cardiac al inimilor noastre.

Se dezvoltă motricitatea fină. Poate apuca jucării mai mici, poate manevra tacâmuri, poate închide și deschide sertare și multe alte activități care îl ajută să devină independent.

Dezvoltare cognitivă:

După vârsta de un an, uneori un an și jumătate, copilul manifestă memoria verbală. Îi repeți de zeci și sute de ori un nume, de exemplu, și el îl reproduce. Mai mult pe limba lui la început. Voi evita să vă fac o listă cu câte cuvinte trebuie să pronunțe copilul în funcție de vârstă. Este mult mai importantă capacitatea lui de a înțelege, de a recunoaște, de a executa ”sarcini” decât capacitatea de a le numi.

Copilul are o gândire egocentrică, în sensul că veți vedea că se plasează în centrul atenției și totul se învârte în jurul său.

Dezvoltare comportamentală:

Pentru copilul intre 1-3 ani este perioada în care explorează mediul, acţionează spontan şi uneori necontrolat. Se frustrează uşor atunci când nu poate realiza o acțiune sau nu obține ce dorește. Mulți copii sunt hiperactivi explorând continuu mediul. Este gelos pe frați sau pe cei care primesc atenție părinților. Rar se joacă singur și cere ca părinţii să participe la jocurile lui.

Dezvoltare emoțională:

Se manifestă un atașament strâns față de mamă, anxietatea de separare fiind încă pronunțată. Copilul devine selectiv faţă de membrii familiei sau față de prieteni. Se observă atașament și față de obiectele preferate.

Apare manifestarea emoțiilor prin crize de furie. Își exteriorizează emoțiile pozitive și pe cele negative, trecând uneori foarte ușor de la râs la plâns și invers. Este perioada în care începe să înțeleagă conceptul de emoții și diversitatea lor și crește numărul termenilor utilizați pentru a descrie ce simte. Este capabil să înțeleagă și emoțiile celor din jur. Identifică și diferențiază expresiile faciale ale emoțiilor de bază (furie, tristețe, frică și bucurie). Este o bună perioadă în care îi poți explica despre cauzele și consecințele sentimentelor lor.

Anxietatea și agresivitatea sunt normale la această vârstă. Sunt neputințele copilului de a face față mediului extern și a cerințelor multiple. Este perioada în care copilul intră în colectivitate și schimbă modul în care era obișnuit să trăiască.

Veți observa că după 2 ani copilul devine dominant, impulsiv și de multe ori neînțelegător. Aceste reacții apar din dorința și nevoie de independență într-un timp în care încă este dependent de adulți. Este o contradicție internă pe care va învăța în timp să o gestioneze.

Acest articol este realizat la invitația Minimarțieni, în cadrul campaniei ”Zi de zi, pas cu pas, până va crește mare” prin care ajută părinții să crească copii sănătoși.

Sursă poza: Ben @ Unsplash

Citește și:

Copilul intre 3-6 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Copilul intre 6-9 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Articolul Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Vă povestesc frecvent ce jocuri și activități fac cu David. La ce anume ajută, cum au ele mare succes sau nu tocmai. Le găsiți pe blog împărțite pe categorii de vârstă. Sau abilități pe care urmăresc să le dezvolt: senzorial, motricitate fină, vocabular, logică, sentimente etc.

Eu știu că părintele este pentru mulți ani jucăria preferată a copiilor. Profit de poziția aceasta și de faptul că joaca este cea mai ieftină și la îndemână metodă de a râde mult și a scăpa de toate tensiunile adunate adânc în suflet. Vă invit sâmbătă să discutăm pe această temă. Să vă povestesc din experiența mea de până acum ca psiholog și părinte, despre cum poți folosi jocul pentru a ajuta copilul să își dezvolte abilitățile, Despre cum poți să descoperi, jucându-te, care sunt temerile, anxietățile și sentimentele copilului tău.

Clubul Bookfest Junior este coordonat de Elena Iordache, reprezentat Usborne – Maya’s Amazing Bookland iar programul atelierelor care se derulează de miercuri până duminică, 1-5 iunie, îl găsiți mai jos ( participarea este gratuită):

FUN Parenting la Bookfest

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul FUN Parenting la Bookfest – Atelier gratuit pentru parinti si copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pe de altă parte sunt manifestări emoționale normale ale copiilor, pe care, uneori, noi le privim ca fiind problematice și ne ridică semne de întrebare. La copiii mici agresivitatea este instictuală și se manifestă ca un mecanism de apărare. Bebelușii, la câteva săptămâni de viață, își exprimă emoțiile prin plâns. Dacă le înțelegem normalitatea unor reacții/exprimări vom deveni mai relaxați și copiii noștri la fel. Competențele emoționale, mai exact capacitatea de a recunoaște, exprima, înțelege și regla emoțiile se conturează treptat, în functie de etapa de vârsta a copilului. Pentru a înțelege toate aceste mecanisme este necesar ca mai întâi să cunoaștem care sunt elementele specifice în achiziționarea competențelor emoționale.

Etapa de vârstă 0-2 ani:

– își exprimă emoțiile cel mai frecvent prin plâns și prin zâmbete spontane. Treptat se transformă în zâmbete sociale (aproximativ la 3-6 săptămâni);
– în primele 6 luni de viață principala achiziție la nivel emoțional este sentimentul de frică. Mai exact frica de persoane pe care nu le cunoaște și pe care le respinge întorcând privirea și refuzând să fie luat în brațe;
– până la 2 ani reglarea emoțională se realizează prin comportamente de genul suptului degetului, a suzetei, atașarea frecventă la sân și căutarea suportului din partea adultului chiar și printr-o simplă privire.

Etapa de vârstă 2-4 ani:

– încep să discute despre propriile emoții. Asta înseamnă că încep și să le recunoască și să înțeleagă cauzele emoțiilor de bază. Nu pot să înțeleagă că ceea ce produce o anumită emoție nu este situația de viață în sine ci interpretarea cognitivă pe care fiecare o acordă situație;
– pot pricepe legătura dintre cauză și efect în fraza ”dacă … atunci”;
– indentifică expresiile faciale asociate emoțiilor de bază (bucurie, tristețe, furie și frică);
– se angajează în ”lupte pentru putere” care conduc la accese de furie;
– manifestă teamă de separare;
– apelează la comportamente de autoreglaj emoțional precum căutarea suportului adultului.

Etapa de vârstă 4-5 ani:

– indentifică expresiile faciale asociate emoțiilor precum bucurie, tristețe, furie, frică, rușine, mândrie, vină;
– au capacitatea să identifice emoțiile și după alți indicatori cum ar fi tonul vocii;
– pot împărți trăirile emoționale în pozitive (”bune”) și dureroase (”rele”);
– utilizează etichete verbale pentru diverse emoții care se diferențiază mai greu între ele („nu sunt supărat, sunt îngrijorat”);
– nu pot înțelege faptul că o persoană poate simți două emoții în același timp. De exemplu, poate fi tristă și furioasă;
– încă atribuie emoțiilor factori externi. Nu pot să înțeleagă că emoțiile sunt produse de interpretarea cognitivă pe care o acordă situație în fapt;

– pot înțelege impactul pozitiv sau negativ al exprimării unei emoții;
– sunt interesați să exploreze emoțiile celorlalți (”mami, de ce plângi?” sau „de ce esti trist, tati?”);
– încep să înțeleagă că aceeași situație poate fi o sursă de emoții diferite pentru persoane diferite. De exemplu, căștigătorul concursului e fericit, iar cel care a pierdut e trist;
– sunt capabili să tolereze trăirile frustrante care nu au o soluție imediată. Dacă sunt la medic și le este foame pot aștepta fără să se enerveze până se termină consultul;
– reglarea emoțională se realizează mai ușor pentru că pot interioriza regulile sociale și familiale și pentru că sunt capabili să identifice soluții adecvate la problemele cu care se confruntă (raționalizarea sau minimalizarea).

Etapa de vârstă 5-7 ani:

– identifică și denumesc majoritea emoțiilor pentru că au limbajul bine dezvoltat;
– devin critici și nu agrează eșecul, motiv pentru care este recomandată stimularea competitivității cu ei înșiși și nu cu alți copii;
– își dezvoltă empatia, adică abilitatea de a înțelege emoțiile celorlalți;
– încep să își formeze simțul moralității și înțeleg termeni abstracți ca: onestitate, corectitudine, moralitate;
– manifestă teamă de separare când nu sunt alături de persoanele semnificative din viața lor în situații critice (de exemplu, când schimbă grădinița sau când dorm în altă parte decât acasă);
– înțeleg că emoțiile sunt produse de interpretarea cognitivă pe care o acordă situație în fapt, adică ceea ce gândim noi despre ele;
– sunt capabili să își elaboreze propriile reguli de reglaj emoțional în diverse situații de joc, de interacțiuni sociale și uneori aceste reguli sunt complexe;
– apreciază prietenii de aceeași vârstă dar continuă să apeleze la adulți pentru ajutor.

Sursă poza: S B Vonlanthen@ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Dezvoltarea abilitatilor emotionale pe categorii de varsta apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Aveți răbdare, alegeți ce vi se potrivește și mai ales asigurați-vă că este pregătit fiziologic și emoțional pentru această etapă:

– organismul lui este suficient de matur, copilul fiind capabil să simtă mișcările din intestine. În plus, din punct de vedere motor, este necesar ca el să aibă dezvoltate abilități motrice fine și grosiere care să îl ajute, mai exact îndemânarea de a-și da jos sau ridica pantalonii (chiar dacă nu poate încă, măcar arată că își dorește să învețe asta).
– sistemul nervos este suficient de dezvoltat pentru a putea să își controleze mușchii și sfincterele. Cercetările arată că acest lucru se întâmplă în intervalul 12-24 luni de viață, totuși vârsta medie a controlului sfincterian complet fiind în jur de 18-luni. Cum îți dai seama? Observând comportamentul și reacțiile lui, adică semnalizează nevoia de a elimina (se lasă pe vine, se ascunde, trage de scutec, scoate diverse sunete etc).

– este capabil să înțeleagă legătura dintre pantalonii uzi de la pipi și faptul că ar fi putut folosi olița pentru a evita asta;
– scutecul rămâne uscat pentru mai multe ore pe zi fiindcă face pipi mai rar dar mai mult cantitativ;
– se observă o oarecare regularitate a scaunelor;
– nu doreșt să se mai simtă ud sau murdar, uneori chiar refuză scutecul;
– arată interes față de oliță/toaletă și vrea să le folosească;
– emotional – își dorește aprobarea părinților și mai ales să îi imite.

Înainte de a începe efectiv să dezobișnuiești copilul să poarte scutec, pregătește-l cu ideea de a folosi olița.

Este important să adopți o atitudine pozitivă, pentru a-i dezvolta interesul. Dacă îl pedepsești și îl cerți el va resimți procesul ca fiind ceva foarte greu și poate refuza, sau chiar poate deveni foarte tensionat și frustrat.

– Explică-i diferența dintre ud și uscat și legătura cu procesul de ”a face pipi”;
– Roagă-l să te anunțe când face pipi și caca, chiar dacă are scutec pe el (nu îl opri din proces pentru a-l pune la oliță);
– Arată-i cum folosești tu toaleta, chiar spunându-i ”eu simt că îmi vine să fac pipi și mă duc la toaletă”. Puterea exemplului ajută întotdeauna;
– Cumpără o oliță doar a lui și pune-o într-un loc clar stabilit;
– Dacă își dorește să stea îmbrăcat pe oliță, ca un scăunel, lăsa-l pentru a se familiariza cu ea:
– Nu este o idee bună să începi acest proces când au loc situații tensionate în familie, de exemplu apariția unui frate, divorț, când este bolnav sau când călătoriți.

Acum partea cea mai practică:

– Înstalează olița undeva aproape de locul unde el se joacă cel mai mult, sau las-o în baie, dar pentru început este posibil să nu se poată deplasa în timp util la ea;
– Îmbracă-l cu pantaloni ușor de dat jos și ridicat;
– Explică-i că te aștepți să facă la oliță fiindcă nu i-ai mai pus scutec;
– Pune-l tu când dă semene că va urma să facă;
– Întreabă-l din când în când dacă vrea la oliță, dar nu îl stresa cu asta;

– Bucurați-vă când face la oliță, puteți chiar să inventați un semn al vostru pentru reușită, cum ar fi să bateți palma, dar nu arătați dezamăgire când se întâmplă accidente nedorite și sigur vor fi;
– Dacă există reușite și pare pregătit, dar totuși sunt și accidente nu renunța, altfel va deveni confuz;
– Lasă-l să stea pe oliță cât vrea el, nu îl grăbi;
– Permite-i să tragă apa după ce arunci conținutul, s-ar putea ca asta să îl motiveze în plus;
– Ai răbdare. Durata învățării este diferită de la copil la copil, în general durează în jur de 3-6 luni, poate mai puțin, dar va învăța când va fi pregătit, îți garantez eu că nu va face majoratul cu scutec .

Să învățați copilul sa foloseasca olita sau toaleta este un proces in sine. Aveți răbdare cu el și cu voi.

Sursă poza: Valeria Zoncoll @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum sa invatam copilul sa foloseasca olita sau toaleta apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

De regulă, copiii mici au două viteze repede și foarte repede. Depinde și de temperamentul fiecăruia, dar în general ei adoră să facă mișcare fără foarte multe constrângeri.

Dar suntem tentați să ne creștem copiii în funcție de dorințele și temerile noastre și mai puțin în funcție de nevoile lor și asta fiindcă uneori nu înțelegem necesitatea vitală a unor acțiuni realizate de ei, sau fiindcă suntem prea atenți la ce percepem noi și prea puțin empatici, sau fiindcă ne pasă prea mult să avem un copil cuminte, care stă locului și citește Eminescu la 3 ani. Și copiii chiar au nevoie să alerge. Mișcarea, fuga, cățăratul, rostogolitul sunt nevoi esențiale cu care se nasc și primele modalități de a cunoaște lumea.

Uite vă scriu aici cu liniuță câte argumente pro-mișcare găsesc rapid:

– În special copiii mici învață prin propriile mișcări, descoperă lumea fiind liberi să exploreze, să se joace, să se exprime.
– Își dezvoltă structura fizică, pornind de la mușchi, articulații, oase și până la inimă, plămâni etc. Adică întregul corp. În plus favorizează buna circulație a sângelui și o bună oxigenare a creierului.
– Își dezvoltă și îmbunătățesc abilitățile motrice (mers, alergat, cățărat, sărit etc).
– Se eliberează de tensiuni (jocul și mișcarea fizică sunt cele mai utile și plăcute metode de a te relaxa).
– Își cunosc propriul corp și propriile limite.
– Învață de mici cât de important este să ai o viață activă.
– Socializează și chiar află prin exercițiu practic ce înseamnă lucrul în echipă, acceptarea regulilor, cooperarea etc.
– Este fericit … cine nu este fericit când se simte liber !? Și cine nu vrea un copil fericit !?

Și totuși de câtă mișcare are nevoie un copil zilnic? Studiile spun cam așa:

– 0-1 an – în intervalul acesta nu există o anumită recomandare calculată în timp, dar au clar nevoie de mișcare și interacțiune, lucru care le va dezvolta capacitățile motorii și le va oferi posibilitatea de a cerceta mediul înconjurător.
– 1-3 ani – au nevoie de minim o oră și jumătate de exercițiu fizic, din care o oră de joc liber, adică nu o activitate organizată neapărat (de obicei preferă alergatul, săritul, cățăratul, joaca cu mingea, mersul pe tricicletă/bicicletă/trotinetă etc).
– 3-6 ani – au nevoie de minim două ore de exercițiu fizic, din care o oră de joc liber și o oră de activități fizice organizate (este recomandat un sport de echipă care aduce și multe alte beneficii).
– peste 6 ani – au nevoie de minim o oră de exercițiu fizic.

Sigur că nevoia de mișcare depinde de la o vârstă la alta și chiar de la un copil la altul, important este să ne cunoaștem propriul copil, să îi respectăm nevoile și să îl stimulăm.

Sursă poza: MI PHAM @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce au copiii nevoie sa alerge? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.