Cărțile sunt și un bun prilej să povestim cu copiii noștri despre vremurile copilăriei noastre și despre vremurile bunicilor noștri.

În acest ton începe și Mircea Stanciu în ”Cartea meseriilor dispărute”. Povestește pe scurt despre bunica lui. Nu aș spune că începe cu o poveste tocmai veselă, dar nu toate poveștile sunt astfel. Aș spune că este de fapt singurul detaliu care mă face să vă recomand cartea pentru vârste 7 ani plus.

Ambele cărți sunt scrise într-un stil ușor de urmărit, dar conțin totuși expresii mai greu de înțeles pentru copiii mici. Fiecare meserie este prezentată plecând de la contextul ei istoric și este ilustrata printr-un personaj arhetipal, construit din obiectele specifice meseriei sale. Și fiecare cuvânt este separat prezentat având și o ilustrație creativă și caldă.

”Precum meseria de geamgiu, au dispărut, fără doar și poate, și altele. Am ales, dintre toate, douăsprezece meserii. Unele complet dispărute, altele reinventate de lumea modernă, iar altele pur și simplu secrete. Rămâne să le descoperi tu și să te gândești la fiecare în parte. Tu ce-ai vrea să te faci când vei fi mare?”

 ”Cartea meseriilor dispărute”

”Vom începe cu douăsprezece cuvinte. Le-am ales din mii de alte cuvinte ale limbii române: făgăduință, snoavă, menire, a cotrobăi, tihnă, gogoman, tămăduire, nărăv, cutezător, a astâmpără, a făuri și tâlc. Nu știu dacă le-am ales pe cele mai potrivite, dar cred că sunt suficient de expresive pentru a merita să fie salvate. După ce te vei împrieteni cu ele, poți adăuga propriile descoperiri la lista de cuvinte salvate. Vei fi pionierul unui alt fel de a vorbi și de a scrie. Mult mai nobil, mai puternic și mai sugestiv”.

”Cartea cuvintelor dispărute”

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” .

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Cartea cuvintelor dispărute” și ”Cartea meseriilor dispărute” – Cărți pentru copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

” am realizat că am mulți cititori cu copii pe undeva pe lângă David . Asta judecând după mesajele nerăbdătoare să apară următoarea categorie, copilul intre 3-6 ani. 

Dezvoltare fizică:

În perioada de vârstă preșcolară, creşterea este mai lentă, dar cu detalii semnificative. În lungime crește cu aproximativ 6-8 cm pe an, iar în greutate cu aproximativ 2 kg pe an. Ca repere, la 6 ani copilul are în jur de 116-120 cm înălţime şi aproximativ 22-23 kg.

Ce am observat și iar este cât se poate de normal, se modifică configuraţia corpului. Știți burtica aceea în față și fundul înapoi la copii mici, de îți vine să îi muști de ambele părți? Dispar. Se schimbă și structura musculară, descreşte ponderea ţesutului adipos și destul de mulți copii par lungani și slăbănogi. Și structura feței se modifică. Pe la 6 ani copilul arată ca un adult în miniatură, relativ proporţionat.

Copilul merge fără probleme, urcă şi coboară scările, manevrează cu relativă abilitate obiectele. Mulți copii devin titirezi sau iezi pe adrenalină, cum îi spun eu mândrului. Depinde foarte mult și de temperamentul fiecărui copil. Grădinița îi ajută să mai controleze din nevoia permanentă de mișcare, dar ea tot există.

Abilitățile motrice sunt sigure și precise undeva după vârsta de 4 ani. Învață să mănânce singuri. Să se dezbrace și să se îmbrace singuri. Se spelă pe mâini când intră în casă și înainte de masă. Merg singuri la toaletă și altele. Devin din ce în ce mai independeți, își dezvoltă autonomia și capătă acuratețe în deprinderile formate.

Dezvoltare cognitivă:

Au un limbaj activ, tot mai îmbogățit de la an la an. Comunică cu cei din jur prin propoziţii şi îşi exprimă dorinţele. Nu vă așteptați totuși ca la 3 ani să vorbească în propoziții complicate. Spre 6 ani învaţă să pronunțe corect fonetic şi gramatical. Și turuie cu întrebări în toată această perioadă, de la ”De ce?” la ”Ce înseamnă asta?”. Eu sunt la a doua parte Nici nu știam că există!

Sunt foarte receptivi la a învăța cuvinte noi pe care le repetă pentru că se mândresc. Învață ușor și cuvinte urâte . Înțeleg și înmagazinează sensul propriu al cuvintelor, dar nu înțeleg sensurile figurate. De exemplu ”Ți-a mâncat pisica limba?”, când a fost întrebat asta de o vânzătoare ”drăguță”, David s-a uitat speriat la mine ”Pisicile mănâncă limbi de oameni?”.

Limbajul este puternic influenţat de mediul în care trăiesc. Veți observa cum folosesc clişeele verbale ale adulţilor. Sunt super amuzanți. Devin varianta noastră în miniatură. Asta îmi amintește de David la magazin, unde a văzut cipsuri, eu am apucat să îi spun doar că sunt nesănătoase și el a răspuns ”Adică, în niciun caz nu îmi iei, asta ai vrut să zici?”. Exact asta voiam să zic.

Imaginația lor explodează. Este perioada de vârstă în care se adaptează la jocuri complexe și inițiază jocuri complexe, își ”crează” tot felul de personaje și povești. De multe ori prin jocuri își expun și procesează durerile. Este un bun echilibru psihologic. Cooperează mult mai bine cu alţi copii, își fac prieteni, acceptă să împartă jucăriile, învaţă să-şi aştepte rândul la un joc.

Încă persistă egocentrismul în gândire. Veți vedea că încă raportează totul la propria persoană și cred că tot ce îi înconjoară este pentru ei sau are legătură cu ei.

Dezvoltare comportamentală:

Spre 4 ani veți observa o schimbare în comportamentul copilului. Crizele de furie sunt tot mai rare. Nu dispar pentru totdeauna. Să fim serioși, cunosc și adulți care au crize de furie așa ca David, la aproape 5 ani ai lui. Dar se diminuează considerabil și pot fi mai ușor de gestionat datorită capacității copilului de a exprima ce simte și de a înțelege ce îl frustrează … dacă am lucrat la asta.

În această perioadă are loc conturarea multor componente ale personalităţii care va fi influențată de dezvoltarea conştiinţei de sine şi a identităţii de sine. Vorbim aici de realizarea apartenenței la sex, simțul proprietății asupra obiectelor, apartența la un grup (inițial familia, apoi grădinița), identificarea cu părinții etc.

Jocul rămâne activitatea fundamentală la vârsta preşcolară. Jocul este cel care susţine dezvoltarea psihică a copiilor, prin antrenarea motorie, senzorială, intelectuală şi afectivă. Copii descoperă că pe plan imaginar îşi pot satisface orice dorinţă sau să se transpună în orice situaţie și asta îi poate ajuta foarte mult în gestionarea emoțiilor dureroase.

Dezvoltare emoțională:

În această perioadă, copiii reușesc să perceapă lumea ca pe o realitate din afara lor. De exemplu, părinţii nu mai sunt văzuți doar ca niște persoane care îndeplinesc dorinţele lor, ci au propriile nevoi, cerințe, dureri și plăceri.

Încă manifestă teamă de separare când se despart de persoanele semnificative din viaţa lor, mai ales în situaţii dificile pentru ei (de exemplu când schimbă grădiniţa, sau se schimbă educatoarele, sau când dorm în altă parte decât acasă).

Între 4-5 ani unii copii trec printr-o perioadă de diminuare a poftei de mâncare. Mie mi-a luat ceva până m-am calmat cu asta. Diminuarea are loc fie datorită monotoniaei regimului alimentar sau din cauza unor tensiuni afective. 

Începând cu 3 ani copiii încep să vorbească despre propriile emoţii. Este foarte important și exemplul nostru și suportul pe care îl oferim. Ei pot identifica emoțiile de bază (furie, tristeţe, frică şi bucurie, urmând ruşine, mândrie, vină) analizând expresiile faciale și tonul vocii și le numesc cu ușurință dacă au o dezvoltare emoțională deja în curs de realizare. Cum zice David ”Mami, ai fața aia când vrei să plângi. Ești tristă?”.

După 4-5 ani vor să exploreze și să înțeleagă emoţiilor celorlalţi. Întreabă de ce plânge mama, de ce e furios tatăl, de ce e trist colegul lui etc. De asemenea încep să înțeleagă impactul pozitiv sau negativ al exprimării diverselor emoţii.

O altă achiziţie importantă este dezvoltarea empatiei (abilitarea de a înţelege emoţiile celorlalţi). Își formează simţul moralităţii şi înţeleg regulile societății.

Tot după 4-5 ani apare autoreglarea emoțională.

Caută sprijin în adulții în care au încredere, apropiere (emoțională și fizică) de adulți. Identifică singuri soluții și modalități de calmare și descărcare a furiei. Analizează ce anume a produs o suferință. Îi ajută și faptul că în această perioadă interiorizează regulile sociale și familiale şi se supun cu o mai mare uşurinţă lor.

Da, este într-adevăr încurajator. Devine ceva mai simplu să crești un copil, în toată complexitatea lui. Nu vă amăgiți, nu va fi ca și cum mâncați câtă ciocolată vreți fără să vă îngrășați. Au în continuare mare nevoie de noi. Să se simtă iubiți, acceptați, valorizați, integrați așa cu tot ceea ce sunt ei, și când sunt adorabili și mai ales când ne fac creierul ca popcornul într-o oală.

Acest articol este realizat la invitația Minimarțieni, în cadrul campaniei ”Zi de zi, pas cu pas, până va crește mare” prin care ajută părinții să crească copii sănătoși.

Citește și:
Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Copilul intre 6-9 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Articolul Copilul intre 3-6 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Cu cât scenariul aceste se repetă mai des, cu atât sunt mai multe șanse ca Gigel să devină un copil dezordonat de fel. Va fi o atitudine a lui care i se va ștanța pe imaginea de sine. Va spune despre el că este dezordonat, la fel cum va spune că are ochii căprui. Știu, o să mă întrebați cum altfel. ”Gigel, acum lucrezi dezordonat. Uite, dacă pui lucrurile așa, este posibil să îți fie mai ușor”.

Este o foarte mare diferență între ”ești” și ”acum te comportați așa”.

Mai întâi copilul se vede prin părinții lui, prin cum reacționează ei, cum îi vorbesc, cum îl privesc. Și învață despre el tot ce părintele îi transmite direct și indirect.

Am o prietenă foarte bună care spune despre ea că nu este perseverentă. Asta a auzit foarte mulți ani, de la părinți și de la profesori, până a ajuns să fie fix așa. Ce se mai întâmplă e că prea puțini se gândesc să schimbe acest comportament din moment ce ”așa sunt”, mai degrabă îl iau ca atare, parte din ei definită și asta e. Pentru a schimba au nevoie de un sprijin din exterior, nu de o confirmare că sunt fix cum de fapt nici nu ar trebui. E o lovitură în două puncte.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să îi vorbești copilului fără să transformi un comportament de moment într-o atitudine permanentă apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.