Nu-l poți ”duce la psiholog”, îi poți doar recomanda.

Ce șanse ai să te asculte și să meargă la terapie? Nu atât de multe pe cât ai avea cu o femeie. De ce femeile sunt mult la deschise la a merge la terapie? Pentru că lor nu le este rușine să primească ajutor și pentru că sunt mai conectate cu ce simt.

Bărbații se văd acești gladiatori, “A-U! A-U!”, imaginați-vă că mă bat cu pumnul în piept când scriu asta. Acești gladiatori crescuți pe principiul “mă descurc singur, oamenii puternici nu suferă, bărbații nu plâng”. Bărbații nu sunt în contact cu ce simt și fug de durere, ca țânțarul de busuioc. Când un bărbat vine la terapie și îl întrebi ce simte în raport cu situația care l-a adus la tine, el spune ce s-a întâmplat. Apoi îl întrebi iar ce simte și spune care este soluția, ce ar trebui să facă. Îl întrebi și a treia oară, uneori de mai multe ori, în mai multe nuanțe și abia apoi numește emoția (tristețe, rușine, neputință, furie etc).

Bărbații sunt mai centrați pe soluții și mai puțin pe cauze.

Bărbații vorbesc mai clar, scurt, cu mai puține detalii, la subiect. Sunt mai centrați pe viitor în sensul de a găsi soluții. Vorbesc mai puțin despre dificultățile pe care le resimt. Femeile ventilează durerea pentru că sunt educate să se descarce, să se lase să simtă, să fie văzute “slabe”. Ele vorbesc despre ce simt cu prietenele, colegele, vecinele, chiar și vânzătoarea de la Mega.

Acum ce nu înțeleg oamenii despre durere este că oricât te vei strădui să o bagi sub preș ea îți va exploda în nas când te vei aștepta mai puțin.

Dacă privim procesul terapeutic în 3 pași …

1. Atenție pe probleme, simptome, obiective;
2. Vreau mai mult, vreau să îmi fie mai bine;
3. Eu vreau să fiu cea mai bună variantă a mea;

… bărbații vor sta multe ședințe în pasul 1, câteva în pasul 2 și posibil să nu ajungă în pasul 3. Și dacă ajung, abia atunci discută partea cu adevărat profundă a “durerii” cu care a venit.

Ca psihoterapeuți vor căuta femei din simplul motiv al competiției. Cu femei se simt mult mai confortabili să devină umani, să renunțe la armuri, să fie vulnerabili, să își expună durerile.

Cunosc bărbați care merg la psiholog și îi admir pentru curajul de a-și permite să fie vulnerabili și de a cunoaște ce le urlă durerea. Numai cei care merg la terapie știu de fapt câtă putere îți trebuie să te cauți prin interior. La exterior ne pricepem toți să punem ce vrem alții să vadă din noi.

Sursă poza: Nik Shuliahin @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Barbații și mersul la psiholog apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Tot către cer și stele privim când ne este dor de Emma. Și nu avem unde să o găsim și să îi vorbim.

În suflet o port mereu. Iar mândrul mă întreabă serios dacă putem să mergem acolo. ”Acolo” unde este ea, nu putem. Pe stele, poate, cine știe care îi va fi drumul lui. Eu mi-s cam bătrână pentru asta

Vorbim des despre cosmos. Eu nu prea mă pricep la asta. Am cumpărat cărți și materiale și învăț în același timp cu el. Așa că n-am putut să refuz invitația Danonino și să îl duc să vadă în realitate primul și singurul cosmonaut român, pe Dumitru Prunariu. De altfel David l-a și întrebat, cu toată curiozitatea în ochii lui mari, cum se vede Pământul de acolo de sus.

„Anul acesta s-au împlinit 37 de ani de când am cucerit spațiul cosmic. Încă nu-mi vine să cred că mi-am depășit cu mult visul meu din tinerețe. De mic copil m-au fascinat misterele Universului și mi-am dorit să zbor, să descopăr lumi. Și, într-un final, am ajuns să zbor în Cosmos. Pasiunea, puterea, încrederea și curajul de a îndrăzni, sunt cele care m-au ajutat să ajung și mai aproape de visul meu. Dacă ești convins că vei ajunge acolo unde vrei, se vor găsi, într-un fel sau altul, și căi de a-ți realiza visele!”, spune Dumitru Prunariu.

Mesajul transmis în cadrul evenimentului de către Dumitru Prunariu, este ceea ce îmi doresc să păstreze în el și David.

Certitudinea că oricât de grea ne-ar fi viața uneori, oricât de dificil ar putea părea visul nostru, el se va realiza atât timp cât încă credem în el.

Și m-a amuzat și m-a umplut de iubire, când l-am văzut pe mândrul curajos că pune întrebări, cu năsucul într-un microfon atât de mare. Mai târziu s-a lipit cu totul într-un telescop să vadă planetele de aproape. Și își ținea un ochi acoperit cu mânuța lui mică și mai punea câteva întrebări să îl descoasă pe domnul de la Astroclubul București venit să îi împrietenească pe cei mici și pe cei mari, cu universul.

Acum avem temă să explorăm spațiul cu propulsoarele cu jeturi pe care le-a ochit la evenimentul organizat la Commons Hub Unirii și mi-a cerut să îl construim acasă. Cine credeți că aduna sticle de la birou? Eu , exact! Revin și cu modelul detaliat

Până una alta, am aflat că îl pot propulsa în spațiu și cu telefonul. Scanezi simbolul Shazam de pe ambalajele iaurturilor de băut sau de brânzică și explorează Universul alături de Dino.

Evenimentul a făcut parte din noua campanie educațională lasată de Daonino prin care încurajează părinții să descopere alături de copiii lor, spațiului cosmic. „Spune DA explorării” este parte a campaniei integrate de comunicare „Spune DA” lansată de Danonino în 2016, având ca prioritate promovarea unei creșteri frumoase a copiilor bazată pe autonomie, educație, încredere, dar și printr-o alimentație echilibrată.

Articolul Pana dincolo de stele si inapoi apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

El chiar știe că îi spun ”Da” de fiecare dată când este posibil.

Mă întreabă des dacă poate să pună mâna în cuptor. N-am idee de ce e interesant și important să o facă și o face destul de des. Îi spun ”Da” absolut de fiecare dată când nu a fost aprins cuptorul în prealabil. Deschide ușa, bagă capul în cuptor, fredonează vreo melodie și gata, trece la alte încercări. Mă întreabă când vrea să sară de pe mobilă, scaune, fotolii și pe unde se mai cațără el. Are această plăcere de a se cocoța pe te miri unde. De altfel, în patul lui suspendat de acasă, nu folosește niciodată scările pentru urcat, preferă varianta iedului. Adică țopăie pe canapea și de acolo pe marginea canapelei și de acolo în patul lui. Nu mă invidiați înainte de vreme, nu doarme în patul lui suspendat, doar se cațară.

Mă întreabă dacă poate să își ia jucăriile în cadă când face baie. Durează spre jumătate de oră până alege pe rând o jucărie. Și eu îi spun care este în pericol să se strice în contact cu apă și care nu. Doar azi la noi în baie sunt aliniate pe marginea căzii toată cazarma de militari, 3 dinozauri, 2 roboți, 3 vapoare, 1 crocodil și o lingură pentru înghețată. Șampoanele noastre sunt deja depozitate pe mașina de spălat și nu vreți să știți cum e când facem și noi un amărât de duș și nu avem voie să mișcăm de la locul ei vreo jucărie.

Au fost multe momente în care i-am spus ”Da” chiar dacă mi-ar fi fost mai comod și mai simplu să îi spun ”Nu”.

Când a vrut să meargă câteva zile la rând, la creșă în pijamale. Când a vrut să doarmă doar în boxeri și tricou chiar dacă eu mă înveleam cu pătura, dar el insista că îi este prea cald. Când a vrut să vadă cum e să desenzi cu carioca pe bluză. Când a dezmembrat zeci de mașinuțe Lego pe care eu le contruisem pentru el. Când a vrut să intre îmbrăcat în cadă și să își spele hainele cu șampon fără să le dea jos. Când a vrut să își cumpere din magazin un set de umerașe pe care încă le folosește pe post de arc.

Când vrea să umble prin oraș cu șapca pusă peste căciulă că e rece, dar îi bate și soarele în ochi, și cu pantalonii scurți peste cei lungi că așa i se pare lui că îi ține mai cald la fund. Când a vrut să mânânce biscuite pe pâine. Și multe altele pe care nici nu reușesc să mi le mai amintesc.

De fiecare dată i-am explicat și consecințele, fără să încerc să îl influențez și l-am lăsat singur să aleagă ce dorește să facă.

Îl încurajez și îl susțin să gândească, să decidă, să testeze, să facă experimente după cum spune chiar el. Cred mult în a ne învăța copiii să ia decizii singuri, să nu ajungă adulți care simt nevoia ca cineva să hotărască pentru ei. Copiii autonomi sunt creativi și curajoși, se simt liberi să testezi, să greșească și să reușească, au încredere în ei și în noi. Și ajung la fel ca adulți. Îmi doresc asta pentru el.

Acest articol este realizat la invitația Danonino, în cadrul campaniei ”Descoperă puterea unui simplu Da” prin care încurajează părinții să ofere autonomie copiilor și să-i susțină în realizarea ideilor lor, prin exemple concrete.

Sursă poza: Sigmund @ Unsplash

Articolul De multe ori ii spun ”Da” copilului meu chiar si atunci cand mi-ar fi fost mai comod sa ii spun ”Nu” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.