Toți vrem și avem nevoie să fim iubiți, văzuți, auziți, acceptați, valorizați, îngrijiți.

”Ca să nu pierzi relația, dacă ești un dulău, vei lătra nereguli și imperfecțiuni care te dor: ești disperat să nu se răspândească răul. Ca să nu pierzi relația, dacă ești un arici, vei evita conflictul fentând orice emoție dureroasă, închizându-te, focusându-te pe soluții, supraresponsabilizându-te departe de casă”.

Din punctul meu de vedere este o carte bună pentru orice cuplu. Pentru că greutățile, problemele, discuțiile, durerile sunt inevitabile într-o relație atât de intimă. Mai ales când anii trec . De altfel, orice relație lungă, de orice fel, va avea și hopurile ei. Laura Pănăzan scrie în această carte despre nevoia unei relații de iubire profunde și durabile. Și despre cât de greu devine greul când al meu, bagajul meu, se întâlnește cu al lui.

”O parte din mine, inconștientă (nenea de la arhive, alarmistul statului) mi-a ales această pereche, a creat scena de război în căminul meu nou și-mi șoptește la ureche ce-o să pățesc … ca să îmi dea șansa să fac altceva decât în scena veche. Să-mi dea șansa să cresc.

Partenerul meu care mă scoate din minți ca părintele meu și pe care-mi permit să îl iau de gât, cu năduf, așa cum nu aș fi putut să fac cu părintele meu, este cea mai potrivită persoană din lume pentru vindecarea mea.

Eu, care îi apăs pe butoane în cele mai sensibile locuri din suflet și semăn teribil cu părintele său făcând asta, sunt cea mai potrivită persoană din lume pentru vindecarea lui„.

Laura Pănăzan este psiholog și psihoterapeut de cuplu. Ea scrie atât din perspectiva specialistului, cu exemple practice din cabinet, dar îmbină asta și cu exemple din viața ei personală. Limbajul este simplu, direct, pe înțelesul tuturor și cu o doză suplimentară de sinceritate. Laura sintetizează 11 așteptări nerealiste de la terapia de cuplu și prezintă pe baza lor poveștile a 11 cupluri. Unele cu reușite și altele mai puțin. Scrie inclusiv despre limitările ei și gândurile ei din timpul terapiei.

S-ar putea să nu îți placă ce vezi, dar cum zic adesea, chiar dacă nu îți place nu înseamnă că nu este adevărat .

“Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu” este acel tip de carte care îți ridică întrebări despre tine, despre partener/ă, despre relația în care ești. Și ce îmi place cel mai mult este că te ajută să vezi și perspectiva celuilalt. Altfel, adesea privim doar din șoșonii noștri. Mai rar putem înțelege că în papucii altuia se simte și se poate altfel. Este o carte amuzantă pe alocuri și categoric provocatoare. Pentru că nu ai cum să nu te regăsești prin paginile ei. S-ar putea să nu îți placă ce vezi, dar cum zic adesea, chiar dacă nu îți place nu înseamnă că nu este adevărat .

S-ar putea să recunoști colții de dulău sau țepii de arici și odată cu asta să recunoști și ce nu vrei să vezi. Ca, na, câți dintre noi nu spunem ”Eu nu o să fiu ca mama”, ”Eu nu o să fiu ca tata”, ”Eu nu o să fac ca ai mei”. Și câți oare ajungem de fapt să facem fix asta? Eiii … mai mulți decât ne place nouă să recunoaștem.

„Conștientizarea doare infinit mai tare când pierdem strategiile vechi prin care ne protejăm. Cel puțin 20% din cuplurile cu care lucrez renunță la terapie în faza asta. Majoritatea sunt foarte drăguți cu mine: au intervenit niște probleme financiare, niște proiecte noi la job în afara orașului, niște cursuri de formare profesională, am rămas fără bonă, mai bine facem întâi terapie individuală și revenim.„

”E și mai complicat cu emoțiile negative. Oamenii își doresc copii fericiți. Nu vor copii care să sufere sau să fie furioși. Ar fi ca și cum nu sunt suficient de buni ca părinți. Ca și cum s-ar prelungi propria lor nefericire. Ori viața copiilor lor e ca un alt pariu cu viața lor. Măcar prin ei să le iasă.„

Cum descrie Laura terapia de cuplu și rolul ei ca terapeut?

„Eu, aici, în terapia asta „a mea”, văd o mină de cărbune blocată, doi pitici cu târnăcoape, eu doar ținându-le felinarul. Din când în când îi opresc și le arăt ce fac: dacă merg în direcția corectă, câte vagoane cu cărbune au umplut, câte au dărâmat de la celălalt, ce eficienți sunt când lucrează în echipă și cât mai avem până ajungem la lumină. Îi vezi și tu?”

„Eu sunt expert în emoție. Îi simt pulsul. Și când stă să moară, și când vrea să omoare pe cineva. Lucrând cu clienții mei, aceștia învață în timp să fie atenți la atmosfera emoțională … Ariciul află că dacă rămâne pitit, dulăul latră mai tare. Dulăul află că dacă continuă să latre, ariciul se pitește. Așa că dulăul își mai acoperă colții, ariciul își mai descoperă interiorul și în sfârsit se-ntâlnesc.” 

Și, la voi cine e dulăul și cine e ariciul? Sau duriciul?

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu” – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Nu suntem responsabili si nici datori pentru fericirea altcuiva.

Ne suntem datori doar nouă. Și ne datorăm în primul rând să ne cunoaștem și să trăim pentru noi. Când înțelegi că nu datorezi nimic celorlalți, nici nu te mai simți responsabil pentru suferința lor și nici nu mai ceri, inconștient, copilului tău, sau bărbatului, sau soției, sau oricui altcuiva, să îți fie fericire. Când nimeni nu e dator nimănui, vă trăiți împreună fericirea. Nici nu vă ocupați timpul să o construiți, o trăiți. Nu ești responsabili și nici dator pentru fericirea altcuiva! Doar pentru a ta. Dar ca să îți fii fericire trebuie să trăiești pentru tine, conectat la tine înainte de ceilalți. Poate ai mai auzit asta și altă dată. Am mai auzit și eu, dar până nu înțelegi cu mintea ta și mai ales cu sufletul, e ca un refren, știi să îl cânți dar nu știi ce spune.

Există o diferență uriașă între a te bucura de fericirea pe care o aduce cineva în viața ta și a crede că este treaba cuiva să te facă fericit.

Când fericirea ta proprie depinde exclusiv de o altă persoană, asta nu este iubire, este codependență. Cu cât poți să creezi acea fericire interioară, cu atât vei fi mai fericit cu o altă persoană. Când îți asumi responsabilitatea pentru vindecarea durerilor tale pe care le proiectezi în alții, atunci vei fi deschis să primești iubirea celuilalt. Dar doar iubirea pe care o simte cel de lângă tine nu poate fi suficientă pentru a te face pe tine fericit. Nici iubirea ta nu poate fi suficientă pentru a-l face fericit pe cel de lângă tine, dacă în el stau încă scuturi ridicate cândva și dureri ascunse bine, dar care pâlpâie din când în când.

Să crezi că poți să salvezi pe cineva din propria suferință doar cu puterea iubirii tale, este o iluzie pe care ți-ai creat-o cu mult timp în urmă. Destul de probabil, atunci când aveai atât de mult nevoie să îți salvezi părinții, cu dragostea ta. Altă iluzie care te-a ajutat să supraviețuiești.

Oamenii se schimbă doar atunci când vor să se schimbe. Iar schimbarea și creșterea lor NU este responsabilitatea ta.

Nu este responsabilitatea ta să schimbi, să vindeci sau să îl salvezi de propriile dureri și probleme. Aceasta este în fapt o realitate eliberatoare pentru mulți oameni. Și este o foarte mare diferență între a vrea să sprijini pe cineva și a vrea să faci în locul lui. Între a face pe cineva fericit și a contribui la fericirea lui.

Vă îndemn să vă căutați dacă, încă, nu vă știți. Și să trăiți viața voastră pentru voi.

Nu este egoism. Fiecare adult este responsabil pentru propria fericire. Să trăiești înainte de toate pentru tine, nu înseamnă că nu trăiești cu alții. Nu se exclud una pe alta, cum cred în interior lor mulți, de altfel. Să trăiești pentru tine nu înseamnă că îți neglijezi copilul, partenerul, prietenii, familia. Când îți trăiești viața pentru tine, asumându-ți responsabilitatea pentru propriul bine, îți înveți copilul una dintre cele mai de preț lecții de care are nevoie. Va crește cu iubire pentru sine și pentru viață exact așa cum este ea, cu furtună și curcubeu. Și va găsi fericirea oriunde, pentru că va ști să o simtă fără să o ceară din altă parte … o va avea în el.

Sursă poza: Cata @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Fiecare adult este responsabil pentru propria fericire apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Rănile provenite din relațiile nesănătoase cu propria mamă sunt unele dintre cele mai apăsătoare și greu de vindecat răni. Nu rar întâlnesc femei încărcate, pline de suferințe pe care nici nu le pot pune în cuvinte. Femei neîncrezătoare în ele și în viață. Femei care trăiesc în relații toxice sau fug de legături profunde. Femei care stau, parcă, închise în propriile granițe rigide de teamă să nu le sufoce suferința, respingerea, iubirea neîmpărtășită. 

Condiționate să aibă grijă de mamele lor narcisice, mai degrabă decât invers, aceste femei își reprimă identitățile în pericol. 

Este o carte care face lumină fără a te îndemna să te victimizezi și să învinovățești. Dar care îți oferă o viziune cât mai clară a ceea ce ai trăit. Oferă și câteva soluții de ”acum ce să fac cu asta?”. Este structurată pe 3 mari capitole, ”Recunoaşterea problemei”, ”Cum îţi afectează întreaga viaţă faptul că ai fost crescută de o mamă narcisică” și ”Să punem punct moștenirii”. 

De ce dinamica mamă-fiică este atât de influentă? 

„O mamă îşi percepe fiica, mult mai adesea decât fiul drept o prelungire a sa, mai degrabă decât ca fiind o persoană de sine stătătoare”, spune Karyl McBride.

Narcisismul despre care ne scrie Karyl nu este cel pe care noi avem obișnuița să îl observăm, are nuanțe mult mai subtile. De altfel, ea vorbește de nouă criterii de diagnostic ale tulburării de personalitate narcisică. ”Fiecare dintre aceste nouă criterii de diagnostic se manifestă prin comportamente care spun: ”Este vorba doar despre mine” sau ”Nu ești suficient de bună pentru mine”. Persoanele cu tulburare de personalitate narciscă sunt lipsite de empatie și incapabile să-și exprime afecțiunea. Acestea tind să aibă o viață emoțională superficială, lumea lor fiind orientată spre imagine și preocupată exagerat de modul în care lucrurile ”arată” în ochii celorlalți.”

Mesajul pe care îl interiorizează fiicele mamelor narcisice: ”Sunt apreciată pentru ceea ce fac, mai degrabă decât pentru cine sunt.” 

Un pas important în vindecare, spune Karyl, și eu aprob, este să acceptăm limitările mamelor narcisice și să plângem, ca un doliu, dragostea pe care nu am primit-o. Acesta este, din punctul meu de vedere, un pas extrem de important când există această disfuncție în relația mama-fiică. În primul rând, pentru că fiicele mamelor narcisiste se învinovățesc pe ele însele pentru dragostea pe care nu au primit-o. Ele chiar cred că nu au fost suficient de bune!

Karyl McBride oferă exemple din munca în cabinet, literatură și film, precum și propria sa viață pentru a ilustra efectul pe care aceste distorsiuni îl determină asupra sănătății fizice și mentale, vieții de muncă, relațiilor de dragoste și abilităților parentale. 

Citiți cartea ”Voi fi vreodată suficient de bună? Vindecând fiicele mamelor narcisice.” Porniți pe drumul către voi oricât de greu v-ar fi și oricât de prea departe de voi vă simțiți. Meritați! Și nu uitați că, pentru o vindecare profundă, atunci când există răni adânci, aveți nevoie de un sprijin specializat.

Recomandări de cărți și materiale pentru dezvoltarea personală a adultului găsiți în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” .

Articolul ”Voi fi vreodată suficient de bună?” – Karyl McBride – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Robin Norwood nu vorbește despre femei care intră în relații sănătoase și se bucură de iubirea pe care și-o poartă și de relația care le potențează.

Ea vorbește despre femei pentru care iubirea înseamnă ”a suferi”. Femei care trăiesc exclusiv în raport cu celălalt și relația dintre ei. Femei care renunță la propria persoană pentru a o dărui celuilalt. Vorbește despre femei care aleg să rămână în relațiile care le pun în pericol integritatea emoțională și de multe ori și pe cea fizică. Și dacă ies din relație, cumva, cu greu, intră în alta la fel. Citind cartea veți înțelege cu ușurință de ce aleg femeile să rămână în relații abuzive.

“Când a iubi înseamnă a suferi, înseamnă că iubim prea mult. Când îi găsim scuze pentru indispozițiile, iritările, indiferența sau tăcerile prelungite, punându-le pe seama unei copilării nefericite și încercăm să acționăm ca terapeuți, înseamnă că îl iubim prea mult. Când nu ne plac valorile lui, comportamentul lui și caracterul lui, dar le suportăm, gândindu-ne că, dacă suntem îndeajuns de atrăgătoare și tandre, va dori să se schimbe de dragul nostru, înseamnă că îl iubim prea mult. Când relația cu el ne periclitează ființa emoțională și poate chiar sănătatea și integritatea corporala, e deja clar că îl iubim prea mult.”

Cartea nu vorbește exclusiv despre femei și cu siguranță este un ”must read” și pentru bărbați.

O dată pentru că există și bărbați care iubesc prea mult, chiar dacă mai rar. Și asta datorită educației care îi împinge mai degrabă către aspirații profesionale. Și este bună de citit și de către bărbați pentru că, și ei întrețin acest a ”iubi prea mult” venit din barca cealaltă. Autoarea scrie chiar un capitol dedicat bărbaților atrași de această tipologie de femei. Veți citi interviuri unde ei povestesc ce i-a determinat să intre și să rămână în relații cu femei care iubesc prea mult.

Este o carte despre femei și modul lor de a se angaja în relații, nu este o carte împotriva bărbaților.

Robin Norwood prezintă foarte multe studii de caz, clienți cu care ea a parcurs un proces terapeutic. Poate fi intensă și dureroasă dacă te regăsești în ea … și probabil o vei face dacă decizi să o cumperi după ce citești pe ici pe colo recenzii despre carte.

“Nicio femeie nu se transformă în mod întâmplător într-o femeie care iubeşte prea mult”, scrie Robin Norwood. Dacă te regăsești într-o masură mai mare sau mai mică în una sau mai multe dintre următoarele caracteristici, ești una dintre ele:

1. Provii dintr-o familie mai puțin echilibrată, în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute.
2. Pentru că tu însăţi ai primit prea puţină atenţie, încerci să umpli acest gol cu un substitut. Devenind femeia care oferă protecţie, mai ales bărbaţilor care par să aibă nevoie de aşa ceva.
3. Întrucât nu ai reuşit să-ţi transformi părinţii (sau doar unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, după care ai tânjit atât, reacţionezi cu tot sufletul atunci când întâlneşti acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional. Pe care încerci – ca şi în trecut – să-l schimbi prin iubirea pe care i-o arăţi.
4. Terorizată de posibilitatea abandonului, faci orice să salvezi de la destrămare relaţia cu un bărbat.
5. Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor dacă îl „ajută” pe bărbatul cu care ai o relaţie.
6. Obişnuită cu lipsa dragostei într-o relaţie personală, eşti dispusă să aştepţi, să speri şi să îţi dai şi mai mult silinţa să-i faci pe plac.
7. Eşti dispusă să îţi asumi mult mai mult de 50% din responsabilitate, vină şi imputări în orice relaţie.

8. Respectul de sine este extrem de scăzut şi, în forul tău interior, nu crezi că meriţi să fii fericită. Crezi, mai degrabă, că trebuie să lupţi pentru a obţine dreptul la fericire.

9. Pentru că ai avut parte de o copilărie lipsită de siguranţă, simţi nevoia disperată de a avea controlul asupra bărbaţilor şi relaţiilor tale amoroase. Iţi ascunzi acest efort de a controla oamenii şi situaţiile sub masca „ajutorului”.
10. In relaţiile tale, trăieşti mai curând în visul tău despre cum ar putea fi, decât în realitatea situaţiei în care te afli.
11. Eşti dependentă de bărbaţi şi de suferinţa sufletească.
12. Se poate să fii predispusă din punct de vedere emoţional şi, de multe ori, biochimic, la dependenţa de droguri, alcool, şi/sau anumite alimente, mai ales cele care conţin zahăr.
13. Prin atracţia pe care o simţi faţă de persoanele cu probleme care trebuie rezolvate, sau prin implicarea în situaţii de cele mai multe ori haotice, incerte şi chinuitoare din punct de vedere emoţional, eviţi, de fapt, să-ţi îndrepţi atenţia spre responsabilitatea faţă de propria ta persoană.
14. S-ar putea să ai o înclinaţie spre stări depresive episodice. Pe care încerci să le împiedici prin emoţia pe care ţi-o procură o relaţie instabilă.
15. Nu te simţi atrasă de bărbaţi amabili, echilibraţi, demni de încredere şi interesaţi de persoana ta. Pe aceştia îi consideri „plicticoşi”.

Și după ce pune degetul pe rana închisă, să arate ce doare de fapt, nu ne lasă așa. Prezintă și pași clari pentru recuperare. Și recomandări pentru femeile care iubesc prea mult și conștientizează că au nevoie să se schimbe.

Ce vă sfătuiesc să nu pierdeți din vedere este că, drumul de rearanjare internă este unul dificil. Cu pași înainte și pași înapoi. Până la urmă vorbim de tipare învățate încă din copilărie și perpetuate ani și zeci de ani de zile.

Totuși, luați cartea “Femei care iubesc prea mult”  și citiți-o cu mare atenție.

Recomandări de cărți și materiale pentru dezvoltarea personală a adultului găsiți în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” .

Articolul ”Femei care iubesc prea mult” – Robin Norwood – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Esther Perel scrie într-un mod simplu, direct și pe alocuri amuzant despre o parte esențială din viața noastră de care toți, într-o mai mică sau mai mare măsură, ne speriem spre îngrozim. Intimitate, infidelitate, fantezii, erotism, pasiune, copilul între cuplu și altele.

Am găsit în carte și ceea ce caut de obicei în cărțile psihologice și citesc cu entuziasmul unui copil care se dă pentru prima dată pe tobogan, sunt exemplele de cazuri clinice. Sunt psihoterapeut și modelul de caz-soluție mă ajută să îmi dezvolt perspectivele. 

E adevărat că Esther Perel povestește despre experiența ei din America și poate, cumva, ați fi tentați să credeți că ei sunt măcar puțin mai bolnavi decât noi. Asta habar nu am, dar ce știu sigur despre societatea lor, este că sunt mult mai dispuși să caute ajutor. Noi? Nici de gripă nu ne tratam la medic. Băgam ce știm de la bunica. Maxim mergem la o farmacistă să ne dea un Nurofen aproape de 3 ori mai scump decât Ibuprofen chiar dacă au aceeași compoziție.

Tema de bază a cărții ”Inteligenta erotica” este extrem de simplă și totuși extrem de puțin conștientă pentru noi. Nici eu nu m-am gândit vreodată așa. Recunosc. Este chiar primul capitolul al cărții. ”De la aventură la captivitate: Motivul pentru care căutarea siguranței face ca vitalitatea erotică să slăbească”. Mai simplu spus de atât, căutăm siguranță, familiaritate, confort într-o relație și asta duce la pierderea dorinței sexuale.

”Există o tendință puternică în relațiile de lungă durată de a favoriza previzibilul în ciuda imprevizibilului. Cu toate că erotismul este imprevizibil. Dorința se bate cap în cap cu obișnuința și repetarea. Ea reprezintă o insubordonare și ne sfidează încercările de a ne controla. Deci, la ce concluzie ajungem? Nu vrem să scăpăm de siguranță deoarece relațiile noastre depind de ea. Senzația de siguranță fizică și emoțională este esențială în obținerea unei plăceri și legături sănătoase. Totuși, fără un strop de incertitudine nu există nici năzuință, nici anticipare, nici frison. Expertul motivaţional Anthony Robbins a formulat concis acest lucru atunci când a explicat că pasiunea într-o relaţie e proporţională cu gradul de incertitudine pe care îl poţi tolera.”

Esther Perel nu ne lasă așa doar cu problema în brațe. Oferă exemple și soluții pe care ne îndeamnă să le analizăm și să alegem ce ni se potrivește. Nu ne prescrie tuturor același medicament pentru că știe că nu toți funcționăm la fel. În schimb subliniază clar, des și simplu cum o dezvoltare a “inteligenței erotice” ne ajută să găsim o stare de echilibru între aceste forțe contradictorii: familiaritate și erotism.

“Atunci când totul a fost descoperit nu mai rămâne nimic de căutat” – Esther Perel

Despre ce mai vorbește Esther Perel în cartea ”Înteligență erotică”? Despre nevoia de a trăi în intimitate rolurile pe care nu le trăim în realitate. Bărbații puternici care au nevoie să poată fi vulnerabili lângă femeile pe care le iubesc. Femei de succes care caută să fie dominate în ”pat”. Despre fanteziile sexuale, rolul lor și punctul de proveniență. Trecutul nostru și experiențele din copilărie care ne-au schițat comportamentele ulteriore în cuplu. Și despre constrângerile culturale care și ele au modelat ceea ce vedem ca ”normal”, ”frumos” și ”acceptabil” în cuplu. Apariția unui copil: ”Când doi sunt amenințați de al treilea”. Și mai exact ușurința cu care mulți părinți se confundă cu rolul de ”mami” și ”tati” și uită că înainte au fost iubiți. Despre infidelitate și umbra celui de al treilea.

Și astea sunt doar câteva idei. Cartea ”Inteligenta erotica” este complexă, bine structurată și directă, atât de directă încât este imposibil să nu te regăsești în ea, dacă și tu ești direct și sincer cu tine însuți.

Recomandări de cărți și materiale pentru dezvoltarea personală a adultului găsiți în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” .

să poza: Alena Ganzhelas @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Inteligenta erotica – Esther Perel – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Atât de mult ne doream un copil! În aceeași vineri, la ora 18:01 verificam rezultatele analizelor on-line. Ne spusese asistenta că se afișează după 18:00. Aveam un copil. Am țipat, am râs, am țopăit și am plâns. Mi-a mângâiat pântecul. Acolo a crescut David, minunea asta de băiat.

Am fost împreună la fiecare ecografie. La prima se vedea doar sacul embrionar, Marius nu pricepea nimic, doctorul îl calma râzând de noi că am venit prea repede la o verificare. Apoi au urmat multe în care l-am văzut crescând și i-am auzit inimioara bătând cu noi. Când ne-a spus doctorul că este băiat, ne-am așezat pe  bancă, ne-am împreunat mâinile și am decis numele lui în câteva secunde. Categoric fiecare gândise un nume încă dinainte de a ști ce va fi.

Am fost împreună la fiecare hop și fiecare achiziție.

N-am știut mai nimic despre alăptare, scutece, adormit, sisteme de purtare, diversificare, căzături, febră și tot tacâmul de părințeală. Am greșit împreună și am învățat la fel. Pe parcurs ne-am “specializat” oarecum, fiecare pe câte o arie, să ne mai degrevăm reciproc de presiune. Eu nu știu nici acum mai nimic despre medicamentație si doftoricire, mereu îl întreb ce și cum trebuie să prepar. El nu știe mai nimic despre alăptare si purtare în sisteme ergonomice, dar le-a susținut pe fiecare așa cum a putut el mai bine, și a putut exact cât am avut nevoie. După înțărcare, domnul a devenit șef la biberon și eu, dintotdeauna, responsabilă cu teoria în educație … practica o facem împreună, uneori ne iese, alteori ne mai împiedicăm.

Pe drumul ne-am mai și împuns de câteva ori, ba pe motiv de diversificare, ba de suzete, ba scaune pentru mașini, ba jucării, ba bunici și grădinițe și multe altele. Dar asta doar pentru că suntem cu adevărat împreună în singurul business al nostru, ăla de a crește un copil fericit într-o lume din ce în ce mai complexă. Și doar alaturi de tine in fiecare zi, o putem face!

Toate aceste amitiri vin la initiativa Philips Avent, care isi doreste sa pastreze vii amintirile primelor 1000 de zile in gandurile parintilor.

Sursă poza: Zach Lucero @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Alaturi de tine in fiecare zi (P) apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.