După o perioadă de terapie, autoanaliză și căutare personală, mintea știe. A analizat, a pus etichete, a înțeles logica din spatele unor reacții sau evenimente. Știe că am supraviețuit, știe că acum suntem în siguranță. Dar în plan emoțional, ceva tot nu se simte bine. Trăim cu frică, agitație în corp, reacții disproporționate, rușine sau vinovăție greu de explicat. Este ca și cum emoțiile nu țin cont că prezentul este diferit de trecut. De ce? Pentru că procesarea emoțională nu este același lucru cu înțelegerea rațională.

Ce înseamnă, de fapt, procesare emoțională și vindecare?

Procesarea este un proces activ și conștient de integrare a emoțiilor rămase blocate în urma unor experiențe dificile sau traumatice. Este acel moment în care corpul și emoțiile tale „recuperează” și reușesc să simtă că acum este, într-adevăr, altfel decât atunci. Este acel moment în care plânsul vine după luni întregi de ”sunt bine„ spus automat, respiri altfel într-un moment în care, înainte, te-ai fi închis, apare gândul: „Nu a fost vina mea” și îl simți cu adevărat, nu doar îl spui. Mintea poate formula și explica. Dar întregul corp, cu amintirile lui somatice, cu emoțiile reprimate, cu sistemul nervos hiperactiv, are nevoie de altceva: de timp, de siguranță și de prezență.

De ce nu se întâmplă „peste noapte”?

Pentru că, în fața durerii, sistemul nostru ne protejează, reprimă, disociază, ne închide. Și face asta ca să putem merge mai departe. Dar la un moment dat, dacă vrem cu adevărat să ne vindecăm, e nevoie să ne întoarcem cu blândețe spre acele părți din noi care au rămas „înghețate în timp”. A sta cu ceea ce doare nu înseamnă să suferi din nou. Înseamnă să creezi un spațiu în care durerea se poate transforma: în înțelegere, în acceptare, în eliberare.

În psihoterapie, nu grăbim procesul. Îl onorăm. Îl însoțim.

Vindecarea nu vine când înțelegi. Vindecarea vine când poți simți, în siguranță, ceea ce înainte era de nesuportat. Când nu te mai sperii de tine. Când poți rămâne acolo, prezent, cu ceea ce e. Când începi, încet-încet, să te simți din nou… acasă în tine.

Dacă te regăsești în acest articol, poate e momentul să îți oferi spațiul în care procesarea emoțională să devină posibilă. Terapia nu este despre a repara ceva „stricat”. Este despre a reconstrui o relație de siguranță cu tine însuți.

Pentru întrebări, programări sau mai multe informații despre procesul terapeutic, mă poți contacta aici. Ești binevenit(ă) exact așa cum ești.

Sursă poza: Esther Wechsler @ Unsplash

Articolul Când înțelegerea nu e suficientă: despre procesare emoțională și vindecare apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În situațiile în care copilul nu se descurcă să indeplinească o acțiune sau când este suprastimulat ne este măcar mai ușor să vedem cauza și să căutăm soluții. Când în spatele furtunii stau emoțiile pe care ei nu le pot gestiona atunci devinde mai dificil și pentru părinți.

Crizele de furie ajută copilul să elibereze frustrările, durerile, tensiunile.

Crizele de furie nu sunt un bau-bau deși se simt uneori ca atare. Știu că poate fi dificil pentru părinți să le accepte, deși le înțeleg normalitatea. Dacă îți este greu să stai cu plânsul copilului te invit să verifici tu cu tine de unde vine această greutate. Ce simți de fapt? Ce gânduri îți trec prin minte? De ce anume îți amintesc?

Cum sprijinim copilul în timpul crizelor de furie?

1. Verificăm dacă nemulțumirile din momentul respectiv sunt reale. Poate chiar vrea un alt fruct sau altă jucărie.
2. Dacă simțim că nemulțumirea este doar un pretext pentru descărcare, rămânem fermi pe poziție. ”Îmi pare rău, nu avem alt fruct / jucăria este murdară etc”.
3. Când plânsul devine furtună, este timpul pentru mai multă ascultare și mai puțină vorbă. Îl putem mângâia și îi putem rămâne aproape. Încercăm să îi vorbim cât mai puțin pentru a nu-i distrage atenția de la trăirile lui.
4. Ce îi putem spune? ”Îmi pare rău”, ”Sunt aici”, ”Te iubesc”, ”Poți sta în brațele mele dacă vrei”, ”Poți mânca altceva mai târziu”.

Și să nu uităm că:

Treaba ta ca părinte nu este să faci tot posibilul să previi o criză de furie a copilului.

Treaba ta ca părinte este să faci tot posibilul să nu ai o criză de furie.

Sursă poza: Juliane Liebermann @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum sprijinim copilul în timpul crizelor de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Țintuaim anxietatea cu privirea și o luăm la întrebări. ”Mă, de unde vii tu așa năvală peste mine? Cine ești? Ce parte din mine urlă așa a durere când copilul nu e în casa lui?”. N-a fost simplu să îmi răspund pentru că se amestecau mai multe unele cu altele și se îmbârligau ca ațele mele de la mașina de cusut, aruncate toate într-o cutie.

Copilul din mine urla. Copilul lăsat la bunici vara, unde nu era nici iubit, nici văzut, nici ascultat, nici acceptat, nici nimic de bine. Și eram eu, mama care își pierduse un copil și se luptă cu gândurile alea că dacă i se întâmplă ceva rău și copilului pe care îl mai are. Și eram adultul într-o continuă luptă de mai bine de 2 ani să facă liniște și ordine în viața care i-a rămas. Viață în care David este singurul element neatins, și pur, și blând, și plin de iubire, și gura mea de aer curat. Am învățat să îi dau drumul.

Am învățat să îmi cunosc anxietatea și când se aruncă asupra mea să o iau la vorbă. Îi explic cum David e chiar fericit la bunici, cum e sănătos și foarte bine îngrijit. Cum sunt miliarde de copiii în viață chiar dacă mulți au și murit. Cum nu e treaba lui să îmi stea fericire. Cum mai am nevoie de timp să fac pace în viața mea.

”De ce? De unde vine asta? Ce mă doare de fapt?”.

Este un exercițiu pe care îl fac zilnic când mă doare ceva și când reacționez nu tocmai potrivit la oameni și întâmplări. Mă iau la întrebări des în ultimii ani. Asta mă ajută mult să mă cunosc și să mă înțeleg. Și îmi răspund dureros de sincer, că doar, cine să mă audă !? Când e prea greu de înțeles sau prea mult de dus de una singură, mă duc la terapie.

Știu bine că emoțiile sunt ceea ce simțim înăuntrul nostru ca răspuns la ceea ce trăim. Iar ce se vede la exterior este doar modul în care am învățat să reacționăm la ceea ce simțim. Știu că oamenii se uită mai ales la comportamente și atunci când ele nu sunt cele dorite, încearcă să le schimbe. Mă rog, cine își dorește să lucreze la el mai mult decât împotriva lui. Mai puțini se gândesc să privească mai adânc. Să se uite la emoțiile care au născut acele comportamente, la ce a zgândărit în ei. Să faci pace cu ceea  ce simți, să vindeci acolo.

Sigur că poți să modelezi reacțiile, dar nu înghițind în sec trăirile. Vei face o treabă de mântuială. Simțim exact ce trebuie să simțim, asta nu e de pus la îndoială. Dar este important să înțelegem de ce ne doare, ce ne doare. Apoi să știm ce facem de obicei când ne explodează o rană. Abia atunci vom putea schimba cu adevărat comportamentul, altfel ne va ieși furia pe nas, sau durerea, sau rușinea, sau sentimentul de insuficient, când ne vom aștepta mai puțin. 

Comportamentul meu îmi poate spune multe despre ce îmi place și ce nu și mai ales de ce. Ce mă sperie și ce mă încântă, ce resping și ce atrag. Și eu vreau să știu toate astea. Vreau să mă cunosc pe mine înainte de ceilalți. Vreau să mă înțeleg. Vreau să mă vindec. Dar ca să încep să vindec trebuie mai întâi să știu de unde vin de fapt durerile mele.

Încercați! ”De ce? De unde vine asta? Ce mă doare de fapt?” Veți afla multe despre voi!

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Un exercițiu pe care îl fac în fiecare zi și care mă ajută mult să mă cunosc și să mă înțeleg apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Marimea grupului: minim 8 participanți

Varsta potrivita: peste 7 ani 

Materiale: fișe, pixuri. 

Descriere:
Spune participanților să se ridice și să găsească o persoană pe care nu o cunosc și să facă cunoștință. După câteva minute roagă participanții din perechi să se întoarcă cu spatele unul la altul, poate chiar să se îndepărteze puțin. Important este să nu se întoarcă înapoi sau să discute. Distribuie participanților câte un chestionar. Spune-le că au 30 de secunde pentru a completa chestionarul referitor la partenerul sau. După 30 de secunde perechile se vor reuni și vor vedea câte răspunsuri corecte sunt.

Te rugăm să completezi rubricile de mai jos cu referință la partenerul tău:
Culoarea ochilor……………………………………………………………………………………..
Culoarea părului…………………………………………………………………………………….

Forma părului ………………………………………………………………………………………..
Greutatea……………………………………………………………………………………………….
Hainele…………………………………………………………………………………………………..
Cu sau fără ochelari …………………………………………………………………………………
Modele pe tricou …………………………………………………………………………………….

Măsură pantofi ……………………………………………………………………………………….
Prenumele………………………………………………………………………………………………
Numele…………………………………………………………………………………………………..
Alte amănunte………………………………………………………………………………………..

Acest joc de cunoaștere „Cât de repede se uită” poate fi adaptat în funcție de vârsta participanților.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc de cunoaștere „Cât de repede se uită” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Marimea grupului: peste 8 participanti 

Varsta potrivita: peste 8 ani

Materiale: Fise, carioca

Descriere:

Se pregatesc fisele cu intrebari:
– Ce poti face cel mai bine?
– Ce programe TV iti plac?
– Daca ai castiga 1000 euro cum i-ai cheltui?
– Ce te face sa zambesti?
– Care este cel mai fericit moment din viata ta?
– Ai dori sa fii altcineva? Cine?
– Ce te-a bucurat astazi cel mai mult?
– Ce te intristeaza?
– Cu ce te vei ocupa in urmatorii 10 ani?
– Despre ce ai mintit in ultimul timp?
– Ce te stimuleaza cel mai mult?
– Ce te frustreaza?
– Cand ai plans ultima oara?
– Ce te-a indispus pe parcursul ultimei saptamani? etc

Participantii trebuie sa creeze un cerc. Fisele se pun pe podea in mijlocul cercului (ele contin cate o intrebare si se pun cu partea goala in sus pentru a nu se vedea intrebarile). Pe rand fiecare participant ridica o fisa si incearca sa raspunda la intrebare cat se poate de sincer. Daca cineva simte ca nu poate raspunde la o intrebare, spune „pas” si transmite fisa urmatoarei persoane. Apoi va ridica inca o fisa (va avea voie sa spuna o singura data „pas”).

Observatii:
Acest exercitiu functioneaza mai bine daca animatorul grupului participa si el la joc si raspunde sincer.

Este important ca intrebarile sa corepunda grupului dat.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc de cunoaștere – ”Spune adevărul” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Marimea grupului: 10-30 participanti

Varsta potrivita: peste 10 ani

Materiale: un numar de „fise de cautare” egal cu numarul participantilor

Descriere:

Animatorul/terapeutul va trebui sa realizeze din timp fisele de cautare, cu o serie de instructiuni pe care grupul va trebui sa le urmeze. Animatorul imparte fisele si explica cum trebuie completate. Fiecare participant va trebui sa completeze foaia cu numele persoanelor care satisfac „conditiile” indicate. Ordinea raspunsurilor e aleatorie, daca nu gaseste raspunsul pentru prima indicatie, se trece la urmatoarea. Animatorul trebuie sa-i stimuleze pe toti sa se scoale si sa caute, sa intrebe, sa raspunda etc.

Ulterior va avea loc o evaluare: Cum v-ati simtit? Cum a reusit comunicarea in grup? Ti-a fost usor sa vorbesti cu lumea?

Observatii:
Exemplu de „Fisa cauta comoara din oameni”:
– Cauta 3 persoane care vin din orase diferite.
– Cauta o persoana care are aceeasi ocupatie cu tine.
– Cauta pe cineva care isi serbeaza ziua de nastere in aceeasi luna ca tine.
– Cauta pe cineva care necesita mangaiere. Ofer-o.
– Cauta pe cineva care se simte nervos pentru ca se afla intr-o situatie necunoscuta.
– Cauta o persoana cu care sa inventezi un sfat, o regula. Strigati-o.
– Cauta pe cineva cu aceeasi marime de pantofi ca si tine.
– Vorbeste cu cineva care vrea sa-ti spuna motivul pentru care se afla in acest grup.
– Cauta o persoana careie ii place inghetata de vanilie.
– Gaseste 2 persoane care au frati mai mici ca varsta.

Instructiunile/conditiile pot varia de la un grup la altul. Poti scrie cate intrebari doresti pe fisa si sa alegi un timp in functie de cat estimezi ca va dura ca o persoana sa completeze intreaga fisa.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc de cunoaștere – ”Comoara din oameni” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

A avut succes intr-un grup de dezvoltare personala pentru copii de 10 ani. In sedinta respectiva mi-am propus sa ajut copiii sa se descopere pe ei insisi si universul in care traiesc. M-am axat pe elementele pozitive pe care copilul este bine sa le descopere, pentru a putea depasi problemele si defectele. Descoperirea unei imagini realiste si pozitive va sta la baza dezvoltarii unei personalitati armonioase.

Exercitiul a constituit un prilej ca fiecare sa isi sporeasca increderea in fortele proprii si sa isi optimizeze imaginea de sine. Aplicand acest exercitiu am observat care din copii prezenta o imagine de sine scazuta si o neincredere in fortele proprii (de exemplu o fetita a scris la calitati: „mai putin desteapta”).

De altfel copiii au reusit sa se cunoasca unii pe altii si sa descopere pasiuni comune. S-a creat un climat securizant care sa ne permita mai departe o comunicare deschisa.

Marimea grupului: minim 4 participanti

Varsta potrivita: peste 10 ani

Materiale: Coli, pixuri

Descriere:

Momentul 1: Fiecare copil primeste o coala de hartie A4, pe care este desenat un scut, asemanator cu cel folosit in lupte de catre soldati. Se explica grupului ca acest scut ii apara pe soldati de dusmani si le salveaza viata. Ca sa il poata utiliza soldatii erau bine antrenati si in special isi cunosteau foarte bine acest scut. De aceea, ce vor face acum este important. A te cunoaste cat mai bine este important pentru a putea depasi greutatile si obstacolele vietii.

Acest scut este impartit in patru, iar in mijloc se afla „tinta” in forma de cerc. In fiecare parte copilul trebuie sa treaca „Ce-mi place”, „Cine sunt prietenii mei”, „O amintire placuta” si respectiv „Care sunt calitatile mele”. In cercul din centru se va scrie „Talentul meu ascuns”. Rubricile se pot schimba în functie de ce va propuneți.

Momentul 1: Dupa ce fiecare copil si-a construit propriul scut, il va prezenta in fata grupului.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Joc de cunoaștere – “Scutul tău” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.