Uneori adulții fac greșeala de a exersa șefia pe copiii lor, mai ales atunci când se simt nepunticioși. ”Eu sunt părintele, deci asculți ce zic eu, faci ce zic eu și punct!”.

Cresterea si educarea copiilor nu ar trebui să fie despre șantaj, frică și manipulare.

”Dacă nu dai jucăria altor copii te duc acasă„. ”Dacă nu asculți nu te mai iubesc, dacă nu încetezi îți dau eu una măcar să știu de ce plângi„. ”Dacă nu vii acum te las aici să te ia țiganii”. „Dacă plângi, uite, râd toți copiii în parc de tine„ etc.

Șantajul, frica și manipularea nu au mai mult succes decât iubirea, cooperarea și înțelegerea, doar transformă copilul într-unul timorat sau agresiv, mereu convins că nu e suficient de bun, deci nici suficient de iubit.

Creșterea și educarea copiilor ar trebui sa fie mai mult despre iubire, cooperare și înțelegere. Să îl faci mare ar trebui să fie despre ținut în brațe, alinat durerile, explicat, vorbit, ascultat, îmbrățișat tot timpul, lăsat să plângă când are nevoie. Nu despre ”râd copiii de tine că ești băiat și plângi”, ”vai ce urât ești”, ”o să paști vacile dacă nu ai 10 pe linie”, ”eu te-am făcut, eu te omor”, ”tu de ce nu ești ca x-ulescu”, ”ești prost, nu înțelegi nimic”, ”ești rea că nu mă asculți” etc

Nu e greu să îi crești cu blândețe, începe cu pași mici:

– renunță la ideea că le știi pe toate. Caută, învață, citește, află … despre copilul tău și despre tine;
– lasă dorința de a avea un copil cuminte tot timpul, făcut cu telecomandă și puține baterii;
– înțelege că atunci când nu vrea să facă un lucru nu înseamnă că îți e dușman, ci pur și simplu are propriile dorințe, ca orice om de altfel;
– înțelege nevoile lui și mai ales reacțiile alea care nu-s pe placul nimănui: plâns, țipete, aruncat pe jos, crize etc;
– ignoră presiunea celor din jur, mulți de altfel, care cred că asta e datoria copilului: să se supună;
– caută soluții și dezvoltă răbdare să îi explici;
– renunță să îl înveți de frică;
– când ai impresia că nu mai poți să faci față solicitării lui, trage aer adânc în piept și amintește-ți că îl iubești și te iubește;

– apelează la ajutor de specialitate dacă te simți singur, copleșit și fără soluții.

Sursă poza: Leo Rivas @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cresterea si educarea copiilor cu iubire, cooperare si intelegere apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu zic să îi dați avantajul omului care știe despre ce vorbește. Să meditați la cele scrise mai jos și pe alocuri să vă regândiți modul de a vă crește copilul, atât cât considerați că e bine, nu pentru voi, ci pentru copilul vostru. Despre asta e vorba, despre a crește un copil fericit, un viitor adult echilibrat, încrezător și empatic. Prin urmare nu despre rețete de a face copilul să vă asculte tot timpul, ca o mașinuță cu telecomandă și multe multe baterii.

Alfie Kohn nu oferă soluții universal valabile, eu nici atât. Dacă aș putea oferi soluții într-un singur articol, pentru oameni pe care nu îi cunosc, atunci aș fi milionară. Dar nu sunt și nu voi fi, cel puțin nu așa. De cele mai multe ori, oamenii caută mai întâi soluții concrete când vine vorba de acte ale copiilor cu care nu sunt de acord. Uită în schimb să caute motivul actelor în sine.

Introducerea a fost făcută, să trecem la actul I – Despre iubirea necondiționată.

Alfie Kohn a început conferința întrebându-ne ce ne dorim de la copilul nostru, cum vrem să fie ca adult. Lista fu cam așa: minunat, entuziasmat, empatic, curajos, responsabil, încrezător, independent, echilibrat. Numai de bine, ca de’, cine să își dorească de rău!? Lista este una ambițioasă, dacă nu chiar idealistică. E o adevărată provocare să ai un copil fericit, încrezător, independent și în același timp cooperant nu?

Întrebarea care ar trebui să ne însoțească mereu, pentru a ne asigura că scopul propus de noi se îndeplinește pe termen lung ar fi ”Ceea ce facem noi acum, azi, diseară, mâine dimineață … îl ajută să atingă toate aceste idei minunate pe care ni le-am propus pentru el, sau mai mult îl încurcă?”.

Modul în care acţionăm şi mai ales reacţionăm la cele spuse sau făcute de el va avea un impact asupra felului în care el va crește ca adult.

Încă auzim sau ne auzim spunând despre un copil că e „bun”. Stă unde-l pui, nu plânge mult, doarme bine, mănâncă fără mofturi, ia note mari, medalii la concursuri etc. Dar parcă ne propusesem un copil entuziasmat, curajos, responsabil, încrezător, independent etc. Nu vi se pare că de cele mai multe ori nu se împacă cele două idei? Prin urmare Alfie Kohn ne recomandă să nu ne mai propunem să avem copii ascultători. Să ne propunem în loc, să răspundem nevoilor copiilor. Regula lui de aur: cele mai valoroase sfaturi de parenting nu sunt despre comportamentele copiilor, ci despre nevoile lor si felul in care le implinim noi.

Alfie Kohn nu oferă o reţetă de sfaturi practice precum orice revistă de la magazinul din colț. El consideră o astfel de abordare ca fiind lipsită de respect faţă de părinte şi copil, deopotrivă. ”Parentingul nu e o reţetă cum să faci o friptură delicioasă, sau cum să schimbi becul, sau cum să schimbi filtrul de aer de la mașină. Asta poţi găsi pe youtube. Dar când vorbim despre creşterea unei fiinţe umane diferenţele sunt extrem de mari, nu există rețetă. Filtrul de aer de la mașina mea este identic cu filtrul de aer de la alte sute de mii de mașini.”

Care este nevoia copilului meu ? Şi cum pot să-i asigur această nevoie ? 

Trecerea de la prima întrebare la cea de a doua este dificilă, presupune să te axezi pe ce ți-ai propus pe termen lung mai mult decât pe a-l face pe copil să se supună dorințelor tale ACUM.  Apoi va fi necesar să fim foarte atenți la ce se află dincolo de comportament. Faptul că un copil plânge sau face crize de furie pentru că ciorapii lui nu sunt suficienți de albaștri nu înseamnă că vrea să ne testeze limitele. Înseamnă că ceva, important pentru el, îl face să sufere. Poate că are legătură cu apariția unui nou membru al familie, cu ceva ce s-a întâmplat la școală, cu faptul că își dorește să petreacă mai mult timp cu unul din părinți etc. Căutăm nevoie pentru a rezolva situația.

Copiii au nevoie să se simtă iubiți, înțeleși, acceptați indiferent de situație. Asta e iubirea necondiționată. Firește că fiecare părinte va spune că își iubește copilul necondiționat. Eu i-aș întreba dacă tot timpul copiii lor ȘTIU că sunt iubiți fix pentru ceea ce sunt, indiferent de ce note iau, de cât de cuminți, ascultători, buni sunt. Dacă SIMT că sunt iubiți și când se înfurie și plâng și refuză să mănânce ce s-au chinuit părinții o zi să gătească, nu vor să adoarmă, îmbrâncesc un alt copil, refuză să meargă la grădiniță etc.

Controlul permanent duce fie la un copil excesiv de ascultător, fie la unul excesiv de rebel.

E timpul să înțelegem că sunt lucruri pe care nu le putem controla. Nu poți obliga un copil să doarmă, să nu mai plângă, să facă pipi, să te respecte. Da, sunt o multitudine de alte situații în care îți poți obliga copilul, dar riscul e major. Controlul permanent duce fie la un copil excesiv de ascultător, fie la unul excesiv de rebel. În ambele situații la unul care gândește puțin, un fel de ”yes-man” lipsit de prea mult discernământ. Copiii invață să ia decizii luând decizii, nu executind ordine. Haideți să căutăm metode de a coopera cu copiii noștri, de a empatiza cu ei atunci când au cel mai mult nevoie de noi, adică atunci când nu par tocmai ”buni”, ”ascultători”, ”cuminți”.

Pentru o astfel de schimbare trebuie să renunțăm la forma de control impus asupra comportamentului și să avem curaj. De ce curaj? Pentru că părinților de multe ori le este teamă să nu fie văzuți drept prea permisivi pentru că așa ”se urcă în cap”, ”nu știe cine e șeful”, ”mâine te va bate el pe tine”, ”este prea râzgâiat, alintat”. Alfie Kohn afirmă iar o chestie super tare, v-am zis doar că a spus multe lucruri faine: pentru fiecare copil care aleargă în locuri publice şi are nevoie de o definiţie a copilului răsfăţat, există alte sute de copii certaţi, pedepsiţi fără motiv, pălmuiți, refuzaţi când cer ceva pe motiv că „aşa vreau eu” etc.

Mă opresc aici momentan și revin cu actul II (Pedepsiți prin recompense), sper, mâine, dacă nevoile lui David de iubire, atenție, somn, hrană și tot tacâmul, îmi vor permite.

Articolul Parenting neconditionat – Alfie Kohn apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.