Pentru că furia ta este despre tine, este povestea ta, nu este despre copil. 

De ce spun că ajută să să vindeci durerea care se ascunde în spatele furiei tale? Pentru că furia ta este despre tine, este povestea ta, nu este despre copil, în fapt nu are legatură cu comportamentul copilului. Comportamentul copilului este doar factorul declanșator care scoate durerea la suprafață. Din fericire sunt mulți, din ce în ce mai mulți părinți care lucrează la ei pentru a fi o variantă cât mai bună pentru copiii lor. Să nu îi lovească, să nu țipe, să nu îi jignească, să nu le reteze aripile, să nu îi facă mai mici decât sunt. Din ce în ce mai mulți părinți care se îngrijesc de partea emoțională a copiilor și a lor.

Că mai sunt scăpări, mai sunt, important este să fim conștienți de ele. 

Să găsim modalități de a evita să deschidem supapa de presiune cu țipete. Copiii sunt percepuți ca fiind solicitanți mai ales atunci când rezerva noastră de energie funcționează deja pe roșu, când gândurile noastre sunt deja un haos cu îndatoriri, când rănile ne stau la suprafață cu puroi cu tot.

Ce te poate ajuta în momentele când te cuprinde furia?

– Ideal ar fi să îți dai seama cu un pas înainte când ești pe cale să o faci. Cu cât ești mai în contact cu tine însuți/însăți cu atât poți să simți mai rapid că ești aproape de a-ți pierde controlul.

– Să îți amintești că este doar un copil. Nu face nimic special cu scopul de a te enerva, chiar dacă uneori îi iese . El trăiește așa cum știe el, ca un copil care face experimente, este curios, vorbește non-stop, nu te aude când îl rogi și a treia oară ceva, te contrazice când simte asta, încearcă și greșește etc … și tot ce mai fac copiii normali.

Folosește îmbrățișarea ca modalitate de reglare.

– Îl poți ruga, dacă este în regulă și pentru el, când recunoaște furia în privirea ta …. și o va recunoaște de cele mai multe ori … să te îmbrățișeze. Când îl vei simți lipit de tine, cu mânuțele lui mici, când îi vei simți pielea și mirosul îți vei aminti că este copilul tău mult iubit

– Să respiri adânc. Inspira adânc pe nas și expira pe gură ușor. Poți să ridici din umeri și apoi să îi lași la locul lor. Am mai scris despre tehnici de respirație într-un articol trecut.

– Numără. Pe principiul ”Mihai, număr până la 5, și cât eu mă liniștesc, tu te dai jos de pe masă”. Ție îți dai timp să te potolești, lui îi dai timp să proceseze informația. Da, uneori le ia mai mult decât avem noi răbdare.

– Vorbește cu copilul despre furie și modul în care reacționăm când o trăim. Și cu ”așa da” și cu ”așa nu”. Vă zic mereu că suntem model pentru ei în fiecare secundă a vieții noastre. Ajută să învățăm noi să ne reglăm, ajută să le povestim despre asta.

– Caută soluții potrivite pentru tine și copilul tău. Poți discuta despre ele și deschis cu copilul. Vorbește-i despre cât de important este să ceri sprijin celor în care ai încredere.

Sursă poza: Marcos Paulo @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Pași simpli pentru momentele în care te cuprinde furia   apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În situațiile în care copilul nu se descurcă să indeplinească o acțiune sau când este suprastimulat ne este măcar mai ușor să vedem cauza și să căutăm soluții. Când în spatele furtunii stau emoțiile pe care ei nu le pot gestiona atunci devinde mai dificil și pentru părinți.

Crizele de furie ajută copilul să elibereze frustrările, durerile, tensiunile.

Crizele de furie nu sunt un bau-bau deși se simt uneori ca atare. Știu că poate fi dificil pentru părinți să le accepte, deși le înțeleg normalitatea. Dacă îți este greu să stai cu plânsul copilului te invit să verifici tu cu tine de unde vine această greutate. Ce simți de fapt? Ce gânduri îți trec prin minte? De ce anume îți amintesc?

Cum sprijinim copilul în timpul crizelor de furie?

1. Verificăm dacă nemulțumirile din momentul respectiv sunt reale. Poate chiar vrea un alt fruct sau altă jucărie.
2. Dacă simțim că nemulțumirea este doar un pretext pentru descărcare, rămânem fermi pe poziție. ”Îmi pare rău, nu avem alt fruct / jucăria este murdară etc”.
3. Când plânsul devine furtună, este timpul pentru mai multă ascultare și mai puțină vorbă. Îl putem mângâia și îi putem rămâne aproape. Încercăm să îi vorbim cât mai puțin pentru a nu-i distrage atenția de la trăirile lui.
4. Ce îi putem spune? ”Îmi pare rău”, ”Sunt aici”, ”Te iubesc”, ”Poți sta în brațele mele dacă vrei”, ”Poți mânca altceva mai târziu”.

Și să nu uităm că:

Treaba ta ca părinte nu este să faci tot posibilul să previi o criză de furie a copilului.

Treaba ta ca părinte este să faci tot posibilul să nu ai o criză de furie.

Sursă poza: Juliane Liebermann @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum sprijinim copilul în timpul crizelor de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Treaba ta ca părinte nu este să faci tot posibilul să previi un tantrum. Treaba ta ca părinte este să faci tot posibilul să nu ai tu unul.

Da, știu, e greu, mai ales când se dezlănțuie și ești într-un loc public și simți o mie de priviri asupra-ți. E și mai greu pe măsură ce el plânge cu patos și tu simți că parcă nu reușești să faci nimic. Și ai vrea doar să se liniștească. Se va liniști, după ce va scoate toate apăsările afară. Pentru că asta sunt crizele de furie, o descărcare de tensiuni, frustrări, frici, stres. Prin urmare dacă este inhibat sau distras frecvent de la ce simte, va deveni un copil interiorizat, care nu este în contact cu propriile trăiri și cu propria vitalitate.

Ce te poate ajuta pe tine, ca părinte, când copilul intră în perioada crizelor de furie?

– Să înțelegi normalitatea și necesitatea lor. Pentru asta îți recomand cartea „Lacrimi și crize de furie”, scrisă de Aletha Solter.

– Să nu te mai simți vinovată când el are o criză de furie. Este absolut imposibil să faci în așa fel încât copilul tău să nu fie frustrat în veci. Frustrarea face parte din viață. Important este cum îi facem față și aici, noi, părinții, avem mult de lucru. Noi îi învățăm, treptat, în funcție de vârstă și conjunctură, să gestioneze astfel de emoții.

Să previi momentele de criză care sunt cel mai greu de conțin de către tine. Să le amâni dacă nu le poți conține.

– Să fii atentă la copilul tău, să îl cunoști, să îl simți când e pe cale să răbufnească. Să fii atentă la tine să știi când nu poți să duci, de exemplu dacă ești într-un supermarket și nu te simți confortabil cu expunerea. Și să fii pregătită să apară mai târziu tatrumul.

– Să îți amintești că este copilul tău pe care îl iubești, chiar dacă te face uneori să-ți fiarbă sângele în tine. Nu te testează, nu te sfidează, nu se joacă cu nervii tăi. Pur și simplu nu poate altfel și nu știe altfel să descărce toate nemulțumirile adunate și/sau toată oboseala.

– Să tragi aer adânc în piept. Să cunoști câteva tehnici de relaxare.

– Să analizezi ce te doare pe tine mai exact atunci când el are o criză de furie. Ce produce în tine, ce atâță, ce te sperie, ce e acolo în tine, ce îți spui de fapt, ce îți amintește? Pentru unii părinți durerea vine din crezul pe care îl au, că pot fi iubiți când sunt buni și când copilul face o criză înseamnă că ei, părinții, nu sunt buni. Pentru alții poate fi revolta că ei nu am fost acceptați așa furioși, copiii fiind. Pentru alții poate fi activată frica pe care o simțeam când știam că vor fi certați sau pedepsiți pentru criza lor de furie. Pentru fiecare poate fi altă durere. Dar să te uiți la ea, să o vindeci, să o înțelegi, înseamnă să fii mai disponibil pentru copilul tău.

– Să ai răbdare, va trece, va fi bine, vor veni altele !

Sursă poza: 傅甬 华 @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce te poate ajuta când copilul intră în perioada crizelor de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru unii părinți durerea vine din crezul pe care îl au, că nu pot fi iubiți când sunt buni și când copilul face o criză înseamnă că ei, părinții, nu sunt buni. Pentru alții poate fi revolta că ei nu au fost acceptați așa furioși, copiii fiind. Pentru alții poate fi activată frica pe care o simțeau când știau că vor fi certați sau pedepsiți pentru criza lor de furie. Crize interne simțeam și pe alte vremuri, dar mai puțin exista curajul să fie scoase afară. Și mai puțin exista înțelegerea pe care noi, părinții, o avem acum asupra psihicului uman.

Cu cât noi suntem mai în contact cu ce produc în noi, crizele lor de furie, cu cât ne vindecăm durerile noastre, cu atât vom putea să fim acolo, prezenți pentru ei, deschiși să le conținem durerea. Asta este ceea ce poți să faci cu tine și pentru tine și mai revin cu câteva idei.

Cum să ajuți copilul când are o criză de furie?

– Să te apleci la nivelul lui înainte de a-i vorbi. Dacă stă pe jos, stai și tu pe jos, cumva.

– Să rămâi acolo, lângă el, să îi conții durerea. Să folosești puține cuvinte pentru a nu-l distrage de la procesul lui intern. Îi poți spune pe un ton bând ”Sunt aici lângă tine. Nu plec nicăieri. Ești în siguranță. Te iubesc. Vom găsi împreună o soluție”.

– Să îi vorbești calm și să încerci să găsești o soluție împreună cu el. Dacă într-adevăr vrea o soluție, dacă nu, doar stai lângă el când plânge … de multe ori doar asta are nevoie de fapt. Acesta este motivul pentru care uneori soluțiile nu funcționează, dar ”se folosește” de diferite cerințe ”imposibile” pentru a se putea descărca.

– Să îl iei în brațe dacă acceptă să fie luat în brațe. Poate accepta sau nu, important este să rămâi aproape și să întărești mesajul că poate veni oricând dorește, că ești acolo pentru el.

– Să nu îl ignori. Nimeni nu vrea să fie ignorat nici măcar atunci când pare că cere asta pentru că te gonește, sau te împinge, sau aparent se liniștește mai repede fiind singur. De cele mai multe ori acel ”pleacă” înseamnă de fapt ”rămâi aici aproape și arată-mi că mă iubești și nu mă părăsești orice prostie aș face”. Dă-i spațiu, dar rămâi acolo în liniște pentru a vedea că este important pentru tine și îl accepți și când este supărat sau furios.

Să îți amintești că acum, când trece printr-o criză, are cel mai mult nevoie de tine.

– Să știi că dacă îl ignori, sau te ascunzi în budă, sau îl pedepsești, sau faci absolut orice să nu mai verse o lacrimă, tot ce vei obține, va fi un copil interiorizat, plin de frustrări și furie. Și toate ies la suprafață la un moment dat.

– Să îi oferi alternative pentru descărcarea acestor tensiuni, fără să îi permiți să devină violent. Este posibil să vrea să lovească când este furios. Atunci îi oprești mâinile și îi spui „Nu pot să te las să mă lovești, mă doare” sau „Înțeleg că ești foarte supărat. Nu pot să te las să mă lovești„.

– Să îi vorbești despre emoții. Ce sunt, cum se numesc, unde se simt, ce reacții produc în corp. Cum ne determină să ne comportăm, ce putem face.

– Să aștepți să se liniștească pentru a discuta. Vei observa că, de cele mai multe ori, nu poți purta o conversație cu copilul atunci când este nervos. Pentru că, pur și simplu nu poate. Un copil nu are dezvoltat neocortexul, partea responsabilă cu gestionarea emoțiilor. Prin urmare nu și-a dezvoltat încă nici mecanisme proprii de autocontrol și autoreglare. Dar o va face în timp. Acesta este și motivul pentru care nu funcționează dacă este certat fix atunci, dacă țipi, îl pedepsești, îl izolezi. El nu va înțelege ce trebuie să facă altfel. Pentru că nu poate să gândească atunci când este nervos.

Diferența dintre el și adulții, este că noi putem înțelege tot acest mecanism. Și putem …. de cele mai multe ori, să ne reglăm emoțiile dureroase simțite într-un astfel de moment tensionat, pentru a-l ghida pe copil. Vom fi un bun exemplu. Dacă reușim să facem asta, va învăța că poți reacționa și altfel atunci când ești extrem de supărat.

Sursă poza: Caleb Woods @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să ajuți copilul când are o criză de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Care sunt nevoile care urlă cel mai des în noi? 

De a fi în siguranță, auziți, văzuți, conectați, iubiți, respectați, apreciați, recunoscuți, îngrijiți, de a primi atingere, afecțiune, empatie, de a avea un cadru unde să manifestăm creativitate, să ne mișcăm, să fim liberi, să ne relaxăm, să avem limite și reguli clare, să avem perspectiva unui viitor sigur. Am crede inițial că sunt nevoile unui copil, dar mai citiți-le încă o dată, sunt la fel de actuale și valabile și pentru adulți.

Furia este doar semnalul că o nevoie umană importantă nu este împlinită.

Furia nu e nefuncțională, este o emoție cât se poate de normală și naturală. Ce trebuie să înțelegem noi și să îi învățăm și pe copii este că manifestarea furiei printr-un comportament agresiv nu duce la rezolvare nevoii. Furia este doar o emoție. Important este să învățăm să o exprimăm într-un mod sănătos.

Ce putem să facem când copilul este furios?

Să privim în spatele furiei, să vedem ce a produs-o, să validăm normalitatea ei și să căutăm împreună modalități de a satisface nevoia. Iar când satisfacerea nevoii nu este posibilă ajută doar să o recunoaștem (copilul se va simți înțeles și acceptat). 

Revin în curând și cu câteva indicii despre ”Cum să vorbești cu copilul tău când este furios”. Și nu uitați în spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită.

Sursă poza: Annie Spratt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul În spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Într-o zi am realizat că băiețelul meu știe foarte bine când mai am puțin și explodez. Mi-a spus chiar el, sincer și deschis, așa cum am învățat noi doi să creștem unul cu celălalt, ”Mami, faci o altfel de față și eu știu că o să te superi tare și o să țipi”. Nu că asta s-ar fi întâmplat des, dar și o singură dată este suficient ca un copil să știe că nu îi place fața ta atunci . Așa am

Primul lucru pe care l-am făcut atunci a fost să verific ce simte el în astfel de momente. Bănuiam și mi-a confirmat că fața mea îl sperie. Nimic în neregulă cu asta, a fost de fapt un punct de creștere pentru fiecare dintre noi. De altfel a fost și un semn bun că este capabil să identifice emoțiile dureroase în alții. Mai mult de atât are capacitatea de a se apăra prin faptul că îmi spune, ”Mami, faci fața aia care mă sperie și tu mi-ai zis că nimeni nu are voie să țipe la mine”. După ce l-am ascultat cu atenție, i-am explicat ce simt și eu înăuntrul meu. De aici s-a născut acest ”Se trezește balaurul”.

Tehnica este foarte simplă și incredibil de utilă. Cum să procedați?

Când simțiți că vă înfuriați foarte tare îi spuneți copilului doar atât: ”David, simt că se trezește balaurul”. David fiind înlocuit cu numele copilului vostru . De aici vă adaptați la situația de moment, de exemplu: ”David, am nevoie de o mică pauză în care (…..) să se culce balaurul la loc”. 

(…..)  ce puneți aici între paranteze este opusul situației care v-a adus în starea de furie, de exemplu ”am nevoie să mănânci stând la masă, să te oprești din aruncat mașinuțele, să stai liniștit pe canapea, să vorbești mai încet” etc.

Tehnica poate fi folosită și invers, pentru copil.

Cum îl vedeți sau îl simțiți că frustrarea e la cote maxime și va începe în curând să urle, îl întrebați ”Se trezește balaurul, așa-i?”. ”Spune-mi, ce putem să facem, să liniștim împreună balaurul?”.

Pe lângă exersarea reglării emoționale, tehnica ajută și la dezvoltarea capacității de a găsi soluții în momente tensionate. 

Sigur, ajută mai ales la început să întăriți tehnicile pe care le folosiți prin discuții purtate cu copilul. Vorbiți după ce trece criza, întotdeauna după ce trece, despre emoții și reacțiile pe care le avem când simțim anumite emoții. Este important să îl faceți să înțeleagă care este modul uman de a funcționa, să îl ajutați să se cunoască și să dezvolte toate abilitățile de care are nevoie pentru a trăi cu bine și iubire și când părinții nu sunt lângă el. Veți vedea că după o vreme de folosit această tehnică, devine chiar mult mai simplu, este suficient să spuneți ”Se trezește balaurul” .

Sursă poza: FotoCredit: Максим Власенко  @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Se trezește balaurul” – o tehnică de ajutor pentru a nu mai țipa la copil apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltării fizice, cognitive, comportamentale și emoționale:

Dezvoltare fizică:

Este perioada în care înfățișarea copilului se schimbă, sau cum am auzit eu despre David ”Vai! Nu mai arată ca un bebeluș, zici că e un băiețel” . Ritmul de creștere este intens și cumva inegal, cert este că de la an la an cam schimbați și toată garderoba copilului.

Creșterea în greutate este mai lentă față de perioada de bebeluș. Ca o medie vorbim de aproximativ 2,5-3 kg/an, iar în lungime 10-12 cm/an. Teoretic se zice că un copil de 3 ani va cântări aproximativ 15 kg. David a atins pragul la 4 ani și jumătate, asta apropo de cât de unic este fiecare copil sau cât de mici îi sunt părinții.

Se definitivează dentiţia provizorie, așa numiții dinți „de lapte”. Marea distracție cu măsele și plânsul copilului.

Dezvoltarea motorie este intensă. Până la 3 ani copilul va dobândi un mai mare grad de independenţă prin faptul că deja merge foarte bine, aleargă și se cațără peste tot, spre stopul cardiac al inimilor noastre.

Se dezvoltă motricitatea fină. Poate apuca jucării mai mici, poate manevra tacâmuri, poate închide și deschide sertare și multe alte activități care îl ajută să devină independent.

Dezvoltare cognitivă:

După vârsta de un an, uneori un an și jumătate, copilul manifestă memoria verbală. Îi repeți de zeci și sute de ori un nume, de exemplu, și el îl reproduce. Mai mult pe limba lui la început. Voi evita să vă fac o listă cu câte cuvinte trebuie să pronunțe copilul în funcție de vârstă. Este mult mai importantă capacitatea lui de a înțelege, de a recunoaște, de a executa ”sarcini” decât capacitatea de a le numi.

Copilul are o gândire egocentrică, în sensul că veți vedea că se plasează în centrul atenției și totul se învârte în jurul său.

Dezvoltare comportamentală:

Pentru copilul intre 1-3 ani este perioada în care explorează mediul, acţionează spontan şi uneori necontrolat. Se frustrează uşor atunci când nu poate realiza o acțiune sau nu obține ce dorește. Mulți copii sunt hiperactivi explorând continuu mediul. Este gelos pe frați sau pe cei care primesc atenție părinților. Rar se joacă singur și cere ca părinţii să participe la jocurile lui.

Dezvoltare emoțională:

Se manifestă un atașament strâns față de mamă, anxietatea de separare fiind încă pronunțată. Copilul devine selectiv faţă de membrii familiei sau față de prieteni. Se observă atașament și față de obiectele preferate.

Apare manifestarea emoțiilor prin crize de furie. Își exteriorizează emoțiile pozitive și pe cele negative, trecând uneori foarte ușor de la râs la plâns și invers. Este perioada în care începe să înțeleagă conceptul de emoții și diversitatea lor și crește numărul termenilor utilizați pentru a descrie ce simte. Este capabil să înțeleagă și emoțiile celor din jur. Identifică și diferențiază expresiile faciale ale emoțiilor de bază (furie, tristețe, frică și bucurie). Este o bună perioadă în care îi poți explica despre cauzele și consecințele sentimentelor lor.

Anxietatea și agresivitatea sunt normale la această vârstă. Sunt neputințele copilului de a face față mediului extern și a cerințelor multiple. Este perioada în care copilul intră în colectivitate și schimbă modul în care era obișnuit să trăiască.

Veți observa că după 2 ani copilul devine dominant, impulsiv și de multe ori neînțelegător. Aceste reacții apar din dorința și nevoie de independență într-un timp în care încă este dependent de adulți. Este o contradicție internă pe care va învăța în timp să o gestioneze.

Acest articol este realizat la invitația Minimarțieni, în cadrul campaniei ”Zi de zi, pas cu pas, până va crește mare” prin care ajută părinții să crească copii sănătoși.

Sursă poza: Ben @ Unsplash

Citește și:

Copilul intre 3-6 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Copilul intre 6-9 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Articolul Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Să îți gestionezi emoțiile nu înseamnă să le negi. Voi începe cu asta. Fiecare are dreptul să simtă orice simte, oricând. Ce e bine de controlat este comportamentul rezultat din emoții. Da, eram nervoasă în ziua X când s-au adunat prea multe. Așa mă simțeam și era în regulă, și să simt asta, și să spun. Ce nu ar fi fost bun pentru niciunul dintre noi? Un urlet de om fără control. Sigur că urletul m-ar mai fi potolit, dar David ar fi învățat că este în regulă să țipi la cineva când ești nervos și nimeni nu are dreptul să țipe la nimeni, indiferent de circumstanțe.

Să negăm ce simțim sau să ne simțim vinovați pentru cum ne simțim, nu ne ajută să gestionăm emoțiile.

Ele vor exista în continuare și se vor aduna până le vom scoate într-un fel sau altul. Ce putem face este să recunoaștem emoția, să o acceptăm, să o tolerăm ca niște adulți ce suntem și să reacționăm responsabil. Copiii învață de la noi! Este un exercițiu de cale lungă, posibil pentru toată viața noastră, uneori ne va ieși și alteori nu, dar mult mai important este să ne menținem credința că acesta este drumul corect.

Și să fim sinceri cu copiii noștri când respiratul adânc nu ne-a ieșit, dar a rezultat țipatul, vor ști și ei că este în regulă să mai greșești. Nimeni nu are nevoie de modele perfecte. Toți avem nevoie de OAMENI. Și toți avem nevoie să știm că este în regulă să simțim orice am simți.

Sursă poza: Patrick Perkins @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copiii învață de la noi cum să își controleze comportamentul rezultat din emoții apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Rezumat al trucurilor, posibile utile și pentru alte locații ”periculoase”, de exemplu supermarketurile:

1. Plecați cu o listă cât mai scurtă de cumpărături. Dacă o să îl tot învârtiți prin magazin după șervețele și papuci, se va plictisi și se va enerva.

2. Spuneți-i din timp unde mergeți și ce are voie să își aleagă. Sigur, asta nu înseamnă că va și asculta, dar aveți șanse să răspundă pozitiv dacă știe și el ce se va petrece. Când ajungem împreună în supermarket, David nu își alege jucării. Bineînțeles că nici nu trecem pe la ele. Dar știe că la casă are voie să se joace cu gumele de mestecat, pe care le aranjam cum erau, înainte de a pleca. 

3. Mergeți la cumpărături în locuri unde știți ce zone să evitați.

4. Puneți-l în coșul de cumpărături și faceți jocuri cu el dacă se plictisește (întrecere, curse, avioane etc). Este mai ușor de controlat situația câtă vreme nu vă aleargă el prin tot magazinul.

5. Respectați-vă promisiunile. Dacă i-ați spus că îi veți lua o jucărie nu încercați să îl păcăliți să renunțe pentru un kilogram de portocale. Este important să primească ce i s-a promis. A încercat tatăl o dată să îl convingă pe David să renunțe la batonul cu cereal pentru o banană. David l-a privit încruntat spunându-i clar ”Nu”, eu am râs bine. Cum să renunțe la ceva ce oricum vede maxim o dată pe lună, pentru ceva ce poate primi zilnic?

6. Lasați-l să vă ajute să puneți cumpărăturile în coș și mulțumiți-i pentru ajutor. David face asta tot timpul, cu ouăle e mai periculos. Jucați-vă, cântați-i, fiți inventivi.

7. Așteptați-vă să nu funcționeze de fiecare dată și tratați copilul cu respect și înțelegere dacă face o criză de furie … Criza și spectatorii din magazine trec, copilul rămâne! Vă spun eu pe probate !

Sursă poza: Jomjakkapat Parrueng @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cu copilul la cumparaturi: trucuri pentru a evita crizele de furie apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.