”Dacă rana ta sufletească profundă a fost neglijarea pe care ai simțit-o în copilărie, aceasta va crea ulterior o convingere limitativă subconștientă că nu ești demn de iubire. Convingerea va sădi emoția rușinii toxice, care apoi va da naștere ideii că relațiile sunt inutile, care apoi duce la comportamentul de adaptare manifestat prin evitarea și abandonarea totală a relațiilor.”

Un adevăr esențial pe care l-am regăsit în paginile cărții este acesta: nu trebuie să ne dorim un sistem nervos relaxat permanent, ci un sistem flexibil, capabil să revină, iar și iar, în starea de siguranță. Trauma nu se dizolvă printr-un exercițiu rapid sau printr-o ședință în cabinet. Este o călătorie pe termen lung. În ea învățăm să ne simțim din nou corpul. Să ne apropiem de el cu blândețe. Să îl acceptăm și, odată cu el, să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, cu ce putem și cu ce putem gestiona în acel moment.

Atunci când nu suntem conectați la corp, mintea preia controlul, încearcă să explice, să rezolve, să găsească sens.

Un alt aspect care mi-a atras atenția este perspectiva că gândirea excesivă nu este o problemă de „prea mult”, ci de „prea puțin simțit”. Așa cum spun adesea și în cabinet: „cu cât gândim mai mult, simțim mai puțin.” Atunci când nu suntem conectați la corp, mintea preia controlul, încearcă să explice, să rezolve, să găsească sens. Însă adevărata recuperare începe atunci când coborâm din cap în corp și ne permitem să simțim. Și nu este un proces ușor, necesită multă răbdare, compasiune și acceptarea ritmului propriu.

Scopul nu este să ne „reparăm”, ci să învățăm să fim prezenți în corpul nostru, să trăim întreaga sa complexitate.

Starea de siguranță este esențială pentru a ne putea regăsi. Și pentru a crea, a râde, a juca și a ne conecta autentic cu noi și cu ceilalți. Pentru a ajunge acolo avem nevoie de resurse reale. De exemplu coreglarea prin prezența unor oameni de încredere. Dar și compasiune și curajul de a accepta propriul ritm. Piper subliniază că tehnicile somatice, oricât de valoroase, sunt doar o parte dintr-un proces mult mai amplu. Scopul nu este să ne „reparăm”, ci să învățăm să fim prezenți în corpul nostru. Să trăim întreaga sa complexitate.

”Vindecarea Somatică” nu este doar o carte. Este o invitație la a asculta corpul, la a înțelege că recuperarea înseamnă mișcare, tăcere, joacă, lacrimi și prezență. Este o lectură pe care o recomand tuturor celor care vor să privească propria lor vindecare cu mai multă blândețe și curiozitate.

Mai multe recomandări de cărți despre autocunoaștere și recuperare post-traumatică, găsiți aici.

Articolul ”Vindecarea somatică” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Una dintre ideile centrale ale cursului a fost că simptomele corpului nu apar întâmplător. De multe ori, ele sunt modul prin care organismul încearcă să se adapteze la stres, la conflicte emoționale sau la situații de viață care ne-au depășit resursele la un moment dat. Sigur, știam asta deja și am scris de multe ori pe această temă. Voi sintetiza în acest articol câteva dintre ideile de bază ale cursului, adăugând și câteva explicații suplimentare din teoria traumei. Din păcate, partea de exerciții nu o pot cuprinde aici, dar o voi folosi în cabinet, cu clienții mei și la cursurile pe care le predau.

Sistemul nervos: echilibrul dintre mobilizare și relaxare

 Funcționarea noastră este reglată în mare măsură de două sisteme ale nervului autonom:

• sistemul ortosimpatic, responsabil de reacțiile de mobilizare de tipul luptă, fugă sau îngheț
• sistemul parasimpatic, care susține relaxarea, digestia și refacerea organismului

În situații de stres, activarea sistemului ortosimpatic este firească. Problema apare atunci când organismul rămâne blocat în această stare de mobilizare sau, dimpotrivă, cade într-o stare de epuizare profundă. De multe ori, după o perioadă intensă de activare apare un moment scurt de ajustare fiziologică, în care sistemul încearcă să își regăsească echilibrul. Dacă acest proces este susținut și înțeles, organismul poate reveni la o stare de reglare. Dacă nu, simptomele pot continua.

Unele persoane dezvoltă probleme digestive atunci când trăiesc conflicte emoționale sau stres prelungit: reflux gastric, dureri de stomac sau senzația de „nod în stomac”. Sistemul digestiv este puternic influențat de sistemul nervos, iar atunci când suntem în stare de mobilizare sau anxietate, digestia se dereglează. În acest sens, corpul poate transmite că există o tensiune emoțională care nu a fost încă integrată.

Ce sunt, de fapt, tulburările psihosomatice?

Tulburările psihosomatice apar la intersecția dintre biologie și experiența psihologică. Corpul și mintea nu sunt separate, iar emoțiile intense sau prelungite pot influența funcționarea organismului. Uneori, simptomele pot avea un rol adaptativ. O întrebare utilă este: „Ar fi acest simptom folositor într-o situație de luptă sau supraviețuire?”. Dacă răspunsul este da, este posibil ca sistemul nervos să fie încă într-o stare de mobilizare. În astfel de situații, este important să ne întrebăm cât de real este pericolul pe care îl percepem și care ne determină să ne mobilizăm. Dacă pericolul nu există în prezent, este posibil ca reacția noastră să fie declanșată de experiențe traumatice din trecut. În acest caz, răspunsul organismului nu mai este adaptat realității actuale, ci unei experiențe vechi care continuă să fie activată.

O persoană care trăiește mult timp sub presiune sau în relații tensionate poate dezvolta dureri frecvente de gât și umeri. Mușchii rămân în permanență încordați, ca și cum corpul s-ar pregăti pentru o situație de luptă sau apărare. Chiar dacă persoana nu mai este într-un pericol real, sistemul nervos continuă să funcționeze ca și cum ar fi. În acest fel, corpul transmite că tensiunea trăită nu a fost încă procesată.

În alte situații, corpul intră într-o stare de epuizare și neputință, în care energia scade, apare lipsa speranței, iar organismul încearcă să conserve resursele rămase. Astfel, extenuarea emoțională și sentimentul de neputință pot contribui, în timp, la dezvoltarea unor simptome fizice. În aceste momente, corpul nu mai încearcă să lupte sau să fugă, ci să supraviețuiască cu energia minimă disponibilă. Uneori, simptomele devin modul prin care organismul ne obligă să încetinim, atunci când noi nu am reușit să o facem singuri.

În alte situații, corpul poate răspunde prin epuizare profundă. Persoana simte că nu mai are energie, că orice activitate devine dificilă. Uneori, această stare apare după perioade lungi în care cineva a încercat să facă față unor situații dificile fără suficient sprijin sau fără posibilitatea de a se opri. În acest caz, corpul pare să spună: „Resursele sunt epuizate, este nevoie de oprire și reglare.”

Nu schimbăm doar simptomul, ci relația cu el

O idee care mi-a plăcut foarte mult este că în psihoterapie nu încercăm doar să eliminăm simptomele, ci să schimbăm relația pe care o avem cu ele. Simptomul devine o formă de mesaj al corpului. Atunci când începem să îl observăm fără grabă, fără judecată și fără presiunea de a-l face să dispară imediat, apare spațiu pentru înțelegere și integrare. Mindfulness-ul clinic susține exact această poziție: observatorul conștient care poate privi experiența din interior, fără să fie complet copleșit de ea.

Importanța relației terapeutice

Un alt element esențial în lucrul cu simptomele psihosomatice este relația terapeutică. Mi-a plăcut această exprimare folosită la curs, de „loving presence”, prezență iubitoare, o prezență atentă, caldă și empatică a terapeutului. Această formă de prezență creează siguranță și permite clientului să exploreze experiențele dificile fără să se simtă singur. Uneori, simplul fapt de a fi ascultat cu adevărat și de a simți că cineva este prezent cu tine poate avea un efect profund de reglare.

Corpul ca loc al emoțiilor

Oamenii se uită adesea la emoții ca fiind ceva mental, dar în realitate ele sunt experiențe corporale. Multe dintre ele sunt resimțite în zona dintre gât și abdomen, în piept, în stomac sau în zona diafragmei. Cortexul prefrontal, responsabil de reflecție și autoreglare, poate influența aceste experiențe atunci când reușim să adoptăm o poziție de observare conștientă, fără grabă și fără presiunea de a schimba imediat ceea ce simțim.

Pași mici către schimbare

Un alt principiu important este acela că schimbarea nu se face prin salturi bruște. În terapie, este util să construim o „scară a schimbărilor”, pornind de la pașii cei mai mici și mai ușor de realizat. Între etapele de procesare a experiențelor dureroase, lucrăm la construirea unui stil de viață mai sănătos și mai stabil. Activitatea fizică, contactul cu propriul corp, relațiile de susținere și momentele de autoîngrijire devin astfel resurse esențiale.

Când avem grijă de noi, corpul nu mai trebuie să strige

Un mesaj important al cursului a fost că autoîngrijirea reduce nevoia de somatizare. Atunci când avem grijă de corpul nostru, când ne permitem odihnă, relații autentice și momente de conectare cu noi înșine, sistemul nervos începe treptat să se regleze. Corpul nu mai trebuie să transmită mesaje prin simptome atât de puternice.

”Suntem mai mari decât emoțiile noastre”

Mi-a plăcut foarte mult această exprimare din curs. Așa este. Adevărul este că emoțiile, chiar și cele intense, ocupă doar o mică parte din interiorul nostru. Prof. dr. Luca Ostacolli se referea la aceste emoții ca fiind emoții protective. Știți cum avem tendința să spunem emoții pozitive și emoții negative? Zic adesea la cursurile mele ”Nu există emoții pozitive și emoții negative, toate emoțiile au funcție pozitivă. Există emoții care ne plac și emoții care nu ne plac, asta este altă poveste”.

Atunci când emoțiile noastre se află în fereastra noastră de toleranță, avem acces la resursele noastre interne, la capacitatea de a înțelege, de a ne regla și de a merge mai departe. Doar atunci când suntem complet copleșiți pierdem temporar acest acces. Iar psihoterapia, în esență, este tocmai acest proces: regăsirea accesului la propriile resurse și la propria vitalitate.

Corpul nostru nu se manifestă împotriva noastră. De cele mai multe ori, încearcă doar să spună o poveste care nu a avut încă spațiu să fie ascultată. Iar atunci când învățăm să îl ascultăm cu blândețe, procesul de vindecare poate începe. Pentru că vindecarea nu începe atunci când simptomele dispar, ci atunci când începem să înțelegem mesajul pe care corpul nostru încearcă să ni-l transmită.

Sursă poza: Giulia Bertelli @ Unsplash

Articolul Tulburările psihosomatice: când corpul spune ceea ce nu am putut spune apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Corpul nostru „ține scorul”. Asta nu e doar o expresie, ci o realitate susținută de știință. Corpul își amintește, chiar și atunci când mintea vrea să uite. Însă vestea bună e că, atunci când ne reconectăm cu propriul corp și îi oferim sprijin activ, putem începe un proces real de vindecare – unul care reduce inflamația, reglează sistemul nervos și ne aduce mai aproape de un echilibru interior.

1. Expunerea la lumină naturală și somnul de calitate

Sunt printre cele mai simple, dar esențiale gesturi pentru reglarea tonusului vagal și reducerea răspunsului inflamator. Începe prin a-ți lăsa chipul să fie mângâiat de lumina dimineții și creează-ți o rutină de somn care să devină ritual, nu corvoadă.

2. Mișcarea blândă și constantă

Nu e nevoie să ne forțăm, ci doar să rămânem activi. Mersul pe jos, dansul, yoga, înotul – orice ne mișcă și ne face plăcere contează. Așa întărim sistemul nervos și ne eliberăm de tensiuni.

3. O alimentație hrănitoare

Alimentele bogate în proteine, grăsimi sănătoase și nutrienți contribuie la echilibrul nostru interior. Ce mâncăm ne influențează nu doar corpul, ci și starea de spirit.

4. Relațiile sigure și granițele sănătoase

Relațiile vindecă – dar doar cele care sunt sigure, calde și blânde. Să învățăm să punem limite nu înseamnă să ne închidem, ci să ne protejăm. Să spunem „nu” atunci când e prea mult și „da” doar acolo unde ne simțim cu adevărat în siguranță.

5. Sprijinul terapeutic

Psihoterapia ne ajută să punem ordine în haos, să ne înțelegem rănile și să le dăm un sens nou. Să ne regăsim vocea, ritmul și capacitatea de a ne ține cu blândețe atunci când doare.

6. Conexiunea cu propriul corp

Mindfulness, meditație, exerciții de respirație – toate ne pot ajuta să ne întoarcem spre interior, să ascultăm ce ne spune corpul și să învățăm să îl tratăm ca pe un aliat, nu ca pe un dușman.

7. Îngrijirea zilnică, cu pași mici

Îngrijirea nu înseamnă doar băi lungi sau zile de relaxare (deși și ele ajută!). Înseamnă și o cană cu ceai băută în liniște, un „nu” spus din inimă, o seară fără ecrane sau o zi fără vinovăție. Asta e rutina reală de refacere.

Vindecarea nu e o linie dreaptă, dar este posibilă

Refacerea corpului și a minții după traumă nu vine peste noapte. E un drum, uneori cu pași mici și opriri dese, alteori cu revelații mari și transformări profunde. Dar fiecare alegere conștientă contează. Fiecare gest de grijă ne aduce mai aproape de noi înșine. Vocea copilului din noi încă așteaptă să fie ascultată. Iar azi, ca adulți, avem puterea să-i spunem: „Sunt aici. Și o să avem grijă de noi.”

Sursă poza: Dingzeyu @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a site-ului. 

Articolul Cum ne putem ajuta corpul și mintea să se refacă după experiențe traumatice apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

”Parentificarea”: trauma „invizibilă” din copilărie

”Parentificarea„ are loc atunci când un copil trebuie să își îngrijească propriul părinte. Sau, când i se cer responsabilități pentru care nu este pregătit emoțional. Acești copii sunt adesea mediatori, responsabili pentru pacea în casă și încărcați cu așteptări care le depășesc capacitățile de dezvoltare. Ca rezultat, aceștia cresc rapid, fără să-și împlinească nevoile esențiale de copil. Asta duce la un nivel de inflamație cronică și la o vulnerabilitate mai mare față de stres și boli autoimune.

Din păcate, discuția despre ”parentificare” rămâne adesea într-un con de umbră. Însă, nu mai putem nega studiile care demonstrează că există o legătură profundă între experiențele trăite și starea de bine la vârsta adultă. De exemplu, copilul obligat să își asume responsabilități adulte înainte de vreme, devine adesea adultul disociat, predispus la afecțiuni autoimune și alte probleme de sănătate.

Corpul ține scorul …. chiar și în lipsa amintirilor explicite. Experiențele din copilărie lasă amprente biologice care se manifestă prin inflamații, fluctuații hormonale și modificări ale ritmului cardiac. Acești markeri influențează susceptibilitatea noastră la boli la vârsta adultă. De asemenea, pot avea un impact semnificativ asupra sănătății pe termen lung.

Există câțiva markeri fiziologici care sunt afectați de experiențele noastre timpurii:

– Răspunsul inflamator: Stresul persistent din copilărie poate declanșa o stare inflamatorie cronică. Asta ne face vulnerabili la boli autoimune și alte afecțiuni inflamatorii, cum ar fi artrita reumatoidă, diabetul sau lupusul. Această inflamație cronică este rezultatul unei hiperactivități a sistemului imunitar, care încearcă să facă față stresului prelungit.

– Tonusul vagal: Nervul vag joacă un rol crucial în comunicarea dintre creier și organele interne, influențând răspunsurile de relaxare și capacitatea organismului de a se adapta la stres. Când o persoană trece prin experiențe traumatice, sistemul nervos simpatic (responsabil de răspunsul „luptă sau fugi”) este adesea activat în mod exagerat, ceea ce poate duce la o activitate redusă a sistemului parasimpatic, inclusiv a nervului vag. Ca urmare, tonusul vagal scade. Astfel, afectând capacitatea corpului de a se calma și de a reveni la o stare de echilibru după stres. Un tonus vagal ridicat este corelat cu o capacitate mai mare de reglare emoțională, reziliență și performanță cognitivă. În schimb, un tonus vagal scăzut este frecvent întâlnit la persoanele anxioase sau depresive. Și este un indicator de risc pentru afecțiuni cardiovasculare și autoimune.

– Hormonii de stres: Nivelurile de cortizol, hormonul stresului, pot rămâne crescute în urma experiențelor traumatice, contribuind la o serie de probleme de sănătate, inclusiv obezitatea, hipertensiunea și tulburările de somn.

– Microbiomul intestinal: Experiențele timpurii pot influența și compoziția microbiomului intestinal. El joacă un rol crucial în sănătatea mentală și fizică, afectând atât sistemul imunitar, cât și starea de spirit.

Acești markeri fiziologici nu doar că afectează sănătatea pe termen scurt, ci pot predispune individul la o serie de afecțiuni pe parcursul vieții, evidențiind importanța intervenției timpurii și a sprijinului psihologic.

Sursă poza: Kelly Sikkema @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a site-ului. 

Articolul „Parentificarea” – efectele unei copilării „prea mature” asupra sănătății fizice și psihice apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Rotește umerii înainte și înapoi

Una dintre cele mai simple și eficiente metode de a elibera tensiunea din zona umerilor și a gâtului este rotirea umerilor. Stai drept și rotește umerii înainte de câteva ori, apoi înapoi. Acest exercițiu ajută la relaxarea mușchilor și la eliberarea tensiunii acumulate în zona superioară a spatelui.

Scutură umerii

După ce ai rotit umerii, scutură-i ușor pentru a elibera și mai multă tensiune. Această mișcare simplă ajută la relaxarea mușchilor și poate îmbunătăți fluxul sanguin, oferindu-ți o senzație de ușurare imediată.

Ridică umerii în sus și apoi coboară-i în jos

O altă tehnică rapidă este să ridici umerii cât mai sus, aproape de urechi, să îi ții acolo timp de câteva secunde și apoi să îi lași să cadă brusc în jos. Această mișcare ajută la eliberarea tensiunii din zona umerilor și a gâtului și te poate ajuta să te simți mai relaxat într-un timp scurt.

Scutură mâinile

Pe măsură ce tensiunea se poate acumula în mâini și brațe, este util să scuturi mâinile energic timp de câteva secunde. Acest exercițiu ajută la relaxarea mușchilor din mâini și brațe, și poate contribui la reducerea tensiunii generale din corp.

Mișcă ochii la stânga și la dreapta de câteva ori

Tensiunea oculară este adesea o consecință a utilizării prelungite a dispozitivelor digitale. Pentru a relaxa ochii, privește încet la stânga, apoi la dreapta de câteva ori, fără a mișca capul. Acest exercițiu simplu poate reduce oboseala oculară și poate contribui la relaxarea generală a corpului.

Inspiră numărând până la 5 și expiră numărând până la 5

Respirația profundă este una dintre cele mai eficiente metode de relaxare rapidă. Inspiră lent, numărând până la 5, apoi expiră la fel de lent, numărând tot până la 5. Repetă această tehnică de câteva ori. Respirând în acest mod, îți poți calma sistemul nervos și reduce tensiunea din corp.

Incorporarea acestor tehnici rapide în rutina ta zilnică poate face o mare diferență în modul în care te simți, atât fizic, cât și mental. Eliberarea tensiunii corporale nu necesită mult timp sau efort, dar beneficiile pot fi semnificative. Așadar, data viitoare când simți că tensiunea îți afectează corpul, încearcă una sau mai multe dintre aceste tehnici pentru a te simți mai relaxat și mai plin de viață.

Sursă poza: Dane Wetton @ Unsplash

Articolul Tehnici rapide pentru eliberarea tensiunii corporale apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Uneori uităm ce am trăit, mai ales dacă este ceva extrem de dureros, dar corpul nostru păstrează inregistrate aceste amintiri traumatice. Experiențe precum abuzul, respingerea și abandonul pot fi traumatice. Iar ele se văd uneori în ceea ce noi numim ”somatizări”. Corpul vorbește pentru noi.

Babette Rothschild explică trauma psihică, folosind experienţa sa din cabinet. Prezintă caracteristicile unui psihic ”în durere” şi desfăşurarea procesului traumatic. Și ce îmi place foarte mult este perspectiva aceasta că vindecarea în urma traumei nu cere în primul rând să recuperăm amintirile, ci să adresăm problemele cu care se confruntă clientul în prezent (decompensarea, disocierea, anxietatea, atacurile de panică, flashback-urile, confuzia, rușinea etc). Mulți vin la terapie cu așteptarea că trebuie să divulge toate secretele lor sau să prezinte toate detaliile vieții lor, din prima ședință. Dar asta poate fi destabilizator și nu este cea mai bună utilizare a timpului și a resurselor terapeutice.

Babette Rothschild sugerează să folosim aceste obiective în lucrul cu clienții:

• stabilizarea clientului astfel încât să nu își facă mai mult rău
• să îi arătăm clientului că trauma s-a încheiat
• sprijin în gestionarea simptomele
• îmbunătățirea calității vieții

Volumele ”Corpul își amintește” oferă răspunsuri la întrebări precum:

• Dezvoltarea timpurie a creierului, relațiile de atașament și trauma
• Cum își ”amintește” corpul experiența traumatică
• Disocieri și flashback-uri
• Rolul relației terapeutice în vindecarea traumei
• Oaze, ancore și locul sigur
• Conștientizarea corporală
• Cum poate fi ghidată relatarea traumei
• Cum abordăm consecințele traumei

O parte care îmi pare dificilă în aceste cărți este secțiunea despre cum să înțelegem răspunsul sistemului nervos … foarte utilă, dar mai greu de înțeles și de aplicat.

Recomand aceste cărți atât pentru profesioniști, dar nu numai, pentru că autoarea explică manifestările psihice și fizice ale traumei pe înțelesul tuturor. Este extrem de valoros să înțelegem psihofiziologia traumei și să știm ce să facem cu privire la manifestarea acesteia. Veți găsi de asemenea exemple clinice clare, despre cum să integrăm ce am trăit și cum să venim în sprijinul clienților noștri.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Corpul își amintește” – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Trauma poate afecta modul în care percepem și interpretăm lumea din jurul nostru.

Cei care trec prin experiențe traumatice pot percepe lumea ca fiind un loc periculos, imprevizibil sau ostil. Devin mai precauți și mai rezervați în interacțiunile sociale. Evită situațiile, oamenii sau locurile care le amintesc de traumă. Dezvoltă o hipervigilență crescută. Sunt foarte atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor și mereu în alertă pentru a evita situațiile periculoase. Percep intens tot ce trăiesc și consumă foarte multă energie, iar asta produce multă oboseală. De multe ori au afectată capacitatea de a se concentra sau de a  se relaxa.

Trauma poate afecta și percepția asupra propriului sine.

Cei care trec prin experiențe traumatice dezvoltă adesea sentimente de vină, rușine sau inutilitate. Mai mult, uneori au o imagine distorsionată asupra propriilor capacități și valori. Toate aceste simptome sunt firești atunci când treci printr-o experiență traumatică. Dacă, de exemplu, pierzi un partener de viață, când sunteți tineri, toate aceste manifestări fac parte dintr-un proces normal de vindecare și adaptare la viață, după o pierdere neașteptată a unei persoane semnificative. Sigur, fiecare are un mod unic de a reacționa la experiențe traumatice. Dar, fără o procesare traumatică, toate aceste simptome firești pentru ceva nefiresc trăit, pot rămâne cu noi și asta până chiar în punctul în care nu mai suntem funcționali în viața noastă. Sau nu mai suntem cu adevărat prezenți.

Ce putem să facem cu noi și pentru noi?

Ce ne ajută pe toți când ducem cu noi dureri atât de mari este terapia și sprijinul celor dragi. Terapia poate ajuta la deblocarea sau procesarea amintirilor traumatice, eliberându-le de a fi blocate în sistemul nostru. Când memoria traumatică este reintegrată și procesată, începem să ne videcăm. Terapia și oamenii dragi sunt resurse care ne pot ajuta să ne regăsim un echilibru și o perspectivă mai pozitivă, adaptativă și sănătoasă asupra lumii și a sinelui.

Sursă poza: Priscilla Du-Preez @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Trauma poate afecta modul în care percepem și interpretăm lumea din jurul nostru apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Stresul din primii ani de viață, emoțiile reprimate și durerea neprocesată produc multe dintre bolile cronice cu care ne confruntăm.

Pentru mulți dintre noi, faptul că stresul are o influență negativă asupra sănătății nu este o informație nouă. În această carte Gabor Mate vine cu foarte multe exemple și interviuri care susțin și explică cum, și de ce, și în ce fel. Sunt detaliate mecanismele biologice care sunt activate atunci când trecem prin momente stresante sau traumatice. În întreaga carte sunt citate multe studii care vorbesc despre corelațiile dintre factorii psihosociali și boală.

Gabor Mate scrie că la toți pacienții lui cu boli cronice a identificat o relație nesănătoasă cu părinții lor, unde se simțeau în cea mai mare parte neauziți și invizibili, dar reprimau ceea ce simțeau. 

”Reprimarea, incapacitatea de a spune nu și lipsa de conștientizare a furiei fac mult mai plauzibil scenariul ca o persoană să se găsească într-o situație în care emoțiile sale nu sunt exprimate, nevoile îi sunt ignorate și bunăvoința sa este exploatată. Aceste situații induc stresul, indiferent dacă persoana este conștientă sau nu de faptul că este stresată. Repetate și multiplicate de-a lungul anilor, aceste situații au potențialul să afecteze homeostaza și sistemul imunitar. Este vorba despre stresul – nu de personalitate ca atare – care subminează echilibrul fiziologic al unui organism și protecția lui imunitară, predispunându-l la boală sau reducându-i rezistența la ea”.

Nu este o carte ușoară, mai ales dacă te confrunți cu una dintre bolile despre care el scrie, sau dacă cineva apropiat ție trece prin astfel de momente. Pentru mine, ca specialist, nu a fost o carte care să aducă prea multe informații noi. Și față de alte cărți scrise de el, îmi pare că de data aceasta repetă cam des aceleași informații, folosind alte cuvinte. Cu toate astea, este o carte bună, mai ales dacă ești la început de ”informare” în ceea ce privește uniunea minte-corp și influența evenimentelor adverse asupra propriului corp.

Cartea este structurată în 19 capitole. Ultimele două ”Puterea gândirii negative” și ”Cei șapte „A” ai vindecării” cuprind informații practice, ca un ghidaj către vindecare. Care sunt cele 7 principii ale vindecării? Acceptare, acuitate, amărăciune, autonomie, atașament, aserțiune și afirmare.

O boală este de fapt un semnal de alarmă că ceva din viața noastră se cere a fi schimbat.

Atunci când corpul spune ”nu” și ne îmbolnăvim, atunci este momentul să privim cu adevărat în interiorul nostru. ”În loc să vezi durerile ca pe o problemă, poate că sunt într-adevăr sentimente  care îți spun ceva. Când nu ești atent la semnalele emoționale, corpul tău spune „Bine, iată câteva semnale fizice pentru tine”. Dacă nu le acordați nici o atenție, veți avea probleme profunde.„, scrie Gabor Mate.

În capitolul 17, ”Biologia convingerii” vorbește despre convingerile inconștiente care sunt de-a lungul timpului întipărite la nivel celular. De multe ori ele ne controlează comportamentul indiferent de ceea ce gândim la nivel conștient. Care sunt ele?

1. Trebuie să fiu puternic.
2. Nu este bine pentru mine să fiu furioasă.
3. Dacă sunt furios, nu voi fi iubit.
4. Sunt responsabil pentru întreaga lume.
5. Mă pot ocupa de orice.
6. Nu sunt dorită – nu sunt iubită.
7. Nu exist dacă nu fac ceva. Trebuie să îmi justific existența.
8. Trebuia să fiu foarte bolnavă ca să fiu îngrijită.

 ”A te vindeca înseamnă a deveni întreg”.

 Ca și alte cărți pe care vi le-am recomandat în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” și aceasta vă poate duce cu un pas mai aproape de voi înșivă și de copiii voștri.  

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Când corpul spune nu – costul stresului ascuns” – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Tulburările de alimentație sunt un efect al traumatizării.

Tot mai multe studii validează legătura dintre traumă și tulburări de alimentație. ”Eating Disorders, Trauma, and Comorbidity: Focus on PTSD„ – Timothy D Brewerton, este unul dintre ele. Care sunt evenimentele violente corelate de către studii cu dezvoltarea ulterioară a tulburărilor de alimentație? 

• Abuz sau agresiune fizică sau sexuală – cel mai adesea întâlnit
• Accident care pune viața în pericol
• Moartea violentă sau accidentală a unei persoane dragi
• Terorism sau război
• Martor la crimă sau viol

Un studiu realizat în 2012 arată că majoritatea femeilor și bărbaților cu anorexie nervoasă, bulimie nervoasă și alte tipuri de tulburări de alimentație, au raportat un istoric de traume interpersonale (Comorbidity of partial and subthreshold PTSD among men and women with eating disorders in the National Comorbidity Survey-Replication Study. The International Journal of Eating Disorders). Tulburările de alimentație devin un mecanism de supraviețuire prin care se distrag de la a se uita la durerea rămasă în ei. Mâncarea poate fi folosită, în acele momente, ca mijloc de a-și calma și gestiona emoțiile dureroase intense.

Mănânci ca să ”scapi” de amintirile dureroase legate de evenimentul traumatic.

De asemenea, anorexia este o modalitate de a ”scăpa” de ceva nedorit (emoție, memorie sau simptom). În timp ce bulimia poate fi văzută ca o modalitate de a ”umple” un gol. Știm rațional că nu putem umple un gol emoțional cu mâncare și nu putem scăpa de sentimente nedorite, golind stomacul. Și totuși pentru cei cu tulburare alimentară toate acestea asigură o alinare scurtă, un mecanism de a face față unei traume nevindecate (cel puțin la nivel inconștient). 

Un simptom apărut în urma traumelor este și auto-vătămarea. Și asta pentru că sunt afectați de sentimente precum vinovăție, rușine și lipsă de iubire față de propria persoană. Uneori chiar cred că sunt de vină pentru ceea ce li s-a întâmplat, mai ales copiii care suferă traume când nu sunt încă suficient de mari și dezvoltați pentru a privi viața în ansamblu. Drept urmare, pe măsură ce cresc își formează tipare autodistructive, iar anorexia și bulimia sunt până la urmă o modalitate de auto-pedepsire.

Traumele sexuale pot cauza în mod specific tulburări de alimentație.

În trauma sexuală victimele se splitează de propriul corp (disociere la contactul sexual, rupere de propriul corp, mecanisme de supraviețuire a abuzului). Astfel, în mintea lor, inconștient de cele mai multe ori, tot mâncatul excesiv le poate ”salva”. De exemplu, o femeie care a fost abuzată sexual ar putea crede că, dacă va lua în greutate, potențialii atacatori nu o vor răni în viitor. Sau ar putea crede că dacă nu mănâncă și slăbește foarte mult, nu va mai fi atractivă pentru agresor. Cercetările arată că 35% dintre femeile cu tulburări de alimentație au fost violate sau agresate sexual.

Cel mai important pas în tratarea tulburărilor de alimentație este tratarea traumelor.

Dacă în timpul tratamentului pentru tulburări de alimentație nu este aplicată și o psihoterapie centrată pe traumă, posibilitatea ca recuperarea să se realizeze în totalitate și pe termen lung, este mult mai mică. Pacienții vor reveni la obiceiurile lor care le folosesc drept mecanisme de supraviețuire atât timp cât trauma nu este procesată. Psihoterapia îi ajută și să dezvolte mecanisme sănătoase de a face față durerii din ei. 

Un alt pas important în tratarea tulburărilor de alimentație este vindecarea relației cu alimentele, greutatea și mai ales corpul lor. Aceste tulburări au efecte asupra modului natural prin care corpul transmite când îi este foame, când este sătul, când este prea mult. Este importantă o întoarcere la a fi în contact cu aceste semnale naturale, la a fi în contact cu corpul lor. 

Primul pas în recuperare este să căutați ajutor!

Sursă poza: Lewis Fagg @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Tulburările de alimentație sunt un efect al traumatizării apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.