Program online pentru adulți care cresc sau însoțesc copii – acasă, în cabinet sau în școală.

Pentru ca un copil să își dezvolte reziliența, are nevoie de un părinte care să fie prezent și rezilient. Să își poată regla emoțiile, să rămână conectat la realitate și la copil chiar și în momentele dificile … și mai ales atunci. Este exact ca în avion:  mai întâi îți pui tu masca de oxigen, apoi o pui copilului.  Dacă tu nu ai aer, nu poți ajuta pe nimeni.

Am creat acest program cu grijă și cu multă motivație. Pentru că eu cred că prevenția este cea mai valoroasă formă de intervenție. Într-o cultură care se concentrează adesea pe reparare, eu lucrez la o schimbare de perspectivă: în loc să corectăm mai târziu rănile emoționale, putem construi încă de la început o fundație sănătoasă pentru noi și pentru copiii noștri.

Ce înveți în acest program:

Întâlnirea 1 – Reziliență și reglare emoțională la părinte

• Cum funcționează reglarea emoțională la adult
• Cum construim reziliența în viața de zi cu zi
• Exerciții practice și un plan personal de auto-susținere

Întâlnirea 2 – Reziliență și coreglare la copil

• Ce este coreglarea și de ce este vitală în copilărie
• Cum susținem dezvoltarea emoțională și stima de sine
• Exercițiu ghidat și plan de sprijin pentru copil

Pentru cine este acest program

Părinți și tutori care își doresc să:

• își înțeleagă emoțiile și reacțiile
• dezvolte reziliență și capacitate de autoreglare
• fie mai conectați și mai blânzi cu ei înșiși și cu copilul
• dezvolte un mediu emoțional sigur acasă
• crească un copil echilibrat, cu încredere și reziliență

Specialiști în sănătate mentală și educație care vor să:

• își extindă perspectivele în lucrul cu părinții și copiii
• integreze noțiuni de co-reglare și reziliență în practica lor
• aducă instrumente practice în comunitatea lor educațională

Detalii organizatorice

Unde? Online, platforma Zoom. Veți primi link-ul după achitarea taxei de participare.

Când? Întâlnire 1 – Miercuri, 19 noiembrie 2025, orele 18:00-20:00

             Întâlnire 2 – Miercuri, 26 noiembrie 2025, orele 18:00-20:00

Cost? 250 lei /persoană/ 2 intalniri. Locuri limitate.

Cum te poți înscrie?

Înscrierea se face accesând formularul acesta https://forms.gle/PQMH62F8WNigGPLw6 . După completarea formularului veți primi un e-mail cu detaliile despre plată și locul va fi garantat doar după plata taxei prin virament bancar. 

Dacă aveți întrebări suplimentare îmi puteți scrie la adresa de e-mail: buja.cristina@yahoo.com 

Despre mine

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am peste 14 ani de experiență în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în ONG-uri, și sunt colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT).

Misiunea mea este să sprijin părinții și specialiștii în a crea relații sănătoase cu copiii, bazate pe siguranță emoțională, reziliență și blândețe. Cred profund în puterea prevenției, pentru că prevenția este cea mai valoroasă formă de intervenție.

Cred cu toată inima că, atunci când un copil este văzut, înțeles și susținut, lumea lui se poate transforma. Și atunci când părintele învață să respire înainte de a răspunde, când își cultivă răbdarea și curiozitatea, copilul învață să-și deschidă aripile.

Articolul Reziliență în familie: de la părinte la copil – program pentru părinți și specialiști apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu recomand aceste cărți oricărui părinte, să le citească înainte de a le oferi copiilor, ca prim punct de informare, cu atât mai mult cu cât venim din timpuri în care subiectele acestea erau tabu. Noi aflam unii de la alții câte ceva, uneori mai adevărat, alteori deloc. Și am crescut mulți din noi cu o rușine asociată cu subiecte ce țin de sexualitate, transformări corporale și intimitate. Asta face ca pentru mulți părinți și educatori, profesori, îngrijitori, deschiderea acestor conversații să fie cel puțin provocator. Nu pentru că nu își doresc, ci pentru că nu știu mereu cum să înceapă sau ce cuvinte să folosească. Aici intervin două cărți pe care le recomand cu toată încrederea: „Ce se întâmplă cu mine?” – pentru fete și „Ce se întâmplă cu mine?” – pentru băieți, scrise de Alex Frith.

De ce aceste cărți?

– Pentru că vorbesc clar, prietenos și natural despre schimbările din perioada pubertății.
– Pentru că folosesc un limbaj accesibil, dar deloc infantil.
– Pentru că normalizează subiecte despre care, din păcate, încă se vorbește cu jenă.
– Pentru că oferă răspunsuri oneste și imagini explicite fără să fie stânjenitoare sau forțate.
– Pentru că ne învață și pe noi, adulții, cum să explicăm pe înțelesul copiilor.

Ce găsim în ele?

Fiecare carte este adaptată specific băieților sau fetelor, cu informații utile despre:

– modificările fizice: dezvoltarea sânilor, apariția părului corporal, schimbările vocii, menstruația sau erecțiile – totul prezentat cu naturalețe și respect;
– modificările emoționale și psihologice: stări noi, rușine, confuzie, impulsuri firești;
– teme precum igiena, intimitatea, sexualitate, concepția copiilor, protecție, relațiile, imaginea de sine și respectul față de propriul corp.

Toate aceste informații sunt susținute de ilustrații simple și prietenoase, care ajută copilul să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în corpul lui – fără a dramatiza, fără a ascunde, fără a exagera. 

Cui le recomand?

Aceste cărți sunt potrivite pentru copii între 9 și 13 ani, dar pot fi folosite și mai devreme, în funcție de nivelul de maturitate și de întrebările pe care le adresează copilul. Sunt gândite pentru a fi citite fie împreună cu părintele, fie de unul singur, în intimitate. Important e să rămânem disponibili apoi pentru întrebări, curiozități sau dialog.

Ce îmi place cel mai mult?

Faptul că nu doar informează, ci și normalizează. Nu există un ton moralizator, nu se cultivă rușinea sau frica. Din contră, e ca o conversație blândă, sinceră și necesară, care îi transmite copilului: „Corpul tău se schimbă. E firesc. Și nu ești singur. Ai voie să întrebi. Ai voie să simți.”

În cabinet…

Le-am recomandat de multe ori părinților care își doresc să creeze un spațiu sigur pentru discuții despre pubertate. Pentru unii copii, lectura cărții a fost primul pas spre a pune întrebări. Pentru alții, o confirmare liniștitoare că nu e nimic „greșit” cu ce li se întâmplă.

În încheiere

Cred că astfel de cărți nu sunt doar despre pubertate, ci despre relația de încredere dintre părinte și copil, despre educație emoțională și construcția unei imagini sănătoase de sine. Poți să le pui pe noptieră, să le citiți împreună sau să le lași la îndemână. Dar cel mai important este să le folosești ca un punct de plecare pentru conversații reale, adaptate ritmului copilului tău. Dacă ești în căutarea unei resurse clare, echilibrate și blânde pentru a-ți sprijini copilul în perioada pubertății, aceste două cărți pot fi exact ce aveți nevoie.

Articolul „Ce se întâmplă cu mine?” – Două cărți necesare pentru copii și părinți deopotrivă apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

„Când o mamă își ține în brațe nou-născutul și zâmbește și gângurește, toate semnalele senzoriale primare – informațiile vizuale din zâmbetul mamei, informațiile auditive din gângurit, semnalele olfactive din mirosul mamei și informația tactilă care provine din căldura și presiunea atingerii mamei – se transformă în tipare de activitate neuronală care se duc în creierul bebelușului și efectiv stimulează părțile din creier care corespund părților cerebrale pe care mama le folosește ca să zâmbească, ca să gângurească, ca să legene și așa mai departe. Creierul copilului este format de stimularea repetitivă, ca un tipar al interacțiunilor care provin de la mamă.”

O lectură indispensabilă pentru toți cei interesați de sănătatea mentală și bunăstarea copiilor.

„Noi, cei care lucrăm cu copiii problematici, trebuie să fim foarte atenți la preconcepțiile legate de o situație; „adolescentul problematic” din punctul de vedere al unei persoane ar putea fi „victima abuzului sexual” al altei persoane, iar eticheta pe care o primește un copil determină deseori modul în care este tratat. Un copil considerat obraznic va fi tratat diferit de unul considerat furios. Iar comportamentele ambilor vor fi văzute într-o lumină foarte diferită, în funcție de cum îl percepe medicul pe fiecare. Fie ca pe o victimă, fie ca pe un agresor. Mai mult, în funcție de cum vede cineva lucrurile, exact același comportament poate fi catalogat ca o fugă de acasă sau ca o mișcare spre căutarea unei forme de ajutor. Perspectiva va influența profund deciziile legate de ce se va face pentru copil și ce consecințe va suporta el.”

Cartea este structurată în capitole ce descriu cazuri concrete.

Fiecare poveste este o mărturie a rezilienței umane, dar și a fragilității copiilor. Titlul provine dintr-o situație specifică. Autorul a lucrat cu un băiat care a fost tratat ca un câine de către cel în grija căruia a ajuns. Este o poveste care subliniează dintr-un anumit punct de vedere, modul în care sunt/au fost ”văzuți” copiii. Și mă refer aici la mitul conform căruia copiii ar fi mai rezistenți decât adulții în fața traumelor.

Timp de decenii, s-a crezut că cei mici „vor uita” sau „se vor adapta” mai ușor în situații dificile. Atenția era adesea concentrată asupra adulților, lăsând copiii în plan secundar. Această percepție greșită a dus la neglijarea profundelor efecte pe care traumele le pot avea asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor. Bruce Perry arată însă că, dimpotrivă, creierele în dezvoltare ale celor mici sunt mult mai vulnerabile. Astfel neglijarea nevoilor emoționale poate avea consecințe grave pe termen lung.

„Contează în mod special o anumită serie de factori care sunt influențați genetic. Temperamentul, care este afectat de genetică și de mediul intrauterin (influențat la rândul lui de ritmul cardiac al mamei, de nutriție, de nivelurile de hormoni și de medicamente) este unul dintre ei. Așa cum am observat anterior, copiii ale căror sisteme de reacție la stres sunt bine reglate în mod natural încă de la naștere sunt bebeluși mai ușor de crescut. Prin urmare părinții lor sunt mai puțin predispuși la frustrare din cauza lor și la abuzuri ori neglijență.”

Ce face cartea aceasta specială?

Unul dintre aspectele care fac cartea remarcabilă este modul în care Bruce Perry reușește să explice concepte complexe de neurobiologie. Scrie despre plasticitatea creierului sau stresul toxic, integrând perfect aceste idei în povești reale, profund emoționante. Emoția nu este separată de știință. Ea face parte din înțelegerea modului în care funcționează creierul uman, mai ales atunci când e supus traumei. Stilul său de scriere este empatic și accesibil, fără a pierde din claritatea informației științifice. Asta face cartea ușor de înțeles chiar și pentru cei fără o pregătire în psihologie.

„Faptul că un creier se dezvoltă secvențial – și atât de rapid în primii ani de viață – explică de ce copiii extrem de mici sunt expuși riscului atât de mare de a suferi efecte de durată în urma traumei: creierul lor este încă în plină dezvoltare. Din păcate, aceeași plasticitate miraculoasă care îi permite unui creier tânăr să învețe rapid ce sunt iubirea și limbajul îl face să fie și foarte sensibil la experiențele negative. Exact așa cum feții sunt vulnerabili în special la anumite toxine – în funcție de trimestrul sarcinii când sunt expuși la ele –, la fel și copiii sunt vulnerabili la efectele de durată ale traumei în funcție de momentul în care aceasta se petrece. Ca urmare, pot să apară simptome diferite în urma traumei în funcție de etapa de dezvoltare în care a fost experimentată trauma.”

Trauma modifică atât structura, cât și funcționarea creierului.

„Și odată cu frica prelungită pot să se producă schimbări cronice sau aproape permanente în creier. Modificările cerebrale care rezultă din frica permanentă, în special în primii ani de viață, pot provoca o schimbare de durată în comportament. Copilul devenind mai impulsiv, mai agresiv, mai puțin rațional și mai puțin înțelegător în interacțiunea cu lumea.

Acest lucru se datorează faptului că sistemele din creier se schimbă într-un mod „dependent de utilizare”. Exact ca un mușchi, cu cât un sistem din creier, precum rețeaua neuronală de răspuns la stres, este mai antrenat, cu atât mai mult se schimbă și cu atât mai mult există riscul [instalării] unei funcționări defectuoase. În același timp, cu cât sunt mai puțin folosite, cu atât mai mici și mai slabe devin zonele cortexului care de obicei controlează și gestionează stresul.”

Relevanța pentru părinți, educatori și profesioniști în sănătate mentală. 

Bruce Perry ne arată cum traumele din copilărie pot avea consecințe pe termen lung. Și cum intervențiile corecte, bazate pe înțelegerea dezvoltării creierului, pot ajuta copiii să se vindece și să își recâștige potențialul. Cartea este esențială nu doar pentru părinți și educatori, dar și pentru oricine lucrează cu copii, oferindu-le o viziune despre cât de important este sprijinul și iubirea în viețile celor mici.

„Cu toate că utilizarea drogurilor de către adolescenți este deseori catalogată ca simplu hedonism sau rebeliune, de fapt, tinerii care sunt cei mai expuși riscului unor probleme îndelungate cu drogurile sunt cei ca Amber, ale căror sisteme de reacție la stres au suferit o lovitură timpurie și de durată. Cercetările realizate asupra dependenților de droguri și a alcoolicilor au descoperit existența unui număr extrem de mare de evenimente traumatice suferite în primii ani de viață ai oamenilor care au ajuns dependenți, comparativ cu cei care nu au suferit de dependențe.„

Despre rezilineță și capacitatea remarcabilă a psihicului de a se adapta și vindeca …

Deși cartea explorează subiecte extrem de dureroase, Bruce Perry reușește să sublinieze constant reziliența extraordinară a copiilor. Și capacitatea remarcabilă a psihicului de a se adapta și vindeca, chiar și în fața celor mai grele circumstanțe. Această perspectivă a recuperării este inclusă în fiecare capitol. Bruce Perry subliniază că niciun copil nu este „stricat” sau „pierdut” definitiv. Prin îngrijire și înțelegere adecvată, majoritatea pot să-și depășească traumele și să ducă vieți împlinite.

Această capacitate de recuperare nu poate fi activată însă în izolare. Este esențial sprijinului pe care copiii îl primesc din partea adulților. Fie că vorbim despre părinți, profesori, terapeuți sau comunitate, este esențial ca cei mici să aibă un sistem de suport care să le ofere siguranță, încredere și resursele emoționale necesare pentru a depăși traumele. Iubirea, înțelegerea și răbdarea joacă un rol vital în procesul de vindecare. La fel și joaca și conectarea bună cu părinții. Fără aceste elemente, potențialul lor de a se adapta și de a se vindeca rămâne adesea neexploatat.

„Din fericire, spirala virtuții se autoamplifică și are efect de cascadă exact la fel ca spirala violenței. De exemplu, un cuvânt de laudă la momentul potrivit poate face ca un copil cu un interes moderat față de artă să devină pasionat de domeniu. Interesul poate deveni și mai profund, făcându-l pe copil să dezvolte abilități mai importante, să primească mai multe laude și, în cele din urmă, să construiască în creierul lui geniul artistic acolo unde la un moment dat ar fi putut să existe doar un potențial modest. Câteva cercetări recente accentuează puterea acestui efect în domeniul sportiv.”

A fi alături de copii, oferindu-le atenție și sprijin constant, poate face diferența între o viață marcată de durere și una în care ei reușesc să își construiască o viață bună pentru ei.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Băiatul care a fost crescut ca un câine” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Autoarea încurajează părinții să privească divorțul nu ca pe un eșec, ci ca pe o oportunitate de a redefini prioritățile, punând accent pe bunăstarea copiilor și pe construirea unui viitor echilibrat pentru întreaga familie.

Isolina Ricci PhD, oferă o perspectivă empatică și bine documentată, ajutând familiile să-și regăsească echilibrul și să construiască relații sănătoase după divorț. Aceste cărți sunt esențiale pentru orice părinte care dorește să asigure o adaptare lină și echilibrată pentru copii, în urma unei separări. De asemenea, ele reprezintă un ghid post-divorț și pentru specialiștii din domeniul sănătății mintale. Ele oferă o înțelegere a dinamicii familiale în caz de separare și a nevoilor tuturor membrilor familie.

„Acasă la mama, acasă la tata” – Ghidul complet pentru părinții despărțiți, divorțați sau recăsătoriți care își doresc să construiască două case primitoare pentru copilul lor.

Este un ghid post-divorț pentru părinți. Sunt abordate subiecte sensibile precum comunicarea eficientă cu fostul partener, gestionarea conflictelor și menținerea unei atmosfere de colaborare. Conține un capitol dedicat și detaliilor juridice. Sunt incluse strategii practice și sugestii bazate pe cercetări. Un accent deosebit este pus pe nevoile emoționale ale copiilor și pe modul în care părinții pot lucra împreună, chiar și după separare, pentru a asigura că cei mici se simt iubiți și protejați. Focusul este pe soluții de a crea un mediu stabil și sănătos pentru copii, chiar și atunci când aceștia trebuie să trăiască în două case separate.

Un aspect deosebit de valoros al acestei cărți este abordarea echilibrată și practică, oferită de autoare. Ea recunoaște dificultățile inerente ale divorțului și propune soluții concrete pentru a reduce impactul negativ asupra copiilor și părinților. Foarte important, subliniază esența co-parentalității în menținerea unui mediu sănătos pentru copii.

„Acasă la mami, acasă la tati – cartea copiilor” – Cum să te simți acasă într-un cămin sau în două

Această carte este concepută pentru copiii de toate vârstele. Îi ajută să înțeleagă și să se adapteze la schimbările din viața lor familială. Printr-o poveste simplă și ilustrații prietenoase, Isolina Ricci le explică copiilor că, deși părinții nu mai locuiesc împreună, rămân o familie iubitoare. Cartea conține mesaje pozitive care oferă asigurare și confort. Este un instrument util și pentru părinți. Vă ajută să înțelegeți lumea emoțională a copiilor. Vă recomand să o citiți înainte de a o oferi copiilor. Dacă aveți copii mici, puteți să le citiți voi cartea.

Mi-a plăcut modul în care autoarea le transmite copiilor că e normal să aibă sentimente mixte legate de divorț. De asemenea, subliniază importanța exprimării emoțiilor. Copiii sunt încurajați să discute deschis cu părinții despre ce simt și gândesc. Sunt incluse exerciții și tehnici simple pentru a-i ajuta să gestioneze emoțiile și să-și exprime gândurile. Astfel, copiii primesc un exemplu practic despre cum să facă față schimbărilor.

Dacă drumul de reconstrucție a noii vieți devine prea greu, căutați sprijin profesional. Terapia poate oferi un cadru sigur pentru exprimarea emoțiilor și pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de adaptare. Puteți primi ghidaj în procesul de co-parentalitate, pentru a mențineți un mediu sănătos și stabil pentru copii.

Articolul Ghid post-divorț – „Acasă la mama, acasă la tata” și „Acasă la mami, acasă la tati – cartea copiilor” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

”Copilăria primară este caracterizată de un creier imatur și de o perioadă lungă de neajutorare și dependență, ceea ce îi face pe bebeluși foarte vulnerabil la traume. Aceștia sunt ușor de speriat, confuzi și traumatizați de evenimente înfricoșătoare, durere fizică, schimbări bruște, zgomote puternice, separarea de părinți și nesatisfacerea nevoilor. Pentru a supraviețui și a se dezvolta, ei trebuie să se bazeze pe capacitatea părinților de a le satisface nevoile de protecție, căldură, hrană și sprijin emoțional.”

Prin combinarea tehnicilor bazate pe cercetare și a exemplelor din viața reală, Aletha Solter scrie cum să:

• Construim un mediu sigur și protector pentru copiii noștri.
• Dezvoltăm relații puternice și de încredere cu aceștia.
• Îmbunătățim abilitățile de adaptare.

”Copiii tind în mod natural către sănătatea emoțională, știu cum să se vindece și vor face acest lucru spontan când se simt în siguranță. Copiii caută în permanență oportunități de a se vindeca de traume, iar părinții pot juca un rol important prin recunoașterea și încurajarea încercărilor lor de a face acest lucru.”

”Condiții de bază pentru vindecarea de traume a copiilor: să simtă o siguranță emoțională și să se simtă conectați, să reviziteze trauma într un fel sau altul, să reacționeze prin mecanismele biologice naturale de vindecare”

Citind această carte, veți descoperi:

• Informații de bază despre studii în domeniul traumelor din copilărie, dar și scurte studii de caz.
• Impactul traumei asupra copiilor și principiile fundamentale ale vindecării.
• Abilități practice pentru a vă ajuta copiii să se recupereze.
• Activități simple și eficiente bazate pe joc, care facilitează conectarea cu copiii.
• Interpretarea comportamentelor cauzate de traumă și soluții eficiente fără a recurge la pedepse, recompense sau agresiune.
• Modul în care etapele de dezvoltare ale copiilor influențează reacția lor la traume și cele mai eficiente tehnici pentru fiecare vârstă.

Cartea „Ajută-ți copilul să se vindece de traumă” oferă părinților ghidajul necesar pentru a sprijini copiii în depășirea experiențelor traumatice. Înțelegând copilul și aplicând metodele prezentate, veți putea crea un mediu sigur și susținător pentru copilul vostru, ajutându-l să se recupereze și să se dezvolte sănătos.

Cu toate acestea, este important să rețineți că unele traume pot necesita intervenția unui specialist. Nu ezitați să căutați ajutor profesionist dacă simțiți că este necesar. Sprijinul unui psihoterapeut specializat în traumele copiilor poate face o diferență semnificativă în procesul de vindecare. De asemenea, este esențial ca și voi, ca părinți, să vă îngrijiți de sănătatea voastră. Terapie proprie vă poate oferi instrumentele și sprijinul necesar pentru a gestiona stresul și emoțiile. Astfel deveniți un model pozitiv pentru copiii voștri. Și puteți cu adevărat să fiți acolo pentru ei.

Articolul „Ajută-ți copilul să se vindece de traumă” 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În general, povestile terapeutice sunt un instrument valoros pentru terapeuții care lucrează cu copiii. Și pentru părinți care doresc să ajute copiii să-și dezvolte abilitățile emoționale și de comunicare.

Pe copii, povestile terapeutice îi ajută să își înțeleagă mai ușor fricile, emoțiile, preocupările, pentru că se identifică cu personajele. Și îi ajută să clarifice de unde vin manifestările lor comportamentale și cum le pot regla. Sunt de multe ori folosite chiar în lucrul cu anxietatea sau depresia.

”Povești ca să te iubești mai mult” și ”Povești pentru copii fericiți” sunt două cărți scrise de Alex Rovira și Francesc Miralles care cuprind fiecare câte 35 de povești scurte. Nouă ne-au plăcut atât de mult încât ne opream cu greu din citit. Sunt așa, ca un balsam pentru suflet. Și sufletele de copii, dar și de adulți. ”Povești ca să te iubești mai mult” este preferata noastră, ne-au prins mai mult poveștile .

Nu e ușor să mai surprinzi un copil care citește adesea și căruia i s-au citit multe cărți.

După fiecare poveste în parte este alocată aproximativ o pagina, intitulată ”Gândește și crește” unde sunt sintetizate învățăminte legate de povestea citită. Oricum poveștile sunt simbolice și atât de bine scrise încât la final te prinzi și care este povața, dar de multe ori nu chiar de la început, ceea ce te ține prins în subiect. Și asta este bine. Nu e ușor să mai surprinzi un copil care citește adesea și căruia i s-au citit multe cărți.

Cărțile acestea deschid un portal către discuții intime și profunde despre viață cu toate miracolele și neajunsurile ei.

Ambele cărți le puteți folosi atât cu copiii de vârstă școlară, cât și cu pre-adolescenții și adolescenții. Dar sunt la fel de fermecătoare și pentru noi adulții. Ele deschid un portal către discuții intime și profunde despre imaginea de sine, despre percepția celor din jur, despre puterile noastre și durerile noastre, despre forță și neputință … despre viață cu toate miracolele și neajunsurile ei.

La finalul cărții ”Povești ca să te iubești mai mult” veți regăsi îndemnuri pentru părinți și cadre didactice. La finalul cărții ”Povești pentru copii fericiți” veți regăsi cele 12 chei ale stimei de sine la copii. Am descoperit ulterior că există și cartea ”Povești pentru copii curajoși”, scrisă în același stil, de aceeași autori. Este pusă pe lista mea de cumpărături .

Alte cărți cu povești terapeutice pe care vi le recomand. Toate conțin și ghidaj pentru părinți:

– ”Fram și Bumbic cel cu două case”

– ”Fram începe școala!”

– “A fost odată … 24 de povești terapeutice”

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Povești ca să te iubești mai mult” și ”Povești pentru copii fericiți” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Cărțile sunt și un bun prilej să povestim cu copiii noștri despre vremurile copilăriei noastre și despre vremurile bunicilor noștri.

În acest ton începe și Mircea Stanciu în ”Cartea meseriilor dispărute”. Povestește pe scurt despre bunica lui. Nu aș spune că începe cu o poveste tocmai veselă, dar nu toate poveștile sunt astfel. Aș spune că este de fapt singurul detaliu care mă face să vă recomand cartea pentru vârste 7 ani plus.

Ambele cărți sunt scrise într-un stil ușor de urmărit, dar conțin totuși expresii mai greu de înțeles pentru copiii mici. Fiecare meserie este prezentată plecând de la contextul ei istoric și este ilustrata printr-un personaj arhetipal, construit din obiectele specifice meseriei sale. Și fiecare cuvânt este separat prezentat având și o ilustrație creativă și caldă.

”Precum meseria de geamgiu, au dispărut, fără doar și poate, și altele. Am ales, dintre toate, douăsprezece meserii. Unele complet dispărute, altele reinventate de lumea modernă, iar altele pur și simplu secrete. Rămâne să le descoperi tu și să te gândești la fiecare în parte. Tu ce-ai vrea să te faci când vei fi mare?”

 ”Cartea meseriilor dispărute”

”Vom începe cu douăsprezece cuvinte. Le-am ales din mii de alte cuvinte ale limbii române: făgăduință, snoavă, menire, a cotrobăi, tihnă, gogoman, tămăduire, nărăv, cutezător, a astâmpără, a făuri și tâlc. Nu știu dacă le-am ales pe cele mai potrivite, dar cred că sunt suficient de expresive pentru a merita să fie salvate. După ce te vei împrieteni cu ele, poți adăuga propriile descoperiri la lista de cuvinte salvate. Vei fi pionierul unui alt fel de a vorbi și de a scrie. Mult mai nobil, mai puternic și mai sugestiv”.

”Cartea cuvintelor dispărute”

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” .

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Cartea cuvintelor dispărute” și ”Cartea meseriilor dispărute” – Cărți pentru copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Adulții pot răspunde la întrebarea „Pentru ce sunt eu recunoscător azi?” sau ”Ce mi-a adus bun ziua de azi?”. Dacă aveți un copil mai mic cu care vreți să faceți această tehnică, dar nu știe să scrie, puteți să scrieți voi, sau să îl puneți pe el să deseneze.

Din când în când vă invit să deschideți borcanul, să vă amintiți cât bine există în viața voastră.

Ce am folosit:

– un borcan/ cutiuță / panou de plută

– bilețele colorate

– pix/cariocă

Cum am procedat:

Am găsit în casă un borcan (cu capac filet am avut noi). L-am decorat împreună și am tăiat mai multe bilețele din post-it-uri colorate. În fiecare zi notează pe un bilețel un momentan din ziua în curs, care lui i-a creat plăcere și despre care își amintește cu drag. Apoi împăturește bilețelul și îl pune în borcan.

Puteți să folosiți în loc de borcan, o cutiuță sau un panou de plută unde să prindă bilețelele. Vă recomand să păstrați panoul/borcanul la vedere atât pentru a vă aminti să completați bilețelul cât și pentru simplul fapt că văzându-l, cel mai probabil, mintea voastră va porni să se gândească la ce ați trăit bun și plăcut în ziua respectivă.

Care sunt oportunitățile de învățare:

– Focalizarea atenției asupra propriilor sentimente și percepții interioare

– Exersarea capacității de exprimare

– Exersarea exprimării emoțiilor pozitive

– Favorizarea conectării

– Dezvoltarea unei viziuni pozitive asupra vieții

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

Sursă poza: Ravi Palwe @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Tehnică pentru dezvoltarea unei viziuni pozitive asupra vieții apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Cum se procedează?

Scrieți cele mai importante reguli, pe o coală de hârtie, și o afișați undeva la vedere. Eu am propus frigiderul, fiind de altfel un loc vizitat zilnic, chiar de mai multe ori pe zi . Faceți această listă împreună cu copilul, discutând cu el despre importanța acestor reguli. Îl puteți invita și să o coloreze sau să deseneze ceva ce își dorește.

Această listă vă poate ajuta și când vine altcineva să stea cu copilul, de exemplu bunicii, sau mătușa, bona etc. Atunci e important să fie vizibile mai ales acele reguli foarte importante, de neschimbat. Sigur, bunicii pot spune că lista e mai mult pentru ei decât pentru copil … ceea ce nu ar fi departe de adevăr .

Nu uitați:

Schimbați regulile atunci când nu mai sunt valabile. Na, copiii mai și cresc, așa că și regulile devin altele.

Este important ca ambii părinți să fie de acord și mai ales să respecte același reguli și limite. Altfel este cu atât mai bulversant pentru copil si mai greu să le accepte și să le respecte și el.

Consecvența este necesară pentru a conduce la respectarea regulilor și limitelor. Copiii testează permanent și asta este în regulă, dar să nu uităm că tind să le respecte pe acelea care rămân valabile.

Această tehnică poate fi folosită și în activitățile de grup cu copiii, atunci când se stabilesc regulile de grup. Important este să fie expusă la vedere. La fel poate folosită și în grupurile pentru adulți  .

Sursă poza: Glenn Carstens-Peters

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Tehnică pentru fixarea regulilor – Lista de pe frigider apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu evit să dau sfaturi online în urma unui paragraf scris de un părinte.

Și să recomand o carte pentru un anumit tip de posibilă problemă expusă. De obicei conversațiile ajung să fie lungi, cu multe întrebări din partea mea. Mă feresc să sar imediat cu soluții concrete chiar dacă sunt psiholog, chiar dacă m-am lovit de multe situații cu părinții cu care lucrez. Nici lor nu le dădeam sfaturi după primele 3-4 fraze în care îmi spuneau nemulțumirea lor. Și de fapt nici nu este vorba de a da sfaturi. Este despre a clarifica ce se întâmplă în fiecare dintre ei, ce nevoi neîmplinite urlă în ei, cum pot face ordine în interiorul lor pentru a  nu mai face haos afară.

Nu sar cu soluții pentru că pot să fac mai mult rău decât bine, pentru că nu cunosc toată povestea într-un singur paragraf. Știu doar nemulțumirile lor, ce îi apasă, ce vor să schimbe, dar nu știu puzzle-ul vieții lor. Știu ce comportament al copilului vor să oprească, dar nu știu nimic altceva despre copil și nici despre ei.

Acțiunile copiilor noștri care nu ne plac sunt doar modul lor de a reacționa la ceva ce nu se potrivește cu nevoile și dorințele lor.

În schimb, ceea ce pot să le spun tuturor, chiar și numai după un paragraf este că, acțiunile copiilor noștri care nu ne plac, fiindcă cele plăcute nu ne apasă, sunt doar modul lor de a reacționa la ceva ce nu se potrivește cu nevoile și dorințele lor. Nu e sănătos să le satisfacem toate cerințele și să le scoatem din cale toate sursele de frustrare. Le amintesc că viața e compusă din bine și din greu și binele fără greu nici nu iese în evidență. Și oricum nu există viață și fără greu. Le explic că atunci când un copil nu primește tot ce cere, își formează toleranța la frustrare. Cu cât toleranța copilului la frustrare este mai crescută cu atât țipă mai puțin. În schimb un copil cu nevoi neîmplinite este un copil nefericit. Și nefericirea lui ajunge nefericirea părintelui într-o formă sau alta.

Știu, conflictele cu copilul sunt de cele mai multe ori bau-bau pentru zenul părintelui. Dar conflictele ajută dacă sunt încheiate într-un mod din care copilul învață variantă pozitivă de a răspunde la un conflict. Cu cât părintele reușește să își echilibreze nevoile, dorințele, așteptările, acceptările, cu atât este mai calm. Și un părinte calm este un fel de dumnezeu al casei.

Există cărți și teorii și linii mari care se aplică și situații care se repetă, dar interiorul nostru psihic este la fel de complex precum ADN-ul pe care îl deținem. Și soluțiile sunt la fel. Educarea copiilor nu e matematică cu legi fixe! Așa că, doar o carte sau un articol de tipul ”cum să” este posibil să nu fie suficient pentru a face liniște în noi, în copiii noștri, în relațiile pe care le avem cu ei.

Sursă poza: Daniel Cheung @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Educarea copiilor nu e matematică cu legi fixe apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.