Odihnă. Conectare. Alegeri personale.

Poate că ai avut ani în care ți-ai epuizat energia în goana după „să fie ca la carte”: curățenie impecabilă, ouă roșii vopsite doar în Joia Mare, mâncare cât pentru un regiment. Poate ai simțit și tu acel „trebuie” apăsător care umbrește bucuria. Poate nu era neapărat al tău, cât ți se transmisese din generație în generație ca o rețetă secretă, spusă pe un ton grav, de parcă ouăle roșii vopsite în altă zi ar aduce ghinion cosmic. Ți-o amintești din privirea critică a bunicii, din alergătura mamei cu mătura într-o mână și cozonacul în cealaltă, din expresia aceea faimoasă: „nu ne facem de râs la Sărbători!”. Așa că ai preluat și tu ștafeta: curățenie de muzeu, meniu cât pentru trei sate și ouă vopsite fix la timp, cu o ușoară stare de epuizare festivă. Dar ce-ar fi să schimbi ceva anul acesta? Ce-ar fi ca Sărbătorile să însemne, în primul rând, odihnă pentru tine? O pauză reală, în care să nu te mai simți tras(ă) în toate direcțiile. Poate chiar să fie despre tihnă, despre reconectare cu cei dragi în felul vostru, cu joacă, râsete, povești, cu timp petrecut împreună, nu în stres.

O întâmplare (foarte) personală: despre ouă, tradiții și libertate.

Zilele trecute vorbeam cu cineva din familie care, cu multă convingere, spunea: „Ouăle trebuie să fie roșii și vopsite în Joia Mare, așa se face!” Inițial am zâmbit, dar mi-a trecut pe măsură ce insista mai mult. Am simțit cum se trezește în mine partea aceea care are nevoie să respire adânc și să numere . Să numere mult!  Așa că i-am spus, cu câtă blândețe am putut: „Pentru tine, poate așa e. Pentru tine este important să respecți această tradiție și e ok. Tu vrei să fie așa ouăle pe masă. Noi avem altă nevoie … să le vopsim împreună, să creăm, să ne jucăm, să fim împreună și atât, nu după un trebuie, ci după cum simțim. Și putem să punem în coș, pe masă și ouăle tale și pe ale noastre”.

A urmat o tăcere lungă. Apoi, ceva a înmuiat tonul: „Păi… Hmm… bine, le punem pe toate. Roșii, colorate, cum vreți voi. E important să fim împreună!”

Poate că tocmai asta e frumusețea: când masa e plină nu doar de mâncare, ci și de acceptare. Pe masa noastră de Paște au loc toate ouăle, roșii, albastre, pictate, simple, cu sclipici sau stropite cu aur. Nu că am avea aur ! Pentru că nu e despre reguli rigide. E despre libertatea de a trăi sărbătoarea în armonie cu valorile noastre. E despre a face loc și celuilalt, chiar dacă ne e diferit. Poate mai ales atunci.

Despre limite și libertate în relații.

E în regulă să alegi să nu mergi la toate vizitele. Să spui „nu” dacă un program te epuizează. Să păstrezi un ritual al tău, chiar dacă ceilalți nu îl înțeleg. Și e la fel de important să nu impunem valorile noastre celor din jur. Asta înseamnă iubire matură, relație sănătoasă: să-l vezi pe celălalt așa cum este, nu cum ai vrea tu să fie. Poate că despre asta ar trebui să fie Sărbătorile Pascale: despre acceptare, spațiu, alegeri conștientă. Despre a onora ce contează pentru noi, fără a-i răni pe cei din jur. Despre a face loc și ouălor altfel vopsite și gândurilor care nu se așază mereu în același fel.

Să ne fie sărbătoarea un prilej de liniște, nu de ceartă. De conectare autentică, nu de validare a cine „știe mai bine”. Să ne dăm voie să fim. Și să îi lăsăm și pe ceilalți să fie.

Sursă poza: Hannah Tasker @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a site-ului. 

Articolul Sărbătorile Pascale: între odihnă, conectare și respectarea diferențelor apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

De fiecare dată când rezolvăm problemele copiilor noștri și vorbim în locul lor, le luăm o parte din puterea de a înțelege singuri lucrurile.

Sunt câțiva pași care ne pot ajuta să trecem de la răspunsul standard ”Bine” la fiecare întrebare ”Ce ai făcut?”, la a afla mai multe detalii despre copiii noștri. Fiecare interacțiune pe care o avem cu copilul este o formă de comunicare. Prin urmare să nu uităm că sunt importante și mesajele nonverbale pe care le transmitem. Va conta tonul vocii, intonația, privirea, mimica. Modul în care noi comunicăm cu copilul, îl va învăța pe acesta să comunice la rândul său cu ceilalți.

Cum să îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei?

– Să vorbim cu ei despre noi și ziua noastră și astfel le dăm un exemplu.

– Să le lăsăm și să le creăm spațiu să vorbească despre ei.

– Să îi căutăm, în sensul să fim interesați și preocupați de ce au făcut, trăit, simțit, într-un mod real și sincer. „Mă întreb de ce …”, „Am observat că …”.

– Să fim curioși cu privire la gândurile lor. „De unde ai învățat asta?”, „Cum ți-a venit gândul ăsta?”, „Interesant, spune-mi mai multe”.

– Să evităm întrebări închise cu răspunsuri de tipul ”Da„ și ”Nu„.

– Să fim creativi și real interesați și asta ne va ajuta să formulăm întrebări deschise.

– Să le oferim toată atenția noastră atunci când ne povestesc ce au făcut.

– Să oferim sfaturi și părerea noastră doar atunci când ni le cer. Dacă nu ni le cer, să verificăm înainte că vor sfatul sau părerea noastră pentru a nu deveni intruzivi.

– Să le permitem să fie în dezacord cu noi. Oamenii pot avea păreri diferite chiar dacă aparțin aceleeași familii.

– Să nu îi judecăm, etichetăm, criticăm sau pedepsim pentru ce ne-au povestit.

– Să evităm comparațiile cu ceilalți.

– Să îi implicăm de-a lungul timpului în discuții și decizii care îi privesc, adaptat la vârsta lor.

Puteți de asemenea să folosiți carduri cu întrebări care favorizarea conectarea și comunicarea. Găsiți pe site modele pe care le puteți descărca gratuit. 

Sursă poza: Sai de Silva @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Nu funcționează atunci când vorbele celor din exterior nu au pe ce să se așeze în tine. Este ca și cum ai vrea să faci pâine fără maia. Primești apă, sare, făină de la prieteni, dar nu ai maia. Poți să ții coca câte ore, zile, luni vrei tu la căldura vorbelor celor din jur. Nu va crește. Nu are maia. Iar maiaua este ceea ce s-a creat în tine atunci când tu abia te formai.

Cei care nu au „maiaua” în ei nu se văd real așa cum sunt. 

Este ca imaginea aceea standard al persoanelor care suferă de anorexie. Sunt slabe și se văd în oglindă grase. Au o imagine deformată asupra propriei persoane. Oricât li s-ar spune că sunt slabe, oricât ar arăta cântarul, oricât și-ar simți singure toate oasele corpului, ele se văd grase. La fel se întâmplă și cu aprecierile și laudele spuse de ceilalți atunci când tu nu vezi cu adevăr cine ești.

Și nu vezi, pentru că, atunci când erai în formare și aveai nevoie să fii văzut în toată unicitatea ta, asta nu prea s-a întâmplat. 

Nu înseamnă că nu se mai poate, că nu ai cum să crești iubirea de sine și încrederea în sine. Se poate, sigur, dar procesul începe mai întâi din interior, nu din exterior. Începe cu vindecarea și cu dezvoltarea percepției reale asupra propriei persoane.

Apoi, după ce ai miezul acela de încredere în sine, partea aceea care chiar se iubește și se vede pe sine, oricât de mică ar fi, atunci și vorbele celor din jur vor avea pe ce să se așeze. Și vei crește la căldură vorbelor celor din jur. Să te vezi, să te iubești, să te accepți înseamnă să îți valorifici părțile bune și să îți accepți părțile mai puțin bune în timp ce îți păstrezi empatia față de propria persoană. Pentru că, iubirea de sine înseamnă, de multe ori, doar să ai compasiune față de propria persoană.

Sursă poza: Freestocks @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce încrederea în sine nu crește doar cu aprecierile celor din jur?  apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Calendarele de Advent, cu activități, sunt dintotdeauna preferatele noastre.

(P) Sigur, a crescut suficient încât să pună ochii și pe cele cu ciocolată. Dar sunt chestiuni separate, n-ar renunța și nu aș renunța la calendarul de Advent cu activități. Și nu e vorba doar de jocul în sine. Este și surpriza. Oare azi ce pică?

Până anul acesta calendarul l-am făcut eu. Activități notate pe bilețele și deschise câte una în fiecare zi. Doi ani la rând au fost aceleași activități, poate puțin adaptate, prinse sub aceeași formă, pe același Moș. Anul acesta a vrut altceva, tot activități, dar nici aceleași, nici aceeași formă. Iar eu m-am uitat așa, puțin speriată, la mine însămi și mi-am zis îngrijorată de-a dreptul ”Să te văd acum, Cristina, ce faci!”. Adică nu ce fac, mai degrabă când le fac. Muncă, proiecte, fotbal, mai puțin timp liber, timp pe care îl calculez tocmai să ne rămână nouă împreună. Ei, dar ce să vezi, m-a salvat calendarul online Kinder Advent. Noi pe acesta îl facem anul acesta. Este distractiv, gratuit, ușor de accesat fiind online, surprizător și variat.

Știți, e foarte simplu când ai puțin timp, e așa, mai puțină muncă pentru mine, mai multă distracție pentru noi.

Partea faină este că poți deschide și activitățile din zilele trecute dacă ai sărit peste vreuna. Nu le poți deschide pe cele din viitor, ceea ce face ca nerăbdarea să crească. Ne și ajută să treacă timpul mai ușor având această ocupație să deschidem zilnic activități. Pentru că, vedeți voi, oricât de puțin ar mai fi până la Crăciun, pentru un copil tot pare mult. Și îl înțeleg. La fel era și pentru mine când trăiam Crăciunul în pielea de copil. De fapt și acum abia aștept să vină.

Până azi ne-am distrat cu activitățile din calendarul online Kinder Advent și vom cotinua.

Ne-am distrat și făcându-le și căutând ingredientele care ne mai lipseau pe ici pe colo. Nu vreau să vă stric surpriza desfacerii calendarului, vă spun doar atât. Pentru prima dată ne-a ieșit un slime. Câtă fericire a fost pe el … aș mai face 10 doar pentru asta. Mai avem ingrediente, mai facem.

Și să găsim ingredientele a fost o aventură lăsată cu mult râs. Ne-am oprit la un magazin de optică, eram în căutare de soluție salină pentru lentile de contact. De astea, lentile, n-avem, deci nici soluție. Nici prin magazine nu am mai umblat de ceva multă vreme, așa că eram, grăbiți și entuziasmați în același timp.

Eu credeam că râde de mine și absurdul ideii, dar nu, ea râdea de faptul că pățise la fel cu copilul ei. 

Am intrat rapid în primul magazin de ochelari și am întrebat de soluție salină, serioasă, ca și când știam ce vreau … deși nu văzusem niciodată. Doamna s-a uitat spre colega ei, au ridicat din umeri amândouă. Mi-au zis că nu au așa ceva și m-au întrebat la ce îmi trebuie. Am făcut o pauză, m-am uitat la ele, m-am uitat la copil cu ochii lui de pisoiaș flămând. Și apoi, rușinată așa puțin, le-am zis pentru ce îmi trebuie că oricum nu aveam de ales. Fără soluție nu aveam șanse să plecăm acasă. Și una dintre ele s-a pus pe un râs de nu mai știam ce se petrece. Eu credea că râde de mine și absurdul ideii, dar nu, ea râdea de faptul că pățise la fel cu copilul ei. Prin urmare știa și ce soluție îmi poate da în schimb și mi-a dat. Vă spun și vouă că nu e secret, e o soluție care îndepărtează depunerile de proteine. Acum na, firme diferite, denumiri diferite, aceeași utilizare … pentru slime.

Activitățile și jocurile ne aduc mai aproape de copiii noștri și de copiii din noi.

Zilele astea am colorat împreună, am făcut fulgi de nea după șablon, slime, am construit împreună într-un desen ștafetă, dar nu vreau să vă stric surprizele din calendar.

Încercați-le! Vă vor aduce mai aproape de copiii voștri și de copiii din voi. Până la urmă despre asta sunt Sărbătorile, nu-i așa?

Articolul Activitățile și jocurile ne aduc mai aproape de copiii noștri și de copiii din noi apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

David a primit această carte superbă, de ziua lui. Nu îmi amintesc exact de la cine, prea multe cadouri, dar îi mulțumesc pentru intenție. ”Erus și Valea Răbdării” este un basm altfel decât cele tradiționale pe care le-am evitat până acum, din cauza mesajelor cu tentă agresivă. Pentru mine fantezia este grozavă, dar nu cu capete tăiate și alte din astea .  

Cartea prezintă aventura unui băiețel cu ochii mari și părul albastru care învață cât de important este să fii răbdător, să asculți, să fii generos, să consumi alimente sănătoase, să îți faci prieteni, să găsești curajul, să crezi în adevăr și să îți permiți să fii vulnerabil. 

”Apoi, în viaţă, trebuie să ai răbdare şi să nu-i întrerupi pe alţii când vorbesc, chiar dacă ai impresia că ai ceva mai interesant de spus …”

Ilustrațiile sunt frumoase, vesele, calde, cu culori vii, o adevărată plăcere să le privești. Și pentru David asta este important, pentru că își pune capul cald pe umărul meu și analizează desenele în timp ce îi citesc.

Sunt integrate expresii și învățăminte bolduite, să fii sigură că nu treci fără să le accentuezi și tu Cuprinde poezii și cântece ușor de fredonat pentru care găsești și link-uri să le asculți online. Multă vreme ne-am amuzat spunând versurile de mai jos indiferent că eram în mașină, la cumpărături sau în parc:

– Ce faci, Pac?
– Bine, Mac.
– Ce-ai în sac?
– Am spanac.
– De lângă lac?
– Care lac?
– Pe care trece-un bac.
– Care bac?
– De pe lac.
– Aha, de pe lac!
– Bine, Pac.
– Dar tu ce-ai în sac?
– Pai, tot spanac.
– De lângă lac?

Și mesajul meu preferat din cartea ”Erus și Valea Răbdării”? “Totul se crește cu iubire și răbdare.” Pentru că, așa este!

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” .

Articolul “Erus și Valea Răbdării” – Cărți pentru copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Aceste povești terapeutice te ajută să liniștești copilul pentru a putea adormi.

Scurte, cu mesaje clare și frumoase și cu poze vesele, colorate și sugetive. Fiecare poveste are inclusă o parte de exerciții pentru copil, exercițiile având ca scop relaxarea. La final există sugestii pentru a discuta cu copilul pe marginea poveștii, unde s-a regăsit, ce din realitatea vieții lui se aseamănă eroului. O paralelă a poveștii cu realitatea care, pentru părinții fără experiență terapeutică, poate fi greu de făcut.

Terapie prin povești, făcută de tine, la tine acasă.

Fiecare poveste durează maxim 20 de minute în care sunt incluse și exercițiile. La început este detaliat scopul poveștii, durata, vârsta recomandată și personajul cu care este posibil să se identifice copilul.

Puteți să alegeți povestea în funcție de emoția în jurul căreia vreți să lucrați sau puteți să le parcurgeți pe toate. Noi le-am citit pe toate. În unele David s-a regăsit și l-am regăsit. De altele doar ne-am bucurat de aventura în sine și de exerciții. Apropo de exerciții, pe unele le-am preluat în viața de zi cu zi, pentru a ne ajuta să ne eliberăm de tensiuni.

Eu fac exercițiile din carte împreună cu David.

Mă relaxează și pe mine, dar mai ales mă ajută să mă conectez cu el înainte de somn și apoi să adormim, ca doi iepurași, după cum spune el, nas în nas  

Este o carte foarte frumoasă și foarte utilă, iar asta nu este ușor de găsit și sigur nici de gândit.

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” .

Articolul “A fost odată … 24 de povești terapeutice” – Cărți pentru copii apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Poate ați fi tentați să vă întrebați ”De ce Dumnezeu e nevoie de o carte cu exemple de jocuri?”. Vă spun eu, pentru că, din păcate, pentru mulți adulți jocul nu mai este ceva natural. Poate vă sună și vouă cunoscută situația în care învârți pe podea mașinuța dată de copil și în timp ce el se joacă cu tine, tu te pierzi deja în gânduri.

Lawrence J. Cohen este un psihoterapeut specializat în jocul copiilor, terapia prin joc și parentaj sau parenting sau cum s-o spune. De curând a fost și în România și a vorbit părinților despre limite, conectare, atenție, empatie, conflicte, încredere, emoții, toate îmbinate cu jocul ca mijloc de reglare.

Cohen ne îndeamnă ca fiecare activitate pe care o facem cu copilul nostru să fie transformată într-un joc.

Jocul te salvează! Sincer! Fie că îți este greu să îl dai dimineața jos din pat, cum pățesc eu, de m-am tranformat în mama-macara și duc băietul în brațe până în cealaltă cameră, timp în care mă plâng de cât de greu e fiindcă a mâncat pietre. Și el râde. Fie că faci cumpărăturile, îl speli, pregătești masa, faci curat, strângi rufele și tot așa. Noi facem asta de multă vreme, și mă ajută să și termin activitățile astea casnice necesare, dar în același timp să petrec timp cu David, Avem jocurile noastre pentru orice am avea de făcut.

Cartea ”Rețete de jocuri. De ce și cum să te joci cu copilul tău” este structurată în 15 capitole cu teme diferite:

Capitolul 1. Valoarea jocului în conduita părintelui

Capitolul 2. Alăturaţi-vă copiilor în lumea lor

Capitolul 3. Crearea unei legături

Capitolul 4. Să încurajăm încrederea în sine a copilului

Capitolul 5. Mersul pe firul râsetelor

Capitolul 6. Învăţaţi să vă hârjoniţi

Capitolul 7. Suspendarea realităţii: inversarea rolurilor

Capitolul 8. Întăriţi puterea fetelor şi stabiliţi conexiunea cu băieţii

Capitolul 9. Lăsaţi-vă călăuziţi de copil

Capitolul 10. Preluaţi conducerea (la nevoie)

Capitolul 11. Învăţaţi să iubiţi jocurile pe care le detestaţi

Capitolul 12. Acceptaţi sentimentele puternice (ale lor şi ale voastre)

Capitolul 13. Să regândim disciplinarea

Capitolul 14. Rezolvaţi rivalitatea între fraţi prin joc

Capitolul 15. Încărcaţi-vă propriile baterii

Prin joc intri în lumea copilului și îi permiți lui să intre în a ta. Vă distrați mai mult cu copiii și ei își vindecă din răni sau își întăresc abilități de care au nevoie ulterior în viață. Și veți afla cum să deveniți parteneri de joacă și de viață ai copiilor voștri.

„Faptul că, în joc, copilului mai mic i se acordă rolul cu putere mai mare îi întărește încrederea în sine.”

Ca și alte cărți pe care vi le-am recomandat în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” și aceasta vă poate duce cu un pas mai aproape de voi înșivă și de copiii voștri.

Articolul ”Rețete de jocuri. De ce și cum să te joci cu copilul tău” – Lawrence J. Cohen – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eram la curs. Exercițiul de introducere ne îndemna să ne gândim la câteva momente care ne aduc fericire. Și m-am gândit. Zău că nu mă puteam opri din înșiruit, iar asta mă încânta la maxim. Nici nu eram conștientă de câte acțiuni și activități trăiesc în fiecare zi și îmi aduc fericire. M-am oprit în sinea mea la David. Mi-am zis că timpul petrecut cu el îmi aduce bucurie. Doar că voiam să înțeleg mai mult, să vizualizez ce mai exact îmi place mie cel mai mult. Care este momentul special? Că, să fim serioși, să îl rog de ciunșpe mii de ori să mănânce, numai plăcere nu e. Am descoperit mai multe momente, totuși m-am oprit la cel pe care îl simțeam cu adevărat special.

Care este momentul special pe care îl am eu cu copilul meu? Care e momentul care îmi aduce cea mai mare bucurie?

Când îl pun la somn. Wait for it … Gata? V-ați oprit din râs? Ador momentul în care mă pun cu David la somn. Ucidem becul și aprindem veioza care face lumină atât cât să pot să citesc. Își pune capul pe umărul meu și ascultă povestea. Apoi, momentul cu adevărat important pentru mine, cel pe care îl aștept … își pune capul pe burta mea și vorbim.

Atunci vin toate întrebările din una în alta. Și durerile, și dorul, și temerile. Și îi răspund. O întrebare aduce altă întrebare și eu atunci știu ce stă în sufletul lui. Atunci am șansa să îl înțeleg, să îl cunosc, să știe că îl accept și îl iubesc cu toate. Atunci pot să îi pun încredere și iubire în suflet, să îi creez mediul calm și total prezent în care să își ventileze greutățile și abia apoi să afle ce ar putea să facă cu ele.

Vin și plăcerile din ziua pe care ne pregătim să o ducem la culcare, și activitățile de la grădiniță, și noile prietenii și deciziile de a se căsători cu colega lui de la scrimă.

Apoi își mută capul pe pernă, își pune năsucul lui cald pe năsucul meu rece și mă roagă să îi povestesc ceva de când eram eu mică. El află continuu că și mama lui a trăit părți din ce trăiește el. Eu mă centrez pe ce am trăit plăcut în copilărie, sau ce am învățat din ea. Nu am vorbit cu el despre cele mai profunde dureri, le păstrez pentru terapie. Dar îi vorbesc și despre frici și suferințe și cum m-am descurcat sau nu.

E momentul meu cu el, când construim fiecare în sufletul celuilalt ceea ce fiecare om are nevoie: încredere, acceptare, iubire.

Și vă îndemn să vă gândiți care e momentul special pe care îl aveți cu copilul vostru? Ce vă aduce acel moment? Cât de des îl trăiți?

Sursă poza: Picsea @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Care este momentul special pe care îl ai cu copilul tău? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Până la urmă educarea și disciplinarea copiilor nu ar trebui să fie întotdeauna serioasă, strictă, rigidă. Cum e uneori la școală, unde învățătoarea stă cu ochelarii pe nas și arătătorul în mână și predă fără pic de amuzament o oră de matematică. Multe, poate chiar majoritatea comportamentelor copiilor cu care nu suntem de acord se rezolvă mult mai ușor prin joacă.

Cartea ”Jocul atașamentului” are o structură foarte clară, într-un limbaj accesibil oricărui părinte. Este o carte bună și pentru specialiștii educaționali, și pentru consilieri, psihologi și terapeuți.

În prima parte a cărții ”Jocul atașamentului” sunt descrise cele nouă tipuri ale atașamentului prin joc, cu exemple practice:
– Joaca nedirecționată centrată pe copil
– Joaca simbolică cu obiecte specifice sau cu teme
– Jocuri de condiționare (cauză-efect)
– Jocuri absurde
– Jocuri de separare
– Inversare a forțelor
– Jocuri de regresie
– Activități cu atingere fizică
– Jocuri și activități de cooperare

O recomandare importantă pe care o face autoarea este să ne ascultăm copiii când ne spun ”joacă-te cu mine”. Să ne așezăm lângă ei pe podea și să intrăm în jocul lor. Astfel se vor simți acceptați, valorizați și iubiți. Este recomandat un timp de minim 20-30 de minute de joacă cu copilul în fiecare zi.

În partea a II-a explică beneficiul disciplinei nonpunitive și oferă exemple de jocuri specifice pentru a vindeca suferințele copiilor noștri și pentru a regla anumite probleme de comportament.

Sunt exemple de jocuri care ne ajută să obținem cooperarea, să punem limite, să îi învățăm să folosească olița, să își tempereze agresivitatea, să renunțe la minciună, trișat și furt, și la cuvinte urâte. Sunt capitole separate și pentru gestionarea rivalității dintre frați, reglarea orelor de culcare și rezolvarea temelor pentru acasă.

Partea a III-a se adresează traumelor care apar în urma nașterilor traumatice, apariția unui frate, sau soră, divorțul părinților, dezastre naturale, boli, accidente și spitalizare, trauma de separare, stresul școlar, fobii și anxietăți, furia parentală și pregătirea pentru evenimente dificile.

”Copiii care se confruntă cu stresul sau traumele nevindecate sunt adesea agresivi, se opun la ora de culcare sau refuză să coopereze. De aceea, sprijinul pe care îl acordați pentru depășirea momentelor de stres reprezintă un element important al disciplinei nonpunitive.” … ”Veți învăța cum să folosiți diverse forme de joc pentru a elibera tensiunile și a redobândi echilibrul”. Trebuie să înțelegeți că nu sunteți de vină pentru dificultățile prin care trece copilul. Viața este adesea dificilă, iar copiii se confruntă, pe măsură ce cresc, cu nenumărate adversități chiar și atunci când au cei mai iubitori părinți cu putință.”

”Jocul atașamentului” este o carte pe care o recomand tuturor părinților. Citită, așezată în bibliotecă și reluată apoi pentru a te inspira din ea, cu fiecare etapă pe care o parcurge copilul tău.

Ca și alte cărți pe care vi le-am recomandat în categoria: ”Cărți și materiale pentru adulți” și aceasta vă poate duce cu un pas mai aproape de voi înșivă.

Articolul ”Jocul atasamentului” – Aletha Solter – 📚 De citit apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

În controlul lor rămân prea puține. Ce îi mai poate ajuta?

1. Oferiți mai multe posibilități din care să aleagă, de fiecare dată când puteți. Fie că îi oferiți două feluri de mâncare, fie că decide singur ce pune pe el, alege între stă mai mult în cadă sau îi citiți mai multe povești, alege el povestea de noapte bună etc.
2. Explicați de câte ori este nevoie, de ce este important să faceți anumite lucruri. Fie că îi duceți la grădiniță, sau e ora somnului, sau e prea târziu pentru desert etc .
3. Folosiți jocuri de inversare a puterii. Sunt foarte, foarte utile și amuzante.

Jocurile de inversare a puterii le dau ocazie să mai conducă și ei. Mai mult de atât pot să încalce regulile ”calculat”, își descarcă frustrările și sentimentele de neputință, în timp ce se conectează cu noi. Și sunt foarte amuzante . 

1. Jocul de-a polițiștii și hoții.

Copilul este, evident, polițistul și părintele hoțul pe care îl duce la închisoare. Puteți face jocul acesta și în casă, dar și afară, pe post de mers la sală . Poate să vă alerge și când vă prinde să vă pună într-o închisoare improvizată unde să îl rugați să vă aducă mâncare, pat, jucării, apă, cafea, pătură și ce vă mai trece prin minte. Puteți să îl jucați și cu rolurile inversate. Dacă nu aveți copii fani polițiști, folosiți-vă de ce le place lor. Animale care sunt puse în casa lor și nu au voie să iasă până nu vine mama, prințese închise în palat, mașini duse în garaj și tot așa.

2. Reguli amuzante este alt joc cu care vă puteți distra. Practic inventați reguli amuzante pe care copilul nu le respectă:

– Nu ai voie să mănânci cu gura deschisă.
– Apa se bea cu bărbia.
– David citește poveștile.
– Trebuie să mergi în mâini.
– Nu ai voie să dai pupici și îmbrățisări.
– Trebuie să te speli pe dinți cu iaurt.
– Nu ai voie să dormi în pat.
– Când mănânci trebuie să ții ochii închiși.
– Pijamaua se poartă pe dos.
– Laptele se bea doar cu lingurița.
– Noi nu ne spălăm pe dinți, spălăm degetele de la picioare.

Firește că i se poate părea amuzant și să le respecte, așa că, aveți grijă ce reguli spuneți. Oricum, de fiecare dată se va lăsa cu foarte mult râs. Puteți chiar să vă prefaceți și că sunteți furioși că nu vă ascultă și încercați să îi opriți comportamentul în joacă … și asta se lasă iar cu mult râs.

3. Mâncare ciudată. Acesta este un joc foarte amuzant și din punctul meu de vedere, terapeutic.

Aveți totuși grijă de față cu cine îl jucați . De ce? Copilul are voie să folosească orice cuvânt, chiar și pe cele mai puțin frumoase. Cum e cu mâncarea ciudată? Începe așa ”Aș mânca … ”. Ce urmează? Orice vă vine în minte. Intrați și voi în jocul acesta și îi spuneți câteva combinații. De exemplu: ”pantofi cu banane și lipici”, ”caca de cățel cu paste”, ”ochi de dinozaur cu ciocolată”, ”pârț de fasole cu ardei iute”.

Poate veți fi tentați să credeți că așa încurajați copilul să vorbească urât, dar să știți că efectul este fix invers. De ce? Pentru că ei știu aceste cuvinte, le aud peste tot și folosindu-le doar cu voi, ca o joacă, spunându-i de altfel că nu le folosim cu alți oameni pentru că putem să îi jignim, atunci tentația de a le spune va fi mai mică, pentru că le vor scoate din ei. Le vor folosi ca o joacă cu voi, în cadru sigur, și nu vor mai simți nevoia să le folosească pentru a-i șoca pe cei din jur și a le obține atenția.

4. Cântece inventate. E foarte simplu, copilul inventează un cântec pe care voi trebuie să îl învățați.

Vă încurajez să îi lăsați pe copii să preia puterea prin joc. Le impunem multe limite în fiecare zi, asta face parte din educarea copiilor noștri, chiar nu putem să îi lăsăm să facă orice vor, oricât de mult îi iubim și oricât de greu ne-ar fi să acceptăm protestele lor. Este responsabilitatea noastră de adulți. Au nevoie de limite și reguli. Totuși trebuie să fie tare greu ca în fiecare zi un adult, de fapt mai mulți, să îți tot spună ce și cum să faci. Din când în când să îi lăsăm și pe ei să conducă, și cel mai sigur mod este prin joacă.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

Sursă poza: Jessica Rockowitz @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Jocurile de inversare a puterii – ajuta la conectare si la descarcarea frustrarilor si a sentimentelor de neputinta apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.