În general, povestile terapeutice sunt un instrument valoros pentru terapeuții care lucrează cu copiii. Și pentru părinți care doresc să ajute copiii să-și dezvolte abilitățile emoționale și de comunicare.

Pe copii, povestile terapeutice îi ajută să își înțeleagă mai ușor fricile, emoțiile, preocupările, pentru că se identifică cu personajele. Și îi ajută să clarifice de unde vin manifestările lor comportamentale și cum le pot regla. Sunt de multe ori folosite chiar în lucrul cu anxietatea sau depresia.

”Povești ca să te iubești mai mult” și ”Povești pentru copii fericiți” sunt două cărți scrise de Alex Rovira și Francesc Miralles care cuprind fiecare câte 35 de povești scurte. Nouă ne-au plăcut atât de mult încât ne opream cu greu din citit. Sunt așa, ca un balsam pentru suflet. Și sufletele de copii, dar și de adulți. ”Povești ca să te iubești mai mult” este preferata noastră, ne-au prins mai mult poveștile .

Nu e ușor să mai surprinzi un copil care citește adesea și căruia i s-au citit multe cărți.

După fiecare poveste în parte este alocată aproximativ o pagina, intitulată ”Gândește și crește” unde sunt sintetizate învățăminte legate de povestea citită. Oricum poveștile sunt simbolice și atât de bine scrise încât la final te prinzi și care este povața, dar de multe ori nu chiar de la început, ceea ce te ține prins în subiect. Și asta este bine. Nu e ușor să mai surprinzi un copil care citește adesea și căruia i s-au citit multe cărți.

Cărțile acestea deschid un portal către discuții intime și profunde despre viață cu toate miracolele și neajunsurile ei.

Ambele cărți le puteți folosi atât cu copiii de vârstă școlară, cât și cu pre-adolescenții și adolescenții. Dar sunt la fel de fermecătoare și pentru noi adulții. Ele deschid un portal către discuții intime și profunde despre imaginea de sine, despre percepția celor din jur, despre puterile noastre și durerile noastre, despre forță și neputință … despre viață cu toate miracolele și neajunsurile ei.

La finalul cărții ”Povești ca să te iubești mai mult” veți regăsi îndemnuri pentru părinți și cadre didactice. La finalul cărții ”Povești pentru copii fericiți” veți regăsi cele 12 chei ale stimei de sine la copii. Am descoperit ulterior că există și cartea ”Povești pentru copii curajoși”, scrisă în același stil, de aceeași autori. Este pusă pe lista mea de cumpărături .

Alte cărți cu povești terapeutice pe care vi le recomand. Toate conțin și ghidaj pentru părinți:

– ”Fram și Bumbic cel cu două case”

– ”Fram începe școala!”

– “A fost odată … 24 de povești terapeutice”

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Povești ca să te iubești mai mult” și ”Povești pentru copii fericiți” apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

De fiecare dată când rezolvăm problemele copiilor noștri și vorbim în locul lor, le luăm o parte din puterea de a înțelege singuri lucrurile.

Sunt câțiva pași care ne pot ajuta să trecem de la răspunsul standard ”Bine” la fiecare întrebare ”Ce ai făcut?”, la a afla mai multe detalii despre copiii noștri. Fiecare interacțiune pe care o avem cu copilul este o formă de comunicare. Prin urmare să nu uităm că sunt importante și mesajele nonverbale pe care le transmitem. Va conta tonul vocii, intonația, privirea, mimica. Modul în care noi comunicăm cu copilul, îl va învăța pe acesta să comunice la rândul său cu ceilalți.

Cum să îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei?

– Să vorbim cu ei despre noi și ziua noastră și astfel le dăm un exemplu.

– Să le lăsăm și să le creăm spațiu să vorbească despre ei.

– Să îi căutăm, în sensul să fim interesați și preocupați de ce au făcut, trăit, simțit, într-un mod real și sincer. „Mă întreb de ce …”, „Am observat că …”.

– Să fim curioși cu privire la gândurile lor. „De unde ai învățat asta?”, „Cum ți-a venit gândul ăsta?”, „Interesant, spune-mi mai multe”.

– Să evităm întrebări închise cu răspunsuri de tipul ”Da„ și ”Nu„.

– Să fim creativi și real interesați și asta ne va ajuta să formulăm întrebări deschise.

– Să le oferim toată atenția noastră atunci când ne povestesc ce au făcut.

– Să oferim sfaturi și părerea noastră doar atunci când ni le cer. Dacă nu ni le cer, să verificăm înainte că vor sfatul sau părerea noastră pentru a nu deveni intruzivi.

– Să le permitem să fie în dezacord cu noi. Oamenii pot avea păreri diferite chiar dacă aparțin aceleeași familii.

– Să nu îi judecăm, etichetăm, criticăm sau pedepsim pentru ce ne-au povestit.

– Să evităm comparațiile cu ceilalți.

– Să îi implicăm de-a lungul timpului în discuții și decizii care îi privesc, adaptat la vârsta lor.

Puteți de asemenea să folosiți carduri cu întrebări care favorizarea conectarea și comunicarea. Găsiți pe site modele pe care le puteți descărca gratuit. 

Sursă poza: Sai de Silva @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să îi învățăm pe copii să ne povestească despre ei apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Ce am folosit:

Carduri cu întrebări (le puteți descărca de mai jos)

sau

Coli de hârtie și pix pentru a face propriile voastre întrebări

Cum am procedat:

Descărcați cardurile, le decupați sau realizați voi propriile carduri. Alegeți pe rând câte un card pentru fiecare sau alegeți un card la care să răspundeți toți, pe rând. Nu există un număr maxim de participanți și nici o vârstă limită. Puteți fie doar să răspundeți la întrebări, fie să și încercați să explicați de ce acesta este răspunsul oferit.

Care sunt oportunitățile de învățare:

– Exersarea capacității de exprimare

– Favorizarea comunicării

– Aprofundarea cunoașterii și autocunoașterii

– Favorizarea conectării și deschiderii emoționale

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Dacă doriți să descărcați cardurile dați click aici: Carduri cu întrebări pentru favorizarea conectării și comunicării

* Cardurile sunt realizate de mine, cu toate drepturile rezervate. În cazul în care le preluați pe alte bloguri/grupuri vă rog să precizați sursa.

Sursă poza: Aaron Burden @ Unsplash

Articolul Carduri cu întrebări pentru favorizarea conectării și comunicării (gratuit) apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am căutat de-a lungul timpului jocuri în care să pot colabora cu David. Mai avem cateva acasă, dar puține. Nu sunt atât de multe pe piață de acest tip. Majoritatea jocurilor de societate au la bază competiția iar asta ajunge să fie cu totul împotriva colaborării. Mai sunt și jocurile de echipă care merg pe principiul colaborării și al competiției în același timp. Dar noi suntem de multe ori doar 2 în casă .

Jocul este recomandat pentru copii 4 ani+ și poate fi jucat cu minim 2 jucători și maxim 6. Ideea de bază este că Fram și prietenii lui vor să plece de la circ, să scape de dresorul cel furios. Au de parcurs un traseu cu capcane dar și cu acțiuni care ajută. Jocul se încheie fie când toți prietenii au ajuns pe insulă, fie când dresorul prinde unul dintre ei.

Ce îmi place la Jocul de societate Fram?

–      Nu câștigă doar un jucător, ci toți, asta dacă reușesc să joace în echipă. Sigur, uneori ai spirit de echipă dar nu te ajută zarul.

–      Nu câștigi atât de ușor pe cât te-ai fi așteptat și asta este bine, este o foarte bună ocazie să lucrezi cu copilul pe partea de gestionare a frustrării atunci când pierzi la un joc.

–      Păstrează personajele pe care le găsești în seria Educațional: ariciul Arpi, țestosul Ulmo, rinocerița Rina, jderița Hopi și papagalul Poli. Dacă ești fan Fram, ca noi, asta ajută.

–      Toate materialele din joc sunt de foarte bună calitate, sunt colorate vesel, sunt sigure pentru a fi folosite de copii peste 4 ani.

–      Jocul are mai multe variante ca nivel de dificultate, astfel poate fi jucat și de copii mai mici, dar și de copii ceva mai mari.

–      Cărțile de joc sunt în așa fel concepute ca detalii încât stimulează să îți ajuți prietenii.

–      Întregul joc este gândit ca o muncă de echipă, stimulând colaborarea și atenția față de prieteni, iar asta este ceva ce avem cu adevărat nevoie în zilele în care trăim.

Jocul îl găsiți pe lumealuifram.ro și tot acolo puteți să citiți mai multe detalii despre el. Aventurile cu Fram și viitoarele surprize le găsiți și pe pagina de Facebook Lumea lui Fram Ursul Polar.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Jocul de societate Fram – Nu privi înapoi apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Dar ce putem să facem, mai concret, când este furios?

În primul rând să manifestăm empatie și să îi validăm trăirea. ”Observ că ești furios”, ”Te înțeleg că te doare să nu poți acum să o vezi pe mama ta”, ”Te înțeleg că te înfurie că ți-a luat jucăria” ”Vreau să fiu alături de tine și să te ajut și pentru asta am nevoie să înțeleg ce te înfurie / ce te supără / ce ai nevoie / ce îți lipsește” etc Este valabil pentru orice emoție dureroasă. Uneori durerea nu vine din nesatisfacerea unei nevoi, vine din invalidare.

Când nu ne este clar care este acea nevoie neîmplinită, putem pur și simplu să întrebăm ”Ce ai nevoie?”, ”Ce te supără?”, ”Ce te înfurie?”, ”Cu ce te pot ajuta?” etc 

Inteligența emoțională ne ajută să fim în contact cu noi înșine și să avem relații sănătoase cu cei din jur. 

Este important și foarte util să ajutăm copilul să își dezvolte inteligența emoțională și capacitatea de a fi în contact cu sine însuși. Mai simplu spus, să învețe care sunt emoțiile, cum se numesc, cum se simt în interiorul nostru și să poată fi cu adevărat atent la el, la nevoile lui, la ce simte când nevoile nu sunt împlinite și cum poate să gestioneze sănătos neîmplinirea lor. 

Ca exercițiu de început putem să îi reformulăm propoziția în termeni de nevoi și de dorințe. Aici, șmecheria este să facem noi diferența între nevoi și dorințe. Nevoia este o necesitate care se cere a fi satisfăcută pentru a asigura sănătatea fizică, emoțională și psihică. Despre nevoile de bază am scris aici. Dorința este ”ceva” la care o persoană râvnește dar fără de care poate trăi fără a-i pune în vreun fel în pericol sănătatea fizică, emoțională și psihică. 

De obicei copii se exprimă scurt și direct în termeni de ”vreau ceva”. De exemplu: 

Fiți atenți să impliniți nevoile, este absolut în regulă să nu satisfaceți toate dorințele copiilor .

Sursă poza: Ryan Franco @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să vorbești cu copilul tău când este furios apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Dincolo de ceea ce vrem noi să transmitem, se întâmplă frecvent ca celălalt să audă altceva. Fie că stăm cu o prietenă la un Aperol. Sau cu mama la o cafea. Sau poate dacă încercăm invers iese mai bine Sau cu colegii în ședință. Sau în fața unui public unde ne scoatem discursul din buzunar.

Ne luăm din jurul nostru ce avem nevoie să primim. Chiar și atunci când auzim doar vocile critice din propriul cap. Le auzim pentru că suntem obișnuiți să o facem. Pentru că încă avem nevoie să le auzi. Pentru că încă credem că le merităm.

Percepția noastră este întotdeauna selectivă. Mesajul pe care îl luăm de la cel care ne vorbește, din ceva ce am citit, ce ne sare în urechi și în ochi dintr-o mare de subiecte este selectat prin propriul cadru de referință. Trăim în aceeași lume și totuși o simțim diferit. Și asta pentru că o descifrăm în funcție de propria personalitate, cultură, educație, experiență, în funcție de propriile dureri și fericiri.

Auzim și vedem în funcție de propriile nevoi, valori, convingeri și experiențe.

Suntem egocentrici prin definiție. Unii chiar prin excelență. Așa că înțelegem ce avem nevoie să auzim. Și fiecare păstrează în el atât cât poate să înțeleagă și să cuprindă. Și acesta este unul dintre motivele pentru care reacțiile celui din fața noastră spun mai multe despre el decât despre noi înșine.

Oamenii aud, văd, evaluează în funcție de ceea ce știu și cred deja și de multe ori în funcție de ceea ce au nevoie să continue să creadă.

Ne amintim când am primit primul sărut și uităm unde am pus cheile cu o seară în urmă. Intrăm pe Facebook și ne rămân în ochi postările care zgârie o sensibilitate de a noastră. De altfel și propriile postări spun multe despre noi înșine. Cele în care ne dorim să părem lucrați prin interior și ne iese frustrarea prin fiecare cuvânt tastat, alea sunt cele mai evidente că interpretăm totul în funcție de ce avem nevoie să auzim, de la alții, de la noi, de peste tot.

Și fiecare aude ce are nevoie să vadă.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Fiecare înțelege ce are nevoie să audă apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.