Dacă despărțirile se produc rapid și pe neașteptate se poate dezvolta în copii un sentiment de nesiguranță și abandon.

Pe lângă faptul că separarea în sine este dificilă pentru copii, din simplul motiv că își doresc să fie mai mereu în preajma părinților, se poate crea și sentimentul de nesiguranță și abandon dacă despărțirea se produce rapid și pe neașteptate. Acesta este motivul pentru care recomand să fiți sinceri cu copiii. De exemplu, dacă trebuie să îi duceți la bunici, să îi anunțați cel puțin cu o zi înainte. E adevărat că poate fi mai simplu pentru voi să îi duceți fără să știe că vor rămâne doar ei și să plecați rapid, eventual și pe ascuns, în loc să le spuneți și să ”suportați” protestele lor o vreme. Dar ”varianta mai grea” pentru voi aduce beneficii pe termen lung pentru toți.

Asigurați-i că sunt în grija unor oameni de încredere.

Prezentați pozitiv timpul pe care urmează să îl petreacă cu altcineva. Oferiți detalii despre ce vor face interesant și distractiv. Amintiți-le de momentele în care au mai fost și s-au simțit bine. Spuneți-le că se vor distra, vor juca fotbal, vor merge în parc etc.

Dați-le posibilitatea să aleagă între diferite variante.

Dacă există cu adevărat posibilitatea să aleagă dacă stau cu o bunică sau altă, cu un prieten sau altul, sau să meargă la grădiniță, dați-le această ocazie. Dacă nu există posibilitatea de a-i lăsa pe ei să ia o astfel de decizie, și știu că de multe ori nu e, atunci apelați la pași mai mici. Pot alege parcul în care să meargă, jucăriile pe care să le ia cu ei dacă vor sta altundeva decât acasă, cu ce să se îmbrace etc. Asta ajută și să învețe de mici să ia decizii.

Asigurați-vă că au suficient timp pentru a putea să se despartă de voi.

Știu că este o parte dificilă și mai știu din multă experiență că majoritatea recomandă ca separarea să se facă rapid, așa, cum ai smulge un plasture. Eu nu prea. Știu că sunt și copii care par că nu vor accepta nicicând să se încheie despărțirea. Acolo ajută stabilirea unui timp ”Pot să stau 10 minute cu tine aici, când ceasul va arăta 9:00 te pup de 10 ori și plec la birou”. Mulți au nevoie de timp să își ia iubire pentru toată ziua. Iar timpul acesta și afecțiunea și atenția pe care o primesc îi ajută să fie securizați emoțional.

Oferiți-le o estimare de timp pentru perioada cât vor sta cu altcineva.

Sigur, la vârste mici ei nu știu ce înseamnă 3 ore, încă, și nici să citească ceasul. Le puteți arăta pe ceas că plecați aici, și puneți o bulină roșie, și vă întoarceți aici, și puneți o bulină verde. Sau, perioada în care va sta la bunici poate fi calculată în nopți dormite. Pentru grădiniță le explicați că îi luați după masa de prânz, sau somnul de prânz, sau ”după ce te joci câteva jocuri cu colegii” etc. Încercați să nu folosiți expresia ”vin imediat”, ea nu oferă nici un fel de reper. Și poate exista riscul să stea încordați, cu ochii pe ușă, așteptând ”imediatul” acesta.

Găsiți un ritual de despărțire care le oferă lor și afecțiune dar și semnalul că este timpul.

Poate fi un cântec, sau anumite cuvinte pe care vi le spuneți, pupici pe care vi-i dați. Pentru a face despărțirile mai ușoare vă recomand și tehnica imaginativă ”Fă-mă mică și pune-mă în inima ta”.

Aveți răbdare!

Mai ales la început și la vârste mici despărțirea poate fi mai cu nervi întinși, dar toate se vor liniște pe măsură ce va crește și se va adaptate la a trăi și cu alți oameni, nu doar cu mama și cu tata.

Sursă poza: Bermix Studio @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să faci despărțirile mai ușoare când pleci de lângă copilul tău apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Băiețelul acesta care îmi venea până la umăr când îl îmbrățișam acum mai bine de 3 ani. Era zilele trecute mult peste înălțimea mea când l-am îmbrățișat iar. Dar cu același zâmbet cald și cu aceeași privire ghidușă. L-am întrebat ce clasă e. După calculele mele ar fi trebuit să îi țâțâie pantalonii pe el în așteptarea examenului de capacitate. Este clasa a VI-a. A rămas 2 ani.

Știți, este un copil bun, cum sunt toți copiii din lume. Dar a nimerit într-un mediu familial dur și cu lipsuri. Din respect și iubire pentru el mă opresc aici cu detaliile. Vă mai spun doar că în spatele lui stă povestea copiilor sărăci care suferă de anxietate și depresie. Trei factorii des întâlniți în studiul abandonul școlar.

Potrivit statisticilor, evitarea școlii apare la aproximativ 5% din copiii de vârstă școlară și afectează în mod egal atât fetele cât și băieții. Acest fenomen este întâlnit cel mai frecvent la copiii cu vârste între 5-6 ani și între 10-11 ani. Fiind asociat de multe ori cu începerea clasei pregătitoare sau a V-a. Printre primii factori care conduc la povestea abandonului scolar sunt anxietatea și depresia.

Știi ce trăiește un copil când devine anxios?

Inima îi bate rapid, gura este uscată, simte un „rău” la stomac. Transpiră excesiv, are dureri de cap, îi tremură mâinile. Urinează des, îi apar gânduri confuze sau negative, are coșmaruri, trece prin momente de panică. Stima de sine se zdruncită la o vârstă în plină formare.

Anxietatea școlară se manifestă prin frica de necunoscut, de disciplina, teama de eșec, lucrări și examene, angoasa de separare, neînțelegeri cu profesorii. Mediul în care crește copilul îi influențează emoțiile, gândurile și comportamentele. Dacă părintele e anxios, copilul va prelua din atitudinea şi comportamentul lui într-o anumită situație de viață.

Cauzele anxietății școlare și modalități de a le evita:

Anxietatea de separare este mai pregnantă la copiii care nu au fost la grădiniță, care nu au stat destul timp cu alte persoane, în afară de părinți. În astfel de situații ajută crearea unui mediu structurat și mai ales predictibil, să știe copilul la ce să se aștepte, ajută să își exprime îngrijorările pe care le simte și să îi fie validate emoțiile (”înțeleg că îți este greu …”).

Teama de necunoscut. Copilul nu cunoaște noul mediu în care va sta câteva ore pe zi. Vorbește cu el și explică-i că la început tuturor ni s-a părut puțin ciudat. Că este posibil să nu știe unde să se așeze, unde este toaleta, că nu își va cunoaște colegii, dar în timp le va învăța pe toate. Sunt școli care organizează vizite înaintea începerii anului școlar, tocmai pentru a-i informa pe părinți și a-i familiariza pe copii. Dacă nu sunt realizate astfel de activități roagă-l pe director să vă primească în școală, cu câteva zile înainte, pentru a-i arata copilului locul.

Teama de disciplină. Mediul școlar este diferit de cel familiar, pentru unii adaptarea la reguli și integrarea lor poate fi mai ușor de realizat, pentru alții, mai greu. Încearcă să stabilești un set de reguli asemănătoare cu cele aplicate la școală. Nu mă refer să o faci pe profesor și să îi predai , dar puteți spune ”bună ziua” la intrare într-o încăpere, să faceți activitățile care presupun colorat, lipit etc, doar la masă, să îl înveți să nu întrerupă pe cineva când vorbește … dacă nu ai făcut deja toate astea.

Teama față de activități școlare. Copiilor le este greu la o vârstă mică să se schimbe pentru activitățile sportive sau să se dezbrace atunci când merg la toaletă. Ai grijă ca hainele copilului să fie ușor de dezbrăcat și de îmbrăcat. Încearcă să eviți pantalonii cu mulți nasturi, încălțămintea cu șireturi și cămășile.

De multe ori copiii care refuză să meargă la școală, care chiulesc, care nu fac față cerințelor mediului educațional sunt de fapt copii care trăiesc situații emoționale dureroase.

Atunci când anxietatea școlară pare complexă și nu știi de unde să începi și ce să faci ca să îți ajuți copilul, un psiholog poate fi cheia.

Sursă poza: Angelina Litvin @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Copilul cu zambet cald si privire ghidusa si povestea abandonului scolar apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.