Cum îi putem ajuta și sprijini am scris în interviul pe care îl găsți integral aici.

Este important să avem răbdare cu ei și să înțelegem că sunt în plină formare. Nu, nu sunt niște adulți în miniatură. Sunt copii care au nevoie de noi și de experiențe de viață să se modeleze. Să le oferim experiențe bune și exemple bune și vor crește oameni buni.

Iar atunci când agresivitatea este în fapt un comportament învățat, ce putem să facem pentru ei este să ne uităm la noi înșine și să îndreptăm reacțiile noastre. Să vedem de unde vine furia noastră, ce ascunde ea și cum putem să o îmblânzim în așa fel încât să nu o mai îndreptăm către alții.

Sursă poza: Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Despre comportamentele agresive ale copiilor – Interviu pentru Lumea lui Fram apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Este dificil să fii mama copilului lovit, poate fi dificil pur și simplu să îți gestionezi emoțiile. La fel cum este inconfortabil să fii și mama copilului care lovește. Și uneori ambele mame ajung să facă pe polițiștii între copii, la locul de joacă, sau acasă, sau la activitățile unde copiii se întâlnesc.

Dacă vă aflați în astfel de situații, în poziția uneia dintre mame, sau sunteți persoana care supraveghează doi copii care intră într-un conflict, sunt câteva modalități de a preveni, interveni, rezolva astfel de conflicte, în așa fel încât ambii copii să fie bine și odată cu ei și voi.

Partea cea mai dificilă în toată situația este că atunci când sunt mici funcționează mai greu explicațiile. Chiar și așa, nu le ocoliți!

Nu zic că nu sunt de folos explicațiile, dar nu au același impact ca pentru copiii mai mari, care au capacitatea de a se concentra la ceea ce le spui și integra mai ușor conținutul. Nu uitați că atunci când sunt mici agresivitatea este instinctuală și se manifestă ca un mecanism de apărare.

Prin urmare, ce putem să facem când un copil mic este lovit de alt copil

Încercați să opriți blând agresiunea. Când știți că un copil cu care se joacă are tendința de a lovi, împinge, zgâria, mușca etc stați pe cât posibil mai aproape de ei. Sigur, nu tot timpul, nu chiar în sufletul lor, până la urmă au și ei nevoie de spațiu. Când nu sunteți fizic fix lângă ei, rămâneți suficient de aproape încât să vedeți ce se întâmplă și să interveniți.

Uneori veți putea să interveniți, alteori copilul celălalt poate fi mai rapid decât voi. Atunci ocupați-vă în primul rând de copilul lovit. Verificați dacă este în regulă fizic. Întrebați-l dacă vrea să stea în brațele voastre. Alinați-l și dați-i ocazia să își descarce frustrarea, neputința, frica … sau ceea ce simte el.

Ulterior discutați și cu copilul care a lovit, calm și bând. Este doar un copil mic, care nu a învățat încă autoreglajul emoțional, să nu uitați asta! Arătați-i că pe copilul lovit îl doare, asta fiind consecința acțiunii lui. Rugați-l ca atunci când îl supără ceva, sau își dorește ceva, să îi spună băiețelului/fetiței, sau să îi arate, sau să apeleze la un adult.

O reacție dură a voastră nu ar învăța pe nimeni nimic despre empatie, iertare și despre a fi bun, ceea ce încercăm să le transmitem copiilor noștri.

Dacă se întâlnesc frecvent la activități și tot frecvent sunt conflicte și simțiți deja că apare taifunul între ei, încercați să puneți ”o barieră” fizică între ei. De exemplu, îi asezați la masă astfel încât să nu stea unul lângă altul. Evitați să emiteți judecăți de tipul ”Matei vino aici, nu mai sta lângă Tudor, te va lovi, este rău, nu știe să se joace etc”. Puteți înlocui cu  ”Matei, uite aici un loc liber, pe scaunul albastru”. Scaunul fiind la distanță de celălalt băiat.

Încercați să îi faceți să lucreze împreună, atunci când arată interes pentru aceleași jucării. Încercați să le oferiți un joc care să îi atragă pe amândoi. Este posibil să nu funcționeze imediat după incident, depinde de starea fiecăruia. Cu atât mai mult dacă vorbim de copii care se întâlnesc frecvent, îi poate ajuta să colaboreze punctual, pe anumite activități, măcar puțin câte puțin.

Sursă poza: Sandy Millar  @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Ce putem să facem când un copil mic este lovit de alt copil apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Care sunt nevoile care urlă cel mai des în noi? 

De a fi în siguranță, auziți, văzuți, conectați, iubiți, respectați, apreciați, recunoscuți, îngrijiți, de a primi atingere, afecțiune, empatie, de a avea un cadru unde să manifestăm creativitate, să ne mișcăm, să fim liberi, să ne relaxăm, să avem limite și reguli clare, să avem perspectiva unui viitor sigur. Am crede inițial că sunt nevoile unui copil, dar mai citiți-le încă o dată, sunt la fel de actuale și valabile și pentru adulți.

Furia este doar semnalul că o nevoie umană importantă nu este împlinită.

Furia nu e nefuncțională, este o emoție cât se poate de normală și naturală. Ce trebuie să înțelegem noi și să îi învățăm și pe copii este că manifestarea furiei printr-un comportament agresiv nu duce la rezolvare nevoii. Furia este doar o emoție. Important este să învățăm să o exprimăm într-un mod sănătos.

Ce putem să facem când copilul este furios?

Să privim în spatele furiei, să vedem ce a produs-o, să validăm normalitatea ei și să căutăm împreună modalități de a satisface nevoia. Iar când satisfacerea nevoii nu este posibilă ajută doar să o recunoaștem (copilul se va simți înțeles și acceptat). 

Revin în curând și cu câteva indicii despre ”Cum să vorbești cu copilul tău când este furios”. Și nu uitați în spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită.

Sursă poza: Annie Spratt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul În spatele oricărui copil furios este un copil vulnerabil cu o nevoie neîmplinită apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Modul în care sunt utilizate aceste competențe determină reușita în viață. E cam așa, simplist vorbind, dacă iei 2 oameni cu același IQ și cu vieți la polul opus al succesului, este foarte posibil ca cel cu inteligență emoțională dezvoltată să fie cel ce stă sus. Nu e totul despre capacitatea noastră de a gestiona propriile trăiri, dar e un foarte bun propulsor.

Cum sunt copiii care nu reusesc să exprime ceea ce simt sau să gestioneze intensitatea propriilor trăiri? Cum sunt copiii cu inteligență emoțională scăzută?

Copiii care nu reusesc sa exprime ceea ce simt sunt copiii retrași, interiorizați, pe care îi distingem cu ușurință pentru că sunt timizi, vorbesc în șoaptă. Sunt singuratici, fără prieteni, se tem să înceapă lucruri noi sau să interacționeze cu persoane necunoscute. Sunt copiii care devin nesiguri și caută în permanență prezența unei persoane de încredere în jurul lor, crezând că există doar în confluență cu altul. Nu știu să-și exprime propriile emoții, gânduri și nici să delimiteze care sunt dorințele lor. Unii dintre ei fiind concentrați pe a fi tot timpul buni pentru ceilalți.

Sunt copiii cu imagine de sine scăzută. Îi putem observa prin atitudini precum smiorcăiala, lauda exagerată, perfecționism. Au comportament autocritic, timiditate, sentimentul de a fi incapabili să facă alegeri. Recurg la multe gesturi de a atrage atenția (fac pe clovnul, acționează prostește, tachinează, au comportamente antisociale).

Sunt copiii agresivi care se văd incapabili să comunice sentimentele lor adevărate (sentimente de insecuritate, de rejecție, anxietate, frustrare) într-un alt mod decât prin agresiune. Ei au nevoie să devină conștienți de furia lor. Să o cunoască, să și-o integreze. Să nu o mai descarce în moduri care i-ar putea răni sau îndepărta pe ceilalți.

De ce este importantă inteligența emoțională am mai povestit. La fel și despre cum putem să ne ajutăm copiii să își dezvolte acest set unic de competențe.

Sursă poza: Caleb Woods @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum sunt copiii care nu reusesc sa exprime ceea ce simt sau sa gestioneze intensitatea propriilor trairi? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltării fizice, cognitive, comportamentale și emoționale:

Dezvoltare fizică:

Este perioada în care înfățișarea copilului se schimbă, sau cum am auzit eu despre David ”Vai! Nu mai arată ca un bebeluș, zici că e un băiețel” . Ritmul de creștere este intens și cumva inegal, cert este că de la an la an cam schimbați și toată garderoba copilului.

Creșterea în greutate este mai lentă față de perioada de bebeluș. Ca o medie vorbim de aproximativ 2,5-3 kg/an, iar în lungime 10-12 cm/an. Teoretic se zice că un copil de 3 ani va cântări aproximativ 15 kg. David a atins pragul la 4 ani și jumătate, asta apropo de cât de unic este fiecare copil sau cât de mici îi sunt părinții.

Se definitivează dentiţia provizorie, așa numiții dinți „de lapte”. Marea distracție cu măsele și plânsul copilului.

Dezvoltarea motorie este intensă. Până la 3 ani copilul va dobândi un mai mare grad de independenţă prin faptul că deja merge foarte bine, aleargă și se cațără peste tot, spre stopul cardiac al inimilor noastre.

Se dezvoltă motricitatea fină. Poate apuca jucării mai mici, poate manevra tacâmuri, poate închide și deschide sertare și multe alte activități care îl ajută să devină independent.

Dezvoltare cognitivă:

După vârsta de un an, uneori un an și jumătate, copilul manifestă memoria verbală. Îi repeți de zeci și sute de ori un nume, de exemplu, și el îl reproduce. Mai mult pe limba lui la început. Voi evita să vă fac o listă cu câte cuvinte trebuie să pronunțe copilul în funcție de vârstă. Este mult mai importantă capacitatea lui de a înțelege, de a recunoaște, de a executa ”sarcini” decât capacitatea de a le numi.

Copilul are o gândire egocentrică, în sensul că veți vedea că se plasează în centrul atenției și totul se învârte în jurul său.

Dezvoltare comportamentală:

Pentru copilul intre 1-3 ani este perioada în care explorează mediul, acţionează spontan şi uneori necontrolat. Se frustrează uşor atunci când nu poate realiza o acțiune sau nu obține ce dorește. Mulți copii sunt hiperactivi explorând continuu mediul. Este gelos pe frați sau pe cei care primesc atenție părinților. Rar se joacă singur și cere ca părinţii să participe la jocurile lui.

Dezvoltare emoțională:

Se manifestă un atașament strâns față de mamă, anxietatea de separare fiind încă pronunțată. Copilul devine selectiv faţă de membrii familiei sau față de prieteni. Se observă atașament și față de obiectele preferate.

Apare manifestarea emoțiilor prin crize de furie. Își exteriorizează emoțiile pozitive și pe cele negative, trecând uneori foarte ușor de la râs la plâns și invers. Este perioada în care începe să înțeleagă conceptul de emoții și diversitatea lor și crește numărul termenilor utilizați pentru a descrie ce simte. Este capabil să înțeleagă și emoțiile celor din jur. Identifică și diferențiază expresiile faciale ale emoțiilor de bază (furie, tristețe, frică și bucurie). Este o bună perioadă în care îi poți explica despre cauzele și consecințele sentimentelor lor.

Anxietatea și agresivitatea sunt normale la această vârstă. Sunt neputințele copilului de a face față mediului extern și a cerințelor multiple. Este perioada în care copilul intră în colectivitate și schimbă modul în care era obișnuit să trăiască.

Veți observa că după 2 ani copilul devine dominant, impulsiv și de multe ori neînțelegător. Aceste reacții apar din dorința și nevoie de independență într-un timp în care încă este dependent de adulți. Este o contradicție internă pe care va învăța în timp să o gestioneze.

Acest articol este realizat la invitația Minimarțieni, în cadrul campaniei ”Zi de zi, pas cu pas, până va crește mare” prin care ajută părinții să crească copii sănătoși.

Sursă poza: Ben @ Unsplash

Citește și:

Copilul intre 3-6 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Copilul intre 6-9 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale

Articolul Copilul intre 1-3 ani – repere ale dezvoltarii fizice, cognitive, comportamentale si emotionale apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Agresivitatea face parte din emoțiile de bază pe care le simțim și se manifestă ca un mecanism de apărare. Și doar cu noi se simte în siguranță să o facă.

La vârstele mici, până în maxim 5 ani, în anumite limite și pornită din cauze bine determinate agresivitatea este un comportament normal. Nu sunt încă dezvoltate abilitățile de autocontrol și inhibiție, sistemul nervos fiind încă imatur. Maturizarea lobilor frontali se produce ultima și durează până în adolescența târzie. De asemenea agresivitatea este mai des întâlnită la băieți decât la fete din cauza modului de structurare și funcționare a creierului.

Agresivitatea devine o situație care ar trebui să ne preocupe în mod serios și să ne ridice semne de întrebare când copilul se manifestă astfel față de multe persoane (adulți și copii), în mod repetat. Trebuie observat și dacă agresivitatea apare ocazional sau devine o modalitate obișnuită de manifestare a frustrărilor chiar și atunci când există consecințe negative asupra lor. Și mă refer la situațiile în care utilizează agresivitatea asupra persoanele mai în putere decât ei, copii mai mari, fără a calcula faptul că vor ajunge învinși.

Pentru copiii mici, până în 5 ani, care încă utilizează agresivitatea ca un rezultat al faptului că nu știu cum să reacționeze la stimuli frustranți, ceea ce putem să facem este:

1. Să vorbim cu copilul și să îi explicăm consecințele acțiunilor lui. E bine să așteptăm ca momentul tensionat să treacă, va fi greu să audă cu adevărat ce spunem atunci când este foarte furios. Ajută să îi explicăm pe înțelesul lui care pot fi consecințele, de exemplu că acel coleg pe care l-a lovit este posibil să nu mai dorească să se joace cu el pentru că l-a durut și îi va fi teamă.

2. Să discutăm cu el despre emoțiile pe care le trăiește. Să îl învațăm cum să își exprime supărările și frustrările într-un mod cât mai sănătos.

3. Să fim un model pentru el. Va învăța de la părinți zi de zi cum se gestionează furia. Furia este o emoție normală pe care o trăiesc toți oamenii.

4. Să evităm pedeapsa fizică. Ea devine o modalitatea prin care copilul doar învață că la situațiile stresante poate răspunde cu agresivitate. Așa cum spuneam mai sus, suntem model pentru copiii noștri.

5. Să îl oprim blând când ne lovește. Coborâm la nivelul lui și îi explicăm că îl înțelegem că este furios (ajută foarte mult să numim emoția pe care el de multe ori nici nu o înțelege și care îl sperie) și îi spunem că nu îl putem lăsa să ne lovească pentru că ne doare.

6. Să observăm factorii care declanșează agresivitatea, să fim preventivi și pregătiți să îi oferim alte alternative de a-și descărca furia.

7. Să excludem programele tv sau filmulețele de pe tabletă care au mesaje violente. Copiii sunt influențați de ele și copiii mici nu fac o diferență foarte clară între realitate și ficțiune. Cu cât mai puțină expunere la TV si tabletă, cu atât mai bine. Creierul lor are nevoie de liniște, nu de suprasolicitare.

8. Să ne conectăm cu ei, să le oferim timpul nostru cu statut de exclusivitate. Atât cât ne permitem, dar cu adevărat atenți la ei. Pentru copiii energici recomand 5 jocuri de conectare.

9. Să fim atenți și afectuoși cu el. Știți acea vorbă? Cu cât copilul pare că merită mai puțin, cu atât are mai mult nevoie de iubire .

Sursă poza: Stillness InMotion @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul La copiii mici agresivitatea este instictuala si se manifesta ca un mecanism de aparare   apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.