„Undeva departe, demult, foarte demult, într-un ținut veșnic verde, se întindea falnica o pădure de brazi. Treceau zile și nopți iar pădurea vietuia în liniște și armonie. Uneori câte un vânt năprasnic tulbura liniștea brazilor, sau alteori o furtună zdruncina statornicia și semetia lor. Între miile de brazi înalți, brăduții (puii de brad) se bucurau de zilele frumoase. Când era frig simțeau căldura ramurilor brazilor iar atunci când era prea cald se simțeau ocrotiți de umbra acestor ramuri. În liniștea pădurii, însă, se auzea din când în când un plâns plin de durere. Era un puiuț mic de brad, supărat că cei din jurul său uitau să-l îngrijească și să-l ocrotească de vitregiile vremii. Uneori nu avea apă suficientă la rădăcină, îi era prea cald și brazii adulți de lângă el păreau că uitasera de el. Zilele treceau iar el suferea din ce în ce mai mult.

Într-o zi, însă, s-a întâmplat o minune. Ca și cum cineva i-ar fi auzit plânsul și i-ar fi înțeles tristețea, niște oameni au venit să îl ajute.

L-au udat, i-au pus pământ la rădăcină, încercând să-i redea puterea și forța. Dar era greu și mai mult decât orice, brăduțul suferea pentru că familia sa de brazi nu-l mai iubea. Oricât au încercat oamenii să-l aducă mai aproape de brazii-părinți nu au reușit. Rădăcinile acestora îl respingeau, crengile il loveau.

Și iată că într-o zi brăduțul s-a trezit într-un vas mare cu pământ. Oamenii l-au coborat de pe munte și l-au adus într-o încăpere mare cu plante: o seră. Puiuțul de brad tremura de neîncredere și frică. Se întreba mereu: „Unde mă aflu?”, „Ce se va întâmpla cu mine?”. O iedera mare aflată în seră auzi vocea brăduțului și îi spuse: „Nu te teme Claudiu, puiule de brad! Nu ești singur. Oamenii care te-au adus aici te iubesc și vor să-ți fie bine.

Trebuie să fii curajos și să ai răbdare. Ei te vor ajuta”.

Speriat, brăduțul a întrebat: „Dar de ce m-au sădit într-un vas cu pământ? Eu vreau să trăiesc afară în libertate”. Iedera: „Ei nu fac alteva decât să te pregătească pentru o viață nouă. Cu siguranță nu vei sta mult în acest vas, doar până găsesc ei o pădure frumoasă și primitoare pentru tine. Trebuie să ai răbdare!”.

Nopțile treceau, iar în visele sale, brăduțul vedea vechea pădure și brazii cunoscuți. Amintirile îl răscoleau neîncetat. Dar într-o dimineață senină, brăduțul simți deodată căldura razelor de soare și umbra binefăcătoare a ramurilor brazilor adulți. Se afla într-o nouă pădure, primitoare și iubitoare. Doi brazi adulți vegheau cu dragoste asupra lui. Aceștia vor fi mereu alături de el. Nu-l vor părăsi niciodată. Claudiu, brăduțul din poveste, a înțeles și a închis cutia amintirilor sale dureroase. În noua pădure, în fața sa se întind acum multe poteci care duc departe, fiecare spre un alt orizont. Iar Claudiu va ști cu siguranță să aleagă drumul potrivit”.

Aceasta este o poveste terapeutică pentru copii adoptați cu ajutorul căruia puteți să îi explicați unui copil care trece printr-un proces de adopție, ce se va întampla cu el.

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul O poveste terapeutică pentru copii adoptați apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Printr-un proces de consiliere, copilului i se pot clarifica multitudinea de întrebări pe care le va avea: „Cine sunt acești oameni?”, „De ce vor să stau cu ei?”, „Până când va trebui să rămân la ei?”, „Ce s-a întâmplat cu frații mei?” etc.

În cazul în care copilul adoptat este de vârstă foarte mică (2 luni -1 an) lucrurile sunt ceva mai simple. El poate interacționa cu părinții adoptatori așa cum ar fi făcut-o și cu părinții biologici. În cazul copilului de vârstă mai mare trebuie acordată o importanță deosebită modului în care i se spune că va fi adoptat sau că a fost adoptat.

Cum ii spunem unui copil ca este adoptat?

Pentru copiii de 3-9 ani părinții, cu ajutorul terapeutului/consilierului pot folosi metafora terapeutică. Dacă se pune în practică o comunicare directă a situației poate apărarea neînțelegerea logică a abandonului sau sentimentele de „neadaptare” la noul mediu.

De cele mai multe ori, în poveștile metaforice adresate copiilor de vârstă mică, personajele sunt animale, păsări sau plante, iar situația prezentă în poveste este identică cu situația copilului adoptat.

Din povestea metaforica fiecare copil va înțelege, uneori în mod conștient, alteori inconștient, acele episoade emoționale în care se regăsește. Copilul vede „cu ochii minții”, aude și simte trăirile personajului din poveste, empatizand cu acesta. La final copilul va avea reprezentarea clară a relației sale cu noua familie.

Într-un viitor articol voi reveni cu un exemplu de poveste metaforica.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum ii spunem unui copil ca este adoptat? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.