Ce jocuri, activități și alte tertipuri te pot ajuta să obții cooperarea copilului? Sau măcar să îl sprijini să gestioneze frustrarea pe care o simte în momentele dificile?

Vorbește-i în așa fel încât să te audă.

Asta este uneori o adevărată artă! Mai întâi asigură-te că este atent la ce îi spui. De exemplu, apleacă-te la nivelul lui și privește-l în ochi. Formulează cerințele cât se poate de pozitiv. Este mai probabil să reacționeze când îi ceri ceva, decât atunci când îi interzici. ”Te rog să vorbești mai încet” în loc de ”Nu mai țipa”.

Folosește cuvinte puține, simple, clare, pe înțelesul lui, adresate pe un ton cald, calm și totuși ferm.

Explică motivul pentru care îi ceri ceva sau este nevoie să facă ceva. Folosește exemple, demonstrații, diverse situații deja trăite, dacă este cazul. Nu te feri să îi mulțumești atunci când acceptă să facă ce i-ai cerut și să îi spui că apreciezi că a cooperat.

Pregătește-l pentru schimbări din timp, chiar cu riscul de a fi mai greu să faci față reacțiilor lui.

Explică-i ce se va întâmpla în ziua respectivă sau într-un anumit moment cum ar fi la medic, în concediu, la grădiniță, când îl lași cu un bunic. Pentru copii este important să cunoască cursul acțiunii.

Oferă timp să accepte situația sau să se obișnuiască cu schimbarea.

Atunci când este nevoie să te desparți de el și nu vrea, sau să pleci undeva și nu vrea să se îmbrace, în general când refuză o acțiune pe care totuși chiar trebuie să o facă, încearcă să nu îl forțezi și dă-i timp să accepte, măcar 10 minute și explică-i asta. De cele mai multe ori se găsesc 10 minute.

Lasă-l să aleagă atunci când se poate.

Dă-i măcar 2 variante atunci când se poate. Și când nu se poate, pentru că sunt și astfel de momente, explică-i de ce este nevoie să facă exact așa cum îl rogi tu.

Inventează jocuri cu și despre animale de tot felul sau alte personaje.

De exemplu pentru situațiile când nu vrea să se îmbrace poți spune o poveste ”Uite vin crocodilii (șosetele lui) să pupe piciorușele tale dulci de tot”. Toată situația se poate transforma în mult râs din partea lui, când îi atingi tălpile cu șosetele.

Numărați până la 10.

Pentru a-i da mai mult timp să realizeze o acțiune sau a-ți da ție timp mai ales atunci când te cheamă insistent să te joci și tu vrei să mai speli o farfurie sau cine știe ce. O poți face cântând sau îl poți încuraja și pe el să numere cu tine, așa mai învață ceva nou :).

Folosește maimuțărelile și alergatul prin casă și pentru cooperarea lui și pentru descărcarea ta și a lui.

Poate unele par dificile, dar pe măsură ce le aplici și încerci să te folosești cât mai mult de jocuri pentru a face lucrurile cu zâmbetul pe buze, vei vedea că nu e totul chiar atât de complicat. După ceva exercițiu, devine un automatism. De fapt, un mod de viață, până în punctul în care nici nu mai realizezi de fapt că faci asta.

Nu uita că atunci când sunt mici au și ei nevoie de control. Sunt la o vârsta la care prea mult controlează alții pentru ei.

Când îl simți prea tensionat și doritor să dețină el controlul poți încerca să îl lași să facă așa cum dorește. Fără să intervii, în măsura în care nu îi pune în pericol sănătatea sau nu îi afectează pe cei din jur. Are nevoie de control la o vârsta la care prea mult controlează alții pentru el. Vei vedea că uneori vrea să te controleze pe tine. Controlul lui presupune de multe ori faptul că nu te lasă să pleci de lângă el. Și să te joci cum și cu ce vrea el. Nu este tot timpul confortabil, cum nici pentru ei nu este confortabil controlul nostru.

Nu spun că ideile de sus funcționează pentru orice copil. Eu nu cred în rețete general valabile. Sunt mulți factori care intervin, unii țin doar de moment (oboseala, conexiunile pe care le face fix atunci etc), alții mai generali, cum ar fi modul în care copilul își percepe părintele, relația pe care o are cu el, temperamentul copilului etc. Despre cum îl ajuți în funcție de temperament, v-am mai povestit aici. Dar, sigur funcționează mult mai bine o educație bazată pe cooperare. Și cooperarea vine dintr-o bună comunicare, conexiune, înțelegere, empatie, răbdare și voie bună. Mai departe, fiecare adaugă propriile ingrediente.

Sursă poza:  Paige Cody @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Modalități pozitive prin care poți obține cooperarea copilului apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Nevoia de independență, înțeleasă greșit, poate deveni amenințătoare.

De exemplu, bebelușii au nevoie de prezența părinților pentru a se simți în siguranță. Să îi vadă, să îi audă, să îi simtă. Riscul, când pui accent pe libertate și independență la vârste atât de mici, este să mărești tocmai dependența copilului de tine. Nevoia fundamentă de siguranță nu este îndeplinită când părintele îl lasă pe bebeluș să plângă până se calmează singur, când îl culcă în altă cameră chiar dacă pare că nu vrea asta, când îl hrănește la program chiar dacă el cere mai devreme. Este de fapt un cerc vicios. Părintele căută să îi creeze independență, copilul simte că nu este în siguranță și îl solicită și mai mult. Părintele devine și mai speriat când îl percepe ”dependent” și insistă lăsându-l singur.

Prea multă libertate poate crea prea puțină flexibilitate pentru integrarea în grupuri noi.

Atunci când un copil crește într-un mediu fără limite și reguli, fără granițe proprii, atunci poate deveni irascibil, inadaptabil când intră în medii noi unde există reguli și limite. Devine debusolat de normalitate. Integrarea în grupuri, la grădiniță, la școală, înseamnă să faci și ce vor ceilalți nu numai ce îți dorești tu. Am întâlnit și părinți care devin îngrijorați când copilul face ce îi spun cei din jur. Acea teamă că va deveni o marionetă. Să ajungi în punctul în care faci și ce vrei dar și ți se cere, fără a te frustra asta, este uneori o artă chiar și pentru adulți.

Lipsa regulilor și a limitelor poate îngreuna dobândirea auto-reglării emoționale.

Reglarea emoțională este un proces care se învață inițial din exterior și abia apoi este interiorizată. Concret, când un copil are un tantrum, are nevoie de părinte pentru a învăța să își stăpânească emoțiile, să le cunoască, să le accepte și să învețe să le regleze. Doar libertatea de a-l lăsa să se trântească pe jos nu este suficientă. Sigur că îl ajută să se poată descărca, dar, în funcție de vârstă și de nivelul dezvoltării are nevoie să îl înveți cum să gestioneze frustrarea pe care o simte. Să îl înveți ce tipuri de comportamente sunt ”acceptate” sau nu (de exemplu, să nu îi lovești pe cei din jur).

Copiii învață să ia decizii, luând decizii, nu executând ordine.

Acesta este motivul pentru care susțin libertatea oferită copiilor de a face ceea ce nu îi pune în pericol, chiar dacă ar părea activități de oameni mari. Și susțin și libertatea de a spune „nu”, de a purta ce vor, de a nu împărți cu oricine, orice, de a hotărî singuri pentru ei. Dar și pentru a învăța să ia decizii au nevoie de ghidaj direct și de propriul exemplu al părinților.

Doar în numele libertății nu îi ajutăm când le permitem să smulgă jucăria unui copil fără să îl întrebe, să țipe deranjând oamenii din jur, să umble cu obiecte periculoase fără a ști cum să le folosească, să strige lucrurile celorlalți, etc. Oprindu-i cu blândețe, nu le răpim libertatea, doar îi învățăm lucruri esențiale pentru ei și dezvoltarea lor ca adulți responsabili.

Punând reguli și limite nu le furăm libertatea și fericirea. Ne asumăm responsabilitatea de părinte, aceea de a crește un copil care se simte în siguranță, protejat, ghidat și susținut. Altfel, când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri!

Sursă poza: darius Bashar @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Când nu există limite copiii devin dezorientați și nesiguri apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Eu am folosit tehnica aceasta când îi era mai greu să rămână la grădiniță. După cum spune David așa de frumos, ”Mie îmi este greu cu despărțirea, mami”. Și încă o folosesc din când în când. 

Cum procedez?

Mă aplec pe vine, să fiu la nivelul lui, sau mă așez pe bancă și îl iau pe picioarele mele și îi spun: 

„Imaginează-ți că mă faci mică, mică, mică de tot, așa, cum ai împături un șervețel„.

Îi exemplific cu mâinile, cum împăturesc și apoi apuc ce a rezultat, ca și cum aș ține un fir de praf între degetul mare și arătator.

„Acum, când sunt mică, mică, mică de tot, pune-mă aici, în inimioara ta„.

El apucă ”firul de praf” și îl pune pe inimioară. Uneori îl pun eu. 

„Și eu te pup, aici, pe inimioară, să simți și mai bine că sunt cu tine. Și când ți se va face foarte dor de mine, pune mânuța aici pe inimioară și mă vei simți cu tine. Pentru că iubirea mea e mereu tine„.

La final ne îmbrățișăm și îi spun … mai mult pentru mine și el știe asta :

 „Hai să ne îmbrățișăm inimă pe inimă, să îmi umplu și eu inima cu tine, să îmi țină până mă întorc de la serviciu„. 

”Fă-mă mică și pune-mă în inima ta” este o tehnică pe care aș aplica-o și în lucrul cu copiii, individual sau în cabinet, adaptată nevoii copilului (copiilor). Mă gândesc să o testez și cu adulții în cabinet, ca tehnică experiențială, chiar dacă în cazul oamenilor mari gândirea magică nu mai are aceeași dimensiune ca la copii .

Sursă poza: Isabel Lenis @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul ”Fă-mă mică și pune-mă în inima ta” – o tehnică pentru despărțire apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Joi, David a început prima zi de grădiniță din ultimul an. Nu că aș avea idee când a crescut atât de mare! Și nici când a devenit mai ușor dusul la grădi, dar a devenit.

Începerea grădiniței nu este o poveste despre copil, este o poveste despre întreaga familie. 

Uneori călătoria este ușoară, am întâlnit și astfel de povești, dar de cele mai multe ori, este, în schimb, cu ceva dureri sufletești. Și e normal să fie așa. Este o schimbare importantă în dinamica familiei și orice schimbare aduce tensiune până se găsește un nou echilibru. 

Ce am știut ca psiholog și nu mi-a ieșit ca mamă

Ce am știut eu, ca psiholog, când băiatul meu a început creșa la 2 ani și 2 luni, a fost că, dacă părinții sunt calmi, împăcați cu schimbarea, încrezători în locul în care își duc copilul, disponibili emoțional pentru a-l susține cu adaptarea, atunci copilul va accepta cu ușurință noul mediu. Dar ca mamă, asta nu mi-a ieșit întocmai, și nu mi-e rușine să recunosc. Atât am putut eu atunci, într-o vreme în care deja puteam prea mult. Atunci, eu nu eram pregătită să mă despart atâtea ore pe zi de puiul meu, deși înțelegeam că era necesar să o fac.

Sigur, nu doar nivelul de anxietate al părinților influențează adaptarea copilului la grădiniță. Contează și alți factori, cum ar fi vârsta copilului, temperamentul lui și oamenii pe mâna cărora își lasă marea iubirea. 

O adevărată distracție în echilibrul familei!

Odată cu prima zi de grădiniță a urmat o perioadă de câteva luni de adaptare pentru toți. De astea obișnuite, viruși, plâns, somn agitat, schimbări de comportament, crize de furie, ale lui, că eu mă abțineam, deși aș fi vrut. Unde mai pui că, de cele mai multe ori, intrarea copilului în colectivitate coincide și cu reîntoarcerea mamei la muncă. O adevărată distracție în echilibrul familei! Și nu știu cum a fost la voi, dar să găsim un echilibru tot în brațele mele a căzut. 

Dupa câteva luni am schimbat o creșă privată cu o grădiniță de stat si am luat-o de la capăt. Numai ca de data asta am avut marele noroc să găsesc 2 educatoare foarte tinere, blânde și atât de iubitoare încât le-am simțit dorul în vacanța asta lungă. 

Am lucrat mult cu mine, să reduc anxietatea mea și am stat la prindere pentru el. 

Așa îmi place mie să spun când sprijini pe cineva să treacă printr-o perioada dificilă, stai la prindere. Am căutat strategii potrivite pentru noi, am folosit jocuri de rol, jocuri de conectate, povești terapeutice, timp împreună după grădiniță, multe explicații și mai ales multă iubire. Am mai scris despre asta pe blog.

Plânsul este normal!

Copiii sunt diferiți, așa și părinții lor. Dar vreau să înțelegeți că este normal să plângă la început chiar dacă e un copil prietenos și l-ați pregătit dinainte și ați mers la cursuri și conferințe doar să aflați cum să faceți asta. E normal să plângeti și voi ascunși prin baia de la birou. Vinovată! E normal să plângă chiar dacă îi place și grădiniță și  educatoarea și și-a făcut prieteni. Chiar dacă el singur a cerut să meargă la grădiniță!  E la fel de normal și să nu plângă, deși realitatea arată că asta se întâmplă mai rar. Vă doresc să va lovească norocul ăsta. Pe mine m-a ocolit. 

Mesajul meu pentru voi, dupa 3 ani de grădiniță și o adaptare cu plâns?

Aveți răbdare o vreme! Cu ei și cu voi. Nu ați făcut nimic greșit, nu e nimic în neregulă cu copilul vostru pentru că plânge și nici cu voi, pentru că vă este greu. Amintiți-vă că este doar o nouă schimbare în viața voastră la care trebuie să vă regăsiți echilibrul. Și o veți face! Vă promit!

Sursă poza: BBC Creative @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Mesajul meu pentru voi, dupa 3 ani de grădiniță și o adaptare cu plâns apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Îmi amintesc că atunci când a început David grădinița, reușita unei zile de muncă pentru mine era direct proporțională cu plânsul lui. Nu plângea, pfiuu, ce zi bună! Cădeau câteva lacrimi, hmm, hai, nu e grav. Băga o porție zdravănă de plâns, omg, ziua era total compromisă. Și asta chiar dacă știam că plânsul în perioada de acomodare e pentru băiatul meu, doar un pas firesc. El este un copil învățat să își manifeste emoțiile.

De ce plâng copiii când merg la grădiniță? Care este motivul pentru care nu vor să meargă la grădiniță?

Repet, nu există un motiv standard pentru fiecare copil în parte. În schimb, dacă înțelegi motivele propriului copil poate reușeti să găsești soluții și sprijin pentru el. Și simplul fapt că înțelegi motivul poate fi în sine o liniștire pentru tine, ca părinte.

Copilul nu este suficient de pregătit să se desprindă de cei cu care a stat până atunci. Am mai scris despre asta, vârsta recomandată pentru intrarea în colectivitate este de 3 ani, sigur, nu vorbesc de o vârstă fixă pentru toți, este aproximativă. Un copil care nu este pregătit intelectual și mai ales emoțional, se va adapta mai greu.

Copilul are un temperament melancolic, este mai retras, își face cu greutate prieteni și îl suprasolicită mediul zgomotos și agitat cum este de obicei la grădiniță.

Copilul este empatic și plânge pentru că plâng ceilalți copii. Aici ridic mâna sus pentru David. În primele zi de grădiniță, anul trecut, spunea că nu îi place să meargă pentru că plânge Sofia și lui îi pare rău.

Copilul nu a fost pregătit suficient pentru intrarea în colectivitate.

Copilul este centrul universului în familie. Are nevoie de o perioadă pentru a integra noua poziție în care pentru multe ore pe zi, nu mai este totul doar despre el.

Părintele nu este pregătit pentru intrarea copilului în colectivitate . Se întâmplă uneori ca părintele să fie dependent de copil și să simtă că este în siguranță doar în grija lui. Această situație se întâlnește mai frecvent la mame. Mai ales la cele care sunt casnice și își definesc ca scop în viață creșterea copilului.

Părintele este sensibil la plânsul copilului și acceptă cu greu normalitatea acestor manifestări.

Experiența părintelui la grădiniță sau la școală nu a fost una fericită și se teme că și copilul va avea aceași trăire.

În cadrul familiei au avut recent loc evenimente dureroase (divorț, deces, certuri frecvente, violență etc). Acestea îi accentuează copilului sentimentul de abandon. Are nevoie de o perioadă mai lungă de tranziție pentru a echilibra situația solicitantă prin care trece.

Grădinița aleasă nu este mediul potrivit pentru copilul tău. În acest caz încearcă să te asiguri că într-adevăr s-a întâmplat ceva neplăcut, că nu a fost tratat cu respect. Altfel riști să bulversezi copilul cu schimbarea grădiniței.

Ce faci când copilul refuză să meargă la grădiniță sau când protestează vehement?

Fiecare părinte știe care este cea mai bună soluție, sau măcar o intuiește. Uneori ajută o pauză, perioadă în care îl poți pregăti pentru reîntoarcere și te poți pregăti și tu. Riscul este ca această decizie să îi creeze sentimentul că poate apela mereu la acestă variantă când îi va fi greu. Alteori au nevoie să fim mai convingători . Mai fermi în decizia de a continua să meargă la grădiniță, asigurându-l că este o etapă normală, acceptând plânsul lui, stând mai mult cu el până intră în clasă, căutând soluții să îi facem adaptarea mai ușoară. Dacă pare că nimic nu funcționează, apelează la sprijin specializat.

Știu că începerea grădiniței poate fi o perioadă dificilă pentru toți ai casei, cum știu sigur că nu e musai. Sunt și copii care cer să meargă la grănidință. Sunt și copii care nu plâng când ajung acolo. Cunosc și eu cel puțin un caz . Când vă este cel mai greu, amintiți-vă că este o etapă trecătoare. Este și o etapă care ajută copiii să fie autonomi și să se integreze în societate.

* Nu, nu sunt de acord cu teoriile care spun să lași copilul acolo repede urlând și să fugi, dar nici nu îi judec pe cei care fac asta. Mi-aș dori, în schimb, ca cineva să îi învățăm cu empatie, răbdare și grijă, că se poate și altfel. Înțeleg și îmbrățișez metoda în care stai cu copilul progresiv la grădiniță, sau la ușa clasei, cât are nevoie. Dar, din păcate, sistemul acesta este acceptat la mult prea puține grădinițe. Și nu vreau să scriu doar pentru cei care își permit să plătească mai bine decât un salariu minim pe economie, la o grădiniță privată.

Sursă poza: Sandy Millar @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul De ce plange copilul la gradinita? Si de ce nu vrea sa mearga la gradinita?   apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Colecția MultiQ ajută la dezvoltarea inteligențelor multiple, încă de la 2 ani.

Caietele sunt realizate pentru 4 vârste distincte (2/3/4/5 ani) și grupează aceste tipuri de inteligență în 4 domenii distincte:
• IQ – inteligența intelectuală (lingvistică și logico-matematică)
• CQ – inteligența creativă (spațial-vizuală și muzical-ritmică)
• EQ – inteligența emoțională (interpersonală și intrapersonală)
• AQ – inteligența adaptativă (corporal-kinestezică și naturalistă)

La începutul fiecărui caiet există o introducere care explică pe scurt despre tipul de inteligență care urmează a fi aprofundată și câteva sugestii de lucru. Abțibildurile sunt ușor de dezlipit și pot fi puse la loc în cazul în care copilul nu nimerește din prima și îl enervează să nu fie aproape drept puse (cum e cazul lui David ) .

Noi avem pentru 3 și 4 ani, cele de 3 ani au putut fi rezolvate aproape în întregime de el, cu foarte puțin ajutor. Singurele exerciții la care s-a împotmolit au fost cele cu drumuri.

Inteligența emoțională cuprinde inteligența interpersonală și inteligența intrapersonală.

Despre iteligența emoțională și importanța ei, despre cum să o dezvoltăm, jocuri și tipologie de vârstă v-am mai vorbit în multe articole până acum, le găsiți pe toate în această categorie. Nu e de mirare că a fost caietul preferat al lui David.

Inteligenta adaptativă (3 ani) vizează inteligența naturalistă și inteligența corporal-kinestezică.

Acestea ajută copilul la adaptarea la mediul înconjurător.

Pe cele de 4 ani le-am răsfoit puțin, pentru că a insistat și a rezolvat câteva exerciții, dar da, sunt avansate ca dificultate.

Inteligența intelectuală (4 ani) este dedicată inteligenței lingvistică și inteligenței logico-matematică.

Inteligența creativă are în vedere dezvoltarea inteligenței spațial-vizuală și inteligenței muzical-ritmică.

Voi cumpăra și celelalte caiete educative pe care nu le am acum, pentru 3 ani. Cred că ar fi un bun material și pentru grădinițe și sigur sunt foarte utile la drum lung, pentru a ține copilul ocupat.

Recomandări de cărți și materiale pentru copii găsiți în categoria numită fix așa ”Cărți și materiale pentru copii” .

Articolul Caiete educative de la editura Gama   apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Pentru părinți adaptarea are linii mai simple, atât timp cât copilul este tratat cu respect, îi sunt satisfăcute nevoile și merge cu plăcere la creșă/grădiniță, le mai rămâne de temperat doar dorul, dar părinții sunt adulți, știu, de fapt sper că știu, cum să își accepte sentimentele și să se adapteze la noua etapă din viața lor.

În schimb, pentru copii, tranziția poate fi mai dificilă, uneori chiar imposibil de realizat.

Poți să îl ajuți din timp și să fii atent/ă la ceea ce arată că are nevoie. De cele mai multe ori începutul este greu. Copiii au nevoie de 2-3 săptămâni pentru a se adapta la creșă/grădiniță, uneori chiar mai mult. Depinde de fiecare copil în parte. Și sugestiile pe care le voi trece mai jos pot funcționa în unele cazuri și în altele nu. Am scris într-un articol separat  ce a funcționat la noi.

Cum poți să pregătești copilul pentru creșă/grădiniță?

– Prezintă-i creșa/grădinița în termeni cât mai pozitivi, ca un loc unde copiii se joacă, se distrează, se simt bine, fac multe activități foarte atractive, mănâncă și dorm acolo. Evită să vorbești de față cu el de temerile tale sau de lucrurile care te nemulțumesc, dacă există așa ceva. Povestește-i despre copiii (prieteni, rude) care merg deja la grădiniță; poți chiar să îi rogi pe aceștia să îi povestească cum e.

– Familiarizează-l cu grădinița și educatoarea. Dacă ți se permite, ceea ce ar fi normal de altfel, înainte de a începe efectiv grădinița mergi cu el pentru a cunoaște locația și pesoanele cu care va sta, asta îi va oferi un sentiment de siguranță.

– Fiind o perioadă solicitantă pentru un copil, încearcă să nu se suprapună cu alte situații stresante pentru el (renunțarea la scutec, apariția unei surioare/unui frățior, conflicte familiale puternice, deces etc).

– Înscrie-l la un program scurt și fă trecerea treptat către program lung, evident, dacă dorești să rămână la un program lung. Este important ca adaptarea să se facă treptat, minim o lună, în cazul în care conjuctura permite asta.

– Fii atent/ă la reacțiile lui.

Este în regulă ca în primele zile/săptămâni să nu mai mănânce bine, să doarmă mai agitat, să fie irascibil/ă, acestea sunt efecte normale ale schimbărilor majore din viața lui. Dacă reacțiile persistă o perioadă îndelungată sau instinctul îți dă ceva de bănuit caută alte soluții sau apelează la un specialist.

– Lasă-l să ia cu el la grădiniță jucăria preferată, sau un obiect al tău, care să îi aline dorul.

– Spune-i exact când vei veni să îl iei. E adevărat că ei nu au noțiunea timpului și ”peste 5 ore” nu înseamnă mare lucru pentru ei. Dar îi poți spune ”vin după ce mănânci prânzul”, ”vin după ce te trezești” etc. Dacă îi spui ”imediat” sau ”repede” el poate sta nerăbdător lângă ușă fără a se preocupa de joacă sau explorare. Și poate simți sentimentul de abandon fiindcă nu ai venit așa repede cum ai spus.

– Starea ta de spirit va fi transmisă și lui. Dacă te simte îngrijorată și temătoare, va deveni și el. Nu ajută nici să joci teatru, din contră, eu cred că e mai bine să îi vorbești de sentimentele tale, altfel va simți o discrepanță între ce spui și cum ești și îl vei bulversa.

– Încurajează-l să se exprime, chiar dacă asta înseamnă să plângă. Plânsul este modul firesc de a arăta că îi este dor de tine. Nu îl inhiba. Acceptă emoțiile lui exact așa cum sunt.

– Nu pleca pe furiș când il duci și încearcă să nu cedezi tentației de a te întoarce cu el acasă dacă plânge că nu vrea să rămână fiindcă îi vei face mai grea adaptarea la grădiniță. Știu, asta e partea cea mai grea!

– Nu îl minți!

Sper că acum ai mai multe idei despre cum ajuti copilul sa se adapteze la cresa. Succes dacă vă pregătiți pentru pasul acesta, aveți nevoie !

Sursă poza: Jelleke Vanooteghem @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum ajuti copilul sa se adapteze la cresa/gradinita apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.