Pe de altă parte sunt manifestări emoționale normale ale copiilor, pe care, uneori, noi le privim ca fiind problematice și ne ridică semne de întrebare. La copiii mici agresivitatea este instictuală și se manifestă ca un mecanism de apărare. Bebelușii, la câteva săptămâni de viață, își exprimă emoțiile prin plâns. Dacă le înțelegem normalitatea unor reacții/exprimări vom deveni mai relaxați și copiii noștri la fel. Competențele emoționale, mai exact capacitatea de a recunoaște, exprima, înțelege și regla emoțiile se conturează treptat, în functie de etapa de vârsta a copilului. Pentru a înțelege toate aceste mecanisme este necesar ca mai întâi să cunoaștem care sunt elementele specifice în achiziționarea competențelor emoționale.

Etapa de vârstă 0-2 ani:

– își exprimă emoțiile cel mai frecvent prin plâns și prin zâmbete spontane. Treptat se transformă în zâmbete sociale (aproximativ la 3-6 săptămâni);
– în primele 6 luni de viață principala achiziție la nivel emoțional este sentimentul de frică. Mai exact frica de persoane pe care nu le cunoaște și pe care le respinge întorcând privirea și refuzând să fie luat în brațe;
– până la 2 ani reglarea emoțională se realizează prin comportamente de genul suptului degetului, a suzetei, atașarea frecventă la sân și căutarea suportului din partea adultului chiar și printr-o simplă privire.

Etapa de vârstă 2-4 ani:

– încep să discute despre propriile emoții. Asta înseamnă că încep și să le recunoască și să înțeleagă cauzele emoțiilor de bază. Nu pot să înțeleagă că ceea ce produce o anumită emoție nu este situația de viață în sine ci interpretarea cognitivă pe care fiecare o acordă situație;
– pot pricepe legătura dintre cauză și efect în fraza ”dacă … atunci”;
– indentifică expresiile faciale asociate emoțiilor de bază (bucurie, tristețe, furie și frică);
– se angajează în ”lupte pentru putere” care conduc la accese de furie;
– manifestă teamă de separare;
– apelează la comportamente de autoreglaj emoțional precum căutarea suportului adultului.

Etapa de vârstă 4-5 ani:

– indentifică expresiile faciale asociate emoțiilor precum bucurie, tristețe, furie, frică, rușine, mândrie, vină;
– au capacitatea să identifice emoțiile și după alți indicatori cum ar fi tonul vocii;
– pot împărți trăirile emoționale în pozitive (”bune”) și dureroase (”rele”);
– utilizează etichete verbale pentru diverse emoții care se diferențiază mai greu între ele („nu sunt supărat, sunt îngrijorat”);
– nu pot înțelege faptul că o persoană poate simți două emoții în același timp. De exemplu, poate fi tristă și furioasă;
– încă atribuie emoțiilor factori externi. Nu pot să înțeleagă că emoțiile sunt produse de interpretarea cognitivă pe care o acordă situație în fapt;

– pot înțelege impactul pozitiv sau negativ al exprimării unei emoții;
– sunt interesați să exploreze emoțiile celorlalți (”mami, de ce plângi?” sau „de ce esti trist, tati?”);
– încep să înțeleagă că aceeași situație poate fi o sursă de emoții diferite pentru persoane diferite. De exemplu, căștigătorul concursului e fericit, iar cel care a pierdut e trist;
– sunt capabili să tolereze trăirile frustrante care nu au o soluție imediată. Dacă sunt la medic și le este foame pot aștepta fără să se enerveze până se termină consultul;
– reglarea emoțională se realizează mai ușor pentru că pot interioriza regulile sociale și familiale și pentru că sunt capabili să identifice soluții adecvate la problemele cu care se confruntă (raționalizarea sau minimalizarea).

Etapa de vârstă 5-7 ani:

– identifică și denumesc majoritea emoțiilor pentru că au limbajul bine dezvoltat;
– devin critici și nu agrează eșecul, motiv pentru care este recomandată stimularea competitivității cu ei înșiși și nu cu alți copii;
– își dezvoltă empatia, adică abilitatea de a înțelege emoțiile celorlalți;
– încep să își formeze simțul moralității și înțeleg termeni abstracți ca: onestitate, corectitudine, moralitate;
– manifestă teamă de separare când nu sunt alături de persoanele semnificative din viața lor în situații critice (de exemplu, când schimbă grădinița sau când dorm în altă parte decât acasă);
– înțeleg că emoțiile sunt produse de interpretarea cognitivă pe care o acordă situație în fapt, adică ceea ce gândim noi despre ele;
– sunt capabili să își elaboreze propriile reguli de reglaj emoțional în diverse situații de joc, de interacțiuni sociale și uneori aceste reguli sunt complexe;
– apreciază prietenii de aceeași vârstă dar continuă să apeleze la adulți pentru ajutor.

Sursă poza: S B Vonlanthen@ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Dezvoltarea abilitatilor emotionale pe categorii de varsta apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Inteligența emoțională, numită și EQ sau competențe emoționale, nu reprezintă altceva decât capacitatea noastră înnăscută de a recunoaște, exprima, înțelege și regla emoțiile.

Emoții care pot fi pozitive (bucurie, simpatie, entuziasm, siguranță etc), ele apar atunci când ceea ce îți doreşti corespunde cu ceea ce se întămplă. Emoții dureroase (frica, vinovăție, gelozie, dezamăgire, supărare etc) ele apar atunci când ceea ce îți doreşti nu corespunde cu ceea ce se întămplă. Simplu nu? Poate, dar modul în care un copil învață cum să recunoască emoțiile, să le exprime, să le înțeleagă și să le regleze, îi ajută ulterior să creeze și să mențină relații de lungă durată, să se adapteze la creșă/grădiniță/școală, să prevină diferite probleme de comportament, să își dezvolte încrederea de sine și capacitatea de a fi empatic (învață să identifice emoţia unei persoane pentru a putea în felul acesta să răspundă corespunzător).

Copiii au nevoie să experimenteze aceste emoții în mediul în care se simt în siguranță. Astfel vor începe să înțeleagă cine sunt, ce simt și ce se ascunde în spatele reacțiilor lor.

Trăirea emoțională, ceea ce simte cineva, și exprimarea emoțională, ceea ce arată, sunt uneori dificil de separat. În cazul copiilor foarte mici, poate exista o suprapunere totală, adică ei exprimă exact ceea ce simt. În schimb, pe măsură ce cresc, copiii devin conștienți de faptul că oamenii au capacitatea să nu își manifeste emoțiile. Cercetătorii spun că în jurul vârstei de 4 ani copiii încep să înțeleagă acest fenomen și între 4-10 ani ei dobândesc abilitate de a inhiba exprimarea sentimentelor, fiind, de altfel, puternic influențați de regulile sociale, valorile culturale și stereotipurile de gen.

Dezvoltarea abilităților socio-emoționale începând de la o vârstă mică, îi ajută pe copii să fie încrezători în ei, fericiți, sociabili, adaptați mediului școlar și nu numai, cu șanse mari de succes. Care sunt caracteristicile pe categorii de vârste și cum îi puteți ajuta pe copii să își dezvolte aceste abilități voi scrie în curând în alte articole mai ample.

Astăzi voiam doar să vă fac conștienți de cât de importante sunt emoțiile pentru ceea ce devine copilul vostru.

Am lucrat 6 ani într-un centrul de zi pentru copii proveniți din familii cu venituri financiare foarte reduse. Aveau și multe alte probleme. Credeți-mă, de multe ori, nu lipsa banilor este cea mai mare problemă a lor. Am văzut în acești copii o luptă să închidă în ei durerile. Nu îi învață nimeni ce să făcă cu ele. Numai că, puse așa una peste alta, durerile astea devin apăsătoare și îi fac să fugă cum pot și unde pot de ele. Fumează la 7-8 ani, chiștoace că bani de alea bune nu au. Probabil și beau de la vârste mici. Mint și caută să obțină mereu ceva, orice și un creion chiar dacă nu le trebuie. Se apără fiind agresivi. Nu au prieteni.

Se adaptează cu dificultate la școală. Iau note mici, uneori doar fiindcă nu pot să se concentreze la ce trebuie. Și cum să poată, când acasă tatăl alcoolic îi bate pe toți și îi alungă din casă ? Dar vedeți voi, nu chiar toți copiii de la centru erau așa. Îi observai imediat pe cei care trăiau cu lipsuri financiare, dar aveau părinți disponibili să îi învețe să trăiască cu ce au și cum au. Aveau baza necesară de a nu lasă emoțiile dureroase să se facă guguloi în inima lor.

Despre asta este vorba. Nu ne putem pune copiii într-o bulă ermetică contra emoțiilor dureroase. Oricât ne-am strădui noi, ei nu vor trăi într-o lume perfectă, absolut deloc. Dar îi putem învăța să trăiască cu ceea ce simt. Să nu îi definească partea dură din ceea ce simt. Și pot face asta doar dezvoltându-și inteligența emoțională. Adică să recunoască, exprime, înțeleagă și regleze propriile emoții. Inteligența emoțională nu este un moft al noii generații. Este o necesitate. Așa cum a fost o necesitate și pentru cei din vechile generații, dar ei nu au avut norocul să trăiască azi.

Sursă poza: Sandy Millar @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Despre emotii si inteligenta emotionala a copiilor apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.