Pedepsiti prin recompense – Alfie Kohn

Pedepsiti prin recompense

Despre iubirea necondiționată, trecerea de la prioritizarea comportamentul copilului la nevoile care îl produc și despre amintirea permanentă a scopului propus pe termen lung (copil fericit, încrezător, independent) am povestit în articolul trecut. Azi vă spun despre cartea ”Pedepsiti prin recompense” scrisă de Alfie Kohn.

 

Peseapsa presupune să faci în mod deliberat copilul nefericit (nu mă credeți, citiți în dex) pentru a determina un comportament nedorit să dispară. Și dacă pedeapsa este eficientă, de ce tot trebuie să o repetăm la nesfârșit fix pe același copil? Cum putem să ne așteptăm să devină copilul nostru un adult fericit empatic, echilibrat dacă folosim pedeapsa pentru a-l educa și astfel îi provocăm nefericire? Și ce îl învățăm prin faptul că îi facem rău intenționat și repetat pentru că nu se supune dorințelor noastre?

Toate pedepsele corporale transmit mesajul că asta este o modalitate de a obține ce îți dorești de la cei mai slabi ca tine.

Iar cei care au fost loviți fie îi cresc așa pe proprii copii, fie se luptă toată viața să nu reproducă aceeași istorie. Obositor mod de a trăi nu credeți? Nu doar pedeapsa fizică creează puternice efecte dăunătoare. De fiecare dată când folosim șantajul emoțional (dacă nu faci ce îți spun eu nu primești ce vrei tu) și time out-ul atât de popular, tot rău intenționat producem și nefericire prin impunerea puterii.

 

Time out-ul, adică izolarea copilului, transmite mesajul ”trebuie să fii izolat de mine, până te comporți exact cum spun eu și atunci vei fi demn de iubirea mea”. Oare time-out-ul este mai bun decât sa îl bați? La fel e mai bine să îl bați în loc să îl impuști nu ? Ăsta nu e un argument pro pedepse. Copilul în time-out se simte singur, neînțeles, insuficient de bun. La ce credeți că se gândește un copil izolat? La cât de greșit a fost ceea ce a făcut și cum nu va mai repeta în veci situația? Not realy! Mai degrabă la cum să nu fie prins data viitoare. Prin urmare învață cum să mintă. Copiii mint când nu se simt în siguranță să spună adevărul. Pedepsele îi încurajează să minte apoi sunt pedepsiți fiindcă au mințit.

Părinții care folosesc metoda time out și poate chiar și o palmă la fund prea rar sunt conștienți de consecințele pe termen lung.

Există foarte multe studii, prezentate și în cartea lui Alfie Kohn, care demonstrează efectul nociv, din punct de vedere psiho-emoțional, al folosirii pedepselor. Clar, pedeapsa obține schimbarea temporară a comportamentului, dar la un cost extrem de ridicat pe termen lung din punct de vedere emoțional. Care este soluția? Să trecem de la abordarea „doing to” la „working with”, prin urmare, de la impunerea regulilor noastre în fața copilului la colaborarea cu acesta pentru îndeplinirea unor scopuri comune.

Concluzie: De ce nu funcționează pedepsele?

1. Copilul se simte umilit, lipsit de putere, frustrat;
2. Copilul învață lecția puterii. Puterea este o modalitate de a obține ceea ce îți dorești de la cei mai slabi ca tine;
3. În timp își pierd eficiența așa că trebuie să vii cu alte pedepse și mai dure. Până unde vei merge oare?
4. Erodează relaţia părinte-copil. „Cu cât îţi exerciţi mai mult controlul asupra copiilor, cu atât mai puţină influenţă vei avea asupra lor pe termen lung!”

Și totuși de ce sunt a atât de populate pedepsele?

Pentru că este mai simplu așa. Să oprești cât mai repede comportamentul care nu îți place în loc să cauți alte metode. Pentru asta îți trebuie răbdare, gândire, efort, curajul de a fi altfel. De multe ori părinții se simt în pericol de a nu pierde copilul din mână. Așa că nu vor să îl lase să scape cu ceva.  Sau simte că nu este respectat, că nu i se recunoaşte statutul, că pare neimportant și apoi ce va zice lumea? Pe de altă parte e în tradiția noastră să acționăm așa cum probabil am fost și noi crescuți. Mai sunt și părinți care susțin că fac asta ”din dragoste”. Copilul va primi mesajul că iubirea înseamnă durere. Sau că dragostea durează atât cât faci ce vrea părintele și te supui regulilor. Și apoi durerea nu îi face pe copii să își iubească mai mult părinții.

Pedepsele și recompensele sunt fețele aceleeși monede. Tot principiul cerere-supunere guvernează.

Alfie Kohn a vorbit despre un studiu care a demonstrat că acei copii recompensaţi pentru a fi generoşi s-au dovedit a fi mai puţin generoşi decât ceilalţi, mai ales atunci când recompensa nu a mai existat. Tot studiile arată că recompensele se dovedesc a fi contraproductive. De exemplu în cazul notelor, care sunt tot o formă de recompensă, copiii devin mai puțin implicați în procesul de învățare. Vor căuta în permanență calea cea mai ușoară (tema mai simplă, proiectul mai puțin solicitant etc), nu pentru că sunt leneși, doar fiindcă sunt raționali și îi determină să gândească mult mai superficial (ne dă lucrare din asta ca să învăț?). Notele devin o plată pentru rezultatul obținut, nu pentru procesul în sine. Notele ar trebui înlocuite cu un feedback legat de activitățile în sine, propune Alfie Kohn.

 

Când îi răsplătim pe copii pentru că au făcut ce le-am propus noi, le dăm o motivație extrinsecă și mesajul că sunt buni în ochii noștri doar când fac ce ne dorim, prin urmare iar condiționăm iubirea. Recompensele sunt manipulatoare prin definiție și nimănui nu îi place să fie manipulat. Dacă îți îmbrățișezi copilul fiindcă îl iubești este minunat, dacă îl iei în brațe fiindcă are performanțe la școală și a luat note bune transformi iubirea în metodă de control și manipulare.

Lauda, acel ”Bravo!” pentru orice, este tot o formă de recompensă care va duce treptat la o stimă de sine scăzută.

Asta se întâmplă atunci când copilul va realiza că este acceptat, iubit, valorizat doar dacă ia note bune, premii la concursul, mănâncă tot etc. Și va căuta acel ”Bravo!” tot timpul chiar și adult fiind. Cum să procedăm în schimb? Să vorbim despre ce anume face copilul, nu despre efectele acelei activități. Să oferim feedback și ghidare, în loc de laude, în principiu să descriem nu să judecăm. Exemplu: când copilul desenează, să zicem o văcuță mov, putem să înlocuim lauda cu întrebări autentice, care să poată duce la o conversație (”Am observat că vaca pe care ai desenat-o este mov. De ce ai ales culoare asta ?”).

Aceeși soluție o oferă și în cazul notelor. Să discuți despre ce a făcut la școală, de ce i-a plăcut un autor anume, de ce nu i-a plăcut altă materie, dar nu despre note și ce crede profesorul. Alfie Kohn spune și parafrazez acum, ”Dacă îl laud pe copil când vine de la şcoală cu o notă bună nu sunt cu nimic mai bun decât profesorul care nu îl valorizează ca om decât dacă face ce i se spune, dacă ia notă bună etc.”

Nu contează cum crezi tu, ca părinte, că ţi-ai iubit copilul, contează cum percepe el iubirea ta.

Vorbește iar despre un studiu făcut cu un grup de tineri pe tema ”cum au perceput ei iubirea necondiţionată a părinţilor”. Unii au fost de parere că părinţii i-au iubit necondiţionat. Alţii nu: cei care s-au simţit manipulaţi de părinţii lor, motivaţi prin recompense, pedepsiți (totuși părinții acestora au afirmat că i-au iubit necondiţionat). Concluzia este că: nu contează cum crezi tu, ca părinte, că ţi-ai iubit copilul, contează cum percepe el iubirea ta. Tu cum ai vrea să răspundă copilul tău la această întrebare peste câțiva ani?

 

La final Alfie Kohn oferă și un fel de ghid  care să ne ajute să ne tratăm copiii tot la fel de necondiționat pe cât îi iubim. Voi reveni și cu aceste ultime idei … știți voi, când îmi permite David, sper că foarte curând.

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am experiență de peste 13 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în domeniul ONG-urilor și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT). Sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 541

8 comentarii la „Pedepsiti prin recompense – Alfie Kohn

  1. Uneori,chiar f des , avem impresia ca este usor sa fi parinte….Dar se pare ca nu este asa. Este f complex si complicat ……si mai ales usor trecem dintr-o extrema in alta.Ne iubim copii si vrem tot ce e mai bun pentru ei…si totusi nu totdeauna stim cum sa si facem. Am o varsta destul de inaintata si doi pui mici de educat. Desi am inca doi copii deja formati ca adulti…descopar acum multe lucruri noi. Eu am aplicat pedeapsa crezand ca poate fi constructiva…si recompese pentru stimulare. Dar acum cineva imi deschide ochii si trebuie sa o iau de la inceput. E greu,mult mai greu pentru mine,dar sper sa reusesc. De felul meu sunt incapatanata si sper sa-mi canalizez aceasta incapatanare pe fagas bun. Astept continuarea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.