Nu mai donați jucării stricate și haine rupte! Copiii săraci nu sunt groapă de gunoi!

Lucrez de 11 ani în domeniul umanitar. M-am plimbat din program în program, cu diferite categorii sociale și cu mii de povești dureroase și fericite deopotrivă. Și simt nevoia să tot spun ”Nu mai donați jucării stricate și haine rupte! Copiii săraci nu sunt groapă de gunoi!”.

 

Am lucrat 5 ani într-un centru de zi pentru copii din medii defavorizate. Ni se întâmpla des ca oamenii pe care îi întâlneam în diferite conjuncturi, să își dorească să ajute, donând din lucrurile pe care ei nu le mai foloseau. Haine, jucării, mobilă, uneori bani și alimente. Mereu i-am apreciat pe cei care se gândesc la alții mai puțin norocoși decât ei, chiar și atunci când se gândesc la asta doar de Crăciun. Cu toate că, oamenii sărăci nu mănâncă doar de Crăciun.

Acceptam orice fel de donații. Încă acceptăm!

Am de altfel și în ziua de azi un coleg care te rezolvă cu orice. Ai ceva de dat, el are o familie în nevoie de acel ceva. Are un beneficiar fără aragaz, găsește unul la cineva. Și tot așa. Au fost situații, destule, când donațiile veneau în stare bună, sau măcar ”bună de bun simț”. Au fost situații, destule, când locul acelor donații era fix la gunoi. Jucării stricate, sparte, unele chiar periculoase. Haine murdare sau rupte. Vorba colegei mele, ”măi, dacă sunt demodate, nu contează, se poartă, dar să nu fie rupte și pătate”.

Nu se pune ”egal” între ”sărăc” și ”neîngrijit”. 

Cum să vă explic? Acești oameni cu care noi lucrăm sunt OAMENI. Sunt sărăci, e adevărat, dar nu se pune ”egal” între ”sărăc” și ”neîngrijit”. Au și ei respect de sine, sau măcar lucrăm noi la asta, să îl crească. Ies pe stradă. Sunt copii și tineri cu prieteni și cu colegi de școală. Sunt sărăci, dar asta nu înseamnă că merg pe stradă cu capul plecat și cu hainele rupte. Sunt copii care au 5-6 jucării toate, dar asta nu înseamnă că este în regulă să le dăm noi pistoale crăpate în care își pot tăia buricile degetelor și mingi sparte cu care nu pot juca fotbal. Nu înseamnă că este în regulă să le dăm un căruț pentru păpuși, fără roți și păpuși fără o mână. 

 

Păstrați în voi dorința de a ajuta! Sunt atât de mulți oameni care se pot bucura de ceea ce noi nu mai folosim. Doar alegeți cu respect ce le oferiți și restul duceți la gunoi. Asta facem și noi, să știți. Ne uităm în donații și le dăm doar ceea ce am pune și pe copiii noștri. 

Nu mai donați jucării stricate și haine rupte! Copiii săraci nu sunt groapă de gunoi!

Este foarte simplu! Spălați hainele înainte să le donați. Nu le mai dați dacă sunt rupte, pătate, descusute. Sau coase nasturele desfăcut. Curățați atât cât se poate jucăriile. Nu le mai dați pe cele care sunt rupte, stricate, nefuncționale. Este o dovadă de respect față de voi înșivă și față de cei care nu au bani, ca noi, să își cumpere din magazine tot ce au nevoie.

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 532

Un comentariu la „Nu mai donați jucării stricate și haine rupte! Copiii săraci nu sunt groapă de gunoi!

  1. Mi se pare din ce in ce mai usor sa donezi imbracaminte. La birou vin voluntarii crucea rosie in fiecare an iar in orice parc din sectorul 1 poti sa lasi de ceva timp hainele in niste containere special amenajate. Mai greu cu cartile si jucariile, inca mai astept un moment prielnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.