Programe educație parentală

Modulele tematice pentru părinți te sprijină să îți dezvolți la maximum competențele parentale. Vei înțelege cât mai bine nevoile reale ale copiilor și vei fi ghidat cum să dezvolți o relație de atașament sigur cu copilul tău. Vei deveni conștient de modul în care interacționezi cu copilul și vei învăța modalități noi, pozitive și adaptative, în care poți veni în sprijinul lui. Vei fi sprijinit să dezvolți și să menții o relație sănătoasă cu copilul tău, pe termen lung, pentru a-l ghida să devină un adult rezilient (capabil să facă față provocărilor vieții), empatic, autonom și fericit. 

Organizez și livrez periodic module tematice pentru părinți din dorința de a-i sprijini să își dezvolte la maximum competențele parentale. Părinții înțeleg mai bine care sunt nevoile copiilor lor și creează premise pentru o relație de atașament sigur cu ei. Când nevoile copiilor sunt recunoscute, validate și împlinite, adaptat la etapa de vârstă în care se află, atunci nu mai sunt ”comportamente negative” pe care să le îndreptăm. Părinții devin conștienți de modul în care interacționează cu copilul și învață modalități noi, pozitive și adaptative, în care pot veni în sprijinul copiilor lor. 

 

Părinții sunt sprijiniți să dezvolte și să mențină o relație pozitivă cu copiii pe termen lung pentru a-i ghida să devină adulți rezilienți (capabili să facă față provocărilor vieții), empatici, autonomi și fericiți. Iar în lucrul cu părinții nu uit să îi direcționez și către ei înșiși, pentru că este imposibil să îi înveți pe copii ceea ce tu nu ești.

Module livrate până în prezent:

    

Programul ÎMPREUNĂ – "Cum să fiu un părinte cât mai bun pentru copilul meu?"

Atelier pentru părinți, despre ”Sexualitatea la copii”

Modul ”Cum să învingi stresul și furia”        

Modul ”Cum să comunici eficient cu copilul tău”

Modul ”Cum să însoțești copilul pe calea dezvoltării sale”

Modul ”Cum să fii un partener de încredere în relația cu copilul tău”

Modul ”Cum abordezi pozitiv disciplinarea copilului”

Înscriere pe lista de așteptare

Dacă îți dorești să te înscrii pe lista de așteptare pentru a avea prioritate când organizez un nou modul/grup sau dacă ai întrebări legate de acest subiect, poți completa formularul de mai jos sau poți trimite un e-mail la adresa buja.cristina@yahoo.com. Vei primi un răspuns în cel mai scurt timp posibil.