De ce încrederea în sine nu crește doar cu aprecierile celor din jur? 

încredere în sine

Treaba asta cu a crește încrederea în sine nu e atât de simplă pe cât ar părea. Nici măcar atunci când ai lângă tine oameni care te laudă, te văd, te apreciază. Și de ce încrederea în sine nu crește doar cu aprecierile celor din jur?

 

Nu funcționează atunci când vorbele celor din exterior nu au pe ce să se așeze în tine. Este ca și cum ai vrea să faci pâine fără maia. Primești apă, sare, făină de la prieteni, dar nu ai maia. Poți să ții coca câte ore, zile, luni vrei tu la căldura vorbelor celor din jur. Nu va crește. Nu are maia. Iar maiaua este ceea ce s-a creat în tine atunci când tu abia te formai.

Cei care nu au „maiaua” în ei nu se văd real așa cum sunt. 

Este ca imaginea aceea standard al persoanelor care suferă de anorexie. Sunt slabe și se văd în oglindă grase. Au o imagine deformată asupra propriei persoane. Oricât li s-ar spune că sunt slabe, oricât ar arăta cântarul, oricât și-ar simți singure toate oasele corpului, ele se văd grase. La fel se întâmplă și cu aprecierile și laudele spuse de ceilalți atunci când tu nu vezi cu adevăr cine ești.

Și nu vezi, pentru că, atunci când erai în formare și aveai nevoie să fii văzut în toată unicitatea ta, asta nu prea s-a întâmplat. 

Nu înseamnă că nu se mai poate, că nu ai cum să crești iubirea de sine și încrederea în sine. Se poate, sigur, dar procesul începe mai întâi din interior, nu din exterior. Începe cu vindecarea și cu dezvoltarea percepției reale asupra propriei persoane.

 

Apoi, după ce ai miezul acela de încredere în sine, partea aceea care chiar se iubește și se vede pe sine, oricât de mică ar fi, atunci și vorbele celor din jur vor avea pe ce să se așeze. Și vei crește la căldură vorbelor celor din jur. Să te vezi, să te iubești, să te accepți înseamnă să îți valorifici părțile bune și să îți accepți părțile mai puțin bune în timp ce îți păstrezi empatia față de propria persoană. Pentru că, iubirea de sine înseamnă, de multe ori, doar să ai compasiune față de propria persoană.

 

Sursă poza: Freestocks @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

Sunt psiholog și psihoterapeut specializat în terapia traumei și în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei. Am experiență de peste 13 ani în lucrul cu adulți și copii, atât în cabinet, cât și în domeniul ONG-urilor și sunt psiholog colaborator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei București (ISTT). Sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 541

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.