Da, te poți vindeca de traume! De unde știi că începi să te vindeci?

”Oare este posibil să mă vindec?”, „Pot să rezolv traumele astea pe care le-am simțit?” „De unde știi că începi să te vindeci?”. Sunt întrebări pe care le primesc adesea când vorbesc despre traumă, sau lucrez cu clienții în cabinet. Da, te poți vindeca de traume!

Sigur, vindecarea nu înseamnă să ștergi ce s-a întâmplat, să fii ca nouă, să pui iubire acolo unde nu a existat, să nu mai simți niciodată durere. 

Înseamnă să reorganizezi procesele din interiorul tău, cele care merg împotriva ta, în așa fel încât să îți poți așeza viața cu cât mai mult bine pentru tine. Să îți oferi iubire de la tine către tine. Să te valorizezi. Să poți să duci durerea fără să te rupi în mii de bucăți și să invoci moartea într-un fel sau altul. Să aduci lângă tine oamenii cu care poți crea relații autentice, intime, sănătoase. Nu perfecte! Dar relații care îți satisfac cât mai multe nevoi. Vindecarea înseamnă să nu mai aștepți de la alții ce nu ai primit de la părinții tăi! Dar să îți poți oferi tu și să poți interioriza și accepta adevărul vieții tale oricât de dureros ar fi el.

De multe ori, ceea ce ne stă obstacol în vindecare este tocmai viziunea nerealistă despre cum arată și cum se simte recuperarea. 

Vindecarea nu este un proces rapid, liniar și simplu. Vindecarea cere timp, răbdare, chiar și toleranță la frustrare. Pentru că faci câțiva pași înainte și apoi, cumva, te întorci la ceea ce știai tu despre lume. Cum le spun eu clienților mei ”Ai răbdare cu tine! E greu să îndrepți, să pui altfel, doar în câteva ședințe ceea ce s-a construit în tine în atât de mulți ani”. 

Da, te poți vindeca de traume! Și totuși de unde știi că începi să te vindeci? Că ești pe drumul cel bun?

Ești în contact cu tine cea reală, cu nevoile tale reale. Un efect al traumatizării este splitarea, ruperea de sine, iar când asta se întâmplă în copilărie tu trăiești departe de tine.

 

Știi să identifici ce simți real și să numești asta. Nu mai preiei atât de ușor stările celor din jur. Nu mai rămâi atât de mult blocată în suferință.

 

Ai mai mult încredere în tine și în ceea ce simți. Ești capabilă să iei o pauză, să reflectezi, înainte de a reacționa.

 

Ești conștientă că modul tău de a reacționa inițial este condiționat, este un mecanism învățat în copilărie … și te oprești o secundă. Observi stimulii pe care, în mod inconștient, i-ai asociat cu durerile din trecut.

 

Ești capabilă de relații sănătoase, așa cum ești capabilă să închei o relație toxică. Ai capacitatea de a recunoaște mai bine care sunt limitele tale sănătoase. Te conectezi într-un mod sănătos la tine. Și recunoști cu mai multă ușurință limitele celorlalți. 

 

Simți mai mult liniște și mai puțin gol interior pe măsură ce te vezi mai clar pe tine, în întregime.

Îți asumi responsabilitatea vieții tale. Știi că tu ești singura în măsură să își așeze viața așa cum are nevoie.

Când lucrurile nu merg bine te simți mai puțin vinovată, rușinată, cu mai puține temeri și sentimente de judecată față de propria persoană. 

 

Dispare sentimentul de rușine asociat traumei … rușinea de a nu fi iubit, de a nu fi suficient de bună, de a fi singură, de a fi fost abuzată sexual etc

Realizezi că părinții tăi sunt oameni imperfecți care pot iubi doar atât cât pot ei. Nu îi mai idealizezi, nu mai cauți să îi schimbi, să îi vindeci, să îi salvezi.

Înțelegi și empatizezi cu părinții tăi și limitele lor provenite din propriile traume. Și mai ales empatizezi cu copilul care ai fost și care a suferit tocmai din aceste limitări.

 

Realizări că reacțiile celor din jurul tău nu sunt o reflecție a ceea ce ești tu. Nu te mai privești prin ochii lor, te privești prin ai tăi.

 

Înțelegi că oamenii tind să proiecteze propriile traume și că, de multe ori, nu e nimic personal.

 

Observi că îi sprijini pe cei care au nevoie de ajutor fără a vrea să faci în locul lor și fără a dori să salvezi pe toată lumea.

Nu mai renunți la binele tău pentru binele altcuiva.

 

 

Sursă poza: Darius Bashar @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.