Copiii salvatori si suferintele ascunse

Copiii salvatori

În familiile disfuncționale, care ascund în spatele ușii de la intrare, toate durerile de pe pământ, copiii simt că sunt datori să rezolve ce nu merge și ce se chinuie toți să mintă că nu se întâmplă. Deși nu e treaba lor și nici nu au puterea asta. Ei sunt copiii salvatori. Și căile prin care încearcă ei să facă asta, să ”salveze” familia, sunt doar 3:

  • să fie copii buni
  • să fie copii răi
  • să fie copii invizibili.
Copiii buni sunt cei pe care toți par că și-i doresc.

Învață bine, tac mult din gură, fac totul corect până la dungă. Par atât de bine pentru toți cei din jur. Nu greșesc niciodată, nu supără pe nimeni, niciodată. Sunt veseli peste măsură, plini de un entuziasm, entuziasm cu care vor să acopere toată tensiunea de acasă.

Copiii răi sunt cei pe care toți par că nu și-i doresc.

Sunt rebeli, intră în tot felul de acțiuni delicvente, creează probleme, probleme care distrag cu ușurință atenția de la adevăratele suferințe ale familiei. Nimeni nu se mai uită la ce se întâmplă cu părinții sau între ei, toți se uită la ce să facă cu copilul problemă pe care îl au. Copii care se sacrifică în voința inconștientă și dureroasă de a salva familia în care trăiesc.

Copiii invizibili sunt cei pe care toți par că nu îi văd.

Nu cer nimic, nu fac necazuri, vorbesc puțin. Fac tot ce trebuie fără măcar să li se ceară. Nu vor să aducă nicio cerință în plus familiei care nu pare să poată să rezolve nimic. Stau cuminți în casă, lipiți de vreun perete. Treaba lor e ca nimeni să nu știe că există. Și în interiorul lor urlă disperați ca cineva să îi vadă.

 

Și când devin adulți, mare parte dintre ei nu se dezic de rolul pe care și l-au luat. Încă speră ca prin sacrificiul lor să salveze familia … de multe ori familia pe care și-au creat-o unii dintre ei, la indigo, cu cea pe care nu au putut să o salveze.

 

Unii deschid ochiii și luptă să se caute dincolo de ce au învățat în copilărie că e treaba lor să facă. Unii își schimbă haina și rolul și se ridică privind limpede spre viață. E liniște când nu mai lupți să salvezi ce nu poate fi salvat și ce nu stă în mâinile tale să faci. Abia când renunți la rolul de salvator trăiești cot la cot în familia pe care o ai așa cum e. Trăiești așa cum ești. Un om.

 

Sursă poza: Oscar Keys @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 530

2 comentarii la „Copiii salvatori si suferintele ascunse

  1. Oooooof Cristina, iar si pus punctul pe I, iar ma regasesc in articolele tale. Eu am fost copilul bun care mereu a incercat sa aiba grija de parinti…pana am ajuns sa am familia mea si sa imi dau seama ca o neglijez din cauza asta. Asa ca acum am devenit opusul…copilul problema care nu respecta regulile parintilor si s-a maritat cu un alt copil problema…cu care e foarte fericita. Dar parintilor nu le e ok, pentru ca nu e ceea ce isi doreau ei pentru mine. Si ma vindec incet, incet de asta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.