Avem două minți, una care simte și una care gândește. Cele două părți ale minții umane! Împreună, ele creează viața noastră mintală. De cele mai multe ori, cele două minți acționează în armonie una cu cealaltă. Dar în cazul unui dezechilibru între cele două, emoțiile alimentează modul de acțiune al minții raționale, iar mintea rațională blochează ori prelucrează emoțiile. Creierul emoțional este primul care se dezvoltă, asigurând componentele de bază ale adaptării și supraviețuirii. Totodată, el constituie baza dezvoltării părților responsabile pentru apariția minții raționale, mai nouă din punctul de vedere al dezvoltării. Din acest motiv, ne putem aștepta ca unele reacții să nu fie potrivite situațiilor de viață pe care le trăim. Și ca influența minții emoționale să fie destul de mare asupra celei raționale. Un fapt cert este că amândouă sunt esențiale una pentru celalaltă.
Din punct de vedere neurologic, studiile arată că nucleul amigdalian este specializat în treburile emoționale. Rolul lui este de gardian emoțional. Activarea lui fiind responsabilă de toate acele situații în care reacțiile emoționale le copleșesc pe cele raționale. El se confruntă cu toate împrejurările, toate percepțiile și este gata să transmită la nevoie semnale de urgență. Pregătește întregul corp pentru răspunsul pe care îl găsește potrivit contextului.
De ce este important ca noi să înțelegem arhitectura emoțională a creierului?
Pentru că asta ne poate oferi o nouă perspectivă privind situațiile în care ceea ce simțim copleșește partea rațională. Iar noi reacționăm total diferit față de modul în care ne-am aștepta sau dori. De fiecare dată când trăim o emoție puternică, nucleul amigdalian este stimulat pe măsură. Iar aceste momente vor fi stocate în memoria emoțională. Cu cât stimularea este mai puternică, cu atât amintirea va fi mai puternică și de durată mai mare. Cu siguranță și voi aveți amintiri în care ați trăit emoții puternice și pe care le povestiți cu ușurință și claritate.
”Asta îmi amintește de groaza pe care am simțit-o când am dat bacalaureatul la matematică. Și în ziua de azi, când trec prin perioade stresante, visez noaptea că dau bac-ul la mate. Mai mult de atât, fiind obișnuită să mă analizez permanent și descopăr în interiorul meu, reacții emoționale care nu țin atât de mult de situația prezentă trăită. Țin de una mult mai veche, repetată și imprimantă în mine.”
De fiecare dată când va apărea în viața voastră o situație similară cu una din trecut, nucleul amigdalian se va activa.
Va pregăti corpul pentru confruntarea cu situația respectivă, așa cum a fost ea memorată. Aceasta este adesea și sursa unor reacții nepotrivite. Așa cum probabilitatea ca situațiile să fie identice este relativ mică.
Cercetările lui LeDoux, specialist în neurologie, susțin că nucleul amigdalian este format in totalitate la nașterea copilului și se maturizează rapid în creierul sugarului. El construiește setul de bază de modele emoționale, utilizate ulterior de adult. Astfel, lecțiile emoționale învățate din interacțiunile cu persoanele care ne îngrijesc în primii ani de viață, sunt acumulate sub o formă neprelucrată, reprezentând tipare fără cuvinte ale vieții noastre emoționale. Ulterior, aceste tipare sunt modelate de experiența noastră de viață și de cultura în care trăim. Desigur, nu trebuie pierdut din vedere faptul că fiecare dintre noi înțelege și interpretează lumea în așa fel în care să îi fie util. Chiar dacă realitatea personală nu este obiectivă absolut. Caracterul neclar al interpretării este numit de psihologul Daniel Goleman ca “greșeală emoțională” sau “traseul stării de urgență“.
Procesarea emoțiilor se realizează de către lobii prefrontali.
Rolul lor este de frânare a impulsurilor generate la nivelul nucleului amigdalian, de analiza reacțiilor și adaptarea lor la realitate. De asemenea, se pare că lobul prefrontal drept este responsabil de emoțiile dureroase (frică, furie), în timp ce lobul prefrontal stâng este implicat în stăpânirea emoțiilor generate la nivelul lobului drept.
Fiecare emoție joacă un rol unic și important pentru noi.
Ele ne pregătesc corpul prin impulsuri ce conduc la fapte, lucru natural și ușor de observat la copii. Într-un fel reacționăm când ne înfuriem și în altul atunci când suntem fericiți.
Studiile arată că un IQ peste medie nu reprezintă o garanție a unui succes profesional și personal, pentru aceasta fiind necesară și o bună funcționare a lobilor prefrontali în raport cu impulsurile primite. Adică o bună stăpânire a vieții emoționale. Dr. Antonio Damasio, neurolog al Colegiului de Medicină din Universitatea Iowa, descrie în lucrările sale cum emoțiile sunt implicate în luarea deciziilor tocmai prin circuitul prefrontal-amigdal. Pierderea contactului cu învățăturile de tip emoțional pot aduce persoane cu o capacitate cognitivă împresionantă în situația de a lua hotărâri total nepotrivite pentru ele. Sau mai mult, de a avea dificultăți în luarea unor decizii extrem de simple.
Concluzia lui a fost că emoțiile sunt absolut necesare pentru a lua decizii raționale potrivite. Felul cum reușim în viață este determinat de echilibrul pe care fiecare îl stabilește între inteligența rațională și cea emoțională. Cele două părți ale minții umane!
Sursă poza: Ramin Talebi @ Unsplash
* Articolul conține informații din ”Metodologia de lucru pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale ale copiilor de vârstă școlară mică” elaborată de psiholog Cristina Buja și psiholog Oana Alexandra Budiș.
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
