M-am gândit să aduc aici, în acest articol, o parte din ideile pe care le-am discutat la conferință, completate cu ceea ce văd zi de zi în cabinetul meu. Pentru că burnout-ul nu este doar un concept organizațional sau un subiect de conferință. Este o experiență reală, umană, pe care tot mai mulți oameni o trăiesc. De aceea, primul pas important este să înțelegem etapele epuizării și să învățăm să le recunoaștem înainte ca epuizarea să ne acopere cu totul.

Trăim într-o lume în care ritmul e tot mai alert, iar presiunile, tot mai mari. Ne dorim să fim suficient de buni, suficient de prezenți, suficient de productivi, suficient de … orice. Și adesea, tocmai în această încercare de a dovedi că suntem „destul”, ajungem să ne pierdem pe noi. Există, desigur, o explicație psihologică pentru acest ”suficient de”. Iar, așa cum mulți intuiesc deja, rădăcina lui se află în experiențele timpurii, acolo unde am învățat ce trebuie să facem pentru a fi văzuți, acceptați și valoroși. Burnout-ul nu apare dintr-odată și nici întâmplător. Nu e o stare în care te trezești, brusc, într-o zi de luni. E un proces tăcut, dar intens. Se instalează în timp, în pași mici, greu de observat la început. Tocmai de aceea, e esențial să învățăm să recunoaștem etapele epuizării, înainte ca epuizarea să ne acopere cu totul.

Etapele epuizării

1. 1. 1. Nevoia de a demonstra ceva. Simți o presiune internă de a arăta că ești valoros, că meriți, că ești suficient. Îți spui că trebuie să faci mai mult, să fii mai bun.
      2. Muncă în exces.Treci peste limitele firești, te implici tot mai mult, muncești mai mult decât e nevoie. Inițial poate ești motivat, în realitate, începe uzura.
      3. Neglijarea nevoilor proprii. Mâncarea, somnul, odihna, timpul pentru tine devin opționale. Muncești pe pilot automat. Ignori oboseala. Te amăgești că o să-ți revii în weekend.
      4. Conflicte și învinovățire. Apar frustrări, devii iritabil, ceri mai mult de la ceilalți, simți că nu ești înțeles. Începi să dai vina pe colegi, pe familie, pe „viață”.
      5. Schimbarea valorilor. Lucrurile care altădată îți aduceau bucurie nu mai contează. Hobby-urile, prieteniile, relaxarea devin „pierdere de timp”. Totul se reduce la „trebuie”.
      6. Negarea problemelor. Corpul transmite semnale: durere, tensiune, oboseală. Mintea însă le ignoră: „Nu am timp pentru asta. E doar o perioadă. O să-mi treacă.”
      7. Izolare. Te retragi, nu mai răspunzi la mesaje, nu mai ai energie pentru oameni. Tăcerea devine mai ușoară decât prezența.
      8. Comportament schimbat. Cei dragi observă. Ești mai nervos, mai absent, mai închis. Tu simți că te transformi, dar nu mai știi cum să revii la tine.
      9. Depersonalizare. Nu te mai recunoști. Faci lucrurile din automatism. Nu mai simți bucurie, nici tristețe. Ești acolo, dar nu ești „tu”.
      10. Gol emoțional. Apare o amorțeală profundă, un vid. Uneori, încerci să-l umpli cu mâncare, alcool, scrolling compulsiv, muncă și mai multă, dar nimic nu ajută.
      11. Deprimare și epuizare. Îți pierzi motivația, îți vine greu să te ridici dimineața. Totul pare prea mult, nu mai vezi sens, nu mai știi de ce faci ce faci.
      12. Colaps fizic și psihic. Corpul cedează, mintea la fel, ești epuizat. Ai nevoie de pauză, dar pauza vine forțat, târziu, cu preț mare.

Ce poți face? Cum să previi și cum să te recuperezi?

Învață să recunoști diferența dintre oboseală și epuizare. Oboseala se recuperează prin odihnă, epuizarea are nevoie de schimbare. Dacă pauza de weekend nu mai aduce revenire, nu mai vorbim doar despre lipsă de somn, ci despre un sistem care funcționează prea mult timp în alertă.

Revenirea la corp este primul pas. Burnout-ul nu este doar mental, este profund somatic. Respirația superficială, tensiunea musculară, lipsa senzației de foame sau mâncatul compulsiv sunt semnale. Plimbările lente, respirația conștientă, mișcarea blândă, somnul reglat nu sunt lucruri mici, sunt intervenții de reglare a sistemului nervos.

Creează micro-pauze reale, nu doar schimbări de activitate. Scrolling-ul nu este odihnă, niici răspunsul la „încă două mailuri”. Pauza înseamnă câteva minute în care sistemul tău nu mai produce nimic și nu mai performează pentru nimeni.

Redefinește relația cu performanța. Pentru mulți dintre noi, valoarea personală este legată de cât facem și cât ducem. Recuperarea presupune să învățăm, treptat, că putem fi valoroși și atunci când ne oprim.

Întoarce-te la lucrurile care îți dădeau viață înainte să intri pe pilot automat. Nu la nivel de obiectiv („de mâine fac sport de trei ori pe săptămână”), ci la nivel de experiență: o cafea băută fără grabă, o conversație în care ești prezent, un moment de liniște.

Negociază ritmul, nu doar sarcinile. Prevenția reală nu înseamnă doar să faci mai puțin, ci să ai perioade de activare urmate de perioade reale de recuperare. Fără revenire, orice performanță devine consum.

Privește cu blândețe tiparele care te-au adus aici. Nevoia de a demonstra, dificultatea de a spune „nu”, perfecționismul, hiper-responsabilitatea, nu sunt defecte, sunt strategii vechi de supraviețuire. Recuperarea nu înseamnă să lupți cu ele, ci să le înțelegi și să construiești alternative mai sănătoase.

Acceptă că recuperarea nu este liniară. Vor exista zile bune și zile în care te simți din nou fără energie. Nu înseamnă că te-ai întors de unde ai plecat, ci că sistemul tău învață un ritm nou.

Cere schimbări și la nivel de context, nu doar în interiorul tău. Uneori, prevenția înseamnă conversații dificile despre volum, roluri, așteptări și limite. Nu totul se poate regla doar prin resurse personale.

Construiește o viață care nu are nevoie de epuizare pentru a avea sens. Burnout-ul apare acolo unde totul devine „trebuie”. Recuperarea începe când, încet, reapare și „vreau”.

Burnout-ul nu e o destinație. Este un semnal că e timpul să te întorci la tine. Cu blândețe, cu răbdare, cu ajutor, dacă e nevoie. Valoarea ta nu stă în cât de mult reziști și cât de repede te stingi, ci în cine ești, chiar și atunci când te oprești. 

Pentru întrebări, programări sau mai multe informații despre procesul terapeutic, mă poți contacta aici.

Articolul Etapele epuizării: Cum recunoști burnout-ul înainte să te oprești complet apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Separarea este firește o situație de criză, dar ca orice situație de criză poate fi și o oportunitate de creștere … asta, după, și dacă, parcurgem acest proces de recuperare și procesare. Este în fapt un proces de doliu pentru încheierea unei relații semnificative. Pentru că doliu nu ducem doar pentru oamenii pe care îi pierdem. Doliu trăim și când pierdem relații semnificative nouă, indiferent dacă noi suntem cei care am decis mai mult … sau dacă, nu.

𝗘𝗽𝗶𝘀𝗼𝗱𝘂𝗹 îl găsiți pe 𝗬𝗼𝘂𝗧𝘂𝗯𝗲, canalul Dialoguri pe Canapea.

In interviu am discutat despre:
– Importanța căsătoriei în viața oamenilor
– Cauzele divorțului în România
– Consecințele psihologice ale experienței divorțului pe termen scurt și lung
– Recuperarea propriei persoane și reconstrucția vieții după divorț
– Bonus …  câte ceva despre mine, ritualuri și oameni care mă inspiră în viața de zi cu zi.

Veți descoperi în interviu o perspectivă ceva mai optimistă a ceea ce înseamnă separarea. Optimistă în sensul că există luminiță la capătul oricărui tunel. Atât timp cât avem viață în noi, nu se termină lumea, chiar dacă se termină o relație, chiar dacă descoperim că am trăit mai mult într-o iluzie decât într-o realitate. Important este să nu renunțăm la noi. 

În fiecare dintre noi, există o putere uimitoare care așteaptă să fie găsită. Porniți pe drumul către voi oricât de greu v-ar fi și oricât de prea departe de voi vă simțiți. Meritați!

Articolul Despre divorț: cauze, consecințe și perspective (Interviu) apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Rata divorțurilor în România s-a dublat în ultimele trei decenii. Una din patru căsătorii se destramă, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Pandemia a accentuat acest fenomen, astfel că în 2020 s-a înregistrat un divorț la fiecare 3,5 căsătorii. Practic, România a ajuns de la 16% rata divorțurilor în 1990 la 28,5% la finalul lui 2020, conform datelor INS.

Am fost întrebată și care este părerea mea despre situațiile în care partenerii sunt infideli și ajung astfel să discute despre divorț. Am spus ceea ce spun adesea și în cabinet ”Infidelitatea nu este niciodată o cauză, este întotdeauna un efect”. Sigur, motivele pentru care un cuplu se separă pot fi diverse, dar ceea ce am observat în practica mea de până acum, este că, divorțul nu este o decizie ușoară.

Am prezentat și cartea ”Fram și Bumbic cel cu două case”, un ghid pentru familii care se schimbă. Cartea abordează tema dificilă și provocatoare a divorțului. Puteți comanda cartea de aici. Folosiți codul CristinaBujaRO pentru o reducere de 35%.

Articolul Despre divorț la emisiunea ”Fenomen social” – Metropola TV apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Ca un mesaj scurt și cuprinzător despre ce le spunem copiii despre separarea părinților:

”Mama și tata nu se mai iubesc între ei și nu mai sunt fericiți împreună și au decis să fie fericiți separat. Dar amândoi îl iubesc foarte mult pe copil și vor continua să o facă. Asta nu se va schimba niciodată”.

Familia se schimbă, dragostea rămâne. Cel mai important rol în adaptarea copilului la nouă viață de după divorț îl are relația părinte-copil. Vă recomand să rămâneți prezenți în viața copiilor voștri. O relație plină de iubire și grijă va crește reziliența copiilor în fața tuturor durerilor cu care se vor întâlni.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Despre separarea părinților – Interviu Antena 1 apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Va fi, ca și ”Fram începe la școală”, o carte adresată atât copiilor, cât și părinților. Pentru copii va fi o poveste în care se pot regăsi și astfel pot ventila emoțiile dureroase, își pot normaliza trăirile și mai ales pot discuta deschis despre ceea ce simt și trăiesc. Pentru părinți va fi un ghid gândit să îi ajute să își ajute copiii. Scopul este ca divorțul să rămână doar un moment dureros, dar nu unul traumatic.

Știu că divorțul este unul dintre cele mai grele momente prin care pot trece copiii, dar și părinții lor. Și că, cu cât părinții sunt mai pregătiți și capabili să lucreze cu propria durere, dar să conțină și durerea copiilor lor, cu atât le va fi mai ușor copiilor să proceseze ceea ce se întâmplă în interiorul lor.

Cel mai important rol în adaptarea copilului la nouă viață de după divorț îl are relația părinte-copil.

”În primul rând, înainte de a discuta cu copilul, este important ca părinții să stabilească cât mai clar toate detaliile separării, în așa fel încât să îi poată răspunde la întrebările pe care le va pune. … Trebuie să le spunem adevărul, dar adaptat la înțelegerea cognitivă pe care copilul o are.

”Indiferent de ceea ce s-a întâmplat între părinți și indiferent care este motivul pentru care au decis să divorțeze, încercați să eliminați furia pe care o simțiți din povestea pe care i-o oferiți. Amintiți-vă că a vorbi de rău pe celălalt părinte este o formă de abuz emoțional”.

Despre cum să le vorbim copiilor despre divorț am povestit în interviul pe care îl găsți integral aici.

Sursă poza: Chinh le Duc @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Cum să le vorbim copiilor despre divorț – Interviu pentru Lumea lui Fram apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Cum îi putem ajuta și sprijini am scris în interviul pe care îl găsți integral aici.

Este important să avem răbdare cu ei și să înțelegem că sunt în plină formare. Nu, nu sunt niște adulți în miniatură. Sunt copii care au nevoie de noi și de experiențe de viață să se modeleze. Să le oferim experiențe bune și exemple bune și vor crește oameni buni.

Iar atunci când agresivitatea este în fapt un comportament învățat, ce putem să facem pentru ei este să ne uităm la noi înșine și să îndreptăm reacțiile noastre. Să vedem de unde vine furia noastră, ce ascunde ea și cum putem să o îmblânzim în așa fel încât să nu o mai îndreptăm către alții.

Sursă poza: Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Despre comportamentele agresive ale copiilor – Interviu pentru Lumea lui Fram apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Dacă unui copil i se îndeplinesc nevoile suficient de bine, el va dezvolta trăirea profundă de a simți că lumea este un loc bun în care el se poate manifesta. Dacă nu există îndeplinirea nevoilor, va simți că lumea este un loc periculos. Atunci el „va trebui” să se apere, sa muncească pentru a fi iubit, să se modeleze dupa alții. El nu va avea încredere în lume și mai târziu nici încredere în sine.

Este destul de imposibil să le oferim copiilor absolut tot ce au nevoie, absolut tot timpul. În același timp este extrem de important să facem o treabă bună în mod constant.

Și este extrem de important să nu uităm că această etapă de dezvoltare stă la baza următoarelor etape de dezvoltare. Sunt câteva moduri elementare prin care putem să oferim siguranță și sprijin copilului aflat în primul an de viață, pentru a dezvolta acest atașament sigur și am discutat despre ele în interviul de mai jos.

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Interviu – Care este cea mai mare nevoie a copiilor în primul an de viață și cum o satisfacem? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Simptomele depresiei la copii sunt diferite de cele la adulți. 

Depresia este diferită de situațiile normale de tristețe pe care le trăiesc copiii pe măsură ce cresc și se dezvoltă. Am scris într-un interviu pentru Lumea lui Fram despre cum recunoști depresia la copii și ce poți face concret. Ce poți face tu acasă, ca părinte. Dar și despre consilierea părinților pentru că ei pot interveni să îndepărteze factorii stresanți care îl perturbă pe copil și tot ei sunt cei care pot lucra la o conexiune apropiată de copii și la sprijinirea copilului pentru a reconstrui o imagine de sine pozitivă.

Sunt părți pe care le putem face acasă. Sunt și situații în care nu știm exact cum să intervenim. Uneori nu știm exact nici ce are copilul nostru. Ceea ce spun eu părinților, atunci când sunt temători, este să apeleze la un specialist care să facă o evaluare și un plan de intervenție terapeutică. Până la urmă sunt două variante, fie copilul nu are nimic și scapi de o apăsare, fie are ceva și astfel ai șansa să îl ajuți.

Sursă poza: Egor Myznik @ Unsplash

Articolul Semnele depresiei la copii și cum îi putem ajuta – Interviu pentru Lumea lui Fram apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Atunci când pui o limită este posibil să existe proteste din partea copilului. Este normal, stăm cu supărarea lui și gestionăm protestele. Sunt părinți care nu pot sta cu durerea copilului și cu supărarea copilului, motiv pentru care le vine greu și să pună limite. Așa că, nu este despre limita copilului, este despre durerea noastră. Iar copiii chiar au nevoie de limite și reguli, fără ele se simt dezorientați și nesiguri.

De ce este atât de important să ne vindecăm rănile ? Cum ne influențează ele relația cu copilul?

Laura este din Alba Iulia, mămică, soție, marketing manager, voluntar în asociații, fan al cărților pentru copii, pasionată de scris. De curând și-a găsit vocea aceea care o îndeamnă să pună pe foaie sentimente, trăiri, experiențe, lucruri ce o schimbă, influențează, țin pe linia de plutire. Ori care o determină să fie o versiune mai bună a ei pentru ea și cei din jur. Așadar, pe blogul ei, dialogurisincere.ro vei citi, în mare parte, versiunea ei de adevăr în legătură cu starea de bine personală și cum influențează ea relațiile în special cu cei mici. Dar și cu soțul, familia extinsă, prietenii, serviciul, comunitatea ori societatea în general. Încă un exemplu că propria vindecare te face să fii mai bine cu copilul tău, dar și cu cei din jur   .

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Interviu – Despre terapie și cum propria vindecare te face să fii mai bine cu copilul tău apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.

Am vorbit despre motivele pentru care ne enervăm, ce se ascunde de fapt în spatele furiei noastre.

Ne enervăm pentru că suntem oameni și noi, cu resurse limitate și cu nevoi, nevoi care nu sunt tot timpul îndeplinite. De fapt aici este și buba. Când nevoile noastre de bază rămân neacoperite, ni se golește rezervorul de răbdare. Și mai este un aspect, ne enervăm mult mai ușor când ei calcă pe rănile noastre. Sigur că ei nu fac asta dinadins, nu ne cunosc rănile. Uneori nici noi nu le conștientizăm cu adevărat.

Cum reacționăm când ne enervăm este cu totul altă poveste.

Tot interviul îl puteți citi aici, pe blogul Ancăi – Cum să faci să nu te enervezi pe copil?

Acesta este un subiect pe care îl vom dezbate profund și cu blândețe în sesiunea 7 din Programul ÎMPREUNĂ:

Gestionează propria furie pentru a putea să îl gestionezi blând pe el.

Furia este un sentiment normal și un semnal pe care trebuie să îl luăm în seamă. Este important să învățăm noi, și prin exemplul nostru și pe copiii noștri, modalități sănătoase prin care să gestionăm sau să manifestăm furia. Părinții sunt oameni și ei, cu propriile limite și propriile nevoi, cu stres și cu momente când le este greu să își gestioneze furia, neputința, frustrarea. Vom discuta despre dificultățile cu care vă confruntați și despre soluții practice pentru acestea și pentru momentele tensionate.

Sursă poza: Engin Akyurt @ Unsplash

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

Articolul Interviu – Cum să faci să nu te enervezi pe copii? apare prima dată în Psiholog Cristina Buja.